Înapoi la Legislație

Legea nr. 161/2003 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
25 februarie 2026ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026
Text consolidat la
25 februarie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
279

Pe scurt

Legea nr. 161/2003: LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 25 februarie 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 25 februarie 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
279 articole.
Cuprins

LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 232

(1)

Grupurile europene de interes economic - GEIE, persoane juridice cu scop patrimonial, sunt recunoscute și pot funcționa în România, în temeiul Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic (GEIE), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 199 din 31 iulie 1985, și al prezentei legi.

(2)

Grupurile europene de interes economic înmatriculate în România nu pot avea mai mult de 20 de membri.

Art. 233

Abrogat.

Art. 234

(1)

Grupul european de interes economic se constituie prin contract semnat de toți membrii și încheiat în formă autentică, denumit act constitutiv.

(2)

În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv al grupului european de interes economic, fondatorii sau administratorii ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul grupul, în condițiile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Grupurile europene de interes economic dobândesc personalitate juridică de la data înmatriculării, care se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului-delegat prin care se autorizează înmatricularea grupului.

(4)

Înmatricularea în registrul comerțului nu prezumă caracterul comercial al grupului european de interes economic.

(5)

După efectuarea înmatriculării, oficiul registrului comerțului comunică, din oficiu, un extras al încheierii judecătorului-delegat Regiei Autonome «Monitorul Oficial», spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.

(6)

După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii depun la oficiul registrului comerțului în a cărui rază teritorială se află sediul grupului european de interes economic, în termen de 15 zile, actul modificator și textul complet al actului constitutiv în formă autentică, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului-delegat.

(7)

Oficiul registrului comerțului va înainta, din oficiu, actul modificator astfel înregistrat și o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», spre a fi publicate în Partea a IV-a, pe cheltuiala grupului european de interes economic.

(8)

Fondatorii, respectiv administratorii, răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1) și (3) .

Art. 234^1

În cazul în care fondatorii sau reprezentanții grupului european de interes economic nu au cerut înmatricularea să în termenul legal, oricare membru poate cere oficiului registrului comerțului efectuarea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, a pus în întârziere fondatorii ori reprezentanții grupului, iar ei nu s-au conformat în cel mult 8 zile de la primire.

Art. 234^2

(1)

În cazul unor neregularități constatate după înmatriculare, grupul european de interes economic este obligat să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestora.

(2)

Dacă grupul european de interes economic nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele grupului, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, să înlăture neregularitățile constatate potrivit prevederilor alin. (1) .

(3)

Dreptul la acțiunea pentru regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de 6 luni de la data înmatriculării grupului european de interes economic.

Art. 243^3

În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect, scrisoare, anunț, publicație sau în alte documente emanând de la un grup european de interes economic, trebuie să se precizeze denumirea acestuia, însoțită de mențiunea «grup european de interes economic» sau de inițialele «GEIE».

Art. 234^4

Nulitatea unui grup european de interes economic înmatriculat în registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când

a)

lipsește actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică

b)

toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii grupului

c)

obiectul de activitate al grupului este ilicit sau contrar ordinii publice

d)

lipsește încheierea judecătorului-delegat de înmatriculare a grupului

e)

lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a grupului, în cazurile în care această autorizare este prevăzută în legile speciale pentru desfășurarea anumitor activități, precum cea bancară sau de asigurări

f)

actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul și obiectul de activitate ale grupului.

Art. 234^5

Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii pe fond la tribunal, cu excepția situației în care nulitatea este cauzată de caracterul ilicit sau contrar ordinii publice al obiectului grupului european de interes economic.

Art. 234^6

(1)

Tribunalul sesizat cu o cerere de nulitate poate stabili, chiar din oficiu, un termen pentru acoperirea nulității.

(2)

În cazul în care, pentru acoperirea nulității, este necesară convocarea membrilor grupului european de interes economic sau comunicarea către aceștia a textului proiectului de hotărâre împreună cu documentația aferentă, tribunalul va acorda, prin încheiere, termenul necesar pentru ca membrii să adopte hotărârea.

Art. 234^7

(1)

La data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, grupul european de interes economic este dizolvat și intră în lichidare.

(2)

Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulității se vor numi și lichidatorii grupului european de interes economic.

(3)

Tribunalul va comunica dispozitivul acestei hotărâri oficiului registrului comerțului, care, după înscrierea mențiunii, îl va trimite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 234^8

Grupul european de interes economic nu poate emite acțiuni, obligațiuni sau alte titluri negociabile.

Art. 234^9

(1)

O persoană juridică poate fi numită sau aleasă administrator al unui grup european de interes economic.

(2)

Administratorii sunt solidar răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute în sarcina lor de Regulamentul Consiliului nr. 2137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic (GEIE), publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 199 din 31 iulie 1985, de prezenta lege și de actul constitutiv.

Art. 235

(1)

Grupurile europene de interes economic pot înființa în România filiale, precum și sucursale, reprezentante și alte unități fără personalitate juridică.

(2)

Înființarea de sucursale sau filiale în România va fi supusă tuturor dispozițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și publicarea actelor și faptelor cerute pentru grupurile de interes economic române.

(3)

Grupurile europene de interes economic nu sunt supuse autorizării prevăzute de Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea și funcționarea în România a reprezentantelor societăților comerciale și organizațiilor economice străine, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Cererile de înmatriculare vor indica și

a)

denumirea sucursale/filialei și denumirea și sediul grupului european de interes economic

b)

obiectul de activitate al sucursalei/filialei, cu precizarea domeniului și a activității principale, precum și a naturii comerciale sau necomerciale a activității

c)

numele și calitatea persoanelor care pot reprezenta față de terți și în justiție grupul european de interes economic, precum și ale celor dintre ele care se ocupa nemijlocit de activitatea sucursalei/filialei

d)

puterile ce li s-au conferit reprezentanților și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat

e)

documentele contabile ale grupului european de interes economic, verificate și publicate potrivit legislației statului în care acesta își are sediul.

(5)

Vor fi supuse înregistrării și mențiunile referitoare la: a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvență asupra grupului european de interes economic

b)

dizolvarea grupului european de interes economic, numele/denumirea și puterile lichidatorilor acestuia

c)

închiderea sucursalei/filialei.

(6)

Toate aceste formalități se vor face la oficiul registrului comerțului de la sediul sucursalei sau filialei.

(7)

Dacă un grup european de interes economic înființează mai multe sucursale în România, documentele de constituire și alte acte ale aceluiași grup european, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una dintre sucursale.

Art. 236

(1)

Reprezentantul sau reprezentanții sucursalei unui grup european de interes economic răspund individual sau solidar, după caz, față de grup sau față de terți, pentru încălcarea dispozițiilor legale reglementând grupurile de interes economic, pentru nerespectarea prevederilor actului constitutiv, fie pentru culpe în activitatea desfășurata, care au produs prejudicii grupului.

(2)

În cazul în care mai mulți reprezentanți pot fi ținuți responsabili pentru aceleași fapte, tribunalul va stabili contribuția fiecăruia la repararea prejudiciului.

Art. 237

Veniturile anuale ale sucursalei unui grup european de interes economic se impozitează în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 24/1996 privind impozitul pe venitul reprezentantelor din România ale societăților comerciale și organizațiilor economice străine, aprobată și modificată prin Legea nr. 29/1997 , cu modificările ulterioare.

Art. 237^1

(1)

Sediul grupului european de interes economic poate fi mutat într-un alt stat membru, prin decizia membrilor grupului, luată în unanimitate.

(2)

Proiectul deciziei prevăzute la alin. (1) va fi comunicat, prin grija administratorilor, în termen de 15 zile de la elaborare, la oficiul registrului comerțului de la sediul grupului european de interes economic, în vederea menționării intenției de transfer în registrul comerțului. Oficiul registrului comerțului va transmite proiectul spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(3)

În termen de două luni de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, orice persoană interesată poate face opoziție, pentru motive de ordine publică, în condițiile Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care se soluționează opoziția la proiectul de decizie de transfer al sediului se menționează, din oficiu, în registrul comerțului.

(5)

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate cu observarea prevederilor alin. (3) sau a expirării termenului de introducere a opozițiilor, grupul european de interes economic va putea adopta, cu unanimitatea voturilor membrilor săi, hotărârea de transfer al sediului.

(6)

Hotărârea de transfer va produce efecte de la data înmatriculării grupului european de interes economic în registrul corespunzător noului sediu.

(7)

Radierea grupului european de interes economic din registrul comerțului este posibilă numai după prezentarea dovezii efectuării înmatriculării grupului în registrul din statul membru de destinație.

(8)

Până la efectuarea mențiunii cu privire la radierea grupului european de interes economic din registrul comerțului, terții se pot prevala de sediul grupului din România, cu excepția cazului în care grupul face dovada că aceștia au cunoscut existența sediului din statul membru de destinație.

Art. 237^2

Înmatricularea și/sau radierea în/din registrul comerțului a unui grup european de interes economic fac obiectul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Oficiul registrului comerțului de la sediul grupului va transmite, din oficiu, un comunicat în acest sens Oficiului Publicațiilor Oficiale ale Comunităților Europene, în vederea publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Art. 238

Prezentul titlu intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.

Art. I

Legea nr. 78/2000 *) pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: Modificările directe aduse asupra Legii nr. 78/2000 se găsesc în formele actualizate ale acestui act normativ

1.

Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins: Articolul 5

(1)

În înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, la art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, și la art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege

2.

La articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

Dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăzute la art. 18^1-18^5, prin sancționarea cărora se asigura protecția fondurilor și a resurselor Comunităților Europene

3.

După articolul 6 se introduce articolul 6^1 cu următorul cuprins: Articolul 6^1

(1)

Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasă să se creadă că are influenta asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.

(2)

Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea fapta.

(3)

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

(4)

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)

4.

Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

(3)

Dacă infracțiunile prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal, precum și infracțiunile prevăzute la art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani

5.

Articolul 8 va avea următorul cuprins: Articolul 8 Constituie infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege și faptele incriminate în aceste texte săvârșite de manageri, directori, administratori, cenzori sau alte persoane cu atribuții de control la societățile comerciale, companiile și societățile naționale, regiile autonome și la orice alți agenți economici

6.

După articolul 8 se introduc articolele 8^1 și 8^2 cu următorul cuprins: Articolul 8^1 Prevederile art. 254-257 din Codul penal și ale art. 6^1 și 8^2 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător și următoarelor persoane

a)

funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte

b)

membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte

c)

funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercita atribuții similare în cadrul Comunităților Europene

d)

persoanelor care exercita funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competenta este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe

e)

funcționarilor unui stat străin; f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin. Art. 8^2

—

Promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internaționale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obținerii unui folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale, se pedepsește cu închisoare de la unu la 7 ani

7.

Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13 Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani

8.

După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins: Articolul 13^1 Infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani

9.

La articolul 17, după litera d) se introduce litera d^1) cu următorul cuprins: d^1) șantajul, săvârșit în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a

10.

Litera e) a articolului 17 va avea următorul cuprins

e)

infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a

11.

Litera g) a articolului 17 va avea următorul cuprins

g)

infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârșite în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a

12.

Litera i) a articolului 17 va avea următorul cuprins

i)

traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespectarea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a

13.

La articolul 17, după litera i) se introduc literele j) și k) cu următorul cuprins

j)

infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, săvârșite în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a

k)

infracțiunea prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002 , săvârșită în legătura cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a

14.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 18 vor avea următorul cuprins: Articolul 18

(1)

Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. a)-d^1) se sancționează cu pedepsele prevăzute în Codul penal pentru aceste infracțiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

(2)

Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. e) se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, al căror maxim se majorează cu 3 ani

15.

Alineatul (4) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

(4)

Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. g) se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, al căror maxim se majorează cu 2 ani

16.

Alineatul (6) al articolului 18 va avea următorul cuprins:

(6)

Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. i) privind traficul de droguri se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, al căror maxim se majorează cu 2 ani, infracțiunea privind traficul de substanțe toxice se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 312 din Codul penal, al carei maxim se majorează cu 2 ani, iar infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor se sancționează cu pedepsele prevăzute la art. 279 din Codul penal al căror maxim se majorează cu 2 ani

17.

La articolul 18 se introduc alineatele (7) și (8) cu următorul cuprins:

(7)

Infracțiunile prevăzute la art. 17 lit. j) privind traficul de persoane se sancționează cu pedepsele prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, al căror maxim se majorează cu 2 ani.

(8)

Infracțiunea prevăzută la art. 17 lit. k) se sancționează cu pedeapsa prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002 , al carei maxim se majorează cu 2 ani

18.

La Capitolul III, după articolul 18 se introduce Secțiunea 4^1 cu următorul cuprins: Secțiunea 4^1 Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene Art. 18^1. -

(1)

Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2)

Cu aceeași pedeapsa se sancționează omisiunea de a furniza, cu știința, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri.

(3)

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 18^2. -

(1)

Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2)

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(3)

Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la alin. (1). Art. 18^3. -

(1)

Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

(2)

Cu aceeași pedeapsa se sancționează omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

(3)

Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Art. 18^4

—

Tentativa infracțiunilor prevăzute la art. 18^1-18^3 se pedepsește. Art. 18^5

—

Încălcarea din culpă, de către director, administrator sau persoana cu atribuții de decizie sau de control în cadrul unui agent economic, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă a avut ca rezultat săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 18^1-18^3 sau săvârșirea unei infracțiuni de corupție ori de spălare a banilor în legătură cu fondurile Comunităților Europene, de către o persoană care se află în subordinea sa și care a acționat în numele acelui agent economic, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi

19.

Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 În cazul infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror

20.

Alineatul (3) al articolului 25 se abrogă

21.

Articolul 26 va avea următorul cuprins: Articolul 26 Secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului exercitat în condițiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, și nici instanței de judecată. Datele și informațiile solicitate de procuror sau de instanța de judecată se comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instanței, în cursul judecății

22.

Articolul 27 va avea următorul cuprins: Articolul 27

(1)

Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în prezenta lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, procurorul poate să autorizeze motivat, pe o durata de cel mult 30 de zile

a)

punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora

b)

punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicațiilor

c)

accesul la sisteme informaționale

d)

comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.

(2)

Pentru motive temeinice autorizarea prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită, în aceleași condiții, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maxima a măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.

(3)

În cursul judecății, instanța poate dispune prelungirea măsurilor prevăzute la alin. (1), prin încheiere motivată.

(4)

Dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedura penală se aplică în mod corespunzător

23.

Articolul 29 va avea următorul cuprins: Articolul 29

(1)

Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.

(2)

La judecătorii, tribunale și curțile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători

24.

La articolul 31, după alineatul (1) se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

(2)

Dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și prezentei legi, în măsura în care aceasta nu prevede altfel

25.

Articolul 32 se abrogă.

Art. II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 *) privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002 , se modifică și se completează după cum urmează: Modificările directe aduse asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002 se găsesc în formele actualizate ale acestui act normativ

1.

Alineatul (3) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

(3)

Parchetul Național Anticorupție se organizează ca structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, este condus de un procuror general și este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Procurorul general al Parchetului Național Anticorupție este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

2.

Litera a) a alineatului

(1)

al articolului 3 va avea următorul cuprins

a)

efectuarea urmăririi penale, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și în prezenta ordonanță de urgență, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art. 13, în competenta Parchetului Național Anticorupție

3.

La articolul 3, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

(3)

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție emite ordine

4.

Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4

(1)

Parchetul Național Anticorupție este condus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (3), de un procuror general, ajutat de un procuror general adjunct, asimilat adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

5.

La articolul 4, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

În activitatea sa, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție este ajutat de 2 procurori consilieri, asimilați procurorilor consilieri ai procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

6.

Alineatul (3) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

(3)

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Parchetului Național Anticorupție se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Public. Fondurile alocate Parchetului Național Anticorupție se aprobă distinct, de Parlament, ca anexă la bugetul Ministerului Public

7.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 5 vor avea următorul cuprins: Articolul 5

(1)

La nivel central Parchetul Național Anticorupție se organizează în secții conduse de procurori șefi de secție, și anume

a)

secția de combatare a corupției

b)

secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție

c)

secția judiciară penală.

(2)

În cadrul Parchetului Național Anticorupție la nivel central se pot organiza servicii și birouri, prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție

8.

La articolul 5, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

Ofițerii de poliție judiciară sunt organizați într-o brigadă condusă de un chestor, subordonat procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, iar specialiștii încadrați în Parchetul Național Anticorupție sunt organizați în servicii și birouri, prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție

9.

Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins: Articolul 7

(1)

La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel se înființează servicii teritoriale ale Parchetului Național Anticorupție

10.

Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

(3)

Numărul procurorilor, al ofițerilor de poliție judiciară și al specialiștilor menționați la art. 6, încadrați în serviciile teritoriale prevăzute la alin. (1), este stabilit de către procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, pentru fiecare serviciu, în funcție de volumul și de complexitatea activității de urmărire penală, în limita numărului total de posturi aprobat

11.

La articolul 7, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

În cadrul serviciilor teritoriale ale Parchetului Național Anticorupție se pot organiza birouri și alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului Național Anticorupție

12.

Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13

(1)

Sunt de competența Parchetului Național Anticorupție, care funcționează la nivel central, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 , săvârșite în una dintre următoarele condiții

a)

dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o paguba materială mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro sau o perturbare deosebit de grava a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro

b)

dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către deputați, senatori, membrii Guvernului, secretari de stat și asimilații acestora, judecătorii Curții Supreme de Justiție, ai Curții Constituționale, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, consilierii prezidențiali și consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale, consilierii de stat ai primului-ministru, membrii, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi, guvernatorul și viceguvernatorul Băncii Naționale a României, președintele Consiliului Concurentei, ceilalți magistrați, ofițeri superiori, amirali, generali, mareșali, chestori, chestori principali, chestori șefi adjuncți și chestori șefi, subcomisari, comisari și comisari șefi, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, primarul general și viceprimarii municipiului București, primării și viceprimarii sectoarelor municipiului București și primării și viceprimarii municipiilor reședința de județ, prefecți, subprefecți, persoane cu funcții de conducere și control în cadrul autorităților publice centrale, notarii publici, comisarul general al Gărzii Financiare și comisarii șefi ai Gărzii Financiare județene, membrii consiliilor de administrație și persoanele care dețin funcții de conducere de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes național, al companiilor și societăților naționale, al băncilor și societăților comerciale la care statul este acționar majoritar, instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare și al unităților centrale financiar-bancare, precum și persoanele prevăzute la art. 8^1 din Legea nr. 78/2000 .

(2)

Sunt de competenta serviciilor teritoriale ale Parchetului Național Anticorupție, care funcționează la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 , săvârșite în una dintre următoarele condiții

a)

dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o paguba materială mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 3.000 euro, dar nu mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro

b)

dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale sau de valoarea sumei ori a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de către lichidatori judiciari, comisari ai Gărzii Financiare, subinspectori, inspectori, inspectori principali, agenți de poliție, indiferent de gradul profesional, personal vamal, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai camerelor județene de conturi, executorii judecătorești, consilierii județeni și locali, primării și viceprimarii orașelor alții decât cei prevăzuți la alin. (1) lit. b), persoane cu funcții de conducere și control în cadrul autorităților publice locale.

(3)

Procurorii specializați din cadrul Parchetului Național Anticorupție efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2).

(4)

Urmărirea penală în cauzele privind infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite de militari se efectuează de procurori militari din cadrul Parchetului Național Anticorupție.

(5)

Sunt de competenta parchetelor de pe lângă instanțe, potrivit dispozițiilor Codului de procedura penală, infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care nu sunt date, potrivit alin. (1) și (2), în competenta Parchetului Național Anticorupție

13.

După articolul 13 se introduce articolul 13^1 cu următorul cuprins: Articolul 13^1 Competența de judecată privind infracțiunile săvârșite de procurorii din Parchetul Național Anticorupție revine instanței competente să judece, potrivit legii, infracțiunile săvârșite de procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel și de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

14.

După articolul 22 se introduce articolul 22^1 cu următorul cuprins: Articolul 22^1 Ordonanțele prin care se dispune arestarea preventivă și rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul serviciilor teritoriale ale Parchetului Național Anticorupție sunt confirmate de procurorii șefi ai acestor servicii, cele întocmite de către procurorii șefi ai serviciilor teritoriale, precum și cele întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a Parchetului Național Anticorupție sunt confirmate de procurorii șefi ai secțiilor. Când ordonanțele prin care se dispune arestarea preventivă și rechizitoriile sunt întocmite de procurorii șefi ai secțiilor Parchetului Național Anticorupție, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet

15.

Articolul 23 va avea următorul cuprins: Articolul 23 Persoanele arestate preventiv în cauzele de competenta Parchetului Național Anticorupție sunt deținute în locuri anume stabilite în cadrul Parchetului Național Anticorupție, deservite de personal detașat de la Direcția Generală a Penitenciarelor sau, după caz, în secțiile de arest preventiv ale penitenciarelor

16.

Articolul 25 va avea următorul cuprins: Articolul 25 În vederea consultării reciproce în cazul infracțiunilor de competența Parchetului Național Anticorupție și a schimbului de date și informații cu privire la investigarea și urmărirea acestor infracțiuni se constituie un birou de legătură cu instituții similare din alte state

17.

Articolul 26 se abrogă

18.

Literele a), d) și e) ale articolului 27 vor avea următorul cuprins

a)

98 de posturi de procurori

d)

70 de posturi de personal auxiliar de specialitate

e)

63 de posturi de personal economic și administrativ

19.

Alineatele (1), (2) și (3) ale articolului 28 vor avea următorul cuprins: Articolul 28

(1)

Procurorii din cadrul Parchetului Național Anticorupție sunt salarizați cu indemnizațiile prevăzute în anexa nr. 1, cap. A, nr. crt. 2-11 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților.

(2)

Specialiștii prevăzuți în art. 11 sunt salarizați cu indemnizația prevăzută în anexa nr. 1, cap. B, nr. crt. 9 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , aceasta fiind unica forma de salarizare. Specialiștii care au funcția de șef serviciu sau șef birou sunt salarizați cu indemnizația corespunzătoare funcției de procuror șef serviciu și, respectiv, procuror șef birou din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel.

(3)

Ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la art. 10 sunt salarizați cu indemnizația prevăzută în anexa nr. 1, cap. A, nr. crt. 18 la Ordonanța de urgență nr. 177/2002 , aceasta fiind unica forma de salarizare. Ofițerii de poliție care au funcția de șef serviciu și șef birou sunt salarizați cu indemnizația corespunzătoare funcției de procuror șef și, respectiv, procuror șef birou din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de apel.

Art. III

Legea nr. 115/1996 *) privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, se modifică și se completează după cum urmează: Modificările directe aduse asupra Legii nr. 115/1996 se găsesc în formele actualizate ale acestui act normativ

1.

Titlul legii va avea următorul cuprins: LEGE pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici

2.

Articolul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 1 Se instituie obligația declarării averii pentru demnitari, magistrați și asimilații acestora, persoane cu funcții de conducere și de control prevăzute în prezenta lege și pentru funcționarii publici, precum și procedura controlului averilor acestora în cazul în care exista dovezi certe că anumite bunuri ori valori nu au fost dobândite în mod licit

3.

Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2

(1)

Președintele României, deputații, senatorii, membrii Guvernului, consilierii prezidențiali, consilierii de stat, secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum și asimilații acestora, magistrații și asimilații acestora, consilierii județeni și locali, primării, viceprimarii, prefecții, subprefecții, persoanele cu funcții de conducere și de control și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice centrale ori locale sau în cadrul instituțiilor publice ori de interes public, personalul încadrat la cabinetul demnitarului, membrii consiliilor de administrație și persoanele care dețin funcții de conducere, de la director, inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, al companiilor și societăților naționale, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, instituțiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naționale a României, băncilor la care statul este acționar majoritar, au obligația să își declare averea, în condițiile prezentei legi.

(2)

Obligația privind declararea averii revine, în condițiile prezentei legi, și persoanelor care sunt numite în funcție de către Președintele României, Parlament sau primul-ministru

4.

Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4

(1)

Declarația de avere se depune după cum urmează

a)

Președintele României, consilierii prezidențiali și consilierii de stat depun declarația de avere la șeful Cancelariei Administrației Prezidențiale

b)

președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii depun declarația de avere la secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte

c)

primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru depun declarația de avere la secretarul general al Guvernului

d)

magistrații și asimilații acestora depun declarația de avere la Consiliul Superior al Magistraturii

e)

persoanele prevăzute la art. 2 alin. (2) depun declarația de avere la secretariatele autorităților sau instituțiilor publice din care fac parte

f)

consilierii județeni și locali, precum și primării și viceprimarii depun declarația de avere la secretarii unităților administrativ-teritoriale

g)

prefecții și subprefecții depun declarația de avere la secretarul general al prefecturii

h)

persoanele cu funcții de conducere și de control prevăzute la art. 2 alin. (1), funcționarii publici și personalul încadrat la cabinetul demnitarului depun declarația de avere la compartimentul de resurse umane din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice sau, după caz, al unităților din care fac parte.

(2)

Declarația de avere se publică pe paginile de Internet ale Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorități ori instituții publice centrale, prefecturilor sau consiliilor județene, după caz, ori în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 30 de zile de la data depunerii. Cheltuielile de publicare se suporta de către persoanele juridice din care fac parte persoanele prevăzute la art. 2.

(3)

Persoana desemnată să primească și să păstreze declarațiile de avere eliberează depunătorului o dovada de primire și ia măsuri pentru asigurarea publicării acestora, potrivit dispozițiilor alin. (2)

5.

Alineatul (2) al articolului 5 se abroga

6.

Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6

(1)

Persoanele prevăzute la art. 2 au obligația ca, anual, în situația în care dobândesc bunuri de natura celor prevăzute în anexa, să își actualizeze declarația de avere. De asemenea, la încheierea mandatului sau la încetarea activității, ele au obligația să depună o noua declarație privind averea pe care o dețin la data respectiva

7.

Alineatele (3) și (4) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:

(3)

Persoanele prevăzute la art. 2, numite în funcții pe perioade mai mari de 4 ani sau pe durata nedeterminată, au obligația ca, din 4 în 4 ani, să depună o declarație de avere actualizată.

(4)

Neactualizarea declarației de avere, din motive imputabile, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, în situația dobândirii unor bunuri, potrivit alin. (1), sau nedepunerea unei noi declarații în termen de 15 zile de la încetarea activității ori, după caz, de la expirarea celor 4 ani de la ultima declarație conduce la declanșarea din oficiu a procedurii de control

8.

Alineatul (2) al articolului 14 va avea următorul cuprins:

(2)

Ordonanța de clasare se comunica părților și parchetului de pe lângă curtea de apel, în raza căreia funcționează comisia, precum și direcției generale județene a finanțelor publice în raza căreia domiciliază persoana a carei avere este supusă cercetării

9.

Alineatul (1) al articolului 21 va avea următorul cuprins: Articolul 21

(1)

Cercetarea averii Președintelui României, a deputaților, senatorilor, membrilor Guvernului, secretarului general al Guvernului, conducătorilor autorităților publice numiți de Președinte, de Parlament sau de primul-ministru, a judecătorilor Curții Constituționale, consilierilor de conturi, membrilor Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și procurorilor financiari de pe lângă aceasta, a magistraților de la Curtea Supremă de Justiție și de la parchetul de pe lângă aceasta, de la Parchetul Național Anticorupție, precum și de la curțile de apel și de la parchetele de pe lângă acestea, aflați în funcție, se face de către o comisie specială formată din: – doi judecători de la Curtea Supremă de Justiție, desemnați de adunarea generală a acestei curți, dintre care unul în calitate de președinte

—

un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

10.

Alineatul (1) al articolului 26 va avea următorul cuprins: Articolul 26

(1)

Dispozitivul hotărârii judecătorești, rămasă irevocabilă, prin care se constată proviniența ilicită a unor bunuri, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și se comunica organului de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice de la domiciliul persoanei a carei avere a fost cercetată, în vederea executării. Cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Ministerului Justiției

11.

Articolul 32 va avea următorul cuprins: Articolul 32 Ordonanța de clasare a comisiei de cercetare rămasă definitivă sau, după caz, hotărârea instanței de judecată rămasă irevocabilă, prin care se constată că proviniența bunurilor este justificată, va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Cheltuielile de publicare se suportă din bugetul Ministerului Justiției

12.

Articolul 37 se abroga

13.

Articolul 38 va avea următorul cuprins: Articolul 38 Persoanele prevăzute la art. 2, care au deținut funcții publice similare celor menționate la acest articol, după 1 ianuarie 1990, având, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligația declarării averii, pot fi supuse controlului averilor, potrivit procedurilor stabilite prin prezenta lege, dacă exista dovezi certe ca anumite bunuri ori valori, pe care le au în patrimoniu, nu au fost dobândite în mod licit

14.

Anexa privind declarația de avere se înlocuiește cu anexa la prezentul titlu

15.

În tot cuprinsul Legii nr. 115/1996 următoarele sintagme vor fi înlocuite după cum urmează

—

Ministerul Finanțelor cu Ministerul Finanțelor Publice

—

Ministerul Culturii cu Ministerul Culturii și Cultelor

—

Parchetul General cu Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

—

Procurorul general cu Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

—

primul-procuror al parchetului de pe lângă curtea de apel cu procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel.

Art. IV

Articolul 16 din Legea nr. 115/1999 *) privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002, se completează după cum urmează: Legea nr. 115/1999 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 23 martie 2007

1.

După alineatul (1) se introduc alineatele (1^1) și (1^2) cu următorul cuprins:

(1^1)

Președintele României este sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului de către primul-ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție.

(1^2)

Orice cetățean care are cunoștința despre săvârșirea unei fapte penale de către membrii Guvernului în exercițiul funcției lor se poate adresa primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sau procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, pentru a solicita sesizarea Președintelui României

2.

Alineatul (3) se completează cu doua teze cu următorul cuprins: Ședințele comisiei nu sunt publice. Membrul Guvernului pentru care s-a făcut sesizarea are dreptul de a fi audiat de comisie înaintea întocmirii raportului acesteia

3.

După alineatul (3) se introduce alineatul (3^1) cu următorul cuprins:

(3^1)

Președintele României hotărăște asupra raportului prezentat de comisia specială prevăzută la alin. (3) și dispune comunicarea soluției mijloacelor de informare în masa.

Art. V

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ordonatorul principal de credite, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, va introduce modificările corespunzătoare în structura posturilor și a cheltuielilor cu salariile pe alineate, cu încadrarea în cheltuielile totale cu salariile aprobate în bugetul Ministerului Public pe anul 2003.

Art. VI

(1)

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 115/1996 vor depune declarația de avere, ce va fi publicată conform art. 4 alin. (2) .

(2)

Declarațiile de avere depuse până la intrarea în vigoare a prezentului titlu își păstrează caracterul confidențial. Divulgarea sau publicarea în orice mod, în tot sau în parte, a conținutului acestora constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. VII

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002 și Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, precum și Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2002, cu modificările și completările aduse prin prezentul titlu, se vor republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

Anexa

la Titlul I DECLARAȚIE DE AVERE Subsemnatul ... , având funcția de ... la ... , declar, pe propria răspundere, că împreună cu familia am următoarea avere: I. Bunuri imobile: ... 1. Terenuri: Anul Suprafața Valoarea ... Categorii de terenuri: dobândirii de impozitare – agricole ... – forestiere ... – intravilane ... – luciu de apa ... 2. Clădiri ... 2.1. Spații cu destinația Nr. Anul Suprafața Valoarea ... de locuința: dobândirii construită de impozitare – apartament ... – casa de locuit ... – casa de vacanta ... 2.2. Spații comerciale sau ... de producție ... II. Bunuri mobile: ... 1. Autovehicule/autoturisme, tractoare, mașini agricole, șalupe, iahturi și alte mijloace de transport care sunt supuse înmatriculării, potrivit legii: ... ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Denumirea Marca Buc. Anul de fabricație ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ... ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 2. Cuantumul depozitelor și al conturilor curente în valuta sau în lei, în țara ori în străinătate, a căror valoare însumată depășește echivalentul a 10.000 euro 3. Creanțe cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 EURO: ... Da [] Nu [] 4. Obligații cu o valoare ce depășește echivalentul a 10.000 EURO: ... Da [] Nu [] 5. Alte bunuri producătoare de venituri nete care însumate depășesc echivalentul a 10.000 de EURO pe an: ... Da [] Nu [] III. Asociat sau acționar la societăți comerciale, dacă valoarea acțiunilor sau a părților sociale depășește echivalentul a 10.000 EURO: ... Societăți comerciale: Da [] Nu [] IV. Alte activități cu scop lucrativ, care produc un venit anual a cărui valoare depășește echivalentul a 10.000 EURO: ... Da [] Nu [] ------------- *) Prin familie, în sensul prezentei declarații, se înțelege soțul, soția și copiii aflați în întreținere. **) Dacă se afla în indiviziune, se va arăta cota-parte. ***) Inclusiv din alte țări. V. Bunurile și serviciile primite cu titlu gratuit în cadrul unor activități de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției, a căror valoare depășește, fiecare, echivalentul a 300 EURO ... Da [] Nu [] VI. Alte precizări ale declarantului ... Prezenta declarație constituie act public și răspund, conform legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor. Data Semnătura ...

Art. VIII

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: Modificările determinate de aceste acte normative se regăsesc în formele actualizate ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată

1.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins: Articolul 1

(1)

Comercianții, înainte de începerea comerțului, precum și alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activității acestora, au obligația să ceara înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului sau, după caz, a activității respective, să ceara înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.

(2)

În înțelesul prezentei legi, comercianții sunt persoanele fizice și asociațiile familiale care efectuează în mod obișnuit acte de comerț, societățile comerciale, companiile naționale și societățile naționale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste

2.

După alineatul (2) al articolului 1 se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:

(2^1)

Potrivit prezentei legi, prin înregistrare se înțelege atât înmatricularea comerciantului și înscrierea de mențiuni, precum și alte operațiuni care, potrivit legii, se menționează în registrul comerțului

3.

Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6

(1)

Înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

(2)

Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.

(3)

Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

(4)

Recursul se depune și se menționează în registrul comerțului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează recursul curții de apel în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, la curtea de apel în a carei raza teritorială se afla sediul sucursalei.

(5)

Motivele recursului se pot depune la instanță, cu cel puțin doua zile înaintea termenului de judecată.

(6)

În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi menționată în registrul comerțului

4.

Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins: Articolul 7

(1)

Instanțele judecătorești sunt obligate să trimită oficiului registrului comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun, conform legii

5.

Alineatul (1) al articolului 12 va avea următorul cuprins: Articolul 12

(1)

Registrul comerțului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea comercianților persoane fizice și asociații familiale și un altul pentru înregistrarea comercianților persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru. Aceste registre se țin în sistem computerizat

6.

Partea introductivă a alineatului

(1)

al articolului 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13

(1)

Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică în registrul comerțului va cuprinde

7.

Litera a) de la alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins

a)

numele și prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetățenia, data și locul nașterii, starea civilă și activitatea comercială anterioară

8.

După alineatul (1) al articolului 13, se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

Cererea de înmatriculare a unei asociații familiale în registrul comerțului trebuie să cuprindă

a)

numele și prenumele fiecăruia dintre asociați, codul numeric personal, domiciliul, cetățenia, data și locul nașterii, calitatea de membru al familiei, starea civilă și activitatea comercială anterioară

b)

datele de identificare a persoanei care reprezintă asociația în relațiile cu terții - membrul de familie din inițiativa căruia s-a înființat asociația sau împuternicitul acestuia

c)

firma comercială și sediul acesteia

d)

obiectul comerțului, cu precizarea domeniului și a activității principale, astfel cum sunt prevăzute în autorizația pentru exercitarea comerțului

e)

numărul, data și organul emitent al autorizației pentru exercitarea comerțului

9.

Alineatul (3) al articolului 13 va avea următorul cuprins:

(3)

Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere, precum și, în cazul asociațiilor familiale, codul unic de înregistrare atribuit conform legii

10.

Articolul 14 va avea următorul cuprins: Articolul 14

(1)

Cererea de înmatriculare a unei societăți comerciale va cuprinde, după caz, datele conținute în mod obligatoriu în actul sau constitutiv și va fi însoțită de documentele doveditoare necesare, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere, precum și codul unic de înregistrare, atribuit conform legii

11.

Partea introductivă a articolului 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naționale sau societăți naționale în registrul comerțului trebuie să cuprindă

12.

La articolul 15 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

(2)

Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere, precum și codul unic de înregistrare, atribuit conform legii

13.

La articolul 16 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

(2)

Oficiul va înscrie în registrul comerțului toate datele din cerere, precum și codul unic de înregistrare, atribuit conform legii

14.

Literele a) și b) ale articolului 17 vor avea următorul cuprins

a)

pentru comercianți, persoane fizice și asociații familiale, de la data autorizării

b)

pentru societățile comerciale, de la data încheierii actului constitutiv

15.

La articolul 18, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

Cererea de înmatriculare a asociației familiale se face de membrul de familie din inițiativa căruia s-a înființat asociația sau împuternicitul acestuia, cu procura specială și autentică

16.

Alineatele (2) și (3) ale articolului 18 vor avea următorul cuprins:

(2)

Pentru dovedirea specimenului de semnătura, comerciantul persoană fizică, respectiv reprezentantul asociației familiale, semnează la oficiul registrului comerțului, în prezenta judecătorului delegat sau a directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnătura.

(3)

În absența comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului asociației familiale, semnătura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public

17.

Literele a), b) și c) ale articolului 21 vor avea următorul cuprins

a)

donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț

b)

numele și prenumele, cetățenia, codul numeric personal, pentru cetățenii români, seria și numărul pașaportului, pentru cetățenii străini, data și locul nașterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursala, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala, semnătura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fi data în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3)

c)

brevetele de invenții, mărcile de fabrica, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proviniența, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizica sau asociație familială are un drept

18.

Litera g) a articolului 21 va avea următorul cuprins

g)

hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite aceasta activitate

19.

Alineatul (3) al articolului 22 va avea următorul cuprins:

(3)

Mențiunile se vor înregistra din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii irevocabile referitoare la faptele și actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) și g)

20.

Alineatul (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins: Articolul 24

(1)

Înființarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care are sediul principal al comerțului în străinătate este supusă tuturor dispozițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și publicarea actelor și faptelor cerute pentru comercianții din țara

21.

La articolul 24, după alineatul (1) se introduc alineatele (1^1) și (1^2) cu următorul cuprins:

(1^1)

Cererile de înmatriculare vor indica și

a)

denumirea sucursalei și numele/denumirea, forma și sediul comerciantului din străinătate

b)

numele și calitatea persoanelor care pot reprezenta față de terți și în justiție comerciantul din străinătate, precum și ale celor dintre ele care se ocupa nemijlocit de activitatea sucursalei

c)

ultima situație financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificată sau publicată potrivit legislației statului în care comerciantul are domiciliul/sediul.

(1^2)

Dacă este cazul, se vor înregistra și mențiuni referitoare la: a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolvență asupra comerciantului din străinătate

b)

dizolvarea societății din străinătate, numele și puterile lichidatorilor

c)

închiderea sucursalei

22.

Alineatul (2) al articolului 24 va avea următorul cuprins:

(2)

Toate aceste formalități se vor face la sediul oficiului registrului comerțului de la sediul sucursalei

23.

Alineatele (1), (3), (4) și (5) ale articolului 25 vor avea următorul cuprins: Articolul 25

(1)

Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceara radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului.

(3)

Tribunalul se pronunța asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerțului și a comerciantului.

(4)

Hotărârea judecătorească de soluționare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsa.

(5)

Oficiul registrului comerțului va efectua radierea și va publică hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părții care a introdus cererea. În acest scop, instanța va comunica oficiului registrului comerțului hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu mențiunea rămânerii irevocabile

24.

Alineatul (2) al articolului 26 va avea următorul cuprins:

(2)

Înregistrarea în registrul comerțului se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat, iar în cazul înmatriculării comerciantului, în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării

25.

Articolul 27 se abroga

26.

Articolul 29 va avea următorul cuprins: Art. 29 - Comerciantul este obligat să menționeze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte și orice alte documente întrebuințate în comerț, numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare și, dacă este cazul, codul numeric personal. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu

27.

La articolul 31, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

Firma unei asociații familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la inițiativa căruia se înființează asociația familială, cu mențiunea «asociație familială» , scrisă în întregime

28.

La articolul 39 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

(3)

Firmele și emblemele radiate din registrul comerțului nu sunt disponibile pentru o perioada de 2 ani de la data radierii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 41

29.

Alineatul (1) al articolului 41 va avea următorul cuprins: Articolul 41

(1)

Dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerț va putea să continue activitatea sub firma anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică sau al unui asociat al unei asociații familiale, societăți în nume colectiv ori comandită simpla, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi și cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor

30.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 44 vor avea următorul cuprins: Articolul 44

(1)

Dacă nu respecta dispozițiile legii și termenele prevăzute, comercianții care trebuie să ceara înmatricularea sau înscrierea unei mențiuni sau să depună specimene de semnătura ori anumite acte vor fi obligați, prin încheiere pronunțată de judecătorul delegat, la plata unei amenzi judiciare de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.

(2)

În cazul în care înmatricularea, mențiunea, depunerea specimenului de semnătura sau a actului sunt în sarcina unei persoane juridice, amenda judiciară este de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune. Dacă sunt mai multe persoane obligate la îndeplinire, amenda se aplică fiecăreia dintre ele

31.

Articolul 45 va avea următorul cuprins: Articolul 45 Comercianții persoane fizice și reprezentanții asociațiilor familiale și ai persoanelor juridice, care nu se conformează obligațiilor prevăzute la art. 29, vor fi sancționați de organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice cu amenda de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, iar în cazul înscrierii unor date false, se vor aplica dispozițiile corespunzătoare din legea penală

32.

Articolul 46 va avea următorul cuprins: Articolul 46 Sesizarea judecătorului delegat pentru aplicarea amenzilor prevăzute la art. 44 se poate face de orice persoană interesată sau din oficiu

33.

Articolul 47 va avea următorul cuprins: Articolul 47 Amenzile judiciare prevăzute la art. 44 sunt supuse regimului de drept comun al amenzilor judiciare, prevăzut de Codul de procedură civilă.

Art. IX

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: Legea nr. 31/1990 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1066 din 17 noiembrie 2004

1.

După alineatul (4) al articolului 5 se introduce alineatul (4^1) cu următorul cuprins:

(4^1)

În cazurile în care contractul de societate și statutul constituie acte distincte, acesta din urma va cuprinde datele de identificare a asociaților și clauze reglementând organizarea, funcționarea și desfășurarea activității societății

2.

Alineatul (5) al articolului 5 va avea următorul cuprins:

(5)

Actul constitutiv se încheie sub semnătura privată, se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când

a)

printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren

b)

se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simpla; c) societatea pe acțiuni se constituie prin subscripție publică

3.

La articolul 5 se introduce alineatul (6) cu următorul cuprins:

(6)

Actul constitutiv dobândește data certă și prin depunerea la oficiul registrului comerțului

4.

Litera a) a articolului 7 va avea următorul cuprins

a)

numele și prenumele, codul numeric personal, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia asociaților persoane fizice; denumirea, sediul și naționalitatea asociaților persoane juridice; numărul de înregistrare în registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale; la societatea în comandită simpla se vor arăta asociații comanditari, asociații comanditați, precum și reprezentantul fiscal, dacă este cazul

5.

Litera a) a articolului 8 va avea următorul cuprins

a)

numele și prenumele, codul numeric personal, locul și data nașterii, domiciliul și cetățenia asociaților persoane fizice; denumirea, sediul și naționalitatea asociaților persoane juridice, numărul de înregistrare în registrul comerțului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naționale; la societatea în comandită pe acțiuni se vor arăta asociații comanditari și asociații comanditați, precum și reprezentantul fiscal, dacă este cazul

6.

Alineatul (3) al articolului 14 va avea următorul cuprins:

(3)

În caz de încălcare a prevederilor alin. (1) și (2), statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și orice persoană interesată poate cere dizolvarea pe cale judecătorească a unei societăți astfel constituite

7.

După articolul 14 se introduce articolul 14^1, cu următorul cuprins: Articolul 14^1 Contractele între societatea cu răspundere limitată și persoana fizica sau persoana juridică, asociat unic al celei dintâi, se încheie în forma scrisă, sub sancțiunea nulității absolute

8.

Articolul 16 va avea următorul cuprins: Articolul 16

(1)

La autentificarea actului constitutiv în cazurile prevăzute la art. 5 sau, după caz, la darea de data certă a acestuia, se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerțului privind disponibilitatea firmei și declarația pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singura societate cu răspundere limitată.

(2)

La același sediu vor putea funcționa mai multe societăți, dacă cel puțin o persoana este, în condițiile legii, asociat în fiecare dintre aceste societăți.

(3)

Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv sau, după caz, persoana care da data certă va refuza operațiunile solicitate, dacă din documentația prezentată rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1)

9.

Alineatele (1)-(3) ale articolului 31 vor avea următorul cuprins: Articolul 31

(1)

Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăți constituite prin subscripție publică.

(2)

Cota prevăzută la alin. (1) nu poate depăși 6% din profitul net și nu poate fi acordată pentru o perioada mai mare de 5 ani de la data constituirii societății.

(3)

În cazul majorării capitalului social, drepturile fondatorilor vor putea fi exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social inițial

10.

Articolul 33 va avea următorul cuprins: Articolul 33 Dreptul la acțiunea în daune se prescrie prin trecerea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a hotărârii adunării generale a acționarilor care a decis dizolvarea anticipata

11.

Articolul 34 va avea următorul cuprins: Articolul 34 Societățile comerciale pe acțiuni constituite prin subscripție publică sunt considerate societăți deținute public în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare, care se completează cu dispozițiile prezentei legi în ceea ce privește înmatricularea în registrul comerțului

12.

Alineatul (1) al articolului 35 va avea următorul cuprins: Articolul 35

(1)

În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau administratorii societății ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul comerțului în a cărui raza teritorială își va avea sediul societatea

13.

La articolul 35 alineatul (2), după litera b) se introduce litera b^1) cu următorul cuprins: b^1) dovada sediului declarat și a disponibilității firmei

14.

Alineatul (2) al articolului 40 va avea următorul cuprins:

(2)

Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează înmatricularea societății comerciale

15.

Alineatul (1) al articolului 45 va avea următorul cuprins: Articolul 45

(1)

Reprezentanții societății sunt obligați să depună la oficiul registrului comerțului semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv, iar cei aleși în timpul funcționarii societății, în termen de 15 zile de la alegere

16.

Articolul 46 va avea următorul cuprins: Articolul 46

(1)

Când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerința legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociații înlătura asemenea neregularități. Judecătorul delegat va lua act în încheiere de regularizările efectuate.

(2)

În cazul în care au fost formulate cereri de intervenție, judecătorul va cita intervenienții și se va pronunța asupra cererilor acestora în condițiile art. 49 și următoarele din Codul de procedura civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art. 335 din Codul de procedura civilă

17.

Literele a) și f) ale articolului 56 vor avea următorul cuprins

a)

lipsește actul constitutiv sau nu a fost încheiat în forma autentică, în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (5)

f)

actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul societății, obiectul sau de activitate, aporturile asociaților și capitalul social subscris și vărsat

18.

Alineatul (3) al articolului 58 va avea următorul cuprins:

(3)

Tribunalul va comunica hotărârea judecătorească oficiului registrului comerțului, care, după menționare, o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare în Partea a IV-a, în extras

19.

Articolul 60 va avea următorul cuprins: Articolul 60

(1)

Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.

(2)

Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

(3)

Recursul se depune și se menționează în registrul comerțului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează recursul curții de apel în a carei raza teritorială se afla sediul societății, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, curții de apel în a carei raza teritorială se afla sediul sucursalei.

(4)

Motivele recursului se pot depune la instanță, cu cel puțin doua zile înaintea termenului de judecată.

(5)

În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi menționată în registrul comerțului, fiind aplicabile dispozițiile art. 48, 49 și 56-59

20.

Alineatul (1) al articolului 61 va avea următorul cuprins: Articolul 61

(1)

Creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile

21.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 62 vor avea următorul cuprins: Articolul 62

(1)

Opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerțului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa în registru și o va înainta instanței judecătorești competente.

(2)

Dispozițiile art. 132 referitoare la suspendare se aplică în mod corespunzător. Opoziția se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, fiind aplicabile dispozițiile art. 114 alin. 5 din Codul de procedură civilă

22.

Articolul 63 va avea următorul cuprins: Articolul 63 Cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de instanța locului unde societatea își are sediul principal

23.

Alineatele (1)-(4) ale articolului 67 vor avea următorul cuprins: Articolul 67

(1)

Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend.

(2)

Dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea comercială va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale.

(3)

Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.

(4)

Dividendele plătite contrar dispozițiilor alin. (2) și (3) se restituie, dacă societatea dovedește că asociații au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în împrejurările existente, trebuiau să o cunoască

24.

Articolul 69 va avea următorul cuprins: Articolul 69 Dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul social va trebui reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit

25.

Alineatul (2) al articolului 73 va avea următorul cuprins:

(2)

Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare

26.

Articolul 74 va avea următorul cuprins: Articolul 74

(1)

În orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la o societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul și codul unic de înregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu.

(2)

Pentru societatea cu răspundere limitată va trebui menționat și capitalul social, iar pentru societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se va menționa și capitalul social, din care cel efectiv vărsat, potrivit ultimei situații financiare anuale aprobate

27.

Articolul 86 va avea următorul cuprins: Articolul 86 Pentru aprobarea situației financiare anuale și pentru deciziile referitoare la introducerea acțiunii în răspunderea administratorilor este necesar votul asociaților reprezentând majoritatea capitalului social

28.

Alineatul (3) al articolului 89 va avea următorul cuprins:

(3)

Comanditarul are, de asemenea, dreptul de a cere copie de pe situațiile financiare anuale și de a controla exactitatea lor prin cercetarea registrelor comerciale și a celorlalte documente justificative

29.

Alineatele (2) și (3) ale articolului 91 vor avea următorul cuprins:

(2)

Felul acțiunilor va fi determinat prin actul constitutiv; în caz contrar ele vor fi nominative. Acțiunile nominative pot fi emise în forma materială, pe suport hârtie, sau în forma dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acționarilor.

(3)

Acțiunile emise de o societate pe acțiuni, ca urmare a subscripției prin oferta publică de valori mobiliare, definită ca atare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare, sunt supuse reglementărilor aplicabile pieței organizate pe care acele acțiuni sunt tranzacționate

30.

Alineatul (5) al articolului 92 va avea următorul cuprins:

(5)

Se pot emite titluri cumulative pentru mai multe acțiuni, când acestea sunt emise în forma materială

31.

La articolul 93 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins

b)

data actului constitutiv, numărul din registrul comerțului sub care este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare și numărul Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea

32.

Alineatul (3) al articolului 93 va avea următorul cuprins:

(3)

Pentru acțiunile nominative se vor mai menționa: numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul acționarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare și codul unic de înregistrare ale acționarului persoană juridică, după caz

33.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 98 vor avea următorul cuprins: Articolul 98

(1)

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în forma materială se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în forma dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(2)

Dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în forma dematerializată și tranzacționate pe o piața organizată se transmite în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare

34.

Alineatul (4) al articolului 102 va avea următorul cuprins:

(4)

Atât timp cât o acțiune este proprietatea indiviză sau comuna a mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare în mod solidar pentru efectuarea vărsămintelor datorate

35.

Alineatele (5) și (6) ale articolului 103 vor avea următorul cuprins:

(5)

Plata acțiunilor astfel dobândite se va face numai din profitul distribuibil și din rezervele disponibile ale societății, cu excepția rezervelor legale, înscrise în ultima situație financiară anuala aprobată.

(6)

În raportul de gestiune care însoțește situația financiară anuala se vor arăta: motivele care au determinat dobândirea de acțiuni proprii, numărul, valoarea nominală, contravaloarea acțiunilor dobândite și fracțiunea de capital social pe care ele o reprezintă

36.

La articolul 103 se introduce alineatul (8) cu următorul cuprins:

(8)

Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazurile în care o societate, în care altă societate deține majoritatea drepturilor de vot sau exercită direct ori indirect o influență dominantă, dobândește acțiuni ale societății dominante

37.

Alineatul (2) al articolului 105 va avea următorul cuprins:

(2)

Constituirea garanțiilor reale mobiliare asupra propriilor acțiuni, fie direct, fie prin persoane care acționează în nume propriu, dar pe seama societății, este asimilată cu dobândirea propriilor acțiuni. Acțiunile vor fi însă contabilizate separat

38.

Articolul 106 va avea următorul cuprins: Articolul 106

(1)

Constituirea de garanții reale mobiliare asupra acțiunilor se face prin înscris sub semnătura privată, în care se vor arăta cuantumul datoriei, valoarea și categoria acțiunilor cu care se garantează, iar în cazul acțiunilor la purtător și nominative emise în forma materială, și prin menționarea garanției pe titlu, semnată de creditor și debitorul acționar sau de mandatarii acestora.

(2)

Garanția se înregistrează în registrul acționarilor ținut de administratori sau, după caz, de societatea independenta care tine registrul acționarilor. Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanția reală mobiliară asupra acțiunilor i se eliberează o dovada a înregistrării acesteia.

(3)

Garanția devine opozabilă terților și dobândește rangul în ordinea de preferința a creditorilor de la data înregistrării în Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare

39.

Articolul 107 va avea următorul cuprins: Articolul 107 Acțiunile dobândite potrivit art. 103 alin. (1)-(5) și alin. (8) nu dau drept la dividende. Pe toată durata posedării lor de către societate, dreptul de vot pe care îl conferă aceste acțiuni este suspendat, iar majoritățile de prezenta și de vot pentru luarea în mod valabil a hotărârilor în adunările generale se raportează la restul capitalului social

40.

Articolul 108 va avea următorul cuprins: Articolul 108 Acționarii care oferă spre vânzare acțiunile lor prin oferta publică vor trebui să întocmească un prospect de oferta în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare

41.

Articolul 109 va avea următorul cuprins: Articolul 109 Situația acțiunilor trebuie să fie cuprinsă în anexa la situația financiară anuala și, în mod deosebit, să se precizeze dacă ele au fost integral liberate și, după caz, numărul acțiunilor pentru care s-a cerut, fără rezultat, efectuarea vărsămintelor

42.

Alineatul (1) al articolului 111 va avea următorul cuprins: Articolul 111

(1)

Adunarea ordinară se întrunește cel puțin o data pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exercițiului financiar

43.

La articolul 111 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins

a)

să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, pe baza rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari, și să fixeze dividendul

44.

La articolul 113, după litera c) se introduce litera c^1) cu următorul cuprins: c^1 ) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucursale, agenții, reprezentante sau alte asemenea unități fără personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel

45.

Articolul 114 va avea următorul cuprins: Articolul 114

(1)

Exercițiul atribuțiilor menționate la art. 113 lit. b), c), e), f) și i) va putea fi delegat consiliului de administrație sau administratorului unic prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare.

(2)

Dispozițiile art. 130 alin. (4) și (5), ale art. 131, cu excepția alin. (3), și ale art. 132 se aplică și în cazul deciziilor adoptate de către administratori în condițiile alin. (1), societatea urmând a fi reprezentată în justiție de persoana desemnată de președintele instanței dintre acționarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană

46.

Alineatul (4) al articolului 117 va avea următorul cuprins:

(4)

Dacă toate acțiunile societății sunt nominative, convocarea poate fi făcută numai prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv permite, prin scrisoare simpla, expediată cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului înscrisă în registrul acționarilor. Schimbarea adresei nu poate fi opusă societății, dacă nu i-a fost comunicată în scris de acționar

47.

La articolul 117 se introduce alineatul (9) cu următorul cuprins:

(9)

Acționarii societăților de tip închis pot face, în scris, propuneri adresate administratorilor pentru completarea ordinii de zi, cu excepția cazului când acestea se referă la modificarea actului constitutiv, cu cel puțin 5 zile înainte de data adunării, urmând ca propunerile să fie înscrise pe ordinea de zi cu aprobarea adunării generale

48.

Alineatul (3) al articolului 119 va avea următorul cuprins:

(3)

Dacă administratorii nu convoacă adunarea generală, instanța de la sediul societății va putea autoriza, cu citarea administratorilor și în conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedura civilă, convocarea adunării generale de către persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1). Prin aceeași încheiere instanța va stabili data de referința prevăzută de art. 122 alin. (2), data ținerii adunării generale și, dintre acționari, persoana care o va prezida

49.

După articolul 121 se introduce articolul 121^1 cu următorul cuprins: Articolul 121^1 În cazul societăților închise cu acțiuni nominative, prin actul constitutiv se poate conveni ținerea adunărilor generale și prin corespondenta

50.

Alineatul (2) al articolului 123 va avea următorul cuprins:

(2)

Dacă asupra acțiunilor sunt constituite garanții reale mobiliare, dreptul de vot aparține proprietarului

51.

Alineatul (1) al articolului 124 va avea următorul cuprins: Articolul 124

(1)

Acționarii nu vor putea fi reprezentați în adunările generale decât prin alți acționari, în baza unei procuri speciale, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 102 alin. (2) și (3), când procura specială poate fi data și altui coproprietar

52.

Alineatul (2) al articolului 125 va avea următorul cuprins:

(2)

Ei pot vota însă situația financiară anuala dacă, deținând cel puțin jumătate din participarea la capitalul social, nu se poate forma majoritatea legală fără votul lor

53.

După alineatul (2) al articolului 131 se introduc alineatele (2^1)-(2^3) cu următorul cuprins:

(2^1)

Când se invoca motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.

(2^2)

Administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

(2^3)

Cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin administratori

54.

Alineatul (4) al articolului 131 va avea următorul cuprins:

(4)

Acțiunea se va introduce la tribunalul în a cărui raza teritorială își are sediul societatea

55.

Alineatul (7) al articolului 131 va avea următorul cuprins:

(7)

Hotărârea irevocabilă de anulare va fi menționată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării, ea este opozabilă tuturor acționarilor

56.

Alineatul (1) al articolului 132 va avea următorul cuprins: Articolul 132

(1)

O data cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanța președințială, suspendarea executării hotărârii atacate

57.

Articolul 133 va avea următorul cuprins: Articolul 133

(1)

Acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societății au dreptul de a se retrage din societate și de a obține de la societate contravaloarea acțiunilor pe care le poseda, la valoarea medie determinata de către un expert autorizat, prin folosirea a cel puțin doua metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (EVS).

(2)

Costurile generate de efectuarea expertizei se suporta de societatea în cauza.

(3)

O data cu declarația de retragere, acționarii vor preda societății acțiunile pe care le poseda, dacă acestea au fost eliberate în condițiile art. 97.

(4)

Ca urmare a retragerii acționarilor în condițiile prevăzute de alin. (1), acțiunile acestora vor fi dobândite de societate, dispozițiile art. 103 alin. (7) fiind aplicabile

58.

Alineatul (3) al articolului 134 se abroga

59.

Alineatul (5) al articolului 137 va avea următorul cuprins:

(5)

Garanția va fi depusa într-un cont bancar distinct, la dispoziția exclusiva a societății, și va putea fi restituită administratorului numai după ce adunarea generală a aprobat situația financiară a ultimului exercițiu financiar în care administratorul a îndeplinit aceasta funcție și i-a dat descărcare

60.

La articolul 139 se introduc alineatele (3)-(5) cu următorul cuprins:

(3)

Dacă actul constitutiv nu dispune altfel, președintele consiliului de administrație va avea votul decisiv în caz de paritate a voturilor.

(4)

Dacă președintele în funcție al consiliului de administrație nu poate sau îi este interzis să participe la vot, ceilalți membri ai consiliului de administrație vor putea alege un președinte de ședința, având aceleași drepturi ca președintele în funcție.

(5)

În caz de paritate de voturi și dacă președintele nu beneficiază de vot decisiv, propunerea supusă votului se considera respinsă

61.

După articolul 143 se introduce articolul 143^1 cu următorul cuprins: Articolul 143^1

(1)

Dobândirea de către o societate a unui bun de la un fondator sau acționar

a)

într-un interval de cel mult 2 ani de la constituirea sau de la autorizarea începerii activității societății; și

b)

contra unei sume sau alte contravalori reprezentând cel puțin o zecime din valoarea capitalului social subscris va fi supusă aprobării prealabile a adunării generale extraordinare a acționarilor, precum și prevederilor art. 37 și 38, va fi menționată în registrul comerțului și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și într-un ziar cu larga răspândire.

(2)

Nu vor fi supuse acestor prevederi operațiunile de dobândire efectuate în cadrul activității curente a societății, cele făcute din dispoziția unei autorități administrative sau a unei instanțe judecătorești și nici cele făcute în cadrul operațiunilor de bursa

62.

Alineatele (4) și (5) ale articolului 144 vor avea următorul cuprins:

(4)

Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediați dacă, având cunoștința de neregulile săvârșite de aceștia, nu le comunica cenzorilor sau auditorilor financiari.

(5)

În societățile care au mai mulți administratori răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului de administrație, împotrivirea lor și i-au încunoștințat despre aceasta, în scris, pe cenzori și, după caz, pe auditorii financiari

63.

Alineatele (1) și (3) ale articolului 145 vor avea următorul cuprins: Articolul 145

(1)

Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceasta operațiune.

(3)

Dacă prevederile actului constitutiv nu dispun altfel, interdicțiile stabilite la alin. (1) și (2), referitoare la participarea la deliberarea și la votul administratorilor, nu sunt aplicabile în cazul în care obiectul votului îl constituie

a)

oferirea spre subscriere, către un administrator sau către persoanele menționate la alin. (2), de acțiuni sau obligațiuni ale societății

b)

acordarea de către administrator sau de persoanele menționate la alin. (2) a unui împrumut sau constituirea unei garanții în favoarea societății

64.

La articolul 145 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1) și (2) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate

65.

După articolul 145 se introduce articolul 145^1 cu următorul cuprins: Articolul 145^1

(1)

Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel și sub rezerva dispozițiilor art. 145, sub sancțiunea nulității, administratorul va putea înstrăina, respectiv dobândi bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății, numai după obținerea aprobării adunării generale extraordinare, în condițiile prevăzute la art. 112.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică și operațiunilor de închiriere sau leasing.

(3)

Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situația financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operațiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situație financiară nu a fost încă prezentată și aprobată.

(4)

Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și operațiunilor în care una dintre părți este soțul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operațiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singura sau împreună, o cotă de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepția cazului în care una dintre societățile comerciale respective este filiala celeilalte

66.

Articolul 148 va avea următorul cuprins: Articolul 148

(1)

Vor putea fi acordate administratorilor și cenzorilor remunerații și orice alte sume sau avantaje numai în baza unei hotărâri a adunării generale.

(2)

Este interzisă creditarea de către societate a administratorilor sau a directorilor acesteia, prin intermediul unor operațiuni precum

a)

acordarea de împrumuturi administratorilor sau directorilor

b)

acordarea de avantaje financiare administratorilor sau directorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către societate cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări

c)

garantarea, directa sau indirecta, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor sau directorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului

d)

garantarea, directa sau indirecta, în tot sau în parte, a executării de către administratori sau directori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane

e)

dobândirea cu titlu oneros sau plata, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor sau directorilor ori o alta prestație personală a acestora.

(3)

Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și operațiunilor în care sunt interesați soțul, rudele sau afinii, până la gradul al patrulea inclusiv, ai administratorului sau ai directorului; de asemenea, dacă operațiunea privește o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singura sau împreună cu una din persoanele sus-menționate, o cota de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris.

(4)

Prevederile alin. (2) nu se aplica

a)

în cazul operațiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 euro

b)

în cazul în care operațiunea este încheiată de societate în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile persoanelor menționate la alin. (2) și (3) decât cele pe care, în mod obișnuit, societatea le practica față de terțe persoane

67.

Alineatele (1) și (5) ale articolului 150 vor avea următorul cuprins: Articolul 150

(1)

Acțiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari și directorilor aparține adunării generale, care va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112.

(5)

Dacă acțiunea se pornește împotriva directorilor, aceștia sunt suspendați de drept din funcție până la rămânerea irevocabilă a sentinței

68.

Alineatul (1) al articolului 153 va avea următorul cuprins: Articolul 153

(1)

Dacă administratorii constată că în urma unor pierderi activul net, determinat ca diferență între totalul activelor și datoriile societății, reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social, vor convoca adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî reîntregirea capitalului, reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societății

69.

Secțiunea a IV-a va avea următorul titlu: Auditul financiar, auditul intern și cenzorii

70.

Alineatele (5) și (6) ale articolului 154 se abroga

71.

Alineatul (7) al articolului 154 va avea următorul cuprins:

(7)

Cenzorii sunt obligați să depună, în termenul prevăzut la art. 137 alin. (3), a treia parte din garanția cerută pentru administratori. Sunt exceptați de la aceasta obligație cenzorii experți contabili sau contabili autorizați, dacă fac dovada încheierii asigurării de răspundere civilă profesională

72.

Articolul 155 va avea următorul cuprins: Articolul 155

(1)

Situațiile financiare ale societăților comerciale, care intra sub incidenta reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene și standardele internaționale de contabilitate, vor fi auditate de către auditori financiari, persoane fizice sau persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege.

(2)

Societățile comerciale ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România în acest scop.

(3)

La societățile comerciale ale căror situații financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar adunarea generală ordinară a acționarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz

73.

La articolul 156 alineatul (2), litera d) va avea următorul cuprins

d)

persoanele care, pe durata exercitării atribuțiilor conferite de aceasta calitate, au atribuții de control în cadrul Ministerului Finanțelor Publice sau al altor instituții publice, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege

74.

Alineatele (1)-(3) ale articolului 158 vor avea următorul cuprins: Articolul 158

(1)

Cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanta cu registrele, dacă acestea din urma sunt ținute regulat și dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.

(2)

Despre toate acestea, precum și asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situațiile financiare și repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un raport amănunțit.

(3)

Adunarea generală poate aproba situațiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari

75.

Secțiunea a VI-a va avea următorul titlu: Despre registrele societății și despre situațiile financiare anuale

76.

La articolul 172 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins

a)

un registru al acționarilor care să arate, după caz, numele și prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor cu acțiuni nominative, precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor. Evidenta valorilor mobiliare emise de o societate deținută public, tranzacționate pe o piață reglementată, va fi ținută de o societate de registru autorizată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare

77.

Articolul 173 va avea următorul cuprins: Articolul 173

(1)

Administratorii sau, după caz, societățile de registru independent au obligația să pună la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți registrele prevăzute la art. 172 alin. (1) lit. a) și să elibereze la cerere, pe cheltuiala acestora, extrase de pe ele.

(2)

De asemenea, sunt obligați să pună la dispoziția acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni, în aceleași condiții, registrele prevăzute la art. 172 alin. (1) lit. b) și f)

78.

La articolul 175 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

În cazul în care registrul acționarilor este ținut de către o societate de registru independent autorizata, este obligatorie menționarea în registrul comerțului a firmei și a sediului acesteia, precum și a oricăror modificări intervenite cu privire la aceste elemente de identificare

79.

Articolul 176 va avea următorul cuprins: Articolul 176 Administratorii trebuie să prezinte cenzorilor sau auditorilor financiari, cu cel puțin o luna înainte de ziua stabilită pentru ședința adunării generale, situația financiară anuala pentru exercițiul financiar precedent, însoțită de raportul lor și de documentele justificative

80.

Articolul 177 va avea următorul cuprins: Articolul 177

(1)

Situațiile financiare anuale se vor întocmi în condițiile prevăzute de lege.

(2)

Situațiile financiare anuale ale societăților comerciale vor fi verificate sau auditate, potrivit legii

81.

Alineatele (1) și (4) ale articolului 178 vor avea următorul cuprins: Articolul 178

(1)

Din profitul societății se va prelua, în fiecare an, cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezerva, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social.

(4)

Fondatorii vor participa la profit, dacă acest lucru este prevăzut în actul constitutiv ori, în lipsa unor asemenea prevederi, a fost aprobat de adunarea generală extraordinară

82.

Articolul 179 va avea următorul cuprins: Articolul 179

(1)

Situațiile financiare anuale împreună cu rapoartele administratorilor, cenzorilor sau ale auditorilor financiari vor rămâne depuse la sediul societății și la cel al sucursalelor, în cele 15 zile care precedă întrunirea adunării generale, pentru a fi consultate de acționari.

(2)

Acționarii vor putea cere consiliului de administrație, pe cheltuiala lor, copii de pe situațiile financiare anuale și de pe celelalte rapoarte prevăzute la alin. (1)

83.

Alineatul (1) al articolului 180 se abroga

84.

Alineatul (2) al articolului 180 va avea următorul cuprins:

(2)

Administratorii sunt obligați ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o copie de pe situațiile financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum și de procesul-verbal al adunării generale, la oficiul registrului comerțului, precum și la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată

85.

Articolul 181 va avea următorul cuprins: Articolul 181 Aprobarea situațiilor financiare anuale de către adunarea generală nu împiedica exercitarea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari

86.

Alineatul (1) al articolului 187 va avea următorul cuprins: Articolul 187

(1)

Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel

87.

La articolul 189 alineatul (1), literele a) și b) vor avea următorul cuprins

a)

să aprobe situația financiară anuala și să stabilească repartizarea profitului net

b)

să îi desemneze pe administratori și cenzori, să îi revoce și să le dea descărcare de activitatea lor, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii

88.

Articolul 191 va avea următorul cuprins: Articolul 191 Dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 131 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștința de hotărârea adunării generale pe care o ataca

89.

Alineatul (3) al articolului 192 va avea următorul cuprins:

(3)

Dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și 79 se aplică și societăților cu răspundere limitată

90.

Articolul 194 va avea următorul cuprins: Articolul 194

(1)

Dispozițiile art. 155 alin. (1) și (2) se vor aplica în mod corespunzător.

(2)

La societățile comerciale care nu se încadrează în prevederile art. 155 alin. (1) adunarea asociaților poate numi unul sau mai mulți cenzori. (3) Dacă numărul asociaților trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie.

(4)

Dispozițiile prevăzute pentru cenzorii societăților pe acțiuni se aplica și cenzorilor din societățile cu răspundere limitată.

(5)

În lipsa de cenzori, fiecare dintre asociați, care nu este administrator al societății, va exercita dreptul de control pe care asociații îl au în societățile în nume colectiv

91.

Alineatul (1) al articolului 196 va avea următorul cuprins: Articolul 196

(1)

Situațiile financiare vor fi întocmite după normele prevăzute pentru societatea pe acțiuni. După aprobarea de către adunarea generală a asociaților, ele vor fi depuse de administratori la direcțiile generale ale finanțelor publice competente, în termenele prevăzute de lege. Un exemplar al situației financiare anuale va fi depus la oficiul registrului comerțului. Acesta va face anunțul prevăzut la art. 180 alin. (3)

92.

Alineatul (1) al articolului 199 va avea următorul cuprins: Articolul 199

(1)

Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în condițiile legii sau printr-un act adițional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile art. 218 alin. (2^1) și art. 221 alin. (1^1)

93.

După alineatul (1) al articolului 199 se introduc alineatele (1^1) și (1^2) cu următorul cuprins:

(1^1)

Forma autentică a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie atunci când are ca obiect

a)

majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren

b)

modificarea formei juridice a societății într-o societate în nume colectiv sau în comandită simplă

c)

majorarea capitalului social prin subscripție publică.

(1^2)

Dispozițiile art. 16 se aplică și în cazul schimbării denumirii ori în cel al continuării societății cu răspundere limitată cu asociat unic

94.

Alineatele (2) și (3) ale articolului 199 vor avea următorul cuprins:

(2)

Actul modificator, cuprinzând trimiterile la textele modificate ale actului constitutiv, se înregistrează în registrul comerțului pe baza încheierii judecătorului delegat, cu excepția cazului prevăzut de art. 218 alin. (2^1) și art. 221 alin. (1^1), când înregistrarea se va face pe baza hotărârii irevocabile de excludere.

(3)

După înregistrarea în registrul comerțului, actul modificator se trimite, din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare în Partea a IV-a, de către registrul comerțului, pe cheltuiala societății

95.

Alineatul (3) al articolului 203 va avea următorul cuprins:

(3)

Orice creditor al societății, a cărui creanța este constatată printr-un titlu anterior publicării hotărârii, poate face opoziție în condițiile art. 62

96.

La articolul 203 se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:

(4)

Creditorii chirografari ale căror creanțe sunt constatate prin titluri anterioare publicării hotărârii pot să obțină, pe calea opoziției, exigibilitatea anticipata a creanțelor lor la data expirării termenului de doua luni prevăzut de alin. (1), în afară de cazul în care societatea a oferit garanții reale sau personale acceptate de creditori

97.

Alineatul (3) al articolului 205 va avea următorul cuprins:

(3)

Diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fără a majoră capitalul social

98.

La articolul 207 alineatul (2), litera e) va avea următorul cuprins

e)

ultima situație financiară aprobată, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari

99.

Articolul 208 va avea următorul cuprins: Articolul 208 Majorarea capitalului social al unei societăți prin oferta publică de valori mobiliare, definită ca atare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin Legea nr. 525/2002 , cu modificările și completările ulterioare, este supusă acelui act normativ

100.

Articolul 211 va avea următorul cuprins: Articolul 211

(1)

Acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le poseda, aceștia putându-și exercita dreptul de preferința numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală, dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. După expirarea acestui termen, acțiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului.

(2)

Operațiunea de majorare a capitalului social efectuată fără acordarea dreptului de preferința către acționarii existenți, prevăzută la alin. (1), este lovită de nulitate absolută

101.

La articolul 218, după alineatul (2) se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:

(2^1)

Ca urmare a excluderii, instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați

102.

Alineatul (3) al articolului 218 va avea următorul cuprins:

(3)

Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune, în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publică la cererea societății în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a

103.

La articolul 221, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați

104.

Alineatul (2) al articolului 222 va avea următorul cuprins:

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), asociații trebuie să fie consultați de administratori, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsa, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării, conform art. 119

105.

Alineatul (2) al articolului 223 va avea următorul cuprins:

(2)

Societatea în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată se dizolvă în cazul și în condițiile prevăzute de alin. (1) lit. a) și b)

106.

Articolul 232 va avea următorul cuprins: Articolul 232

(1)

La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care

a)

societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni

b)

societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului

c)

societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută

d)

societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

(2)

Dispozițiile alin. (1) lit. c) nu sunt aplicabile în cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului. Durata inactivității nu poate depăși 3 ani.

(3)

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se înregistrează în registrul comerțului, se comunica direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.

(4)

În cazul mai multor hotărâri judecătorești de dizolvare, pentru situațiile prevăzute la alin. (1), publicitatea se va putea efectua în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în forma unui tabel cuprinzând: codul unic de înregistrare, denumirea, forma juridică și sediul societății dizolvate, instanța care a dispus dizolvarea, numărul dosarului, numărul și data hotărârii de dizolvare. În aceste cazuri tarifele de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, se reduc cu 50%.

(5)

Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității, în condițiile alin. (3) și (4). Dispozițiile art. 60 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

(6)

Pe data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a admis dizolvarea, societatea va fi radiată din oficiu din registrul comerțului

107.

La articolul 234, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

Când acțiunile sunt de mai multe categorii, hotărârea asupra fuziunii/divizării, în temeiul art. 113 lit. g), este subordonată rezultatului votului pe categorii, dat în condițiile art. 115

108.

La articolul 236, literele e) și h) vor avea următorul cuprins

e)

raportul de schimb al acțiunilor sau al părților sociale și, dacă este cazul, cuantumul sultei; nu vor putea fi schimbate pentru acțiuni emise de societatea absorbantă acțiunile societății absorbite al căror titular este, direct sau prin persoane interpuse, societatea absorbantă ori însăși societatea absorbită

h)

data situației financiare de fuziune/divizare, care va fi aceeași pentru toate societățile participante

109.

Alineatul (2) al articolului 237 va avea următorul cuprins:

(2)

Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecătorul delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părților, integral sau în extras, potrivit dispoziției judecătorului delegat sau cererii părților, cu cel puțin 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale extraordinare urmează a hotărî, în temeiul art. 113 lit. g), asupra fuziunii/divizării

110.

Articolul 239 va avea următorul cuprins: Articolul 239

(1)

Administratorii societăților care fuzionează sau se divid vor pune la dispoziția acționarilor/asociaților la sediul social, cu cel puțin o luna înainte de data ședinței adunării generale extraordinare

a)

proiectul de fuziune/divizare

b)

darea de seama a administratorilor, în care se va justifica din punct de vedere economic și juridic necesitatea fuziunii/divizării și se va stabili raportul de schimb al acțiunilor/părților sociale

c)

situațiile financiare împreună cu rapoartele de gestiune pe ultimele 3 exerciții financiare, precum și cu 3 luni înainte de data proiectului de fuziune/divizare

d)

raportul cenzorilor și, după caz, raportul auditorilor financiari

e)

raportul unuia sau al mai multor experți, persoane fizice sau juridice, desemnați cu respectarea art. 37 și 38, de judecătorul delegat, asupra justeței raportului de schimb al acțiunilor/părților sociale, în cazul societăților pe acțiuni, în comandită pe acțiuni sau cu răspundere limitată; pentru întocmirea raportului, fiecare dintre experți are dreptul să obțină de la societățile care fuzionează/se divid toate documentele și informațiile necesare și să efectueze verificările corespunzătoare. Raportul va cuprinde

—

metodele folosite pentru a se ajunge la raportul de schimb propus

—

aprecierea dacă acele metode au fost adecvate, menționarea valorilor la care s-a ajuns prin fiecare metoda, precum și opinia asupra importantei acestor metode între cele pentru ajungerea la valorile respective

—

eventualele greutăți întâmpinate în cursul acțiunii de evaluare

f)

evidența contractelor cu valori depășind 100.000.000 lei în curs de executare și repartizarea lor, în caz de divizare a societăților.

(2)

Acționarii/asociații vor putea obține gratuit copii de pe actele enumerate la alin. (1) sau extrase din ele

111.

După articolul 239 se introduce articolul 239^1 cu următorul cuprins: Articolul 239^1 În cazul fuziunii prin absorbție, administratorii societății absorbite, precum și experții care au elaborat raportul prevăzut la art. 239 alin. (1) lit. e) răspund civil față de acționarii/asociații societății absorbite pentru pagubele pricinuite acestora datorită erorilor comise în cadrul operațiunii de fuziune

112.

Articolul 242 va avea următorul cuprins: Articolul 242

(1)

Actul modificator al actului constitutiv al societății absorbante se înregistrează în registrul comerțului în a cărui circumscripție își are sediul societatea și, vizat de judecătorul delegat, se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial al României, spre publicare în Partea a IV-a, pe cheltuiala societății.

(2)

Publicitatea pentru societățile absorbite poate fi efectuată de societatea absorbantă, în cazurile în care acele societăți nu au efectuat-o, în termen de 15 zile de la vizarea actului modificator al actului constitutiv al societății absorbante de către judecătorul delegat

113.

Articolul 251 va avea următorul cuprins: Articolul 251 Lichidatorii care probează, prin prezentarea situației financiare anuale, ca fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil trebuie să ceara sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați, potrivit formei societății, să le procure sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociați

114.

Alineatul (2) al articolului 254 va avea următorul cuprins:

(2)

În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea societății din registrul comerțului, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de 2.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de judecătorul-delegat, în urma sesizării oricărei părți interesate, prin încheiere. Încheierea judecătorului-delegat este executorie și supusă recursului

115.

Alineatul (2) al articolului 255 va avea următorul cuprins:

(2)

În societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni registrele prevăzute de art. 172 alin. (1) lit. a)-f) vor fi depuse la registrul comerțului la care a fost înregistrată societatea, unde orice parte interesată va putea lua cunoștința de ele cu autorizarea judecătorului delegat, iar restul actelor societății vor fi depuse la Arhivele Naționale

116.

Alineatele (1), (2) și (4) ale articolului 257 vor avea următorul cuprins: Articolul 257

(1)

După terminarea lichidării societății în nume colectiv, în comandită simpla sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească situația financiară și să propună repartizarea activului între asociați.

(2)

Asociatul nemulțumit poate face opoziție, în condițiile art. 62, în termen de 15 zile de la notificarea situației financiare de lichidare și a proiectului de repartizare.

(4)

După expirarea termenului prevăzut la alin. (2) sau după ce sentința asupra opoziției a rămas irevocabilă, situația financiară de lichidare și repartizare se considera aprobată și lichidatorii sunt liberați

117.

Alineatul (1) al articolului 259 va avea următorul cuprins: Articolul 259

(1)

Administratorii vor prezenta lichidatorilor o dare de seama asupra gestiunii pentru timpul trecut de la ultima situație financiară aprobată până la începerea lichidării

118.

Alineatul (2) al articolului 260 va avea următorul cuprins:

(2)

Când gestiunea trece peste durata unui exercițiu financiar, darea de seama trebuie anexată la prima situație financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale

119.

Articolul 261 va avea următorul cuprins: Articolul 261 Dacă lichidarea se prelungește peste durata exercițiului financiar, lichidatorii sunt obligați să întocmească situația financiară anuala, conformându-se dispozițiilor legii și actului constitutiv

120.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 262 vor avea următorul cuprins: Articolul 262

(1)

După terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc situația financiară finala, arătând partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății, însoțită de raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorilor financiari.

(2)

Situația financiară, semnată de lichidatori, se va depune, pentru a fi menționată, la oficiul registrului comerțului și se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a

121.

Alineatul (1) al articolului 263 va avea următorul cuprins: Articolul 263

(1)

Dacă termenul prevăzut la art. 260 alin. (3) a expirat fără a se face opoziție, situația financiară se considera aprobată de toți acționarii, iar lichidatorii sunt liberați, sub rezerva repartizării activului societății

122.

Alineatul (1) al articolului 264 va avea următorul cuprins: Articolul 264

(1)

Sumele cuvenite acționarilor, neîncasate în termen de doua luni de la publicarea situației financiare, vor fi depuse la o banca sau la una dintre unitățile acesteia, cu arătarea numelui și prenumelui acționarului, dacă acțiunile sunt nominative, sau a numerelor acțiunilor, dacă ele sunt la purtător

123.

Punctul 2 al articolului 265 va avea următorul cuprins

2.

prezintă, cu rea-credința, acționarilor/asociaților o situație financiară inexactă sau cu date inexacte asupra condițiilor economice ale societății, în vederea ascunderii situației ei reale

124.

Punctul 5 al articolului 266 va avea următorul cuprins

5.

încasează sau plătește dividende, sub orice forma, din profituri fictive sau care nu puteau fi distribuite, în lipsa de situație financiară ori contrarii celor rezultate din aceasta

125.

Partea introductivă a articolului 268 va avea următorul cuprins: Articolul 268 Se pedepsește cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care

126.

Partea introductivă a alineatului

(1)

al articolului 269 va avea următorul cuprins: Articolul 269

(1)

Se pedepsește cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda administratorul care

127.

Articolul 270 va avea următorul cuprins: Articolul 270 Se pedepsește cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda cenzorul care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este obligat prin lege

128.

Partea introductivă a alineatului

(1)

al articolului 273 va avea următorul cuprins: Articolul 273

(1)

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda acționarul sau deținătorul de obligațiuni care

129.

Alineatul (2) al articolului 273 va avea următorul cuprins:

(2)

Persoana care determina pe un acționar sau pe un deținător de obligațiuni ca, în schimbul unei sume de bani sau al unui alt avantaj material, să voteze într-un anumit sens în adunările generale ori să nu ia parte la vot se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda

130.

Litera a) a articolului 276 va avea următorul cuprins

a)

falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidentelor societății ori ascunderea unei părți din activul societății, înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrul societății, în alt act ori în situațiile financiare a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșit în vederea diminuării aparente a valorii activelor

131.

După articolul 286 se introduce articolul 286^1 cu următorul cuprins: Articolul 286^1 Guvernul va putea modifica, anual, prin hotărâre, valoarea minima a capitalului social stabilită la art. 10 alin. (1), ținând seama de rata inflației, astfel încât, până la data de 31 decembrie 2005, pentru societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, capitalul social să nu fie mai mic decât echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro. Hotărârea Guvernului va cuprinde și termenul pentru completarea capitalului social.

Art. X

2. La articolul 6 alineatul (5), literele g) și h) vor avea următorul cuprins

g)

drepturile de creanța garantate

h)

instrumentele negociabile

3.

La articolul 6 alineatul (5), litera n) se abroga

4.

Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins: Articolul 10

(1)

Orice tip de obligație de a da, a face sau a nu face este susceptibilă să fie garantată cu garanția reală reglementată prin acest titlu, inclusiv obligațiile viitoare, sub condiție, divizibile sau determinabile

5.

Articolul 15 va avea următorul cuprins: Articolul 15 Contractul de garanție reală va indica valoarea maxima a obligației garantate

6.

Alineatul (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins: Articolul 24

(1)

Orice bun care înlocuiește bunul constituit ca garanție sau bunul în care a trecut valoarea bunului afectat garanției se presupune a fi produs al bunului inițial, cu excepția cazului în care debitorul va face dovada contrarie

7.

Alineatul (1) al articolului 26 va avea următorul cuprins: Articolul 26

(1)

Când garanția reală cuprinde toate bunurile debitorului sau numai bunurile de un anumit fel ale acestuia, debitorul poate cere, oricând, o confirmare din partea creditorului cu privire la valoarea obligației care a rămas a fi garantată sau o lista amănunțită a bunurilor afectate garanției. În acest scop, debitorul va da creditorului o lista cuprinzând evaluarea estimativă a bunurilor afectate garanției, spre a fi confirmată de acesta

8.

Articolul 28 va avea următorul cuprins: Articolul 28 Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor supuse dispozițiilor prezentului titlu au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garanția reală sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una dintre metodele prevăzute în acest capitol

9.

Alineatul (1) al articolului 36 va avea următorul cuprins: Articolul 36

(1)

Orice creditor care, fără a fi parte într-un contract de garanție, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele provenite din impozite, taxe, amenzi și din alte sume ce reprezintă venituri publice ce le sunt datorate, are prioritate asupra garanției reale a creditorului asupra bunului în cauza numai în momentul în care privilegiul îndeplinește condiția de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului

10.

Alineatul (2) al articolului 57 va avea următorul cuprins:

(2)

Baza de date va trebui să cuprindă data, ora, minutul și secunda înregistrării

11.

Alineatul (2) al articolului 68 va avea următorul cuprins:

(2)

Creditorul va avansa cheltuielile și va suporta riscurile legate de transportarea și depozitarea bunurilor în cauză

12.

Alineatul (3) al articolului 71 va avea următorul cuprins:

(3)

Notificarea se va face în orice mod care asigura dovada primirii ei

13.

Alineatul (1) al articolului 75 va avea următorul cuprins: Articolul 75

(1)

În termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are un interes, poate face opoziție la vânzarea bunului la instanța competentă, potrivit Codului de procedură civilă

14.

Alineatul (1) al articolului 80 va avea următorul cuprins: Articolul 80

(1)

Dacă obligația garantată nu a fost plătită, iar bunul afectat garanției sau produsele obținute din vânzarea lui reprezintă sume depuse într-un cont la o bancă, creditorul va notifica acesteia intenția să de a-și recupera creanța din sumele depuse în acel cont

15.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 82 vor avea următorul cuprins: Articolul 82

(1)

După blocarea contului, potrivit art. 81 alin. (2), banca va plăti din acest cont datoria debitorului garantat, potrivit cererii creditorului.

(2)

Dacă, potrivit ordinii de prioritate reglementate prin prezentul titlu, un alt creditor are grad de prioritate superior asupra contului de depozit, banca trebuie să plătească mai întâi creditorul cu gradul de prioritate superior, chiar dacă creanța acestuia nu a devenit exigibilă

16.

Articolul 86 se abrogă

17.

Alineatul (2) al articolului 88 va avea următorul cuprins:

(2)

Creditorul poate reține sumele obținute ca urmare a unei astfel de vânzări, după ce va plăti debitorului drepturile cuvenite, potrivit alin. (1)

18.

Alineatul (1) al articolului 91 va avea următorul cuprins: Articolul 91

(1)

Garanția reală asupra unui bun mobil corporal, care este opozabilă, potrivit legii locului unde se afla bunul la data constituirii acesteia, își menține rangul de prioritate în România, dacă s-a făcut înregistrarea la arhiva

a)

înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii locului unde se afla bunul când s-a constituit garanția; și

b)

în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a fost adus în România; sau

c)

în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut că bunul a fost adus în România

19.

Alineatul (1) al articolului 92 va avea următorul cuprins: Articolul 92

(1)

Garanția locatorului sau a finanțatorului, care este opozabilă indiferent de existenta unor formalități de publicitate, potrivit legii locului unde se afla bunul la data încheierii contractului de închiriere sau de leasing, își menține rangul de prioritate, dacă înregistrarea la arhivă, potrivit prezentului titlu, s-a făcut

a)

înainte să înceteze rangul de prioritate, dobândit potrivit legii locului unde se află bunul când s-a constituit garanția, și

b)

în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a fost adus în România, sau

c)

în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut că bunul a fost adus în România

20.

La articolul 93 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins

b)

titlurilor de valoare negociabile, care nu sunt în posesia creditorului

21.

Alineatul (3) al articolului 93 va avea următorul cuprins:

(3)

În cuprinsul prezentului titlu, prin locul unde se află creditorul, locatorul, finanțatorul, debitorul, locatarul sau, după caz, utilizatorul se înțelege sediul profesional, domiciliul sau reședința persoanei fizice ori sediul social al persoanei juridice

22.

Articolul 94 va avea următorul cuprins: Articolul 94 În cazul în care debitorul, locatarul sau utilizatorul își schimbă domiciliul sau sediul, astfel cum acestea sunt definite la art. 93 alin. (3) sau în cazul în care debitorul constituie o garanție în favoarea unei persoane aflate într-un alt stat, închirierea, leasingul sau garanția reală care a dobândit un rang de prioritate, potrivit prezentului titlu, își conserva rangul din România, dacă garanția reală sau contractul de locațiune ori de leasing este înregistrat în străinătate

a)

înainte de data la care, potrivit prezentului titlu, garanția reală sau înregistrarea locatorului sau a finanțatorului își pierde rangul de prioritate; și

b)

în termen de 60 de zile de la data la care debitorul, locatarul sau utilizatorul se stabilește în străinătate ori de la data la care debitorul constituie garanția în favoarea unei persoane aflate în străinătate; sau

c)

în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a luat cunoștință că debitorul, locatarul sau utilizatorul s-a stabilit în străinătate ori că a constituit garanția în favoarea unei persoane aflate în străinătate

23.

Alineatul (1) al articolului 98 va avea următorul cuprins: Articolul 98

(1)

Creditorii privilegiați, inclusiv statul și unitățile administrativ-teritoriale, pentru creanțele provenite din impozite, taxe, amenzi și din alte sume ce reprezintă venituri publice, pot avea prioritate față de un creditor cu garanție reală, numai dacă și-au înscris creanța la arhivă sau, după caz, în documentele de publicitate imobiliară, înaintea înscrierii unei astfel de garanții de către creditorul garantat.

Art. XI

Legea nr. 87/1994 *) pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 24 octombrie 1994, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: LEGEA nr. 87 din 18 octombrie 1994 republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 29 iulie 2003 a fost abrogată de litera a) a art. 16 din LEGEA nr. 241 din 15 iulie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 27 iulie 2005

1.

Articolul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 1 Evaziunea fiscală este sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice și persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili

2.

La articolul 3 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerț sau prestări de servicii către populație sunt obligați să afișeze, în locurile unde se desfășoară activitatea, autorizația de funcționare și certificatul de înregistrare care conține codul unic de înregistrare atribuit

3.

La articolul 4 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: Contribuabilii sunt obligați să utilizeze pentru activitatea desfășurată documente primare și de evidență contabilă stabilite prin lege, achiziționate numai de la unitățile stabilite prin normele legale în vigoare și să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operațiunilor înregistrate

4.

Articolul 9 va avea următorul cuprins: Articolul 9 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul de a prezenta organelor de control, împuternicite conform legii, documentele justificative și actele de evidență contabilă, precum și bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor și contribuțiilor la fondurile publice, în vederea stabilirii obligațiilor bugetare

5.

Articolul 10 va avea următorul cuprins: Articolul 10 Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile, dacă fapta a avut drept consecința diminuarea veniturilor sau surselor impozabile. Cu pedeapsa prevăzută la alin. 1 se sancționează și punerea în circulație, în orice mod, fără drept sau deținerea în vederea punerii în circulație, fără drept, a documentelor financiare și fiscale

6.

Articolul 11 va avea următorul cuprins: Articolul 11 Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte

a)

sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor activități pentru care legea prevede obligația înregistrării sau prin exercitarea de activități neautorizate, în scopul obținerii de venituri

b)

sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligațiilor fiscale, în scopul obținerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operațiuni fictive

c)

omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuția

d)

organizarea și conducerea de evidente contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat sau de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile

e)

emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu știința de documente fiscale false. Tentativa se pedepsește

7.

Articolul 12 va avea următorul cuprins: Art. 12 - Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte

a)

sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin cesionarea părților sociale deținute într-o societate comercială cu răspundere limitată, efectuată în acest scop

b)

sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă cu privire la sediul unei societăți comerciale, la sediile subunităților sau la sediile punctelor de lucru, precum și la schimbarea acestora fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, efectuată în acest scop

8.

Articolele 13-16 se abrogă

9.

La articolul 17 alineatul 1, literele b) și k) se abrogă

10.

Alineatul 2 al articolului 17 va avea următorul cuprins: Contravențiile prevăzute la alin. 1 se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 30.000.000 lei, pentru persoanele fizice și cu amendă de la 5.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoanele juridice

11.

Articolul 18 se abrogă

12.

Articolul 20 va avea următorul cuprins: Articolul 20 Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele de control financiar-fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și unităților teritoriale subordonate, Garda financiară și de către celelalte organe de control abilitate potrivit legii

13.

Articolul 21 se abroga

14.

Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22 Prevederile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.

Art. XII

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, titlul VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezentul titlu, se vor republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. XIII

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: Articolul 1

(1)

Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, denumite în continuare raporturi de serviciu.

(2)

Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală

2.

Articolul 2 va avea următorul cuprins: Articolul 2

(1)

Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală.

(2)

Funcționarul public este persoana numită, în condițiile prezentei legi, într-o funcție publică. Persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei își păstrează calitatea de funcționar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcționarilor publici.

(3)

Activitățile desfășurate de funcționarii publici, care implica exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele

a)

punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative

b)

elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora

c)

elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor, precum și a documentației privind aplicarea și executarea legilor, necesare pentru realizarea competentei autorității sau instituției publice

d)

consilierea, controlul și auditul public intern

e)

gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare

f)

colectarea creanțelor bugetare

g)

reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țara și străinătate, în limita competentelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

h)

realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.

(4)

Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege.

(5)

În sensul prezentei legi, totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală constituie corpul funcționarilor publici

3.

Articolul 3 se abroga

4.

Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4 Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt

a)

legalitate, imparțialitate și obiectivitate

b)

transparența

c)

eficiență și eficacitate

d)

responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale

e)

orientare către cetățean

f)

stabilitate în exercitarea funcției publice

g)

subordonare ierarhică

5.

După articolul 4 se introduce articolul 4^1 cu următorul cuprins: Articolul 4^1

(1)

Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

(2)

Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată.

(3)

Prin excepție de la alin. (2), funcțiile publice pot fi ocupate pe perioada determinata, în condițiile expres prevăzute de lege

6.

Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins: Articolul 5

(1)

Pot beneficia de statute speciale, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice

a)

structurile de specialitate ale Parlamentului României

b)

structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale

c)

structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ

d)

serviciile diplomatice și consulare

e)

autoritatea vamală

f)

poliția și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne

g)

alte servicii publice stabilite prin lege

7.

Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6 Prevederile prezentei legi nu se aplică

a)

personalului salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, precum și altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publică

b)

personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului

c)

corpului magistraților

d)

cadrelor didactice

e)

persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică

8.

Capitolul II se modifică și va avea următorul cuprins: CAPITOLUL II Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici Art. 7. -

(1)

Funcțiile publice se clasifică după cum urmează

a)

funcții publice generale și funcții publice specifice

b)

funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a.

(2)

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competentelor lor generale.

(3)

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competentelor lor specifice. Art. 8

—

Funcțiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, după cum urmează

a)

clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă

b)

clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durata, absolvite cu diplomă

c)

clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale, absolvite cu diploma. Art. 9. -

(1)

După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează

a)

funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

b)

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere

c)

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.

(2)

Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții publice de execuție, cu excepțiile prevăzute de legile speciale. Art. 10. -

(1)

Funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi.

(2)

Pot fi numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive.

(3)

Pot fi numiți funcționari publici definitivi

a)

funcționarii publici debutanți, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare

b)

persoanele care intra în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcției publice, de minimum 12 luni, 8 luni și, respectiv, 6 luni, în funcție de nivelul studiilor absolvite

c)

persoanele care au promovat programe de formare și perfecționare în administrația publică. Art. 11

—

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice

a)

secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului

b)

consilier de stat

c)

secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale

d)

prefect

e)

subprefect

f)

secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București

g)

director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Art. 12 -

(1)

Categoria funcționarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una dintre următoarele funcții publice

a)

secretar al municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și comunei

b)

director general adjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale

c)

director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale

d)

șef serviciu

e)

șef birou.

(2)

Funcționarii publici de conducere organizează, coordonează, îndruma și controlează activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3), sub autoritatea unui funcționar public ierarhic superior sau a unui demnitar. Art. 13. -

(1)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa I, persoanele numite în următoarele funcții publice: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor.

(2)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa a II-a, persoanele numite în funcția publică de referent de specialitate.

(3)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa a III-a, persoanele numite în funcția publică de referent. Art. 14

—

Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează

a)

superior, ca nivel maxim

b)

principal

c)

asistent

d)

debutant

9.

Articolele 15, 15^1, 16 și 17 se abroga

10.

Capitolul III va avea următorul cuprins: CAPITOLUL III Categoria înalților funcționari publici Art. 18. -

(1)

Poate face parte din categoria înalților funcționari publici persoana care îndeplinește cumulativ

a)

condițiile prevăzute la art. 49

b)

are studii superioare de lungă durata, absolvite cu diploma de licență sau echivalentă

c)

a absolvit programe de formare specializată și perfecționare în administrația publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate, după caz, de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții specializate, organizate în țara sau în străinătate, ori a dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției publice respective

d)

are cel puțin 7 ani vechime în specialitatea funcției publice respective

e)

a promovat concursul organizat pentru ocuparea unei funcții publice prevăzute la art. 11.

(2)

În cazuri excepționale, vechimea prevăzută la alin. (1) lit. d) poate fi redusă cu până la 3 ani de persoana care are competență legală de numire în funcția publică. Art. 19. -

(1)

Concursul de admitere la programele de formare specializată în administrația publică se organizează de către Institutul Național de Administrație, în baza Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului.

(2)

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de admitere la programele de formare în administrația publică, organizate de Institutul Național de Administrație, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Art. 19^1. -

(1)

Numirea înalților funcționari publici se face de către

a)

Guvern, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 11 lit. a) și d)

b)

primul-ministru, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 11 lit. b), c) și e)

c)

ministrul administrației publice, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 11 lit. f)

d)

ministrul sau, după caz, conducătorul autorității sau instituției publice, pentru funcțiile prevăzute la art. 11 lit. g).

(2)

Pentru numirea în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici se constituie o comisie de concurs, formată din cinci personalități, recunoscute ca specialiști în administrația publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației publice. Art. 19^2

—

Încetarea raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici se face, în condițiile legii, potrivit art. 19^1 alin. (1)

11.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 20 vor avea următorul cuprins: Articolul 20

(1)

Pentru crearea și dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial se înființează, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.

(2)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului administrației publice. În exercitarea atribuțiilor care îi revin, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici emite ordine cu caracter normativ și individual

12.

Articolul 21 va avea următorul cuprins: Articolul 21

(1)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici are următoarele atribuții

a)

elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției publice și al funcționarilor publici

b)

elaborează și avizează proiecte de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici

c)

monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice

d)

elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici

e)

elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici

f)

stabilește criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici

g)

centralizează propunerile de instruire a funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici

h)

colaborează cu Institutul Național de Administrație la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici

i)

întocmește și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici

j)

aprobă condițiile de participare și procedura de organizare a selecției și recrutării pentru funcțiile publice generale, avizează și monitorizează recrutarea pentru funcțiile publice specifice

k)

realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor

l)

acorda asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale

m)

participă la negocierile dintre organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

n)

colaborează cu organisme și cu organizații internaționale din domeniul sau de activitate

o)

elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare a funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului

p)

întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului.

(2)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege.

(3)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici are legitimare procesuală activă și poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă cu privire la: a) actele prin care autoritățile sau instituțiile publice încalcă legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici, constatate ca urmare a activității proprii de control

b)

refuzul autorităților și instituțiilor publice de a aplică prevederile legale în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici.

(4)

Actul atacat potrivit alin. (3) este suspendat de drept.

(5)

Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate sesiza și prefectul în legătura cu actele ilegale emise de autoritățile sau instituțiile publice locale

13.

Articolul 22 va avea următorul cuprins: Articolul 22

(1)

Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește

a)

numărul funcțiilor publice rezervate promovării funcționarilor publici care îndeplinesc condițiile legale

b)

numărul funcțiilor publice care vor fi rezervate absolvenților programelor de formare specializată în administrația publică, organizate de Institutul Național de Administrație sau de instituții similare din străinătate

c)

numărul funcțiilor publice care vor fi ocupate prin concurs

d)

numărul funcțiilor publice care vor fi înființate

e)

numărul funcțiilor publice care vor fi supuse reorganizării

f)

numărul maxim de funcții publice pe fiecare clasa, categorie și pe grade profesionale

g)

numărul maxim al funcțiilor publice de conducere.

(2)

Planul prevăzut la alin. (1) se elaborează de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel național și se supune spre aprobare Guvernului

14.

Articolul 23 se abrogă

15.

Articolul 24 va avea următorul cuprins: Articolul 24 Gestiunea curentă a resurselor umane și a funcțiilor publice este organizată și realizată, în cadrul fiecărei autorități și instituții publice, de către un compartiment specializat, care colaborează direct cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici

16.

Secțiunea a 2-a a capitolului IV va avea următorul cuprins: Secțiunea a 2-a Evidenta funcțiilor publice și a funcționarilor publici Art. 25. -

(1)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici administrează evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, pe baza datelor transmise de autoritățile și instituțiile publice.

(2)

Evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice se tine de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

(3)

În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum și pentru urmărirea carierei funcționarului public, autoritățile și instituțiile publice întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcționar public.

(4)

Formatul standard al evidenței funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și conținutul dosarului profesional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Art. 25^1. -

(1)

Autoritățile și instituțiile publice răspund de întocmirea și actualizarea dosarelor profesionale ale funcționarilor publici și asigura păstrarea acestora în condiții de siguranță.

(2)

În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau instituția publică păstrează o copie a dosarului profesional și înmânează originalul funcționarului public, pe baza de semnătură.

(3)

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice modificare intervenită în situația funcționarilor publici.

(4)

Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidența națională a funcțiilor publice și a funcționarilor publici, precum și la dosarul profesional al funcționarului public au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal, în condițiile legii.

(5)

La solicitarea funcționarului public, autoritatea sau instituția publică este obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în specialitate și în funcția publică

17.

Alineatul (2) al articolului 26 va avea următorul cuprins:

(2)

Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură

18.

După articolul 26 se introduce articolul 26^1 cu următorul cuprins: Articolul 26^1 Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct

19.

Alineatele (1) și (2) ale articolului 27 vor avea următorul cuprins: Articolul 27

(1)

Dreptul de asociere sindicala este garantat funcționarilor publici, cu excepția celor care sunt numiți în categoria înalților funcționari publici, funcționarilor publici de conducere și altor categorii de funcționari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale.

(2)

Funcționarii publici, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1), pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora

20.

Articolul 28 va avea următorul cuprins: Articolul 28 Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, în condițiile legii, cu respectarea principiului continuității și celerității serviciului public

21.

Articolul 29 va avea următorul cuprins: Articolul 29

(1)

Pentru activitatea desfășurata funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de baza

b)

sporul pentru vechime în muncă

c)

suplimentul postului

d)

suplimentul gradului.

(2)

Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

(3)

Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici

22.

Articolul 30 se abroga

23.

După articolul 31 se introduce articolul 31^1 cu următorul cuprins: Articolul 31^1

(1)

Funcționarii publici au dreptul de a-și perfecționa în mod continuu pregătirea profesională.

(2)

Pe perioada în care funcționarii publici urmează forme de perfecționare profesională, beneficiază de drepturile salariale cuvenite, în situația în care acestea sunt

a)

organizate la inițiativa sau în interesul autorității sau instituției publice

b)

urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul conducătorului autorității sau instituției publice

c)

organizate de Institutul Național de Administrație, de centrele regionale de formare continua pentru administrația publică locală, în condițiile legii, sau de alte instituții specializate din țara sau străinătate.

(3)

În cazul în care formarea și perfecționarea profesională, în formele prevăzute la alin. (2), se organizează în afară localității unde își are sediul autoritatea sau instituția publică, funcționarii publici beneficiază de drepturile de delegare, în condițiile legii.

(4)

Pentru acoperirea cheltuielilor programelor de formare și perfecționare profesională a funcționarilor publici, organizate în condițiile alin. (2) lit. a) și c), autoritățile și instituțiile publice au obligația să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru cheltuielile respective

24.

După articolul 32 se introduce articolul 32^1 cu următorul cuprins: Articolul 32^1 Funcționarii publici, cu excepția funcționarilor publici civili din ministerele privind apărarea națională, ordinea publică și siguranță națională pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii

25.

Articolul 35 va avea următorul cuprins: Articolul 35

(1)

Autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică.

(2)

Funcționarilor publici li se poate aproba, în mod excepțional, pentru motive de sănătate, schimbarea compartimentului în care își desfășoară activitatea. Schimbarea se poate face pe o funcție publică corespunzătoare, dacă funcționarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuții care îi revin. 26. Alineatul (2) al articolului 39 va avea următorul cuprins:

(2)

Autoritatea sau instituția publică este obligată să asigure protecția funcționarului public împotriva amenințărilor, violentelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victima în exercitarea funcției publice sau în legătura cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii

27.

Articolul 41 va avea următorul cuprins: Articolul 41

(1)

Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea, îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.

(2)

Funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.

(3)

Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege

28.

Articolul 42 va avea următorul cuprins: Articolul 42

(1)

Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic și să nu participe la activități politice în timpul programului de lucru.

(2)

Funcționarilor publici le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice

29.

La articolul 43, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

(1^1)

Funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici

30.

Alineatul (2) al articolului 43 va avea următorul cuprins:

(2)

Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le considera ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegala. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la cunoștința superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția, astfel de situații

31.

Articolul 44 va avea următorul cuprins: Articolul 44 Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătura cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștința în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public

32.

Articolul 45 se abroga

33.

Alineatul (2) al articolului 46 va avea următorul cuprins:

(2)

La numirea într-o funcție publică, precum și la încetarea raportului de serviciu, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legii, conducătorului autorității sau instituției publice, declarația de avere. Declarația de avere se actualizează anual, potrivit legii

34.

Articolul 47 va avea următorul cuprins: Articolul 47

(1)

Funcționarii publici au obligația de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.

(2)

Funcționarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intra în competenta lor sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor cereri

35.

Articolul 48 va avea următorul cuprins: Articolul 48

(1)

Funcționarii publici sunt obligați să urmeze forme de perfecționare profesională, organizate de Institutul Național de Administrație sau alte instituții abilitate potrivit legii, a căror durata cumulată este de minimum 7 zile pe an.

(2)

Funcționarii publici care urmează programe de formare specializată în administrația publică, cu o durata mai mare de 90 de zile, organizate de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții similare din străinătate, finanțate din bugetul de stat sau local, sunt obligați să se angajeze în scris că vor lucra în administrația publică, cel puțin 5 ani de la terminarea programelor.

(3)

În cazul nerespectării angajamentului, funcționarii publici sunt obligați să restituie instituției sau autorității publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecționare, calculate în condițiile legii.

(4)

Prevederile alin. (3) se aplică și în cazul în care persoanele care au urmat o forma de perfecționare în condițiile alin. (2) și ale art. 31^1 alin. (2) și nu au absolvit-o din vina lor. În acest caz funcționarii publici sunt obligați să restituie drepturile salariale primite pe această perioadă.

(5)

Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care funcționarul public nu mai deține funcția publică din motive neimputabile acestuia

36.

După articolul 48 se introduce articolul 48^1 cu următorul cuprins: Articolul 48^1 Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii

37.

Capitolul VI se modifică și va avea următorul cuprins: CAPITOLUL VI Cariera funcționarilor publici Secțiunea I Recrutarea funcționarilor publici Art. 49

—

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții

a)

are cetățenia română și domiciliul în România

b)

cunoaște limba română, scris și vorbit

c)

are vârsta de minimum 18 ani împliniți

d)

are capacitate deplină de exercițiu

e)

are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate

f)

îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică

g)

îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice

h)

nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea

i)

nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani

j)

nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege. Art. 49^1. -

(1)

Ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire și concurs.

(2)

Condițiile de participare și procedura de organizare a concursului vor fi stabilite în condițiile prezentei legi, iar concursul va fi organizat și gestionat astfel

a)

de către comisia de concurs prevăzută la art. 19^1 alin. (2), pentru înalții funcționari publici

b)

de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante, cu excepția funcțiilor publice de șef birou și șef serviciu

c)

de către autorități și instituții publice din administrația publică centrală și locală, pentru ocuparea funcțiilor publice de șef birou și șef serviciu, precum și pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție și, respectiv, funcțiile publice specifice vacante, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

d)

de către Institutul Național de Administrație, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru admiterea la programele de formare specializată în administrația publică, organizate în scopul numirii într-o funcție publică.

(3)

Concursul are la baza principiul competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și competentei, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale.

(4)

Condițiile de desfășurare a concursului vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului.

(5)

Persoanele care participa la concursul organizat potrivit dispozițiilor prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. c) trebuie să îndeplinească condițiile de vechime în specialitatea funcțiilor publice, prevăzute de prezenta lege.

(6)

Procedura de organizare și desfășurare a concursurilor în condițiile prezentului articol se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, conform principiilor și condițiilor stabilite prin prezenta lege. Secțiunea a 2-a Perioada de stagiu Art. 50. -

(1)

Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților unei funcții publice, formarea practica a funcționarilor publici debutanți, precum și cunoașterea de către aceștia a specificului administrației publice și a exigențelor acesteia.

(2)

Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcționarii publici de execuție din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a și 6 luni pentru cei din clasa a III-a.

(3)

Perioada în care o persoana a urmat și a promovat programe de formare specializată în administrația publică, pentru numirea într-o funcție publică definitivă, este asimilată perioadei de stagiu. Art. 51. -

(1)

La terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcționarul public debutant va fi

a)

numit funcționar public de execuție definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcțiile publice prevăzute la art. 13, în gradul profesional asistent

b)

eliberat din funcția publică, în cazul în care a obținut la evaluarea activității calificativul "necorespunzător".

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), precum și în situația nepromovării programelor de formare specializată în administrația publică, pentru numirea într-o funcție publică definitivă, perioadă de stagiu nu constituie vechime în funcția publică. Secțiunea a 3-a Numirea funcționarilor publici Art. 52. -

(1)

Numirea în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici se face în conformitate cu dispozițiile art. 19^1 alin. (1).

(2)

Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs în condițiile art. 49^1 alin. (2) lit. b) și d) se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(3)

Numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs în condițiile art. 49^1 alin. (2) lit. c) se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.

(4)

Actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității.

(5)

Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.

(6)

La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credința în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcția publică definitivă. Jurământul are următoarea formulă: "Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu". Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.

(7)

Refuzul depunerii jurământului prevăzut la alin. (6) se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică. Secțiunea a 4-a Promovarea funcționarilor publici și evaluarea performanțelor profesionale Art. 53

—

În cariera funcționarul public beneficiază de dreptul de a promova în funcția publică și de a avansa în gradele de salarizare. Art. 54. -

(1)

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare vacante.

(2)

Promovarea într-o funcție publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen. Art. 55. -

(1)

Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional principal, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime

a)

să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite

b)

să fi obținut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul "foarte bun"

c)

să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului.

(2)

Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional superior, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime

a)

să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional principal sau 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite

b)

să fi obținut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul "foarte bun"

c)

să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului. Art. 56. -

(1)

Au dreptul de a participa la concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere vacante persoanele care îndeplinesc următoarele condiții

a)

sunt absolvente ale programelor de formare specializată și perfecționare în administrația publică, organizate de către Institutul Național de Administrație, centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică locală, precum și de alte instituții specializate, din țară sau străinătate

b)

au fost numite într-o funcție publică din clasa I

c)

îndeplinesc cerințele specifice prevăzute în fișa postului, precum și condițiile de vechime prevăzute la alin. (2).

(2)

Pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante trebuie îndeplinite următoarele condiții de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice

a)

minimum 2 ani, pentru funcțiile publice de șef birou, șef serviciu și secretar al comunei

b)

minimum 5 ani, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 12, cu excepția celor prevăzute la lit. a). Art. 57

—

În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea, funcționarii publici de execuție au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea unei funcții publice vacante într-o clasa superioară celei în care sunt încadrați. Art. 58. -

(1)

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se face anual.

(2)

Procedura de evaluare are ca scop

a)

avansarea în gradele de salarizare

b)

retrogradarea în gradele de salarizare

c)

promovarea într-o funcție publică superioară

d)

eliberarea din funcția publică

e)

stabilirea cerințelor de formare profesională a funcționarilor publici.

(3)

În urma evaluării performantelor profesionale individuale funcționarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: "excepțional", "foarte bun", "bun", "satisfăcător", "nesatisfăcător

(4)

Evaluarea performantelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se face de către o comisie de evaluare, compusă din cinci personalități, recunoscute ca specialiști în administrația publică, propuse de ministrul administrației publice și numite prin decizie a primului-ministru.

(5)

Metodologia de evaluare a performantelor profesionale individuale ale funcționarilor publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, după consultarea organizațiilor sindicale ale funcționarilor publici, reprezentative la nivel național."

38.

Capitolul VII va avea următorul cuprins: CAPITOLUL VII Acorduri colective. Comisii paritare Art. 59. -

(1)

Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă

b)

sănătatea și securitatea în muncă

c)

programul zilnic de lucru

d)

perfecționarea profesională

e)

alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

(2)

În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici din respectiva autoritate sau instituție publică, desemnați în condițiile legii.

(3)

Autoritatea sau instituția publică va furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii. Art. 60. -

(1)

În cadrul autorităților și instituțiilor publice se constituie comisii paritare. În funcție de numărul funcționarilor publici din cadrul autorității sau instituției publice, comisia paritară se poate constitui în cadrul acesteia sau pentru mai multe autorități sau instituții publice.

(2)

În alcătuirea comisiei paritare intra un număr egal de reprezentanți desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice și de sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, reprezentanții lor vor fi desemnați prin votul majorității funcționarilor publici din respectiva autoritate sau instituție publică.

(3)

Reprezentanții funcționarilor publici în comisia paritară pot să fie desemnați din rândul funcționarilor publici aleși în organele de conducere ale sindicatului reprezentativ sau din rândul reprezentanților funcționarilor publici aleși pentru negocierea acordurilor cu conducerea autorității sau instituției publice.

(4)

În cazul constituirii unei comisii paritare comune pentru mai multe autorități sau instituții publice, aceasta va fi compusă dintr-un număr egal de reprezentanți ai acestor autorități sau instituții publice, desemnați în condițiile alin. (2). Art. 61. -

(1)

Comisiile paritare sunt consultate la negocierea de către autoritățile și instituțiile publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții acestora.

(2)

Comisiile paritare participa la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a activității autorităților și instituțiilor publice pentru care sunt constituite.

(3)

Comisiile paritare urmăresc permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici cu autoritățile sau instituțiile publice.

(4)

Comisia paritară întocmește rapoarte trimestriale cu privire la respectarea prevederilor acordurilor încheiate în condițiile legii, pe care le comunica conducerii autorității sau instituției publice, precum și conducerii sindicatelor reprezentative ale funcționarilor publici

39.

Articolele 62, 63, 64, 65, 66, 66^1, 67 și 68 se abrogă

40.

Articolul 70 va avea următorul cuprins: Articolul 70

(1)

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduita profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

(2)

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte

a)

întârzierea sistematica în efectuarea lucrărilor

b)

neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor

c)

absente nemotivate de la serviciu

d)

nerespectarea în mod repetat a programului de lucru

e)

intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afară cadrului legal

f)

nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter

g)

manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

h)

desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic

i)

refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu

j)

încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici

k)

stabilirea de către funcționarii publici de execuție de relații directe cu petenții în vederea soluționării cererilor acestora.

(3)

Sancțiunile disciplinare sunt

a)

mustrare scrisă

b)

diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni

c)

suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcția publică pe o perioada de la 1 la 3 ani

d)

trecerea într-o funcție publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului

e)

destituirea din funcția publică.

(4)

La individualizarea sancțiunii disciplinare se va tine seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existenta în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile prezentei legi.

(5)

Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii abaterilor

41.

Articolul 71 va avea următorul cuprins: Articolul 71

(1)

Sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 70 alin. (3) lit. a) se poate aplica direct de către conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care funcționează cel în cauză.

(2)

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. b)-e) se aplică de conducătorul autorității sau instituției publice, la propunerea comisiei de disciplina.

(3)

Sancțiunile disciplinare pentru înalții funcționari publici se aplică prin decizie a primului-ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorității sau instituției publice centrale, pentru cei prevăzuți la art. 11 lit. g), la propunerea comisiei de disciplină.

(4)

Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-verbal

42.

Articolul 72 va avea următorul cuprins: Articolul 72

(1)

În cadrul autorităților sau instituțiilor publice se constituie comisii de disciplina. În funcție de numărul funcționarilor publici din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, comisia de disciplină se poate constitui pentru o singura autoritate sau instituție publică sau pentru mai multe.

(2)

În alcătuirea comisiei de disciplină intră un număr egal de reprezentanți desemnați de conducătorul autorității sau instituției publice și de sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici nu sunt organizați în sindicat, reprezentanții vor fi desemnați prin votul majorității funcționarilor publici din respectiva autoritate sau instituție publică.

(3)

Fiecare comisie de disciplină are un președinte, care nu face parte din reprezentanții prevăzuți la alin. (2), desemnat de conducătorul autorității sau instituției publice, cu consultarea sindicatului reprezentativ sau, după caz, a funcționarilor publici.

(4)

În cazul constituirii unei comisii de disciplină comune pentru mai multe autorități sau instituții publice, aceasta va fi compusă dintr-un număr egal de reprezentanți ai acestor autorități sau instituții publice, desemnați în condițiile alin. (2). În acest caz, președintele comisiei de disciplină se desemnează în condițiile alin. (3), pe baza propunerii comune a conducătorilor autorităților și instituțiilor publice.

(5)

Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 7 înalți funcționari publici.

(6)

Comisiile de disciplină sunt competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare și să propună sancțiunea aplicabilă funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile publice respective.

(7)

Modul de constituire a comisiilor de disciplina, componenta, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

43.

Articolul 73 se abroga

44.

După articolul 74 se introduce articolul 74^1 cu următorul cuprins: Articolul 74^1

(1)

Pentru evidențierea situației disciplinare a funcționarului public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe care o administrează.

(2)

Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.

(3)

Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri

a)

desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcționarilor publici

b)

desemnarea unui funcționar public în calitate de președinte și membru în comisia de disciplina

c)

desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară

d)

ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere

e)

în orice alte situații prevăzute de lege.

(4)

Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea

a)

funcționarului public interesat

b)

conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

c)

președintelui comisiei de disciplină

d)

altor persoane prevăzute de lege."

45.

Articolul 75 va avea următorul cuprins: Articolul 75

(1)

Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează

a)

în termen de 6 luni de la aplicare, sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 70 alin. (3) lit. a)

b)

în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. b)-d)

c)

în termen de 7 ani de la aplicare, sancțiunea prevăzută la art. 70 alin. (3) lit. e).

(2)

Radierea sancțiunilor disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice

46.

Articolul 79 va avea următorul cuprins: Articolul 79

(1)

Răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupa se angajează potrivit legii penale.

(2)

În cazul în care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 49 lit. h), conducătorul autorității sau instituției publice va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.

(3)

Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, precum și în cazul în care instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv va fi reintegrat în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

(4)

În situația în care nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcționarului public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă

47.

Articolul 80 se abrogă

48.

Capitolul IX va avea următorul cuprins: CAPITOLUL IX Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu Secțiunea 1 Modificarea raportului de serviciu Art. 81

—

Modificarea raportului de serviciu are loc prin: a) delegare

b)

detașare

c)

transfer

d)

mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice

e)

exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere. Art. 82. -

(1)

Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.

(2)

Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații

a)

graviditate

b)

își crește singur copilul minor

c)

starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.

(3)

Delegarea pe o perioada mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an se poate dispune numai cu acordul scris al funcționarului public. Măsura se poate dispune pentru o perioadă de cel mult 90 de zile calendaristice într-un an.

(4)

Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, iar autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al indemnizației de delegare. Art. 83. -

(1)

Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul sau scris.

(2)

Detașarea se poate dispune doar dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției publice pe care urmează să fie detașat.

(3)

Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se afla în una dintre următoarele situații

a)

graviditate

b)

își crește singur copilul minor

c)

starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea

d)

detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiții corespunzătoare de cazare

e)

este singurul întreținător de familie

f)

motive familiale temeinice justifica refuzul de a da curs detașării.

(4)

Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în alta localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare. Art. 84. -

(1)

Transferul, ca modalitate de modificare a raportului de serviciu, poate avea loc între autoritățile sau instituțiile publice după cum urmează

a)

în interesul serviciului

b)

la cererea funcționarului public.

(2)

Transferul se poate face într-o funcție publică pentru care sunt îndeplinite condițiile specifice prevăzute în fișa postului.

(3)

Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcționarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în alta localitate, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transfera, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport și la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se suporta de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.

(4)

Transferul în interesul serviciului se face într-o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută de funcționarul public.

(5)

Transferul la cerere se face într-o funcție publică echivalentă, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. Art. 85. -

(1)

Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitiva sau temporară.

(2)

Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment se aproba, cu acordul scris al funcționarului public, de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public.

(3)

Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioada de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public. Art. 86. -

(1)

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice.

(2)

Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice, pe o perioada de maximum 6 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(3)

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere al carei titular este suspendat în condițiile prezentei legi se realizează prin promovarea temporară, pe durata suspendării titularului, a unui funcționar public care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice.

(4)

Măsura prevăzută la alin. (3) se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice.

(5)

Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este delegat să o exercite este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu. Secțiunea a 2-a Suspendarea raportului de serviciu Art. 87. -

(1)

Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații

a)

este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă

b)

este încadrat la cabinetul unui demnitar

c)

este desemnat de către autoritatea sau instituția publică să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, pentru perioada respectivă

d)

desfășoară activitate sindicala pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii

e)

efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat

f)

este arestat preventiv

g)

efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se afla în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii

h)

se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii

i)

carantina, în condițiile legii

j)

concediu de maternitate, în condițiile legii

k)

este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă

l)

forța majoră

m)

în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(2)

În termen de 5 zile calendaristice de la data încetării motivului de suspendare de drept, funcționarul public este obligat să informeze în scris conducătorul autorității sau instituției publice despre acest fapt.

(3)

Conducătorul autorității sau instituției publice are obligația să asigure, în termen de 5 zile, condițiile necesare reluării activității de către funcționarul public. Art. 88. -

(1)

Raportul de serviciu se suspenda la inițiativa funcționarului public în următoarele situații

a)

concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii

b)

concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani

c)

desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, în alte situații decât cele prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. c)

d)

pentru participare la campania electorală

e)

pentru participarea la grevă, în condițiile legii.

(2)

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public.

(3)

Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea.

(4)

Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și la art. 87 alin. (1) lit. c), precum și în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.

(5)

Dispozițiile art. 87 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și pentru cazurile prevăzute la alin. (1) și (2). Art. 89. -

(1)

Reluarea activității se dispune prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.

(2)

Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea raportului de serviciu, precum și cel prin care se dispune reluarea activității de către funcționarul public se comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.

(3)

Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioada determinata, de un funcționar public din corpul de rezervă. În situația în care în corpul de rezervă nu există funcționari publici care să îndeplinească cerințele specifice, postul poate fi ocupat în baza unui contract individual de muncă pe o perioadă egală cu perioada suspendării raporturilor de serviciu. Secțiunea a 3-a Încetarea raportului de serviciu Art. 90. -

(1)

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc în următoarele condiții

a)

de drept

b)

prin acordul părților, consemnat în scris

c)

prin eliberare din funcția publică

d)

prin destituire din funcția publică

e)

prin demisie.

(2)

Raportul de serviciu încetează de drept

a)

la data decesului funcționarului public

b)

la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public

c)

dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 49 lit. a), d) și f)

d)

la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcționarului public

e)

ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă

f)

când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o fapta prevăzută la art. 49 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare

g)

ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau a funcției, ca măsura de siguranță ori ca pedeapsa complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția

h)

la data expirării termenului pe care a fost exercitată, cu caracter temporar, funcția publică.

(3)

Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice. Actul administrativ prin care s-a constatat intervenirea unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu se comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

(4)

Conducătorul autorității sau instituției publice va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunica funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, pentru motive neimputabile funcționarului public, în următoarele cazuri

a)

autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o alta localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze

b)

autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public

c)

ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare

d)

pentru incompetență profesională în cazul obținerii calificativului "nesatisfăcător" la evaluarea performantelor profesionale individuale

e)

funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 49 lit. g)

f)

starea sănătății fizice sau/și psihice a funcționarului public, constatată prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare funcției publice deținute.

(5)

Destituirea din funcția publică se dispune prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, pentru motive imputabile funcționarului public, în următoarele cazuri

a)

ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave

b)

dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate.

(6)

Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris conducătorului autorității sau instituției publice. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare.

(7)

Reorganizarea activității, în sensul dispozițiilor prezentei legi, constă în mutarea autorității sau a instituției publice în alta localitate ori, în cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), în modificarea substanțială a atribuțiilor autorității sau instituției publice, precum și a structurii organizatorice a compartimentelor. Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv. (8) La încetarea raportului de serviciu funcționarul public are îndatorirea să predea lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu.

(9)

La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.

(10)

Funcționarii publici beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul în care raporturile de serviciu le-au încetat în condițiile prevăzute la: a) alin. (2) lit. c), cu excepția cazului în care funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 49 lit. a)

b)

alin. (2) lit. e) și h)

c)

alin. (4). Art. 91. -

(1)

Autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice, în cazul eliberării din funcția publică pentru situațiile prevăzute la art. 90 alin. (4).

(2)

În perioada de preaviz conducătorul autorității sau instituției publice poate acorda celui în cauza reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite. Art. 92. -

(1)

Funcționarii publici pot fi eliberați din funcția publică în situațiile prevăzute la art. 90 alin. (4) lit. b), c) și e), în cazul în care nu exista funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice.

(2)

În cazurile prevăzute la art. 90 alin. (4) lit. a)-c) și e) autoritatea sau instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

(3)

În cazul în care există o funcție publică vacantă, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere. Art. 93. -

(1)

Redistribuirea funcționarilor publici se face de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, astfel

a)

în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din aceeași localitate sau dintr-o localitate aflată la o distanță de până la 50 km de localitatea de domiciliu

b)

în cadrul autorităților sau instituțiilor publice din alt județ sau aflate la o distanță mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcționarului public.

(2)

Redistribuirea funcționarilor publici se face pe o funcție publică echivalentă cu funcția publică deținută.

(3)

Redistribuirea se poate face și într-o funcție publică inferioară vacantă, cu acordul scris al funcționarului public.

(4)

Agenția Națională a Funcționarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcții publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puțin o lună, a funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective. În cazul în care există mai mulți funcționari publici care îndeplinesc condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice respective, Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcționarului public care urmează să fie redistribuit.

(5)

Redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(6)

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a numi funcționarii publici redistribuiți cu caracter permanent sau temporar.

(7)

În cazul în care conducătorii autorităților și instituțiilor publice refuza încadrarea funcționarilor publici în condițiile alin. (6), funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ competente. Art. 94. -

(1)

Corpul de rezerva este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile art. 90 alin. (4) lit. a)-c) și e) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

(2)

Funcționarii publici părăsesc corpul de rezervă și pierd calitatea de funcționar public în următoarele situații

a)

după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă

b)

în cazul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici îl redistribuie într-o funcție publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite și pregătirii profesionale, iar funcționarul public o refuză

c)

angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni

d)

la cererea funcționarului public. Art. 94^1. -

(1)

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.

(2)

La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută

49.

Articolele 95, 96 și 97 se abrogă

50.

Articolul 98 va avea următorul cuprins: Articolul 98 Funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

51.

Articolele 100 și 101 se abrogă

52.

Articolul 103 va avea următorul cuprins: Articolul 103 Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice

53.

Alineatul (1) al articolului 104 se abrogă

54.

Anexa la Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu anexa la prezentul titlu.

Art. XIV

(1)

Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a dispozițiilor prezentei legi.

(2)

În termen de 60 de zile de la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, autoritățile și instituțiile publice vor transmite acesteia datele personale ale funcționarilor publici, precum și funcțiile publice vacante.

Art. XV

(1)

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentului titlu, cu consultarea și avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(2)

Abrogat.

(3)

Abrogat.

Art. XVI

(1)

Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au obligația

a)

de a solicita avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru stabilirea funcțiilor publice, până la data de 1 iunie 2003

b)

de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorică și în statele de funcții, stabilirea numărului maxim de funcții publice, cu respectarea prevederilor prezentei legi, până la data de 1 iulie 2003

c)

de a face reîncadrarea funcționarilor publici, conform prevederilor prezentei legi, până la data de 15 iulie 2003.

(2)

Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe

a)

pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuție

b)

pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuție

c)

pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuție

d)

pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuție.

(3)

În cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală numărul funcțiilor publice din clasa I este de minimum 70% din numărul total al funcțiilor publice.

(4)

Abrogat.

(5)

Abrogat.

(6)

Abrogat.

Art. XVII

(1)

Funcționarii publici numiți în funcțiile publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, vor fi

a)

numiți în funcțiile publice prevăzute în anexa la prezentul titlu, dacă desfășoară una dintre activitățile prevăzute la art. 2 alin. (3) și îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, în limita funcțiilor publice stabilite conform art. XVI

b)

eliberați din funcțiile publice deținute, în cazul în care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) și condițiile de reîncadrare. Aceștia vor fi încadrați cu contract individual de muncă, în condițiile legii.

(2)

Reîncadrarea în funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici și categoriei funcționarilor publici de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice se face astfel

a)

în limita funcțiilor publice prevăzute potrivit structurii organizatorice

b)

cu respectarea condițiilor minime de vechime în specialitate și a studiilor necesare exercitării funcției publice, prevăzute de Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Funcționarii publici reîncadrați în funcții publice conform alin. (2) își păstrează funcțiile publice deținute, dacă până la data de 31 decembrie 2008 au absolvit programele de formare specializată și perfecționare în administrația publică, organizate de Institutul Național de Administrație, sau o formă de învățământ postuniversitar, cu durată de minimum un an, în țară sau în străinătate, ori au dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției publice respective.

(4)

Funcționarii publici care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) pot fi reîncadrați, potrivit studiilor absolvite, în funcții publice de execuție, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege.

(5)

Funcționarii publici eliberați din funcțiile publice beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii.

Art. XVIII

Pentru anul 2003 funcționarii publici își mențin drepturile salariale stabilite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 decembrie 2002.

Art. XIX

Funcționarilor publici care au absolvit forme de învățământ postuniversitar în specialitatea administrație publică sau care, la data intrării în vigoare a prezentului titlu, urmează una dintre formele de învățământ menționate le sunt echivalate aceste studii cu programele de formare și perfecționare în administrația publică, organizate de Institutul Național de Administrație.

Art. XX

Abrogat.

Art. XXI

În funcțiile de prefect și subprefect pot fi numite persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul titlu pentru numirea ca înalt funcționar public, începând cu anul 2006, în mod eșalonat, în baza hotărârii Guvernului. Până la acea dată funcțiilor de prefect și subprefect li se aplică regimul juridic prevăzut de Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. XXII

Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, până la data de 15 august 2003, datele cuprinse în dosarele profesionale ale funcționarilor publici, precum și date privind funcțiile publice.

Art. XXIII

La propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă

a)

normele privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi

b)

normele privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. XXIV

Comisiile de disciplină și comisiile paritare organizate în temeiul Legii nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se consideră legal constituite până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.084/2001 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, precum și de contestare a calificativelor acordate, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2001 privind organizarea perioadei de stagiu, condițiile de evaluare și regulile specifice aplicabile funcționarilor publici debutanți și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.087/2001 privind organizarea și desfășurarea concursurilor și examenelor pentru ocuparea funcțiilor publice se aplică în mod corespunzător.

Art. XXV

Prevederile art. 22 , art. 29 alin. (1) , art. 49^1, art. 52-56 , art. 74^1 , precum și ale art. 83 alin. (4) , referitoare la acordarea indemnizației de detașare, din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Art. XXVI

Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul titlu, se va republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Anexa (2)

la titlul III LISTA cuprinzând funcțiile publice I. Funcții publice generale: 1. secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului; ... 2. consilier de stat; ... 3. secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; ... 4. prefect; ... 5. subprefect; ... 6. secretar general al prefecturii, secretar general al județului și al municipiului București; ... 7. director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; ... 8. director general adjunct, director și director adjunct din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale; ... 9. secretar al municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și comunei; ... 10. director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale; ... 11. șef serviciu; ... 12. șef birou; ... 13. expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor; ... 14. referent de specialitate; ... 15. referent II. Funcții publice specifice: 1. arhitect-șef; ... 2. inspector de concurență; ... 3. inspector vamal; ... 4. inspector de muncă; ... 5. controlor delegat; ... 6. comisar. ... Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 113 din Constituția României , în urma angajării răspunderii Guvernului în față Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună din data de 31 martie 2003. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 19 aprilie 2003. Nr. 161.

Legea nr. 161/2003 – text integral | LawChat