LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege stabilește categoriile de arme, componente esențiale și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme, componente esențiale și muniții sunt permise pe teritoriul României.
Prevederile prezentei legi nu se aplică
operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții efectuate de către instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, securității naționale și ordinii publice și operațiunilor ce au ca destinatar final aceste instituții
operațiunilor reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată.
În sensul prezentei legi, definițiile și categoriile armelor, componentelor esențiale, munițiilor, persoanelor și documentelor sunt
Definiții generale 1. arma - orice obiect sau dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăsește în una dintre categoriile prevăzute în anexă
arma de foc - orice armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționat, poate fi transformat în acest scop; în înțelesul prezentei legi, nu sunt incluse în definiția armelor de foc armele prevăzute în categoriile D și E din anexă
Abrogat
componentă esențială - țeava, frema, cutia mecanismelor, după caz, superioară sau inferioară, manșonul mobil, cilindrul, cap închizător sau închizător, care, în calitate de obiecte separate, sunt incluse în categoria armelor de foc pe care sunt montate sau sunt concepute să se monteze
muniția - muniția completă sau componentele acesteia, inclusiv tubul cartuș, capsele de inițiere, pulberea, gloanțele sau proiectilele, care sunt folosite într-o armă de foc, cu condiția ca aceste componente să facă ele însele obiectul unei autorizații; 5^1. pachete de muniție - cea mai mică unitate de ambalare de muniție completă; 5^2. muniție cu proiectile perforante - muniție de utilitate militară, cu proiectile blindate care au nucleu dur perforant; 5^3. muniție cu proiectile explozive - muniție de utilitate militară, cu proiectile conținând o încărcătură care explodează în timpul impactului; 5^4. muniție cu proiectile incendiare - muniție militară, cu proiectile conținând un amestec chimic inflamabil la contactul cu aerul sau în momentul impactului
operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții - producerea, confecționarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc, a componentelor esențiale și a munițiilor pentru acestea
uz de armă - executarea tragerii cu o armă
urmărire - urmărirea sistematică a armelor de foc și, atunci când este posibil, a componentelor esențiale și a muniției pentru acestea, de la fabricant până la cumpărător, pentru a sprijini autoritățile competente în procesul de detectare, investigare și analizare a fabricării ilicite și a traficului ilicit
muzeu - instituție de cultură, astfel cum este definită la art. 2 lit. a) din Legea muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată , care achiziționează, conservă, cercetează și expune arme de foc, componente esențiale sau muniție în scopuri istorice, culturale, științifice, tehnice, educaționale, de patrimoniu sau de divertisment și care este recunoscută în condițiile legii
stat membru - stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană. II. Categorii de arme, componente esențiale și muniții 1. arme și muniții interzise - armele și munițiile prevăzute în categoria A din anexă, a căror procurare, deținere, port și folosire sunt interzise persoanelor fizice și juridice, cu excepția instituțiilor publice care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, a unităților aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înființate prin acte normative, a muzeelor, a companiilor naționale și societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de armament și muniție
arme și muniții letale - armele și munițiile prevăzute în categoria B din anexă , prin a căror utilizare se poate cauza moartea persoanelor
arme și muniții neletale - armele și munițiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor
arme și muniții cu potențial letal - armele și munițiile prevăzute în categoria C din anexă , prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor; sunt asimilate acestei categorii și armele vechi. Se prezumă că arma poate avea potențial letal atunci când este folosită asupra unei persoane de la o distanță mai mică de 5 metri sau când se execută foc de armă asupra organelor vitale ale persoanei, în special spre zona capului. III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinației 1. arme militare - arme destinate uzului militar
arme de apărare și pază - arme de foc scurte, recunoscute în condițiile prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieții, integrității și libertății persoanelor fizice, precum și a bunurilor aparținând persoanelor fizice sau juridice
arme de autoapărare - arme scurte, cu potențial letal, special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante, de neutralizare sau proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare
arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în condițiile prevăzute de lege
arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe țevi, care folosesc muniție cu glonț sau/și cu alice, recunoscute în condițiile prevăzute de lege
arme utilitare - arme destinate să asigure desfășurarea corespunzătoare a unor activități din domeniile cinematografic, teatral, artistic, sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecției mediului și protecției împotriva dăunătorilor, precum și desfășurarea de către societățile specializate de pază și protecție a activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și a transporturilor de bunuri și valori, respectiv a activităților de protecție a persoanelor
arme și dispozitive de agrement - arme și dispozitive neletale, construite pe principii asemănătoare armelor care nu folosesc muniții, ce aruncă proiectile nemetalice și sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât și în cadrul competițiilor sportive; sunt incluse în această categorie și arcurile
replici de arme tip airsoft - replici după arme și dispozitive militare reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant, construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniții, ce aruncă proiectile nemetalice
dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bază de gaz sau mecanic, care aruncă proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea
arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea animalelor, prin supunerea acestora la un șoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare
arme cu destinație industrială - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop industrial de uz civil și care au aparența unei arme de foc automate
arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanțe tranchilizante
arme de foc dezactivate - arme de foc care au fost făcute definitiv improprii folosirii, prin dezactivare, asigurându-se că toate componentele esențiale ale armei de foc în cauză au devenit definitiv nefuncționale și imposibil de demontat, înlocuit sau modificat, într-un mod care să nu permită în niciun fel reactivarea armei de foc
arme de colecție - armele destinate a fi piese de muzeu, precum și armele, aflate sau nu în stare de funcționare, care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică ori documentară; 14^1. arme comemorative - armele de colecție fabricate într-un număr limitat cu ocazia împlinirii a cel puțin 50 de ani de la apariția modelului ori arme fabricate în vederea aniversării unor evenimente istorice semnificative, atestate în acest sens prin emiterea unui certificat de către producător
arme vechi - arme letale produse până în anul 1899 inclusiv sau reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecții
arme de spectacol și arme acustice - arme de foc transformate cu scopul specific de a fi utilizate în mod exclusiv pentru a trage gloanțe oarbe, de exemplu în reprezentații teatrale, sesiuni fotografice, filme și înregistrări de televiziune, reconstituirea unor evenimente istorice, parade, evenimente sportive și instruire
arme de alarmă și arme de semnalizare - dispozitive care sunt proiectate numai pentru a trage gloanțe oarbe sau cartușe pirotehnice de semnalizare sau pentru a expulza substanțe iritante sau alte substanțe active, care îndeplinesc condițiile de siguranță a tragerii și prezintă garanția că nu pot fi transformate pentru a expulza o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie. IV. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv 1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie-recipient
arme de foc scurte - arme de foc a căror țeavă nu depășește 30 cm sau a căror lungime totală nu depășește 60 cm
arme de foc lungi - arme de foc a căror lungime a țevii sau lungime totală depășește dimensiunile armelor de foc scurte
arme de foc automate - arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat și trag o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci
arme de foc semiautomate - arme de foc care, după fiecare cartuș tras, se reîncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartușe prin apăsarea continuă pe trăgaci
arme de foc cu repetiție - arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual, prin introducerea pe țeavă a unui cartuș preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism
arme de foc cu o singură lovitură - armă de foc fără încărcător, care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartușului în camera de încărcare sau într-un lăcaș special prevăzut la intrarea în țeavă
arme albe cu lamă - armă care îndeplinește următoarele criterii
lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său
are tăiș dublu pe toată lungimea sa
lungimea este mai mare de 15 cm
lățimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm
are un mâner prevăzut cu gardă
Categorii de persoane 1. vânător - persoana fizică care a obținut calitatea de vânător și practică vânătoarea, în condițiile Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 , cu modificările și completările ulterioare
colecționar de arme - orice persoană fizică sau juridică care se ocupă cu colectarea și conservarea armelor de foc, a componentelor esențiale sau a muniției în scopuri istorice, culturale, științifice, tehnice, educaționale sau de patrimoniu și care a dobândit, în condițiile legii, un atestat de colecționar
federațiile sportive naționale de specialitate - structuri sportive de interes național, constituite, în condițiile legii, prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport, care pentru desfășurarea probelor sportive, conform statutului lor, folosesc arme cu destinația tir
sportivi de tir - sportivii legitimați la cluburi sportive care au dobândit certificat de identitate sportivă, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului, și sunt afiliate la federațiile sportive naționale de specialitate
sportiv de tir categoria I - sportivul care îndeplinește în fiecare an baremele cifrice stabilite și aprobate de federațiile sportive de specialitate
antrenor de tir - persoana care a absolvit cursurile școlii de antrenori și a dobândit, în condițiile legii, diploma sau carnetul de antrenor. Antrenorul cu specializare tir desfășoară activități de instruire și îndrumare a sportivilor legitimați sau în curs de legitimare, inclusiv supravegherea tragerilor efectuate în poligoanele autorizate
instructor în poligonul de tragere - persoana care desfășoară activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate și care a dobândit, în condițiile legii, un atestat de instructor în poligonul de tragere
armurier - orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condițiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral sau parțial, în fabricarea, comerțul, schimbul, închirierea, repararea, modificarea sau transformarea armelor de foc sau a componentelor esențiale ori în fabricarea, comerțul, schimbul, modificarea sau conversia muniției
intermediar - orice persoană fizică sau juridică, cu excepția armurierilor, autorizată, în condițiile prezentei legi, a cărei activitate constă, integral sau parțial, în negocierea sau realizarea de tranzacții pentru achiziționarea, vânzarea sau furnizarea de arme de foc, de componente esențiale ale acestora sau de muniție ori în realizarea transferului de arme de foc, de componente esențiale sau de muniție pe teritoriul unui stat membru, dintr-un stat membru în altul, dintr-un stat membru către o țară terță sau dintr-o țară terță către un stat membru
rezident al unui stat membru - cetățean al unui stat membru sau membrul de familie al acestuia care își exercită dreptul la liberă circulație și rezidență pe teritoriul unui stat membru, precum și titularul unui document care atestă dreptul de rezidență al acestuia pe teritoriul unui stat membru
banc de probe - orice entitate care are ca atribuții testarea și certificarea armelor de foc, a componentelor esențiale și a munițiilor aferente în scopul atestării calității acestora din punctul de vedere al siguranței și securității tragerii și care a fost acreditată de Comisia internațională permanentă pentru identificarea armelor de calibru mic, indicată la pct. 1 lit. c) din anexa la Directiva de punere în aplicare (UE) 2019/69 a Comisiei din 16 ianuarie 2019 de stabilire a specificațiilor tehnice pentru armele de alarmă și de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziționării și deținerii de arme, comisie înființată ca urmare a adoptării Convenției nr. 11.325/1969 pentru recunoașterea mărcilor aplicate pe armele de calibru mic.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, armele de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armele de alarmă și armele de semnalizare pot fi exportate sau transferate de pe teritoriul României pe teritoriul unui alt stat membru, doar după obținerea în prealabil a unui certificat emis de un banc de probe, în sensul prevederilor art. 2 pct. V subpct. 11 din Legea nr. 295/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care să ateste îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 8^1 din Legea nr. 295/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, însoțit de o traducere autorizată în limba română, dacă este cazul. VI. Tipuri de documente 1. permis de armă - documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care o persoană fizică dovedește dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi arme letale sau arme neletale supuse autorizării, ale căror tip, marcă, serie și calibru sunt înscrise în acest document, precum și muniția aferentă
pașaport european pentru arme de foc - documentul emis la cerere, în condițiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre, precum și pe teritoriul statelor terțe, împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deținerea, portul și folosirea acestor arme sunt permise în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autoritățile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective
certificat de deținător - documentul emis, în condițiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedește faptul că titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare a armelor neletale la această autoritate, cu excepția armelor neletale supuse autorizării
ordin de serviciu - documentul eliberat de persoana juridică autorizată să dețină și să folosească arme, prin care se acordă persoanei angajate pe bază de contract de muncă, precum și studenților de la instituțiile de învățământ superior cu profil cinegetic dreptul de a purta și folosi arma și muniția corespunzătoare, înscrise în acest document, în timpul și pentru executarea sarcinilor de serviciu
permis de transfer al armelor - document eliberat de autoritățile române competente, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer de arme și muniții de pe teritoriul României către un stat membru
autorizație de transfer fără acord prealabil - documentul eliberat de autoritățile competente române ori ale unui stat membru de expediție, prin care se permite unui armurier sau intermediar să efectueze, pentru o anumită perioadă de timp, operațiuni de transfer al armelor, pieselor și munițiilor către un armurier sau intermediar stabilit într-un alt stat membru, în care nu este necesar un acord prealabil al autorităților competente pentru fiecare operațiune sau, după caz, pentru tipurile de arme care fac obiectul transferului
acord prealabil - documentul eliberat de autoritățile competente române, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer al armelor și munițiilor pe teritoriul României, ori de către statul membru de destinație, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer al armelor, pieselor și munițiilor pe teritoriul său
aviz de import/export - documentul eliberat de autoritățile române competente, prin care se permite efectuarea unei operațiuni de transfer al armelor, pieselor și munițiilor pe/de pe teritoriul României dintr-un/către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană
Poliția Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deținerea, portul și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor, destinate uzului civil, precum și cu privire la operațiunile efectuate cu acestea, în condițiile prezentei legi.
Se desemnează Direcția arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române ca punct focal național pentru realizarea cooperării și schimbului reciproc de informații cu statele membre, în ceea ce privește controalele desfășurate și operațiunile efectuate cu arme, componente esențiale și muniții aferente acestora, destinate uzului civil, în conformitate cu prevederile Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 a Comisiei din 16 ianuarie 2019, precum și ca autoritate centrală, în sensul prevederilor art. 3 din Regulamentul delegat (UE) 2019/686 al Comisiei din 16 ianuarie 2019 de stabilire a modalităților detaliate prevăzute de Directiva 91/477/CEE a Consiliului pentru schimbul sistematic, prin mijloace electronice, de informații referitoare la transferul de arme de foc în interiorul Uniunii.
Armele din categoria A din anexă pot fi deținute și folosite numai de către instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.
Armele letale din categoria B din anexă pot fi deținute sau, după caz, purtate și folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deținute și folosite numai în baza autorizației eliberate în condițiile prezentei legi.
Armele neletale din categoriile C și D din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiția îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autoritățile competente, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Armele și dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi deținute și, după caz, purtate și folosite de către persoanele fizice și juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Forma și conținutul documentelor emise în temeiul prezentei legi se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Evidența posesorilor de arme din categoriile B, C și D din anexă , a armelor deținute de aceștia, precum și a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deține, purta și folosi se ține de către inspectoratele județene de poliție și de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, care au eliberat aceste documente.
Persoanele fizice și juridice, precum și armurierii și intermediarii autorizați se pot adresa structurilor de specialitate din cadrul unităților de poliție competente, pentru obținerea documentelor specifice, și prin intermediul platformei online eARM, după obținerea credențialelor de acces
Regimul deținerii, portului, utilizării și operațiunilor cu arme și dispozitive militare se stabilește prin legi speciale.
Sunt interzise procurarea, deținerea, portul, utilizarea, testarea, evaluarea, importul, exportul și comercializarea de către persoane fizice sau juridice a următoarelor sisteme și dispozitive destinate armelor
sisteme de ochire care funcționează pe principiul laser
sisteme de ochire pe timp de noapte
dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.
Se exceptează de la prevederile alin. (2)
instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale
persoanele juridice care produc sistemele și dispozitivele prevăzute la alin. (2) destinate, exclusiv, pentru instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale sau pentru transferul către un alt stat membru ori exportul către un stat terț.
Se exceptează de la prevederile alin. (2) lit. b) persoanele abilitate să utilizeze astfel de dispozitive în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. ad) din Legea nr. 407/2006 , cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România. Dreptul de a utiliza aceste dispozitive se înscrie în autorizația de vânătoare, de către gestionarul fondului cinegetic.
Regimul juridic al armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, al armelor de alarmă și al armelor de semnalizare introduse pe teritoriul României
În vederea introducerii/scoaterii pe/de pe teritoriul României a armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armelor de alarmă și/sau a armelor de semnalizare, armurierii, intermediarii sau, după caz, persoanele fizice autorizate să dețină astfel de dispozitive trebuie să obțină în prealabil un certificat emis de un banc de probe, care să ateste îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute la art. 8^1 , însoțit de o traducere autorizată în limba română, dacă este cazul.
Înainte de introducerea pe piață a armelor prevăzute la alin. (1) , produse pe teritoriul României, armurierii trebuie să obțină în prealabil un certificat emis de un banc de probe, care să ateste îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute la art. 8^1 , însoțit de o traducere autorizată în limba română, dacă este cazul.
Pentru obținerea certificatului care să ateste îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute la art. 8^1 , în cazul scoaterii de pe teritoriul României, potrivit prevederilor alin. (1) , sau al introducerii pe piață, potrivit prevederilor alin. (2) , armurierii, intermediarii sau, după caz, persoanele fizice autorizate să dețină arme de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, arme de alarmă și arme de semnalizare pot transfera temporar armele respective pe teritoriul oricărui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene pe care se află un banc de probe acreditat de Comisia internațională permanentă pentru identificarea armelor de calibru mic, în condițiile prevăzute la art. 121 .
Orice persoană fizică sau juridică ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege are dreptul să dețină la domiciliul, reședința, sediul sau punctul de lucru arme, componente esențiale și muniții.
Persoanele fizice și juridice care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească sau, după caz, să desfășoare operațiuni cu arme din categoriile B, C și D din anexă , componente esențiale și muniții corespunzătoare sunt obligate să permită controlul armelor, componentelor esențiale și munițiilor deținute, la solicitarea organelor de poliție, și să asigure securitatea acestora. Condițiile de asigurare a securității acestor arme se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Armele pentru care s-a acordat doar dreptul de deținere pot fi transferate de proprietarul lor în alt spațiu decât cel menționat în documente numai cu acordul scris al poliției, în conformitate cu procedura care va fi reglementată prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Armele de foc lungi, letale, a căror muniție dezvoltă o energie cinetică la gura țevii ce depășește 10.000 de Jouli, pot fi procurate doar în vederea deținerii, numai ca arme de foc cu destinația colecție.
Deținătorii armelor letale sau neletale sunt obligați să anunțe de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliție despre dispariția, pierderea sau furtul acestor arme.
Deținătorii de arme letale și neletale supuse autorizării sunt obligați să se supună examenului psihologic și/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliție competente, în situația în care acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice și medicale, în vederea menținerii autorizării pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme, componente esențiale și muniții letale sau neletale supuse autorizării.
Deținătorii de arme letale și neletale supuse autorizării sunt obligați să se supună examenului psihologic și/sau medical, la recomandarea expresă a medicului și/sau a psihologului, adresată autorității competente, în situația în care în urma examenelor sau intervențiilor medicale/psihologice curente constată indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice și medicale, în vederea menținerii autorizării pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme, componente esențiale și muniții letale sau neletale supuse autorizării.
Este interzisă înstrăinarea de către titular a autorizației de procurare a armei, a certificatului de deținător și a permisului de armă, cu excepția situației în care documentul este depus la organul de poliție competent.
Regimul juridic al armelor deținute ilegal sau al căror deținător nu este cunoscut ori a decedat
Persoana care ia cunoștință despre existența unei arme militare, a unei arme letale, a unei arme neletale ori a munițiilor deținute ilegal, pierdute sau abandonate este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție.
Persoana care găsește o armă militară, o armă letală, o armă neletală ori muniții este obligată să le predea sau să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție.
Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deține în mod legal arme ori muniții au obligația ca, în cazul în care deținătorul a decedat sau este declarat dispărut, să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție și să depună armele, componentele esențiale și munițiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului ori, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a dispariției.
Specificațiile tehnice ale armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, ale armelor de alarmă și ale armelor de semnalizare
Pentru garantarea faptului că armele de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armele de alarmă și armele de semnalizare nu pot fi transformate pentru a expulza o alică, un glonț sau un proiectil, prin acțiunea unui combustibil de propulsie, acestea trebuie să îndeplinească următoarele cerințe de ordin tehnic
să fie în măsură să expulzeze muniție pirotehnică de semnalizare numai dacă pe gura țevii este fixat un adaptor
să fie prevăzute cu un dispozitiv durabil, montat în interiorul armei, care să împiedice tragerea cu cartușe încărcate cu una sau mai multe alice ori unul sau mai multe gloanțe ori proiectile solide
să fie concepute pentru un cartuș care figurează și respectă dimensiunile și standardele indicate în tabelul nr. VIII din Tabelele cu dimensiuni pentru cartușe și camere stabilite de către Comisia internațională permanentă pentru identificarea armelor de calibru mic, în vigoare la data de 16.01.2019
să nu poată fi modificate cu ajutorul unor instrumente obișnuite astfel încât să expulzeze sau să devină capabile să expulzeze o alică, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie
componentele esențiale ale acestora să fie construite astfel încât să nu poată fi montate sau utilizate drept componente esențiale ale armelor de foc
înlăturarea sau modificarea țevilor să determine distrugerea și deteriorarea semnificativă a acestora
atât camera cartușului, cât și țeava trebuie să fie deplasate, înclinate sau decalate, astfel încât să împiedice ca armele să fie încărcate cu muniție sau să tragă muniție
să fie prevăzute cu obstacole inamovibile de-a lungul lungimii țevii, astfel încât o alică, un glonț sau un proiectil să nu poată trece prin țeavă prin acțiunea unui combustibil de propulsie și orice spațiu lăsat liber la nivelul țevii să nu depășească lungimea de 1 cm.
Spațiul lăsat liber la nivelul țevii, care să nu depășească lungimea de 1 cm, prevăzut la alin. (1) lit. h) , trebuie să existe
pe întreaga lungime a țevii, în cazul armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, al armelor de alarmă și al armelor de semnalizare a căror țeavă nu depășește 30 cm sau a căror lungime totală nu depășește 60 cm
pe cel puțin o treime din lungimea țevii, în cazul armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, armelor de alarmă și armelor de semnalizare, a căror țeavă depășește 30 cm.
Obstacolele prevăzute la alin. (1) lit. h) trebuie să îndeplinească următoarele cerințe
primul obstacol este plasat cât mai aproape posibil de camera armei de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare, astfel încât să permită în același timp expulzarea gazelor prin orificiile de evacuare
să fie permanente și să nu poată fi înlăturate fără distrugerea camerei cartușului sau a țevii armei de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare
să fie fabricate în întregime dintr-un material rezistent la tăiere, perforare, sfredelire, măcinare sau orice alt procedeu similar, cu o duritate minimă de 610 HV 30 pe scara Vickers. Țeava poate avea un canal de-a lungul axei sale pentru a permite substanțelor iritante sau altor substanțe active să fie expulzate din dispozitiv
să fie concepute astfel încât să împiedice crearea sau lărgirea unui orificiu în țeavă, de-a lungul axei sale
să fie concepute astfel încât să împiedice înlăturarea țevii, cu excepția cazului în care spațiul aferent cadrului și camerei devine inutil ca urmare a înlăturării respective sau dacă integritatea armei de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, a armei de alarmă sau a armei de semnalizare este atât de compromisă încât aceasta nu poate fi utilizată pentru a constitui baza unei arme de foc fără efectuarea unor reparații sau a unor completări semnificative.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. c) , în cazul armelor de alarmă și al armelor de semnalizare, concepute pentru a trage numai gloanțe oarbe, obstacolele trebuie să fie fabricate în întregime dintr-un material rezistent la tăiere, perforare, sfredelire, măcinare sau orice alt procedeu similar, cu o duritate minimă de 700 HV 30 pe scara Vickers.
În cazul armelor de alarmă și al armelor de semnalizare, concepute pentru a trage numai gloanțe oarbe, obstacolele trebuie să blocheze complet țeava, cu excepția unuia sau mai multor orificii de evacuare a presiunii gazului, realizate astfel încât niciun gaz să nu poată fi expulzat prin partea din față a armei.
În cazul armelor de autoapărare special confecționate pentru a împrăștia gaze nocive, iritante sau de neutralizare, al armelor de alarmă și al armelor de semnalizare, de tip revolver, suplimentar cerinței prevăzute la alin. (1) lit. g) , deschiderile frontale ale camerei cilindrului trebuie să fie îngustate pentru a se asigura faptul că gloanțele sunt blocate în camera cilindrului și să fie deplasate în raport cu camera cilindrului.
Art. 9 · Dreptul de procurare, deținere, port și folosire a armelor, componentelor esențiale și muniției
Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pot procura, deține, purta și folosi arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare acestora.
Pentru achiziționarea și deținerea de muniție și componente esențiale se aplică regimul achiziționării și deținerii de arme de foc cărora acestea le sunt destinate.
Sunt interzise procurarea, deținerea, folosirea, precum și efectuarea oricărei operațiuni cu încărcătoare ce se pot monta pe arme de foc semiautomate cu percuție centrală sau cu repetiție, care
pot conține mai mult de 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte; sau
pot conține mai mult de 10 cartușe, în cazul armelor de foc cu țeavă lungă, prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexă .
Sunt exceptate de la prevederile alin. (3) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, persoanele juridice prevăzute la art. 100 alin. (2) , operatorii economici autorizați potrivit prevederilor Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, muzeele și colecționarii de arme autorizați în condițiile legii.
Muzeele pot procura și deține arme de foc și încărcătoare prevăzute la categoria A din anexă, iar colecționarii de arme, poligoanele autorizate, federațiile naționale cu ramura de tir și cluburile sportive afiliate acestora pot procura și deține arme de foc și încărcătoare prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexă numai de la persoanele fizice și juridice autorizate pentru deținere și folosire în condițiile legii.
Armurierii autorizați pot efectua operațiuni de comercializare a armelor și încărcătoarelor din categoria A pct. 6 și 7 din anexă , aflate pe teritoriul României.
Art. 10 · Condiții generale privind exercitarea dreptului de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor
Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.
Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei și, după caz, a permisului de armă.
Armele neletale supuse notificării prealabile pot fi deținute, purtate și folosite numai după ce acestea au fost înregistrate la autoritățile competente, în condițiile prezentei legi.
Prin excepție de la prevederile alin. (2) , persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv, cu permisiunea părinților sau a tutorelui, în cadrul federațiilor naționale de specialitate sau al cluburilor sportive afiliate acestora, sub supravegherea și îndrumarea antrenorilor de tir.
Art. 11 · Documente care atestă dreptul de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor
Autorizația de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecționar, autorizația temporară de transport și folosire a armei, certificatul de deținător și pașaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul, precum și de către Inspectoratul General al Poliției Române.
Condițiile, precum și procedura de eliberare a atestatului de colecționar se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 12 · Obligații generale ale titularului autorizației de procurare a armelor sau al permisului de armă
Titularul autorizației de procurare a armelor sau, după caz, al permisului de armă este obligat să anunțe organul de poliție competent teritorial, în termen de 10 zile de la data când s-a ivit unul dintre următoarele evenimente
au intervenit orice fel de schimbări care necesită modificarea unor mențiuni corespunzătoare din conținutul documentului
au fost folosite în întregime spațiile destinate vizelor și mențiunilor din permisul de armă
Persoanele fizice de cetățenie română cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) , pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.
Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane
demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor
persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază
persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
Vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum și arme de tir, numai din categoria armelor lungi.
Sportivii de tir categoria I, membrii loturilor naționale sau olimpice, antrenorii și instructorii în poligonul de tragere pot procura pe perioada cât sunt în activitate numai arme de tir, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.
Colecționarii de arme pot procura, în condițiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi
arme de colecție, cu excepția celor prevăzute în categoria A pct. 1-5 și pct. 8-11 din anexă , precum și a celor prevăzute în categoria B pct. 1 din anexă și proiectate după anul 1945
arme comemorative, cu excepția celor prevăzute în categoria A pct. 1-5 și pct. 8-11 din anexă .
Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) , dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții
au împlinit vârsta de 18 ani
dețin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcție de destinația armelor
nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție
nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, în titlurile I , II , III , IV , în capitolul III din titlul VII , în capitolele I și II din titlul VIII și în titlurile X , XI , XII din Partea specială , precum și la art. 336-338 și 351 , de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată, de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 , cu modificările și completările ulterioare
sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme, componente esențiale și muniții
nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor
au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepția cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, a ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Justiției, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie
nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5)
nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.
Excepția prevăzută la alin. (1) lit. g) se aplică și ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul ori reședința. Cererea se soluționează în termen de maximum 45 de zile, în cazul primei autorizări, și în termen de maximum 30 de zile, în cazul autorizărilor ulterioare.
Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) , solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică, în scris, în termenul prevăzut la alin. (2) , soluția adoptată, precum și motivele care au stat la baza acesteia.
Soluția prevăzută la alin. (3) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Unitățile psihologice certificate în condițiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, și unitățile medicale autorizate sunt obligate să păstreze evidența examinărilor în registre speciale și să transmită Inspectoratului General al Poliției Române, în termen de până la 5 zile, rezultatul examinărilor cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) , în situația în care au fost emise recomandări de reexaminare sau avizul de inaptitudine.
Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) , care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) , pot fi autorizate să procure arme din România, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 23 în ceea ce privește scopul pentru care solicită autorizarea, după cum urmează
cel mult două arme de apărare și pază
un număr nelimitat de arme, dintre cele prevăzute la art. 13 alin. (3)-(5) .
Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) pot procura și transporta prin mijloace proprii, din afara teritoriului României, cel mult două arme, pentru fiecare călătorie a solicitantului.
Transportul unui număr mai mare de arme sau în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (2) este permis numai prin intermediul unui armurier sau intermediar autorizat.
Autorizația de procurare a armelor se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile, care poate fi prelungită de către autoritatea care a emis-o, pentru motive temeinice, pentru o nouă perioadă de până la 90 de zile.
Dacă titularul autorizației de procurare a armelor nu a procurat armele la sfârșitul celor două perioade de câte 90 de zile, prevăzute la alin. (1) , poate solicita, în scris, acordarea unei noi autorizații de procurare a armelor, fără a mai fi necesar să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) , g) și i) .
Titularul autorizației de procurare a armelor poate procura, în termenul de valabilitate a acesteia, tipul de armă și cantitatea de muniție înscrise în document de la orice armurier și intermediar autorizat să comercializeze în România arme, precum și de la orice persoană autorizată din afara teritoriului României, care comercializează în condițiile legii din țara în care se află arme din această categorie.
Procurarea armelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) se poate realiza prin cumpărare, donație, moștenire, sponsorizare, închiriere sau comodat.
Armele deținute de persoanele fizice pot fi închiriate sau date în comodat numai prin intermediul unui armurier.
Cumpărarea armelor de la altă persoană fizică sau juridică se poate face numai prin intermediul unui armurier ori intermediar dintre cei prevăzuți la alin. (1) .
Modalitatea de procurare de către persoanele fizice a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, a componentelor esențiale, precum și a muniției corespunzătoare acestora prin mijloace de comunicare la distanță se stabilește în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Dreptul de procurare a armelor se pierde, iar autorizația de procurare a armelor se retrage de către organul care a eliberat-o dacă titularul nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b)-f) și i)
Procedura de acordare a autorizației de procurare a armelor se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi
Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a) și b) pot procura arme de apărare și pază și de la instituțiile în care sunt încadrate ori, după caz, le pot primi în dar sau ca recompensă, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției respective.
Persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor pot procura arme de apărare și pază numai prin intermediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1) .
Persoanele care dețin arme letale procurate în condițiile prezentei legi le pot vinde numai prin intermediul armurierilor sau intermediarilor autorizați să comercializeze astfel de arme