LEGE nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Adunările generale sunt ordinare și extraordinare.
Adunarea generală ordinară se va convoca cel puțin o data pe an, iar adunarea generală extraordinară ori de cîte ori este nevoie. Procedura convocărilor și formalităților necesare se stabilesc prin statut.
Adunarea generală nu poate lua hotărîri valabile decît în prezenta a cel puțin 2/3 din numărul asociaților. Statutul poate stabili și un număr mai mare. Hotărîrea se adopta cu majoritatea simpla, dacă statutul nu prevede altfel. Dacă nu se întrunește numărul cerut, adunarea generală se va tine într-un termen stabilit de statut, putînd lua hotărîri valabile cu numărul celor prezenți, însă numai asupra chestiunilor care au fost înscrise în ordinea de zi de la prima convocare.
Schimbarea obiectului societății, precum și dizolvarea societății nu pot fi hotărîte decît de adunarea generală la care au luat parte 2/3 din numărul total al asociaților, hotărîrea trebuind să se adopte cu majoritatea de cel puțin 2/3 a membrilor prezenți.
Atribuțiile adunării generale sunt următoarele
să examineze și să aprobe sau să modifice, după ce va fi ascultat raportul cenzorilor, bilanțul, bugetul de venituri și cheltuieli și proiectul de repartiție a excedentului ori pagubele rezultate
să fixeze suma maxima pînă la care consiliul de administrație poate angaja societatea în cursul anului
să stabilească limita maxima pînă la care se pot acorda împrumuturi unui asociat ori unei persoane străine de societate, dacă statutul permite astfel de operațiuni
să stabilească, dacă e cazul, la propunerea consiliului de administrație, organizarea producției pe ferme, sectoare sau alte compartimente funcționale
să aprobe structura culturilor ce se vor însămînța, modul de angajare și execuție a lucrărilor agricole, retehnologizările și investițiile, importurile de bunuri și mijloace, modul de desfacere a produselor agricole și alte operațiuni legate de activitățile productive ale societății
să hotărască asupra ieșirii în orice mod a asociaților din societate și asupra cererilor celor cărora li s-a refuzat înscrierea, conform prevederilor din statut; adunarea generală nu poate amîna sau respinge cererile de retragere
să aleagă membrii consiliului de administrație și cenzorii
să delibereze asupra rapoartelor de control
să hotărască intentarea acțiunii de despăgubiri împotriva administratorilor
să hotărască asupra fuziunii cu alte societăți
să hotărască asupra modificării sau completării statutului
să hotărască asupra dizolvării societății sau schimbării obiectului de activitate
să hotărască asupra oricăror alte măsuri necesare în spiritul statutului.
Orice hotărîre a adunării generale poate fi contestată la judecătorie, dacă ea este contrară legii sau statutului, cu excepția cazului prevăzut la art. 27 din prezenta lege.
Poate face contestație orice asociat care, fiind prezent la adunarea generală, a protestat împotriva hotărîrii trecute în procesul-verbal, precum și orice asociat absent dacă a fost oprit din motive justificate a lua parte la adunarea generală sau dacă motivează contestația că nu s-a făcut în regula convocarea sau problema nu a fost înscrisă în ordinea de zi.
Anularea hotărîrii adunării generale de către instanță produce efecte față de toți asociații. Hotărîrea de anulare trebuie înscrisă în registrul societăților agricole la partida respectiva, dacă și hotărîrea adunării generale fusese înscrisă.
Fiecare asociat are un singur vot, oricare ar fi valoarea părților sociale pe care le deține. Asociatul poate fi reprezentat în adunarea generală numai de un alt asociat. Un mandatar nu poate să reprezinte în aceeași adunare generală decît un singur asociat, afară de dreptul sau personal.
Procesele-verbale ale adunării generale referitoare la modificarea statutelor se vor înainta în trei exemplare judecătoriei, care va proceda la îndeplinirea acelorași formalități ca la constituirea societății.
Societatea agricolă se dizolvă
la împlinirea termenului pentru care a fost constituită
la constatarea imposibilității de a realiza obiectul societății
la terminarea activității
prin retragerea asociaților, dacă numărul celor rămași este mai mic decît cel prevăzut în statut și în prezenta lege
prin hotărîrea asociaților
dacă societatea face operațiuni contrare legii sau obiectului stabilit pin statut. În cazurile prevăzute la lit. a) - e) , dizolvarea se hotărăște de adunarea generală, iar în cazul prevăzut la lit. f) prin hotărîrea judecătoriei unde a fost înscrisă, la sesizarea organelor Ministerului Finanțelor sau a procurorului. Hotărîrea adunării generale și, după caz, a instanței judecătorești se înscrie în registrul societăților agricole și se publică în condițiile art. 16 alin. 2 din prezenta lege.
După dizolvare, societatea intra în lichidare, potrivit art. 69 din prezenta lege. Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot efectua noi operațiuni, sub sancțiunea răspunderii personale și solidare.
Fuziunea mai multor societăți agricole trebuie hotărîtă de adunarea generală extraordinară a fiecăreia, cu majoritatea de 2/3 din numărul membrilor asociați.
Fiecare din societățile care au hotărît fuziunea trebuie să înscrie hotărîrea în registrul societăților agricole și să ia măsuri pentru afișarea ei în condițiile art. 16 alin. 2 . Totodată, fiecare societate agricolă va depune la judecătorie bilanțul ultim aprobat de adunarea generală, precum și o declarație asupra modului în care a fost stabilită stingerea pasivului. Bilanțul și declarația se publică în condițiile art. 16 alin. 2 din lege. Dacă societatea care a rezultat din fuziune își stabilește sediul în circumscripția altei judecătorii decît acolo unde își aveau sediul societățile care au fuzionat, noua societate va proceda la înscrierea statutului potrivit legii de față.
Fuziunea nu produce efecte decît după ce a trecut o luna de la îndeplinirea formalităților prevăzute în articolul precedent. În tot acest timp orice creditor poate face opoziție la judecătorie, a carei hotărîre este definitiva. Cît timp opoziția nu este respinsă sau retrasă, executarea fuziunii este suspendată. Dacă termenul a expirat fără opoziție, fuziunea este definitiva. Prin fuziune, societatea care a rezultat ia asupra sa toate drepturile și obligațiile societăților care și-au încheiat existenta.
În caz de dizolvare a societății, lichidarea acesteia se va face de către doi lichidatori numiți de adunarea generală, iar în cazul art. 64 lit. f) , de către judecătorie. Dispozițiile alineatului precedent se aplica și în cazul revocării și numirii altor lichidatori. Numirea lichidatorilor, precum și revocarea lor trebuie să fie înscrisă la judecătorie, o data cu hotărîrea de dizolvare.
Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii. Pînă la numirea și acceptarea lichidatorilor, și dacă nu s-a dispus altfel prin actul de dizolvare, administratorii sunt depozitarii bunurilor sociale și obligați să dea curs afacerilor urgente. Ei sunt datori ca în tot cursul lichidării să dea concursul lor lichidatorilor cînd aceștia l-ar cere.
Toate normele prevăzute pentru societățile agricole se vor aplica și în perioada lichidării, dacă nu sunt incompatibile cu lichidarea. Toate actele emanate de la o societate dizolvată trebuie să arate că ea este "în lichidare".
Lichidatorii, îndată după intrarea lor în funcție, sunt datori ca, împreună cu administratorii societății, să încheie inventar și un bilanț semnat și de unii și de alții, care să constate exact situația activului și pasivului societății. Sub rezerva restricțiilor prevăzute în statute sau actele de numire, lichidatorii
reprezintă societatea în justiție
îndeplinesc toate operațiunile necesare lichidării
vînd orice bunuri mobile sau imobile ale societății, cu aprobarea judecătoriei
lichidează și încasează orice creanțe, dând chitanțe liberatorii
fac tranzacții și alte acte de compromis
semnează obligațiuni cambiale și contractează împrumuturi și, în general, îndeplinesc actele necesare lichidării. Lichidatorii care încheie noi operațiuni ce nu sunt necesare scopului lichidării răspund personal și solidar pentru operațiunile întreprinse.
Lichidatorii care, cu proprii lor bani, au achitat datoriile societății, nu vor putea să exercite împotriva asociaților drepturi mai mari decît acelea care s-ar cuveni creditorilor plătiți.
Dacă lichidarea durează, lichidatorii vor întocmi bilanțuri în fiecare an, supunînd adunării generale și bilanțul întocmit la intrarea lor în funcțiune. Lichidatorii vor întocmi bilanțul final, indicînd ceea ce se cuvine pentru fiecare parte socială din activul societății.
Bilanțul semnat de lichidatori, însoțit de raportul cenzorilor, va fi depus la grefa judecătoriei, care va face de îndată mențiune de aceasta depunere în registrul societăților agricole. Timp de 30 de zile de la mențiunea mai sus arătată oricare asociat poate să facă opoziție la judecătorie, citindu-se lichidatorii. După expirarea celor 30 de zile, toate opozițiile se vor întruni și se vor soluționa printr-o singură hotărâre. Hotărârea este definitivă și are autoritate de lucru judecat și față de cei ce nu au făcut opoziție. După trecerea termenului de 30 de zile, fără să se fi făcut opoziție, bilanțul se socotește aprobat de toți asociații, iar lichidatorii sunt liberați, sub rezerva distribuirii activului între asociați. Nici repartiția între asociați și nici vreun avans nu poate avea loc înainte de a se fi împlinit 6 luni de la afișarea hotărîrii de dizolvare a societății și numai după ce bilanțul final a rămas definitiv în modul arătat în alineatul precedent.
Sumele cuvenite asociaților, care nu s-au prezentat să le ceară în termen de doua luni de la exigibilitatea lor, se vor depune la C.E.C., cu arătarea numelui asociatului și partea lui, spre a fi achitate celor în drept. Sumele ce s-ar cuveni pentru creanțele contestate se vor depune la C.E
pînă la terminarea litigiilor care ar continua după radierea societății. Sumele ce nu au fost reclamate de creditori sau care, din orice alte motive, nu s-au putut achită se vor depune la C.E.C., arătându-se pentru fiecare creditor ce anume sume i se cuvin.
După terminarea repartiției între asociați și depunerea sumelor arătate în articolul precedent, registrele societății trebuie depuse și conservate la judecătorie timp de 10 ani. Lichidatorii vor cere radierea societății din registrul societăților agricole.
Societățile constituite și funcționând în conformitate cu prezenta lege adoptă în denumire cuvintele "societate agricolă" și se bucură de avantajele acordate prin dispoziții legale societăților agricole.
Proprietarii de terenuri agricole pot folosi în gospodăriile proprii sau în formele de asociere, precum și în societățile agricole, forța de muncă salariată, cu respectarea prevederilor legale.
Aportul cu care participă la societatea agricolă foștii membri cooperatori care optează, în condițiile art. 28 din Legea nr. 18/1991 , pentru înființarea acesteia, se determina pe baza bilanțului încheiat la 31 decembrie 1990, urmînd ca acesta să fie corectat, în funcție de rezultatele stabilite de comisia de lichidare.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul Consiliului de Stat nr. 346 din 28 septembrie 1977 privind aprobarea statutelor organizațiilor cooperatiste din agricultura, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 105 din 4 octombrie 1977, Decretul Consiliului de Stat nr. 93/1983 privind aprobarea statutelor organizațiilor socialiste din agricultura, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 13 din 28 martie 1983, precum și orice alte dispoziții contrare.