LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind ucenicia la locul de muncă
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie.
Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă constituie parte integrantă a contractului de ucenicie.
Obiectivele formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă sunt
să ofere persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, posibilitatea de a obține o calificare în sistemul de formare profesională a adulților, care să permită ocuparea unui loc de muncă și continuarea învățării
să permită angajatorilor să își asigure forța de muncă calificată, de calitate, în funcție de cerințele proprii
să faciliteze integrarea socială a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, în concordanță cu aspirațiile profesionale și cu necesitățile pieței muncii
să asigure un nivel de securitate adecvat persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, pentru a soluționa problema piețelor de muncă segmentate
să contribuie la creșterea economică, crearea de noi locuri de muncă, coeziunea socială și împlinirea personală
să promoveze dialogul social și să contribuie la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local.
Ucenicia la locul de muncă se adresează
persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă
angajatorilor care doresc să organizeze activități de ucenicie la locul de muncă potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de muncă declarate vacante.
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
angajator - persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă
ucenic - persoana cu vârsta de peste 16 ani care, din voință proprie, încheie un contract de ucenicie cu un angajator, în scopul obținerii unei calificări
furnizori de formare profesională pentru ucenicie la locul de muncă, denumiți în continuare furnizori - unități și instituții de învățământ, angajatori, alți formatori, autorizați/acreditați pentru calificarea respectivă
coordonatorul de ucenicie - salariatul angajatorului sau, după caz, întreprinzătorul persoană fizică organizator al uceniciei la locul de muncă și care are obligația de a colabora cu furnizorul de formare profesională autorizat pentru organizarea, desfășurarea și evaluarea continuă a formării profesionale a ucenicului, pe baza standardului ocupațional corespunzător ocupației în care se califică ucenicul
contract de prestări de servicii de formare profesională - contractul încheiat între angajator și furnizorul de formare profesională pentru ucenicie la locul de muncă, dacă este altă persoană juridică, în temeiul căruia se asigură formarea profesională a ucenicului și susținerea examenelor de absolvire, la finalizarea contractului de ucenicie.
Angajatorul are obligația de a desemna un coordonator de ucenicie care îndrumă ucenicul în vederea dobândirii competențelor profesionale necesare calificării pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.
Încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului de ucenicie se fac în condițiile respectării reglementărilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la ucenicie și la contractul individual de muncă.
Contractul de ucenicie se încheie obligatoriu în formă scrisă, în limba română, și se înregistrează în termen de 20 de zile la inspectoratul teritorial de muncă județean, respectiv al municipiului București. Obligația de încheiere a contractului de ucenicie, în formă scrisă, revine angajatorului.
Anterior începerii activității, contractul de ucenicie se înregistrează și în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
Pe lângă elementele obligatorii ale contractului individual de muncă, contractul de ucenicie cuprinde și următoarele clauze referitoare la: a) denumirea calificării pe care urmează să o dobândească ucenicul
denumirea furnizorului de formare care desfășoară programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă
numele coordonatorului de ucenicie și calificarea acestuia
locul/locurile în care se desfășoară activitatea de formare profesională
durata necesară pregătirii teoretice și practice prin ucenicie la locul de muncă
obligațiile suplimentare ale angajatorului
obligațiile ucenicului
alte clauze, potrivit legii.
Obligațiile suplimentare ale angajatorului sunt
să asigure ucenicului toate drepturile pe care i le conferă un contract de muncă încheiat pe durată determinată proporțional cu timpul lucrat
să asigure ucenicului pregătirea practică necesară calificării în care ucenicul se formează profesional
să asigure ucenicului accesul la pregătirea teoretică și practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulților, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare
să asigure finanțarea programului de formare profesională a ucenicului, dacă acest program nu este finanțat din alte surse.
Obligațiile ucenicului sunt
să desfășoare activitatea în conformitate cu prevederile contractului de ucenicie
să participe la pregătirea teoretică și practică corespunzătoare programului de formare profesională, finalizat cu certificat de calificare profesională a adulților, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 , republicată, cu modificările și completările ulterioare
să susțină și să promoveze examenul de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică și practică, pentru obținerea certificatului de calificare profesională.
Drepturile și obligațiile angajatorului și ale ucenicului se stabilesc prin contractul de ucenicie, completat cu prevederile din contractul colectiv de muncă aplicabil și ale regulamentelor interne, după caz.
Modelul-cadru al contractului de ucenicie se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Poate încheia contract de ucenicie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții
face demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii
a împlinit vârsta de 16 ani
nu are calificare pentru ocupația în care se organizează ucenicia la locul de muncă
îndeplinește condițiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, pe niveluri de calificare, conform Ordinului ministrului educației naționale și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 5.039/2.126/2018 privind aprobarea corespondenței dintre nivelurile Cadrului național al calificărilor, actele de studii/calificare ce se eliberează, tipul de programe de educație și formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor, precum și condițiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare.
Se pot încadra în muncă în calitate de ucenici și următoarele categorii
cetățenii străini, precum și apatrizii care au obținut permis de muncă în România, conform reglementărilor legale în vigoare
cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European și membrii de familie ai acestora.
Maternitatea nu constituie motiv de discriminare în executarea uceniciei la locul de muncă.
Ucenicii până la vârsta de 26 de ani au dreptul la întreținere, acestora aplicându-li-se prevederile Codului civil, perioada de ucenicie fiind asimilată cu cea de continuare a studiilor.
Ucenicii care, după perioada de probă, încetează contractul de ucenicie din motive imputabile lor pot beneficia de un alt program de ucenicie numai după o perioadă de 2 ani de la data încetării contractului de ucenicie.
Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, poate încheia contracte de ucenicie la locul de muncă și
persoana fizică autorizată, dacă face dovada că prestează de cel puțin un an activitatea pentru care a fost autorizată
întreprinderea familială, prin reprezentantul acesteia, dacă face dovada că prestează de cel puțin un an activitatea pentru care s-a constituit ca întreprindere familială.
Persoana fizică autorizată sau, după caz, reprezentantul desemnat al întreprinderii familiale pregătește ucenici având în același timp și calitatea de coordonator de ucenicie.
Dispozițiile prezentei legi referitoare la încheierea contractului de ucenicie sunt aplicabile și în cazul raporturilor de muncă ale ucenicilor încadrați de asociațiile cooperatiste, reglementate prin legi speciale.
Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de
6 luni în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1
12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2
24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3
36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.
Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăși 30 de zile lucrătoare.
Formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă cuprinde pregătirea teoretică și pregătirea practică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și, după caz, cu legile speciale care reglementează acea ocupație.
Timpul necesar pregătirii teoretice a ucenicului este inclus în programul normal de muncă.
Salariul de bază lunar, stabilit prin contractul de ucenicie, este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară în vigoare pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe săptămână.
Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.
Persoana încadrată în muncă în baza contractului de ucenicie are statut de ucenic.
La încheierea contractului de ucenicie, părțile pot conveni ca, la încetarea acestuia
activitatea ucenicului, după obținerea calificării, să continue cel puțin o perioadă egală cu durata contractului de ucenicie, prin încheierea unui contract individual de muncă, în condițiile legii, pentru exercitarea ocupației în care ucenicul a fost calificat, dacă angajatorul a finanțat programul de ucenicie
ucenicul să suporte cheltuielile ocazionate de formarea profesională finanțată de angajator în condițiile în care nu respectă termenii contractuali prevăzuți la lit. a) .
Statutul de ucenic îi conferă acestuia toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația muncii, de prezenta lege și, după caz, de legile speciale care reglementează acea ocupație.
Ucenicul beneficiază de dispozițiile legale aplicabile celorlalți salariați, în măsura în care acestea nu sunt contrare statutului ucenicului.
În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul are obligația să asigure ucenicului accesul la pregătire teoretică și practică, precum și toate condițiile necesare pentru ca furnizorul de formare profesională autorizat și coordonatorul să își îndeplinească sarcinile în ceea ce privește formarea ucenicului.
Ucenicia la locul de muncă se organizează pentru nivelurile de calificare 1, 2, 3 și 4, stabilite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Ucenicia la locul de muncă se organizează pentru calificările stabilite prin legislația în vigoare și pentru ocupațiile cuprinse în Clasificarea ocupațiilor din România, pentru care există standarde de pregătire profesională, respectiv standarde ocupaționale.
Pregătirea ucenicului se desfășoară în locuri de muncă care să permită dobândirea tuturor competențelor prevăzute de standardul ocupațional, respectiv de standardul de pregătire profesională.
Este interzisă utilizarea ucenicilor la prestarea altor activități și/sau exercitarea altor atribuții în afara celor care au ca obiect pregătirea teoretică și practică conform contractului de ucenicie.
Evaluarea și certificarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind formarea profesională a adulților.
Finanțarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se poate realiza din: a) resurse proprii ale angajatorilor
sponsorizări ale persoanelor fizice și/sau juridice
fonduri europene structurale și de investiții și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj
abrogată
alte surse legale constituite: donații, taxe etc.
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.
Prevederile alin. (2) nu se aplică
pe perioada de probă prevăzută în cuprinsul contractului de ucenicie
pe perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate.
Suma lunară prevăzută la alin. (2) se acordă angajatorilor proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului.
Modalitatea concretă de realizare a finanțării se detaliază prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Nu beneficiază de prevederile art. 16 angajatorii care
anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeași calificare
organizează programe de ucenicie în același domeniu de activitate în care ucenicul deține deja o calificare ce cuprinde competențele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie
în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepția situației în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanțelor, în condițiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, cu modificările ulterioare
se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activitățile suspendate sau au restricții asupra acestora.
Angajatorii care beneficiază de prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) și d) sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale ucenicilor pe toată perioada contractului de ucenicie încheiat în condițiile prezentei legi.
În situația în care contractul de ucenicie încetează anterior datei prevăzute în contract, angajatorul este obligat să restituie agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referință a Băncii Naționale a României, în vigoare la data încetării contractului de ucenicie, dacă încetarea acestuia a avut loc din motivele prevăzute la art. 55 lit. b) , art. 56 alin. (1) lit. d) și art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Controlul respectării obligațiilor privind menținerea raporturilor de muncă încheiate între ucenici și angajatorii care beneficiază de sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în temeiul art. 16 , se efectuează de organele de control din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.
Inspectorii de muncă au competența de a controla modul de încheiere, executare, modificare, suspendare și încetare a contractului de ucenicie în situațiile și în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a municipiului București, exercită controlul activității furnizorilor de formare autorizați ce desfășoară programe de formare pentru ucenicie la locul de muncă.
Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului de ucenicie se soluționează conform prevederilor legale privind conflictele de muncă.
Constituie contravenție și se sancționează de către persoanele cu atribuții de control conform art. 20 , cu amendă de 10.000 lei, încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 5 , art. 6 alin. (3) , art. 7 alin. (1) și (3) , art. 8 alin. (2) , art. 9 alin. (1) , (2) , (4)-(6) , art. 11 , 12 , art. 14 alin. (2) și art. 15 .
Ministerul Muncii și Justiției Sociale elaborează și supune spre aprobare Guvernului normele metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, în termen de 90 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Măsurile de natura ajutorului de stat sunt notificate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, potrivit legislației în vigoare, și se vor acorda numai după autorizare, în condițiile legii.
Prezenta lege intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.