Înapoi la Legislație

LEGEA nr. 369 din 19 decembrie 2022 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prezenta lege prevede și autorizează pentru anul bugetar 2023 veniturile pe capitole și subcapitole și cheltuielile pe destinații pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, sinteza bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar al anului 2023.

Art. 2

(1)

Sinteza veniturilor și cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanțare, detaliată la venituri, pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli, pe părți, capitole și titluri, este prevăzută în anexa nr. 1/03 .

(2)

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliate pe părți, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri de cheltuieli, articole și alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/03 .

Art. 3

(1)

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabilește la venituri în sumă de 111.502.131 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 111.502.131 mii lei la credite bugetare și de 111.522.133 mii lei la credite de angajament.

(2)

Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se stabilește la venituri în sumă de 199.819 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 155.455 mii lei, atât la credite de angajament, cât și la credite bugetare, cu un excedent de 44.364 mii lei.

(3)

Sinteza proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și detalierea pe proiecte și programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/03 și 5/03 .

(4)

Sinteza finanțării programelor bugetului asigurărilor sociale de stat cu detalierea pe fișele programelor bugetare este prevăzută în anexa nr. 4/03 .

Art. 4

(1)

Sinteza veniturilor și cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanțare, detaliată la venituri, pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli, pe părți, capitole și titluri, este prevăzută în anexa nr. 1/04 .

(2)

Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru șomaj, detaliate pe părți, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri de cheltuieli, articole și alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/04 .

Art. 5

(1)

Bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj, se stabilește la venituri în sumă de 2.157.134 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 2.157.134 mii lei la credite bugetare și în sumă de 2.133.111 mii lei la credite de angajament.

(2)

Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabilește la venituri în sumă de 1.877.123 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 23.969 mii lei, atât la credite de angajament, cât și la credite bugetare, cu un excedent de 1.853.154 mii lei.

(3)

Sinteza proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și detalierea pe proiecte și programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare, detaliate, sunt prevăzute în anexele nr. 3/04 și 5/04 .

(4)

Sinteza finanțării programelor bugetului asigurărilor pentru șomaj cu detalierea pe fișele programelor bugetare este prevăzută în anexa nr. 4/04 .

(5)

Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii este prevăzută în anexa nr. 6/04 .

Art. 6

(1)

În anul 2023, în condițiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament și de credite bugetare între titlurile și articolele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, după caz, în vederea asigurării plății la scadență a cotizațiilor și contribuțiilor la organisme internaționale.

(2)

Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1) .

Art. 7

Sunt interzise virările de credite de angajament și credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii și cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Art. 8

Sunt interzise virările de credite de angajament și credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru șomaj și cele pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Art. 9

Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“ al capitolului 68.04 „Asigurări și asistență socială“ și al capitolului 80.04 „Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă“ la celelalte titluri ale aceluiași capitol sau la alte capitole bugetare, precum și între alineatele acestui titlu de cheltuieli, după caz.

Art. 10

(1)

Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate se vor face cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată. Virările de credite de angajament și credite bugetare neutilizate aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile preaderare/postaderare se pot realiza în structura proiectelor inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente cu încadrarea în valoarea totală a titlurilor de cheltuieli 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ și 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“.

(2)

Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, virările de credite de angajament și credite bugetare care se realizează potrivit prezentei legi pentru asigurarea implementării proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv a investițiilor/reformelor noi aferente Mecanismului de redresare și reziliență, se pot efectua pe tot parcursul anului 2023, cu modificarea corespunzătoare a anexelor nr. 4/03 și 4/04.

Art. 11

(1)

În anul 2023, se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj și în bugetele instituțiilor finanțate parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară 2014-2020.

(2)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetele prevăzute la alin. (1) creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanțare/avizele de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020.

(3)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, creditele de angajament și creditele bugetare necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanțare/avizele de principiu cu autoritățile de management în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020, să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2024-2026 și anii ulteriori și să modifice Programul de investiții publice.

(4)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.

Art. 12

(1)

Ordonatorii de credite finanțați parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile pot asigura din bugetele proprii cofinanțarea publică pentru proiecte în condițiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/contractul/ decizia/ordinul de finanțare.

(2)

În cazul proiectelor eligibile pentru finanțare în cadrul programelor/instrumentelor/facilităților/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România și ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor solicitarea și obținerea de prefinanțări/avansuri, pot cuprinde în bugetul propriu credite de angajament și credite bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile, care urmează a fi utilizate în lipsa disponibilităților din prefinanțările/avansurile primite, dacă acordurile de finanțare nu prevăd altfel.

(3)

În cazul proiectelor implementate în parteneriat, prevederile alin. (2) se aplică liderilor/partenerilor finanțați integral din bugetul asigurărilor sociale de stat și, respectiv, bugetul asigurărilor pentru șomaj numai pentru finanțarea acțiunilor proprii ale acestora.

(4)

Proiectele de investiții finanțate în cadrul perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014-2020 se cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 13

(1)

Pentru cota-parte din plățile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă și de pescuit sau din alte programe/instrumente/ facilități/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va transmite o solicitare de rambursare autorității de management/gestiune a programului/ instrumentului/ facilității/mecanismului în maximum 30 de zile calendaristice de la efectuarea plății în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum și cu prevederile contractului/ deciziei/ordinului de finanțare.

(2)

Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană și/sau a altor donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanțate proiectele respective și se virează la aceste bugete conform reglementărilor Uniunii Europene și prevederilor legale naționale ce reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autoritățile de management/gestiune ori de către alte autorități naționale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilități/mecanisme sau instrumente postaderare, după caz.

(3)

Beneficiarii finanțați integral din bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, care implementează proiecte finanțate în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităților/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorități ale administrației publice din România virează în contul de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.

Art. 14

(1)

Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepția virărilor de credite de angajament și credite bugetare care pot fi efectuate pe tot parcursul anului, după caz, de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ la: a) titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția proprie și/sau cofinanțarea națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile ale instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj

b)

titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ prevăzut la art. 15 alin. (2)

c)

titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“.

(2)

În condițiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite de angajament neutilizate și credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, pentru finanțarea proiectelor aflate în implementare sau proiecte noi finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz.

(3)

Se interzice instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul asigurărilor pentru șomaj să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“.

(4)

Sumele prevăzute pe total la alineatul bugetar „Finanțare externă nerambursabilă“ din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ nu pot fi diminuate.

(5)

Virările de credite de angajament și credite bugetare între și în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare prevăzute la alin. (1) și (2) , precum și modificările și virările prevăzute la art. 11 alin. (2)-(4) se efectuează de către ordonatorul principal de credite și se comunică Ministerului Finanțelor, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul asigurărilor sociale de stat și/sau bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, modificate în mod corespunzător.

(6)

Din sumele prevăzute la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate de la acest titlu.

Art. 15

(1)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetul asigurărilor sociale de stat și în bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi, pentru asigurarea cofinanțării publice și a cheltuielilor neeligibile conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate cu autoritățile de management, respectiv avizelor de principiu emise de acestea în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, să introducă creditele de angajament și creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2024-2026 și anii ulteriori și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.

(2)

Prin derogare de la art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, titlul din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, respectiv titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“.

(3)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, virări de credite bugetare de la titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, cu modificarea corespunzătoare a anexelor, pentru asigurarea sumelor necesare finanțării proiectelor/investițiilor/reformelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, inclusiv de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (4) .

(4)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, virări de credite bugetare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investițiilor și majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor noi și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.

(5)

Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (1)-(4) se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027 în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz.

(6)

Sumele prevăzute pe total la articolul/alineatul bugetar „Finanțare externă nerambursabilă“ din cadrul titlului 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“ nu pot fi diminuate.

(7)

Ordonatorul principal de credite comunică, în termen de 5 zile lucrătoare, Ministerului Finanțelor modificările efectuate potrivit prevederilor prezentului articol, concomitent cu transmiterea anexelor modificate corespunzător.

(8)

Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre ca urmare a modificărilor prevăzute la alin. (1)-(5) .

Art. 16

(1)

În anul 2023, pentru asigurarea sumelor necesare finanțării proiectelor/investițiilor/reformelor aferente Mecanismului de redresare și reziliență, prevăzute în Planul național de redresare și reziliență al României, se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări de credite bugetare și credite de angajament la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ de la titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole ale bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului asigurărilor pentru șomaj, după caz, inclusiv de la titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (4) , și să modifice corespunzător anexele nr. 4/03 și 4/04.

(2)

Se autorizează Ministerul Finanțelor să aprobe, la propunerea ordonatorului principal de credite, repartizarea pe trimestre, ca urmare a modificărilor efectuate potrivit alin. (1) .

(3)

Sumele prevăzute pe total la articolul bugetar „Fonduri europene nerambursabile“ din cadrul titlului 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ nu pot fi diminuate.

Art. 17

Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 este de 6.789 lei.

Art. 18

Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul

a)

asiguratului sau pensionarului, la 6.789 lei

b)

unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 3.395 lei.

Art. 19

În anul 2023, cota contribuției pentru persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, este de 17% din contribuția asiguratorie pentru muncă prevăzută la art. 220^3 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 20

(1)

Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1,1% asupra sumelor plătite.

(2)

Pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea și achitarea drepturilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite.

(3)

Cheltuielile stabilite prin aplicarea coeficienților prevăzuți la alin. (1) și (2) se suportă din bugetul din care se finanțează drepturile respective.

Art. 21

Tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situația în care aceștia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei și se suportă din bugetul din care se finanțează dreptul respectiv.

Art. 22

Se autorizează Ministerul Finanțelor ca, la solicitarea ordonatorului principal de credite, să introducă pe parcursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, fișele de investiții aferente poziției „C - Alte cheltuieli de investiții“ în programul de investiții publice anexă la buget, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Art. 23

(1)

Creditele de angajament prevăzute în anexele la bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj reprezintă limita maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamentele legale astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze la nivel de subcapitol și paragraf, precum și la nivel de articol și alineat creditele de angajament aprobate pe anul 2023 și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(3)

Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze creditele bugetare aprobate la titlul 10 „Cheltuieli de personal“ și titlul 20 „Bunuri și servicii“ la nivel de articol și alineat, potrivit clasificației bugetare.

(4)

Ordonatorul principal de credite are obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea prevăzuta la alin. (3) în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5)

Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru șomaj are obligația să transmită Ministerului Finanțelor detalierea în structură, pe funcții, a numărului maxim de posturi finanțat în condițiile legii și salariul mediu de bază pe funcții din anul 2023, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6)

În cazul nerespectării termenelor prevăzute la alin. (4) și (5) , Ministerul Finanțelor este autorizat să nu aprobe cererile de deschideri de credite transmise de ordonatorul principal de credite, cu excepția cererilor pentru achitarea drepturilor salariale și a drepturilor de asistență socială.

Art. 24

Anexele nr. 1/03-5/03 și nr. 1/04-6/04 *) fac parte integrantă din prezenta lege. *) Anexele nr. 1/03-5/03 și nr. 1/04-6/04 sunt reproduse în facsimil.

Anexa nr. 1

/03 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Sinteza veniturilor și cheltuielilor alocate pe surse și pe titluri pe anii 2023-2026 - mii lei - Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/ Titlu Articol Alineat Denumire indicator Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 A B 1 2 3 4 0001 03 VENITURI - TOTAL 111.701.950 125.481.150 138.320.800 149.425.901 0002 03 I. VENITURI CURENTE 100.763.902 108.802.272 119.700.566 128.824.312 2000 03 B.CONTRIBUTII DE ASIGURĂRI 100.620.633 108.650.837. 119.544.285 128.663.499 2003 CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR 2.394.958 2.513.070 2.722.443 2.942.665 01 Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de angajatori 2.211.206 2.305.454 2.492.578 2.691.034 09 Venituri din contribuția asiguratorie pentru muncă pentru accidente de muncă și boli profesionale 183.752 207.616 229.865 251.631 2103 CONTRIBUȚIILE ASIGURAȚILOR 98.225.675 106.137.767 116.821.842 125.720.834 01 Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de asigurați 100.887.144 112.881.500 124.285.158 134.642.686 04 Contribuții de asigurări sociale datorate de persoane asigurate pe bază de contract de asigurare 209.684 236.915 262.305 287.143 07 Contribuția la fondul de pensii, administrat privat (se scade) -12.683.214 -17.980.744 -19.902.245 -21.966.504 11 Contribuții de asigurări sociale ale persoanelor pentru perioadele în care acestea nu au avut calitatea de asigurat în sistemul de pensii 73.516 12 Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică 38.748 40.608 42.638 44.557 13 Contribuția individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală 20.044 22.647 25.074 27.448 28 Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă 45.311 51.195 56.682 62.049 47 Contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri din salarii din domeniul construcțiilor 8.891.750 10.046.502 11.123.157 11.606.408 48 Contribuții de asigurări aferente declarației unice 742.692 839.144 929.073 1.017.047 2900 03 C.VENITURI NEFISCALE 143.269 151.435 156.281 160.813 3000 03 C1.VENITURI DIN PROPRIETATE 16.114 17.033 17.578 18.088 3103 VENITURI DIN DOBÂNZI 16.114 17.033 17.578 18.088 05 Venituri din dobânzi ale bugetului asigurărilor sociale de stat 47 50 52 54 06 Venituri din dobânzi ale sistemului de asigurări de accidente de muncă și boli profesionale 16.067 16.983 17.526 18.034 3300 03 C2.VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII 127.155 134.402 138.703 142.725 3303 VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI 82.874 87.215 88.630 89.893 08 Venituri din prestări de servicii 150 157 165 172 11 Contribuția pentru bilete de tratament și odihnă 82.724 87.058 88.465 89.721 3603 DIVERSE VENITURI 44.281 47.187 50.073 52.832 01 Venituri din aplicarea prescripției extinctive 12.054 12.633 13.265 13.862 03 Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite 18.323 19.203 20.163 21.070 50 Alte venituri 13.904 15.351 16.645 17.900 4100 03 IV.SUBVENȚII 10.746.025 16.524.878 18.620.234 20.601.589 4200 03 SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 10.746.025 16.524.878 18.620.234 20.601.589 4203 SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT 10.746.025 16.524.878 18.620.234 20.601.589 24 Subvenții primite de bugetul asigurărilor sociale de stat 10.746.025 16.524.878 18.620.234 20.601.589 4803 SUME PRIMITE DE LA UE/ALȚI DONATORI ÎN CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 12.627 02 Fondul Social European (FSE) 12.627 4903 SUME AFERENTE ASISTENȚEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR 179.396 154.000 02 Sume rambursate din PNRR 179.396 154.000 4903 81 Venituri sistem public de pensii 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 4903 82 Venituri sistem accidente de muncă și boli profesionale 199.819 224.599 247.391 269.665 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.630.818 125.386.974 138.240.874 149.340.162 II. Credite bugetare 111.610.816 125.406.976 138.240.874 149.340.162 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 479.360 503.328 518.428 533.981 II. Credite bugetare 479.360 503.328 518.428 533.981 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 693.524 728.200 775.823 837.482 II. Credite bugetare 693.524 728.200 775.823 837.482 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.007 22.007 22.007 22.007 II. Credite bugetare 21.007 22.007 22.007 22.007 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 II. Credite bugetare 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.185 4.190 4.200 4.200 II. Credite bugetare 4.185 4.190 4.200 4.200 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I. Credite de angajament 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.630.818 125.386.974 138.240.874 149.340.162 II. Credite bugetare 111.610.816 125.406.976 138.240.874 149.340.162 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 479.360 503.328 518.428 533.981 II. Credite bugetare 479.360 503.328 518.428 533.981 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 693.524 728.200 775.823 837.482 II. Credite bugetare 693.524 728.200 775.823 837.482 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.007 22.007 22.007 22.007 II. Credite bugetare 21.007 22.007 22.007 22.007 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 II. Credite bugetare 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.185 4.190 4.200 4.200 II. Credite bugetare 4.185 4.190 4.200 4.200 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 6800 03 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE I. Credite de angajament 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.630.818 125.386.974 138.240.874 149.340.162 II. Credite bugetare 111.610.816 125.406.976 138.240.874 149.340.162 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 479.360 503.328 518.428 533.981 II. Credite bugetare 479.360 503.328 518.428 533.981 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 693.524 728.200 775.823 837.482 II. Credite bugetare 693.524 728.200 775.823 837.482 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.007 22.007 22.007 22.007 II. Credite bugetare 21.007 22.007 22.007 22.007 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 II. Credite bugetare 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.185 4.190 4.200 4.200 II. Credite bugetare 4.185 4.190 4.200 4.200 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 II. Credite bugetare 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.477.633 125.214.749 138.051.609 149.134.436 II. Credite bugetare 111.457.631 125.234.751 138.051.609 149.134.436 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 463.163 485.061 499.160 511.813 II. Credite bugetare 463.163 485.061 499.160 511.813 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 691.735 726.322 773.788 835.390 II. Credite bugetare 691.735 726.322 773.788 835.390 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.000 22.000 22.000 22.000 II. Credite bugetare 21.000 22.000 22.000 22.000 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 II. Credite bugetare 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.000 4.000 4.000 4.000 II. Credite bugetare 4.000 4.000 4.000 4.000 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 44.500 21.800 21.800 21.800 II. Credite bugetare 44.500 21.800 21.800 21.800 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 44.500 21.800 21.800 21.800 II. Credite bugetare 44.500 21.800 21.800 21.800 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I. Credite de angajament 155.455 172.325 189.365 205.826 II. Credite bugetare 155.455 172.325 189.365 205.826 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 153.185 172.225 189.265 205.726 II. Credite bugetare 153.185 172.225 189.265 205.726 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 16.197 18.267 19.268 22.168 II. Credite bugetare 16.197 18.267 19.268 22.168 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 1.789 1.878 2.035 2.092 II. Credite bugetare 1.789 1.878 2.035 2.092 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 7 7 7 7 II. Credite bugetare 7 7 7 7 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 135.007 151.883 167.755 181.259 II. Credite bugetare 135.007 151.883 167.755 181.259 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 185 190 200 200 II. Credite bugetare 185 190 200 200 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 2.270 100 100 100 II. Credite bugetare 2.270 100 100 100 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 2.270 100 100 100 II. Credite bugetare 2.270 100 100 100 9903 EXCEDENT/DEFICIT 44.364 52.274 58.026 63.839 9903 10 Excedent/Deficit sistem public de pensii 9903 11 Excedent/Deficit sistem accidente de muncă și boli profesionale 44.364 52.274 58.026 63.839

Anexa nr. 2

/03 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alienate pe anii 2023-2026 (sume alocate din Bugetul asigurărilor sociale de stat) -mii lei- Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/ Titlu Articol Alineat Denumire indicator Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 A B 1 2 3 4 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I. Credite de angajament 111.677.588 125.408.874 130.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.630.818 125.386.974 138.240.874 149.340.162 II. Credite bugetare 111.610.816 125.406.976 138.240.874 149.340.162 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 479.360 503.328 518.428 533.981 II. Credite bugetare 479.360 503.328 518.428 533.981 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 693.524 728.200 775.823 837.482 II. Credite bugetare 693.524 728.200 775.823 837.482 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.007 22.007 22.007 22.007 II. Credite bugetare 21.007 22.007 22.007 22.007 03 Alte dobânzi II. Credite bugetare 21.007 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 02 B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) II. Credite bugetare 205 01 Contribuții și cotizații la organisme internaționale II. Credite bugetare 205 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 II. Credite bugetare 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 01 Asigurări sociale II. Credite bugetare 108.020.282 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 2.171.524 01 Ajutoare sociale în numerar II. Credite bugetare 1.853.024 02 Ajutoare sociale în natură II. Credite bugetare 318.500 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 02 Programe din Fondul Social European (FSE) II. Credite bugetare 15.035 01 Finanțare națională II. Credite bugetare 2.408 02 Finanțare externă nerambursabilă II. Credite bugetare 12.627 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.185 4.190 4.200 4.200 II. Credite bugetare 4.185 4.190 4.200 4.200 17 Despăgubiri civile II. Credite bugetare 1.555 40 Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate II. Credite bugetare 2.630 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 01 Fonduri europene nereambursabile II. Credite bugetare 179.396 03 Sume aferente TVA II. Credite bugetare 26.298 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 01 Active fixe II. Credite bugetare 26.770 01 Construcții II. Credite bugetare 10.000 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 11.900 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 3.080 30 Alte active fixe II. Credite bugetare 1.790 03 Reparații capitale aferente activelor fixe II. Credite bugetare 20.000 6800 03 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE I. Credite de angajament 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.630.818 125.386.974 138.240.874 149.340.162 II. Credite bugetare 111.610.816 125.406.976 138.240.874 149.340.162 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 479.360 503.328 518.428 533.981 II. Credite bugetare 479.360 503.328 518.428 533.981 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 693.524 728.200 775.823 837.482 II. Credite bugetare 693.524 728.200 775.823 837.482 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.007 22.007 22.007 22.007 II. Credite bugetare 21.007 22.007 22.007 22.007 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 II. Credite bugetare 110.191.806 123.965.782 136.920.206 147.942.282 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.185 4.190 4.200 4.200 II. Credite bugetare 4.185 4.190 4.200 4.200 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 46.770 21.900 21.900 21.900 II. Credite bugetare 46.770 21.900 21.900 21.900 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 II. Credite bugetare 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 111.477.633 125.214.749 138.051.609 149.134.436 II. Credite bugetare 111.457.631 125.234.751 138.051.609 149.134.436 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 463.163 485.061 499.160 511.813 II. Credite bugetare 463.163 485.061 499.160 511.813 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 691.735 726.322 773.788 835.390 II. Credite bugetare 691.735 726.322 773.788 835.390 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 21.000 22.000 22.000 22.000 II. Credite bugetare 21.000 22.000 22.000 22.000 03 Alte dobânzi II. Credite bugetare 21.000 02 Dobânda datorată trezoreriei statului II. Credite bugetare 21.000 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 205 208 210 210 II. Credite bugetare 205 208 210 210 02 B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale) II. Credite bugetare 205 01 Contribuții și cotizații la organisme internaționale II. Credite bugetare 205 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 II. Credite bugetare 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 01 Asigurări sociale II. Credite bugetare 107.936.199 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 2.120.600 01 Ajutoare sociale în numerar II. Credite bugetare 1.820.600 02 Ajutoare sociale în natură II. Credite bugetare 300.000 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.035 II. Credite bugetare 15.035 02 Programe din Fondul Social European (FSE) II. Credite bugetare 15.035 01 Finanțare națională II. Credite bugetare 2.408 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 12.627 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 4.000 4.000 4.000 4.000 II. Credite bugetare 4.000 4.000 4.000 4.000 17 Despăgubiri civile II. Credite bugetare 1.500 40 Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate II. Credite bugetare 2.500 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 225.696 163.259 II. Credite bugetare 205.694 183.261 01 Fonduri europene nereambursabile II. Credite bugetare 179.396 03 Sume aferente TVA II. Credite bugetare 26.298 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 44.500 21.800 21.800 21.800 II. Credite bugetare 44.500 21.800 21.800 21.800 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 44.500 21.800 21.800 21.800 II. Credite bugetare 44.500 21.800 21.800 21.800 01 Active fixe II. Credite bugetare 24.500 01 Construcții II. Credite bugetare 10.000 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 9.900 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 2.900 30 Alte active fixe II. Credite bugetare 1.700 03 Reparații capitale aferente activelor fixe II. Credite bugetare 20.000 03 Pensii și ajutoare pentru bătrânețe II. Credite bugetare 107.936.199 04 Asistență acordată persoanelor în vârstă II. Credite bugetare 300.000 09 Ajutoare pentru urmași II. Credite bugetare 1.820.600 15 Prevenirea excluderii sociale II. Credite bugetare 205 50 Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale II. Credite bugetare 205 50 Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale II. Credite bugetare 1.445.127 02 Cheltuieli cu transmiterea și plata drepturilor II. Credite bugetare 609.823 03 Alte cheltuieli de administrare fond II. Credite bugetare 835.304 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I. Credite de angajament 155.455 172.325 189.365 205.826 II. Credite bugetare 155.455 172.325 189.365 205.826 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 153.185 172.225 189.265 205.726 II. Credite bugetare 153.185 172.225 189.265 205.726 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 16.197 18.267 19.268 22.168 II. Credite bugetare 16.197 18.267 19.268 22.168 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 1.789 1.878 2.035 2.092 II. Credite bugetare 1.789 1.878 2.035 2.092 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 7 7 7 7 II. Credite bugetare 7 7 7 7 03 Alte dobânzi II. Credite bugetare 7 02 Dobânda datorată trezoreriei statului II. Credite bugetare 7 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 135.007 151.883 167.755 181.259 II. Credite bugetare 135.007 151.883 167.755 181.259 01 Asigurări sociale II. Credite bugetare 84.083 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 50.924 01 Ajutoare sociale în numerar II. Credite bugetare 32.424 02 Ajutoare sociale în natură II. Credite bugetare 18.500 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 185 190 200 200 II. Credite bugetare 185 190 200 200 17 Despăgubiri civile II. Credite bugetare 55 40 Sume aferente persoanelor cu handicap neîncadrate II. Credite bugetare 130 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 2.270 100 100 100 II. Credite bugetare 2.270 100 100 100 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 2.270 100 100 100 II. Credite bugetare 2.270 100 100 100 01 Active fixe II. Credite bugetare 2.270 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 2.000 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 180 30 Alte active fixe II. Credite bugetare 90 03 Pensii și ajutoare pentru bătrânețe II. Credite bugetare 84.083 05 Asistență socială în caz de boli și invalidități II. Credite bugetare 45.500 01 Asistență socială în caz de boli II. Credite bugetare 24.500 02 Asistență socială în caz de invaliditate II. Credite bugetare 21.000 09 Ajutoare pentru urmași II. Credite bugetare 5.424 50 Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale II. Credite bugetare 20.448 02 Cheltuieli cu transmiterea și plata drepturilor II. Credite bugetare 505 03 Alte cheltuieli de administrare fond II. Credite bugetare 19.943

Anexa nr. 3

/03 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale I. Credite de angajament ... II. Credit bugetar SINTEZA proiectelor finanțate/propuse la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, precum și a altor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Cod Denumirea program/instrument/facilitate Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 18.230 724 1.885 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 18.230 724 1.885 586 15.035 0 0 0 0 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) 17921 Eficientizarea activității CNPP pentru determinarea legislației aplicabile lucrătorilor migranți la nivelul sistemului public de pensii din România – cod SMIS 130047 I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 68035802 6803580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 2.556 0 54 94 2.408 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.556 0 54 94 2.408 0 0 0 0 68035802 6803580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 13.411 0 292 492 12.627 0 0 0 0 II. Credite bugetare 13.411 0 292 492 12.627 0 0 0 0 68035815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 68035815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR) I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 68035815 6803581501 Finanțarea națională I. Credite de angajament 477 154 323 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 477 154 323 0 0 0 0 0 0 68035815 6803581502 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 68035815 6803581503 Cheltuieli neeligibile I. Credite de angajament 352 106 246 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 352 106 246 0 0 0 0 0 0 68085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 68085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din României (ESSIR) I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 68085815 6808581502 Finanțare externă nerambursabilă I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0

Anexa nr. 3 (2)

/03/01 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Program/facilitate/instrument: 71 Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA) I. Credite de angajament ... II. Credit bugetar FIȘA PROIECTULUI finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, precum și a altor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Denumirea și codul proiectului/surse de finanțare Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori Proiectul: 17921 Eficientizarea activității CNPP pentru determinarea legislației aplicabile lucrătorilor migranți la nivelul sistemului public de pensii din România – cod SMIS 130047 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.967 0 346 586 15.035 0 0 0 0 6803580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 2.556 0 54 94 2.408 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.556 0 54 94 2.408 0 0 0 0 6803580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 13.411 0 292 492 12.627 0 0 0 0 II. Credite bugetare 13.411 0 292 492 12.627 0 0 0 0 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Program/facilitate/instrument: 86 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament ... II. Credit bugetar ... FIȘA PROIECTULUI finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, precum și a altor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Denumirea și codul proiectului/surse de finanțare Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori Proiectul: 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR) Fond de finanțare: 44 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 2.263 724 1.539 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.263 724 1.539 0 0 0 0 0 0 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 68035815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.546 492 1.054 0 0 0 0 0 0 6803581501 Finanțarea națională I. Credite de angajament 477 154 323 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 477 154 323 0 0 0 0 0 0 6803581502 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 6803581503 Cheltuieli neeligibile I. Credite de angajament 352 106 246 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 352 106 246 0 0 0 0 0 0 5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 6808 ASIGURĂRI ȘI ASITENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 68085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0 6808581502 Finanțare externă nerambursabilă I. Credite de angajament 717 232 485 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 717 232 485 0 0 0 0 0 0

Anexa nr. 4

/03 SINTEZA FINANȚĂRII PROGRAMELOR - mii lei - Cod ordonator Prog. Denumire Valoarea totală a programului Realizări 2021 și ani anteriori Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări ani ulteriori 01 13574005 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale TOTAL CHELTUIELI I. Credite de angajament 931.370.206 307.485.930 99.172.978 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 931.370.206 307.485.930 99.172.978 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 Buget asigurări sociale de stat I. Credite de angajament 931.369.490 307.485.214 99.172.978 111.677.588 125.408.874 138.262.774 149.362.062 II. Credite bugetare 931.369.490 307.485.214 99.172.978 111.657.586 125.428.876 138.262.774 149.362.062 Fonduri externe nerambursabile I. Credite de angajament 716 716 II. Credite bugetare 716 716 1851 PROGRAM 1851 Dezvoltarea și creșterea sustenabilității sistemului asigurărilor sociale 1851 TOTAL PROGRAM 1851 I. Credite de angajament 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 1851 II. Credite bugetare 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 01 13574005 1851 Buget asigurări sociale de stat 1851 I. Credite de angajament 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 1851 II. Credite bugetare 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 1851 Fonduri externe nerambursabile 1851 I. Credite de angajament 716 716 1851 II. Credite bugetare 716 716 2070 PROGRAM 2070 Asigurări accidente de muncă și boli profesionale 2070 TOTAL PROGRAM 2070 I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 2070 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 2070 Buget asigurări sociale de stat 2070 I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 2070 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826

Anexa nr. 4 (2)

/03/01 FIȘA PROGRAMULUI BUGETAR Cod ordonator Cod program Cod indicator Valoarea totală a programului Realizări 2021 și ani anteriori Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări ani ulteriori 01 13574005 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale 1851 PROGRAM: Dezvoltarea și creșterea sustenabilității sistemului asigurărilor sociale DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Programul are în vedere reforma sistemului public de pensii, primul pilon, prin extinderea sferei de cuprindere în sistem a tuturor categoriilor de contribuabili, crearea unei redistribuiri echitabile prin relaționarea directă a drepturilor de pensie cu nivelul contribuțiilor plătite, mărirea progresivă a vârstelor de pensionare și a stagiului de cotizare, promovarea unor forme flexibile de pensionare, majorarea punctului de pensie. Continuarea pilonului II de pensii, al fondurilor de pensii administrate privat, în scopul de a asigura o pensie privată ce suplimentează veniturile din pensia din sistemul public. Administrarea sistemului public de pensii pe bază de transparență, legalitate și eficiență. OBIECTIV PROGRAM Modernizarea sistemului public de pensii prin digitalizare, elaborarea cadrului legislative și recalcularea tuturor dosarelor de pensii pe baza principiului contributivității, ținând cont de condiționalitățile de modernizare asumate prin PNRR. DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI (luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: anul: DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA INDICATORI DE REZULTAT-EFECTUL POLITICILOR PUBLICE 01 13574005 1851 Creșterea anuală a valorii punctului de pensie INDICATORI DE REZULTATE IMEDIATE AI MĂSURILOR 5842 raport între valoarea punctului de pensie și câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea BASS 27 5843 indicele anual de creștere a numărului de participanți la fondurile de pensii administrate privat 4,5 6937 număr mediu de pensionari din sistemul public de pensii (persoane) 4.597.000 4.574.000 4.551.000 4.528.000 4.505.000 6938 număr de dosare noi înscrise în plată (dosare) 270.000 270.000 270.000 270.000 270.000 6939 număr mediu de participanți la fondul de pensii administrate privat (persoane) 7.885.000 7.985.000 8.085.000 8.185.000 8.285.000 6940 număr de bilete de tratament (număr anual) 119.935 125.000 130.000 135.000 140.000 MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 405 Asigură finanțarea conform legislației în domeniu și plata la timp, conform termenelor legale, a tuturor pensiilor din sistemul public de pensii și a ajutoarelor sociale. Cost asociat măsurii în 2023 este 109.756.799 mii lei. Măsura 406 Asigură finanțarea sistemului de trimitere la tratament balnear a pensionarilor și asiguraților. Costul asociat măsurii în 2023 este de 300.000 mii lei. Măsura 407 Organizează activitatea de stabilire și plata pentru fondul de pensii administrat privat Măsura 408 Gestionează baza de date proprie privind asigurații sistemului public de pensii și participanți la fondul de pensii administrat privat. Costul asociat măsurii în 2023 este 1.445.332 mii lei. INDICATORI DE EFICIENȚĂ 5840 Valoarea punctului de pensie stabilit prin programul de guvernare 1.442 5841 Indicele anual de modificare a contribuțiilor la fondurile administrate privat 3,75 7434 Ponderea drepturilor de pensie distribuite prin cont bancar % 57,47 57,6 57,8 58 58 7435 Gradul de valorificare a biletelor de tratatment 95,5 95,7 95,8 95,9 96 7436 Ponderea dosarelor noi soluționate în termen 96,2 96,21 96,21 96,21 96,21 7437 Ponderea recalculărilor soluționate în termen 94,77 94,78 94,78 94,78 94,78 SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 II. Credite bugetare 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 Buget asigurări sociale de stat I. Credite de angajament 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 II. Credite bugetare 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 Fonduri externe nermbursabile I. Credite de angajament 716 716 II. Credite bugetare 716 716 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 II. Credite bugetare 930.261.311 307.239.270 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 Buget asigurări sociale de stat 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT 5003 I. Credite de angajament 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 5003 II. Credite bugetare 930.260.595 307.238.554 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6803 I. Credite de angajament 930.027.186 307.005.145 99.033.714 111.522.133 125.236.549 138.073.409 149.156.236 6803 II. Credite bugetare 930.027.186 307.005.145 99.033.714 111.502.131 125.256.551 138.073.409 149.156.236 01 13574005 1851 680310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 680310 I. Credite de angajament 3.650.361 1.290.132 401.032 463.163 485.061 499.160 511.813 680310 II. Credite bugetare 3.650.361 1.290.132 401.032 463.163 485.061 499.160 511.813 680320 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 680320 I. Credite de angajament 5.634.145 2.022.988 583.922 691.735 726.322 773.788 835.390 680320 II. Credite bugetare 5.634.145 2.022.988 583.922 691.735 726.322 773.788 835.390 680330 TITLUL III DOBÂNZI 680330 I. Credite de angajament 140.201 27.906 25.295 21.000 22.000 22.000 22.000 680330 II. Credite bugetare 140.201 27.906 25.295 21.000 22.000 22.000 22.000 680355 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 680355 I. Credite de angajament 1.732 697 202 205 208 210 210 680355 II. Credite bugetare 1.732 697 202 205 208 210 210 680357 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 680357 I. Credite de angajament 920.012.710 303.686.026 97.942.512 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 680357 II. Credite bugetare 920.012.710 303.686.026 97.942.512 110.056.799 123.813.899 136.752.451 147.761.023 01 13574005 1851 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 680358 I. Credite de angajament 17.307 1.686 586 15.035 680358 II. Credite bugetare 17.307 1.686 586 15.035 680359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 680359 I. Credite de angajament 28.280 8.890 3.390 4.000 4.000 4.000 4.000 680359 II. Credite bugetare 28.280 8.890 3.390 4.000 4.000 4.000 4.000 680360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINACIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR 680360 I. Credite de angajament 450.915 61.960 225.696 163.259 680360 II. Credite bugetare 450.915 61.960 205.694 183.261 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 680371 I. Credite de angajament 152.434 27.719 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 680371 II. Credite bugetare 152.434 27.719 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 680385 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 680385 I. Credite de angajament -60.899 -60.899 680385 II. Credite bugetare -60.899 -60.899 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE 6903 I. Credite de angajament 233.409 233.409 6903 II. Credite bugetare 233.409 233.409 690310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 690310 I. Credite de angajament 23.177 23.177 690310 II. Credite bugetare 23.177 23.177 690320 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 690320 I. Credite de angajament 2.502 2.502 690320 II. Credite bugetare 2.502 2.502 690330 TITLUL III DOBÂNZI 690330 I. Credite de angajament 1 1 690330 II. Credite bugetare 1 1 690351 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 690351 I. Credite de angajament 65 65 690351 II. Credite bugetare 65 65 690357 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 690357 I. Credite de angajament 208.947 208.947 690357 II. Credite bugetare 208.947 208.947 690359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 690359 I. Credite de angajament 313 313 690359 II. Credite bugetare 313 313 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 690371 I. Credite de angajament 24 24 690371 II. Credite bugetare 24 24 690385 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 690385 I. Credite de angajament -1.620 -1.620 690385 II. Credite bugetare -1.620 -1.620 Fonduri externe nerambursabile 5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008 I. Credite de angajament 716 716 5008 II. Credite bugetare 716 716 6808 ASIGURĂRI ȘI ASITENȚĂ SOCIALĂ 6808 I. Credite de angajament 716 716 6808 II. Credite bugetare 716 716 680858 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 680858 I. Credite de angajament 716 716 680858 II. Credite bugetare 716 716 COMENTARII: 2070 PROGRAM: Asigurări accidente de muncă și boli profesionale DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Programul asigură pentru angajatori, lucrători și pentru societate, ca întreg, suport de cea mai înaltă calitate și eficiență pentru cei afectați de accidentele de muncă și bolile profesionale. Administrarea sistemului de accidente de muncă și boli profesionale pe bază de transparență, legalitate și eficiență. 01 13574005 2070 OBIECTIV PROGRAM 1.orientarea asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale în sprijinul beneficiarilor de prestații. 2.armonizarea cerințelor regulamentelor europene prin prisma modificărilor impuse de sistemul EESSI cu legislația și practica națională. 3.Sprijinirea angajatorilor în realizarea activității de prevenire. DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI (luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: anul: DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA INDICATORI DE REZULTAT – EFECTUL POLITICILOR PUBLICE Indice de frecvență accidente de muncă/1000 lucrători; indice de frecvență accidente mortale/1000 lucrători INDICATORI DE REZULTATE IMEDIATE AI MĂSURILOR 6196 Ponderea prestațiilor acordate beneficiarilor la 100 de salariați 4,5 6197 Ponderea cazurilor neconforme raportat la număr de solicitări 20 6198 Ponderea măsurilor implementate cu măsurile recomandate 35 6944 număr de pensionari de accidente de muncă și boli profesionale (persoane) 6.445 6.350 6.300 6.250 6.200 7438 Număr de accidente de muncă (cazuri) 3.868 3.700 3.600 3.500 3.400 7439 Număr de accidente mortale de muncă (cazuri) 88 80 75 73 70 7440 Număr de accidente colective 34 32 30 28 25 7441 Număr de cazuri de boli profesionale (cazuri) 380 370 360 350 340 MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 409 Asigură evidența accidentelor de muncă și bolilor profesionale, coordonează activitatea de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu precădere activitatea preventivă. Costul asociat măsurii în 2023 este 20.448 mii lei. Măsura 410 Decontează în condițiile legii prestațiile și serviciile de asigurare pentru accidentele de muncă și bolile profesionale. Costul asociat măsurii în 2023 este de 135.007 mii lei. INDICATORI DE EFICIENȚĂ 7442 Evoluția numărului de accidente de muncă față de an anterior -22,48 -4,34 -2,7 -2,78 -2,86 7443 Evoluția numărului de accidente de muncă mortale față de an anterior -46,99 -9,09 -6,25 -2,67 -4,11 SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 01 13574005 2070 Buget asigurări sociale de stat I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 Buget asigurări sociale de stat 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT 5003 I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 5003 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE 6903 I. Credite de angajament 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 6903 II. Credite bugetare 1.108.895 246.660 139.264 155.455 172.325 189.365 205.826 690310 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 690310 I. Credite de angajament 112.350 23.814 12.636 16.197 18.267 19.268 22.168 690310 II. Credite bugetare 112.350 23.814 12.636 16.197 18.267 19.268 22.168 690320 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 690320 I. Credite de angajament 11.851 2.557 1.500 1.789 1.878 2.035 2.092 690320 II. Credite bugetare 11.851 2.557 1.500 1.789 1.878 2.035 2.092 690330 TITLUL III DOBÂNZI 690330 I. Credite de angajament 36 3 5 7 7 7 7 690330 II. Credite bugetare 36 3 5 7 7 7 7 690351 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 690351 I. Credite de angajament 22 9 13 690351 II. Credite bugetare 22 9 13 690357 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 690357 I. Credite de angajament 981.390 220.586 124.900 135.007 151.883 167.755 181.259 690357 II. Credite bugetare 981.390 220.586 124.900 135.007 151.883 167.755 181.259 690359 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 690359 I. Credite de angajament 1.050 165 110 185 190 200 200 690359 II. Credite bugetare 1.050 165 110 185 190 200 200 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 690371 I. Credite de angajament 2.795 125 100 2.270 100 100 100 690371 II. Credite bugetare 2.795 125 100 2.270 100 100 100 690385 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 690385 I. Credite de angajament -599 -599 690385 II. Credite bugetare -599 -599 COMENTARII:

Anexa nr. 5

/03 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE - mii lei- I - Credite de angajament II - Credite bugetare CAPITOL/GRUPA/SURSA TOTAL Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 TOTAL GENERAL 5000 TOTAL GENERAL I 560.003 6.693 42.751 281.600 185.159 21.900 21.900 II 560.003 6.693 42.751 261.598 205.161 21.900 21.900 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 560.003 6.693 42.751 281.600 185.159 21.900 21.900 II 560.003 6.693 42.751 261.598 205.161 21.900 21.900 500358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 50035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 5003580201 Finanțarea națională I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 5003580202 Finanțare externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 500360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 410.405 27.250 219.896 163.259 II 410.405 27.250 199.894 183.261 50036001 Fonduri europene nerambursabile I 350.495 22.899 173.596 154.000 II 350.495 22.899 173.596 154.000 50036003 Sume aferente TVA I 59.910 4.351 46.300 9.259 II 59.910 4.351 26.298 29.261 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFIANCIARE I 134.078 6.693 14.915 46.770 21.900 21.900 21.900 II 134.078 6.693 14.915 46.770 21.900 21.900 21.900 50037101 Active fixe I 107.373 6.458 14.415 26.770 19.900 19.900 19.900 II 107.373 6.458 14.415 26.770 19.900 19.900 19.900 5003710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 5003710102 Mașini, echipamente și mijloace dc transport I 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 II 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 5003710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 6.504 424 525 3.080 825 825 825 II 6.504 424 525 3.080 825 825 825 5003710130 Alte active fixe I 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 II 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 50037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 C - Alte cheltuieli de investiții 5000 TOTAL GENERAL I 560.003 6.693 42.751 281.600 185.159 21.900 21.900 II 560.003 6.693 42.751 261.598 205.161 21.900 21.900 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 560.003 6.693 42.751 281.600 185.159 21.900 21.900 II 560.003 6.693 42.751 261.598 205.161 21.900 21.900 500358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 50035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 5003580201 Finanțarea națională I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 5003580202 Finanțare externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 500360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 410.405 27.250 219.896 163.259 II 410.405 27.250 199.894 183.261 50036001 Fonduri europene nerambursabile I 350.495 22.899 173.596 154.000 II 350.495 22.899 173.596 154.000 50036003 Sume aferente TVA I 59.910 4.351 46.300 9.259 II 59.910 4.351 26.298 29.261 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFIANCIARE I 134.078 6.693 14.915 46.770 21.900 21.900 21.900 II 134.078 6.693 14.915 46.770 21.900 21.900 21.900 50037101 Active fixe I 107.373 6.458 14.415 26.770 19.900 19.900 19.900 II 107.373 6.458 14.415 26.770 19.900 19.900 19.900 5003710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 5003710102 Mașini, echipamente și mijloace dc transport I 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 II 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 5003710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 6.504 424 525 3.080 825 825 825 II 6.504 424 525 3.080 825 825 825 5003710130 Alte active fixe I 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 II 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 50037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 a.Achiziții de imobile 5000 TOTAL GENERAL I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 50037101 Active fixe I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 5003710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 b. Dotări independente 5000 TOTAL GENERAL I 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 II 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 II 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 500358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I 15.520 586 14.394 II 15.520 586 14.394 50035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 5003580201 Finanțarea națională I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 5003580202 Finanțare externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 500360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 162.254 7.579 122.544 32.131 II 162.254 7.579 122.544 32.131 50036001 Fonduri europene nerambursabile I 141.965 6.369 108.596 27.000 II 141.965 6.369 108.596 27.000 50036003 Sume aferente TVA I 20.289 1.210 13.948 5.131 II 20.289 1.210 13.948 5.131 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFIANCIARE I 68.835 3.049 3.106 14.980 15.900 15.900 15.900 II 68.835 3.049 3.106 14.980 15.900 15.900 15.900 50037101 Active fixe I 68.835 3.049 3.106 14.980 15.900 15.900 15.900 II 68.835 3.049 3.106 14.980 15.900 15.900 15.900 5003710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 II 62.331 2.625 2.581 11.900 15.075 15.075 15.075 5003710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 6.504 424 525 3.080 825 825 825 II 6.504 424 525 3.080 825 825 825 e. Alte cheltuieli asimilate investițiilor 5000 TOTAL GENERAL I 276.659 3.409 30.980 99.142 135.128 4.000 4.000 II 276.659 3.409 30.980 79.140 155.130 4.000 4.000 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 276.659 3.409 30.980 99.142 135.128 4.000 4.000 II 276.659 3.409 30.980 79.140 155.130 4.000 4.000 500360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 248.151 19.671 97.352 131.128 II 248.151 19.671 77.350 151.130 50036001 Fonduri europene nerambursabile I 208.530 16.530 65.000 127.000 II 208.530 16.530 65.000 127.000 50036003 Sume aferente TVA I 39.621 3.141 32.352 4.128 II 39.621 3.141 12.350 24.130 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFIANCIARE I 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 II 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 50037101 Active fixe I 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 II 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 5003710130 Alte active fixe I 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 II 28.508 3.409 11.309 1.790 4.000 4.000 4.000 f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistență tehnică, pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar și de execuție privind reparațiile capitale, precum și alte categorii de lucrări de intervenții, cu excepția celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislația în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor prevăzute de lege 5000 TOTAL GENERAL I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 5003 BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 500371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 50037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 557.285 6.645 42.651 279.330 185.059 21.800 21.800 II 557.285 6.645 42.651 259.328 205.061 21.800 21.800 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 557.285 6.645 42.651 279.330 185.059 21.800 21.800 II 557.285 6.645 42.651 259.328 205.061 21.800 21.800 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I 15.520 586 14.394 II 15.520 586 14.394 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 6803580201 Finanțarea națională I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 6803580202 Finanțare externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 680360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 410.405 27.250 219.896 163.259 II 410.405 27.250 199.894 183.261 68036001 Fonduri europene nerambursabile I 350.495 22.899 173.596 154.000 II 350.495 22.899 173.596 154.000 68036003 Sume aferente TVA I 59.910 4.351 46.300 9.259 II 59.910 4.351 26.298 29.261 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 131.360 6.645 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 II 131.360 6.645 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 68037101 Active fixe I 104.625 6.410 14.315 24.500 19.800 19.800 19.800 II 104.625 6.410 14.315 24.500 19.800 19.800 19.800 6803710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 6803710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 II 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 6803710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 6.224 424 500 2.900 800 800 800 II 6.224 424 500 2.900 800 800 800 6803710130 Alte active fixe I 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 II 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 68037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 TOTAL CAPITOL 69 – ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE 6900 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 69037101 Active fixe I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 6903710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 2.348 48 75 2.000 75 75 75 II 2.348 48 75 2.000 75 75 75 6903710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 280 25 180 25 25 25 II 280 25 180 25 25 25 6903710130 Alte active fixe I 90 90 II 90 90 C – Alte cheltuieli și investiții 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 557.285 6.645 42.651 279.330 185.059 21.800 21.800 II 557.285 6.645 42.651 259.328 205.061 21.800 21.800 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 557.285 6.645 42.651 279.330 185.059 21.800 21.800 II 557.285 6.645 42.651 259.328 205.061 21.800 21.800 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I 15.520 586 14.394 II 15.520 586 14.394 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 6803580201 Finanțarea națională I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 6803580202 Finanțare externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 680360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 410.405 27.250 219.896 163.259 II 410.405 27.250 199.894 183.261 68036001 Fonduri europene nerambursabile I 350.495 22.899 173.596 154.000 II 350.495 22.899 173.596 154.000 68036003 Sume aferente TVA I 59.910 4.351 46.300 9.259 II 59.910 4.351 26.298 29.261 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 131.360 6.645 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 II 131.360 6.645 14.815 44.500 21.800 21.800 21.800 68037101 Active fixe I 104.625 6.410 14.315 24.500 19.800 19.800 19.800 II 104.625 6.410 14.315 24.500 19.800 19.800 19.800 6803710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 6803710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 II 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 6803710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 6.224 424 500 2.900 800 800 800 II 6.224 424 500 2.900 800 800 800 6803710130 Alte active fixe I 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 II 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 68037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 6900 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 69037101 Active fixe I 2.718 48 100 2.270 100 100 100 II 2.718 48 100 2.270 100 100 100 6903710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 2.348 48 75 2.000 75 75 75 II 2.348 48 75 2.000 75 75 75 6903710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 280 25 180 25 25 25 II 280 25 180 25 25 25 6903710130 Alte active fixe I 90 90 II 90 90

Anexa nr. 5 (2)

/03/01 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARTĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 1 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII a. Achiziții de imobile Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I - Credite de angajament II - Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 6803710101 Construcții I 10.000 10.000 II 10.000 10.000 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 2 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII b.Dotări independente Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I - Credite de angajament II - Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 II 246.609 3.049 11.271 152.458 48.031 15.900 15.900 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 243.981 3.001 11.171 150.278 47.931 15.800 15.800 II 243.981 3.001 11.171 150.278 47.931 15.800 15.800 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 243.981 3.001 11.171 150.278 47.931 15.800 15.800 II 243.981 3.001 11.171 150.278 47.931 15.800 15.800 680358 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 1 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 68035802 Programe din Fondul Social European (FSE) I 15.520 586 14.934 II 15.520 586 14.934 6803580201 Finanțarea naționala I 2.486 94 2.392 II 2.486 94 2.392 6803580202 Finanțarea externă nerambursabilă I 13.034 492 12.542 II 13.034 492 12.542 680360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 162.254 7.579 122.544 32.131 II 162.254 7.579 122.544 32.131 68036001 Fonduri europene nerambursabile I 141.965 6.369 108.596 27.000 II 141.965 6.369 108.596 27.000 68036003 Sume aferente TVA I 20.289 1.210 13.948 5.131 II 20.289 1.210 13.948 5.131 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 66.207 3.001 3.006 12.800 15.800 15.800 15.800 II 66.207 3.001 3.006 12.800 15.800 15.800 15.800 68037101 Active fixe I 66.207 3.001 3.006 12.800 15.800 15.800 15.800 II 66.207 3.001 3.006 12.800 15.800 15.800 15.800 6803710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 II 59.983 2.577 2.506 9.900 15.000 15.000 15.000 6803710103 Mobilier, aparatura birotica și alte active corporale I 6.224 424 500 2.900 800 800 800 II 6.224 424 500 2.900 800 800 800 6900 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.628 48 100 2.180 100 100 100 II 2.628 48 100 2.180 100 100 100 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 2.628 48 100 2.180 100 100 100 II 2.628 48 100 2.180 100 100 100 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.628 48 100 2.180 100 100 100 II 2.628 48 100 2.180 100 100 100 69037101 Active fixe I 2.628 48 100 2.180 100 100 100 II 2.628 48 100 2.180 100 100 100 6903710102 Mașini, echipamente si mijloace de transport I 2.348 48 75 2.000 75 75 75 II 2.348 48 75 2.000 75 75 75 6903710103 Mobilier, aparatura birotica și alte active corporale I 280 25 180 25 25 25 II 280 25 180 25 25 25 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 5 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII e. Alte cheltuieli asimilate investițiilor Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I - Credite de angajament II - Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 276.659 3.409 30.980 99.142 135.128 4.000 4.000 II 276.659 3.409 30.980 79.140 155.130 4.000 4.000 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ I 276.659 3.409 30.980 99.052 135.128 4.000 4.000 II 276.659 3.409 30.980 79.050 155.130 4.000 4.000 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ I 276.659 3.409 30.980 99.052 135.128 4.000 4.000 II 276.659 3.409 30.980 79.050 155.130 4.000 4.000 680360 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I 248.151 19.671 97.352 131.128 II 248.151 19.671 77.350 151.130 68036001 Fonduri europene nerambursabile I 208.530 16.530 65.000 127.000 II 208.530 16.530 65.000 127.000 68036003 Sume aferente TVA I 39.621 3.141 32.352 4.128 II 39.621 3.141 32.352 4.128 II 4.917 4.917 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 II 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 68037101 Active fixe I 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 II 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 6803710130 Alte active fixe I 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 II 28.418 3.409 11.309 1.700 4.000 4.000 4.000 6900 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 90 90 II 90 90 6903 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE I 90 90 II 90 90 690371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 90 90 II 90 90 69037101 Active fixe I 90 90 II 90 90 6903710130 Alte active fixe I 90 90 II 90 90 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 1078 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII f. Cheltuieli de expertiză,proiectare,asistență tehnică pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar și de execuție privind reparațiile capitale,precum și alte categorii de lucrări de interventii, cu excepția celor incluse la lit.d), astfel cum sunt definite de legislația în vigoare,inclusiv cheltuielile necesare pentru obținerea avizelor,autorizațiilor și acordurilor prevăzute de lege Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I - Credite de angajament II - Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 680371 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 68037103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000 II 26.735 235 500 20.000 2.000 2.000 2.000

Anexa nr. 1 (2)

/04 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Sinteza veniturilor și cheltuielilor alocate pe surse și pe titluri pe anii 2023-2026 - mii lei - Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/ Titlu Articol Alineat Denumire indicator Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 A B 1 2 3 4 0001 04 VENITURI - TOTAL 4.034.257 4.249.597 4.629.639 5.028.098 0002 04 I.VENITURI CURENTE 3.458.774 3.906.375 4.323.284 4.731.098 2000 04 B.CONTRIBUTII DE ASIGURĂRI 3.437.047 3.883.409 4.299.584 4.706.710 2004 CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR 3.434.132 3.880.354 4.296.376 4.703.358 02 Contribuții de asigurări pentru șomaj datorate de angajatori 16.386 18.753 20.937 23.079 10 Venituri din contribuția asiguratorie pentru munca pentru șomaj 1.561.895 1.764.735 1.953.857 2.138.867 11 Venituri din contributia asiguratorie pentru munca pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale 1.855.851 2.096.866 2.321.582 2.541.412 2104 CONTRIBUȚIILE ASIGURAȚILOR 2.915 3.055 3.208 3.352 02 Contribuții de asigurări pentru șomaj datorate de asigurați 2.915 3.055 3.208 3.352 2900 04 C.VENITURI NEFISCALE 21.727 22.966 23.700 24.388 3000 04 C1.VENITURI DIN PROPRIETĂȚI 21.272 22.485 23.204 23.877 3104 VENITURI DIN DOBÂNZI 21.272 22.485 23.204 23.877 04 Venituri din dobânzi la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale 21.272 22.485 23.204 23.877 3600 04 C2.VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII 455 481 496 511 3604 DIVERSE VENITURI 455 481 496 511 50 Alte venituri 455 481 496 511 4100 04 IV.SUBVENȚII 122.254 98.326 42.269 4200 04 SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 122.254 98.326 42.269 4204 SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT 122.254 98.326 42.269 25 Subvenții primite de bugetul asigurărilor pentru șomaj 122.254 98.326 42.269 4504 SUME PRIMITE DE LA UE/ALȚI DONATORI ÎN CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI 238.000 255.000 297.000 02 Fondul Social European (FSE) 238.000 255.000 297.000 4804 SUME PRIMITE DE LA UE/ALȚI DONATORI ÎN CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 384.960 01 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) 272 02 Fondul Social European (FSE) 384.656 16 Alte facilități și instrumente postaderare (AFIP) 32 4904 SUME AFERENTE ASISTENȚEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR 68.269 6.896 9.086 02 Sume rambursate din PNRR 68.269 6.896 9.086 4904 81 Venituri sistem asigurări pentru șomaj 2.157.134 2.130.246 2.284.853 2.462.809 4904 82 Venituri fond garanatare pentru plata creanțelor salariale 1.877.123 2.119.351 2.344.786 2.565.289 5000 TOTAL GENERAL I.Credite de angajament 2.157.080 2.165.367 2.320.029 2.443.444 II.Credite bugetare 2.181.103 2.165.367 2.320.029 2.443.444 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 2.148.137 2.161.167 2.315.829 2.439.244 II.Credite bugetare 2.172.160 2.161.167 2.315.829 2.439.244 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 166.043 174.345 179.575 184.962 II.Credite bugetare 166.043 174.345 179.575 184.962 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 42.934 44.144 44.316 44.369 II.Credite bugetare 42.934 44.144 44.316 44.369 30 TITLUL III DOBÂNZI I.Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 Il.Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 40 TITLUL IV SUBVENȚII I.Credite de angajament 10.119 10.122 10.126 10.129 II.Credite bugetare 10.119 10.122 10.126 10.129 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 107.582 136.907 140.213 140.213 II.Credite bugetare 107.582 136.907 140.213 140.213 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I.Credite de angajament 50 50 50 50 II.Credite bugetare 50 50 50 50 56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I.Credite de angajament 280.000 300.000 350.000 II.Credite bugetare 280.000 300.000 350.000 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I.Credite de angajament 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 II.Credite bugetare 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I.Credite de angajament 446.108 II.Credite bugetare 446.108 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I.Credite de angajament 22.910 33.865 33.865 33.865 II.Credite bugetare 22.910 33.865 33.865 33.865 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I.Credite de angajament 57.218 6.896 9.086 II.Credite bugetare 81.241 6.896 9.086 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I.Credite de angajament 2.157.080 2.165.367 2.320.029 2.443.444 II.Credite bugetare 2.181.103 2.165.367 2.320.029 2.443.444 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 2.148.137 2.161.167 2.315.829 2.439.244 II.Credite bugetare 2.172.160 2.161.167 2.315.829 2.439.244 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 166.043 174.345 179.575 184.962 II.Credite bugetare 166.043 174.345 179.575 184.962 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 42.934 44.144 44.316 44.369 II.Credite bugetare 42.934 44.144 44.316 44.369 30 TITLUL III DOBÂNZI I.Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II.Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 40 TITLUL IV SUBVENȚII I.Credite de angajament 10.119 10.122 10.126 10.129 II.Credite bugetare 10.119 10.122 10.126 10.129 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 107.582 136.907 140.213 140.213 II.Credite bugetare 107.582 136.907 140.213 140.213 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I.Credite de angajament 50 50 50 50 II.Credite bugetare 50 50 50 50 56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I.Credite de angajament 280.000 300.000 350.000 II.Credite bugetare 280.000 300.000 350.000 57 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 II.Credite bugetare 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I.Credite de angajament 446.108 II.Credite bugetare 446.108 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I.Credite de angajament 22.910 33.865 33.865 33.865 II.Credite bugetare 22.910 33.865 33.865 33.865 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I.Credite de angajament 57.218 6.896 9.086 II.Credite bugetare 81.241 6.896 9.086 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 6400 04 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE I.Credite de angajament 819.363 901.237 927.572 937.440 II.Credite bugetare 819.363 901.237 927.572 937.440 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 810.420 897.037 923.372 933.240 II.Credite bugetare 810.420 897.037 923.372 933.240 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 166.043 174.345 179.575 184.962 II.Credite bugetare 166.043 174.345 179.575 184.962 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 41.934 43.144 43.316 43.369 II.Credite bugetare 41.934 43.144 43.316 43.369 30 TITLUL III DOBÂNZI I.Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II.Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 40 TITLUL IV SUBVENȚII I.Credite de angajament 10.000 10.000 10.000 10.000 II.Credite bugetare 10.000 10.000 10.000 10.000 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 107.060 136.385 139.691 139.691 II.Credite bugetare 107.060 136.385 139.691 139.691 57 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 458.773 496.598 514.225 518.653 II.Credite bugetare 458.773 496.598 514.225 518.653 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I.Credite de angajament 1.000 II.Credite bugetare 1.000 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I.Credite de angajament 22.910 33.865 33.865 33.865 II.Credite bugetare 22.910 33.865 33.865 33.865 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II.Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 6404 CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANȚELOR SALARIALE I.Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II.Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II.Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 1.740 1.827 1.882 1.947 II.Credite bugetare 1.740 1.827 1.882 1.947 20 TITLULII1 BUNURI și SERVICII I.Credite de angajament 319 429 429 429 II.Credite bugetare 319 429 429 429 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I.Credite de angajament 21.910 32.865 32.865 32.865 II.Credite bugetare 21.910 32.865 32.865 32.865 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I.Credite de angajament 44.996 42.221 42.260 42.302 II.Credite bugetare 44.996 42.221 42.260 42.302 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 43.057 41.521 41.560 41.602 II.Credite bugetare 43.057 41.521 41.560 41.602 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 1.279 1.343 1.382 1.424 II.Credite bugetare 1.279 1.343 1.382 1.424 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 6.178 6.178 6.178 6.178 II.Credite bugetare 6.178 6.178 6.178 6.178 40 TITLUL IV SUBVENȚII I.Credite de angajament 10.000 10.000 10.000 10.000 II.Credite bugetare 10.000 10.000 10.000 10.000 51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 23.600 23.000 23.000 23.000 II.Credite bugetare 23.600 23.000 23.000 23.000 57 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II.Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I.Credite de angajament 1.000 II.Credite bugetare 1.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament 1.939 700 700 700 II.Credite bugetare 1.939 700 700 700 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament 1.939 700 700 700 II.Credite bugetare 1.939 700 700 700 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 750.398 823.895 850.136 859.897 II.Credite bugetare 750.398 823.895 850.136 859.897 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 743.394 820.395 846.636 856.397 II.Credite bugetare 743.394 820.395 846.636 856.397 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I.Credite de angajament 163.024 171.175 176.311 181.591 II.Credite bugetare 163.024 171.175 176.311 181.591 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 35.437 36.537 36.709 36.762 II.Credite bugetare 35.437 36.537 36.709 36.762 30 TITLUL III DOBÂNZI I.Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II.Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 83.460 113.385 116.691 116.691 II.Credite bugetare 83.460 113.385 116.691 116.691 57 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 457.773 495.598 513.225 517.653 II.Credite bugetare 457.773 495.598 513.225 517.653 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I.Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II.Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I.Credite de angajament 7.004 3.500 3.500 3.500 II.Credite bugetare 7.004 3.500 3.500 3.500 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I.Credite de angajament 7.004 3.500 3.500 3.500 II.Credite bugetare 7.004 3.500 3.500 3.500 8000 04 Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE I.Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II.Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I.Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II.Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 01 CHELTUIELI CURENTE I.Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II.Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I.Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II.Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 40 TITLUL IV SUBVENȚII I.Credite de angajament 119 122 126 129 II.Credite bugetare 119 122 126 129 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I.Credite de angajament 522 522 522 522 II.Credite bugetare 522 522 522 522 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I.Credite de angajament 50 50 50 50 II.Credite bugetare 50 50 50 50 56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I.Credite de angajament 280.000 300.000 350.000 II.Credite bugetare 280.000 300.000 350.000 57 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ I.Credite de angajament 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 II.Credite bugetare 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I.Credite de angajament 445.108 II.Credite bugetare 445.108 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I.Credite de angajament 57.218 6.896 9.086 II.Credite bugetare 81.241 6.896 9.086 8904 01 Cheltuieli sistem asigurări pentru șomaj I.Credite de angajament 2.133.111 2.130.246 2.284.853 2.408.203 II.Credite bugetare 2.157.134 2.130.246 2.284.853 2.408.203 8904 02 Cheltuieli fond garantare pentru plata creanțelor salariale I.Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II.Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241 9904 EXCEDENT/DEFICIT 1.853.154 2.084.230 2.309.610 2.584.654 9904 10 Excedent/Deficit sistem asigurari pentru șomaj 54.606 9904 11 Excedent/Deficit fond garantare pentru plata creanțelor salariale 1.853.154 2.084.230 2.309.610 2.530.048

Anexa nr. 2 (2)

/04 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anii 2023-2026 (sume alocate din Bugetul asigurărilor pentru șomaj) - mii lei - Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/ Titlu Articol Alineat Denumire indicator Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 A B 1 2 3 4 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 2.157.080 2.165.367 2.320.029 2.443.444 II. Credite bugetare 2.181.103 2.165.367 2.320.029 2.443.444 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 2.148.137 2.161.167 2.315.829 2.439.244 II. Credite bugetare 2.172.160 2.161.167 2.315.829 2.439.244 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 166.043 174.345 179.575 184.962 II. Credite bugetare 166.043 174.345 179.575 184.962 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 42.934 44.144 44.316 44.369 II. Credite bugetare 42.934 44.144 44.316 44.369 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II. Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 03 Alte dobânzi II. Credite bugetare 2.700 02 Dobânda datorată trezoreriei statului II. Credite bugetare 2.700 40 TITLUL IV SUBVENȚII I. Credite de angajament 10.119 10.122 10.126 10.129 II. Credite bugetare 10.119 10.122 10.126 10.129 09 Plăți către angajatori pentru formarea profesională a angajaților II. Credite bugetare 10.000 19 Plăți pentru stimularea creerii de locuri de muncă II. Credite bugetare 119 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I. Credite de angajament 107.582 136.907 140.213 140.213 II. Credite bugetare 107.582 136.907 140.213 140.213 01 Transferuri curente II. Credite bugetare 107.582 01 Transferuri către instituții publice II. Credite bugetare 23.600 17 Transferuri din bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat II. Credite bugetare 83.460 18 Transferuri din bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale pt. finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă II. Credite bugetare 522 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 50 50 50 50 II. Credite bugetare 50 50 50 50 02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizații internaționale) II. Credite bugetare 50 01 Contribuții și cotizații la organisme internaționale II. Credite bugetare 50 56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I. Credite de angajament 280.000 300.000 350.000 II. Credite bugetare 280.000 300.000 350.000 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 II. Credite bugetare 1.292.473 1.472.138 1.595.898 1.672.956 01 Asigurări sociale II. Credite bugetare 415.612 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 870.273 01 Ajutoare sociale in numerar II. Credite bugetare 869.273 02 Ajutoare sociale in natura II. Credite bugetare 1.000 04 Indemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului II. Credite bugetare 6.588 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 446.108 II. Credite bugetare 446.108 01 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) II. Credite bugetare 320 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 48 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 272 02 Programe din Fondul Social European (FSE) II. Credite bugetare 445.753 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 61.097 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 384.656 16 Alte facilități și instrumente postaderare II. Credite bugetare 35 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 3 02 Finanțare externă nerambursabilă II. Credite bugetare 32 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 22.910 33.865 33.865 33.865 II. Credite bugetare 22.910 33.865 33.865 33.865 17 Despăgubiri civile II. Credite bugetare 1.000 25 Sume aferente plății creanțelor salariale II. Credite bugetare 21.910 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ I. Credite de angajament 57.218 6.896 9.086 II. Credite bugetare 81.241 6.896 9.086 01 Fonduri europene nerambursabile II. Credite bugetare 68.269 03 Sume aferente TVA II. Credite bugetare 12.972 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II. Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II. Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 01 Active fixe II. Credite bugetare 5.028 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 2.241 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 1.587 30 Alte active fixe II. Credite bugetare 1.200 03 Reparații capitale aferente activelor fixe II. Credite bugetare 3.915 6400 04 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE I. Credite de angajament 819.363 901.237 927.572 937.440 II. Credite bugetare 819.363 901.237 927.572 937.440 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 810.420 897.037 923.372 933.240 II. Credite bugetare 810.420 897.037 923.372 933.240 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 166.043 174.345 179.575 184.962 II. Credite bugetare 166.043 174.345 179.575 184.962 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 41.934 43.144 43.316 43.369 II. Credite bugetare 41.934 43.144 43.316 43.369 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II. Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 40 TITLUL IV SUBVENȚII I. Credite de angajament 10.000 10.000 10.000 10.000 II. Credite bugetare 10.000 10.000 10.000 10.000 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I. Credite de angajament 107.060 136.385 139.691 139.691 II. Credite bugetare 107.060 136.385 139.691 139.691 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 458.773 496.598 514.225 518.653 II. Credite bugetare 458.773 496.598 514.225 518.653 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.000 II. Credite bugetare 1.000 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 22.910 33.865 33.865 33.865 II. Credite bugetare 22.910 33.865 33.865 33.865 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II. Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 8.943 4.200 4.200 4.200 II. Credite bugetare 8.943 4.200 4.200 4.200 6404 CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANȚELOR SALARIALE I. Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II. Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II. Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 1.740 1.827 1.882 1.947 II. Credite bugetare 1.740 1.827 1.882 1.947 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 319 429 429 429 II. Credite bugetare 319 429 429 429 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 21.910 32.865 32.865 32.865 II. Credite bugetare 21.910 32.865 32.865 32.865 25 Sume aferente plății creanțelor salariale II. Credite bugetare 21.910 01 Asigurări pentru plata creanțelor salariale II. Credite bugetare 21.910 02 Cheltuieli de gestionare ale fondului de garantare a creanțelor salariale II. Credite bugetare 2.059 01 Cheltuieli cu transmiterea și plata drepturilor II. Credite bugetare 219 02 Alte cheltuieli de administrare fond II. Credite bugetare 1.840 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 44.996 42.221 42.260 42.302 II. Credite bugetare 44.996 42.221 42.260 42.302 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 43.057 41.521 41.560 41.602 II. Credite bugetare 43.057 41.521 41.560 41.602 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 1.279 1.343 1.382 1.424 II. Credite bugetare 1.279 1.343 1.382 1.424 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 6.178 6.178 6.178 6.178 II. Credite bugetare 6.178 6.178 6.178 6.178 40 TITLUL IV SUBVENȚII I. Credite de angajament 10.000 10.000 10.000 10.000 II. Credite bugetare 10.000 10.000 10.000 10.000 09 Plăți către angajatori pentru formarea profesională a angajaților II. Credite bugetare 10.000 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I. Credite de angajament 23.600 23.000 23.000 23.000 II. Credite bugetare 23.600 23.000 23.000 23.000 01 Transferuri curente II. Credite bugetare 23.600 01 Transferuri către instituții publice II. Credite bugetare 23.600 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 1.000 02 Ajutoare sociale în natură II. Credite bugetare 1.000 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.000 II. Credite bugetare 1.000 02 Programe din Fondul Social European (FSE) II. Credite bugetare 1.000 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 156 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 844 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 1.939 700 700 700 II. Credite bugetare 1.939 700 700 700 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 1.939 700 700 700 II. Credite bugetare 1.939 700 700 700 01 Active fixe II. Credite bugetare 658 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 367 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 291 03 Reparații capitale aferente activelor fixe II. Credite bugetare 1.281 07 Învățământ nedefinibil prin nivel II. Credite bugetare 23.600 01 Centre de specializare, perfecționare, calificare și recalificare II. Credite bugetare 23.600 50 Alte cheltuieli in domeniul învățământului II. Credite bugetare 21.396 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 750.398 823.895 850.136 859.897 II. Credite bugetare 750.398 823.895 850.136 859.897 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 743.394 820.395 846.636 856.397 II. Credite bugetare 743.394 820.395 846.636 856.397 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 163.024 171.175 176.311 181.591 II. Credite bugetare 163.024 171.175 176.311 181.591 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 35.437 36.537 36.709 36.762 II. Credite bugetare 35.437 36.537 36.709 36.762 30 TITLUL III DOBÂNZI I. Credite de angajament 2.700 2.700 2.700 2.700 II. Credite bugetare 2.700 2.700 2.700 2.700 03 Alte dobânzi II. Credite bugetare 2.700 02 Dobânda datorată trezoreriei statului II. Credite bugetare 2.700 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I. Credite de angajament 83.460 113.385 116.691 116.691 II. Credite bugetare 83.460 113.385 116.691 116.691 01 Transferuri curente II. Credite bugetare 83.460 17 Transferuri din bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetul asigurărilor sociale de stat II. Credite bugetare 83.460 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 457.773 495.598 513.225 517.653 II. Credite bugetare 457.773 495.598 513.225 517.653 01 Asigurări sociale II. Credite bugetare 415.612 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 35.573 01 Ajutoare sociale în numerar II. Credite bugetare 35.573 04 Indemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului II. Credite bugetare 6.588 59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 17 Despăgubiri civile II. Credite bugetare 1.000 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 7.004 3.500 3.500 3.500 II. Credite bugetare 7.004 3.500 3.500 3.500 71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 7.004 3.500 3.500 3.500 II. Credite bugetare 7.004 3.500 3.500 3.500 01 Active fixe II. Credite bugetare 4.370 02 Mașini, echipamente și mijloace de transport II. Credite bugetare 1.874 03 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale II. Credite bugetare 1.296 30 Alte active fixe II. Credite bugetare 1.200 03 Reparații capitale aferente activelor fixe II. Credite bugetare 2.634 07 Asigurări pentru șomaj II. Credite bugetare 505.660 15 Prevenirea excluderii sociale II. Credite bugetare 35.573 50 Alte cheltuieli în domeniul prevenirii excluderii sociale II. Credite bugetare 35.573 50 Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale II. Credite bugetare 209.165 02 Cheltuieli cu transmiterea și plata drepturilor II. Credite bugetare 4.502 03 Alte cheltuieli de administrare fond II. Credite bugetare 204.663 8000 04 Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE I. Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II. Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II. Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 1.337.717 1.264.130 1.392.457 1.506.004 II. Credite bugetare 1.361.740 1.264.130 1.392.457 1.506.004 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 1.000 1.000 1.000 1.000 II. Credite bugetare 1.000 1.000 1.000 1.000 40 TITLUL IV SUBVENȚII I. Credite de angajament 119 122 126 129 II. Credite bugetare 119 122 126 129 19 Plați pentru stimularea creerii de locuri de muncă II. Credite bugetare 119 51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE I. Credite de angajament 522 522 522 522 II. Credite bugetare 522 522 522 522 01 Transferuri curente II. Credite bugetare 522 18 Transferuri din bugetul asigurărilor pentru șomaj către bugetele locale pt. finanțarea programelor pentru ocuparea temporară a forței de muncă și subvenționarea locurilor de muncă II. Credite bugetare 522 55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI I. Credite de angajament 50 50 50 50 II. Credite bugetare 50 50 50 50 02 B. Transferuri curente in străinătate (către organizații internaționale) II. Credite bugetare 50 01 Contribuții și cotizații la organisme internaționale II. Credite bugetare 50 56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I. Credite de angajament 280.000 300.000 350.000 II. Credite bugetare 280.000 300.000 350.000 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 II. Credite bugetare 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 02 Ajutoare sociale II. Credite bugetare 833.700 01 Ajutoare sociale în numerar II. Credite bugetare 833.700 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 445.108 II. Credite bugetare 445.108 01 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) II. Credite bugetare 320 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 48 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 272 02 Programe din Fondul Social European (FSE) II. Credite bugetare 444.753 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 60.941 02 Finanțarea externă nerambursabilă II. Credite bugetare 383.812 16 Alte facilități și instrumente postaderare II. Credite bugetare 35 01 Finanțarea națională II. Credite bugetare 3 02 Finanțare externă nerambursabilă II. Credite bugetare 32 60 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR I. Credite de angajament 57.218 6.896 9.086 II. Credite bugetare 81.241 6.896 9.086 01 Fonduri europene nerambursabile II. Credite bugetare 68.269 03 Sume aferente TVA II. Credite bugetare 12.972 02 Acțiuni generale de muncă II. Credite bugetare 1.361.740 04 Măsuri active pentru combaterea șomajului II. Credite bugetare 1.522 05 Stimularea creării de locuri de muncă II. Credite bugetare 833.819 30 Alte acțiuni generale de muncă II. Credite bugetare 526.399 8904 01 Cheltuieli sistem asigurări pentru șomaj I. Credite de angajament 2.133.111 2.130.246 2.284.853 2.408.203 II. Credite bugetare 2.157.134 2.130.246 2.284.853 2.408.203 8904 02 Cheltuieli fond garantare pentru plata creanțelor salariale I. Credite de angajament 23.969 35.121 35.176 35.241 II. Credite bugetare 23.969 35.121 35.176 35.241

Anexa nr. 3 (3)

/04 SINTEZA proiectelor finanțate/propuse la finanțare în cadrul programelor aferente Ploiticii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricole și de Pescuit, precum și a a ltor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Cod Denumirea program/instrument/facilitate Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 4.130.169 1.738.153 561.774 449.301 450.941 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 4.130.169 1.738.153 561.774 449.301 450.941 280.000 300.000 350.000 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 2.095 36 59 1.000 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.095 36 59 1.000 1.000 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12335 UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomeri NON NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate I. Credite de angajament 10 10 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 10 10 0 0 0 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15544 STRATEG – Strategia ANOFM post 2021 – POCU/370/3/15/129744 I. Credite de angajament 26 0 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 26 0 0 0 0 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18787 Managementul de caz – Proces de incluziune pe piața forței de muncă – POCU/801/3/15/140163 I. Credite de angajament 309 0 59 250 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 309 0 59 250 0 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18788 Relația SPO cu angajatorii – eSPOR POCU/801/3/15/139164 I. Credite de angajament 1.750 0 0 750 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.750 0 0 750 1.000 0 0 0 0 65045802 6504580201 Finanțarea națională 12040 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR) I. Credite de angajament 328 6 10 156 156 0 0 0 0 II. Credite bugetare 328 6 10 156 156 0 0 0 0 65045802 Finanțarea externă nerambursabilă 6504580202 I. Credite de angajament 1.767 30 49 844 844 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.767 30 49 844 844 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 7.726 2.070 26 797 4.833 0 0 0 0 II. Credite bugetare 7.726 2.070 26 797 4.833 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 13217 IFCA – Informare, consigliere, formare, angajare pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în regiunea SV Oltenia – POCU/298/3/14/121507 I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15544 STRATEG – Strategia ANOFM post 2021 – POCU/370/3/15/129744 I. Credite de angajament 143 143 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 143 0 0 0 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18785 Suntem alături de TINE(ri)! POCU/738/4/20/135172 I. Credite de angajament 143 0 26 67 50 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 0 26 67 50 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21829 PRONEETs – măsuri integrate pentru tinerii neets din Regiunea Sud Muntenia – POCU/991/1/3/153502 I. Credite de angajament 1.483 0 0 100 1.383 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.483 0 0 100 1.383 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21830 TIME FOR NEETs – POCU/991/1/3/154425 I. Credite de angajament 1.307 0 0 107 1.200 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.307 0 0 107 1.200 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21831 Tineri NEETs Antreprenori – Pregătit pentru un viitor luminous – POCU/991/1/3/154891 I. Credite de angajament 1.498 0 0 198 1.300 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.498 0 0 198 1.300 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21840 O șansă pentru viitor – tinerii NEETs din SV Oltenia – POCU/991/1/3/154675 I. Credite de angajament 1.225 0 0 325 900 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.225 0 0 325 900 0 0 0 0 65105802 6510580201 Finanțare națională I. Credite de angajament 771 310 4 70 387 0 0 0 0 II. Credite bugetare 771 310 4 70 387 0 0 0 0 65105802 6510580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 6.914 1.760 22 686 4.446 0 0 0 0 II. Credite bugetare 6.914 1.760 22 686 4.446 0 0 0 0 80045602 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 80045602 Programe din Fondul Social European (FSE) 1759 Implementarea Serviciilor de Ocupare I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 80045602 8004560201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 140.000 0. 0 0 0 42.000 45.000 53.000 0 II. Credite bugetare 140.000 0. 0 0 0 42.000 45.000 53.000 0 80045602 8004560202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 790.000 0 0 0 0 238.000 255.000 297.000 0 II. Credite bugetare 790.000 0 0 0 0 238.000 255.000 297.000 0 80045801 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) I. Credite de angajament 2.938 1.254 500 864 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.938 1.254 500 864 320 0 0 0 0 80045801 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) 15547 Rețea transfrontalieră de sprijinire a dezvoltării carierei profesionale în regiune de graniță – cod ROHU331, contract finanțare nr. 68461/12.05.2019 I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 80045801 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) 18784 Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în județul Bihor, Oradea și Hajduboszormeny prin dezvoltarea infrastructurii locale potențiale, Cod ROHU 421 I. Credite de angajament 139 0 62 77 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 139 0 62 77 0 0 0 0 0 8004580101 Finanțarea națională I. Credite de angajament 441 188 75 130 48 0 0 0 0 II. Credite bugetare 441 188 75 130 48 0 0 0 0 80045801 8004580102 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 2.497 1.066 425 734 272 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.497 1.066 425 734 272 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 3.184.247 1.732.049 560.914 446.531 444.753 0 0 0 0 II. Credite bugetare 3.184.247 1.732.049 560.914 446.531 444.753 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12041 INTESPO-Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul Alba Iulia-MICESA I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12215 Antreprenoriat și creativitate în țara ta – POCU/89/3/7/107785 I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12271 UNIT 2 RMPD – Ucenicie și stagii pentru tineri NEETs din regiunile mai putin dezvoltate I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12272 UNIT 2 RMPD – Ucenicie și stagii pentru tineri NEETs din regiunile mai dezvoltate I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12275 ALBA IULIA 360 I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 12335 UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomeri NON NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate I. Credite de angajament 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 13215 PRO ACCES RMPD ALTERNATIV – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi – POCU/279/3/13/125311 I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 13216 OCUPARE PRIN OCUPARE – POCU/298/3/14/120954 I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 13485 ACTIMOB 2 RMPD ALTERNATIV – ACTIVARE ȘI MOBILITATE TINERI NEETs – POCU/386/2/1/125314 I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 13905 PROGRAM EFICIENT DE PREGĂTIRE PRACTICĂ A STUDENȚILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ȘI MONITORIZĂRII MEDIULUI – PROMEDIU: POCU/90/6/19/107814 I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15541 PRO ACCES 2 – Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi – POCU/610/3/13/130167 I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15542 ACTIMOB 3 RMPD – Activare și mobilitate tineri NEETs – POCU/520/2/1/129265 I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15543 ACTIMOB NEETs – Activare și mobilitatea tineri NEETs -POCU/519/1/1/129203 I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15544 STRATEG – Strategia ANOFM post 2021 – POCU/370/3/15/129744 I. Credite de angajament 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15545 UNIT 5 RMD și RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomeri din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate – POCU/485/3/14/129163 I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15546 Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități – POCU/605/3/1/130164 I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15548 SmartDoct – Programe de înaltă calitate pentru docotoranzii și cercetătorii postdoctorat ai Universității din Oradea pentru creșterea relevanței cercetării și inovării în contextual economiei regionale – POCU/380/6/13/123008 I. Credite de angajament 67 64 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 67 64 3 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15549 Cercetător, viitor antreprenor – POCU/380/6/13/123793 I. Credite de angajament 216 54 119 43 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 216 54 119 43 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15550 Antreprenoriat pentru inovare prin cercetare doctorală și postdoctorală – POCU/380/6/13/123886 I. Credite de angajament 221 71 115 35 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 221 71 115 35 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15551 Cercetare doctorală și postdoctorală de calitate, inovativă și relevantă pentru piața muncii – POCU/380/6/13/124146 I. Credite de angajament 183 76 63 44 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 183 76 63 44 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 15919 PROACCES alternativ București Ilfov, stimularea mobilității si subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi - POCU/479/3/13/127204 I. Credite de angajament 17.361 15.935 1.169 257 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 17.361 15.935 1.169 257 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 17419 SPER - SPRIJIN PENTRU ANGAJATORI ȘI ANGAJAȚI - POCU/816/4/4/137833 I. Credite de angajament 8.028 8.028 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 8.028 8.028 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 17420 DECIDE - DEZVOLTARE PRIN EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ ȘI CERCETARE INOVATIVĂ DOCTORALĂ ȘI POSTDOCTORALĂ - POCU/380/6/13/125031 I. Credite de angajament 185 46 77 62 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 185 46 77 62 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18786 ReCONECT - Adaptare la Schimbare - Mecanism Integrat de Anticipare, Monitorizare, Evaluare a Pieței Muncii și Educației - POCU/801/3/15/140092 I. Credite de angajament 9.622 0 193 1.429 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 9.622 0 193 1.429 8.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18787 Managementul de caz - Proces de incluziune pe piața forței de muncă - POCU/801/3/15/140163 I. Credite de angajament 9.337 0 943 4.394 4.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 9.337 0 943 4.394 4.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18788 Relația SPO cu angajatorii - eSPOR - POCU/801/3/15/139164 I. Credite de angajament 69.922 0 693 14.229 55.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 69.922 0 693 14.229 55.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 18789 PROACCES 3 - Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri - POCU/888/3/13/142803 I. Credite de angajament 404.079 0 182.121 211.958 10.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 404.079 0 182.121 211.958 10.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20285 ADS - Ameliorare. Dezvoltare. Succes - POCU/665/6/23/132947 I. Credite de angajament 612 0 63 149 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 612 0 63 149 400 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20286 EXCEL - Măsuri active pentru ocuparea tinerilor NEETs- POCU/908/1/3/150814 I. Credite de angajament 893 0 44 349 500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 893 0 44 349 500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20287 SICO-HD - Servicii integrate pentru Comunitatea marginalizată din municipiul Hunedoara - POCU/717/5/1/148658 I. Credite de angajament 2.462 0 374 1.588 500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.462 0 374 1.588 500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20565 Abilități pentru tineri, abilități pentru un viitor sustenabil! - POCU/908/1/3/150394 I. Credite de angajament 1.801 0 191 810 800 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.801 0 191 810 800 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20566 IDEMA - Integrare Durabilă prin educație, mediere și antreprenoriat a tinerilor din Regiunea de Sud-Est - POCU 908/1/3/150494 I. Credite de angajament 3.002 0 187 1.815 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 3.002 0 187 1.815 1.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20567 Pregătit pentru viitor - POCU 909/2/4/150110 I. Credite de angajament 11.616 0 502 5.114 6.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 11.616 0 502 5.114 6.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20568 Integrare și sprijin pentru tinerii NEETs prin angajare și formare profesională - INSTAF - POCU 909 /2/4/150768 I. Credite de angajament 2.109 0 269 840 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.109 0 269 840 1.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20569 AID4NEETs - POCU 909/2/4/150769 I. Credite de angajament 1.645 0 32 613 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.645 0 32 613 1.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20570 Educație, formare si educare pentru tinerii NEETs din regiunea București - Ilfov - POCU 910/2/4/150334 I. Credite de angajament 1.103 0 45 545 513 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.103 0 45 545 513 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20571 Viitor pentru tinerii NEETs = POCU 908/1/3/150637 I. Credite de angajament 887 0 35 352 500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 887 0 35 352 500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20572 SICONET - Servicii Integrate, Calificare și Ocupare pentru tinerii NEETs - POCU 909/2/4/150192 I. Credite de angajament 10.402 0 204 4.998 5.200 0 0 0 0 II. Credite bugetare 10.402 0 204 4.998 5.200 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 20573 Succes în cariera pentru TINEri - POCU 909/2/4/150095 I. Credite de angajament 674 0 34 340 300 0 0 0 0 II. Credite bugetare 674 0 34 340 300 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21825 ACTINEETs 1 RMPD - Activare tineri NEET’s - POCU/983/1/1/152774 I. Credite de angajament 168.792 0 0 83.792 85.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 168.792 0 0 83.792 85.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21826 ASTRA- Asistența pentru Șomeri Tineri prin Reconversie și Antreprenoriat- POCU/991/1/3/153069 I. Credite de angajament 650 0 0 150 500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 650 0 0 150 500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21827 Șansa pentru viitor - POCU/991/1/3/154029 I. Credite de angajament 1.150 0 0 350 800 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.150 0 0 350 800 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21828 Un nou ÎNCEPUT pentru NEETs - POCU/991/1/3/154181 I. Credite de angajament 965 0 0 325 640 0 0 0 0 II. Credite bugetare 965 0 0 325 640 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21832 Intervenție integrate pentru tinerii NEETs din regiunea Centru - POCU/909/2/4/150070 I. Credite de angajament 667 0 0 267 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 667 0 0 267 400 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21833 PERSPECTIVE pentru tinerii NEETs - POCU/991/1/3/153959 I. Credite de angajament 800 0 0 0 800 0 0 0 0 II. Credite bugetare 800 0 0 0 800 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21834 CRESTE - Calificarea și angajarea pentru tânăra generație - POCU/991/1/3/153948 I. Credite de angajament 2.148 0 0 948 1.200 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.148 0 0 948 1.200 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21835 FOCUSAT - Creșterea și dezvoltarea tinerilor prin calificare, antreprenoriat și angajare - POCU991/1/3/154292 I. Credite de angajament 2.617 0 0 1.117 1.500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.617 0 0 1.117 1.500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21836 RESTART-UP Activități de integrare a tinerilor NEETs prin identificarea nevoilor, îmbunătățirea nivelul de competențe și acționarea în vederea creșterii ocupării pe piața muncii - POCU/991/1/3/153727 I. Credite de angajament 2.227 0 0 1.027 1.200 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.227 0 0 1.027 1.200 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21837 Sprijin pentru tineri NEETs din Regiunea SV Oltenia POCU/991/1/3/153777 I. Credite de angajament 1.716 0 0 216 1.500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.716 0 0 216 1.500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21838 ENTER - Acces pe piața muncii pentru tinerii NEETs din Regiunea Sud Muntenia POCU/991/1/3/153784 I. Credite de angajament 1.114 0 0 214 900 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.114 0 0 214 900 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21839 MASuri de ocupare și antreprenoriat pentru TineRii NEETs - MASTER NEETs - POCU/991/1/3/154420 I. Credite de angajament 532 0 0 132 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 532 0 0 132 400 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21840 O șansă pentru viitor - tinerii NEETs din SV Oltenia - POCU/991/1/3/154675 I. Credite de angajament 1.050 0 0 250 800 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.050 0 0 250 800 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21841 AgeNT - Agenția pentru Tinerii NEETs - POCU//991/1/3/154154 I. Credite de angajament 986 0 0 186 800 0 0 0 0 II. Credite bugetare 986 0 0 186 800 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 21865 Oportunitățti pentru tinerii NEETs din regiunea Sud Muntenia - POCU/991/1/3/153560 I. Credite de angajament 620 0 0 120 500 0 0 0 0 II. Credite bugetare 620 0 0 120 500 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 22105 ICOPROF-BT-R: Informare, consiliere, orientare profesională- Centru de sprijin pentru cariera ta -POCU/717/5/1/152023 I. Credite de angajament 1.400 0 0 400 1.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.400 0 0 400 1.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 22106 PRONEETs RMPD - Stimularea încadrării absolvenților NEETs pe piața muncii - POCU/1078/2/1/157099 I. Credite de angajament 29.589 0 0 1.589 28.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 29.589 0 0 1.589 28.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) 22107 PROACCES 4 - Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri - POCU/1079/3/13/157100 I. Credite de angajament 224.018 0 0 13.318 210.700 0 0 0 0 II. Credite bugetare 224.018 0 0 13.318 210.700 0 0 0 0 80045802 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 401.617 257.890 54.380 28.406 60.941 0 0 0 0 II. Credite bugetare 401.617 257.890 54.380 28.406 60.941 0 0 0 0 800458020 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 2.782.330 1.473.859 506.534 418.125 383.812 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.782.330 1.473.859 506.534 418.125 383.812 0 0 0 0 800458020 80045802003 Cheltueili neeligibile I. Credite de angajament 300 300 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 300 300 0 0 0 0 0 0 0 80045812 Programe Instrumentul Eruopean de Vecinătate I. Credite de angajament 114 6 42 66 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 114 6 42 66 0 0 0 0 0 80045812 Programe Instrumentul Eruopean de Vecinătate 17421 DEZVOLTARE INOVATIVĂ A EDUCAȚIEI ANTREPRENORIALE ȘI STIMULAREA UNEI AFACERI - 2SOFT/1/1.1/128 - Nr. 25843 / 27.02.2020 I. Credite de angajament 114 6 42 66 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 114 6 42 66 0 0 0 0 0 80045812 8004581201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 22 5 14 3 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 22 5 14 3 0 0 0 0 0 80045812 8004581202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 58 0 28 30 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 58 0 28 30 0 0 0 0 0 80045812 8004581203 Cheltuieli neeligibile I. Credite de angajament 34 1 0 33 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 34 1 0 33 0 0 0 0 0 80045815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 1.513 1.513 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.513 1.513 0 0 0 0 0 0 0 80045815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR) I. Credite de angajament 1.513 1.513 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.513 1.513 0 0 0 0 0 0 0 80045815 8004581501 Finanțarea națională I. Credite de angajament 489 489 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 489 489 0 0 0 0 0 0 0 80045815 8004581502 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 722 722 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 722 722 0 0 0 0 0 0 0 80045815 8004581503 Cheltuieli neeligible I. Credite de angajament 302 302 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 302 302 0 0 0 0 0 0 0 80045816 Alte facilități și instrumente postaderare I. Credite de angajament 184 98 12 39 35 0 0 0 0 II. Credite bugetare 184 98 12 39 35 0 0 0 0 80045816 Alte facilități și instrumente postaderare 15552 YFJ - Your first EURES - VP/2018/0473 I. Credite de angajament 106 50 9 12 35 0 0 0 0 II. Credite bugetare 106 50 9 12 35 0 0 0 0 80045816 Alte facilități și instrumente postaderare 15553 YFJ - Your first EURES - VP/2018/009/0015 I. Credite de angajament 78 48 3 27 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 78 48 3 27 0 0 0 0 0 80045816 8004581601 Finanțarea națională I. Credite de angajament 19 8 3 5 3 0 0 0 0 II. Credite bugetare 19 8 3 5 3 0 0 0 0 80045816 8004581602 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 165 90 9 34 32 0 0 0 0 II. Credite bugetare 165 90 9 34 32 0 0 0 0 80085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 I. Credite de angajament 1.352 1.127 221 4 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.352 1.127 221 4 0 0 0 0 0 80085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 12062 Interoperabilitatea Europeană pentru Instituțiile de Asigurări Sociale din România (ESSIR) I. Credite de angajament 1.251 1.127 124 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.251 1.127 124 0 0 0 0 0 0 80085815 Alte programe comunitare finanțate în perioada 2014-2020 17421 DEZVOLTARE INOVATIVĂ A EDUCAȚIEI ANTREPRENORIALE ȘI STIMULAREA UNEI AFACERI - 2SOFT/1/1.1/128 - Nr. 25843 / 27.02.2020 I. Credite de angajament 101 0 97 4 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 101 0 97 4 0 0 0 0 0 80085815 8008581501 Finanțarea națională I. Credite de angajament 357 357 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 357 357 0 0 0 0 0 0 0 80085815 8008581502 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 995 770 221 4 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 995 770 221 4 0 0 0 0 0

Anexa nr. 3 (4)

/04/01 Ministerul Muncii si Solidarității Sociale Program/facilitate/instrument: 78 Programul Operațional Competitivitate I. Credite de angajament ... II. Credit bugetar FIȘA PROIECTULUI finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U. E., Politicilor Comune Agricola și de Pescuit și a altor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Denumirea și codul proiectului/ surse de finanțare Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori Proiectul: 1759 Implementarea Serviciilor de Ocupare Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 80045602 Programe din Fondul Social European(FSE) I. Credite de angajament 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 II. Credite bugetare 930.000 0 0 0 0 280.000 300.000 350.000 0 8004560201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 140.000 0 0 0 0 42.000 45.000 53.000 0 II. Credite bugetare 140.000 0 0 0 0 42.000 45.000 53.000 0 8004560202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 790.000 0 0 0 0 238.000 255.000 297.000 0 II. Credite bugetare 790.000 0 0 0 0 238.000 255.000 297.000 0 Ministerul Muncii si Solidarității Sociale Program/facilitate/instrument: 81 Programul Operațional Capital Uman I. Credite de angajament ... II. Credit bugetar ... FIȘA PROIECTULUI finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U. E., Politicilor Comune Agricola și de Pescuit și a altor facilități și instrumente postaderare - mii lei - Denumirea și codul proiectului/ surse de finanțare Valoarea totală Realizări până în anul 2020 Realizări 2021 Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Anii următori Proiectul: 12041 INTESPO - Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare Fond de finantare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 100.373 61.890 27.518 10.965 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 15.757 9.750 4.282 1.725 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 15.757 9.750 4.282 1.725 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 84.316 51.840 23.236 9.240 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 84.316 51.840 23.236 9.240 0 0 0 0 0 8004580203 Cheltuieli neeligibile I. Credite de angajament 300 300 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 300 300 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12042 Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul ALba lulia - MICESA Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.245 2.245 0 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 350 350 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 350 350 0 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 1.895 1.895 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.895 1.895 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12215 Antreprenoriat și creativitate în țara ta - POCU /89/3/7/107785 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 292 289 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 292 289 3 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 45 44 1 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 45 44 1 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 247 245 2 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 247 245 2 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12271 UNIT 2 RMPD - Ucenicie și stagii pentru tineri NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 8004 ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 23.995 22.133 1.862 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 3.614 3.334 280 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 3.614 3.334 280 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 20.381 18.799 1.582 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 20.381 18.799 1.582 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12272 Unit 2 RMD - Ucenicie și stagii pentru tineri NEETs din regiunile mai dezvoltate Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 8004 ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.253 1.034 219 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 338 294 44 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 338 294 44 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 915 740 175 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 915 740 175 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12275 ALBA IULIA 360 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURARILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.627 1.627 0 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 245 245 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 245 245 0 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 1.382 1.382 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.382 1.382 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 12335 UNIT4 RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomeri NON NEETs din regiunile mai puțin dezvoltate Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 110.689 91.834 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.689 91.834 13.953 4.902 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 110.689 91.834 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.689 91.834 13.953 4.902 0 0 0 0 0 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 10 10 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 10 10 0 0 0 0 0 0 0 650458 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 10 10 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 10 10 0 0 0 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 10 10 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 10 10 0 0 0 0 0 0 0 6504580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 2 2 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2 2 0 0 0 0 0 0 0 6504580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 8 8 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 8 8 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 110.679 91.824 13.953 4.902 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 16.667 13.834 2.093 740 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 16.667 13.834 2.093 740 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 94.012 77.990 11.860 4.162 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 94.012 77.990 11.860 4.162 0 0 0 0 0 Proiectul: 13215 PRO ACCES RMPD ALTERNATIV - Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi- POCU/279/3/13/125311 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 777.651 760.498 16.171 982 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 116.769 114.184 2.426 159 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 116.769 114.184 2.426 159 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 660.882 646.314 13.745 823 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 660.882 646.314 13.745 823 0 0 0 0 0 Proiectul: 13216 OCUPARE PRIN OCUPARE - POCU/ 298/3/14/120954 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.086 2.086 0 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 314 314 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314 314 0 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 1.772 1.772 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.772 1.772 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 13217 IFCA - Informare, consiliere, formare, angajare pentru persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în regiunea SV Oltenia - POCU/298/3/14/121507 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 651058 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.927 1.927 0 0 0 0 0 0 0 6510580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 289 289 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 289 289 0 0 0 0 0 0 0 6510580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 1.638 1.638 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.638 1.638 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 13485 ACTIMOB 2 RMPD ALTERNATIV - ACTIVARE ȘI MOBILITATE TINERI NEETs - POCU/386/2/1/125314 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 150.236 136.045 14.084 107 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 22.820 20.690 2.111 19 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 22.820 20.690 2.111 19 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 127.416 115.355 11.973 88 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 127.416 115.355 11.973 88 0 0 0 0 0 Proiectul: 13905 PROGRAM EFICIENT DE PREGĂTIRE PRACTICĂ A STUDENȚILOR ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ȘI MONITORIZĂRII MEDIULUI -PROMEDIU: POCU/90/6/19/107814 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 141 141 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 141 141 0 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea națională I. Credite de angajament 22 22 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 22 22 0 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 119 119 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 119 119 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 15541 PRO ACCES 2 - Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și inactivi - POCU/610/3/13/130167 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 II. Credite bugetare 314.827 246.240 54.968 13.219 400 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 49.062 38.381 8.556 2.063 62 0 0 0 0 II. Credite bugetare 49.062 38.381 8.556 2.063 62 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 265.765 207.859 46.412 11.156 338 0 0 0 0 II. Credite bugetare 265.765 207.859 46.412 11.156 338 0 0 0 0 Proiectul: 15542 ACTIMOB 3 RMPD - Activare și mobilitate tineri NEETs - POCU/520/2/1/129265 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 213.553 133.656 73.387 6.510 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea națională I. Credite de angajament 32.047 20.056 11.007 984 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 32.047 20.056 11.007 984 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 181.506 113.600 62.380 5.526 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 181.506 113.600 62.380 5.526 0 0 0 0 0 Proiectul: 15543 ACTIMOB NEETs - Activare și mobilitate tineri NEETs - POCU/519/1/1/129203 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 151.642 89.304 51.658 10.680 0 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 12.151 7.157 4.133 861 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 12.151 7.157 4.133 861 0 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 139.491 82.147 47.525 9.819 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 139.491 82.147 47.525 9.819 0 0 0 0 0 Proiectul: 15544 STRATEG - Strategia ANOFM post 2021 - POCU/370/3/15/129744 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 1.841 1.841 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.841 1.841 0 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 1.698 1.698 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.698 1.698 0 0 0 0 0 0 0 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 26 26 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 26 26 0 0 0 0 0 0 0 650458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 26 26 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 26 26 0 0 0 0 0 0 0 65045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 26 26 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 26 26 0 0 0 0 0 0 0 6504580201 Finantarea națională I. Credite de angajament 4 4 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 4 4 0 0 0 0 0 0 0 6504580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 22 22 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 22 22 0 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.672 1.672 0 0 0 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 261 261 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 261 261 0 0 0 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 1.411 1.411 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 1.411 1.411 0 0 0 0 0 0 0 5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI I. Credite de angajament 143 143 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 143 0 0 0 0 0 0 0 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 143 143 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 143 0 0 0 0 0 0 0 651058 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 143 143 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 143 0 0 0 0 0 0 0 65105802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 143 143 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 143 143 0 0 0 0 0 0 0 6510580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 21 21 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21 21 0 0 0 0 0 0 0 6510580202 Finanțarea exțernă nerambursabilă I. Credite de angajament 122 122 0 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 122 122 0 0 0 0 0 0 0 Proiectul: 15545 UNIT 5 RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomeri din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate - POCU/485/3/14/129163 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 312.957 155.006 115.983 36.968 5.000 0 0 0 0 8004580201 Finantarea natională I. Credite de angajament 48.741 24.154 18.051 5.758 778 0 0 0 0 II. Credite bugetare 48.741 24.154 18.051 5.758 778 0 0 0 0 8004580202 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 264.216 130.852 97.932 31.210 4.222 0 0 0 0 II. Credite bugetare 264.216 130.852 97.932 31.210 4.222 0 0 0 0 Proiectul: 15546 Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități - POCU/605/3/1/130164 Fond de finantare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 80045802 Programe din Fondul Social European (FSE) I. Credite de angajament 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 II. Credite bugetare 21.550 2.085 3.632 7.833 8.000 0 0 0 0 8004580201 Finanțarea națională I. Credite de angajament 3.359 333 565 1.216 1.245 0 0 0 0 II. Credite bugetare 3.359 333 565 1.216 1.245 0 0 0 0 8004580202 Finanțarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 18.191 1.752 3.067 6.617 6.755 0 0 0 0 II. Credite bugetare 18.191 1.752 3.067 6.617 6.755 0 0 0 0 Proiectul: 15547 Rețea transfrontalieră de sprijinire a dezvoltării carierei profesionale în regiunea de granița - cod ROHU331, contract finantare nr. 68461 / 12.05.2019 Fond de finantare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 80045801 Programe din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) I. Credite de angajament 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.799 1.254 438 787 320 0 0 0 0 8004580101 Finantarea natională I. Credite de angajament 420 188 66 118 48 0 0 0 0 II. Credite bugetare 420 188 66 118 48 0 0 0 0 8004580102 Finantarea externă nerambursabilă I. Credite de angajament 2.379 1.066 372 669 272 0 0 0 0 II. Credite bugetare 2.379 1.066 372 669 272 0 0 0 0 Proiectul: 15548 SmartDoct - Programe de înaltă calitate pentru doctoranzii și cercetătorii postdoctorat ai Universității din Oradea pentru creșterea relevantei cercetării și inovării în contextul economiei regionale -POCU/380/6/13/123008 Fond de finanțare: 02 Fondul Social European (FSE) 5000 TOTAL GENERAL I. Credite de angajament 67 64 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 67 64 3 0 0 0 0 0 0 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I. Credite de angajament 67 64 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 67 64 3 0 0 0 0 0 0 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ I. Credite de angajament 67 64 3 0 0 0 0 0 0 II. Credite bugetare 67 64 3 0 0 0 0 0 0 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 I. Credi […]

Anexa nr. 4 (3)

/04 SINTEZA FINANȚĂRII PROGRAMELOR - mii lei - Cod ordonator Prog. Denumire Valoarea totală a programului Realizări 2021 și ani anteriori Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări ani ulteriori 21 11370190 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale TOTAL CHELTUIELI I. Credite de angajament 26.792.102 15.028.016 2.670.326 2.162.340 2.166.227 2.320.889 2.444.304 II. Credite bugetare 26.426.390 15.028.116 2.280.491 2.186.363 2.166.227 2.320.889 2.444.304 Buget fond șomaj I. Credite de angajament 26.666.995 15.027.713 2.645.962 2.133.480 2.142.367 2.297.029 2.420.444 II. Credite bugetare 26.301.283 15.027.813 2.256.127 2.157.503 2.142.367 2.297.029 2.420.444 Fonduri externe nerambursabile I. Credite de angajament 307 303 4 II. Credite bugetare 307 303 4 Venituri proprii I. Credite de angajament 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 II. Credite bugetare 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 1853 PROGRAM 1853 Măsuri active destinate stimulării ocupării forței de muncă 21 11370190 1853 TOTAL PROGRAM 1853 I. Credite de angajament 11.310.780 4.089.499 1.548.474 1.385.328 1.305.752 1.434.090 1.547.637 1853 II. Credite bugetare 10.950.880 4.089.599 1.164.451 1.409.351 1.305.752 1.434.090 1.547.637 1853 Buget fond șomaj 1853 I. Credite de angajament 11.185.980 4.089.499 1.524.114 1.356.468 1.281.892 1.410.230 1.523.777 1853 II. Credite bugetare 10.826.080 4.089.599 1.140.091 1.380.491 1.281.892 1.410.230 1.523.777 1853 Venituri proprii 1853 I. Credite de angajament 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 1853 II. Credite bugetare 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 1854 PROGRAM 1854 Măsuri pasive acordate șomerilor 1854 TOTAL PROGRAM 1854 I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 1854 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 1854 Buget fond șomaj 21 11370190 1854 I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 1854 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 1855 PROGRAM 1855 Management și administrația 1855 TOTAL PROGRAM 1855 I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 1855 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 1855 Buget fond șomaj 1855 I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 1855 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 1856 PROGRAM 1856 Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale 1856 TOTAL PROGRAM 1856 I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 1856 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 21 11370190 1856 Buget fond șomaj 1856 I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 1856 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 1857 PROGRAM 1857 Sistem informatic integrat în domeniul securității sociale 1857 TOTAL PROGRAM 1857 I. Credite de angajament 307 303 4 1857 II. Credite bugetare 307 303 4 1857 Fonduri externe nerambursabile 1857 I. Credite de angajament 307 303 4 1857 II. Credite bugetare 307 303 4

Anexa nr. 4 (4)

/04/01 FIȘA PROGRAMULUI BUGETAR - mii lei- Cod ordonator Cod program Cod indicator Valoarea totala a programului Realizari 2021 și ani anteriori Execuție preliminată 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări ani ulteriori 21 11370190 1853 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale PROGRAM : Măsuri active destinate stimulării ocupării forței de muncă DESCRIERE PROGRAM SI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Programul își propune să sporească sansele de ocupare a persoanelor înregistrate în evidențele ANOFM, prin acordarea de măsuri personalizate, adaptate profilului individual OBIECTIV PROGRAM Creșterea ratei de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 ani.Creșterea ocupării persoanelor înregistrate la ANOFM și prevenirea șomajului. Diminuarea și prevenirea șomajului în rândul tinerilor. DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI(luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: 1 anul: 2002 DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA INDICATORI DE REZULTAT - EFECTUL POLITICILIOR PUBLICE Rata de ocupare a persoanelor în vârstă de 20-64 de ani în anul 2027 - 75% INDICATORI DE REZULTATE IMEDIATE AI MĂSURILOR 21 11370190 1853 6640 Număr persoane aflate în căutare de loc de muncă înregistrate în evidențele ANOFM (suma stocului de la începutul anului și intrările din cursul anului) 618.000 600.000 600.000 600.000 600.000 6642 Număr persoane ocupate ca urmare a participării la măsuri active 235.000 236.000 237.000 238.000 240.000 MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 50 Sprijinirea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, în principal, prin informarea acestora despre oportunitățile de încadrare în muncă, consiliere, mediere, calificare/recalificare profesională, evaluare și recunoaștere a competențelor profesionale obținute în context nonformal și informal, facilitarea accesului la locurile de muncă vacante. Costul asociat măsurii este de 45.838 mii lei aferent anului 2023. Măsura 51 Aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru facilitarea inserției tinerilor pe piața muncii și a șomerilor de lungă durată, precum și pentru stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în cautarea unui loc de muncă și subvenționarea locurilor de muncă. Costul asociat măsurii este de 1.363.513 mii lei aferent anului 2023. INDICATORI DE EFICIENȚĂ 5844 Gradul de ocupare al tuturor persoanelor în căutarea unui loc de muncă aflate în evidența ANOFM 36,44 38 40 40 40 40 5845 Ponderea tinerilor cu vârsta mai mică de 30 de ani care, în primele 4 luni de la înregistrare, ocupă un loc de muncă, participă la un curs de formare profesională, încheie un contract de ucenicie la locul de muncă sau încheie un contract de stagiu în total tineri cu vârsta mai mică de 30 de ani înregistrati 58,99 62 65 65 65 65 SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 11.310.780 4.089.499 1.548.474 1.385.328 1.305.752 1.434.090 1.547.637 II. Credite bugetare 10.950.880 4.089.599 1.164.451 1.409.351 1.305.752 1.434.090 1.547.637 21 11370190 1853 Buget fond șomaj I. Credite de angajament 11.185.980 4.089.499 1.524.114 1.356.468 1.281.892 1.410.230 1.523.777 II. Credite bugetare 10.826.080 4.089.599 1.140.091 1.380.491 1.281.892 1.410.230 1.523.777 Venituri proprii I. Credite de angajament 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 II. Credite bugetare 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 11.310.780 4.089.499 1.548.474 1.385.328 1.305.752 1.434.090 1.547.637 II. Credite bugetare 10.950.880 4.089.599 1.164.451 1.409.351 1.305.752 1.434.090 1.547.637 Buget fond șomaj 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ 5004 I. Credite de angajament 11.185.980 4.089.499 1.524.114 1.356.468 1.281.892 1.410.230 1.523.777 5004 II. Credite bugetare 10.826.080 4.089.599 1.140.091 1.380.491 1.281.892 1.410.230 1.523.777 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT 21 11370190 1853 6504 I. Credite de angajament 213.054 133.756 14.386 16.978 15.978 15.978 15.978 6504 II. Credite bugetare 213.054 133.756 14.386 16.978 15.978 15.978 15.978 650420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 650420 I. Credite de angajament 40.007 16.709 3.386 4.978 4.978 4.978 4.978 650420 II. Credite bugetare 40.007 16.709 3.386 4.978 4.978 4.978 4.978 650440 TITLUL IV SUBVENȚII 650440 I. Credite de angajament 84.911 35.511 9.400 10.000 10.000 10.000 10.000 650440 II. Credite bugetare 84.911 35.511 9.400 10.000 10.000 10.000 10.000 650451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 650451 I. Credite de angajament 77.743 77.743 650451 II. Credite bugetare 77.743 77.743 650457 TITLUL IX ASISTENȚA SOCIALĂ 650457 I. Credite de angajament 8.545 3.945 600 1.000 1.000 1.000 1.000 650457 II. Credite bugetare 8.545 3.945 600 1.000 1.000 1.000 1.000 650458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 21 11370190 1853 650458 I. Credite de angajament 2.084 84 1.000 1.000 650458 II. Credite bugetare 2.084 84 1.000 1.000 650485 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 650485 I. Credite de angajament -236 -236 650485 II. Credite bugetare -236 -236 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6804 I. Credite de angajament 18.467 9.430 1.690 1.823 1.834 1.845 1.845 6804 II. Credite bugetare 18.467 9.430 1.690 1.823 1.834 1.845 1.845 680457 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 680457 I. Credite de angajament 18.896 9.859 1.690 1.823 1.834 1.845 1.845 680457 II. Credite bugetare 18.896 9.859 1.690 1.823 1.834 1.845 1.845 680485 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 680485 I. Credite de angajament -429 -429 680485 II. Credite bugetare -429 -429 21 11370190 1853 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ 8004 I. Credite de angajament 10.954.459 3.946.313 1.508.038 1.337.667 1.264.080 1.392.407 1.505.954 8004 II. Credite bugetare 10.594.559 3.946.413 1.124.015 1.361.690 1.264.080 1.392.407 1.505.954 800420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 800420 I. Credite de angajament 6.326 1.826 500 1.000 1.000 1.000 1.000 800420 II. Credite bugetare 6.326 1.826 500 1.000 1.000 1.000 1.000 800440 TITLUL IV SUBVENȚII 800440 I. Credite de angajament 939 443 119 122 126 129 800440 II. Credite bugetare 939 443 119 122 126 129 800450 TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ 800450 I. Credite de angajament 387 387 800450 II. Credite bugetare 387 387 800451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 800451 I. Credite de angajament 2.088 522 522 522 522 800451 II. Credite bugetare 2.088 522 522 522 522 21 11370190 1853 800456 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE 800456 I. Credite de angajament 930.000 280.000 300.000 350.000 800456 II. Credite bugetare 930.000 280.000 300.000 350.000 800457 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 800457 I. Credite de angajament 6.751.211 1.670.430 1.035.565 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 800457 II. Credite bugetare 6.391.311 1.670.530 675.565 833.700 975.540 1.081.673 1.154.303 800458 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 800458 I. Credite de angajament 3.174.572 2.281.964 447.500 445.108 800458 II. Credite bugetare 3.174.572 2.281.964 447.500 445.108 800460 TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENȚA FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ AFERENTĂ PNRR 800460 I. Credite de angajament 97.673 24.473 57.218 6.896 9.086 800460 II. Credite bugetare 97.673 450 81.241 6.896 9.086 800485 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 800485 I. Credite de angajament -8.737 -8.737 21 11370190 1853 800485 II. Credite bugetare -8.737 -8.737 Venituri proprii 5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI 5010 I. Credite de angajament 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 5010 II. Credite bugetare 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT 6510 I. Credite de angajament 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 6510 II. Credite bugetare 124.800 24.360 28.860 23.860 23.860 23.860 651010 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 651010 I. Credite de angajament 47.771 8.193 9.323 9.790 10.082 10.383 651010 II. Credite bugetare 47.771 8.193 9.323 9.790 10.082 10.383 651020 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 651020 I. Credite de angajament 67.539 14.867 14.047 13.170 12.878 12.577 651020 II. Credite bugetare 67.539 14.867 14.047 13.170 12.878 12.577 651057 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 21 11370190 1853 651057 I. Credite de angajament 2.200 500 200 500 500 500 651057 II. Credite bugetare 2.200 500 200 500 500 500 651058 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 651058 I. Credite de angajament 5.404 571 4.833 651058 II. Credite bugetare 5.404 571 4.833 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 651071 I. Credite de angajament 1.886 229 457 400 400 400 651071 II. Credite bugetare 1.886 229 457 400 400 400 COMENTARII: 1854 PROGRAM : Măsuri pasive acordate șomerilor DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Indemnizația de șomaj și venitul de completare se acordă persoanelor care nu au un loc de muncă, nu realizează venituri și care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația pentru acordarea acestora 21 11370190 1854 OBIECTIV PROGRAM Acordarea la timp a indemnizațiilor de șomaj, conform prevederilor legale în vigoare DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI(luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: 1 anul: 2002 DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA INDICATORI DE REZULTAT - EFECTUL POLITICILIOR PUBLICE Asigurarea indemnizațiilor de șomaj pentru toate persoanele îndreptățite conform legii (100%) INDICATORI DE REZULTATE IMEDIATE AI MĂSURILOR 6645 Număr mediu de șomeri înregistrati care beneficiază de compensație parțiala pentru pierderea locului de muncă 43.000 43.000 42.000 42.000 42.000 MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 52 Plata indemnizațiilor de șomaj pentru beneficiarii indemnizațiilor de șomaj cu stagiu de cotizare. Costul asociat măsurii este de 381.988 mii lei, aferent anului 2023. Măsura 53 Plata indemnizațiilor de șomaj pentru absolventi de învățământ beneficiari ai indemnizațiilor de șomaj. Costul asociat măsurii este de 15.780 mii lei, aferent anului 2023. 21 11370190 1854 INDICATORI DE EFICIENȚĂ 5846 Ponderea șomerilor indemnizați în total șomeri % 27,63 22 20 20 20 20 SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 Buget fond șomaj I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 Buget fond șomaj 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ 21 11370190 1854 5004 I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 5004 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6804 I. Credite de angajament 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 6804 II. Credite bugetare 13.318.172 10.000.702 890.629 543.912 612.087 633.185 637.657 680420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 680420 I. Credite de angajament 34.645 12.733 2.200 4.502 4.938 5.114 5.158 680420 II. Credite bugetare 34.645 12.733 2.200 4.502 4.938 5.114 5.158 680451 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 680451 I. Credite de angajament 945.287 432.759 82.301 83.460 113.385 116.691 116.691 680451 II. Credite bugetare 945.287 432.759 82.301 83.460 113.385 116.691 116.691 680457 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ 680457 I. Credite de angajament 12.385.708 9.602.678 806.128 455.950 493.764 511.380 515.808 680457 II. Credite bugetare 12.385.708 9.602.678 806.128 455.950 493.764 511.380 515.808 680485 TITLUL XXI PLĂțI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 21 11370190 1854 680485 I. Credite de angajament -47.468 -47468 680485 II. Credite bugetare -47.468 -47468 COMENTARII: 1855 PROGRAM : Management și administrația DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Din bugetul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate cheltuielile de organizare și funcționare a ANOFM și structurilor sale teritoriale OBIECTIV PROGRAM Asigurarea în condiții optime a funcționării ANOFM și structurilor teritoriale ale acesteia DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI(luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: 1 anul: 2002 DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA 21 11370190 1855 INDICATORI DE REZULTAT - EFECTUL POLITICILIOR PUBLICE Realizarea atribuțiilor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și asigurarea calității serviciilor oferite INDICATORI DE REZULTATE IMEDIATE AI MĂSURILOR 6649 Formarea personalului SPO 464 1.227 1.227 1.227 1.227 MASURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 56 Măsuri dedicate modernizării instituționale, creșterii eficienței, îmbunătățirii proceselor și procedurilor instituționale (în principal prin: adaptarea/ distribuirea eficientă a responsabilităților organizaționale și adaptarea procedurilor conexe, promovarea/asigurarea vizibilității instituționale/ a dezvoltării organizaționale în raport cu asigurarea unor proceduri mai eficiente de lucru cu beneficiarii de servicii, dezvoltarea infrastructurii de TIC pentru procesele interne ale ANOFM) Costuri asociate masuri 7.004 mii lei. Măsura 57 Măsuri dedicate managementului resurselor umane și adaptarea la nevoile organizației, precum: organizarea și evaluare corespunzătoare a personalului, asigurarea sistemului de evaluare a acestuia, asigurarea managementului financiar eficient, precum și formarea profesională a personalului specializat al ANOFM și a personalului nou intrat în sistem) Cost asociat măsurii 4.418 mii lei SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 21 11370190 1855 Buget fond șomaj I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 Buget fond șomaj 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ 5004 I. Credite de angajament 1.728.747 665.684 198.458 209.131 213.267 218.438 223.769 5004 II. Credite bugetare 1.722.935 665.684 192.646 209.131 213.267 218.438 223.769 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT 6504 I. Credite de angajament 25.360 8.040 3.053 4.418 3.243 3.282 3.324 6504 II. Credite bugetare 25.094 8.040 2.787 4.418 3.243 3.282 3.324 650410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 21 11370190 1855 650410 I. Credite de angajament 9.840 3.354 1.058 1.279 1.343 1.382 1.424 650410 II. Credite bugetare 9.840 3.354 1.058 1.279 1.343 1.382 1.424 650420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 650420 I. Credite de angajament 8.917 3.017 1.100 1.200 1.200 1.200 1.200 650420 II. Credite bugetare 8.917 3.017 1.100 1.200 1.200 1.200 1.200 650459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 650459 I. Credite de angajament 5 5 650459 II. Credite bugetare 5 5 650471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 650471 I. Credite de angajament 6.598 1.664 895 1.939 700 700 700 650471 II. Credite bugetare 6.332 1.664 629 1.939 700 700 700 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6804 I. Credite de angajament 1.701.444 656.001 195.305 204.663 209.974 215.106 220.395 6804 II. Credite bugetare 1.695.898 656.001 189.759 204.663 209.974 215.106 220.395 680410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 21 11370190 1855 680410 I. Credite de angajament 1.394.913 548.978 153.834 163.024 171.175 176.311 181.591 680410 II. Credite bugetare 1.394.913 548.978 153.834 163.024 171.175 176.311 181.591 680420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 680420 I. Credite de angajament 244.798 92.454 26.611 30.935 31.599 31.595 31.604 680420 II. Credite bugetare 244.798 92.454 26.611 30.935 31.599 31.595 31.604 680430 TITLUL III DOBÂNZI 680430 I. Credite de angajament 18.893 5.543 2.550 2.700 2.700 2.700 2.700 680430 II. Credite bugetare 18.893 5.543 2.550 2.700 2.700 2.700 2.700 680459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 680459 I. Credite de angajament 8.707 3.957 750 1.000 1.000 1.000 1.000 680459 II. Credite bugetare 8.707 3.957 750 1.000 1.000 1.000 1.000 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE 680471 I. Credite de angajament 38.416 9.352 11.560 7.004 3.500 3.500 3.500 680471 II. Credite bugetare 32.870 9.352 6.014 7.004 3.500 3.500 3.500 680485 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 21 11370190 1855 680485 I. Credite de angajament -4.283 -4.283 680485 II. Credite bugetare -4.283 -4.283 8004 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ 8004 I. Credite de angajament 1.943 1.643 100 50 50 50 50 8004 II. Credite bugetare 1.943 1.643 100 50 50 50 50 800455 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI 800455 I. Credite de angajament 1.943 1.643 100 50 50 50 50 800455 II. Credite bugetare 1.943 1.643 100 50 50 50 50 COMENTARII: 1856 PROGRAM : Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: Din Fondul de garantare se asigură plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și colective de muncă încheiate de salariați cu angajatori aflați în insolvență 21 11370190 1856 OBIECTIV PROGRAM Plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței, denumiti în continuare angajatori în stare de insolvență. DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI(luni): DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: 5 anul: 2006 DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: anul: PROGRAM PERMANENT: DA INDICATORI DE REZULTAT - EFECTUL POLITICILIOR PUBLICE Asigurarea plății creanțelor salariale stabilite în condițiile și în cuantumurile prevăzute de lege (100%) MĂSURI ÎNTREPRINSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVULUI ȘI COSTURI ASOCIATE ACESTORA: Măsura 60 Plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele de muncă încheiate de salariați cu angajatorii aflati în insolvență. Costul asociat măsurii este de 21.910 mii tei. SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 21 11370190 1856 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 Buget fond șomaj I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 Buget fond șomaj 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ 5004 I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 5004 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 6404 CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATA CREANȚELOR SALARIALE 6404 I. Credite de angajament 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 6404 II. Credite bugetare 434.096 271.828 32.761 23.969 35.121 35.176 35.241 21 11370190 1856 640410 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 640410 I. Credite de angajament 12.956 4.272 1.288 1.740 1.827 1.882 1.947 640410 II. Credite bugetare 12.956 4.272 1.288 1.740 1.827 1.882 1.947 640420 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII 640420 I. Credite de angajament 2.158 375 177 319 429 429 429 640420 II. Credite bugetare 2.158 375 177 319 429 429 429 640459 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI 640459 I. Credite de angajament 420.594 268.793 31.296 21.910 32.865 32.865 32.865 640459 II. Credite bugetare 420.594 268.793 31.296 21.910 32.865 32.865 32.865 640485 TITLUL XXI PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI ȘI RECUPERATE ÎN ANUL CURENT 640485 I. Credite de angajament -1.612 -1.612 640485 II. Credite bugetare -1.612 -1.612 COMENTARII: 1857 PROGRAM : 21 11370190 1857 Sistem informatic integrat în domeniul securității sociale DESCRIERE PROGRAM ȘI DOMENIUL POLITICII PUBLICE: EESSI este un proiect din domeniul tehnologiei informației și a comunicațiilor care constă în principal, în dezvoltarea unui sistem informatic ce conectează administrațiile statelor membre responsabile de securitate socială pentru schimburile electronice de date OBIECTIV PROGRAM Facilitarea schimbului electronic de informatii la nivelul instituțiilor competente din România, necesar realizării unui schimb de date mai rapid și mai sigur, în domeniul securității sociale DURATA DE REALIZARE A PROGRAMULUI(luni): 72 DATA DE ÎNCEPERE A PROGRAMULUI: luna: 1 anul: 2017 DATA DE ÎNCHIDERE A PROGRAMULUI: luna: 12 anul: 2022 PROGRAM PERMANENT: NU INDICATORI DE REZULTAT - EFECTUL POLITICILIOR PUBLICE SURSE DE FINANȚARE ALE PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 307 303 4 21 11370190 1857 II. Credite bugetare 307 303 4 Fonduri externe nerambursabile I. Credite de angajament 307 303 4 II. Credite bugetare 307 303 4 BUGETUL PROGRAMULUI Total General I. Credite de angajament 307 303 4 II. Credite bugetare 307 303 4 Fonduri externe nerambursabile 5008 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008 I. Credite de angajament 307 303 4 5008 II. Credite bugetare 307 303 4 8008 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ 8008 I. Credite de angajament 307 303 4 8008 II. Credite bugetare 307 303 4 21 11370190 1857 800858 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020 800858 I. Credite de angajament 307 303 4 800858 II. Credite bugetare 307 303 4 COMENTARII:

Anexa nr. 5 (3)

/04 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE PROGRAMUL DE INVESTIȚII PUBLICE PE GRUPE DE INVESTIȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE - mii lei - - Credite de angajament - Credite bugetare CAPITOL/GRUPA/SURSA TOTAL Cheltuieli efectuate pana la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 TOTAL GENERAL 5000 TOTAL GENERAL I 35.438 3.106 9.132 9.400 4.600 4.600 4.600 II 35.438 3.106 3.320 9.400 4.600 4.600 4.600 5.812 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I 32.915 2.469 8.903 8.943 4.200 4.200 4.200 II 32.915 2.469 3.091 8.943 4.200 4.200 4.200 5.812 500471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 32.915 2.469 8.903 8.943 4.200 4.200 4.200 II 32.915 2.469 3.091 8.943 4.200 4.200 4.200 5.812 50047101 Active fixe I 13.026 1.397 1.501 5.028 1.700 1.700 1.700 II 13.026 1.397 1.501 5.028 1.700 1.700 1.700 5004710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 5.617 620 956 2.241 600 600 600 II 5.617 620 956 2.241 600 600 600 5004710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 4.094 412 295 1.587 600 600 600 II 4.094 412 295 1.587 600 600 600 5004710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 50047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 19.889 1.072 7.402 3.915 2.500 2.500 2.500 II 19.889 1.072 1.590 3.915 2.500 2.500 2.500 5.812 5010 VENITURI PROPRII – TOTAL CHELTUIELI I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 501071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 50107101 Active fixe I 1.185 15 182 88 300 300 300 II 1.185 15 182 88 300 300 300 5010710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 5010710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 5010710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 50107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 C - Alte cheltuieli de investiții 5000 TOTAL GENERAL I 35.438 3.106 9.132 9.400 4.600 4.600 4.600 II 35.438 3.106 3.320 9.400 4.600 4.600 4.600 5.812 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I 32.915 2.469 8.903 8.943 4.200 4.200 4.200 II 32.915 2.469 3.091 8.943 4.200 4.200 4.200 5.812 500471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 32.915 2.469 8.903 8.943 4.200 4.200 4.200 II 32.915 2.469 3.091 8.943 4.200 4.200 4.200 5.812 50047101 Active fixe I 13.026 1.397 1.501 5.028 1.700 1.700 1.700 II 13.026 1.397 1.501 5.028 1.700 1.700 1.700 5004710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 5.617 620 956 2.241 600 600 600 II 5.617 620 956 2.241 600 600 600 5004710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 4.094 412 295 1.587 600 600 600 II 4.094 412 295 1.587 600 600 600 5004710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 50047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 19.889 1.072 7.402 3.915 2.500 2.500 2.500 II 19.889 1.072 1.590 3.915 2.500 2.500 2.500 5.812 5010 VENITURI PROPRII – TOTAL CHELTUIELI I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 501071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 50107101 Active fixe I 1.185 15 182 88 300 300 300 II 1.185 15 182 88 300 300 300 5010710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 5010710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 5010710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 50107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 b. Dotări independente 5000 TOTAL GENERAL I 10.596 1.047 1.433 3.916 1.400 1.400 1.400 II 10.596 1.047 1.433 3.916 1.400 1.400 1.400 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 II 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 500471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 II 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 50047101 Active fixe I 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 II 9.711 1.032 1.251 3.828 1.200 1.200 1.200 5004710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 5.617 620 956 2.241 600 600 600 II 5.617 620 956 2.241 600 600 600 5004710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 4.094 412 295 1.587 600 600 600 II 4.094 412 295 1.587 600 600 600 5010 VENITURI PROPRII – TOTAL CHELTUIELI I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 501071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 50107101 Active fixe I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 5010710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 5010710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 e. Alte cheltuieli asimilate investițiilor 5000 TOTAL GENERAL I 3.615 365 250 1.200 600 600 600 II 3.615 365 250 1.200 600 600 600 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 500471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 50047101 Active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 5004710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 5010 VENITURI PROPRII – TOTAL CHELTUIELI I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 501071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 50107101 Active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 5010710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistență tehnică, pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar și de execuție privind reparațiile capitale, precum și alte categorii de lucrări de intervenții, cu excepția celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislația în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor prevăzute de lege 5000 TOTAL GENERAL I 21.227 1.694 7.449 4.284 2.600 2.600 2.600 II 21.227 1.694 1.637 4.284 2.600 2.600 2.600 5.812 5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ I 19.889 1.072 7.402 3.915 2.500 2.500 2.500 II 19.889 1.072 1.590 3.915 2.500 2.500 2.500 5.812 500471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 19.889 1.072 7.402 3.915 2.500 2.500 2.500 II 19.889 1.072 1.590 3.915 2.500 2.500 2.500 5.812 50047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 19.889 1.072 7.402 3.915 2.500 2.500 2.500 II 19.889 1.072 1.590 3.915 2.500 2.500 2.500 5.812 5010 VENITURI PROPRII – TOTAL CHELTUIELI I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 501071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 50107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 TOTAL CAPITOL 65 - ÎNVĂȚĂMÂNT 6500 ÎNVĂȚĂMÂNT I 7.636 1.082 858 2.396 1.100 1.100 1.100 II 7.636 1.082 858 2.396 1.100 1.100 1.100 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I 5.113 445 629 1.939 700 700 700 II 5.113 445 629 1.939 700 700 700 650471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 5.113 445 629 1.939 700 700 700 II 5.113 445 629 1.939 700 700 700 65047101 Active fixe I 1.282 24 658 200 200 200 II 1.282 24 658 200 200 200 6504710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 691 24 367 100 100 100 II 691 24 367 100 100 100 6504710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 591 291 100 100 100 II 591 291 100 100 100 65047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 3.831 445 605 1.281 500 500 500 II 3.831 445 605 1.281 500 500 500 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 65107101 Active fixe I 1.185 15 182 88 300 300 300 II 1.185 15 182 88 300 300 300 6510710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 6510710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 6510710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 65107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 TOTAL CAPITOL 68 - ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 68047101 Active fixe I 11.744 1.397 1.477 4.370 1.500 1.500 1.500 II 11.744 1.397 1.477 4.370 1.500 1.500 1.500 6804710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 4.926 620 932 1.874 500 500 500 II 4.926 620 932 1.874 500 500 500 6804710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 3.503 412 295 1.296 500 500 500 II 3.503 412 295 1.296 500 500 500 6804710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 68047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812 C - Alte cheltuieli de investiții 6500 ÎNVĂȚĂMÂNT I 7.636 1.082 858 2.396 1.100 1.100 1.100 II 7.636 1.082 858 2.396 1.100 1.100 1.100 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I 5.113 445 629 1.939 700 700 700 II 5.113 445 629 1.939 700 700 700 650471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 5.113 445 629 1.939 700 700 700 II 5.113 445 629 1.939 700 700 700 65047101 Active fixe I 1.282 24 658 200 200 200 II 1.282 24 658 200 200 200 6504710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 691 24 367 100 100 100 II 691 24 367 100 100 100 6504710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 591 291 100 100 100 II 591 291 100 100 100 65047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 3.831 445 605 1.281 500 500 500 II 3.831 445 605 1.281 500 500 500 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 2.523 637 229 457 400 400 400 II 2.523 637 229 457 400 400 400 65107101 Active fixe I 1.185 15 182 88 300 300 300 II 1.185 15 182 88 300 300 300 6510710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 6510710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 6510710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 65107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 27.802 2.024 8.274 7.004 3.500 3.500 3.500 II 27.802 2.024 2.462 7.004 3.500 3.500 3.500 5.812 68047101 Active fixe I 11.744 1.397 1.477 4.370 1.500 1.500 1.500 II 11.744 1.397 1.477 4.370 1.500 1.500 1.500 6804710102 Mașini, echipamente Și mijloace de transport I 4.926 620 932 1.874 500 500 500 II 4.926 620 932 1.874 500 500 500 6804710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 3.503 412 295 1.296 500 500 500 II 3.503 412 295 1.296 500 500 500 6804710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 68047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812

Anexa nr. 5 (4)

/04/01 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 2 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII b. Dotări independente Tipul cheltuielii: C - Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I- Credite de angajament II- Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare Și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 10.596 1.047 1.433 3.916 1.400 1.400 1.400 II 10.596 1.047 1.433 3.916 1.400 1.400 1.400 6500 ÎNVĂȚĂMÂNT I 2.167 15 206 746 400 400 400 II 2.167 15 206 746 400 400 400 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I 1.282 24 658 200 200 200 II 1.282 24 658 200 200 200 650471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 1.282 24 658 200 200 200 II 1.282 24 658 200 200 200 65047101 Active fixe I 1.282 24 658 200 200 200 II 1.282 24 658 200 200 200 6504710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 691 24 367 100 100 100 II 691 24 367 100 100 100 6504710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 591 291 100 100 100 II 591 291 100 100 100 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 65107101 Active fixe I 885 15 182 88 200 200 200 II 885 15 182 88 200 200 200 6510710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 494 144 50 100 100 100 II 494 144 50 100 100 100 6510710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 391 15 38 38 100 100 100 II 391 15 38 38 100 100 100 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 II 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 II 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 II 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 68047101 Active fixe I 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 II 8.429 1.032 1.227 3.170 1.000 1.000 1.000 6804710102 Mașini, echipamente și mijloace de transport I 4.926 620 932 1.874 500 500 500 II 4.926 620 932 1.874 500 500 500 6804710103 Mobilier, aparatură birotică și alte active corporale I 3.503 412 295 1.296 500 500 500 II 3.503 412 295 1.296 500 500 500 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 5 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII e. Alte cheltuieli asimilate investițiilor Tipul cheltuielii: C- Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I – Credite de angajament II – Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 3.615 365 250 1.200 600 600 600 II 3.615 365 250 1.200 600 600 600 6500 ÎNVĂȚĂMÂNT I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 65107101 Active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 6510710130 Alte active fixe I 300 100 100 100 II 300 100 100 100 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 68047101 Active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 6804710130 Alte active fixe I 3.315 365 250 1.200 500 500 500 II 3.315 365 250 1.200 500 500 500 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE COD OBIECTIV 1078 FIȘA OBIECTIVULUI/PROIECTULUI/CATEGORIEI DE INVESTIȚII f. Cheltuieli de expertiză, proiectare, asistență tehnică, pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar și de execuție privind reparațiile capitale, precum și alte categorii de lucrări de intervenții, cu excepția celor incluse la lit. d), astfel cum sunt definite de legislația în vigoare, inclusiv cheltuielile necesare pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor prevăzute de lege Tipul cheltuielii: C- Alte cheltuieli de investiții D. EȘALONAREA VALORII RĂMASE DE FINANȚAT ȘI SURSELE DE FINANȚARE I- Credite de angajament II- Credite bugetare - mii lei - Surse de finanțare și costuri de finanțare I/II Total Cheltuieli efectuate până la 31.12.2021 Cheltuieli preliminate 2022 Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 Estimări anii ulteriori 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 5000 TOTAL GENERAL I 21.227 1.694 7.449 4.284 2.600 2.600 2.600 II 21.227 1.694 1.637 4.284 2.600 2.600 2.600 5.812 6500 ÎNVĂȚĂMÂNT I 5.169 1.067 652 1.650 600 600 600 II 5.169 1.067 652 1.650 600 600 600 6504 ÎNVĂȚĂMÂNT I 3.831 445 605 1.281 500 500 500 II 3.831 445 605 1.281 500 500 500 650471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 3.831 445 605 1.281 500 500 500 II 3.831 445 605 1.281 500 500 500 65047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 3.831 445 605 1.281 500 500 500 II 3.831 445 605 1.281 500 500 500 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 651071 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 65107103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 1.338 622 47 369 100 100 100 II 1.338 622 47 369 100 100 100 6800 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812 6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812 680471 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812 68047103 Reparații capitale aferente activelor fixe I 16.058 627 6.797 2.634 2.000 2.000 2.000 II 16.058 627 985 2.634 2.000 2.000 2.000 5.812

Anexa nr. 6

/04 MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE SINTEZA sumelor alocate pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii pe anii 2023-2026 - mii lei - Capitol Subcapitol Paragraf Grupa/Titlu Articol Alineat Denumire indicator Program 2023 Estimări 2024 Estimări 2025 Estimări 2026 A B 1 2 3 4 0001 10 VENITURI PROPRII TOTAL VENITURI 28.860 23.860 23.860 23.860 0002 10 I. VENITURI CURENTE 814 860 860 860 2900 10 C. VENITURI NEFISCAALE 814 860 860 860 3300 10 C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII 814 860 860 860 3310 VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI 50 Alte venituri din prestări servicii și alte activități 814 860 860 860 4200 10 IV. SUBVENȚII 23.600 23.000 23.000 23.000 4310 SUBVENȚII DE LA ALTE ADMINISTRAȚII 23.600 23.000 23.000 23.000 09 Subvenții pentru instituții publice 23.600 23.000 23.000 23.000 4810 SUME PRIMITE DE LA UE/ALȚI DONATORI ÎN CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 4.446 02 Fondul Social European (FSE) 4.446 5010 VENITURI PROPRII- TOTAL CHELTUIELI I. Credite de angajament 28.860 23.860 28.860 23.860 II. Credite bugetare 28.860 23.860 28.860 23.860 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 28.403 23.460 23.460 23.460 II. Credite bugetare 28.403 23.460 23.460 23.460 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 9.323 9.790 10.082 10.383 II. Credite bugetare 9.323 9.790 10.082 10.383 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 14.047 13.170 12.878 12.577 II. Credite bugetare 14.047 13.170 12.878 12.577 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 200 500 500 500 II. Credite bugetare 200 500 500 500 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 I. Credite de angajament 4.833 II. Credite bugetare 4.833 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400 6500 10 PARTEA a III- CHELTUIELI SOCIAL- CULTURALE I. Credite de angajament 28.860 23.860 23.860 23.860 II. Credite bugetare 28.860 23.860 23.860 23.860 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 28.403 23.460 23.460 23.460 II. Credite bugetare 28.403 23.460 23.460 23.460 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 9.323 9.790 10.082 10.383 II. Credite bugetare 9.323 9.790 10.082 10.383 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 14.047 13.170 12.878 12.577 II. Credite bugetare 14.047 13.170 12.878 12.577 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 200 500 500 500 II. Credite bugetare 200 500 500 500 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 I. Credite de angajament 4.833 II. Credite bugetare 4.833 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400 6510 ÎNVĂȚĂMÂNT I. Credite de angajament 28.860 23.860 23.860 23.860 II. Credite bugetare 28.860 23.860 23.860 23.860 01 CHELTUIELI CURENTE I. Credite de angajament 28.403 23.460 23.460 23.460 II. Credite bugetare 28.403 23.460 23.460 23.460 10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL I. Credite de angajament 9.323 9.790 10.082 10.383 II. Credite bugetare 9.323 9.790 10.082 10.383 20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII I. Credite de angajament 14.047 13.170 12.878 12.577 II. Credite bugetare 14.047 13.170 12.878 12.577 57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ I. Credite de angajament 200 500 500 500 II. Credite bugetare 200 500 500 500 58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020 I. Credite de angajament 4.833 II. Credite bugetare 4.833 70 CHELTUIELI DE CAPITAL I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400 71 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE I. Credite de angajament 457 400 400 400 II. Credite bugetare 457 400 400 400