Înapoi la Legislație

Legea nr. 253/2013 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
21 mai 2021LEGEA nr. 146 din 17 mai 2021
Text consolidat la
21 mai 2021
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
92

Pe scurt

Legea nr. 253/2013: LEGE nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 21 mai 2021, prin LEGEA nr. 146 din 17 mai 2021.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 21 mai 2021.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
92 articole.
Cuprins

LEGE nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1 · Domeniul de reglementare

Prezenta lege reglementează modul și condițiile în care sunt executate

a)

pedeapsa amenzii

b)

pedeapsa accesorie

c)

pedepsele complementare: interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare, dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciară, afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare

d)

măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de instanță în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere și liberării condiționate

e)

măsurile educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea zilnică

f)

obligațiile impuse de instanță în cazul liberării minorului din executarea unei măsuri educative privative de libertate

g)

măsurile neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune

h)

obligațiile impuse de instanță în cazul acordării amânării sau întreruperii executării pedepsei

i)

obligațiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunțării la urmărirea penală

Art. 2 · Definiții

În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următorul înțeles

a)

instituții din comunitate - autoritățile și instituțiile publice, organizațiile nonguvernamentale și alte persoane juridice care participă la executarea pedepselor sau măsurilor neprivative de libertate prin colaborare la nivelul comunității locale cu autoritățile direct responsabile de asigurarea executării acestor pedepse sau măsuri

b)

termen de supraveghere sau durata supravegherii desemnează intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată ori o măsură educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor, trebuie să respecte obligațiile ori măsurile de supraveghere dispuse de instanță în sarcina sa

Art. 3 · Scopul legii

(1)

Prin reglementarea executării pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute la art. 1 se urmărește asigurarea echilibrului dintre protecția societății prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, și menținerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.

(2)

Scopul măsurilor procesuale prevăzute la art. 1 lit. g) este asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii de infracțiuni, în condițiile promovării unor măsuri alternative la arestarea preventivă.

Art. 4 · Legalitatea executării

Executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, ale prezentei legi și ale altor reglementări în materie

Art. 5 · Temeiul executării

Pedepsele, amânarea aplicării pedepsei, măsurile educative și celelalte măsuri prevăzute la art. 1 , neprivative de libertate, se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești rămase definitive, iar alte măsuri neprivative de libertate luate în cursul procesului penal se execută în temeiul dispozițiilor organelor judiciare

Art. 6 · Respectarea drepturilor și libertăților fundamentale

Pedepsele, măsurile educative și celelalte măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, sunt puse în executare în condiții care să asigure respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, cu limitările inerente naturii și conținutului acestor pedepse și măsuri

Art. 7 · Respectarea demnității umane

(1)

Pedepsele, măsurile educative și celelalte măsuri prevăzute la art. 1 , dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, se execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane.

(2)

Executarea pedepselor și a măsurilor prevăzute la alin. (1) nu poate implica aplicarea unor tratamente inumane sau degradante.

Art. 8 · Respectarea dreptului la viața privată

(1)

Pedepsele, măsurile educative și celelalte măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, sunt puse în executare în condiții care să nu îngrădească exercitarea dreptului la viața privată mai mult decât este inerent naturii și conținutului lor.

(2)

Fotografierea sau înregistrarea audiovideo a persoanelor care execută obligațiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)- c), art. 93 alin. (2) lit. a )- c) , art. 101 alin. (2) lit. a) și b) și art. 121 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele care asigură sau contribuie la executarea acestor obligații nu se poate face fără consimțământul persoanei supravegheate.

Art. 9 · Respectarea confidențialității și a datelor cu caracter personal

Persoanele fizice și juridice implicate în executarea pedepselor, a măsurilor educative și a celorlalte măsuri prevăzute la art. 1 sunt obligate la respectarea confidențialității și a regulilor de protecție a datelor cu caracter personal, prevăzute de reglementările în materie

Art. 10 · Interzicerea discriminării

În timpul executării pedepselor, măsurilor educative și a celorlalte măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel

Art. 11 · Informarea persoanei care nu vorbește, nu înțelege limba română ori nu se poate exprima

(1)

Informarea persoanei aflate în executarea pedepselor, măsurilor educative sau a altor măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, care nu vorbește sau nu înțelege limba română ori nu se poate exprima, cu privire la conținutul pedepsei sau măsurii dispuse, precum și cu privire la principalele acte efectuate în procedura de executare a acestora se face într-o limbă, respectiv într-un limbaj pe care aceasta îl înțelege, prin intermediul unui traducător și interpret autorizat sau prin intermediul unui interpret de limbaj mimico-gestual, plătit din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.

(2)

În cazul cetățenilor români care aparțin unei minorități naționale, informarea prevăzută la alin. (1) se face în limba maternă a acestora, la cererea persoanei.

(3)

Informarea prevăzută la alin. (1) poate fi făcută și de către un consilier de probațiune sau, după caz, de către reprezentantul autorității responsabile de punerea în executare a pedepselor, a măsurilor educative sau a altor măsuri prevăzute la art. 1 , care cunoaște limba sau limbajul utilizat de către persoana în cauză, cu acordul acesteia, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 12 · Implicarea persoanei și a comunității în executare

(1)

Executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute la art. 1 dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, se bazează pe cooperarea persoanei aflate în executare și implicarea activă a instituțiilor din comunitate.

(2)

În vederea asigurării unei cooperări efective a persoanei aflate în executare, aceasta are dreptul de a solicita instituției care asigură executarea măsurii în cauză lămuriri cu privire la conținutul pedepsei sau al măsurii pe care o execută.

Art. 13 · Suportarea costurilor

(1)

Dacă, în mod excepțional, pe parcursul executării pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute la art. 1 , dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate, este necesară efectuarea unor cheltuieli, achitarea unor taxe sau contribuții, acestea vor fi suportate de către persoanele vizate, cu excepția situațiilor în care persoanele nu dispun de mijloace bănești suficiente.

(2)

Sunt considerate persoane fără mijloace bănești suficiente persoanele singure sau persoanele din familiile cărora, în ultimele două luni anterioare formulării cererii pentru scutirea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) , le-a fost recunoscut dreptul la ajutor social, prin emiterea dispoziției de către primar, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și/sau la alocația pentru susținerea familiei, în condițiile Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare. În acest caz, sumele prevăzute la alin. (1) se suportă în întregime de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.

Art. 14 · Judecătorul delegat cu executarea

(1)

Instanța de executare deleagă anual unul sau mai mulți dintre judecătorii acesteia pentru coordonarea activităților privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

(2)

Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne, de regulă, același pe toată perioada executării.

(3)

Activitatea specifică procesului de supraveghere efectuată de către serviciul de probațiune sau de către celelalte autorități responsabile de punerea în executare a pedepselor, măsurilor educative sau a altor măsuri prevăzute la art. 1 și de către instituțiile din comunitate se desfășoară sub îndrumarea și controlul judecătorului delegat cu executarea.

Art. 15 · Atribuțiile judecătorului delegat cu executarea

În realizarea activității de îndrumare și control al executării pedepselor și măsurilor educative și a altor măsuri prevăzute de prezenta lege, neprivative de libertate, judecătorul delegat cu executarea exercită următoarele atribuții

a)

asigură punerea în executare, prin comunicarea, către serviciul de probațiune și alte instituții prevăzute de prezenta lege implicate în executarea pedepselor și măsurilor neprivative de libertate, a copiilor de pe hotărâre sau, după caz, de pe dispozitivul acesteia, prin care s-au dispus aceste pedepse sau măsuri

b)

asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate, prin exercitarea competențelor prevăzute de prezenta lege

c)

sesizează instanța de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii sau în cursul executării, se ivește vreo nelămurire ori împiedicare

d)

rezolvă incidentele ivite în cursul executării date prin lege în competența sa

e)

sesizează instanța de executare, în cazurile prevăzute de prezenta lege, pentru modificarea conținutului, înlocuirea, încetarea unor obligații sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de libertate

f)

soluționează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probațiune

g)

aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare prevăzute de prezenta lege

h)

îndeplinește alte atribuții date prin lege în competența sa

Art. 16 · Actele judecătorului delegat cu executarea

(1)

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 15 lit. c) și e) , judecătorul delegat cu executarea întocmește o adresă de sesizare în care consemnează împrejurările constatate, pe care o înaintează instanței.

(2)

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 15 lit. d) , f) și g) , judecătorul delegat cu executarea se pronunță prin încheiere. Încheierile emise în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 15 lit. d) și f) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

(3)

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 15 lit. a) și b) , judecătorul delegat emite adrese sau dispoziții.

Art. 17 · Relația consilierului de probațiune cu judecătorul delegat cu executarea

(1)

Consilierul de probațiune este obligat să încunoștințeze de îndată judecătorul delegat cu executarea despre orice nelămurire, împiedicare ori incident survenit în cursul executării a cărui soluționare revine, potrivit legii, judecătorului.

(2)

În situația în care, pentru sesizarea instanței potrivit art. 15 lit. e) , legea prevede consultarea prealabilă de către judecător a unui raport sau referat de evaluare, la solicitarea judecătorului, consilierul de probațiune transmite raportul sau referatul de evaluare în termen de 14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probațiune. Nedepunerea raportului sau a referatului de evaluare în termenul stabilit nu împiedică sesizarea instanței de către judecătorul delegat cu executarea.

(3)

În cazurile expres prevăzute de lege, consilierul de probațiune emite decizii care sunt obligatorii pentru persoanele aflate în supraveghere și instituțiile din comunitate vizate.

(4)

Împotriva deciziilor consilierului de probațiune, persoana sau instituția din comunitate vizată poate face plângere la judecătorul delegat cu executarea. Plângerea persoanei supravegheate nu suspendă executarea deciziei atacate.

(5)

Nu se poate formula plângere împotriva sesizării instanței făcute de către consilierul de probațiune în cazurile în care sesizarea este de competența sa.

(6)

Plângerea se soluționează în camera de consiliu, după ascultarea petentului și a consilierului de probațiune. Neprezentarea părților legal citate nu împiedică soluționarea plângerii.

Articolele următoare · 17 din 92