LEGE nr. 179 din 10 octombrie 2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ordonanța Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 14 mai 1998, se modifică și se completează după cum urmează
Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 1
Franciza reprezintă un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere, în conformitate cu conceptul francizorului. Acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistentă comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop.
Francizorul este un profesionist care
este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate sau a oricărui alt drept de proprietate intelectuală sau industrială; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză
conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu
asigură francizatului o pregătire inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate
utilizează personal și mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului
demonstrează aplicarea concretă a cunoștințelor pe care le deține, în cadrul unei unități-pilot; obiectivele principale ale unității-pilot sunt testarea și definitivarea formulei de afaceri.
Francizatul este un profesionist, persoană fizică sau juridică, selecționat de francizor, care aderă la principiul omogenității rețelei de franciză, așa cum este ea definită de către francizori. (4) Rețeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor și mai mulți francizați, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum și pentru dezvoltarea producției și distribuției unui produs sau serviciu. Francizatul este susținut de către francizor, prin aportul continuu de asistență comercială și/sau tehnică, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți.
Unitatea-pilot este echivalentul unui prototip, având scopul de a asigura cea mai facilă cale de aplicare în practică a rețetei de succes a francizorului, de a testa sistemul de franciză și infrastructura acestuia, servind proiectării programului de franciză și elaborării manualelor de instruire și a operațiunilor zilnice
La articolul 2, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Francizorul furnizează viitorului francizat informații care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoștință de cauză, la derularea contractului de franciză.
Francizorul furnizează potențialului francizat un document de dezvăluire de informații, care trebuie să conțină date specifice referitoare la: a) istoricul și experiența francizorului
amănunte privind identitatea managementului francizei
istoricul de litigii al francizorului și al conducerii acestuia
suma inițială pe care trebuie să o investească francizatul
obligațiile reciproce ale părților
copii ale rezultatului financiar al francizorului din ultimul an
deținerea informațiilor cu privire la unitatea-pilot
La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Până la debutul rețelei sale de franciză, francizorul va opera eficient un concept de afaceri, pentru o perioadă de cel puțin un an, în minimum o unitate-pilot
În tot cuprinsul ordonanței, termenul „beneficiar“ se înlocuiește cu termenul „francizat“.
La articolul 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, punctul 15 se modifică și va avea următorul cuprins
franciza - un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere în conformitate cu conceptul francizorului; acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Asociația Română de Franciză, asociație de utilitate publică, înființează Registrul Național de Franciză în care se înregistrează, la cerere, informațiile furnizate de către francizori prin documentul de dezvăluire de informații. Francizorii au posibilitatea de a înregistra în mod gratuit documentul de dezvăluire de informații în Registrul Național de Franciză.
Conținutul și modalitatea de administrare a Registrului Național de Franciză se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale cu atribuții în domeniul mediului de afaceri, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.