Înapoi la Legislație

Legea nr. 287/2009 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
3 mai 2026LEGEA nr. 57 din 30 aprilie 2026
Text consolidat la
3 mai 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
2674

Pe scurt

Legea nr. 287/2009: CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) (Legea nr. 287/2009**).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 3 mai 2026, prin LEGEA nr. 57 din 30 aprilie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 3 mai 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
2674 articole.
Cuprins

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**) (Legea nr. 287/2009**)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 1.054 · Clasificarea legatelor

(1)

Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.

(2)

Legatul poate fi pur și simplu, cu termen, sub condiție sau cu sarcină.

Art. 1.055 · Legatul universal

Legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la întreaga moștenire

Art. 1.056 · Legatul cu titlu universal

(1)

Legatul cu titlu universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii.

(2)

Prin fracțiune a moștenirii se înțelege

a)

fie proprietatea unei cote-părți din aceasta

b)

fie un dezmembrământ al proprietății asupra totalității sau a unei cote-părți din moștenire

c)

fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalității ori asupra unei cote-părți din universalitatea bunurilor determinate după natura sau proveniența lor.

Art. 1.057 · Legatul cu titlu particular

Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular

Art. 1.058 · Fructele bunurilor ce constituie obiectul legatului

Legatarul are dreptul la fructele bunurilor moștenirii care i se cuvin din ziua deschiderii moștenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privința sa, cu excepția cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul legatului a fost de bună-credință

Art. 1.059 · Drepturile legatarului cu titlu particular

(1)

Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândește proprietatea acestuia de la data deschiderii moștenirii.

(2)

Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creanțe asupra moștenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie.

Art. 1.060 · Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular

(1)

Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat legatul său fără a depăși valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea lor.

(2)

Valoarea bunurilor lăsate prin legat și a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii moștenirii.

Art. 1.061 · Accesoriile bunului care constituie obiectul unui legat cu titlu particular

(1)

Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se predă cu accesoriile sale, în starea în care se găsește la data deschiderii moștenirii.

(2)

Legatul cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus bunului de către un terț după întocmirea testamentului.

(3)

Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut creșteri cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau achiziționarea altor bunuri în cadrul unei universalități se prezumă, până la proba contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.

Art. 1.062 · Legatul rentei viagere sau al unei creanțe de întreținere

Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creanță de întreținere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii moștenirii

Art. 1.063 · Legatul alternativ

În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun, fie altul, dreptul de alegere revine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a conferit acest drept legatarului sau unui terț

Art. 1.064 · Legatul bunului altuia

(1)

Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat cu titlu particular aparține unei alte persoane decât testatorul și nu este cuprins în patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii, atunci se aplică dispozițiile prezentului articol. (2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu este al său, legatul este anulabil.

(3)

În cazul în care testatorul a știut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie valoarea acestuia de la data deschiderii moștenirii.

Art. 1.065 · Legatul conjunctiv

(1)

Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lăsat, prin același testament, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.

(2)

În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să primească legatul, partea lui va profita celorlalți legatari.

(3)

Prevederile alin. (2) se aplică și atunci când obiectul legatului conjunctiv îl constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Art. 1.066 · Cheltuielile predării legatului

În lipsa unei dispoziții testamentare sau legale contrare, cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere rezervei succesorale

Art. 1.067 · Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari

(1)

Creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prioritate față de legatari.

(2)

Dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le execute.

(3)

În cazul în care, fără a se cunoaște anumite datorii sau sarcini ale moștenirii, a fost executat un legat, moștenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.

Art. 1.068 · Revocarea voluntară a legatului

(1)

Legatele sunt supuse dispozițiilor privind revocarea voluntară a testamentului.

(2)

Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimțită de către testator, chiar dacă este afectată de modalități, revocă implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat.

(3)

Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă

a)

este determinată de incapacitatea sau vicierea voinței testatorului; ori

b)

înstrăinarea reprezintă o donație în favoarea beneficiarului legatului și nu s-a făcut sub condiții sau cu sarcini substanțial diferite de acelea care afectează legatul.

(4)

Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul.

Art. 1.069 · Revocarea judecătorească

(1)

Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă, potrivit voinței testatorului, eficacitatea legatului este condiționată de executarea sarcinii.

(2)

Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată și pentru ingratitudine în următoarele cazuri

a)

dacă legatarul a atentat la viața testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, știind că alții intenționează să atenteze, nu l-a înștiințat

b)

dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave față de testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.

Art. 1.070 · Termenul de prescripție

Dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată

Art. 1.071 · Caducitatea legatului

Orice legat devine caduc atunci când

a)

legatarul nu mai este în viață la data deschiderii moștenirii

b)

legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moștenirii

c)

legatarul este nedemn

d)

legatarul renunță la legat

e)

legatarul decedează înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal

f)

bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu țin de voința testatorului, în timpul vieții testatorului sau înaintea împlinirii condiției suspensive ce afectează legatul

Art. 1.072 · Destinația bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace

Ineficacitatea legatului din cauza nulității, revocării, caducității sau desființării pentru nerealizarea condiției suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii profită moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau, după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute legatul

Art. 1.073 · Regimul legatului-sarcină

Cu excepția cazului prevăzut la art. 1.071 lit. f) , caducitatea sau revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui terț nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de ineficacitatea legatului sunt obligați să execute legatul-sarcină

Art. 1.074 · Noțiune

(1)

Dezmoștenirea este dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali.

(2)

Dezmoștenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau mai multor moștenitori legali și indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari.

Art. 1.075 · Efectele

(1)

În cazul dezmoștenirii soțului supraviețuitor, moștenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moștenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soțului supraviețuitor ca urmare a dezmoștenirii.

(2)

Dacă, în urma dezmoștenirii, pe lângă soțul supraviețuitor, vin la moștenire atât cel dezmoștenit, cât și acela care beneficiază de dezmoștenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soțului supraviețuitor și a cotei celui dezmoștenit.

(3)

Atunci când, în urma dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit.

(4)

Dacă, în urma dezmoștenirii, o persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți.

(5)

Dispozițiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.

Art. 1.076 · Nulitatea

(1)

Dispoziția testamentară prin care moștenitorii legali au fost dezmoșteniți este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de lege.

(2)

Termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care cei dezmoșteniți au luat cunoștință de dispoziția testamentară prin care au fost înlăturați de la moștenire, dar nu mai devreme de data deschiderii moștenirii.

Art. 1.077 · Desemnarea și misiunea executorului

(1)

Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare. Executorul testamentar poate fi desemnat și de către un terț determinat prin testament.

(2)

Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, oricare dintre ei poate acționa fără concursul celorlalți, cu excepția cazului în care testatorul a dispus altfel sau le-a împărțit atribuțiile.

(3)

Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii prin declarație autentică notarială.

Art. 1.078 · Capacitatea executorului

Persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate fi executor testamentar

Art. 1.079 · Dreptul de administrare

(1)

Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii moștenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.

(2)

Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.

(3)

Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanța de judecată, pentru motive temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

Art. 1.080 · Puterile executorului

(1)

Executorul testamentar

a)

va cere, în condițiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre moștenitori sunt și minori, persoane care beneficiază de consiliere judiciară ori tutelă specială sau dispărute

b)

va stărui a se face inventarul bunurilor moștenirii în prezența sau cu citarea moștenitorilor

c)

va cere instanței să încuviințeze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente pentru executarea legatelor. Instanța va putea încuviința vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moștenitori rezervatari

d)

va depune diligențe pentru executarea testamentului, iar în caz de contestație, pentru a apăra validitatea sa

e)

va plăti datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile numai cu încuviințarea instanței

f)

va încasa creanțele moștenirii.

(2)

Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea bunurilor moștenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către executor a fost aprobat de toți moștenitorii.

Art. 1.081 · Transmiterea execuțiunii

(1)

Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise.

(2)

Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcții determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcție.

Art. 1.082 · Obligația de a da socoteală și răspunderea executorului

(1)

La sfârșitul fiecărui an și la încetarea misiunii sale, executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există moștenitori rezervatari. Această obligație se transmite moștenitorilor executorului.

(2)

Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea dispozițiilor testamentare.

(3)

Dacă au fost desemnați mai mulți executori testamentari, răspunderea acestora este solidară, cu excepția cazului în care testatorul le-a împărțit atribuțiile și fiecare dintre ei s-a limitat la misiunea încredințată.

Art. 1.083 · Remunerația executorului

Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu a stabilit o remunerație în sarcina moștenirii

Art. 1.084 · Suportarea cheltuielilor

Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor sale sunt în sarcina moștenirii

Art. 1.085 · Încetarea execuțiunii

Execuțiunea testamentară poate înceta

a)

prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite

b)

prin renunțare în forma unei declarații autentice notariale

c)

prin decesul executorului testamentar

d)

prin instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la executorul testamentar

e)

prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își îndeplinește misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător

f)

prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanța decide prelungirea termenului

Art. 1.086 · Noțiunea de rezervă succesorală

Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri

Art. 1.087 · Moștenitorii rezervatari

Sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului

Art. 1.088 · Întinderea rezervei succesorale

Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal

Art. 1.089 · Noțiunea de cotitate disponibilă

Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul putea dispune în mod neîngrădit prin liberalități

Art. 1.090 · Cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor

(1)

Liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor, care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a primit cel mai puțin. (2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalități de diferența dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 și cotitatea disponibilă specială, atunci această diferență revine descendenților.

(3)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor.

Articolele următoare · 1090 din 2674