LEGE nr. 239 din 14 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/1998 privind finanțarea și din alte surse decât bugetul de stat a unor activități specifice de administrare a rezervelor de stat
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 23 din 30 ianuarie 1998 privind finanțarea și din alte surse decât bugetul de stat a unor activități specifice de administrare a rezervelor de stat, emisă în temeiul art. 1 lit. s) din Legea nr. 221/1997 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 30 ianuarie 1998, cu următoarele modificări și completări
La articolul 1 alineatul (1), literele a)-e) vor avea următorul cuprins: "a) cheltuielile de transport care privesc miscarea stocurilor de produse din rezerva de stat și chiriile pentru liniile de garare cai ferate
chiriile și prestările de servicii, stabilite de agenții economici prin negociere directa, pentru stocurile de produse din rezerva de stat păstrate în spațiile acestora, pe bază de contract de depozit-custodie
cheltuielile pentru remedierea avariilor la instalațiile tehnologice și la spațiile de depozitare din unitățile teritoriale subordonate, datorate unor situații neprevăzute sau de forta majoră, care prin efectul lor pun în pericol integritatea calitativă și cantitativă a stocurilor de produse din rezerva de stat
cheltuielile pentru conservarea și verificarea parametrilor de calitate a stocurilor de produse din rezerva de stat pe timpul păstrării indelungate
cheltuielile de deplasare a personalului de specialitate în scopul receptionarii sau verificării integrității calitative și cantitative a stocurilor de produse din rezerva de stat;"
Articolul 1 alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Sursele prevăzute la alin. (1) pentru acoperirea cheltuielilor menționate la lit. a)-f) vor fi folosite în completarea alocațiilor primite de la bugetul de stat." 3. Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. -
Pagubele înregistrate la produsele din rezerva de stat ca efect al situațiilor prevăzute a fi acoperite potrivit art. 1 lit. c), care nu se datorează culpei unei persoane, se scad din contabilitate cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Metodologia de scădere va fi stabilită de către Administrația Naționala a Rezervelor de Stat prin norme proprii, care vor fi supuse aprobării Ministerului Finanțelor."
La articolul 3 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Administrația Naționala a Rezervelor de Stat va informa în termen de 10 zile Ministerul Finanțelor despre compensările efectuate."