LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 (*actualizată*) parteneriatului public-privat (actualizată până la data de 21 aprilie 2011*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Contractul de parteneriat public-privat se încheie între partenerul public și investitorul privat, selectat cu respectarea procedurilor prevăzute la art. 18 și având în vedere
tipul de activități convenite potrivit prevederilor art. 6
stabilirea concretă, în funcție de tipul de activități, a obligațiilor părților în cadrul proiectului de parteneriat public-privat
valoarea investiției care face obiectul contractului de proiect de parteneriat public-privat
perioada de derulare a contractului de parteneriat public-privat și termenul de finalizare a acestuia
definirea calendarului de derulare a contractului de parteneriat public-privat, care stabilește termenele de: elaborare a studiului de fezabilitate, realizare a proiectului de execuție, derulare a finanțării, realizare a obiectivului public, întreținere/administrare/operare a obiectivului până la finalizarea contractului de parteneriat public-privat, predare a obiectivului către partenerul public
cotele de participare la proiectul de parteneriat public-privat care stau la baza proporțiilor de participare la compania de proiect
criteriile de performanță cu privire la îndeplinirea obiectivelor contractului de parteneriat public-privat
clauzele de retragere din proiect
penalitățile pentru situația când nu se îndeplinesc obiectivele stabilite în contract
condițiile de înființare a companiei de proiect, care se includ în conținutul contractului de proiect de parteneriat public-privat.
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al partenerului public, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia parteneriatului public-privat, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea partenerului public de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei legi.
În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înțelege orice operator economic care
are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de selecție
a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al partenerului public, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedură de selecție.
În sensul prevederilor alin. (1), prin act al partenerului public se înțelege orice act administrativ, orice altă operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de prezenta lege, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu ori în cadrul procedurii de selecție.
În vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, denumit în continuare Consiliu, cu respectarea prevederilor art. 28^3 alin. (1), art. 28^7 și 28^8.
Înainte de a se adresa Consiliului, persoana vătămată notifică partenerul public cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor legale în materia parteneriatului public-privat și la intenția de a sesiza Consiliul. Dispozițiile art. 22 alin. (1) și art. 28^3 alin. (1) rămân aplicabile.
Lipsa notificării prevăzute la alin. (1) nu împiedică introducerea cererii în fața Consiliului.
Notificarea prevăzută la alin. (1) nu are ca efect suspendarea de drept a procedurii de selecție. După primirea notificării, partenerul public poate adopta orice măsuri pe care le consideră necesare pentru remedierea pretinsei încălcări, inclusiv suspendarea procedurii de selecție sau revocarea unui act emis în cadrul respectivei proceduri.
Măsurile adoptate potrivit alin. (3) se comunică în termen de o zi lucrătoare atât persoanei care a notificat partenerul public, cât și celorlalți investitori privați implicați în procedura de selecție.
Persoana vătămată care a notificat partenerul public potrivit dispozițiilor alin. (1) se poate adresa de îndată Consiliului, fără a fi obligată să aștepte comunicarea măsurilor luate de partenerul public potrivit alin. (3).
Persoana vătămată care, primind comunicarea prevăzută la alin. (4), consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea pretinsei încălcări va transmite partenerului public o notificare de renunțare la dreptul de a formula acțiune în fața Consiliului sau, după caz, de renunțare la judecarea contestației.
Persoana vătămată poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință, în condițiile prezentei legi, despre un act al partenerului public considerat nelegal.
În cazul în care sesizarea prevăzută la alin. (1) privește conținutul documentației de selecție publicate în SEAP în condițiile prezentei legi, data luării la cunoștință este data publicării documentației.
După primirea unei contestații, partenerul public are dreptul de a adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației respective. Orice astfel de măsuri trebuie comunicate contestatorului, celorlalți investitori privați implicați în procedura de selecție, precum și Consiliului, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării acestora.
În situația în care contestatorul consideră că măsurile adoptate sunt suficiente pentru remedierea actelor invocate ca fiind nelegale, acesta va trimite Consiliului și partenerului public o notificare de renunțare la contestație. În acest caz, partenerul public nu mai are obligația de a comunică punctul său de vedere potrivit dispozițiilor art. 28^10 alin. (1).
În cazul primirii unei contestații de către Consiliu pentru care nu s-a luat act de renunțare conform prevederilor alin. (2), partenerul public are dreptul de a încheia contractul de parteneriat public-privat numai după comunicarea deciziei Consiliului în termenul prevăzut la art. 28^17 alin. (3), dar nu înainte de expirarea termenelor de așteptare. Dacă decizia Consiliului a fost atacată cu plângere, dispozițiile art. 28^21 se aplică în mod corespunzător.
Contractul încheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (3) este lovit de nulitate absolută.
Consiliul este competent să soluționeze contestațiile formulate în cadrul procedurii de selecție, înainte de încheierea contractului, prin complete specializate, constituite potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului, aprobat potrivit legii.
În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul adoptă decizii.
Contestația se soluționează de un complet format din 3 membri ai Consiliului, dintre care unul are calitatea de președinte de complet.
În cadrul fiecărui complet cel puțin președintele acestuia trebuie să fie licențiat în drept.
Cauzele se distribuie completelor în mod aleatoriu.
Procedura de soluționare a contestațiilor se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, celerității, contradictorialității și a dreptului la apărare.
Contestația se formulează în scris și trebuie să conțină următoarele elemente
numele, domiciliul sau reședința contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor și codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica și persoanele care le reprezintă și în ce calitate
denumirea și sediul partenerului public
denumirea obiectului contractului de parteneriat public-privat și procedura de selecție aplicată
obiectul contestației
motivarea în fapt și în drept a cererii
mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil
semnătura părții sau a reprezentantului persoanei juridice.
În situația în care Consiliul apreciază că în contestație nu sunt cuprinse toate elementele prevăzute la alin. (1), va cere contestatorului ca, în termen de 5 zile de la înștiințarea prin care i se aduce la cunoștință această situație, acesta să completeze contestația. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligației impuse de Consiliu, contestația va fi respinsă.
Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și partenerului public, nu mai târziu de expirarea termenelor prevăzute la art. 28^3 alin. (1). Contestatorul va atașa la contestație și copia actului atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum și copii ale înscrisurilor prevăzute la art. 28^7 alin. (1), dacă acestea sunt disponibile.
În termen de o zi lucrătoare de la primirea contestației, partenerul public are obligația să îi înștiințeze despre aceasta și pe ceilalți investitori privați participanți încă implicați în procedura de selecție. Înștiințarea trebuie să conțină inclusiv o copie a contestației respective.
Toate notificările sau comunicările actelor procedurale se fac cu confirmare de primire. Dispozițiile art. 18 alin. (2) lit. k) și ale art. 18 alin. (7) lit. r) se aplică în mod corespunzător.
În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), dispozițiile art. 28^12 și ale art. 28^4 alin. (3) nu sunt aplicabile.
Contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri de selecție vor fi conexate de către Consiliu pentru a se pronunța o soluție unitară. Pentru contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri de selecție se va păstra continuitatea completului de soluționare.
Până la soluționarea contestației de către Consiliu, investitorii privați participanți în cadrul aceleiași proceduri de selecție se pot asocia la contestație printr-o cerere proprie care trebuie să conțină toate elementele prevăzute la art. 28^7 alin. (1).
În vederea soluționării contestației/ contestațiilor, partenerul public are obligația de a transmite Consiliului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 22 alin. (1), punctul său de vedere asupra acesteia/acestora, însoțit de orice alte documente considerate edificatoare, precum și, sub sancțiunea prevăzută la art. 28^12 alin. (3), o copie a dosarului procedurii de selecție. Lipsa punctului de vedere al partenerului public nu împiedică soluționarea contestației/contestațiilor, în măsura în care s-a făcut dovada comunicării acesteia/acestora.
Partenerul public va notifica punctul de vedere și contestatorului/contestatarilor, în același termen prevăzut la alin. (1).
La cerere, contestatorul are acces la documentele aflate în dosarul procedurii de selecție depuse de partenerul public la Consiliu, cu excepția propunerilor tehnice ale celorlalți investitori privați participanți la procedura de selecție, acestea din urmă putând fi consultate de contestator numai cu acordul scris al respectivilor investitori privați, acord care se anexează la cererea pe care contestatorul o adresează Consiliului.
Partenerul public are dreptul de a transmite Consiliului punctul său de vedere asupra contestației/contestațiilor, însoțit de orice alte documente considerate edificatoare, precum și o copie a dosarului procedurii de selecție, înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 22 alin. (1).
În vederea soluționării contestației, Consiliul are dreptul de a solicita lămuriri părților, de a administra probe și de a solicita orice alte date/documente, în măsura în care acestea sunt relevante în raport cu obiectul contestației. De asemenea, Consiliul are dreptul de a solicita orice date necesare pentru soluționarea contestației și de la alte persoane fizice sau juridice.
Aplicarea prevederilor alin. (1) nu trebuie să conducă la depășirea termenului de soluționare a contestației, astfel cum este prevăzut la art. 28^14.
Partenerul public are obligația de a răspunde la orice solicitare a Consiliului și de a-i transmite acestuia orice alte documente care prezintă relevanță pentru soluționarea contestației, într-un termen care nu poate depăși 5 zile de la data primirii solicitării, sub sancțiunea unei amenzi în cuantum de 10.000 lei, aplicată conducătorului partenerului public.
Consiliul are obligația de a pronunța decizia privind amenda cel târziu în cea de-a 5-a zi de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3).
Decizia Consiliului privind amenda, neatacată în termen, constituie titlu executoriu și se execută de către organele competente, potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții.
Consiliul va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor aspecte de natură tehnică sau financiară. Durata efectuării expertizei trebuie să se încadreze înăuntrul termenului prevăzut pentru soluționarea contestațiilor de către Consiliu. Costul expertizei va fi suportat de partea care a formulat cererea de efectuare a acesteia.
Procedura în fața Consiliului este scrisă, iar părțile vor fi audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluționare a contestației.
Părțile pot fi reprezentate de avocați și pot depune concluzii scrise în cursul procedurii. De asemenea, părțile pot solicita să depună concluzii oral în fața Consiliului, fără ca prin aceasta să fie afectate termenele prevăzute la art. 28^14.
În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, Consiliul, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună, în termen de 3 zile, la cererea părții interesate, prin decizie, măsura suspendării procedurii de selecție.
Consiliul soluționează cererea de suspendare luând în considerare consecințele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public.
Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi atacată la instanța competentă, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Consiliul are obligația de a soluționa pe fond contestația în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului privind procedura de selecție a investitorului privat de la partenerul public, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației, conform art. 28^15 alin. (1). În cazuri temeinic justificate, termenul de soluționare a contestației poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile.
Nerespectarea termenului de soluționare a contestației prevăzut la alin. (1) constituie abatere disciplinară și poate atrage inclusiv declanșarea procedurii de evaluare potrivit legii.
Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
Consiliul examinează din punctul de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat și poate pronunța o decizie prin care îl anulează în parte sau în tot, obligă partenerul public să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de selecție. În cazul în care Consiliul dispune eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare din anunțul de selecție, documentul atașat ori din alte documente emise în legătură cu procedura de selecție, partenerul public are dreptul de a anula aplicarea procedurii de selecție.
În situația în care Consiliul apreciază că, în afară de actele contestate în cadrul procedurii de selecție, există și alte acte care încalcă prevederile prezentei legi, la care nu s-a făcut referire în contestație, atunci acesta va sesiza Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului, transmițându-le în acest sens toate datele/documentele relevante în susținerea sesizării.
În cazul în care Consiliul admite contestația și dispune luarea unei măsuri de remediere a actului atacat, va preciza și termenul în care aceasta trebuie dusă la îndeplinire, care nu va fi mai mare decât termenul de exercitare a căii de atac împotriva deciziei Consiliului, așa cum este prevăzut la art. 28^19 alin. (1).
Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită să formuleze contestația, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond.
În funcție de soluția pronunțată, Consiliul va decide asupra continuării sau anulării procedurii de selecție.
Consiliul poate lua act oricând în cursul soluționării contestației de renunțarea la aceasta de către contestator.
Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluționării contestației.
Consiliul nu poate decide atribuirea unui contract către un anumit investitor privat.
În măsura în care Consiliul respinge contestația, partenerul public va reține contestatorului din garanția de participare în raport cu valoarea estimată a contractului următoarele sume
între 63.000 lei și 420.000 lei inclusiv - 1% din această valoare
între 420.001 lei și 4.200.000 lei inclusiv - 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depășește 420.001 lei
între 4.200.001 lei și 42.000.000 lei inclusiv - 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depășește 4.200.001 lei
între 42.000.001 lei și 420.000.000 lei inclusiv - 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depășește 42.000.001 lei
între 420.000.001 lei și 4.200.000.000 lei inclusiv - 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depășește 420.000.001 lei
peste 4.200.000.001 lei - 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depășește 4.200.000.001 lei.
În măsura în care instanța competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestației, partenerul public are obligația de a returna contestatorului sumele prevăzute la alin. (1), în cel mult 5 zile lucrătoare de la data pronunțării deciziei instanței de judecată.
Decizia Consiliului privind modul de soluționare a contestației se adoptă cu votul majorității membrilor completului, aceștia neavând posibilitatea de a se abține.
După luarea deciziei, completul va întocmi o minută care se semnează de către toți membrii acestuia și se consemnează într-un registru special ținut de Consiliu.
Decizia Consiliului, adoptată potrivit alin. (1), va fi motivată și comunicată în scris părților în termen de 3 zile de la pronunțare. Decizia, fără motivarea acesteia, se publică pe pagina de internet a Consiliului înăuntrul aceluiași termen.
Decizia motivată se publică pe pagina de internet a Consiliului, în cadrul buletinului oficial, fără referire la datele de identificare a deciziei și ale părților, precum și la datele personale, în termen de 10 zile de la data la care aceasta rămâne definitivă și irevocabilă.
Decizia prin care Consiliul a dispus luarea unor măsuri de remediere va fi înaintată, în copie, în același termen prevăzut la alin. (3), către Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat din cadrul Secretariatului General al Guvernului, care are obligația de a monitoriza îndeplinirea măsurilor de remediere.
Decizia prin care Consiliul anulează în parte sau în tot actul atacat este obligatorie pentru partenerul public.
În cazul în care termenul prevăzut de art. 28^15 alin. (4) nu este respectat de partenerul public, se va aplica conducătorului unității care nu a efectuat toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului sau persoanei obligate o amendă pe fiecare zi de întârziere, ce constă în 20% din salariul minim lunar pe economie, la cererea părții interesate.
Decizia Consiliului este obligatorie pentru părți, contractul de parteneriat public-privat încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului fiind lovit de nulitate absolută.
Decizia pronunțată de Consiliu privind amenda, neatacată în termen, constituie titlu executoriu și se execută de organele competente potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită a creanțelor fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispoziții.
Deciziile Consiliului cu privire la soluționarea contestației și obligarea la plata amenzii pot fi atacate cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 28^20 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, pentru motive atât de nelegalitate, cât și de netemeinicie.
Plângerea va fi formulată în scris și va fi motivată, dispozițiile art. 28^7 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
Partea care formulează plângerea are obligația să comunice, în termenul prevăzut la alin. (1), o copie a acesteia, precum și a înscrisurilor doveditoare și părții adverse, depunând dovada de comunicare în fața instanței până la primul termen de judecată.
Plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu se taxează cu 50% din sumele prevăzute la art. 28^35.
Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul partenerului public. Cu excepția cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul nu are calitatea de parte în proces.
Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu privind procedurile de selecție ce au ca scop încheierea de contracte de parteneriat public-privat privind servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național, așa cum este definită de legislația în vigoare, este Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ și fiscal. Cu excepția cazurilor în care plângerea are ca obiect contestarea amenzii, Consiliul nu are calitatea de parte în proces.
Plângerea va fi soluționată în complet format din 3 judecători. (4) Plângerea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă. Prevederile art. 28^23 - art. 28^35 se aplică în mod corespunzător.
După soluționarea plângerii de către instanța prevăzută la alin. (1) sau (2), dosarul cauzei se restituie de către instanță Consiliului.
În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, președintele instanței poate dispune, la cererea părții interesate, prin încheiere dată cu citarea părților, suspendarea executării contractului.
Instanța soluționează cererea de suspendare luând în considerare consecințele probabile ale acesteia asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanța va putea să nu dispună măsura prevăzută la alin. (1) în cazul în care consecințele negative ale acesteia ar putea fi mai mari decât beneficiile ei. Hotărârea de a nu dispune suspendarea executării contractului nu trebuie să prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevăzută la alin. (1).
Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Instanța, admițând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz
anularea în tot sau în parte a actului partenerului public
obligarea la emiterea actului de către partenerul public
îndeplinirea unei obligații de către partenerul public, inclusiv eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunțul de selecție, documentul atașat sau din alte documente emise în legătură cu procedura de selecție
orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia parteneriatului public-privat.
Instanța sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului prin care acesta a soluționat contestația cu privire la excepție, admițând plângerea, va desființa decizia respectivă și va reține cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desființarea deciziei.
În situația în care instanța admite plângerea, modifică decizia Consiliului și constată că actul partenerului public a încălcat prevederile legislației în materia parteneriatului public-privat, iar contractul a fost încheiat înainte de comunicarea deciziei de către Consiliu, încălcându-se astfel prevederile art. 28^4 alin. (3), dispozițiile art. 28^31 alin. (1) lit. b) alin. (2)-(6) sau, după caz, ale art. 28^32 se aplică în mod corespunzător.
Instanța poate respinge pe fond plângerea.
Hotărârea pronunțată de instanță este definitivă și irevocabilă.
Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de selecție, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de parteneriat public-privat se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul partenerului public.
În fața instanței de judecată, litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul procedurilor de selecție care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei legi se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 720^2 - 720^7 și 720^9 din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.
Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii de selecție se solicită în justiție prin acțiune separată.
Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al partenerului public sau ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind procedura de selecție, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia parteneriatului public-privat, se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea oricăror altor măsuri de remediere de către partenerul public.
În cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de participare la procedura de selecție, persoana vătămată trebuie să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei legi, precum și a faptului că ar fi avut o șansă reală de a încheia contractul, iar aceasta a fost compromisă ca urmare a încălcării respective.
Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune prin rezoluție comunicarea acesteia, precum și a înscrisurilor către pârât.
Pârâtul este obligat să depună întâmpinarea în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 3 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
Cererea reconvențională se introduce în termenul prevăzut la alin. (2).
Comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Părțile, dacă dispun de asemenea mijloace de comunicare, au obligația de a indica datele corespunzătoare în cererea de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare.
Partea căreia, personal sau prin reprezentant ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
La data depunerii răspunsului la întâmpinare, judecătorul fixează prin rezoluție primul termen de judecată, care va fi de cel mult 20 de zile de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, dispunând citarea părților.
Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 10 zile.
Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța în temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.
Instanța va putea dispune o singură dată amânarea judecării cauzei, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună, la cererea părții interesate, prin încheiere motivată, cu citarea părților, suspendarea executării contractului.
Instanța soluționează cererea de suspendare sau privind o altă măsură provizorie luând în considerare consecințele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanța va putea să nu dispună măsurile prevăzute la alin. (1) în cazul în care consecințele negative ale acestora ar putea fi mai mari decât beneficiile lor. Hotărârea de a nu dispune măsuri provizorii nu trebuie să prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevăzută la alin. (1).
Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.
Instanța constată nulitatea contractului în următoarele cazuri
partenerul public a încheiat contractul fără să respecte obligațiile referitoare la publicarea anunțului de selecție conform prevederilor prezentei legi
au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (1) și art. 28^4 alin. (3), dacă această încălcare a privat investitorul privat interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care această încălcare este combinată cu încălcarea altor dispoziții în materia parteneriatului public-privat, dacă aceasta din urmă încălcare a afectat șansele investitorului privat interesat de a obține contractul.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care instanța consideră, după analizarea tuturor aspectelor relevante, că motive imperative de interes general impun menținerea efectelor contractului, aceasta va dispune în schimb sancțiuni alternative, după cum urmează
limitarea efectelor contractului, prin reducerea termenului de execuție a acestuia; și/sau
aplicarea unei amenzi partenerului public, cuprinsă între 2% și 15% din valoarea contractului, cuantumul acesteia fiind invers proporțional cu posibilitatea de a limita efectele contractului, conform dispozițiilor lit. a).
La aplicarea sancțiunilor alternative prevăzute la alin. (2), instanța va avea în vedere ca acestea să fie eficiente, proporționale și descurajante.
Acordarea de despăgubiri nu reprezintă o sancțiune alternativă adecvată în sensul prevederilor alin. (2).
Interesele economice legate de capacitatea contractului de a produce efecte pot fi avute în vedere ca motiv imperativ numai dacă, în circumstanțe excepționale, absența efectelor ar conduce la consecințe disproporționate. Interesele economice în legătură directă cu contractul respectiv, cum ar fi costurile generate de întârzieri în executarea contractului, costurile generate de lansarea unei noi proceduri de selecție, costurile generate de schimbarea investitorului privat care va îndeplini contractul sau costurile cu privire la obligațiile legale generate de absența efectelor contractului, nu constituie motive imperative de interes general.
În toate cazurile în care sancțiunea nulității prevăzută la alin. (1) nu poate avea efect retroactiv, întrucât desființarea obligațiilor contractuale deja executate este imposibilă, instanța va aplica în plus și sancțiunea prevăzută la alin. (2) lit. b).
În cazul unei încălcări a prevederilor art. 22 alin. (1) și art. 28^4 alin. (3), care nu face obiectul art. 28^31 alin. (1) lit. b), instanța poate decide, după analizarea tuturor aspectelor relevante, dacă va constata nulitatea contractului sau dacă este suficient să dispună sancțiuni alternative, precum cele prevăzute la art. 28^31 alin. (2).
Constatarea nulității contractului, în condițiile prevăzute la art. 28^31 alin. (1), se poate solicita și prin acțiune separată, în termen de
cel mult 30 de zile, începând cu ziua următoare informării de către partenerul public a investitorilor privați participanți la procedura de selecție cu privire la încheierea contractului, cu condiția ca informarea să fie motivată, potrivit art. 18 alin. (2) lit. k) și alin. (7) lit. r), sub rezerva dispozițiilor art. 18 alin. (2) lit. l) și alin. (7) lit. s)
cel mult 6 luni, începând cu ziua următoare încheierii contractului, în cazurile în care nu au fost respectate condițiile prevăzute la lit. a).
Cererea introdusă după expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 28^32.
Hotărârea se pronunță în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor și se comunică părților în cel mult 5 zile de la pronunțare.
Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secția comercială a curții de apel.
Recursul nu suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere.
În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, modificând sau casând sentința, va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond.
Cererile introduse, potrivit prevederilor prezentei legi, la instanțele judecătorești având ca obiect contractele care intră în sfera de aplicare a acesteia, precum și cele pentru repararea prejudiciului cauzat se taxează, în funcție de valoare, după cum urmează
până la valoarea de 40.000 lei inclusiv - 1% din această valoare
între 40.001 lei și 400.000 lei inclusiv - 400 lei + 0,1% din ceea ce depășește 40.001 lei
între 400.001 lei și 4.000.000 lei inclusiv - 760 lei + 0,01% din ceea ce depășește 400.001 lei
între 4.000.001 lei și 40.000.000 lei inclusiv - 1.120 lei + 0,001% din ceea ce depășește 4.000.001 lei
între 40.000.001 lei și 400.000.000 lei inclusiv - 1.480 lei + 0,0001% din ceea ce depășește 40.000.001 lei
între 400.000.001 lei și 4.000.000.000 lei inclusiv - 1.840 lei + 0,00001% din ceea ce depășește 400.000.001 lei
peste 4.000.000.000 lei - 2.200 lei.
Cererile neevaluabile în bani se taxează cu 4 lei.
Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile."
Întreaga procedură privind încheierea contractului de parteneriat public-privat se desfășoară în limba română. Toate actele de administrare a proiectului de parteneriat public-privat se desfășoară în limba română.
La finalizarea contractului de parteneriat public-privat, compania de proiect transferă, cu titlu gratuit, bunul public realizat prin contractul de parteneriat public-privat către partenerul public, în bună stare, exploatabil și liber de orice sarcină sau obligație. Condițiile tehnice de transfer sunt definite în contractul de parteneriat public-privat. În cazul bunurilor imobile, transferul dreptului de proprietate, sub sancțiunea nulității absolute, se va face cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii privind transferul dreptului de proprietate a bunurilor imobile sau ale dezmembrămintelor acestuia.
Proprietățile rezultate prin implementarea proiectului public-privat și terenurile ocupate de proiect, în afara bunurilor proprietate publică, și care nu pot fi înstrăinate sau grevate pot fi ipotecate, gajate și pot constitui garanții pentru finanțatorul proiectului public-privat, pe perioada de validitate a contractului.
Perioada de derulare a contractului de parteneriat public-privat se stabilește în baza ofertei depuse de investitorul privat, care are în vedere o analiză economico-financiară reală și riguroasă a proiectului, bazată pe criterii economice și în conformitate cu legislația în vigoare.