LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Fiecare secție de votare trebuie să posede un număr suficient de urne etichetate corespunzător pentru alegerea Senatului, respectiv a Camerei Deputaților, urnă specială, cabine, ștampile cu mențiunea "VOTAT", având în vedere numărul alegătorilor înscriși în Registrul electoral și respectarea duratei votării prevăzute de lege. Buletinul de vot introdus în cealaltă urnă decât cea corespunzătoare tipului de alegere este luat în calcul dacă votul este valabil exprimat.
Cabinele și urnele trebuie așezate numai în încăperea în care se află localul de vot. Cabinele, urnele, ștampilele și celelalte materiale necesare biroului electoral al secției de votare se asigură de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecții.
În preziua votării primarii predau președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare materialele necesare votării. După preluarea buletinelor de vot, a ștampilelor, a listelor electorale permanente și a celorlalte tipizate necesare votării, președintele biroului electoral al secției de votare, împreună cu locțiitorul acestuia asigură, cu sprijinul logistic al primarului, transportul acestora, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în localul de vot.
Materialele prevăzute la alin. (3) se predau președintelui biroului electoral al secției de votare pe bază de borderou de predare-primire, cuprinzând felul și numărul de exemplare.
Președintele biroului electoral al secției de votare și ceilalți membri ai biroului electoral al secției de votare trebuie să fie prezenți la sediul secției de votare, în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, fiind obligați să verifice materialele prevăzute la alin. (3) . Președintele biroului electoral al secției de votare dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare.
Președintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.
La plecare, președintele biroului electoral al secției de votare sigilează toate căile de intrare în localul de vot cu benzi de hârtie, pe care le semnează după ce aplică în prealabil ștampila de control. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ștampila de control, ștampile cu mențiunea "VOTAT", buletine de vot sau liste electorale.
În ziua alegerilor, activitatea biroului electoral al secției de votare începe la ora 6,00. Președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri și, după caz, a persoanelor acreditate, verifică urnele, listele electorale, buletinele de vot și ștampilele, consemnând, în procesul-verbal prevăzut la art. 93 , numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, numărul pachetelor de buletine de vot, separat pentru Senat și Camera Deputaților, precum și numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT". După încheierea acestei operații închide și sigilează urnele, aplicând ștampila de control a secției de votare.
Pe măsură ce deschide pachetele sigilate, președintele este obligat să asigure aplicarea ștampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea.
Votarea începe la ora 7,00 și are loc până la ora 21,00.
În ziua de sâmbătă, la încheierea programului de votare prevăzut la art. 6 alin. (1^1) , președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri, iau următoarele măsuri
sigilează urnele de vot prin lipirea de benzi de hârtie pe deschizăturile acestora, pe care le semnează după ce aplică în prealabil ștampila de control
introduc ștampilele cu mențiunea «VOTAT» într-un plic pe care îl sigilează și pe care aplică ștampila de control
încheie un proces-verbal în care consemnează numărul buletinelor de vot nefolosite și numărul alegătorilor prezenți la vot.
La plecarea din localul de vot, după realizarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) , președintele biroului electoral al secției de votare sigilează toate căile de acces în localul de vot cu benzi de hârtie, pe care le semnează după ce aplică în prealabil ștampila de control. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ștampila de control, ștampile cu mențiunea «VOTAT», buletine de vot sau liste electorale.
În ziua de duminică, la începerea programului de votare prevăzut la art. 6 alin. (1^1) , ridicarea sigiliilor se va face de către președintele biroului electoral al secției de votare din străinătate, în prezența celorlalți membri ai biroului electoral al secției de votare, numai după ce s-a verificat integritatea sigiliilor, a listelor electorale și a buletinelor de vot nefolosite.
Localurile secțiilor de votare din străinătate sunt monitorizate video, în condițiile stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente la propunerea Ministerului Afacerilor Externe.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării
cartea de identitate
cartea electronică de identitate
cartea de identitate provizorie
buletinul de identitate
pașaportul diplomatic
pașaportul diplomatic electronic
pașaportul de serviciu
pașaportul de serviciu electronic
carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Cetățenii români cu domiciliul în România, dar care au fost înscriși în Registrul electoral cu adresa de reședință în străinătate, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoțite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reședinței
cartea de identitate
cartea electronică de identitate
cartea de identitate provizorie
buletinul de identitate
pașaportul diplomatic
pașaportul diplomatic electronic
pașaportul de serviciu
pașaportul de serviciu electronic
pașaportul simplu
pașaportul simplu electronic
pașaportul simplu temporar.
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în străinătate, conform prezentei legi, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării
pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu
pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu
pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.
Prin reședință în străinătate se înțelege adresa din străinătate la care persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu, și unde posedă un drept legal de ședere mai mare de 90 de zile. Documentele care atestă reședința în străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin. (5) Militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operațiuni din străinătate își exercită dreptul de vot la orice secție de votare constituită în țara în care își desfășoară misiunea. Aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și vor vota în baza pașaportului de serviciu. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 34 al art. I din acest act normativ, asupra art. 83 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, art. 83 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința, conform prezentei legi. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.
Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor. Fiecare alegător prezintă actul de identitate și, după caz, documentul care dovedește reședința operatorului de calculator al biroului electoral al secției de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă
persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv
persoana care s-a prezentat la vot și-a pierdut drepturile electorale
persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secție de votare
persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective și dacă a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reședință
persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul de vot la același scrutin. (4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare
oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării, persoana care și-a pierdut drepturile electorale și persoana care a optat să voteze prin corespondență
îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare la care este arondat, în cazul în care este arondat la altă secție de votare
îndrumă alegătorul să voteze la secția de votare unde a fost arondat conform reședinței, în cazul în care acesta a fost înscris în Registrul electoral cu adresa de reședință
înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective; în cazul în care persoana omisă este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secție de votare, președintele biroului electoral al acelei secții de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens și va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT"
înscrie în lista electorală suplimentară persoana care s-a prezentat la vot, are domiciliul sau reședința în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale; în cazul în care persoana este înscrisă în lista electorală permanentă existentă la altă secție de votare, președintele biroului electoral al acelei secții de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens și va radia persoana respectivă din lista electorală permanentă; după ce alegătorul semnează în lista electorală suplimentară îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT"
permite alegătorului care îndeplinește condițiile prevăzute de lege și este înscris în lista electorală permanentă să voteze; în acest sens, după ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă îi încredințează buletinele de vot și ștampila cu mențiunea "VOTAT".
În situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală permanentă, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.
Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.
Ștampila cu mențiunea "VOTAT" trebuie să fie rotundă și astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică.
După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.
În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.
Ștampila cu mențiunea "VOTAT", încredințată pentru votare, se restituie președintelui, care o aplică pe actul de identitate, menționând și data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărții de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.
Președintele poate lua măsuri ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. Atribuțiile acestuia, în această privință, se întind și în afara localului de vot, în sediul secției de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secției de votare, precum și pe străzi și în piețe publice până la o distanță de 50 m.
Pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare va avea la dispoziție mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar și de prefect, împreună cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
În afară de membrii biroului electoral al secției de votare, de candidați și de delegații și de observatorii acreditați, nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.
Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale și persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.
Operatorii de calculator au statut de personal tehnic auxiliar. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 35 al art. I din acest act normativ, asupra art. 84 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, art. 84 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Candidații și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin orice mijloace legale.
În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților competente.
Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive temeinice.
Durata totală a suspendărilor nu poate depăși o oră. Suspendarea este anunțată prin afișare la ușa localului secției de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanșat suspendarea.
În timpul suspendării, urnele de votare, ștampilele, buletinele de vot și celelalte documente și materiale ale biroului electoral al secției de votare vor rămâne sub pază permanentă. În timpul suspendării nu pot părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secției de votare în același timp.
Candidații și persoanele acreditate care asistă la votare în condițiile prezentei legi nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acest timp.
Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.
Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secției de votare.
Președintele biroului electoral al secției de votare sau, în lipsa acestuia, locțiitorul este obligat să primească și să înregistreze orice sesizare scrisă cu privire la nereguli produse în timpul procesului de votare, înaintată de membri ai biroului electoral al secției de votare, candidați, observatori acreditați, reprezentanți acreditați ai presei scrise, radioului și televiziunii, români și străini, ori alegători prezenți în secția de votare pentru exercitarea dreptului de vot. În cazul în care i se înaintează sesizarea în dublu exemplar, președintele biroului electoral al secției de votare, respectiv locțiitorul acestuia va menționa pe copia care rămâne la persoana care înaintează sesizarea faptul că a luat cunoștință de sesizarea respectivă și numărul sub care aceasta este înregistrată.
Pentru cetățenii cu drept de vot din circumscripția electorală respectivă care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secție de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării - ștampilă cu mențiunea "VOTAT" și buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea. În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Urna specială poate fi transportată numai de membrii biroului electoral al secției de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne. În cazul cetățenilor care nu se pot deplasa la sediul secției de votare, cererile scrise se pot transmite prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unitățile medicale unde se află internați, după caz.
Eliminat. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, completarea adusă de pct. 36 al art. I din acest act normativ, asupra art. 85 din Legea nr. 208/2015 a fost eliminată, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, alin. (10^1) al art. 85 menționat mai sus, este eliminat.
În cazurile prevăzute la alin. (10) , votarea se face numai pe baza unui extras întocmit personal de către președintele biroului electoral de pe lista electorală permanentă sau suplimentară existentă la secția respectivă. Extrasul se semnează de către președinte și se ștampilează, iar persoanele cuprinse în aceste extrase trebuie să fie radiate din celelalte liste electorale existente la secție.
În modalitatea prevăzută la alin. (10) și (11) pot vota numai persoanele care domiciliază pe raza teritorială a circumscripției electorale din țară.
Codurile numerice personale ale alegătorilor care au formulat cereri potrivit alin. (10) sunt preînregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, urmând a fi înregistrate definitiv la întoarcerea în localul de vot a echipei prevăzute la alin. (10) pe baza semnăturilor în extrasul prevăzut la alin. (11) .
Înainte ca echipa de membri ai biroului electoral al secției de votare să se deplaseze cu o urnă de vot specială la persoanele care nu pot vota la secția de votare potrivit legii, președintele biroului electoral al secției de votare solicită operatorului să verifice dacă persoanele respective și-au mai exercitat dreptul de vot în aceeași zi.
Pentru secțiile de votare din străinătate, dispozițiile prezentului capitol se aplică, după caz, cu luarea în considerare a condițiilor specifice privind organizarea secțiilor de votare în străinătate.
Disfuncționalitatea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal nu poate determina suspendarea sau întreruperea votării. În această situație, prin excepție de la prevederile art. 84 alin. (2) , alegătorii prezintă actul de identitate operatorului de calculator sau membrului biroului electoral al secției de votare desemnat de președintele acestuia, care consemnează pe suport electronic ori hârtie, după caz, codurile numerice personale ale alegătorilor și ora la care s-au prezentat la vot. Prevederile art. 84 alin. (4)-(10) se aplică în mod corespunzător.
Durata disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se consemnează de către președintele biroului electoral al secției de votare într-un proces-verbal. Atât apariția, cât și încetarea disfuncționalității Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal sunt notificate telefonic biroului electoral ierarhic superior de către președintele biroului electoral al secției de votare.
Metodologia de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) este stabilită prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.
La ora 21,00, președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.
Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, în condițiile prezentei legi.
La ora 21,00, urna specială trebuie să se afle în localul secției de vot.
Alegătorii aflați în situațiile prevăzute la alin. (2) pot vota până cel mult la ora 23,59. (5) 2 membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21,00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.
La toate operațiunile efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator și a personalului de pază, candidații, persoanele acreditate în condițiile prezentei legi, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, membrii birourilor electorale de circumscripție, ai oficiilor electorale și ai Biroului Electoral Central.
În sensul prezentei legi, prin persoane acreditate se înțelege următoarele
observatori interni, desemnați de către asociații sau fundații, care desfășoară activități de apărare a democrației și a drepturilor omului, acreditate de către Autoritatea Electorală Permanentă
reprezentanți ai instituțiilor mass-media românești, acreditate de către Autoritatea Electorală Permanentă
observatori internaționali, desemnați de către organizații străine sau internaționale pentru observarea alegerilor ori invitați de către autoritățile române, acreditați de către Autoritatea Electorală Permanentă
reprezentanți ai instituțiilor mass-media străine, acreditați de către Autoritatea Electorală Permanentă
delegați ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, acreditați de către birourile electorale de circumscripție, conform legii.
Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei alegerilor, asociația sau fundația care dorește să își desemneze observatori interni trebuie să depună o cerere la Autoritatea Electorală Permanentă prin care solicită acreditarea la scrutinul respectiv. Cererea trebuie să fie însoțită de documente din care rezultă că asociația sau fundația desfășoară activități de apărare a democrației și a drepturilor omului și este legal constituită cu cel puțin 6 luni înaintea datei alegerilor.
Până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei alegerilor, instituția mass-media care dorește să își desemneze reprezentanți trebuie să depună o cerere la Autoritatea Electorală Permanentă prin care solicită acreditarea la scrutinul respectiv. Cererea trebuie să fie însoțită de documente din care rezultă că instituția desfășoară activități în domeniul mass-media.
Pe baza documentului de acreditare emis de către Autoritatea Electorală Permanentă, asociația, fundația sau instituția mass-media poate desemna ca observatori interni sau reprezentanți, după caz, numai persoane care nu au apartenență politică.
Acreditarea observatorilor internaționali și a reprezentanților instituțiilor mass-media străine care solicită acest lucru se face de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Contestația privind acreditarea sau respingerea solicitării de acreditare se soluționează de către Curtea de Apel București, în termen de două zile de la data înregistrării. Hotărârea dată este definitivă.
Acreditarea emisă de Autoritatea Electorală Permanentă asociațiilor, fundațiilor și instituțiilor mass-media românești dă dreptul acestora de a desemna observatori interni și reprezentanți interni pe lângă toate birourile electorale ale secțiilor de votare.
Observatorii interni și reprezentanții instituțiilor mass-media românești pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare numai pe baza ecusoanelor emise de către asociația, fundația sau instituția mass-media românească acreditată de către Autoritatea Electorală Permanentă, însoțite de actul de identitate.
Procedura de acreditare, modelele documentelor de acreditare și ale ecusoanelor sunt stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.
Acreditarea delegaților partidelor politice se face de către birourile electorale de circumscripție, conform procedurii stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central, la cererea scrisă a conducerilor organizațiilor județene ale partidelor politice, ale alianțelor politice și ale alianțelor electorale sau ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, care nu au reprezentanți în birourile electorale ale secțiilor de votare, făcută cu cel puțin 5 zile înaintea datei alegerilor.
Observatorii internaționali și reprezentanții instituțiilor mass-media străine pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare numai pe baza documentului de acreditare emis de către Autoritatea Electorală Permanentă, care este valabil și în copie, însoțit de actul de identitate.
Delegații acreditați ai partidelor politice pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare numai pe baza documentului de acreditare emis de către biroul electoral de circumscripție, care este valabil și în copie, însoțit de actul de identitate.
Persoanele acreditate pot asista la operațiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 6,00 și terminând cu momentul încheierii și semnării de către membrii biroului electoral al secției de votare a procesului-verbal de constatare a rezultatelor votării în secția respectivă.
Persoanele acreditate nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități. Orice act de propagandă electorală, precum și încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei legi atrag aplicarea sancțiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.
La biroul electoral al secției de votare, persoanele acreditate pot staționa numai în spațiul stabilit în acest sens în sala de votare de către președintele biroului electoral al secției de votare.
La toate operațiunile ce țin de numărarea voturilor participă membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și pot asista candidații, persoanele acreditate în condițiile prezentei legi, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, membrii birourilor electorale de circumscripție, ai oficiilor electorale și ai Biroului Electoral Central.
După închiderea localului secției de vot, președintele, în prezența membrilor biroului electoral și a persoanelor acreditate, verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor de votare și introduce ștampilele cu mențiunea "VOTAT" într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare. Dispariția uneia sau a mai multor ștampile se consemnează în procesul-verbal prevăzut la art. 93 .
După efectuarea operațiunii prevăzute la alin. (1) președintele biroului electoral al secției de votare anulează buletinele de vot rămase neîntrebuințate și consemnează distinct, în procesele-verbale pentru fiecare tip de alegere, numărul buletinelor de vot anulate. În cazul în care există pachete intacte cu buletine de vot, mențiunea "ANULAT" se înscrie o singură dată pe pachetul respectiv și se aplică o singură dată ștampila de control.
Se numără toți alegătorii din listele electorale permanente și suplimentare care au participat la vot și se consemnează numărul lor în rubricile corespunzătoare din procesele-verbale. Se îndosariază listele electorale suplimentare în ordinea întocmirii lor.
Pentru fiecare tip de alegere se adună buletinele de vot utilizate așa cum rezultă din listele de alegător cu buletinele de vot neutilizate și anulate. Suma acestora, care trebuie să corespundă cu numărul de buletine primite în cadrul secției de votare, se consemnează în procesul-verbal. În cazul în care suma lor este alta decât numărul de buletine de vot primite, se precizează în procesul-verbal motivul pentru care apare eroarea, luându-se în considerare și întâmpinările și contestațiile adresate biroului electoral al secției de votare.
În cazul în care suma nu se verifică, membrii biroului electoral al secției de votare pot avea opinii separate. Acestea se consemnează în procesul-verbal.
După aceste operațiuni se procedează la deschiderea urnelor. Deschiderea urnelor se face în mod succesiv. Următoarea urnă se deschide numai după ce se efectuează numărătoarea buletinelor de vot și se consemnează rezultatele în procesul-verbal de la urna anterioară.
Președintele va citi, cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, denumirea competitorului electoral votat și va arăta buletinul de vot celor prezenți.
Pe formularul tipizat elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, unul dintre membrii biroului electoral, asistat de cel puțin încă un membru al acestuia, consemnează opțiunea ce rezultă prin citirea fiecărui buletin de vot.
Fiecare buletin de vot citit și consemnat în formular este așezat de către președinte, ajutat de ceilalți membri ai biroului electoral, într-un pachet separat pentru fiecare competitor electoral.
Pentru buletinele de vot nule, voturi albe, precum și pentru cele contestate se fac pachete separate.
Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ștampila de control a biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot având alt model decât cel legal aprobat sau la care ștampila este aplicată pe mai multe patrulatere ori în afara acestora. Aceste buletine de vot nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
În cazul în care există buletine de vot pentru care există opinii diferite privind valabilitatea votului, acesta va fi atribuit unui candidat sau va fi considerat nul, în funcție de părerea majorității membrilor biroului electoral al secției de votare.
Sunt voturi albe buletinele care nu au aplicată ștampila "VOTAT". Aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
Operatorii de calculator asigură, în condițiile stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor.
Președintele biroului electoral al secției de votare asigură transmiterea prin mijloace electronice către Biroul Electoral Central a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării, precum și a informațiilor provenite din verificarea corelării datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.
Înregistrările prevăzute la alin. (1) și fotografiile proceselor-verbale prevăzute la alin. (2) se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Serviciul de Telecomunicații Speciale verifică existența înregistrărilor prevăzute la alin. (1) , consemnează aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice, cu ocazia primirii acestora de la operatorii de calculator, și le transferă pe un mediu de stocare. Înregistrările video-audio se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condițiile legii.
Serviciul de Telecomunicații Speciale pune la dispoziția organelor competente să constate contravenții și fraude electorale sau să urmărească infracțiuni, la cererea acestora, copii ale înregistrărilor audiovideo prevăzute la alin. (1) .
Rezultatul se consemnează în câte un tabel separat și se încheie, în două exemplare originale, câte un proces-verbal.
Procesul-verbal cuprinde
numărul total al alegătorilor prevăzut în listele electorale existente în secția de votare, cu respectarea formulei: pct. a = pct. a1 + pct. a2 + pct. a3; a1) numărul total al alegătorilor potrivit listei electorale permanente, cu respectarea formulei: pct. a1 ≥ pct. b1; a2) numărul total al alegătorilor potrivit listei electorale suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a2 ≥ pct. b2; a3) numărul total al alegătorilor potrivit extrasului de pe listele electorale permanente și suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a3 ≥ pct. b3
numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale existente în secția de votare, cu respectarea formulei: pct. b = pct. b1 + pct. b2 + pct. b3; b1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în lista electorală permanentă; b2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în lista electorală suplimentară; b3) numărul total al alegătorilor care au votat prin intermediul urnei speciale
numărul buletinelor de vot primite, cu respectarea formulei: pct. c ≥ pct. d + pct. e + pct. f + pct. g
numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate
numărul total al voturilor valabil exprimate, cu respectarea formulei: pct. e ≤ [pct. b - (pct. f + pct. g)]; pct. e = suma voturilor valabil exprimate la pct. h
numărul voturilor nule
numărul voturilor albe
numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare competitor electoral
numărul voturilor contestate
expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestațiilor și a modului de soluționare a lor, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție
starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 39 al art. I din acest act normativ, asupra alin. (2) al art. 93 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, alin. (2) al art. 93 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Procesele-verbale se semnează de președinte, de locțiitorul acestuia, precum și de membrii biroului electoral al secției de votare și vor purta ștampila de control a acesteia.
Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului electoral al secției de votare nu influențează asupra valabilității procesului-verbal. Președintele va menționa motivele care au împiedicat semnarea.
Fiecare membru al biroului electoral al secției de votare are dreptul de a obține o copie a procesului-verbal, semnată de către președintele secției de votare sau de către locțiitorul acestuia, după caz, și de către ceilalți membri ai biroului.
În timpul operațiunilor de votare și de deschidere a urnelor se pot face întâmpinări și contestații cu privire la aceste operațiuni. Acestea se soluționează pe loc de către președintele biroului electoral al secției de votare.
Contestațiile se prezintă președintelui biroului electoral al secției de votare. Ele se formulează în scris în două exemplare, din care unul, semnat și ștampilat de președinte, rămâne la contestator.
Președintele biroului electoral al secției de votare hotărăște, de îndată, asupra contestațiilor a căror rezolvare nu suferă întârziere.
Separat pentru Senat și Camera Deputaților se întocmește câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal, în două exemplare originale, contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot nule și cele contestate, buletinele de vot întrebuințate și necontestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum și listele electorale utilizate în cadrul secției de votare, îndosariate pe tipuri de liste. Dosarele, sigilate și ștampilate, însoțite de listele electorale utilizate la secția de votare respectivă, se înaintează biroului electoral de circumscripție, respectiv oficiului electoral, în cel mult 24 de ore de la încheierea votării, de către președintele biroului electoral al secției de votare, cu pază militară și însoțit, la cerere, de reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale din biroul electoral al secției de votare, candidații sau persoanele acreditate conform prezentei legi.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare vor preda dosarele întocmite conform prevederilor alin. (9) la: a) sediile birourilor electorale de circumscripție, în cazul secțiilor de votare organizate pe teritoriul județelor
sediul oficiului electoral de sector pe raza căruia și-au desfășurat activitatea, în cazul secțiilor de votare organizate în municipiul București
sediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din țara în care au fost organizate.
Procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare organizate în străinătate, semnate de către președinte și de către membrii prezenți, însoțite de contestații, vor fi transmise prin mijloace electronice la biroul electoral al circumscripției electorale pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, de către președintele biroului electoral. Exactitatea datelor din aceste procese-verbale va fi confirmată telefonic președintelui sau locțiitorului biroului electoral de circumscripție, care va contrasemna și va ștampila documentele primite, de către președintele biroului electoral al secției de votare din străinătate. Procesele-verbale contrasemnate vor intra în centralizarea rezultatelor votării.
Birourile electorale ale secțiilor de votare organizate în străinătate întocmesc, separat pentru Senat și Camera Deputaților, câte un dosar care cuprinde: procesul-verbal, în două exemplare originale, contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot nule și cele contestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum și listele electorale utilizate în cadrul secției de votare, îndosariate pe tipuri de liste. Dosarele, sigilate și ștampilate, însoțite de listele electorale utilizate la secția de votare respectivă, se înaintează, cu sprijin logistic din partea Ministerului Afacerilor Externe, pe bază de proces-verbal, biroului electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării, iar în cazul în care acesta și-a încetat activitatea, Tribunalului București. Buletinele de vot întrebuințate și cele necontestate, buletinele de vot anulate și neutilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării sunt predate, pe bază de proces-verbal, misiunii diplomatice sau oficiului consular.
După primirea dosarelor prevăzute la art. 93 , biroul electoral de circumscripție încheie, separat pentru Senat și pentru Camera Deputaților, câte un proces-verbal cuprinzând totalizarea voturilor valabil exprimate pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală și candidat independent, pe care îl înaintează în termen de 24 de ore la Biroul Electoral Central.
După primirea proceselor-verbale încheiate de către birourile electorale ale circumscripțiilor, potrivit alin. (1) , Biroul Electoral Central stabilește partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat și pentru Camera Deputaților. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, calculat după cum urmează
5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel național sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puțin 4 circumscripții electorale pentru toți competitorii electorali
în cazul alianțelor politice și alianțelor electorale, la pragul de 5% prevăzut la lit. a) se adaugă, pentru al doilea membru al alianței, 3% din voturile valabil exprimate pe întreaga țară și, pentru fiecare membru al alianței, începând cu al treilea, câte un singur procent din voturile valabil exprimate în toate circumscripțiile electorale, fără a se putea depăși 10% din aceste voturi.
Pragul electoral este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din înmulțirea punctelor procentuale stabilite conform alin. (2) lit. a) .
După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care întrunesc și care nu întrunesc pragul electoral, biroul electoral de circumscripție procedează la atribuirea mandatelor de deputat, respectiv de senator. La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripție au dreptul să asiste candidații și persoanele acreditate.
Atribuirea de mandate se face avându-se în vedere numai partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (2) , în mod distinct pentru Senat și pentru Camera Deputaților, precum și candidații independenți care au obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral al circumscripției în care au candidat.
Repartizarea și atribuirea mandatelor de deputat și de senator se fac în două etape: la nivelul fiecărei circumscripții electorale și la nivel național
la nivelul circumscripției electorale, biroul electoral stabilește, separat pentru Senat și pentru Camera Deputaților, coeficientul electoral al circumscripției, prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidați ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce întrunesc condiția prevăzută la alin. (2) și pentru candidații independenți la numărul de deputați, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleși în acea circumscripție; coeficientul electoral este numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din această împărțire
fiecărei liste i se repartizează atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral al circumscripției electorale se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă
atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscripție, în ordinea înscrierii candidaților pe listă
pentru candidații independenți se atribuie fiecăruia câte un mandat, dacă a obținut un număr de voturi valabil exprimate cel puțin egal cu coeficientul electoral pentru deputați sau pentru senatori, după caz; candidații independenți participă la repartizarea mandatelor numai în prima etapă, cea de la nivelul circumscripției; un candidat independent nu poate primi decât un singur mandat
voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obținute de listele de candidați ale partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale ce întrunesc condiția prevăzută la alin. (2) , precum și mandatele ce nu au putut fi atribuite de biroul electoral de circumscripție se comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat.
Biroul Electoral Central însumează, separat pentru Senat și pentru Camera Deputaților, voturile neutilizate și pe cele inferioare coeficientului electoral de circumscripție din toate circumscripțiile electorale, pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care întrunește condiția prevăzută la alin. (2) ; numărul voturilor astfel obținute de fiecare partid politic, alianță politică și alianță electorală se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operații de împărțire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripțiilor electorale; valoarea zecimală a câtului obținut din aceste împărțiri se va trunchia după a 15-a zecimală, fără rotunjire; câturile rezultate din împărțire, indiferent de lista din care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la concurența numărului de mandate neatribuite; cel mai mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral național, pentru senatori și, separat, pentru deputați; fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice sau alianțe electorale i se repartizează atâtea mandate de deputați sau, după caz, de senatori, de câte ori coeficientul electoral național se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianța politică sau alianța electorală respectivă, rezultat din însumarea națională a voturilor neutilizate și a celor inferioare coeficientului electoral de circumscripție.
Desfășurarea mandatelor repartizate pe circumscripții electorale se face de Biroul Electoral Central, după cum urmează
pentru fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, cărora le-au revenit mandate potrivit alin. (7) , se împarte numărul voturilor neutilizate și al celor inferioare coeficientului electoral de circumscripție, din fiecare circumscripție electorală, la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru acel partid politic, acea alianță politică sau alianță electorală avut în vedere la repartizarea mandatelor naționale; rezultatul astfel obținut pentru fiecare circumscripție se înmulțește cu numărul de mandate cuvenite partidului, alianței politice, alianței electorale sau organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale; datele obținute se ordonează descrescător la nivelul țării și, separat, descrescător în cadrul fiecărei circumscripții; în circumscripțiile în care două sau mai multe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, în urma calculelor făcute, nu pot fi departajate în vederea determinării repartitorului circumscripției respective, departajarea pentru ordonarea descrescătoare se va face având în vedere întâi numărul voturilor rămase neutilizate în respectiva circumscripție, apoi numărul de voturi valabil exprimate în cadrul circumscripției, apoi numărul voturilor valabil exprimate la nivel național, iar, în final, dacă niciunul din criteriile anterioare nu duce la departajare, prin tragere la sorți, organizată de Biroul Electoral Central; pentru fiecare circumscripție se iau în calcul primele partide politice, alianțe politice, alianțe electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, în limita mandatelor ce au rămas de repartizat în circumscripția respectivă; ultimul număr din această operațiune reprezintă repartitorul acelei circumscripții; în continuare, se procedează la repartizarea mandatelor pe circumscripții în ordinea partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, precum și a circumscripțiilor din lista ordonată pe țară, astfel: primul număr din lista ordonată la nivel național se împarte la repartitorul circumscripției de la care provine, rezultând numărul de mandate ce îi revin în circumscripția respectivă; în continuare se procedează identic cu numerele următoare din lista ordonată la nivel național; în situația în care s-a epuizat numărul de mandate cuvenite unui partid politic, unei alianțe politice, unei alianțe electorale sau unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale ori dintr-o circumscripție electorală, operațiunea se continuă fără acestea; dacă numărul din lista ordonată la nivel național este mai mic decât repartitorul de circumscripție, se acordă un mandat
în cazul în care nu este posibilă acordarea mandatelor în ordinea ce rezultă din aplicarea prevederilor lit. a) , Biroul Electoral Central are în vedere circumscripția electorală în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale are cel mai mare număr de candidați sau un candidat, cărora nu li s-au atribuit mandate, iar dacă și astfel au rămas mandate neindividualizate pe circumscripții, circumscripția electorală în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale are cele mai multe voturi neutilizate ori cele mai multe voturi inferioare coeficientului electoral de circumscripție
dacă după aplicarea prevederilor lit. a) și b) au mai rămas mandate nedesfășurate pe circumscripții, Biroul Electoral Central le stabilește pe baza acordului partidelor politice, alianțelor politice sau alianțelor electorale cărora li se cuvin aceste mandate, potrivit alin. (4) , iar în lipsa unui acord, prin tragere la sorți, în termen de 24 de ore de la încheierea operațiunilor anterioare.
Mandatele desfășurate pe listele de candidați, potrivit alin. (8) , se atribuie candidaților de biroul electoral de circumscripție, în ordinea înscrierii acestora pe listă.
Biroul electoral de circumscripție eliberează certificatul doveditor al alegerii senatorilor și deputaților cărora li s-au atribuit mandate, în termen de 24 de ore de la încheierea fiecărei operațiuni de atribuire.
În cazul în care organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale optează pentru depunerea aceleiași liste de candidați în toate circumscripțiile electorale, mandatul de deputat revine, în ordinea înscrierii, candidatului aflat pe lista organizației minorității naționale respective.
Mandatul prevăzut la alin. (11) este atribuit la nivel național de către Biroul Electoral Central pentru fiecare minoritate națională în parte, conform art. 56 , organizației minorității respective care a câștigat cele mai multe voturi valabil exprimate la nivel național.
Biroul electoral de circumscripție încheie, separat, câte un proces-verbal pentru Senat și pentru Camera Deputaților privind toate operațiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor.
Procesul-verbal cuprinde
numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripția electorală, cu respectarea formulei: pct. a = pct. a1 + pct. a2 + pct. a3; a1) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente, cu respectarea formulei: pct. a1 ≥ pct. b1; a2) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a2 ≥ pct. b2; a3) numărul total al alegătorilor potrivit extrasului de pe listele electorale permanente și suplimentare, cu respectarea formulei: pct. a3 ≥ pct. b3
numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale din circumscripția electorală, cu respectarea formulei: pct. b = pct. b1 + pct. b2 b1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente; b2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare; b3) numărul total al alegătorilor care au votat prin intermediul urnei speciale
numărul buletinelor de vot primite, cu respectarea formulei: pct. c ≥ pct. d + pct. e + pct. f + pct. g
numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate
numărul total al voturilor valabil exprimate, cu respectarea formulei: pct. e ≤ [pct. b - (pct. f + pct. g)]; pct. e = suma voturilor valabil exprimate la pct. h
numărul voturilor nule
numărul voturilor albe
numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare listă de candidați și candidat independent
modul de atribuire a mandatelor, potrivit art. 94 , prenumele și numele candidaților aleși, precum și, după caz, partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care i-a propus
mandatele ce nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripției electorale, precum și voturile valabil exprimate ce urmează a fi însumate, potrivit art. 94 , pe întreaga țară
expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor, contestațiilor și hotărârilor luate de biroul electoral de circumscripție. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 40 al art. I din acest act normativ, asupra alin. (2) al art. 95 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, alin. (2) al art. 95 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Procesele-verbale întocmite de biroul electoral de circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării cuprind, pe lângă elementele prevăzute la alin. (2) , următoarele date
numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale pentru votul prin corespondență
numărul total al alegătorilor care au votat prin corespondență, înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență
numărul plicurilor exterioare expediate
numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate.
Procesul-verbal, împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare și de la oficiile electorale, după caz, formând un dosar, încheiat, sigilat, ștampilat și semnat de membrii biroului electoral, se înaintează, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea comunicării Biroului Electoral Central referitoare la desfășurarea, pe circumscripții electorale, a mandatelor repartizate centralizat la nivel național.
Buletinele de vot întrebuințate trebuie păstrate în deplină siguranță, ambalate, sigilate și etichetate, pe fiecare secție de votare, la birourile electorale de circumscripție și la sediile misiunilor diplomatice, respectiv ale oficiilor consulare, până la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările și contestațiile depuse, după care încheie câte un proces-verbal separat pentru Senat și pentru Camera Deputaților, cuprinzând, pe întreaga țară
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale, din care
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale suplimentare
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență
numărul total al alegătorilor înscriși în extrasele de pe listele electorale permanente și suplimentare; Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, abrogarea dispusă de pct. 41 al art. I din acest act normativ, asupra literei a) a alin. (1) al art. 96 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, litera a) a alin. (1) al art. 96 menționată mai sus, este reprodusă în forma anterioară abrogării dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020
numărul total al alegătorilor care au votat, înscriși în listele electorale, din care
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale suplimentare
numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale pentru votul prin corespondență
numărul total al alegătorilor înscriși în extrasele de pe listele electorale permanente și suplimentare
numărul total al voturilor valabil exprimate
numărul voturilor nule
numărul voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent
numărul buletinelor de vot primite de secțiile de votare și numărul plicurilor exterioare expediate către alegători
numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate, precum și numărul plicurilor exterioare sau interioare anulate
constatarea cu privire la modul de aplicare de către birourile electorale de circumscripție a prevederilor art. 94
repartizarea pe țară a mandatelor potrivit art. 94 și desfășurarea acestora pe circumscripții electorale potrivit aceluiași articol; j) organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care, deși au participat la alegeri, nu au obținut niciun mandat de senator sau de deputat; totalizarea voturilor valabil exprimate pentru listele fiecăreia dintre aceste organizații și constatarea organizațiilor cărora li se cuvine câte un mandat de deputat; numele și prenumele primului candidat de pe lista organizației îndreptățite la un mandat de deputat, care a întrunit cel mai mare număr de voturi; în cazul în care listele organizației au obținut un număr egal de voturi, desemnarea se face prin tragere la sorți
modul de soluționare a contestațiilor și întâmpinărilor primite.
Procesele-verbale se semnează de către președinte, de locțiitorul acestuia și de ceilalți membri ai Biroului Electoral Central în prezența cărora au fost întocmite și se înaintează Senatului și Camerei Deputaților, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele întocmite de birourile electorale de circumscripție. Lipsa semnăturii unor membri ai birourilor nu are influență asupra valabilității procesului-verbal și a alegerilor. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.
Biroul Electoral Central publică rezultatele alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen util, pentru respectarea prevederilor art. 63 alin. (3) din Constituția României , republicată.
Constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte
încălcarea prevederilor art. 49 alin. (2) ; înscrierea, cu bună știință, a unui alegător în mai multe liste electorale permanente, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, efectuarea de înregistrări sau radieri în Registrul electoral, cu încălcarea legislației în vigoare
neefectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral la termenele stabilite potrivit prezentei legi
efectuarea de operațiuni în Registrul electoral sau în listele electorale permanente de către persoane neautorizate
încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea propunerilor de candidaturi
refuzul de a pune la dispoziția agenților constatatori prevăzuți la art. 99 documentele și actele necesare efectuării controlului
neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum și distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări
distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite
nerespectarea dispozițiilor art. 49 alin. (4) ; nerespectarea dispozițiilor art. 79 ; Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 42 al art. I din acest act normativ, asupra literei h) a art. 98 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, litera h) a art. 98 menționată mai sus, este reprodusă în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020
acceptarea de către un cetățean a candidaturii în mai multe circumscripții electorale sau atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților, cu excepția candidaturilor propuse de organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale
nerespectarea deciziilor și hotărârilor birourilor și oficiilor electorale; nerespectarea hotărârilor, deciziilor și instrucțiunilor Autorității Electorale Permanente
nerespectarea dispozițiilor legale privind actualizarea delimitării secțiilor de votare
nerespectarea dispozițiilor art. 65 alin. (2)-(6) , art. 66-75 , art. 77 și 78 de către alte persoane decât radiodifuzori
tipărirea fără drept de buletine de vot, cu excepția specimenului anulat pus la dispoziția competitorilor electorali
refuzul de a permite accesul în secția de votare al candidaților, al persoanelor acreditate, al membrilor birourilor și oficiilor electorale și al reprezentanților Autorității Electorale Permanente să asiste la desfășurarea operațiunilor electorale
refuzul de a se primi și înregistra o sesizare, întâmpinare, contestație sau plângere scrisă înaintată în conformitate cu prevederile prezentei legi
refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi
înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei de votare
neaplicarea pe actul de identitate a ștampilei cu mențiunea "VOTAT" sau a timbrului autocolant, precum și reținerea actului de identitate, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secției de votare
întocmirea proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor prezentei legi
încălcarea prevederilor art. 16 ; continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, o anumită alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori un candidat independent; Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, abrogarea dispusă de pct. 43 al art. I din acest act normativ, asupra literei t) a art. 98 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, litera t) a art. 98 menționată mai sus, este reprodusă în forma anterioară abrogării dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020
purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare sau de către persoanele acreditate de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală
încălcarea de către membrii birourilor electorale a obligației de a participa la activitatea acestor birouri
refuzul președintelui biroului electoral sau al locțiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor prezentei legi
încălcarea de către asociații, fundații și instituții mass-media românești a condițiilor prevăzute de lege pentru desemnarea observatorilor interni și a reprezentanților instituțiilor mass-media
încălcarea de către persoanele acreditate a prevederilor art. 90
Contravențiile prevăzute la art. 98 lit. b)-e) , g)-i) , k) , l) , n)-p) , r) , s) , u)-w) , x) și y) , se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, cele de la lit. a) , f) , j) , m) , q) , t) și z) , cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 44 al art. I din acest act normativ, asupra alin. (1) al art. 99 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, alin. (1) al art. 99 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 98 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către
ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, pentru faptele prevăzute la art. 98 lit. a) , d) , f) , g) , a doua teză a lit. h) , lit. l) , m) , n) , p) , q) , r) , t) , u) , x) , y) , precum și pentru fapta prevăzută la art. 98 lit. j) , în cazul în care aceasta este săvârșită de către persoane fizice sau de către persoane juridice de drept privat
biroul electoral ierarhic superior, pentru faptele prevăzute la art. 98 lit. j) , o) , s) , v) , w) și z) săvârșite de birourile electorale
Biroul Electoral Central, pentru faptele prevăzute la art. 98 lit. d) și i)
împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 98 lit. a) , b) , c) , e) , prima teză a lit. h) , lit. k) , pentru fapta prevăzută la art. 98 lit. j) în cazul în care aceasta este săvârșită de partide politice, alianțe politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, autorități ale administrației publice centrale sau locale. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, modificarea adusă de pct. 44 al art. I din acest act normativ, asupra alin. (2) al art. 99 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, alin. (2) al art. 99 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1) , agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Contravențiilor prevăzute la art. 98 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică și cu competență generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu respectarea Constituției, a legii și a standardelor internaționale și europene în materie.
Autoritatea Electorală Permanentă își desfășoară activitatea cu respectarea principiilor independenței, imparțialității, legalității, transparenței, eficienței, profesionalismului, responsabilității, sustenabilității, predictibilității și legitimității.
Autoritatea Electorală Permanentă este condusă de un președinte, cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreședinți cu rang de secretar de stat.
Președintele este numit prin hotărâre adoptată în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalitățile cu pregătire și experiență în domeniul juridic sau administrativ. Este numit președinte candidatul care întrunește majoritatea voturilor deputaților și senatorilor.
Președintele este ajutat de 2 vicepreședinți cu rang de secretar de stat, unul numit de Președintele României, iar celălalt de prim-ministru.
Președintele și vicepreședinții nu pot fi membri ai unui partid politic.
Mandatul președintelui și mandatele vicepreședinților Autorității Electorale Permanente sunt de câte 8 ani și pot fi reînnoite o singură dată.
Mandatul președintelui sau vicepreședinților încetează în următoarele situații
expirarea mandatului
demisie
revocare
deces.
Președintele și vicepreședinții pot fi revocați din funcție, pentru motive temeinice, de către autoritățile care i-au numit.
Autoritatea Electorală Permanentă, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, își aprobă proiectul de buget propriu, înaintea dezbaterii bugetului de stat, și îl înaintează Guvernului în vederea includerii lui în bugetul de stat. Includerea cheltuielilor de capital în bugetul propriu se face cu consultarea Guvernului.
Președintele Autorității Electorale Permanente este ordonator principal de credite. În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, președintele emite ordine.
Abrogat.
Autoritatea Electorală Permanentă are un secretar general. Secretarul general este numit de prim-ministru pe bază de concurs, în condițiile legii.
Autoritatea Electorală Permanentă poate avea 2 secretari generali adjuncți, numiți de președintele Autorității Electorale Permanente, în condițiile prezentei legi.
În lipsa președintelui, atribuțiile acestuia sunt îndeplinite de unul dintre vicepreședinți, stabilit prin ordin.
Autoritatea Electorală Permanentă are un aparat propriu de specialitate, în cadrul căruia funcționează o structură centrală și structuri teritoriale. În cadrul structurii centrale a aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente funcționează departamente împărțite pe următoarele domenii principale de activitate
legislație, contencios electoral, relația cu Parlamentul și Uniunea Europeană
informatizarea proceselor electorale
controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale
logistică electorală
coordonarea și monitorizarea activităților în teritoriu
suportul organismelor electorale
cooperare internațională.
În afara departamentelor prevăzute la alin. (1) , în cadrul structurii centrale a aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente sunt organizate compartimente funcționale cu rol de suport în domeniile financiar, juridic, administrativ, registratură, audit intern și protecția informațiilor clasificate, la nivel de direcție generală, direcție, serviciu, birou sau compartiment, după caz.
În cadrul structurilor prevăzute la alin. (1) și (1^1) pot fi organizate direcții, servicii, birouri sau compartimente cu atribuții conexe.
În cadrul structurii centrale a aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente pot fi înființate, prin regulamentul de organizare și funcționare, cel mult 3 funcții de reprezentant permanent pe lângă organizații internaționale, ce activează în domeniul de competență al Autorității Electorale Permanente, salarizate la nivelul funcției publice parlamentare de director general.
Organizarea și funcționarea aparatului propriu al Autorității Electorale Permanente, numărul de posturi, statutul personalului, atribuțiile acestuia și structura organizatorică se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea Autorității Electorale Permanente. Personalul Autorității Electorale Permanente are același statut cu personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului. Cabinetele demnitarilor sunt organizate în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001 , cu modificările și completările ulterioare, pentru ministru și, respectiv, pentru secretar de stat. La organizarea și funcționarea aparatului propriu nu se aplică prevederile art. XVI din titlul III al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice, aprobată prin Legea nr. 144/2009 .
Abrogat.
Salarizarea personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente se face la nivelul prevăzut de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului.
Întreg personalul beneficiază de sporuri sau alte adaosuri salariale stabilite potrivit legii, calculate la salariul de bază lunar brut sau la indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției în care sunt încadrați. Prin personalul Autorității Electorale Permanente se înțelege personalul salarizat și indemnizat, numit în condițiile legii.
Prevederile Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente.
Președintele Autorității Electorale Permanente numește, promovează, eliberează sau destituie din funcție personalul din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente, conform legii.
Personalul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente cu statut de înalt funcționar public parlamentar este numit prin concurs, examen sau modificarea raporturilor de serviciu, după caz, cu avizul birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. Persoanele care ocupă funcții de demnitate publică și cele care ocupă funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, care nu au domiciliu și nici locuință proprietate personală în municipiul București, beneficiază de diurnă de deplasare, stabilită prin regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente.
Personalul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente cu statut de funcționar public parlamentar nu poate face parte din partide politice sau formațiuni politice.
Posturile de execuție și de conducere din cadrul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente se ocupă prin concurs, examen, numire sau modificarea raporturilor de serviciu ori de muncă, după caz, în condițiile legii și ale regulamentului de organizare și funcționare al Autorității Electorale Permanente. Condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor, precum și condițiile specifice pentru ocuparea posturilor din cadrul aparatului de specialitate al Autorității Electorale Permanente sunt stabilite, în condițiile legii, prin regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Avizul prevăzut la alin. (8) este consultativ, acesta trebuind să fie solicitat în cel mult 5 zile de la data finalizării examenului sau concursului, după caz. Avizul prevăzut la alin. (8) se emite în cel mult 15 zile de la data primirii solicitării Autorității Electorale Permanente.
Pe lângă Autoritatea Electorală Permanentă se înființează Rețeaua electorală națională, organism fără personalitate juridică care funcționează sub coordonarea președintelui Autorității Electorale Permanente, ce are următoarele obiective
asistarea Autorității Electorale Permanente la elaborarea, integrarea, corelarea și monitorizarea politicilor privind securitatea și reziliența sistemului electoral românesc
asistarea Autorității Electorale Permanente la efectuarea activităților de implementare și operaționalizare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal
asistarea Autorității Electorale Permanente la elaborarea, implementarea și operaționalizarea sistemelor și aplicațiilor informatice utilizate în procesele electorale.
În exercitarea atribuțiilor sale, Rețeaua electorală națională emite recomandări și rapoarte.
Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea Rețelei electorale naționale, precum și indemnizațiile ce revin membrilor acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorității Electorale Permanente.
Abrogat.
Pentru elaborarea, implementarea și operaționalizarea sistemelor și aplicațiilor informatice utilizate în procesele electorale Autoritatea Electorală Permanentă poate angaja personal calificat în domeniul tehnologiei informației, personal contractual încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, încheiat prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3)-(5) și ale art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Personalul prevăzut la alin. (1) își desfășoară activitatea în funcții de specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, funcții care se înființează în cadrul departamentelor din cadrul Autorității Electorale Permanente.
Numărul posturilor aferente funcțiilor de specialiști în tehnologia informației și comunicațiilor, criteriile și metodologia de selecție, precum și condițiile în care această categorie de personal își desfășoară activitatea se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Electorale Permanente, cu încadrarea în numărul maxim de posturi și în bugetul aprobat cu această destinație pentru personalul Autorității Electorale Permanente.
Prin derogare de la prevederile art. 30 din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 31 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, încadrarea personalului calificat prevăzut la alin. (1) se face conform criteriilor și metodologiei elaborate conform alin. (3) .
Drepturile salariale aferente funcțiilor înființate potrivit alin. (2) se stabilesc, prin derogare de la prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de până la de 6 ori valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prin ordin al președintelui Autorității Electorale Permanente.
Autoritatea Electorală Permanentă exercită următoarele atribuții principale
elaborează propuneri privitoare la asigurarea logisticii necesare desfășurării alegerilor, pe care le transmite spre însușire Guvernului și autorităților administrației publice locale, și urmărește modul de îndeplinire a propunerilor
urmărește realizarea din timp de o manieră unitară a dotărilor specifice secțiilor de votare: urne și cabine tipizate, ștampile, tușiere, recipiente pentru transportul buletinelor de vot și altele asemenea; controlează modul de păstrare a acestora între perioadele electorale și poate dispune măsuri pentru înlocuirea logisticii electorale care nu respectă standardele stabilite potrivit prezentei legi
urmărește modul de asigurare a fondurilor necesare realizării eșalonate, din timp, a logisticii necesare desfășurării procesului electoral, pe baza informărilor furnizate de autoritățile publice competente
monitorizează securitatea secțiilor de votare, a buletinelor de vot și a celorlalte documente și materiale specifice perioadei electorale, pe baza informărilor furnizate de autoritățile publice competente
monitorizează întocmirea și tipărirea listelor electorale permanente; monitorizează și controlează actualizarea Registrului electoral
administrează Registrul electoral și Registrul secțiilor de votare
controlează și monitorizează îndeplinirea sarcinilor care revin autorităților publice și altor organisme în pregătirea și organizarea proceselor electorale
asigură, în limita competențelor sale, aplicarea unitară a dispozițiilor legale referitoare la organizarea alegerilor și a referendumurilor
elaborează studii și propuneri vizând îmbunătățirea sistemului electoral, pe care le dă publicității și le prezintă autorităților publice, partidelor politice, precum și organizațiilor neguvernamentale interesate
prezintă Parlamentului, în maximum 3 luni de la încheierea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, pentru Președintele României, pentru Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale sau a unui referendum național, un raport asupra organizării și desfășurării alegerilor, respectiv a referendumului, cuprinzând referiri la participarea la scrutin, modul de desfășurare a acestuia, abaterile și neajunsurile, inclusiv de ordin legislativ, constatate și rezultatul consultării; raportul se dă publicității sub forma unei cărți albe
implementează programe de informare și educare a alegătorilor asupra sistemului electoral românesc și asupra respectării deontologiei electorale și asigură popularizarea acestora
organizează programe specifice de instruire și formare profesională în materie electorală pentru personalul autorităților și instituțiilor, cu atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor, precum și pentru persoanele care pot deveni membri ai birourilor electorale și operatori de calculator în secțiile de votare
elaborează programe și stabilește proceduri unitare privind exercitarea dreptului de vot de către persoanele cu dizabilități și asigură popularizarea acestora
elaborează proiectul bugetului propriu, care se aprobă prin legea bugetului de stat
întocmește lista cu personalul de specialitate atestat de Institutul Național de Statistică, care participă la centralizarea, prelucrarea datelor și constatarea rezultatelor alegerilor
coordonează Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării și Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal
organizează și implementează un sistem de colectare de date și de informare periodică a opiniei publice privind prezența populației la vot
propune și avizează, prin președintele său, proiectele de legi, ordonanțe și hotărâri ale Guvernului în domeniile sale de competență; pentru elaborarea proiectelor de acte normative în domeniile sale de competență poate folosi colaboratori externi în condițiile legii; ș) elaborează și supune Guvernului spre aprobare proiectele de hotărâri specifice bunei organizări și desfășurări a alegerilor și a referendumurilor
elaborează propuneri și proiecte de acte normative pentru îmbunătățirea și perfecționarea sistemului electoral românesc, pe care le supune Guvernului și/sau membrilor comisiilor parlamentare competente spre analiză și exercitare a dreptului de inițiativă legislativă; ț) elaborează strategii și planuri de acțiune pentru consolidarea integrității și a rezilienței sistemului electoral românesc, pe care le supune spre aprobare Parlamentului sau Guvernului, după caz
certifică aplicațiile informatice ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării și le pune la dispoziția partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, la cererea scrisă a acestora
face propuneri Guvernului pentru stabilirea datei de organizare și desfășurare a alegerilor parțiale pentru autoritățile administrației publice locale și sprijină organizarea acestora
veghează la respectarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumurilor locale
asigură aplicarea legislației privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
organizează conferințe, seminare și congrese naționale și internaționale în domeniul său de activitate
asigură transparența cheltuielilor efectuate pentru organizarea și desfășurarea alegerilor și referendumurilor.
Autoritatea Electorală Permanentă prezintă Parlamentului anual un raport asupra activității sale, conform legii.
Autoritatea Electorală Permanentă îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege.
Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, asigură funcționarea în sediul Biroului Electoral Central a unei infrastructuri informatice care îndeplinește următoarele obiective
asigură funcționarea Sistemului informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării
asigură stocarea în timp real a duplicatelor bazelor de date generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și a jurnalelor mașinilor pe care rulează acesta, pentru facilitarea analizei și transparenței acestora.
Infrastructura informatică prevăzută la alin. (1) este unică și cuprinde servere, sisteme de stocare a datelor, echipamente de comunicații și de securitate, precum și licențe și aplicații informatice, asigurate, instalate și configurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, conform cerințelor operaționale ale Autorității Electorale Permanente, fiind destinată exclusiv aplicării dispozițiilor prezentei legi.
Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării și Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal pot fi accesate pentru vizualizarea în timp real a datelor, din sediul Biroului Electoral Central, de către reprezentanții Biroului Electoral Central și cei ai Autorității Electorale Permanente, pe baza drepturilor de acces stabilite prin decizie a Autorității Electorale Permanente.
Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură asistența și suportul tehnic pentru funcționarea echipamentelor și aplicațiilor informatice prevăzute la alin. (2) .
Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, asigură aplicațiile și/sau serviciile informatice ce vor fi utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, precum și echipamentele informatice necesare centralizării rezultatelor votării de către Biroul Electoral Central. Acestea vor funcționa în cadrul infrastructurii informatice prevăzute la alin. (1) , cu asigurarea redundanței în centrul de date al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Aplicațiile informatice prevăzute la alin. (5) sunt certificate de Autoritatea Electorală Permanentă și puse de către aceasta la dispoziția partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, la cererea scrisă a acestora.
Autoritatea Electorală Permanentă asigură, pe tot parcursul zilei votării și al zilei următoare, publicitatea datelor privind numărul alegătorilor prezenți la vot, respectiv a informațiilor rezultate în urma verificării corelațiilor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, obținute prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Autoritatea Electorală Permanentă adoptă decizii, hotărâri și instrucțiuni, care se semnează de președinte și se contrasemnează de vicepreședinți.
Hotărârile și instrucțiunile Autorității Electorale Permanente care au caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Hotărârile și instrucțiunile Autorității Electorale Permanente care nu au caracter normativ, precum și deciziile Autorității Electorale Permanente se comunică persoanelor interesate și se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul propriu.
În subordinea Autorității Electorale Permanente se înființează Centrul "Expert electoral", cu personalitate juridică, care are următoarele obiective
sprijinirea fundamentării și a punerii în aplicare a strategiilor Autorității Electorale Permanente
creșterea nivelului de cunoștințe și abilități ale persoanelor implicate în pregătirea, organizarea și desfășurarea proceselor electorale
îmbunătățirea accesului la instrumentele juridice internaționale și regionale în domeniul electoral, la legislația electorală națională, la jurisprudența și doctrina din acest domeniu
informarea și educarea alegătorilor și a competitorilor electorali în spiritul principiilor și standardelor internaționale în domeniul electoral
dezvoltarea integrității electorale.
Centrul "Expert electoral" este condus de un director, numit în funcție de președintele Autorității Electorale Permanente, pe bază de concurs, în condițiile legii.
Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului "Expert electoral" și numărul de posturi se aprobă prin hotărâre a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, la propunerea președintelui Autorității Electorale Permanente.
Personalul Centrului "Expert electoral" este asimilat din punctul de vedere al statutului și al salarizării cu personalul Autorității Electorale Permanente.
Personalul Autorității Electorale Permanente poate desfășura activități cu plata cu ora în cadrul Centrului "Expert electoral", în condițiile stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al acestuia. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, abrogarea dispusă de pct. 48 al art. I din acest act normativ, asupra art. 105 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, art. 105 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară abrogării dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Centrul "Expert electoral" îndeplinește următoarele atribuții
elaborează analize, studii și rapoarte de cercetare în domeniul electoral, la solicitarea Autorității Electorale Permanente; Parlamentul, Guvernul și Președintele României pot solicita Autorității Electorale Permanente elaborarea de analize, studii și rapoarte de cercetare în domeniul electoral de către Centrul "Expert electoral"
prestează servicii de consultanță în domeniul electoral, pe bază de contracte încheiate cu persoane fizice sau juridice
organizează și realizează programe de formare, specializare, educare sau instruire în domeniul electoral
elaborează, editează, tipărește și difuzează în țară și în străinătate publicații în domeniul electoral
organizează sesiuni, conferințe și manifestări științifice în domeniul electoral.
În vederea efectuării atribuțiilor prevăzute la alin. (1) , Centrul "Expert electoral" poate încheia, în condițiile legii, parteneriate, acorduri de cooperare și contracte cu alte instituții publice ori private și/sau cu specialiști din țară și din străinătate. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, abrogarea dispusă de pct. 48 al art. I din acest act normativ, asupra art. 106 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, art. 106 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară abrogării dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.
Finanțarea cheltuielilor de funcționare și de capital ale Centrului "Expert electoral" se asigură din alocații de la bugetul de stat și din venituri proprii.
Finanțarea cheltuielilor de personal ale Centrului "Expert electoral" se asigură din alocații de la bugetul de stat.
Acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la alin. (1) și (2) se face prin bugetul Autorității Electorale Permanente.
Veniturile proprii ale Centrului "Expert electoral" se constituie din: a) donații și sponsorizări, în condițiile legii
venituri obținute din contracte de consultanță și cercetare
taxe de participare la activitățile de instruire, formare, specializare și educare
vânzarea produselor editoriale
taxe de participare la sesiuni, conferințe și manifestări științifice
alte activități asimilate, efectuate pe bază de contracte sau în parteneriat public-privat ori cu alte instituții publice
finanțări nerambursabile.
Cheltuielile privind activitățile prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. b)-e) se finanțează din veniturile proprii ale Centrului "Expert electoral". Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Întrucât prevederile Ordonanței de urgență nr. 26/2020 și-au încetat efectele juridice, potrivit mențiunilor de mai sus, abrogarea dispusă de pct. 48 al art. I din acest act normativ, asupra art. 107 din Legea nr. 208/2015 a devenit inaplicabilă, începând cu data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. În consecință, art. 107 menționat mai sus, este reprodus în forma anterioară abrogării dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 14 februarie 2020.