LEGE nr. 228 din 23 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale funcționarilor publici
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 192 din 12 decembrie 2002 privind reglementarea drepturilor de natura salariala ale funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 decembrie 2002, cu următoarele modificări și completări
Alineatele (4) și (5) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins: "(4) Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurta durata, care, la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcția și categoria corespunzătoare studiilor absolvite, la clasa și gradul care să asigure o creștere de până la 20% a salariului de baza avut. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de baza astfel stabilit se situeaza sub nivelul prevăzut pentru clasa a III-a, gradul 3, se va acorda salariul de baza de la acest nivel.
Ordonatorii principali de credite pot transforma posturile vacante aferente funcțiilor publice prevăzute în anexele la legea bugetului de stat și în anexele la legea bugetului asigurărilor sociale de stat în posturi de nivel inferior sau în posturi de același nivel, cu avizul Ministerului Administrației Publice, prin Agenția Naționala a Funcționarilor Publici, și al Ministerului Finanțelor Publice. Fac excepție de la aviz Administrația Prezidentiala, Camera Deputaților, Senatul, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului și Consiliul Concurentei."
La articolul 9, după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alineatul (6), cu următorul cuprins: "(6) Prevederile tezei întâi a alin. (5) se aplică în mod corespunzător și ordonatorilor principali de credite din administrația publică locală, numai cu avizul Ministerului Administrației Publice, prin Agenția Naționala a Funcționarilor Publici." 3. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins: "Art. 14. -
De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sporul de confidențialitate prevăzut de reglementările în vigoare se acordă numai pentru personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului de Comerț Exterior, Consiliului Legislativ, Instituției Avocatul Poporului și Curții Constituționale." 4. Alineatul (3) al articolului 25 va avea următorul cuprins: "(3) Salariile de baza calculate pentru prima etapa de majorare, potrivit prevederilor alin. (2), vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 de lei în favoarea funcționarului public." 5. Litera C a anexei nr. I va avea următorul cuprins: "C. Indemnizații de conducere Nr. crt. Funcția publică de conducere Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază
Director general 55%
Director 50%
Director adjunct 40%
Contabil-șef 40%
Șef sector 40%
Șef serviciu 30%
Șef birou 25% La anexa nr. I, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." 7. Litera A a anexei nr. II va avea următorul cuprins: "A. Salarii de baza pentru funcții publice de conducere Nr. crt. Funcția publică de conducere Salariul de bază - lei -
Secretar general 21.000.000
Secretar general adjunct 18.480.000
Comisar general 16.500.000 La anexa nr. II, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." 9. La anexa nr. II, punctul 1 al notei va avea următorul cuprins: "1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 6 și 7 ale lit. B din prezenta anexa." 10. Litera A a anexei nr. III va avea următorul cuprins: "A. Salarii de baza pentru funcții publice de conducere Nr. crt. Funcția publică de conducere Categoria Clasa Gradul Salariul de bază - lei -
Secretar general al Prefecturii Municipiului București 20.500.000
Secretar general al prefecturii categoria I 19.520.000 categoria II 18.040.000
Secretar general al municipiului București 20.500.000
Șef departament în aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului București 9.970.000 Secretar general al județului categoria I 19.520.000 categoria II 18.040.000 La anexa nr. III, litera B "Indemnizații de conducere" devine litera C "Indemnizații de conducere." 12. La anexa nr. III, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." 13. La anexa nr. III, punctul 1 al notei va avea următorul cuprins: "1. Salariile de baza ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 ale lit. B din prezenta anexa." 14. Litera A a anexei nr. IV va avea următorul cuprins: "A. Salarii de baza pentru funcții publice de conducere Nr. crt. Funcția publică de conducere Salariul de bază - lei -
Secretar al unităților administrativ-teritoriale
municipii ▪ cu peste 320.000 locuitori 17.500.000 ▪ categoria I 15.800.000 ▪ categoria II 14.350.000 ▪ categoria III 13.000.000
orașe: ▪ categoria I 11.630.000 ▪ categoria II 11.125.000 ▪ categoria III 10.865.000
comune: ▪ cu peste 15.000 locuitori 8.500.000 ▪ categoria I (între 7.001-15.000 locuitori) 7.500.000 ▪ categoria II (între 3.001-7.000 locuitori) 7.300.000 ▪ categoria III (până la 3.000 locuitori) 7.100.000 Nr. crt. Funcția publică de conducere Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază
Arhitect-șef, director general 55%
Director, director general adjunct 50%
Director adjunct 40%
Contabil-șef 40%
Șef serviciu, arhitect-șef 30%
Șef birou 25%
Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării executării lucrărilor de construcții 15% Litera D a anexei nr. IV va avea următorul cuprins: "D. Sporuri specifice Personalul prevăzut în prezenta anexa beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."