Înapoi la Legislație

Legea nr. 134/2010 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
14 decembrie 2025LEGEA nr. 216 din 11 decembrie 2025
Text consolidat la
14 decembrie 2025
Actualizat în sistemul nostru la
8 octombrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
1141

Pe scurt

Legea nr. 134/2010: CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) (Legea nr. 134/2010 republicată**).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 14 decembrie 2025, prin LEGEA nr. 216 din 11 decembrie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 14 decembrie 2025.
Există modificări mai noi, neincluse încă?
Da: Legea nr. 193/2026 (Monitorul Oficial nr. 845 din 7 octombrie 2026).
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
1141 articole.
Cuprins

CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (**republicat**) (Legea nr. 134/2010 republicată**)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 575 · Dispoziții generale

(1)

Judecata arbitrală se desfășoară potrivit regulilor procedurale stabilite la art. 576 .

(2)

Cu toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2) , art. 8-10 , art. 12-16 , art. 19-21 , art. 22 alin. (1) , (2) , (4) , (5) și (6) și la art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător și în procedura arbitrală.

Art. 576 · Reguli de procedură aplicabile

(1)

Părțile pot stabili, în convenția arbitrală, regulile de procedură aplicabile arbitrajului sau îi pot împuternici pe arbitri să stabilească aceste reguli. Aceste reguli se completează, dacă este cazul, cu prevederile prezentei cărți.

(2)

Când părțile recurg la arbitrajul instituționalizat, se aplică dispozițiile art. 619 alin. (3) .

(3)

În toate celelalte cazuri, procedura arbitrală este cea stabilită de prezenta carte.

Art. 577 · Comunicarea actelor de procedură

(1)

Comunicarea între părți sau către părți a înscrisurilor litigiului, a citațiilor, hotărârilor arbitrale și încheierilor de ședință se face prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire. Înștiințarea părților cu privire la alte măsuri luate de tribunalul arbitral poate fi făcută și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

(2)

Înscrisurile pot fi înmânate și personal părții, sub semnătură.

(3)

Dovezile de comunicare se depun la dosar.

Art. 578 · Verificarea dosarului

(1)

Îndată după expirarea termenului pentru depunerea întâmpinării, tribunalul arbitral verifică stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere și, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului.

(2)

După această verificare și, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral fixează termen de dezbatere a litigiului și dispune citarea părților.

Art. 579 · Verificarea competenței

(1)

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, tribunalul arbitral își verifică propria sa competență de a soluționa litigiul.

(2)

Dacă tribunalul arbitral hotărăște că este competent, consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate desființa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608 .

(3)

Dacă tribunalul arbitral hotărăște că nu este competent să soluționeze litigiul cu care a fost sesizat, își declină competența printr-o hotărâre, împotriva căreia nu se poate formula acțiunea în anulare, prevăzută la art. 608 .

Art. 580 · Termenul de citare

Între data primirii citației și termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puțin 15 zile

Art. 581 · Participarea terților

(1)

Terții pot participa la procedura arbitrală în condițiile art. 61-77 , dar numai cu acordul lor și al tuturor părților. Cu toate acestea, intervenția accesorie este admisibilă și fără îndeplinirea acestei condiții.

(2)

Dispozițiile art. 580 se aplică în mod corespunzător.

Art. 582 · Absența unei părți

Neprezentarea părții legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsă nu va cere, cel mai târziu cu 3 zile înainte de data pentru care a fost stabilită dezbaterea, amânarea acesteia pentru motive temeinice, încunoștințând în același termen și cealaltă parte, precum și arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absenței uneia dintre părți, precum și a motivelor pentru care absența justifică amânarea dezbaterii este de competența exclusivă a tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac

Art. 583 · Solicitarea judecării în lipsă

Oricare dintre părți poate cere în scris ca soluționarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza probelor aflate la dosar. Dispozițiile art. 580 se aplică în mod corespunzător

Art. 584 · Absența ambelor părți

(1)

Dacă ambele părți, deși legal citate, nu se prezintă la termen, tribunalul arbitral va soluționa litigiul, în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei motivelor amânării este de competența exclusivă a tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac.

(2)

Chiar dacă părțile nu solicită amânarea soluționării litigiului, tribunalul arbitral poate să amâne judecarea acestuia, citând părțile, dacă apreciază că prezența lor la dezbatere este necesară, sau acordând un termen pentru ca părțile să își poată formula concluziile în scris.

Art. 585 · Măsuri asigurătorii

(1)

Înaintea sau în cursul arbitrajului, oricare dintre părți poate cere tribunalului prevăzut la art. 547 să încuviințeze măsuri asigurătorii și măsuri provizorii cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.

(2)

La această cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsă, dovada comunicării prevăzute la art. 558 alin. (2) , precum și convenția arbitrală.

(3)

Încuviințarea acestor măsuri va fi adusă la cunoștința tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut.

(4)

În cursul arbitrajului, măsurile asigurătorii și măsurile provizorii, precum și constatarea anumitor împrejurări de fapt pot fi încuviințate și de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanța judecătorească, potrivit prevederilor alin. (1) .

Art. 586 · Sarcina probei

(1)

Fiecare dintre părți are sarcina să dovedească faptele pe care își întemeiază în litigiu pretenția sau apărarea.

(2)

În vederea soluționării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părților explicații scrise cu privire la obiectul cererii și faptele litigiului și poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.

Art. 587 · Propunerea probelor

(1)

Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afară de cazurile prevăzute la art. 254 alin. (2) .

(2)

Tribunalul arbitral are competența exclusivă de a decide asupra utilității, pertinenței și concludenței probelor propuse de părți. Cu consultarea părților, tribunalul arbitral poate fixa termene-limită pentru administrarea probelor încuviințate. După expirarea acestor termene, administrarea probei nu mai poate avea loc decât dacă tribunalul arbitral apreciază că aceasta este esențială pentru soluționarea corectă a litigiului.

Art. 588 · Administrarea probelor

(1)

Administrarea probelor se efectuează în ședința tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în fața supraarbitrului sau, cu acordul părților, în fața unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.

(2)

Dacă una dintre părți deține un mijloc de probă, tribunalul arbitral poate ordona înfățișarea lui.

Art. 589 · Audierea martorilor și a experților

(1)

Martorii și experții sunt audiați fără prestare de jurământ.

(2)

Audierea martorilor și a experților poate fi făcută, la cererea sau cu consimțământul acestora, și la locuința ori la locul unde își desfășoară activitatea. De asemenea, tribunalul arbitral le cere să răspundă în scris întrebărilor puse, acordând un termen în acest scop.

(3)

Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constrângere și nici să aplice sancțiuni martorilor sau experților. Pentru luarea acestor măsuri părțile se pot adresa tribunalului prevăzut la art. 547 .

Art. 590 · Informații deținute de autoritățile publice

(1)

Tribunalul arbitral poate solicita informații scrise autorităților publice în legătură cu actele și acțiunile acestora, care sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

(2)

Dacă autoritatea publică refuză transmiterea informațiilor, deși nu sunt îndeplinite condițiile art. 298 alin. (2) , părțile sau arbitrii pot sesiza tribunalul prevăzut la art. 547 , care va lua măsurile prevăzute de art. 298 alin. (1)

Art. 591 · Aprecierea probelor

Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri

Art. 592 · Cereri și excepții

(1)

Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.

(2)

Orice cereri și orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate. Dispozițiile art. 587 se aplică în mod corespunzător.

(3)

Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularității și înainte de a se pune concluzii în fond.

Art. 593 · Încheierea de ședință

(1)

Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de ședință.

(2)

Orice dispoziție a tribunalului arbitral va fi consemnată în încheiere și va fi motivată.

(3)

Încheierea de ședință va cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 603 alin. (1) lit. a) și b) , și următoarele mențiuni

a)

o scurtă descriere a desfășurării ședinței

b)

cererile și susținerile părților

c)

motivele pe care se sprijină măsurile dispuse

d)

dispozitivul

e)

semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 602 alin.(3) .

(4)

Dispozițiile art. 603 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(5)

Părțile au dreptul să ia cunoștință de conținutul încheierilor și de actele dosarului. La cererea părților sau din oficiu, tribunalul arbitral poate îndrepta sau completa încheierea de ședință printr-o altă încheiere. Părților li se comunică, la cerere, copie de pe încheierea de ședință.

Art. 594 · Atacarea separată a încheierilor de ședință

(1)

Pot fi atacate separat cu acțiunea în anulare prevăzută la art. 608 încheierile tribunalului arbitral prin care s-au luat următoarele măsuri

a)

a fost suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 și 413

b)

au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, potrivit art. 585

c)

a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind constituționalitatea unei dispoziții legale.

(2)

Dispozițiile art. 608-613 se aplică în mod corespunzător, în măsura în care prezentul articol nu prevede altfel.

(3)

În afara motivelor prevăzute la art. 608 , în acțiunea în anulare se poate invoca și lipsa condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurilor dispuse prin încheiere.

(4)

Acțiunea în anulare poate fi introdusă în termen de 5 zile de la comunicare, cu excepția cazului prevăzut la alin. (1) lit. a) , când poate fi formulată cât timp durează suspendarea.

(5)

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) , acțiunea în anulare nu suspendă cursul arbitrajului.

(6)

Soluționând acțiunea în anulare, curtea de apel poate, după caz, să mențină, să modifice sau să desființeze măsurile dispuse de tribunalul arbitral prin încheiere. Hotărârea curții de apel este definitivă.

Art. 595 · Cheltuielile arbitrale

(1)

Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea arbitrajului, precum și onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părților, arbitrilor, experților, martorilor se suportă potrivit înțelegerii dintre părți.

(2)

În lipsa unei asemenea înțelegeri, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate, sau proporțional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte.

Art. 596 · Onorariul arbitrilor

(1)

Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor și poate obliga părțile să consemneze, potrivit dispozițiilor sale, suma respectivă prin contribuție egală.

(2)

Părțile pot fi obligate solidar la plată.

(3)

Dacă pârâtul nu își îndeplinește obligația care îi revine potrivit alin. (1) , în termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna întreaga sumă, urmând ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum și modul de suportare de către părți.

Art. 597 · Plata anticipată a cheltuielilor

(1)

Tribunalul arbitral poate obliga părțile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricăror cheltuieli necesare pentru organizarea și desfășurarea arbitrajului.

(2)

Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.

Art. 598 · Verificarea cheltuielilor

La cererea oricăreia dintre părți, tribunalul prevăzut la art. 547 va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitral și va stabili, prin încheiere executorie și care nu este supusă niciunei căi de atac, cuantumul onorariilor arbitrilor și al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum și modalitățile de consemnare, de avansare sau de plată

Art. 599 · Plata onorariilor

(1)

Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părți a hotărârii arbitrale.

(2)

Dacă arbitrajul se întrerupe fără a se pronunța o hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusă se reduc în mod corespunzător.

Art. 600 · Regularizarea cheltuielilor

Orice diferență în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai târziu prin hotărârea arbitrală și se plătește până la comunicarea hotărârii către părți. Hotărârea nu se va comunica, dacă este cazul, până la plata diferenței

Art. 601 · Soluționarea litigiului

(1)

Tribunalul arbitral soluționează litigiul în temeiul contractului principal și al normelor de drept aplicabile, potrivit dispozițiilor art. 5 .

(2)

Pe baza acordului expres al părților, tribunalul arbitral poate soluționa litigiul în echitate.

Art. 602 · Deliberarea și pronunțarea

(1)

În toate cazurile, pronunțarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită de convenția arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral.

(2)

Pronunțarea poate fi amânată cu cel mult 21 de zile, sub condiția încadrării în termenul arbitrajului, stabilit potrivit art. 567 .

(3)

Hotărârea se ia cu majoritatea de voturi.

(4)

După deliberare, se va întocmi o minută, care va cuprinde pe scurt conținutul dispozitivului hotărârii și în care se va arăta, când este cazul, opinia minoritară.

Art. 603 · Hotărârea arbitrală

(1)

Hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă

a)

componența nominală a tribunalului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii

b)

numele și prenumele părților, domiciliul ori reședința lor sau, după caz, denumirea și sediul, numele și prenumele reprezentanților părților, precum și ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului

c)

menționarea convenției arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj

d)

obiectul litigiului și susținerile pe scurt ale părților

e)

motivele de fapt și de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care, sub acest aspect, întemeiază soluția

f)

dispozitivul

g)

semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3) , și, dacă este cazul, semnătura asistentului arbitral.

(2)

Arbitrul care a avut o altă părere va redacta și va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină. Această regulă se aplică în mod corespunzător și în cazul în care există opinie concurentă.

(3)

În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanța judecătorească ori de către notarul public a respectării condițiilor și după îndeplinirea procedurilor impuse de lege și achitarea de către părți a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară și se va realiza transferul de proprietate și/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză. Dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către instanță, în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite.

Art. 604 · Lămurirea, completarea și îndreptarea hotărârii

(1)

În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, oricare dintre părți poate cere tribunalului arbitral să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

(2)

Dacă prin hotărârea pronunțată tribunalul arbitral a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre părți poate solicita completarea ei.

(3)

Cererea de lămurire sau de completare se formulează, potrivit alin. (1) , respectiv alin. (2) , în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii și se soluționează de tribunalul arbitral, prin hotărâre separată, cu citarea părților.

(4)

Greșelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greșeli evidente care nu schimbă fondul soluției, precum și greșelile de calcul pot fi îndreptate, prin încheiere, la cererea oricăreia dintre părți, formulată în termenul prevăzut de alin. (3) , sau din oficiu. Părțile vor fi citate dacă tribunalul arbitral apreciază că este necesar.

(5)

Hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronunță de îndată și face parte integrantă din hotărârea arbitrală.

(6)

Părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lămurirea, completarea sau îndreptarea hotărârii.

Art. 605 · Comunicarea hotărârii

(1)

Hotărârea arbitrală va fi comunicată părților în termen de cel mult o lună de la data pronunțării ei.

(2)

La cererea oricăreia dintre părți, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadă privind comunicarea hotărârii, în condițiile alin. (1) .

Art. 606 · Efectele hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie

Art. 607 · Păstrarea dosarului

În termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii sau de la data lămuririi, completării ori îndreptării ei, potrivit art. 604 , tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la tribunalul prevăzut la art. 547 , atașând și dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale

Art. 608 · Acțiunea în anulare

(1)

Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive

a)

litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului

b)

tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante

c)

tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală

d)

partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită

e)

hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567 , deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2)

f)

tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut

g)

hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri

h)

hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii

i)

dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

(2)

Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604 .

(3)

Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri.

Art. 609 · Renunțarea la acțiunea în anulare

(1)

Părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale.

(2)

Renunțarea la acest drept se poate face numai după pronunțarea hotărârii arbitrale.

Art. 610 · Instanța competentă

Competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul

Art. 611 · Termen de exercitare

(1)

Acțiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604 , termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluționată cererea.

(2)

Pentru motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. i) , termenul este de 3 luni de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 612 · Suspendarea executării

Curtea de apel va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acțiunea în anulare. Dispozițiile art. 484 alin. (2)-(5) și (7) se aplică în mod corespunzător

Art. 613 · Judecarea acțiunii în anulare

(1)

Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță.

(2)

Întâmpinarea este obligatorie. Dispozițiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3)

Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și

a)

în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a) , b) și e) , va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii

b)

în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1) , va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.

(4)

Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului.

Articolele următoare · 614 din 1141
Legea nr. 134/2010 – text integral | LawChat