LEGE nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist, activitățile aeronautice civile îndeplinite de categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, precum și drepturile și îndatoririle acestora.
Prevederile prezentei legi se aplică personalului aeronautic civil navigant profesionist din România care posedă documente nominale individuale de certificare, licență, atestate, autorizări și altele asemenea, eliberate sau recunoscute de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist este categoria profesională din aviația civilă care deține documente de certificare de tip/clasă de aeronavă civilă, emise, validate sau recunoscute în România în conformitate cu reglementările specifice aplicabile, având atribuții la bordul unei aeronave civile în timpul zborului, și care este remunerat pentru executarea de activități aeronautice civile, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator având sediul principal sau filială în România.
În sensul prezentei legi, categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România sunt următoarele
piloți - membrii unui echipaj de zbor, calificați pe tip sau clasă de aeronavă civilă, care dețin o licență obținută în urma absolvirii unei forme de învățământ recunoscute și certificate de către instituțiile abilitate ale statului și care le permite să piloteze o aeronavă civilă în operațiuni de zbor. La comanda aeronavei civile pot fi
pilotul comandant este pilotul prim, membru al echipajului de conducere la bordul unei aeronave civile, care răspunde de îndeplinirea misiunii de zbor în deplină siguranță și își exercită dreptul de comandă asupra întregului echipaj, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare
copilotul este pilotul secund, altul decât pilotul comandant, membru al echipajului de conducere, care operează la bordul unei aeronave civile pentru care este necesar mai mult de un pilot, conform tipului de aeronavă civilă certificat sau regulilor de operare, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare; a^1) piloți instructori avioane de la Școala Superioară de Aviație Civilă
navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți și operatori radionaviganți - membrii unui echipaj de zbor care dețin o licență obținută în urma absolvirii unei forme de învățământ recunoscute și certificate de către instituțiile abilitate ale statului și care execută la bordul unei aeronave civile activități de exploatare tehnică în zbor, ce ajută la conducerea tehnică a aeronavei în operațiuni de zbor
însoțitori de bord - membrii unui echipaj de zbor, calificați pe tip de aeronavă civilă, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută la bordul unei aeronave civile activități cu privire la siguranța pasagerilor și aeronavei, fără a participa la conducerea acesteia
parașutiști - personalul aeronautic civil calificat pe tip de parașută, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută salturi cu parașuta și este responsabil de pregătirea operațională, planificarea, comanda și dirijarea salturilor și a zborurilor cu parașuta
ingineri de recepție și control aeronave - personalul tehnic calificat pe tip de aeronavă civilă, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută activități de control tehnic în zbor, în vederea constatării stării de navigabilitate a unei aeronave civile
ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC - personalul tehnic calificat, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută activități de verificare în zbor a funcționării mijloacelor de comunicații, navigație și supraveghere aflate la sol
personal de inspecție în zbor - personalul aeronautic civil navigant, cu licență, care execută activități de inspecție, supraveghere și control în zbor al operațiunilor aeriene, de examinare a personalului aeronautic civil navigant, în scopul supervizării siguranței zborului, certificării agenților aeronautici civili, personalului aeronautic civil navigant și a tehnicii aeronautice, precum și inspecția de siguranță a zborului.
Orice altă persoană aflată la bordul unei aeronave civile care nu are atribuții la bord în timpul zborului, conform calificării și licenței deținute, este considerată pasager și nu are calitatea de personal aeronautic civil navigant.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă desfășoară activitățile prevăzute la art. 7 .
Condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă sunt condiții speciale de muncă.
Activitățile aeronautice civile executate de personalul aeronautic civil navigant profesionist cuprind
operațiuni de transport aerian public de pasageri, bagaje, mărfuri și/sau poștă
pregătirea și executarea zborurilor cu aeronave civile și a parașutărilor în scopuri civile
controlul aeronavei înainte de executarea zborurilor cu aeronave civile și asigurarea tehnică a parașutărilor în scopuri civile
planificarea, organizarea și executarea zborurilor tehnice, de recepție și control și a zborurilor de licențiere a tehnicii de zbor aeronautice civile
operațiuni de lucru aerian, efectuate pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătății publice și protecției mediului
pregătirea și executarea zborurilor de acrobație și de antrenament, precum și a zborurilor în cadrul mitingurilor de aviație
zboruri de căutare, salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare și publicitate
zboruri de verificare și calibrare a mijloacelor de protecție a navigației aeriene aflate la sol
zboruri de școală și de antrenament
zboruri de agrement și turism
executarea zborurilor în scopul colectării și analizei informațiilor meteo și a prognozelor meteorologice pentru rutele de zbor, zonele aeroporturilor civile, terenurilor și platformelor de decolare-aterizare folosite de aeronavele civile
executarea misiunilor de căutare și salvare a aeronavelor aflate în dificultate
zboruri de urgență, sanitare, de stingere a incendiilor și intervenție la calamități
zboruri de supraveghere a conductelor de petrol sau gaze naturale, a liniilor de înaltă tensiune, a traficului rutier și altele asemenea
zboruri speciale și zboruri efectuate în alte scopuri, aprobate de Ministerul Transporturilor
executarea activităților de instruire, examinare și control al personalului aeronautic civil navigant profesionist, în vederea obținerii calificărilor și autorizărilor inițiale și suplimentare, precum și acordării, reînnoirii și revalidării licenței de zbor
executarea activităților de control, supraveghere, inspecție și autorizare a operatorilor aerieni și a operațiunilor aeronautice civile de zbor desfășurate de aceștia
orice alte activități legate de atestarea și operarea aeronavelor civile, precum și de pregătirea, certificarea și licențierea personalului aeronautic civil profesionist.
Activitățile aeronautice civile executate de personalul aeronautic civil navigant profesionist, reglementate prin prezentul statut, se completează cu prevederile cuprinse în Codul aerian civil.
Controlul, supravegherea și inspecția activităților aeronautice civile efectuate de toate categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România se execută de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România se încadrează pe funcții îndeplinite la bordul aeronavei civile, corespunzător pregătirii, licenței și calificărilor deținute, așa cum este prevăzut în prezentul statut și în reglementările aeronautice în vigoare.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, prin natura atribuțiilor funcționale specifice profesiei, îndeplinește sarcini sau misiuni privind programarea, organizarea, desfășurarea, pregătirea și efectuarea zborului, controlul, inspectarea și supravegherea activităților de zbor, instruirea și examinarea personalului aeronautic civil navigant, exploatarea tehnică la sol și în zbor a aeronavelor civile, folosirea corespunzătoare a echipamentelor aeronavelor civile și a mijloacelor pentru protecția navigației aeriene, precum și analiza situației meteorologice, în vederea executării zborului în deplină siguranță.
Pentru a-și îndeplini sarcinile specifice la bordul unei aeronave civile, personalul aeronautic civil navigant profesionist trebuie să posede documente nominale individuale de certificare, licență, atestate și/sau autorizări în termen de valabilitate, eliberate sau recunoscute de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
Constituirea piloților în echipaj de conducere a unei aeronave civile se face prin ordin de misiune, pe baza manualului de operare în zbor al acesteia, funcțiile îndeplinite la bord fiind cele de pilot comandant și de copilot. În cazul în care manualul de operare în zbor al unei aeronave civile prevede un singur pilot, acesta este și comandantul aeronavei respective.
Membrii unui echipaj care execută o misiune de zbor la bordul unei aeronave civile sunt nominalizați de către angajator/operatorul aerian, prin planul de zbor, ținând cont de calificarea deținută de fiecare dintre aceștia pentru categoria, clasa și tipul de aeronavă civilă respectivă, având licența de zbor în termen de valabilitate.
Funcția de comandant de aeronavă civilă este îndeplinită de pilotul comandant, desemnat de către angajator/operatorul aerian pentru fiecare zbor în parte, cu excepția cazurilor când, prin reglementări speciale, se prevede altfel. Calitatea de comandant de aeronavă civilă se exercită din momentul începerii misiunii de zbor și până la terminarea acesteia.
În cazul remorcării altei aeronave civile, comandantul aeronavei civile care remorchează este comandantul acestora până la declanșarea lor.
Când în echipajul unei aeronave civile se află 2 piloți comandanți, unul dintre ei va fi nominalizat în funcția de comandant al aeronavei, iar celălalt pilot comandant va fi responsabil de pilotarea aeronavei.
Dacă în echipajul unei aeronave civile se află un pilot comandant instructor și un pilot comandant, în funcția de comandant al aeronavei va fi desemnat pilotul comandant instructor, iar pilotul comandant va fi responsabil de conducerea aeronavei.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă se încadrează și promovează pe categorii și pe funcții, conform pregătirii profesionale, calificării deținute și aptitudinilor specifice necesare și dovedite, potrivit competenței profesionale a fiecăruia.
Drepturile de salarizare ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cuprinzând salarii, indemnizații de zbor, sporuri și alte adaosuri, precum și drepturile specifice privind concediul de odihnă suplimentar, concediul de recuperare, diurnă de deplasare, condiții de cazare, alimentație de întărire și protecție a organismului, asigurare de sănătate, asigurare de viață, asigurare de accidente pe durata executării misiunilor de zbor și alte drepturi specifice se acordă de către angajator, diferențiat, pe categorii de personal, în funcție de: calificările și licențele deținute, activitățile și misiunile executate, condițiile de muncă specifice, nivelul de pregătire profesională, funcția deținută la bordul aeronavei civile, responsabilitățile acordate și riscul asumat.
Categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist supuse certificării, precum și documentele de certificare obligatorii pentru exercitarea activităților aeronautice civile sunt stabilite prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor sau de organizațiile internaționale de aviație civilă la care România este parte.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă se pregătește în țară sau în străinătate, în școli și institute de specialitate, centre de instruire sau perfecționare și institute de învățământ superior acreditate, autorizate sau recunoscute în acest sens de autoritățile competente, potrivit legii.
Pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă care a obținut documente nominale de certificare, licență, atestare sau autorizări în străinătate este necesar ca aceste documente să fie recunoscute și acceptate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în baza reglementărilor internaționale aplicabile în România.
Specialitățile, criteriile de selecționare, durata de școlarizare și formele concrete de pregătire sunt stabilite și/sau recunoscute de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, conform reglementărilor internaționale aplicabile în România.
Programele de pregătire sunt avizate sau, după caz, aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care stabilește și procedurile de echivalare și criteriile de certificare a pregătirii, calificării, perfecționării și licențierii acestei categorii de personal, prin cursuri efectuate în țară sau în străinătate, în unități care funcționează pe baza unei autorizări sau echivalări emise de către aceasta.
Procedurile de echivalare a studiilor piloților profesioniști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ militare sau civile, se stabilesc prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română este organul unic care eliberează, revalidează, echivalează, reînnoiește, preschimbă, recunoaște/acceptă, suspendă sau revocă documentele de certificare și licențiere pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist.
Calificările personalului aeronautic civil navigant profesionist, din punctul de vedere al licenței de zbor, sunt
pilot de transport de linie - ATPL
pilot comercial aeronave - CPL și/sau planoare - SPL
navigator aerian
mecanic navigant
operator radionavigant
însoțitor de bord
parașutist
inginer de recepție și control aeronave
inginer de recepție și control mijloace PNA-TC.
În funcție de calificările de tip, piloții profesioniști pot opera
avioane pentru care echipajul minim de conducere este mai mare de un pilot - MPA
avioane multimotor - ME
avioane cu masa maximă de decolare mai mare de 2.300 kg
avioane cu tracțiune cu turbine - JET/T
elicoptere.
Calificările de clasă ale piloților se stabilesc numai pentru avioane monomotor cu piston SEP(L), cu greutate maximă la decolare de 2.300 kg, certificate pentru a opera cu un singur pilot.
Calificările superioare și autorizările care se înscriu în documentul de licență pentru zbor sunt
calificări superioare
pilot-instructor de zbor
pilot de încercare, recepție și control
pilot-instructor de antrenament pe rută și/sau instructor de simulator - TRI/SFI
instructor pentru categoriile de personal aeronautic civil navigant, altele decât piloți
parașutist-recepție și control și/sau încercător
autorizări pentru operațiuni speciale
zbor instrumental - IR, care include și minima autorizată
lucru agricol
aerofotogrametrie
remorcaj
lansare parașutiști
lansare planor cu automosorul
zbor cu elicopterul în condiții meteo instrumentale
operare elicopter pe mare - off shore operations
operare elicopter cu încărcătură suspendată
autorizări speciale
zboruri de antrenament special
zboruri de testare a aeronavelor, motoarelor sau echipamentelor
zboruri cu scop nelucrativ
zboruri în care nu se transportă pasageri sau mărfuri
autorizare de control tehnic-aeronave, pentru piloți și mecanici naviganți, în scopul executării zborurilor tehnice de verificare, ca urmare a efectuării unor programe de întreținere a aeronavelor civile
autorizare de examinator, pentru toate categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist, în scopul conducerii examinărilor practice în zbor.
Certificarea licenței de zbor, a calificărilor și autorizărilor personalului aeronautic civil navigant profesionist se face de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prin următoarele documente cu termen de valabilitate
licență de pilot de transport de linie - ATPL
licență de pilot comercial aeronave - CPL și/sau planoare - SPL
licență de navigator aerian
licență de mecanic navigant
licență de operator radionavigant
licență de însoțitor de bord
licență de parașutist
licență de inginer de recepție și control aeronave
licență de inginer de recepție și control mijloace PNA-TC
certificat de calificare de tip și clasă
certificat medical clasa 1 pentru piloți, navigatori și mecanici naviganți
certificat medical clasa a 2-a pentru operatori radionaviganți, însoțitori de bord, parașutiști, ingineri de recepție și control aeronave și ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC
certificat general de operator radiotelefonist
certificat pentru calificări superioare și autorizări.
Admiterea la zbor a personalului aeronautic civil navigant profesionist, în vederea exercitării profesiei, este permisă numai după efectuarea pregătirii, examinării și certificării corespunzătoare de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Certificatele personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt documente nominale individuale, obligatorii pe întreaga durată a desfășurării activității ca personal aeronautic civil navigant profesionist.
Conform reglementărilor emise de organizațiile internaționale la care România este parte, documentele nominale individuale de calificare și licență pentru piloți conțin, în mod obligatoriu, următoarele elemente
cu majuscule: numele statului și al autorității aeronautice civile
cu majuscule accentuate: denumirea documentului nominal de calificare
cu cifre arabe: numărul curent al licenței acordate de autoritatea aeronautică civilă
cu caractere române: numele integral al deținătorului
adresa deținătorului
cetățenia deținătorului
semnătura deținătorului
autoritatea și, acolo unde este necesar, condițiile în care este emisă licența
certificarea valabilității licenței și a drepturilor conferite de deținerea respectivei calificări
semnătura funcționarului care a emis licența și data emiterii acesteia
sigiliul sau ștampila autorității care a emis licența
tipuri de calificări
specificații referitoare la limitări ale aplicabilității calificării respective, validări, echivalări, restricții și altele asemenea
alte detalii necesare.
Pentru celelalte categorii de personal aeronautic civil navigant profesionist, elementele înscrise în documentele nominale individuale de certificare și licențiere se stabilesc prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor.
Documentele nominale individuale de certificare și licențiere, înregistrările întocmite de angajator privind evidența activității de zbor și carnetul individual de zbor ale personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt documente care atestă calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist și vor fi luate în considerare la stabilirea vechimii în muncă și încadrării în grupa de muncă.
Activitatea desfășurată ca personal aeronautic civil navigant profesionist se încadrează în grupă specială de muncă.
Suspendarea documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se poate aplica, pe o durată de până la 6 luni, de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, atunci când se constată, în urma unei examinări pe baza reglementărilor aeronautice specifice, lipsuri majore în pregătirea profesională sau abateri de la reglementările aeronautice civile. Pe durata inaptitudinii medicale temporare sau la expirarea termenului de valabilitate a licenței documentele nominale individuale de certificare și licențiere sunt suspendate de drept.
Revocarea documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se poate face numai de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru următoarele motive
inaptitudine psihofizică definitivă
incompetență profesională, dovedită pe baza procedurilor cuprinse în reglementările aeronautice specifice
abateri grave de la reglementările aeronautice, cu efecte majore asupra siguranței zborului sau a circulației aeriene, dovedite pe baza procedurilor cuprinse în reglementările aeronautice specifice.
Documentele nominale individuale de certificare, licențiere, atestare și autorizare ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se emit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pe baza reglementărilor specifice de aviație civilă propuse de Autoritatea Aeronautică Civilă Română și aprobate de Ministerul Transporturilor, în funcție de necesitățile impuse de evoluția tehnicii aeronautice și a concepției de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România are următoarele îndatoriri
să dovedească o înaltă competență și etică profesională
să dobândească o temeinică pregătire profesională și să prezinte un interes continuu în perfecționarea cunoștințelor impuse de evoluția tehnicii aeronautice și a concepțiilor noi de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile
să cunoască și să respecte Codul aerian civil și toate reglementările aeronautice specifice în vigoare, astfel încât activitățile aeronautice să se desfășoare cu eficiență și în deplină siguranță a zborului
să dea dovadă de disciplină în îndeplinirea sarcinilor și îndatoririlor de serviciu.
În timpul pregătirii și desfășurării activității de zbor, personalul aeronautic civil navigant profesionist are următoarele obligații principale
să își însușească temeinic cunoștințele și să își formeze deprinderile practice necesare pentru a fi în măsură să asigure un grad ridicat de siguranță a zborului și de calitate a acțiunilor sale, în concordanță cu licența de zbor, calificările și autorizările dobândite și înscrise în documentele nominale individuale de certificare și licențiere
să execute prompt și sigur sarcinile ce decurg din funcția pe care o îndeplinește la bordul aeronavei civile
să cunoască și să aplice corect legislația aeronautică internă și internațională, reglementările, normele și instrucțiunile specifice activității de zbor din aviația civilă
să cunoască tehnica aeronautică din dotare și să respecte procedurile tehnice de exploatare, cerințele de siguranță și de calitate stabilite pentru activitatea pe care o desfășoară
să respecte normele specifice de securitate și sănătate în muncă, de apărare împotriva incendiilor și pentru situații de urgență și să acționeze pentru prevenirea accidentelor de muncă
să se prezinte la examenele medicale periodice și să comunice șefilor ierarhici, în timp util, cu privire la inaptitudinea medicală temporară
să prevină orice faptă care ar putea pune în pericol siguranța transportului aerian, viața personalului, a călătorilor sau securitatea aeronavei civile
să aducă la cunoștința conducătorilor ierarhici orice nereguli, abateri sau lipsuri în exploatarea la sol și în zbor a aeronavei civile, echipamentelor și instalațiilor aeroportuare, precum și abaterile de la regulile stabilite pentru buna funcționare a activității de zbor
să se prezinte la serviciu la solicitarea organelor competente, în cel mai scurt timp, pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor unor calamități, avarii sau grave defecțiuni
să contribuie la îmbunătățirea continuă a procesului de instruire, la creșterea eficienței și calității învățământului și pregătirii specifice activității de zbor, pentru formarea unui înalt standard profesional, în limita competențelor acordate
să execute toate atribuțiile ce îi revin conform fișei postului, în temeiul reglementărilor aeronautice specifice în vigoare și prevederilor regulamentelor de ordine interioară pentru locurile specifice de muncă
să aplice la locul de muncă regulile stabilite privind normele de pază și securitate în aviația civilă, precum și regulile de acces în zonele cu acces limitat, condiționat sau interzis
să poarte cu demnitate uniforma cu toate însemnele companiei/instituției sau echipamentul de lucru stabilit pe timpul executării misiunilor de zbor
să nu consume băuturi alcoolice în timpul serviciului sau substanțe psihoactive
să nu execute misiuni de zbor atunci când se simte obosit sau starea de sănătate nu îi permite să desfășoare activități de zbor în deplină siguranță sau când se află sub influența băuturilor alcoolice
să păstreze asupra sa, pe perioada executării misiunilor de zbor, documentele nominale individuale de certificare și licențiere, precum și certificatele medicale valabile.
Față de obligațiile generale și cele specifice desfășurării activității de zbor în deplină siguranță, comandantul aeronavei civile răspunde de pregătirea și executarea în siguranță a fiecărei misiuni de zbor, având următoarele drepturi, obligații și răspunderi
Să refuze decolarea aeronavei civile, dacă constată
nereguli cu privire la starea tehnică a aeronavei, motoarelor, instalațiilor și a aparaturii de bord
lipsa documentelor obligatorii ale aeronavei, valide, la bordul acesteia
starea psihofizică necorespunzătoare executării misiunii de zbor sau pregătirea necorespunzătoare a membrilor echipajului
lipsa alimentării corespunzătoare și suficiente a aeronavei cu carburanți și lubrifianți pentru misiunea de zbor stabilită
neîndeplinirea condițiilor cerute de manualul de operare în zbor a aeronavei și a reglementărilor aeronautice specifice cu privire la încărcătură și corecta ei repartizare la bord
orice alte nereguli care ar putea să pună în pericol siguranța zborului
În timpul misiunii de zbor, răspunde față de entitatea care i-a încredințat aeronava și misiunea, de executarea acesteia în bune condiții, de respectarea strictă a dispozițiilor Codului aerian civil, de comportarea și disciplina echipajului în zbor și la sol, precum și de exploatarea și păstrarea aeronavei civile în bune condiții de zbor
În timpul zborului are jurisdicție asupra întregului personal aeronautic civil aflat la bord, iar dispozițiile date de acesta în timpul zborului trebuie executate întocmai de toate persoanele îmbarcate la bordul aeronavei civile
În caz de pericol, ia toate măsurile pentru salvarea pasagerilor, echipajului, încărcăturii și aeronavei civile, iar în cazul unui accident de zbor își menține toate îndatoririle, până când autoritatea în drept îl eliberează de atribuțiile ce îi revin în legătură cu misiunea pe care o îndeplinește cu acea aeronavă
Să întreprindă toate demersurile necesare la sol, în cazul unei rețineri a aeronavei civile sau în cazul unor măsuri luate cu privire la echipaj, pasageri sau încărcătură
În lipsa unei împuterniciri speciale, comandantul aeronavei civile nu poate sub nicio formă să înstrăineze aeronava, părți din aeronavă sau orice alte bunuri din inventarul ei
În timpul executării misiunilor de zbor poate delega atribuții membrilor de echipaj, dar nu poate să își delege responsabilitățile. Dacă, din orice cauză, la sol sau în zbor, este împiedicat sau se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția, în lipsa desemnării prealabile a altei persoane pentru a-l înlocui, funcția de comandant al aeronavei civile va fi exercitată de către un alt pilot comandant membru al echipajului sau de către copilot
În timpul escalelor sau al altor aterizări pe durata misiunii, răspunderea comandantului aeronavei civile cu privire la pasageri și la încărcătură încetează în momentul predării aeronavei persoanelor abilitate în acest sens, după coborârea persoanelor îmbarcate și a întregului echipaj. Responsabilitatea comandantului aeronavei este angajată din nou în momentul reluării în primire a aeronavei civile.
În cazul în care, pe baza reglementărilor speciale, în funcția de comandant de aeronavă civilă este desemnată o altă persoană decât pilotul comandant, obligațiile și răspunderile privind executarea misiunii de zbor se împart între aceștia, astfel
pilotul comandant răspunde, de la începerea și până la terminarea operațiunii de zbor, de conducerea tehnică și de operarea în siguranță a aeronavei civile, putând lua orice măsuri pentru realizarea siguranței zborului
comandantul de aeronavă răspunde de executarea misiunii în bune condiții, pentru toate celelalte aspecte care nu privesc conducerea tehnică și operarea în siguranță a aeronavei civile.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist se încadrează în funcții la bordul aeronavei civile, în conformitate cu calificarea deținută, înscrisă în documentele nominale individuale de certificare și licențiere aflate în termen de valabilitate.
Orice persoană care face dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute în reglementările aeronautice specifice aplicabile poate solicita certificarea ca personal aeronautic civil navigant.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română poate acorda licență, fără restricții, personalului aeronautic civil navigant profesionist până la vârsta maximă de 60 de ani, declarat apt medical de Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială sau de alte instituții medicale abilitate în acest sens de Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății Publice.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă beneficiază de următoarele drepturi
salarizare specială, cu încadrare într-o grupă distinctă de salarizare, stabilită prin contractele colective și/sau individuale de muncă pentru societățile comerciale și prin grile de salarizare pentru unitățile bugetare, în funcție de nivelul pregătirii profesionale, licența de zbor, calificările obținute, funcția deținută la bordul aeronavei civile, complexitatea activității desfășurate, responsabilitățile acordate și riscul asumat
sporuri specifice activității de zbor, datorate condițiilor speciale de muncă existente în mediul aerian, suprasolicitării psihice și nervoase, stresului, zgomotului intens și de lungă durată, pericolului, nocivităților, radiațiilor și radiațiilor cosmice, substanțelor chimice toxice, accelerațiilor și vibrațiilor, după cum urmează: spor de aviație; spor pentru condiții speciale de muncă; spor pentru condiții deosebite de muncă; spor pentru condiții grele de muncă; spor de periculozitate; spor de radiații și radiații cosmice; spor de stres; spor de cască radio; spor de condiții nocive; spor de ecran; spor pentru zborul la joasă înălțime; spor de tratamente aviochimice; spor de acrobație. Aceste sporuri se aplică diferențiat, în funcție de specificul activității de zbor pentru fiecare categorie de personal aeronautic civil navigant profesionist, și pot fi incluse în salariul de bază sau așa cum va fi convenit în contractele colective și/sau individuale de muncă încheiate cu angajatorul
spor de vechime în muncă stabilit conform legii
concediu de odihnă suplimentar plătit, cu durata de 12 zile, necesar pentru refacerea capacității de zbor și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, într-o stațiune balneoclimaterică de tratament, asigurat de către angajator, inclusiv transportul
indemnizație orară de zbor sau indemnizație pe ora de serviciu pentru zbor, stabilită pe categorii de personal aeronautic civil navigant profesionist, pe funcții îndeplinite la bordul aeronavei și pe tipuri de aeronave civile. Cuantumul acesteia este stabilit prin contractele colective și/sau individuale de muncă pentru societățile comerciale și prin grile de salarizare pentru unitățile bugetare
asistență medicală gratuită în țară, conform legislației în vigoare, și în străinătate, prin încheierea de polițe de asigurare de către angajator
alimentație de întărire și protecție a organismului, pentru activitatea desfășurată în mediul aerian, la nivel de 5.500 cal./zi
diurnă în valută, în cazul deplasării în afara granițelor țării, în scopul executării misiunilor de zbor și/sau misiunilor de zbor de antrenament și control pe simulator
uniforme și accesorii gratuite, suportate de către angajator, purtarea acestora fiind obligatorie pe perioada executării misiunii de zbor; însemnele specifice calificării deținute la bordul aeronavei civile sunt
pentru pilot comandant, 4 trese orizontale aplicate pe mâneca de la veston și 4 trese aplicate pe gradele purtate pe epoleți
pentru copilot, 3 trese orizontale aplicate pe mâneca de la veston și 3 trese aplicate pe gradele purtate pe epoleți.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categoriei profesionale din care face parte, dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții de pensionare
piloți, piloți instructori avioane de la Școala Superioară de Aviație Civilă, însoțitori de bord/membri ai echipajului de cabină cu licență/atestat de membru al echipajului de cabină, parașutiști și personalul de inspecție în zbor, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist
navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți, operatori radionaviganți, ingineri de recepție și control aeronave și ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist.
Vechimea în activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist prevăzută la alin. (1) nu cuprinde perioadele suplimentare de vechime acordate pentru activitatea desfășurată în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite sau speciale de muncă.
Pensia se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 42^1 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa la prezenta lege, în funcție de data acordării pensiei de serviciu.
Venitul total brut realizat într-o lună, care stă la baza calculului pensiei de serviciu de către casele teritoriale de pensii, reprezintă suma veniturilor prevăzute la art. 42 lit. a) , b) , c) și e) și va fi menționat în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia.
Abrogat.
Pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 42^1 și care la data cererii de pensionare nu mai dețin calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist, procentul prevăzut la art. 42^2 alin. (1) se aplică la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, în baza prezentei legi, de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 42^2 alin. (2) .
Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist potrivit legislației în vigoare privind sistemul de pensii publice, considerându-se îndeplinite condițiile necesare deschiderii dreptului de pensie. La determinarea punctajului mediu anual se are în vedere stagiul complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzut de legislația în vigoare privind sistemul de pensii publice.
În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform prezentei legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul de pensii publice, se acordă cuantumul cel mai avantajos.
Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul de pensii publice se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Pensia de serviciu se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.
La decesul titularului pensiei de serviciu, soțul/soția și copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul de pensii publice, iar aceasta se calculează din pensia de serviciu a titularului aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul în condițiile prezentei legi, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia stabilită sau cuvenită în sistemul de pensii publice.
De prevederile art. 42^1-42^6 beneficiază și personalul aeronautic civil navigant profesionist, care își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia; pensia se acordă de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat.
În cazul decesului unei persoane din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist înainte de vârsta prevăzută la art. 42^1 alin. (1) , aflată în activitate, din cauza unui incident sau accident de aviație, soțul/soția și copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul de pensii publice, iar aceasta se calculează din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul persoana decedată, calculată potrivit prevederilor art. 42^7 lit. a) , dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia cuvenită în sistemul de pensii publice.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
În cazul pierderii capacității/aptitudinii medicale de zbor, necesară desfășurării activității aeronautice specifice categoriei, ca urmare a unui eveniment de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite în urma exercitării funcției respective, personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază
pe timpul recuperării capacității de zbor
de asistență medicală, tratamente medicale și medicamentele necesare, în mod gratuit, prin grija angajatorului
de toate drepturile salariale prevăzute pentru categoria respectivă de personal aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, acordate de către angajator, până la stabilirea definitivă a situației sale medicale, fără a se putea depăși durata de 2 ani
în cazul pierderii definitive a capacității/aptitudinii medicale de zbor, de o compensație bănească acordată lunar până la pensionare, care să acopere diferența dintre media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și venitul lunar obținut ca urmare a imposibilității continuării activității de zbor, aceasta fiind suportată de către angajator.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist care se pensionează din cauza pierderii totale a capacității de muncă, necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane, are dreptul la o indemnizație de însoțitor, în afara pensiei, în cuantumul stabilit în sistemul de pensii publice.
Reglementările prevăzute de legislația privind pensiile din sistemul public de pensii, referitoare la modalitățile de stabilire și plată, precum și cele referitoare la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea, expertizarea, revizuirea, recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicția, se aplică și pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege.
Abrogat.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist se asigură de drept, de către angajator, pentru risc profesional și pentru cazurile de producere a unor accidente urmate de deces, invaliditate totală sau parțială, cât și pentru pierderea capacității/aptitudinii medicale de zbor permanentă sau temporară.
Condițiile de asigurare a personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt cele prevăzute de lege și/sau prin contractele colective de muncă.
Compensația bănească acordată în urma decesului nu poate fi mai mică decât cea stabilită la nivel internațional pentru pasagerii unei aeronave civile, și anume 100.000 DST.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază în mod gratuit de toate condițiile și facilitățile pentru perfecționarea și completarea pregătirii profesionale în institute sau forme și programe de învățământ, în țară și în străinătate, în conformitate cu posibilitățile și aptitudinile individuale, pe baza planurilor elaborate în acest scop de instituțiile autorizate sau susținute de către angajator.
Pilotul profesionist care a dobândit calitatea de pilot comandant pe un tip de aeronavă civilă și este trecut pe un alt tip de aeronavă civilă din motive neimputabile acestuia, indiferent de funcția pe care a fost trecut, nu poate avea salariul lunar de încadrare mai mic decât salariul lunar de încadrare avut anterior trecerii sau mai mic decât cel actualizat, acordat unui pilot comandant pe aeronava civilă pe care pilotul transferat a avut calitatea de pilot comandant. Dacă tipul respectiv de aeronavă civilă nu mai există în exploatare, se ia în calcul funcția de pilot comandant pe tipul de aeronavă civilă aflată în exploatare, cu greutatea maximă la decolare cea mai apropiată de aeronava civilă pe care persoana în cauză a deținut ultima calificare și licență.
Este interzisă exercitarea oricărei forme de constrângere fizică și/sau psihică, a oricărei presiuni sau acțiuni de intimidare asupra personalului aeronautic civil navigant profesionist care se află în situația unei inaptitudini psihomedicale temporare de zbor, pentru a i se impune executarea unei misiuni de zbor.
În scopul evitării acumulării oboselii excesive și afectării siguranței zborului, limitele maxime ale timpului de muncă și limitele minime ale timpului de odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist se stabilesc prin reglementări specifice, emise de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și cu consultarea sindicatelor reprezentative și/sau asociațiilor profesionale, angajatorii fiind obligați să ia toate măsurile pentru asigurarea respectării acestor limitări.
Personalul aeronautic civil navigant profesionist are dreptul de a călători gratuit la bordul aeronavelor civile de transport de pasageri, în limita locurilor disponibile, cu acceptul operatorului aerian.
Dovada activității de zbor pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist se face, pe baza înregistrării și evidenței acesteia, de către angajator.
Reglementările specifice care stabilesc, printre altele, forma, conținutul, modul de întocmire și completare, precum și certificarea tuturor documentelor de înregistrare și evidență a activității de zbor a personalului aeronautic civil navigant profesionist, inclusiv a carnetului individual de zbor, sunt emise de Ministerul Transporturilor.
Dovada privind vechimea în activitate în calitate de personal aeronautic civil navigant profesionist se face cu documentele eliberate, la solicitare, în acest sens de către angajatorii la care și-a desfășurat activitatea persoana în cauză.
Dispozițiile prezentului statut se aplică personalului aeronautic civil navigant profesionist care exercită activități aeronautice civile, iar autoritățile de stat civile și militare române sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar deținătorilor documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ca personal aeronautic civil navigant, cu licență în termen de valabilitate, aflat în misiune.
Actele administrative emise în condițiile prezentei legi pot fi atacate de persoanele vătămate la instanțele de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare.
Prezenta lege intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Până la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor va emite norme metodologice de aplicare a acesteia.
Pensia de serviciu netă reprezintă pensia de serviciu stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.
Venitul net reprezintă venitul brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu din care s-au dedus contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit, potrivit legislației în vigoare.
Orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă.
Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc cerințele legale pentru obținerea unei pensii de serviciu în baza reglementărilor din legile prevăzute la alin. (1) în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse acestora prin prezenta lege pot solicita, până la data de 31 decembrie 2028, acordarea pensiei de serviciu conform reglementărilor respective.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care cumulează două sau mai multe pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru dreptul cel mai avantajos.
Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru acordarea unei pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii pot cumula această categorie de pensie cu pensia din sistemul public de pensii.
Anexa
NUMĂRUL LUNILOR CARE CONSTITUIE BAZA DE CALCUL utilizat la stabilirea pensiei de serviciu pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România Luna și anul pensionării Număr luni bază de calcul Ianuarie 2024 12 Februarie 2024 12 Martie 2024 12 Aprilie 2024 12 Mai 2024 12 Iunie 2024 12 Iulie 2024 13 August 2024 13 Septembrie 2024 13 Octombrie 2024 13 Noiembrie 2024 13 Decembrie 2024 13 Ianuarie 2025 14 Februarie 2025 14 Martie 2025 14 Aprilie 2025 14 Mai 2025 14 Iunie 2025 14 Iulie 2025 15 August 2025 15 Septembrie 2025 15 Octombrie 2025 15 Noiembrie 2025 15 Decembrie 2025 15 Ianuarie 2026 16 Februarie 2026 16 Martie 2026 16 Aprilie 2026 16 Mai 2026 16 Iunie 2026 16 Iulie 2026 17 August 2026 17 Septembrie 2026 17 Octombrie 2026 17 Noiembrie 2026 17 Decembrie 2026 17 Ianuarie 2027 18 Februarie 2027 18 Martie 2027 18 Aprilie 2027 18 Mai 2027 18 Iunie 2027 18 Iulie 2027 19 August 2027 19 Septembrie 2027 19 Octombrie 2027 19 Noiembrie 2027 19 Decembrie 2027 19 Ianuarie 2028 20 Februarie 2028 20 Martie 2028 20 Aprilie 2028 20 Mai 2028 20 Iunie 2028 20 Iulie 2028 21 August 2028 21 Septembrie 2028 21 Octombrie 2028 21 Noiembrie 2028 21 Decembrie 2028 21 Ianuarie 2029 22 Februarie 2029 23 Martie 2029 24 Aprilie 2029 25 Mai 2029 26 Iunie 2029 27 Iulie 2029 28 August 2029 29 Septembrie 2029 30 Octombrie 2029 31 Noiembrie 2029 32 Decembrie 2029 33 Ianuarie 2030 34 Februarie 2030 35 Martie 2030 36 Aprilie 2030 37 Mai 2030 38 Iunie 2030 39 Iulie 2030 40 August 2030 41 Septembrie 2030 42 Octombrie 2030 43 Noiembrie 2030 44 Decembrie 2030 45 Ianuarie 2031 46 Februarie 2031 47 Martie 2031 48 Aprilie 2031 49 Mai 2031 50 Iunie 2031 51 Iulie 2031 52 August 2031 53 Septembrie 2031 54 Octombrie 2031 55 Noiembrie 2031 56 Decembrie 2031 57 Ianuarie 2032 58 Februarie 2032 59 Martie 2032 60 Aprilie 2032 61 Mai 2032 62 Iunie 2032 63 Iulie 2032 64 August 2032 65 Septembrie 2032 66 Octombrie 2032 67 Noiembrie 2032 68 Decembrie 2032 69 Ianuarie 2033 70 Februarie 2033 71 Martie 2033 72 Aprilie 2033 73 Mai 2033 74 Iunie 2033 75 Iulie 2033 76 August 2033 77 Septembrie 2033 78 Octombrie 2033 79 Noiembrie 2033 80 Decembrie 2033 82 Ianuarie 2034 84 Februarie 2034 86 Martie 2034 88 Aprilie 2034 90 Mai 2034 92 Iunie 2034 94 Iulie 2034 96 August 2034 98 Septembrie 2034 100 Octombrie 2034 102 Noiembrie 2034 104 Decembrie 2034 106 Ianuarie 2035 108 Februarie 2035 110 Martie 2035 112 Aprilie 2035 114 Mai 2035 116 Iunie 2035 118 Iulie 2035 120 August 2035 122 Septembrie 2035 124 Octombrie 2035 126 Noiembrie 2035 128 Decembrie 2035 130 Ianuarie 2036 132 Februarie 2036 134 Martie 2036 136 Aprilie 2036 138 Mai 2036 140 Iunie 2036 142 Iulie 2036 144 August 2036 146 Septembrie 2036 148 Octombrie 2036 150 Noiembrie 2036 152 Decembrie 2036 154 Ianuarie 2037 156 Februarie 2037 158 Martie 2037 160 Aprilie 2037 162 Mai 2037 164 Iunie 2037 166 Iulie 2037 168 August 2037 170 Septembrie 2037 172 Octombrie 2037 174 Noiembrie 2037 176 Decembrie 2037 178 Ianuarie 2038 180 Februarie 2038 182 Martie 2038 184 Aprilie 2038 186 Mai 2038 188 Iunie 2038 190 Iulie 2038 192 August 2038 194 Septembrie 2038 196 Octombrie 2038 198 Noiembrie 2038 200 Decembrie 2038 202 Ianuarie 2039 204 Februarie 2039 206 Martie 2039 208 Aprilie 2039 210 Mai 2039 212 Iunie 2039 214 Iulie 2039 216 August 2039 218 Septembrie 2039 220 Octombrie 2039 222 Noiembrie 2039 224 Decembrie 2039 226 Ianuarie 2040 228 Februarie 2040 230 Martie 2040 232 Aprilie 2040 234 Mai 2040 236 Iunie 2040 238 Iulie 2040 240 August 2040 242 Septembrie 2040 244 Octombrie 2040 246 Noiembrie 2040 248 Decembrie 2040 250 Ianuarie 2041 252 Februarie 2041 254 Martie 2041 256 Aprilie 2041 258 Mai 2041 260 Iunie 2041 262 Iulie 2041 264 August 2041 266 Septembrie 2041 268 Octombrie 2041 270 Noiembrie 2041 272 Decembrie 2041 274 Ianuarie 2042 276 Februarie 2042 278 Martie 2042 280 Aprilie 2042 282 Mai 2042 284 Iunie 2042 286 Iulie 2042 288 August 2042 290 Septembrie 2042 292 Octombrie 2042 294 Noiembrie 2042 296 Decembrie 2042 298 Ianuarie 2043 300