LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 (*actualizată*) privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (actualizată la data de 22 mai 2010*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Persoana condamnată care este stăruitoare în muncă, disciplinată și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în condițiile Codului penal. Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale
Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează
în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condițiile prevăzute la art. 59 alin. (1) și (2), pe bază de voluntariat sau în caz de calamitate, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă, în cazul condamnaților majori, și 3 zile executate pentru două zile de muncă, în cazul condamnaților minori și tineri
Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
O comisie formată din director, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, consilierul de probațiune, medicul penitenciarului, un lucrător în cadrul serviciului producție, cu participarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în calitate de președinte, propune liberarea condiționată ținând seama de fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita persoanei condamnate și de eforturile acesteia pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, de responsabilitățile încredințate, de recompensele acordate, de sancțiunile disciplinare aplicate și de antecedentele sale penale.
Administrația penitenciarului completează pentru fiecare persoană condamnată care execută o pedeapsă privativă de libertate în penitenciar un dosar individual, la care se atașează dosarul prevăzut în art. 29 alin. (2).
Dosarul individual al persoanei condamnate cuprinde
datele și actul de identitate ale persoanei condamnate
fotografii din față și din profil
copie de pe hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă de libertate
mandatul de executare a pedepsei
anul, luna, ziua și ora la care a început executarea pedepsei
cazierul judiciar
fișa dactiloscopică
documentele întocmite în urma examenelor medicale
documentele din care rezultă îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 43 alin. (1)-(3)
documentele referitoare la măsurile luate de către administrația penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate
documentele referitoare la participarea persoanei condamnate la activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, la instruirea școlară și formarea profesională a acesteia
documentele referitoare la acordarea recompenselor, dosarul disciplinar și sancțiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei privative de libertate
alte documente întocmite în timpul executării pedepsei privative de libertate care privesc regimul de executare a acesteia.
Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate și apărătorul acesteia au acces, în prezența persoanei anume desemnate de directorul penitenciarului, la dosarul individual.
Dosarul individual poate fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este cerut de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate și al judecătorului delegat cu executarea pedepselor.
Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate sunt confidențiale, potrivit legii. Registrele privind persoanele condamnate la pedepse privative de libertate
Administrația fiecărui penitenciar întocmește următoarele registre privind persoanele condamnate la pedepse privative de libertate
registrul de evidență a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua și ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar
registrul de evidență a recompenselor acordate persoanelor condamnate
registrul de evidență a sancțiunilor disciplinare aplicate persoanelor condamnate
registrul de evidență a liberării condiționate a persoanelor condamnate
registrul de evidență a punerii în libertate a persoanelor condamnate. Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
În cazul decesului unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, directorul penitenciarului înștiințează de îndată familia persoanei decedate sau o persoană apropiată acesteia, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și Administrația Națională a Penitenciarelor, care sesizează Comisia comună a Ministerului Justiției și a Ministerului Sănătății Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar.
Certificatul constatator al morții și procesul-verbal al Comisiei comune a Ministerului Justiției și a Ministerului Sănătății Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar sunt obligatorii.
După decesul persoanei condamnate, soțul/soția sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată de acestea are acces la dosarul individual, dosarul medical, rapoartele de incident, certificatul constatator al morții și orice alt act privitor la decesul persoanei condamnate și poate obține, la cerere, fotocopii ale acestora.
Componența, organizarea și funcționarea Comisiei comune a Ministerului Justiției și a Ministerului Sănătății Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului sănătății publice.
Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate acesteia. În absența lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază teritorială se află penitenciarul.
În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei, urmașii acesteia beneficiază de pensie de urmaș, potrivit legii.
Directorul penitenciarului are obligația de înștiințare prevăzută în alin. (1) și atunci când persoana condamnată suferă o vătămare corporală gravă, de o boală gravă sau este transferată într-o instituție medicală pentru tratarea unei boli psihice.
Reținerea și arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de reținere și arestare preventivă, care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, iar arestarea preventivă în cursul judecății se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Centrele de reținere și arestare preventivă se înființează prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar centrele de arestare preventivă se înființează prin ordin al ministrului justiției.
Prin ordin al ministrului administrației și internelor se stabilește penitenciarul în a cărui circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă, iar prin ordin al ministrului justiției se stabilește penitenciarul în a cărui circumscripție funcționează centrele de arestare preventivă.
Organizarea și funcționarea centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și a centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului justiției.
Măsurile necesare pentru siguranța centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și pentru siguranța centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului justiției. Executarea reținerii și a arestării preventive
Reținerea se execută în temeiul ordonanței prin care s-a dispus reținerea, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Arestarea preventivă se execută în temeiul mandatului de arestare, emis potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Primirea în centrele de reținere și arestare preventivă sau în centrele de arestare preventivă a persoanelor față de care s-au dispus aceste măsuri preventive se face pe baza ordonanței prevăzute în alin. (1) sau, după caz, a mandatului de arestare prevăzut în alin. (2), după ce li se stabilește identitatea.
Centrele de reținere și arestare preventivă și centrele de arestare preventivă sunt obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală.
Dispozițiile din titlul IV cap. III-VII, referitoare la condițiile de detenție, drepturile și obligațiile persoanelor condamnate, muncă, activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, recompensare, cu excepția permisiunii de ieșire din penitenciar, și sancțiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prevăzute în prezentul titlu.
Persoanele reținute sau arestate preventiv poartă ținută civilă.
Persoanele arestate preventiv, la cererea lor, pot presta o muncă sau pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, în interiorul centrelor de reținere și arestare preventivă sau al centrelor de arestare preventivă, cu avizul judecătorului delegat cu executarea pedepselor. Dosarul individual al persoanei reținute sau arestate preventiv
Administrația centrului de reținere și arestare preventivă sau a centrului de arestare preventivă completează pentru fiecare persoană reținută sau arestată preventiv un dosar individual, la care se atașează dosarul prevăzut în art. 29 alin. (2).
Dosarul individual al persoanei reținute sau arestate preventiv cuprinde
datele și actul de identitate ale persoanei reținute sau arestate preventiv
fotografii din față și din profil
copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă, prelungirea sau menținerea arestării preventive
ordonanța de reținere și mandatul de arestare preventivă
anul, luna, ziua și ora la care a început executarea reținerii sau arestării preventive
cazierul judiciar
fișa dactiloscopică
documentele întocmite în urma examenelor medicale obligatorii prevăzute în art. 51
documentele din care rezultă îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 43 alin. (1)-(3)
documentele referitoare la măsurile luate de către administrația centrului de reținere și arestare preventivă sau a centrului de arestare preventivă cu privire la exercitarea drepturilor persoanei reținute sau arestate preventiv
documentele referitoare la acordarea recompenselor, dosarul disciplinar și sancțiunile disciplinare aplicate în timpul executării reținerii sau arestării preventive
alte documente întocmite în timpul executării reținerii sau arestării preventive.
Persoana reținută sau arestată preventiv și apărătorul acesteia au acces, în prezența persoanei anume desemnate de conducătorul centrului de reținere și arestare preventivă sau de arestare preventivă, la dosarul individual.
Instanța de judecată și procurorul au acces la dosarul individual al persoanei reținute sau arestate preventiv.
Dosarul individual poate fi consultat de organele abilitate potrivit legii, fără acordul persoanei reținute sau arestate preventiv.
Datele cu caracter personal ale persoanelor reținute sau arestate preventiv sunt confidențiale, potrivit legii. Registrele privind persoanele reținute sau arestate preventiv
Administrația fiecărui centru de reținere și arestare preventivă și a fiecărui centru de arestare preventivă întocmește următoarele registre privind persoanele reținute sau arestate preventiv
registrul de evidență a primirii persoanelor reținute sau arestate preventiv, în care se consemnează anul, luna, ziua și ora la care persoana reținută sau arestată a fost primită în centru
registrul de evidență a punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv
registrul de evidență a recompenselor
registrul de evidență a sancțiunilor disciplinare.
În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate stabilește pentru fiecare persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate regimul de executare, conform dispozițiilor Codului penal și ale prezentei legi. Dispoziții finale
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 62 din 2 mai 1973, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privitoare la executarea pedepsei la locul de muncă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2003, precum și orice alte dispoziții contrare.