LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Alineatul (1) al articolului 12 din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, indiferent de calitatea persoanei
următoarele infracțiuni, dacă săvârșirea lor a intrat în scopul unui grup infracțional organizat, în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din Codul penal: (i) infracțiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 212-215, art. 217, art. 249-252, art. 263 - 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 314, art. 315, art. 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 și art. 311, art. 325, art. 342-347, art. 351, art. 359, art. 360-366 din Codul penal; (ii) infracțiunile prevăzute la art. 228, art. 229, art. 232 cu referire la art. 228-229, art. 233-237, art. 239-242, art. 244, art. 245-248, art. 295, art. 308-309 cu referire la art. 295 din Codul penal, art. 307, art. 309 cu referire la art. 307 din Codul penal, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro; (iii) infracțiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare; (iv) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare; (v) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, dacă în cauză, indiferent de numărul infracțiunilor concurente, s-a produs o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 500.000 euro; (vi) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare; (vii) infracțiunea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare
următoarele infracțiuni, indiferent dacă acestea au fost săvârșite sau nu în condițiile grupului infracțional organizat prevăzut de art. 367 alin. (6) din Codul penal: (i) infracțiunile prevăzute la art. 210-211, art. 217 cu referire la art. 210-211, art. 303, art. 309 cu referire la art. 303, art. 325, art. 328, dacă fapta privește infracțiunea prevăzută de art. 325, art. 360-366, art. 374, art. 394-412 din Codul penal; (ii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, cu modificările și completările ulterioare; (iii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (iv) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare; (v) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare; (vi) infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 186/2007 , cu modificările ulterioare; (vii) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu modificările ulterioare
infracțiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracțional intră vreuna dintre infracțiunile prevăzute la lit. a) sau b)
infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, dacă banii, bunurile și valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârșirea infracțiunilor date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
infracțiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedura penală, cu cele prevăzute la lit. a)-d).
La articolul II din Legea nr. 522/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.155 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, teza finală se elimină.
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 4, punctele 8 și 9 se modifică și vor avea următorul cuprins
fonduri - bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturi speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă
propaganda - răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepții ori doctrine, cu intenția de a convinge și de a atrage noi adepți
Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32
Constituie acte de terorism și se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, și cu interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârșirii lor, pot aduce atingere gravă unei țări ori unei organizații internaționale, atunci când sunt săvârșite în scopul de a intimida populația sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizație internațională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituționale, economice ori sociale ale unui stat sau organizații internaționale
omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală
amenințarea sau lipsirea de libertate
distrugerea
comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța zborului sau navigației unei nave ori aeronave
săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, precum și săvârșirea oricărui act de violență fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia
distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor, precum și întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranța și securitatea în acel aeroport
distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranța zborului
plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanțe capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în zbor
preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia
luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia, prin violență ori amenințare
comiterea de violențe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranța navei ori a platformei fixe
distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranța platformei sau a navigației navei
plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanțe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranța platformei ori a navigației navei
distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalațiilor sau serviciilor de navigație ori producerea de grave perturbații în funcționare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să pericliteze siguranța platformei fixe sau a navigației unei nave
nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive, precum și nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restrictionați; Articolul 33
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în unul dintre scopurile prevăzute la art. 32 alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte
procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanțe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul
instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.
Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte
înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3)
culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă
falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege
șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism
participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism
furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol."
După articolul 33 se introduc două noi articole, articolele 33^1 și 33^2, cu următorul cuprins: Articolul 33^1 Constituie infracțiune fapta de a recruta o persoană pentru săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. Art. 33^2. -
Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni prevăzute de prezenta lege se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.
Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
Articolul 34 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 34
Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea săvârșirii acestor infracțiuni
Articolul 35 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 35
Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăși maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.
Fapta de a conduce o entitate teroristă se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi
Articolul 36 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 36
Constituie infracțiune de finanțare a terorismului colectarea sau punerea la dispoziție, direct ori indirect, de fonduri, licite sau ilicite, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot ori în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism sau pentru susținerea unei entități teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Săvârșirea unei infracțiuni în scopul obținerii de fonduri, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot sau în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism ori pentru susținerea unei entități teroriste, se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.
Dacă fondurile obținute în condițiile alin. (2) au fost puse la dispoziția entității teroriste, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
Tentativa la faptele prevăzute de alin. (1) se pedepsește
Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 37
Amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivități cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalații nucleare ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecințe deosebit de grave, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Dacă amenințarea prevăzută la alin. (1) a fost adresată unui stat sau unei organizații internaționale, fapta se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi
Articolul 38 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 38 Alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
Articolele 39 și 47 se abrogă.
Alineatul (3) al articolului 43 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, se abrogă.
Alineatul (3) al articolului 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.
La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.
În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.
Alineatul (4) al articolului 16 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.236 din 22 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Nu pot fi membri fondatori sau membri în organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (3) al articolului 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2004 privind instituirea subvențiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenții care locuiesc în alte spații decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 7 octombrie 2004, aprobată prin Legea nr. 527/2004 , se abrogă.
Legea nr. 1/2005 *) privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Articolul 15 Nu pot fi membri fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege
Articolul 112 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 112 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta membrului fondator, a administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care
prezintă cu rea-credință în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului date neadevărate asupra constituirii societății cooperative sau asupra condițiilor economice ale acesteia ori ascunde cu rea-credință, în tot sau în parte, astfel de date
prezintă, cu rea-credință, în adunarea generală a membrilor cooperatori o situație financiară inexactă sau date inexacte asupra condițiilor economice ale societății cooperative, în vederea ascunderii situației ei reale."
Articolul 113 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 113 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care
folosește cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură societatea cooperativă, într-un scop contrar intereselor acesteia ori în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate cooperativă ori comercială în care are interese direct sau indirect
se împrumută sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează
încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situației financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta."
Articolul 114 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 114 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care
emite părți sociale sau obligațiuni cooperatiste la un preț inferior valorii lor nominale
nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea părților sociale neachitate
emite obligațiuni cooperatiste fără respectarea dispozițiilor legale sau emite părți sociale care nu cuprind mențiunile cerute de prezenta lege
nu respectă prevederile stabilite de prezenta lege privind înstrăinarea și transmiterea folosinței imobilizărilor corporale."
La articolul 115, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins
îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea, divizarea, dizolvarea, reorganizarea sau reducerea capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea cooperativă s-a început urmărirea penală.
La articolul 15 din capitolul IV "Măsuri anticorupție" al titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, litera f) se abrogă.
Articolul 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deținerea sau punerea în circulație, cu știință, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
La articolul 31 alineatul (2), literele b) și e) vor avea următorul cuprins
însoțitorul a săvârșit anterior una dintre infracțiunile următoare
omor
infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
lipsire de libertate în mod ilegal
infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori
trafic de țesuturi sau organe umane
infracțiuni de terorism
însoțitorul nu este persoana căreia i-a fost încredințată de către instanță supravegherea minorului, în condițiile legii penale;"
La articolul 40, litera c) va avea următorul cuprins
este internată într-un centru educativ sau într-un centru de detenție
Articolul 50 se abrogă
Articolul 51 va avea următorul cuprins: Articolul 51 Fapta persoanei prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) de a fi lăsat minorul într-un alt stat, cu încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), e) și g), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Legea nr. 282/2005 *) privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 13 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Articolul 39 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte
nedeclararea intenționată de către donator a bolilor transmisibile sau a factorilor de risc cunoscuți, după prealabila informare în cadrul examenului medical
recoltarea de sânge de la o persoană fără consimțământul acesteia
recoltarea de sânge de la un minor sau de la o persoană majoră lipsită de discernământ, în afara unor indicații medicale specifice stabilite de medicul curant
organizarea activității transfuzionale în vederea obținerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui și a componentelor sanguine umane
distribuția și utilizarea de sânge și componente sanguine umane fără efectuarea controlului biologic regulamentar și a procedurii de validare
efectuarea de activități privitoare la donarea, colectarea, controlul biologic, prepararea, distribuția și administrarea sângelui și a componentelor sanguine umane, fără autorizare din partea Ministerului Sănătății sau în alte condiții decât cele prevăzute în autorizația legală ori fără acreditare pentru activitățile respective
modificarea caracteristicilor biologice ale sângelui unei persoane, înainte de recoltare, fără consimțământul acesteia."
Articolul 40 se abrogă.
Legea nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul transportului pe calea ferată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005, se modifică după cum urmează
Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4 Pătrunderea fără drept urmată de refuzul părăsirii zonelor prevăzute la art. 1 și 2 de către o persoană neautorizată constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă
Articolele 5-8 se abrogă.
Articolele 34-36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, se abrogă.
Articolul 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 98
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală
arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice
poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi, funcționării instalațiilor, echipamentelor tehnologice și de tratare și neutralizare, menționate în prevederile acordului de mediu și/sau autorizației/autorizației integrate de mediu.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală
poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase
producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană
continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu
importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate
omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuții această obligație
producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării
nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală
nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate
producerea sau importul în scopul introducerii pe piață, precum și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare și introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora
transportul și tranzitul de substanțe și preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare
desfășurarea de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita și a obține acordul de import/export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice
cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală
provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiații ionizante, a contaminării mediului și/sau a expunerii populației la radiații ionizante, omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear
descărcarea apelor uzate și a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale ori provocarea, cu știință, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanțe ori deșeuri periculoase.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte
continuarea activității care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activități
neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri
refuzul intervenției în cazul poluării accidentale a apelor și a zonelor de coastă
refuzul controlului la introducerea și scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase sau introducerea în țară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora și fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.
Tentativa se pedepsește.
Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
La articolul 68, litera e) se abrogă
La articolul 68, litera f) va avea următorul cuprins
când funcționarul public parlamentar a fost condamnat pentru o infracțiune intenționată la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre definitivă;".
La articolul 13 alineatul (3) din Legea nr. 32/2006 privind obligațiunile ipotecare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 23 martie 2006, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: IX din LEGEA nr. 304 din 27 noiembrie 2015 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 902 din 4 decembrie 2015
să nu fie incapabilă ori să nu fi fost condamnată pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 46 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 *), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Abrogat.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Articolul 155
Prelevarea sau transplantul de organe, țesuturi ori celule de origine umană de la donatori în viață fără consimțământ dat în condițiile legii constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește
Articolul 156 va avea următorul cuprins: Articolul 156 Efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condițiile legii, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
Articolul 157 va avea următorul cuprins: Articolul 157
Fapta persoanei de a dona organe, țesuturi sau celule de origine umană, în scopul obținerii de foloase materiale, pentru sine ori pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Constrângerea unei persoane să doneze organe, țesuturi sau celule de origine umană constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Publicarea sau mediatizarea unor anunțuri privind donarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, donare ce ar fi efectuată în scopul obținerii unor foloase materiale pentru sine ori pentru altul, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă
Articolul 158 va avea următorul cuprins: Articolul 158
Organizarea sau efectuarea prelevării de organe, țesuturi ori celule de origine umană pentru transplant, în scopul obținerii unui folos material pentru donator sau organizator, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și cumpărarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în scopul revânzării.
Tentativa se pedepsește
Articolul 159 va avea următorul cuprins: Articolul 159
Introducerea sau scoaterea din țară de organe, țesuturi ori celule de origine umană fără autorizația specială emisă de Agenția Națională de Transplant constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește
Articolele 303, 304, 355 și 834 se abrogă
Articolul 835 va avea următorul cuprins: Articolul 835
Nerespectarea regulilor de bună practică în studiul clinic al medicamentelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Efectuarea de către personal necalificat în studiul clinic al medicamentelor a unor studii care necesită aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Articolul 26 din Legea nr. 96/2006 *) privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
Protecția juridică penală prevăzută la alin. (1) se aplică și după încetarea mandatului dacă faptele sunt comise în legătură cu exercitarea acestuia.
Articolul 11 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: ARTICOLUL 11 Cauză de nepedepsire Nu se pedepsesc faptele de intrare sau ședere ilegală pe teritoriul României, comise de persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecție conform prezentei legi.
Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
La articolul 121 alineatul (1), litera i) va avea următorul cuprins
nerespectarea prevederilor art. 97 și art. 98 alin. (1);"
Articolul 123 va avea următorul cuprins: Articolul 123
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă
fapta de a utiliza contribuția la fondul de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege
fapta de a utiliza lichiditățile bănești ale unui participant la un fond de pensii în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege
administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor de pensii facultative.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă desfășurarea fără drept a unei activități pentru care prezenta lege prevede obligația deținerii unei autorizații ori a unui aviz din partea Comisiei.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Legea nr. 227/2006 *) privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
inițiază aprobarea și revizuirea Listei interzise, în conformitate cu lista Agenției Mondiale Anti-Doping
Articolul 18 va avea următorul cuprins: Articolul 18
Lista interzisă, în conformitate cu cea a Agenției Mondiale Anti-Doping, se aprobă prin lege, la propunerea Agenției Naționale Anti-Doping.
Agenția va iniția revizuirea Listei interzise ori de câte ori vor apărea modificări în lista publicată de Agenția Mondială Anti-Doping
Articolul 53 va avea următorul cuprins: Articolul 53
Prescrierea sau administrarea de substanțe interzise, de către medici, sportivilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) se sesizează și Colegiul Medicilor din România
Articolul 54 va avea următorul cuprins: Articolul 54 Determinarea, prin orice mijloace, de către o persoană care are autoritate asupra sportivului, la consumul de substanțe interzise, în vederea sporirii capacității de performanță, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
Articolele 55-57 se abrogă.
Alineatele (1) și (2) ale articolului 38 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 *), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nerespectarea zonelor de protecție a construcțiilor și instalațiilor aferente sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, instituite în conformitate cu normele tehnice și de protecție sanitară în vigoare, dacă aceste zone erau marcate în mod corespunzător, precum și distrugerea marcajelor care semnalizează aceste zone constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează împiedicarea accesului la construcțiile, instalațiile și echipamentele componente, prin amplasarea de construcții sau prin depozitarea de obiecte și materiale pe traseul aducțiunilor, conductelor, colectoarelor, canalelor, căminelor, hidranților exteriori etc.
Articolul 77 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 77 Infracțiuni și pedepse Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
angajarea, ordonanțarea și efectuarea de plăți peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)
angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) peste limita creditelor bugetare aprobate
exercitarea oricăror atribuții cu implicații financiare pe toată perioada gestionării situației de insolvență, conform prevederilor art. 75 alin. (11)-(13), de către ordonatorul principal de credite sau de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale aflate în procedură de insolvență."
Articolele 37 și 38 și alineatul (3) al articolului 42 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Articolele 47 și 49-51 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 27 iulie 2006, se abrogă.
Alineatul (3) al articolului 36 din Legea nr. 334/2006 *) privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010, cu completările ulterioare, se abrogă.
Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 45 alineatul (1), litera k) se modifică și va avea următorul cuprins
când sunt condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia;"
La articolul 45 alineatul (1), litera l) se abrogă
La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
Soldații și gradații voluntari pot fi trecuți în rezervă sau scoși din evidențele militare, după caz, în cazul condamnării definitive la pedeapsa închisorii, fără executarea acesteia.
Articolul 14 din Legea nr. 402/2006 *) privind prevenirea accidentelor și organizarea activității de salvare din mediul subteran speologic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, se modifică și va avea următorul cuprins:
Însemnele, legitimațiile și culorile distinctive ale echipamentelor membrilor echipelor salvaspeo sunt unice pe întreg teritoriul României și se stabilesc de Corpul Român Salvaspeo - CORSA.
Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
Articolul 42 va avea următorul cuprins: Articolul 42
Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte
vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 32
vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare
tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv
practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari
emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar
vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale
vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condițiile art. 39^1
vânătoarea în intravilan, altfel decât în condițiile art. 34
vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate
urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație
vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze
vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 și prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2
vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, prin utilizarea lor în timpul deplasării, precum și prin fixarea vânatului în vederea tragerii prin metoda la pândă și vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad); Articolul 43
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. g) și z).
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ș)." Articolul 44 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă
scoaterea din țară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu național, fără respectarea reglementărilor emise de administrator
vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiții decât cele ale derogărilor
vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic
transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii
eliberarea de autorizații pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan și în ariile naturale protejate sau în porțiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora
împiedicarea, prin exercitarea de acte de violență, a desfășurării activităților de vânătoare în condițiile art. 4 alin. (2)
vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător."
Legea nr. 489/2006 *) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, se modifică după cum urmează
La articolul 23, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.
Articolul 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2006 privind măsurile ce se aplică pentru monitorizarea, combaterea și eradicarea gripei aviare pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 27 februarie 2006, aprobată cu completări prin Legea nr. 221/2006 , se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 9 Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 lit. a) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, se modifică după cum urmează
La articolul 25, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 25
Este nedemnă de a fi practician în insolvență
persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare
persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în insolvență, prin hotărâre judecătorească definitivă."
Articolul 75 va avea următorul cuprins: Articolul 75 Exercitarea activităților prevăzute la art. 1 fără a deține calitatea de practician în insolvență constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
Articolul 410 va avea următorul cuprins: Articolul 410 Desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și începerea desfășurării activităților ca instituție de credit fără a obține autorizația potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani." Articolul 411 Utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituții de credit, cu încălcarea dispozițiilor art. 6, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă
Articolul 412 va avea următorul cuprins: Articolul 412 Împiedicarea, fără drept, a exercitării, potrivit prezentei legi, de către Banca Națională a României a competențelor sale de supraveghere a instituțiilor de credit constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.