LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenței
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege are drept scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.
În înțelesul prezentei legi, principiile statuate de Directiva (UE) 2019/1 a Parlamentului European și a Consiliului, transpusă prin prezenta lege, se aplică situațiilor în care Consiliul Concurenței aplică doar prevederile art. 101 și/sau 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumit în continuare TFUE, aplică în mod paralel legislația națională și prevederile art. 101 și/sau 102 din TFUE , precum și atunci când aplică legislația națională în mod exclusiv.
Consiliul Concurenței exercită în calitate de autoritate națională de concurență atribuțiile prevăzute de prezenta lege, dispunând de garanțiile de independență, resurse și competențe în materie de aplicare a legii, astfel încât concurența să nu fie denaturată pe piața internă.
În vederea asigurării asistenței reciproce pentru garantarea bunei funcționări a pieței interne, Consiliul Concurenței cooperează cu Comisia Europeană și cu celelalte autorități naționale de concurență în cadrul Rețelei europene în domeniul concurenței.
Dispozițiile prezentei legi se aplică actelor și faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, săvârșite de
întreprinderi sau asocieri de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de cetățenie, respectiv de naționalitate română sau străină, denumite în continuare întreprinderi
autoritățile și instituțiile administrației publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Abrogat.
Când întreprinderile, definite potrivit prevederilor alin. (1) lit. a) , participă la o grupare realizată pe cale convențională prin acord, înțelegere, pact, protocol, contract și altele asemenea, fie ea explicită, publică ori ascunsă, dar fără personalitate juridică și indiferent de formă - alianță, coaliție, grup, bloc, federație și altele asemenea - pentru actele și faptele prevăzute la alin. (1) , săvârșite în cadrul participării la o asemenea grupare, dispozițiile prezentei legi se aplică fiecărei întreprinderi, ținându-se seama de principiul proporționalității.
Dispozițiile prezentei legi se aplică actelor și faptelor prevăzute la alin. (1) , când sunt săvârșite pe teritoriul României, precum și celor săvârșite în afara teritoriului țării, atunci când produc efecte pe teritoriul României.