CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 ( Legea nr. 135/2010 )
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589 , la cererea persoanelor arătate la alin. (3) al aceluiași articol, iar în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. a) , și la cererea administrației penitenciarului.
Dispozițiile art. 590 și art. 591 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare.
Instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
Cererea de prelungire a întreruperii anterior acordate se soluționează de instanța care a dispus întreruperea executării pedepsei.
Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei poate fi atacată cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Instanța care a dispus întreruperea executării pedepsei comunică de îndată această măsură instanței de executare, locului de deținere și organului de poliție.
Instanța de executare și administrația locului de deținere țin evidența întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere persoana condamnată la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deținere, administrația trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliție, în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menționează și cât a mai rămas de executat din durata pedepsei.
Administrația locului de deținere comunică instanței de executare data la care a reînceput executarea pedepsei.
Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socotește în executarea pedepsei.
Pedeapsa accesorie se execută și pe durata întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață.
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal . În concluzie, în intervalul 20 decembrie 2018 - 2 februarie 2019, soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice în data de 3 februarie 2019, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederii atacate.
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, dacă, în urma acestei decizii a Curții Constituționale, o faptă determinată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sau forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege, iar pedeapsa sau măsura care se execută ori urmează a se executa depășește acest maxim.
Aplicarea dispozițiilor alin. (1) și (1^1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.
Aplicarea amnistiei și a grațierii, atunci când intervin după rămânerea definitivă a hotărârii, se face de către judecătorul delegat cu executarea de la instanța de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către judecătorul delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Judecătorul se pronunță prin încheiere executorie, dată în camera de consiliu, cu participarea procurorului.
Împotriva încheierii pronunțate potrivit alin. (2) se poate declara contestație de către procuror, în termen de 3 zile de la pronunțare. Contestația este suspensivă de executare.
Când rezolvarea situațiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței de executare, președintele completului de judecată dispune citarea părților interesate și, în cazurile prevăzute la art. 90 , ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață se citează și administrația penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanța dispune acest lucru. În cazul în care instanța nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere sau de internare, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului.
Abrogat.
Participarea procurorului este obligatorie.
După ascultarea concluziilor procurorului și a părților, instanța se pronunță prin sentință.
Dispozițiile cuprinse în titlul III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
Dispozițiile alin. (1)-(5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare.
Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
Judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată numai când instanța dispune acest lucru. În cazul în care instanța nu dispune aducerea la judecată, aceasta asigură participarea condamnatului prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere sau de internare, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă.
Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri
când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă
când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare
când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) și d) , contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6) , iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) , la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597 .
În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d) , dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele și situațiile de existența cărora depinde soluționarea contestației, constatarea acestora se face de către instanța competentă să judece contestația.
Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
După pronunțarea soluției definitive ca urmare a admiterii contestației la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
Cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.
Contestația privind executarea dispozițiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) și b) , la instanța de executare prevăzută la art. 597 , iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) , la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplică în mod corespunzător.
Dispozițiile art. 597 alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.
Contestația împotriva executării amenzilor judiciare se soluționează de către instanța care le-a pus în executare.
Dispozițiile art. 597 alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Cererile prevăzute de prezentul titlu în privința cărora rezultă că nu privesc o persoană condamnată determinată ori formulate împotriva unei persoane care nu poate fi determinată, precum și cererile formulate în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat în condițiile legii, sunt inadmisibile
Termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în Codul penal au același înțeles și în Codul de procedură penală
Prezentul cod intră în vigoare la data care va fi stabilită prin legea de punere în aplicare a acestuia.
În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală . Prezenta lege transpune dispozițiile
art. 3 alin. (1)-(4), art. 4, art. 5 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) și (3), art. 9, art. 10 alin. (2), art. 12 alin. (1) și (2), art. 13 și art. 15 alin. (2) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 294 din 6 noiembrie 2013
art. 2 alin. (3) și (4), art. 3 pct. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1)-(5) și (7), art. 7 alin. (1)-(8), art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) și (2), art. 10, art. 11, art. 13, art. 14 alin. (1)-(3), art. 15, art. 16, art. 18, art. 19, art. 20 alin. (1) și (2) și ale art. 22 din Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 132 din 21 mai 2016
dispozițiile art. 10 și 13 din Directiva (UE) 2024/1.226 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii și de modificare a Directivei (UE) 2018/1.673, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, 2024/1.226 din 29 aprilie 2024.