LEGE nr. 148 din 14 iulie 1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, sa emita ordonanțe în următoarele domenii
ratificarea unor acorduri internaționale privind creditele externe acordate României și garantarea de către România a unor credite externe, inclusiv a unor amendamente la astfel de acorduri, precum și modificarea unor prevederi privind regimul investițiilor străine în România
ratificarea Acordului de împrumut cu Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, în valoare de 10 milioane ECU, pentru finanțarea Proiectului de reabilitare și modernizare a sistemului de termoficare din municipiul București
ratificarea Acordului de garanție cu Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Sistemului național de gestiune a spectrului de frecvente radioelectrice, în valoare de 30 de milioane dolari S.U.A.
ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei pentru Proiectul privind protecția copilului, în valoare de 10 milioane ECU
ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru Proiectul privind protecția copilului, în valoare de 5 milioane dolari S.U.A.
ratificarea Acordului-cadru de cooperare financiară dintre România și Banca Nordica de Investiții
ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Fondul de Cooperare Economică Internationala din Japonia (OECF) pentru construcția și echiparea unui terminal de containere în Portul Constanta
ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Fondul de Cooperare Economică Internationala din Japonia (OECF), pentru reabilitarea unor sectoare de drum situate pe DN 6
ratificarea Acordului privind adoptarea de condiții uniforme la controlul tehnic periodic al autovehiculelor și recunoașterea internationala a controlului, convenit la Viena la 13 noiembrie 1997
aderarea României la Acordul cu privire la transporturile internaționale de mărfuri perisabile și cu privire la mijloacele de transport speciale ce trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP) - Geneva, 1 septembrie 1970
ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galați la 30 septembrie 1997
ratificarea Convenției pentru crearea Biroului European de Telecomunicații (ETO)
ratificarea Convenției-cadru privind cooperarea transfrontaliera; ratificarea Memorandumului financiar privind Programul național PHARE pe anul 1998
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul inventiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat
acoperirea de către statul român a creanței firmei germaniei "Seetransport Wiking Trader"
acceptarea de către România a proiectului celui de-al 4-lea Amendament la Statutul Fondului Monetar Internațional, aprobat prin Rezoluția Consiliului Guvernatorilor nr. 52 din 23 septembrie 1997
modificarea Acordului, sub forma de schimb de scrisori, dintre România și Comunitatea Europeană privind stabilirea reciprocă de contingente tarifare pentru anumite vinuri, semnat la Bruxelles la 7 aprilie 1998
acord de afiliere a Ministerului Apărării Naționale la Consiliul Internațional al Sportului Militar
politici de sustinere financiară a producătorilor agricoli, prin: a) finanțarea acțiunilor de extensie, consultanța și formare profesională, destinate agricultorilor
măsuri pentru asigurarea finanțării acțiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1998 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori în anul 1998
constituirea fondului pentru preluarea graului din recolta anului 1998, necesar consumului intern
aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificatie, destinat consumului intern, societăților comerciale de morarit și/sau de panificatie
acordarea unei prime la exportul de grâu din recolta anului 1998
alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor pentru receptionarea și depozitarea graului din recolta anului 1998
organizațiile interprofesionale din domeniul agricol și agroalimentar
acoperirea debitelor externe rezultate din importul de pesticide realizat în anul 1991, în cadrul Programului guvernamental de împrumuturi citrice și a diferenței de preț și de curs, aferente importului de ulei brut realizat în baza, în anul 1991, în cadrul Programului stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 274/1992
asigurarea unor facilități furnizorilor de îngrășăminte chimice și de produse de uz fitosanitar în anul 1998
reglementarea pierderilor rezultate din activitatea Agenției Naționale a Produselor Agricole - R.A.
modificarea și completarea Legii sanitar-veterinare nr. 60/1974, republicată
protecția apelor, pădurilor și mediului, concretizata în: a) reglementarea regimului silvic și administrarea Fondului forestier național
impadurirea terenurilor degradate
restructurarea Regiei Autonome "Apele Române"
buget, finanțe, contabilitate, taxe și impozite
rectificarea bugetului de stat pe anul 1998 și a celorlalte bugete componente ale bugetului consolidat pe anul 1998
modificarea și completarea unor prevederi privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
modificarea ratei dobânzii la titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor, în baza ordonanțelor de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997, nr. 72/1997, nr. 90/1997 și nr. 33/1998
modificarea și completarea unor prevederi legale privind instituirea sistemului de marcare pentru tigarete, produse din tutun și băuturi alcoolice
procedura de întocmire și de depunere a declarațiilor de impozite și taxe
impunerea veniturilor realizate în România de persoane fizice și juridice nerezidente
înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe
instituirea taxei pentru eliberarea autorizației de funcționare a magazinelor "duty-free"
modificarea și completarea unor prevederi legale privind activitatea de expertiza contabila și a contabililor autorizați, operațiunile și societățile de leasing
organizarea și funcționarea Gărzii financiare
modificarea și completarea unor prevederi legale care privesc activitatea Gărzii financiare
modificarea și completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, în sensul precizarii clare a destinației sumelor care reprezintă cota de 2% din taxele percepute de la oficiile registrului comerțului și care se virează Ministerului Justiției
reglementarea plății unor tarife pentru serviciile prestate de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și de oficiile județene de cadastru, geodezie și cartografie
modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, în sensul acordării de facilități sportivilor, antrenorilor și tehnicienilor sportivi care au realizat obiective de înaltă performanta
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notarială
achiziții publice
completarea legislației privind achizițiile publice, în special în ceea ce privește sarcinile și armonizarea cu directivele Uniunii Europene
completarea Ordonanței Guvernului nr. 12/1993 privind achizițiile publice, republicată
accelerarea procesului de privatizare
reglementarea transferului către Fondul Proprietății de Stat a acțiunilor societăților comerciale rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome
regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991, cu modificările ulterioare, între Fondul Proprietății de Stat și societățile de investiții financiare, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăților comerciale la care statul este acționar, în scopul prevenirii diminuării valorii băncilor în procesul de vânzare a acestora
măsuri pentru oprirea subcapitalizarii băncilor românești cu capital de stat comparativ cu băncile de același specific din centrul și estul Europei, care au trecut prin procesele de privatizare în ultima perioadă
asigurări sociale, forta de muncă, șomaj și salarizare
majorarea soldelor personalului militar și a salariilor de baza pentru unele categorii de personal civil din sectorul de apărare, ordine publică și siguranța naționala; b) stabilirea coeficienților de salarizare pentru persoanele alese sau numite în funcții de demnitate publică din administrația publică locală
salarizarea diplomaților
reglementarea plății colaboratorilor externi folosiți de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri și a altor acte normative
unele măsuri de protecție pentru personalul din Societatea Naționala a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.), ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
modificarea Decretului Consiliului de Stat nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor
înființarea, organizarea și funcționarea Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii publice și Siguranței Naționale
reforma în sistemul sanitar
organizarea și funcționarea cabinetelor medicale
înființarea și funcționarea Agenției Naționale a Medicamentului
cultura și protecția patrimoniului cultural, prin: a) îmbunătățirea sistemului de finanțare și programelor și proiectelor culturale
organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național
educație naționala: a) acordarea de credite bancare pentru studenții de la învățământul de stat
constituirea fondului de sustinere a bibliotecilor din învățământ
modificarea structurii normei didactice în învățământul preuniversitar
înființarea Comisiei de Evaluare și Acreditare a Învățământului Preuniversitar
organizarea examenului de capacitate și a bacalaureatului în anul școlar 1998/1999
înființarea de extensiuni universitare ale României în străinătate
formarea profesională continua prin sistemul educațional
admiterea, cu taxa, în învățământul superior peste locurile finanțate de la bugetul de stat
finanțarea instituțiilor de învățământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educației Naționale
standardizare
modificarea unor termene prevăzute în legislația din domeniul standardizarii naționale
transporturi
măsuri pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin aderarea la Convenția internationala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigației și la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriană
regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes public
modificarea și completarea unor prevederi ale Legii nr. 118/1996 privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată
constituirea și utilizarea Fondului special al aviației civile
modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată și modificată prin Legea nr. 207/1997, cu modificările ulterioare
instituirea regimului special pentru activitatea de transport maritim internațional
modificarea prevederilor privind taxa pe valoarea adăugată pentru creditele în curs de derulare sau în curs de contractare, destinate reabilitării infrastructurilor de transport și restructurării
modificarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, referitor la derularea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transport, finanțate din fondurile PHARE
perfecționarea cadrului juridic în domeniul transporturilor, în vederea armonizării cu legislația Uniunii Europene
măsuri pentru reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.) pe principii comerciale
înființarea unor instituții finanțate integral din venituri extrabugetare, în subordinea Ministerului Transporturilor
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere și a Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, în ceea ce privește criteriile de acces la profesia de transportator rutier internațional
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 47/1997 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoanele fizice și juridice nerezidente, aprobată prin Legea nr. 180/1997 și modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 37/1998
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 48/1994 privind modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice și pentru unele prestări de servicii în porturi și aeroporturi, aprobată prin Legea nr. 123/1994, cu modificările ulterioare
comunicații
desemnarea semnatarilor acordurilor de exploatare ale organizațiilor internaționale de telecomunicații prin satelit: Intelsat, Entelsat, Inmarsat
prelungirea duratei de valabilitate a licenței N.M
și a taxei aferente
modificarea nivelului taxelor la licentele eliberate de Ministerul Comunicațiilor, în conformitate cu indicele prețurilor și al tarifelor din economie
turism
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 8/1998 privind constituirea Fondului special pentru promovarea și dezvoltarea turismului
organizarea și desfășurarea activității de turism în România; acoperirea și restituirea diferențelor de curs valutar pentru sumele în valută depuse de cetățenii români în contul Băncii Române de Comerț Exterior - S.A., potrivit legislației în vigoare, până la data de 31 decembrie 1998
constituirea fondului de creditare a agroturismului; aderarea României la Asociația de Promovare "Die Donau" și la Comisia Europeană de Turism
apărare, ordine publică și siguranța naționala: a) planificarea apărării României
acumularea, scoaterea și improspatarea produselor din stocurile și rezervele de mobilizare ale armatei
acordarea vizelor necesare trecerii frontierei de stat a României
reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și valorificarea acestora, în condițiile și cu procedurile de transmitere fără plata a unor bunuri confiscate
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 31/1998 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată la unele produse și echipamente importate pentru inzestrarea Ministerului Apărării Naționale, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului Roman de Informații, Serviciului de Informații Externe și industriei de apărare
completarea anexei la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind prețurile și tarifele produselor și serviciilor care se executa sau se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, pentru includerea tarifelor de paza cu trupe de jandarmi în categoria serviciilor al căror tarif se avizează de către Oficiul Concurentei
lucrări publice și amenajarea teritoriului
declararea ca zona de interes național a unui ansamblu din zona centrala a municipiului București, incluzând noul centru civic și centrul istoric
minorități naționale
reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au aparținut comunităților naționale
abilitarea Băncii Naționale a României de a efectua o emisiune jubiliara monetara (din aur), cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la Revoluția din 1848.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (3) din Constituția României, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 1998, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi depuse la Camera Deputaților și la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, nerespectarea termenului atragand încetarea efectelor acestora.
Ordonanțele depuse de Guvern potrivit alin. (1) vor fi dezbătute cu prioritate.
În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate și depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor.