LEGE nr. 292 din 27 iunie 2003 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea așezămintelor culturale.
Așezămintele culturale, în sensul prezentei legi, sunt instituțiile publice de cultura care desfășoară activități și în domeniul educației permanente, organizate în afară sistemului național de învățământ formal, în colaborare cu acesta, având drept scop păstrarea și promovarea culturii traditionale.
Așezămintele culturale sunt: căminul cultural, casa de cultura, universitatea populara, școala populara de arte și meserii, centrul de cultura, formatia și ansamblul profesionist pentru promovarea culturii traditionale, centrul zonal pentru educația adulților, centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii traditionale, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale.
Activitatea așezămintelor culturale se adresează tuturor cetățenilor, indiferent de rasa, naționalitate, vârsta, sex, etnie sau religie, în vederea dezvoltării libere și a adaptării lor la evolutiile majore din cadrul societății și la normele generale de moralitate.
Așezămintele culturale funcționează în subordinea autorităților administrației publice locale sau în subordinea autorităților administrației publice centrale, după caz.
Activitățile specifice așezămintelor culturale se desfășoară în temeiul prevederilor legale în vigoare, în conformitate cu regulamentul-cadru și normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului culturii și cultelor.
Acreditarea așezămintelor culturale pentru a desfășura activități de formare profesională continua se face conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 375/2002 , republicată.
Activitățile pentru păstrarea și promovarea culturii traditionale, precum și cele privind formarea unor deprinderi și abilitați se finalizează cu obținerea unor certificate de absolvire emise sub girul Ministerului Culturii și Cultelor, cu menționarea în mod distinct a denumirii programului și a instituției organizatoare.
Activitatea așezămintelor culturale este asigurata de către personalul de specialitate al instituției organizatoare, cu statut de angajat permanent, de personal asociat sau, după caz, de experți din țara sau din străinătate.
Personalul de specialitate care desfășoară activități de educație permanenta în așezămintele culturale este încadrat și salarizat conform legislației în vigoare, în funcție de pregătirea profesională.
Pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar, care desfășoară activități de educație permanenta în așezămintele culturale, nivelurile de salarizare se stabilesc conform prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Principalele activități ale așezămintelor culturale sunt cele din domeniul educației permanente, precum și cele care au drept scop conservarea și punerea în valoare a traditiilor populare.
Coordonarea și îndrumarea metodologică a activităților se fac de către Ministerul Culturii și Cultelor, prin intermediul unor comisii mixte, desemnate de serviciile descentralizate și formate din specialiști ai Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale, ai centrelor județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale și ai direcțiilor județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național.
Căminul cultural este instituție publică, având personalitate juridică, fără scop lucrativ, care funcționează în toate centrele de comuna, sub autoritatea consiliului local.
Căminul cultural poate avea filiale pe raza unității administrativ-teritoriale respective.
Căminul cultural poate purta numele uneia dintre personalitatile istoriei și culturii naționale sau locale.
Atribuirea denumirii se face conform legislației în vigoare, la propunerea consiliului consultativ, cu avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național.
Căminul cultural are, în principal, următoarele obiective
organizarea și desfășurarea de activități cultural-artistice și de educație permanenta
conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității locale, ale patrimoniului național și universal
organizarea sau susținerea formatiilor artistice de amatori, de concursuri și festivaluri folclorice, inclusiv a participării formatiilor la manifestări culturale intercomunale și interjudetene
organizarea sau susținerea activității de documentare, a expozițiilor temporare sau permanente, elaborarea de monografii și lucrări de prezentare turistica
difuzarea de filme artistice și documentare
organizarea cercurilor științifice și tehnice, de arta populara și de gospodărire taraneasca
organizarea și desfășurarea cursurilor de educație civică și a celor de formare profesională continua
organizarea și desfășurarea activităților de interes comunitar.
Conducerea operativă a caminului cultural este asigurata de un director numit prin concurs.
Concursul este organizat de consiliul local împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național; din comisia de concurs face parte câte un reprezentant al consiliului local, al direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național și al centrului județean pentru conservarea și promovarea culturii traditionale.
Pentru participarea la concurs, candidații vor trebui sa primească, în mod obligatoriu, avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național.
În cadrul caminului cultural se organizează un consiliu consultativ format din 5-11 membri, care își desfășoară activitatea pe bază de voluntariat; din acest consiliu fac parte reprezentanți de frunte ai comunei, din partea școlii, cultelor, primăriei, tinerilor, pensionarilor, gospodarilor agricoli sau ai unor asociații ce își desfășoară activitatea pe raza comunei, precum și responsabilii filialelor caminului cultural.
Consiliul consultativ se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, se pronunța asupra programului anual de activități și a prioritatilor de finanțare, analizează trimestrial activitatea desfășurată și modul de finanțare a activităților și, respectiv, face propuneri privind schimbările necesare în structura instituției, care se înaintează spre aprobare consiliului local.
Directorul caminului cultural are următoarele atribuții
asigura conducerea activității curente a instituției
elaborează programele de activitate anuale și pe etape
conduce nemijlocit și concret un domeniu distinct din activitățile de profil specifice
este ordonator secundar de credite
hotărăște măsurile disciplinare sau de recompensare a personalului din subordine, în concordanta cu legislația în vigoare
reprezintă instituția în raporturile cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate, precum și în fața organelor jurisdicționale
informează consiliul consultativ asupra realizării obiectivelor stabilite și a prestației colectivului pe care îl conduce, stabilind împreună cu acesta măsuri corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității.
Directorul caminului cultural este salarizat potrivit legii.
Casa de cultura este instituție publică, având personalitate juridică, care poate funcționa în orașe și municipii, precum și în sectoarele municipiului București, sub autoritatea consiliului local.
Casa de cultura, ca instituție de interes public, având personalitate juridică, poate funcționa în orașe și municipii și în subordinea sindicatelor sau a altor organizații.
Casa de cultura poate avea filiale în teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.
Casa de cultura poate purta numele unei personalități culturale sau istorice de importanța locală sau naționala. (5) Atribuirea denumirii se face conform legislației în vigoare, la propunerea conducerii instituției, cu avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
Casa de cultura are, în principal, următoarele obiective
organizarea și desfășurarea de activități cultural-artistice și de educație permanenta
conservarea și transmiterea valorilor morale, artistice și tehnice ale comunității locale, ale patrimoniului național și universal
organizarea sau susținerea formatiilor artistice de amatori, de concursuri și festivaluri, inclusiv a participării formatiilor la manifestări culturale interjudetene, naționale și internaționale
organizarea sau susținerea activității de documentare, a expozițiilor temporare, elaborarea de monografii și lucrări de educație civică și informare a publicului
difuzarea de filme artistice și documentare
organizarea cercurilor științifice și tehnice, de arta populara și plastica
organizarea și desfășurarea cursurilor de formare profesională continua.
Pentru exercitarea acestor atribuții, casa de cultura inițiază și organizează proiecte sau programe culturale.
Casa de cultura funcționează în baza unui regulament de organizare și funcționare, avizat de direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, și aprobat de autoritatea tutelara.
Conducerea casei de cultura este asigurata de un director numit prin concurs organizat de consiliul local sau, după caz, de autoritatea tutelara împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București; din comisia de concurs vor face parte reprezentanții consiliului local, ai autorității tutelare și reprezentantul direcției județene.
Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să depună la dosar, în mod obligatoriu, avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
În cadrul casei de cultura se organizează un consiliu consultativ format din 7-15 membri, care își desfășoară activitatea pe bază de voluntariat, din rândul personalitatilor culturale și științifice reprezentative , desemnați de directorul instituției cu avizul autorității tutelare.
Directorul casei de cultura are următoarele atribuții
asigura conducerea activității curente a instituției
elaborează programele de activitate anuale și pe etape
conduce nemijlocit și concret un domeniu distinct din activitățile de profil specifice
este ordonator secundar de credite
hotărăște măsurile disciplinare sau de recompensare a personalului din subordine, în concordanta cu legislația în vigoare
reprezintă și angajează instituția în raporturile cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate, precum și în fața organelor jurisdicționale
informează consiliul consultativ asupra realizării obiectivelor stabilite și a prestației colectivului pe care îl conduce, stabilind măsuri corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității.
Consiliul consultativ al casei de cultura se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, se pronunța asupra programului general de activități și a prioritatilor de finanțare, precum și asupra modului de realizare a obiectivelor propuse și face propuneri privind schimbările necesare în structura instituției, care vor fi supuse aprobării autorității tutelare.
Universitatea populara este instituție publică având personalitate juridică, organizată în municipii, orașe și comune, sub autoritatea consiliilor județene sau locale, după caz, sau funcționează ca un compartiment distinct în cadrul casei de cultura sau al caminului cultural.
Universitatea populara funcționează în baza unui regulament de organizare și funcționare, avizat de direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București, și aprobat de autoritatea tutelara.
Universitatea populara are, în principal, următoarele obiective
dezvoltarea generală și armonioasă a personalității umane
transmiterea și asimilarea valorilor științifice, culturale și artistice, naționale și universale
educarea civică, morala și economică
însușirea de cunoștințe, deprinderi și abilitați pentru formarea, perfecționarea și/sau reconversia profesională, în vederea integrării active pe piața muncii
însușirea de cunoștințe, deprinderi și abilitați artistico-culturale
imbogatirea nivelului de cunoștințe în vederea asigurării de sanse egale pentru integrarea în societate
asimilarea standardelor sistemului informațional în cadrul activităților organizate
dezvoltarea, în cooperare cu autoritățile publice, cu reprezentanți ai societății civile, ai sindicatelor și ai patronatelor, de forme de pregătire pentru servicii diverse, în raport cu nevoile specifice ale comunității
cultivarea mestesugurilor, obiceiurilor și traditiilor
cooperarea cu instituții cultural-artistice din țara și din străinătate.
Conducerea universitatii populare este asigurata, în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, de către un director numit pe bază de concurs organizat de autoritatea administrației publice locale împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București; din comisia de concurs fac parte reprezentanți ai autorității administrației publice locale și ai direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să depună la dosar, în mod obligatoriu, avizul direcției județene pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
Universitățile populare care funcționează ca departamente în cadrul caselor de cultura sunt conduse de către un referent de specialitate, iar cele care funcționează în căminul cultural sunt coordonate de către directorul instituției.
Școala populara de arte și meserii este instituție publică, având personalitate juridică, cu profil de învățământ artistic și de însușire a mestesugurilor traditionale, organizată în fiecare județ și în municipiul București, aflată sub autoritatea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București.
Școala populara de arte și meserii funcționează conform normelor didactice elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Culturii și Cultelor. ----------
Conducerea școlii populare de arte și meserii este asigurata, în baza regulamentului de organizare și funcționare, de către un director numit prin concurs organizat de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al Municipiului București împreună cu direcția judeteana pentru cultura, culte și patrimoniul cultural național, respectiv a municipiului București.
Directorul școlii populare de arte și meserii are următoarele atribuții
asigura conducerea curenta a instituției
elaborează programele de activitate
desfășoară nemijlocit una dintre activitățile de profil
este ordonator de credite
stabilește măsuri disciplinare sau de recompensare, în conformitate cu legislația în vigoare
reprezintă instituția în raporturile cu persoanele juridice și fizice, precum și în fața organelor jurisdicționale
prezintă anual un raport de activitate în fața consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București.
Personalul de specialitate al școlii populare de arte și meserii este salarizat conform Legii nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare.
Centrul cultural este instituție publică de cultura, cu personalitate juridică, de interes național sau local.
Centrele culturale de interes național sunt înființate prin hotărâre a Guvernului și sunt finanțate din venituri proprii și alocații de la bugetul de stat.
Centrele culturale de interes județean sau local, municipale sau orășenești, se constituie și funcționează sub autoritatea consiliului județean sau local, după caz.
Activitatea centrelor culturale de interes județean sau local este finanțată din veniturile proprii și alocațiile consiliului județean sau local, după caz.
Centrele culturale au următoarele atribuții
educarea științifică și artistică a publicului, prin programe specifice
sprijinirea tinerilor cercetători și artiști valorosi în afirmarea lor
elaborarea și editarea de studii, publicații și materiale documentare
colaborarea cu Ministerul Educației și Cercetării, cu fundații, universități române și străine, în vederea cunoașterii și afirmarii valorilor culturii și civilizatiei românești
imbogatirea patrimoniului instituției prin donații, achiziții, organizarea de tabere și expoziții de arta și alte forme
acreditarea formatiilor și ansamblurilor artistice profesioniste.
Centrele culturale își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, avizat de autoritatea tutelara, după caz.
Centrul Național de Conservare și Valorificare a Traditiei și Creatiei Populare se reorganizează în Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale și trece de sub autoritatea și din finanțarea Consiliului General al Municipiului București în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, ca instituție publică finanțată din venituri proprii și din alocații de la bugetul de stat.
Organizarea și funcționarea Centrului Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale are următoarele atribuții
propune autorizarea instituțiilor publice de cultura prevăzute la art. 2
efectuează studii și cercetări privind obiceiurile, tradițiile populare și mestesugurile traditionale și inițiază programe pentru conservarea și protejarea acestora
promovează obiceiurile și tradițiile populare
propune zone de obiceiuri și traditii populare protejate
realizează programe de educație permanenta în parteneriat cu instituții de specialitate din țara și din străinătate
asigura asistența științifică și de specialitate, în condițiile prezentei legi, instituțiilor publice de cultura acreditate din domeniul educației permanente
editează și difuzează materiale de interes din domeniul educației permanente pentru instituțiile publice de cultura
colaborează cu Centrul pentru Formare, Educație Permanenta și Management în Domeniul Culturii în scopul formării formatorilor din sistemul educației permanente
elaborează regulamentele-cadru de organizare și funcționare a așezămintelor culturale.
Centrele județene de conservare și valorificare a traditiei și creatiei populare și centrele județene de cultura se reorganizează în centre județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale, ca instituții publice de cultura, cu personalitate juridică, sub autoritatea consiliilor județene, finanțate din venituri proprii și din alocații de la bugetul local.
Regulamentele de organizare și funcționare a centrelor județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale se elaborează în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aproba prin ordin al ministrului culturii și cultelor în termen de 30 de zile de la data elaborării lor.
Centrele județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale au următoarele atribuții
coordonează și îndrumă din punct de vedere metodologic, în plan județean, activitatea așezămintelor culturale
sprijină activitatea așezămintelor culturale în domeniul formării formatorilor și al perfecționării personalului de specialitate
editează și difuzează publicații în domeniul educației permanente pentru rețeaua judeteana a așezămintelor culturale
realizează programe de educație permanenta în parteneriat cu instituțiile de specialitate din țara și din străinătate
inițiază și sprijină proiecte și programe de promovare a obiceiurilor și traditiilor populare
propune zone de obiceiuri și traditii populare protejate din cadrul județului
efectuează studii și cercetări privind obiceiurile, tradițiile populare și meșteșugărești traditionale
inițiază și aplica programe pentru conservarea și protejarea acestora.
Formatiile și ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii traditionale sunt instituții publice sau private de spectacol, cu personalitate juridică.
Formatiile și ansamblurile profesioniste pentru promovarea culturii traditionale își desfășoară activitatea în baza regulamentului de organizare și funcționare, pe stagiuni.
În alcătuirea repertoriilor, formatiile și ansamblurile profesioniste, în scopul promovării culturii traditionale, colaborează cu Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale, respectiv cu centrele județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale, după caz.
Centrul pentru Formare, Educație Permanenta și Management în Domeniul Culturii este instituție publică de cultura, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, finanțată integral din venituri proprii, care funcționează în conformitate cu legislația în vigoare.
Activitatea Centrului pentru Formare, Educație Permanenta și Management în Domeniul Culturii se desfășoară în conformitate cu prevederile propriului regulament de organizare și funcționare.
Centrele zonale pentru educația adulților se pot organiza în cadrul căminelor culturale, caselor de cultura sau universitatilor populare, cu următoarele atribuții
derularea unei activități de cercetare în zona pentru identificarea cerințelor de educație și elaborarea unor strategii coerente pe termen scurt, mediu și lung
inițierea și susținerea unor programe de educație în vederea dezvoltării resurselor umane
asistența în formarea și perfecționarea profesională pentru dobândirea de noi calificări, în conformitate cu legislația în vigoare.
Așezămintele culturale sunt finanțate din venituri proprii și din alocații de la bugetul local sau, după caz, de la bugetul de stat.
Finanțarea activității de formare profesională continua și promovare socială a persoanei, desfășurată de instituțiile publice de cultura, se face potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 375/2002 , republicată.
Pentru finanțarea sistemului de educație permanenta prin instituțiile publice de cultura se pot constitui la nivel teritorial surse suplimentare de finanțare din taxele și impozitele locale.
Sursele suplimentare locale pentru finanțarea activităților de educație permanenta pot fi utilizate pentru
cheltuieli pentru organizarea unor manifestări cultural-educative de interes local
cheltuieli pentru activități organizate în colaborare cu alte instituții din țara și din străinătate.
Normele metodologice prevăzute la art. 5 se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Centrele județene pentru conservarea și promovarea culturii traditionale vor fi organizate, în fiecare județ, potrivit prevederilor prezentei legi, în termen de 90 de zile de la publicarea normelor metodologice prevăzute la art. 5 în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziții contrare se abroga.