LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 (*actualizată*) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (actualizată la data de 22 mai 2010*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului penal, ale Codului de procedură penală și ale prezentei legi. Temeiul executării pedepselor
Pedepsele se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești de condamnare rămase definitive. Respectarea demnității umane
Pedepsele se execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane. Interzicerea supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente
Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.
Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepsește potrivit legii penale. Interzicerea discriminării în executarea pedepselor
În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau alte temeiuri.
Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepsește potrivit legii penale. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
Executarea pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat.
Președintele curții de apel desemnează anual, cu acordul scris al acestora, unul sau mai mulți judecători delegați pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum și grefieri în vederea exercitării atribuțiilor judiciare ale acestora, pentru fiecare penitenciar aflat în circumscripția teritorială a curții de apel.
Executarea pedepsei amenzii în cazul nerespectării termenului de achitare integrală a acesteia sau a unei rate, când plata amenzii a fost eșalonată, se face potrivit dispozițiilor privind executarea silită a creanțelor bugetare și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții.
Executorii fiscali au obligația să comunice instanței de executare, la data achitării integrale a amenzii, executarea acesteia și să înștiințeze instanța cu privire la orice împrejurare care împiedică executarea.
Controlul executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prevăzute în Codul penal, care pot fi dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se asigură de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale de la instanța de executare, direct sau prin intermediul consilierilor serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor în circumscripția căruia se află domiciliul, reședința sau locuința persoanei condamnate.
Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana condamnată poate solicita asistență și consiliere, care se acordă, potrivit legii, de consilierii serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor. Sesizarea instanței în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță
În situația nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, judecătorul delegat la compartimentul de executări penale, din oficiu sau la propunerea consilierilor serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, sesizează instanța de executare în vederea revocării suspendării. Măsurile de supraveghere și obligațiile dispuse față de minor
Pedeapsa detențiunii pe viață și a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare.
Penitenciarele se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Organizarea și funcționarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de Internet a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În cadrul penitenciarelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate și cerințele speciale de protecție a anumitor categorii de persoane condamnate.
Administrația Națională a Penitenciarelor stabilește penitenciarul în care persoana condamnată va executa pedeapsa privativă de libertate. La stabilirea penitenciarului se va avea în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate. Penitenciarele speciale
Pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se pot înființa penitenciare speciale, în condițiile art. 11 alin. (2).
Penitenciarele speciale sunt
penitenciare pentru minori și tineri
penitenciare pentru femei
penitenciare-spital. Secțiile speciale de arestare preventivă
În cadrul penitenciarelor se pot înființa secții speciale de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deținute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum și persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, schimbarea și individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: directorul penitenciarului, care exercită atribuțiile de președinte al comisiei, șeful serviciului/biroului pentru aplicarea regimurilor, medicul penitenciarului, șeful serviciului/ biroului educație și șeful serviciului/ biroului asistență psihosocială.
Secretariatul comisiei prevăzute la alin. (1) se asigură de către șeful serviciului/biroului evidență din penitenciarul respectiv.
Administrația Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activității unităților care se organizează și funcționează în subordinea sa.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor este asigurată de un director general, numit prin ordin al ministrului justiției.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor are calitatea de ordonator secundar de credite.
Finanțarea Administrației Naționale a Penitenciarelor se asigură din subvenții acordate de la bugetul de stat și din venituri proprii.
Veniturile obținute prin munca prestată de către persoanele condamnate vor fi folosite pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție. Siguranța penitenciarelor
Administrația Națională a Penitenciarelor are obligația de a lua măsurile necesare pentru siguranța penitenciarelor, precum și măsurile de pază, supraveghere, escortare, menținerea și restabilirea ordinii și disciplinei în rândul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate și a persoanelor arestate preventiv, deținute în centrele de arestare preventivă sau în secțiile speciale din penitenciare.
Măsurile necesare pentru siguranța penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Penitenciarele trebuie să dispună de amenajările, dispozitivele, personalul și mijloacele tehnice necesare pentru supravegherea și controlul perimetrelor, al spațiilor interioare și al căilor de acces, precum și de armamentul și muniția necesare.
În cazul manifestărilor care tulbură ordinea și liniștea publică din cadrul penitenciarelor sau pun în pericol viața ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea bunurilor și care depășesc posibilitățile de intervenție ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, poate fi solicitat sprijinul Ministerului Administrației și Internelor.
În îndeplinirea atribuțiunilor ce îi revin, personalul din penitenciare poate folosi mijloacele tehnice din dotare, inclusiv armamentul, în condițiile legii. Protecția martorilor care execută pedepse privative de libertate
Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului au obligația de a asigura, în condițiile legii, protecția și asistența martorului aflat în stare de pericol și ale martorului protejat care execută o pedeapsă privativă de libertate sau este arestat preventiv.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt
regimul de maximă siguranță
regimul închis
regimul semideschis
regimul deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de desfășurare a activităților și condițiile de detenție. Regimul de maximă siguranță
Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.
Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor persoane condamnate
bărbații care au împlinit vârsta de 60 de ani și femeile care au împlinit vârsta de 55 de ani
femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an
minorii
persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și cele cu afecțiuni locomotorii grave.
Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. a) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranță. Regimul închis
Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 15 ani.
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează munca și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului. Regimul semideschis
Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.
În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, prestează munca și desfășoară activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, în afara penitenciarului, sub supraveghere.
Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, pot presta munca și pot desfășura activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în afara penitenciarului, fără supraveghere. Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia prevăzută la art. 14.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei prevăzute la art. 14. Comisia prevăzută la art. 14 are obligația ca, după executarea a 8 ani în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață și a unei pătrimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură. În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, sesizează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care comisia apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare, stabilește termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabilește de comisia prevăzută la art. 14, în funcție de conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate și posibilitățile de reintegrare socială ale persoanei condamnate.
Minorii și tinerii aflați în executarea unei pedepse privative de libertate sunt incluși, pe durata executării pedepsei, în programe speciale de consiliere și asistență, în funcție de vârsta și de personalitatea fiecăruia. În sensul prezentei legi, se consideră tineri persoanele condamnate care nu au împlinit vârsta de 21 de ani.
Programele speciale prevăzute în alin. (1) sunt realizate de serviciile de educație, consiliere psihologică și asistență socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de protecție a victimelor și de reintegrare socială a infractorilor, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile.
Dispozițiile art. 39 se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor condamnate prevăzute în alin. (1).