Înapoi la Legislație

Legea nr. 128/1997 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
128

Pe scurt

Legea nr. 128/1997: LEGE nr. 128 din 12 iulie 1997 (*actualizată*) privind Statutul personalului didactic (actualizată până la data de 3 iulie 2010*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
128 articole.
Cuprins

LEGE nr. 128 din 12 iulie 1997 (*actualizată*) privind Statutul personalului didactic (actualizată până la data de 3 iulie 2010*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 86

Salarizarea personalului didactic și de cercetare din învățământul superior se face în conformitate cu prevederile art. 48 din prezenta lege.

Art. 87

(1)

Salarizarea personalului didactic se stabilește în raport cu

a)

funcția didactica

b)

titlul științific

c)

norma didactica

d)

calitatea activității didactico-științifice stabilite pe baza procedurii de evaluare anuala; e) vechimea recunoscută în învățământ

f)

condițiile specifice în care își desfășoară activitatea.

(2)

Cadrul didactic aflat în situațiile prevăzute la art. 81 alin. (4) și (5) este salarizat corespunzător postului deținut ca titular.

Art. 88

Salarizarea personalului de cercetare din instituțiile de învățământ superior se stabilește în raport cu

a)

funcția de cercetare

b)

titlul științific

c)

calitatea activității de cercetare, stabilită pe baza procedurii de evaluare anuala; d) vechimea recunoscută în cercetare

e)

contribuția adusă în procesul de învățământ

f)

aportul financiar și material rezultat din activitatea proprie

g)

condițiile specifice în care își desfășoară activitatea.

Art. 89

Abrogat.

Art. 90

(1)

Personalul didactic din învățământul superior, inclusiv cel prevăzut la art. 81 alin. (4) și (5), beneficiază de tranșele de vechime la salarizare, stabilite de lege, și de doua transe suplimentare care se acorda la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2)

Abrogat.

Art. 91

(1)

Abrogat.

Art. 92

Preparatorii și asistenții universitari beneficiază de prima de instalare o singura data, la angajarea în învățământ prin concurs, în primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabilește potrivit legii.

Art. 93

(1)

Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactica prevăzută la art. 81 alin. (1)-(5) la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauza, la care se adauga și sporurile cuvenite. Personalul didactic din învățământul superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8).

(2)

Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durata de 10 luni din anul universitar.

(3)

Cadrul didactic care efectuează ore din normele vacante trebuie să îndeplinească condițiile minimale cerute de prezentul statut pentru activitatea respectiva.

(4)

Personalul didactic din învățământul de stat, precum și cel al instituțiilor de învățământ privat autorizate sau acreditate, poate îndeplini cel mult doua norme didactice, cu acordul conducerii unității de învățământ unde este titular cu carnet de muncă.

(5)

Condițiile pentru suplinire colegială se stabilesc în Carta universitară.

Art. 94

(1)

Numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar se stabilește de senatul universitar, în funcție de bugetul și specificul instituției, al facultății, al specializării, al departamentului și al catedrei. Nomenclatorul general de funcții didactice auxiliare din învățământul superior, precum și nivelul studiilor cerute pentru aceste funcții se elaborează de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Art. 95

(1)

Personalul didactic de la toate nivelurile învățământului are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prezentul statut, din Carta universitară, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă.

(2)

Personalul didactic are obligații și răspunderi de natura profesională, materială și morala, care garantează realizarea procesului instructiv-educativ, conform legii.

Art. 96

Libertatea inițiativei profesionale a personalului didactic se referă, în principal la: a) conceperea activității profesionale și realizarea obiectivelor instructiv-educative ale disciplinelor de învățământ, prin metodologii care respecta principiile psihopedagogice

b)

utilizarea bazei materiale și a resurselor învățământului în scopul realizării obligațiilor profesionale

c)

punerea în practica a ideilor novatoare pentru modernizarea procesului de învățământ

d)

organizarea, cu elevii sau cu studenții, a unor activități extrașcolare cu scop educativ sau de cercetare științifică

e)

colaborarea cu părinții, prin lectorate, și alte acțiuni colective cu caracter pedagogic

f)

înființarea în unitățile și în instituțiile de învățământ a unor laboratoare, ateliere, cabinete, cluburi, cercuri, cenacluri, formații artistice și sportive, publicații, conform legii și Cartei universitare

g)

evaluarea performantelor la învățătura ale elevilor sau ale studenților în baza unui sistem validat și potrivit conștiinței proprii

h)

participarea la viața școlară și universitară, în toate compartimentele care vizează organizarea și desfășurarea procesului de învățământ, conform Cartei universitare, deontologiei profesionale și, după caz, contractului colectiv de muncă.

Art. 97

(1)

Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nici o autoritate școlară sau publică.

(2)

Înregistrarea magnetică sau prin procedee echivalente a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

(3)

Multiplicarea, sub orice forma, a înregistrărilor activității didactice de către elevi, studenți sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

Art. 98

În spațiile școlare sau universitare, ori în vecinătatea acestora, cadrul didactic este protejat de către autoritățile responsabile cu ordinea publică. Protecția se asigura împotriva persoanei sau grupului de persoane care aduce atingere demnității umane și profesionale a cadrului didactic sau care împiedica exercitarea drepturilor și a obligațiilor sale. Protecția este solicitată de persoana autorizata prin regulamentul școlar, respectiv, prin Carta universitară.

Art. 99

(1)

Personalul didactic este încurajat să participe la viața socială și publică, în beneficiul propriu, în interesul învățământului și al societății românești.

(2)

Personalul didactic are dreptul să facă parte din asociații și organizații sindicale, profesionale și culturale, naționale și internaționale, precum și din organizații politice legal constituite, în conformitate cu prevederile legii.

(3)

Personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spațiul școlar sau universitar și poate întreprinde acțiuni în nume propriu în afară acestui spațiu, dacă acestea nu afectează prestigiul învățământului și demnitatea profesiei de educator.

Art. 100

Cadrele didactice au obligația morala să-și acorde respect reciproc și sprijin în îndeplinirea obligațiilor profesionale.

Art. 101

(1)

Cadrele didactice titulare, alese în Parlament, numite în Guvern sau îndeplinind funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Președenției, al Guvernului și în Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, precum și cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții.

Art. 102

(1)

Personalul didactic titular, care din proprie inițiativă solicita să se specializeze sau să participe la cercetare științifică în țara sau în străinătate, are dreptul la concedii fără plata. Durata totală a acestora nu poate depăși 3 ani într-un interval de 7 ani. Aprobările în aceste situații sunt de competenta conducerii instituției de învățământ superior sau, după caz, a inspectoratului școlar, dacă se face dovada activității respective.

(2)

Personalul didactic titular poate beneficia de concediu fără plata pe timp de un an școlar sau universitar, o data la 10 ani, cu aprobarea instituției de învățământ superior sau, după caz, a inspectoratului școlar, cu rezervarea catedrei pe perioada respectiva.

(3)

Personalul didactic, care se afla în situația prevăzută la alin. (1), beneficiază de prevederile art. 101 alin. (6). Personalul didactic aflat în condițiile alin. (2) nu beneficiază de prevederile art. 101 alin. (6), cu excepția celui care a desfășurat activități de învățământ sau în interesul învățământului.

Art. 103

Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel

a)

concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru muncă depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național

Art. 104

(1)

Cadrele didactice titulare care funcționează în mediul rural și își stabilesc domiciliul în localitatea respectiva pot beneficia, la cerere, de 0,1-1 ha pământ în folosința. Acestora li se asigura locuința de către administrația locală pentru perioada de timp cât lucrează în acea localitate.

(2)

Personalul didactic titular, în vârsta de până la 35 de ani, va fi sprijinit, după caz, în construirea locuinței proprietate personală, în localitatea rurală unde este titular, cu acordarea de credite pe termen lung, cu dobânda minima, în condițiile legii.

(3)

Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel

a)

decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală

b)

solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.

Art. 105

(1)

Personalul din învățământ beneficiază de asistență medicală în cabinete medicale și psihologice școlare sau în policlinici și unități spitalicești stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Ministerul Sănătății.

Art. 106

(1)

Personalul didactic are dreptul la întreruperea activității didactice, cu rezervarea postului sau a catedrei, pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârsta de până la 3 ani. De acest drept poate beneficia numai unul dintre părinți sau susținătorii legali.

(2)

Abrogat.

Art. 107

(1)

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul de cercetare integrat în catedre, trimis de unitatea sau de instituția de învățământ la activități de perfecționare sau la manifestări științifice, beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul aflat în deplasare, precum și de plata taxei de participare, în limita fondurilor bugetare alocate acestor activități și din alte surse, inclusiv din contracte de cercetare științifică sau sponsorizări.

(2)

Personalul didactic și personalul de cercetare integrat în catedre beneficiază, în limita fondurilor alocate prin buget sau din fonduri extrabugetare, inclusiv prin contractele de cercetare științifică sau sponsorizări, de acoperirea integrala sau parțială a cheltuielilor de deplasare și de participare la manifestări științifice organizate în străinătate, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, respectiv al biroului senatului universitar.

(3)

Personalul prevăzut la alin. (1) și (2) va înainta instituției de învățământ, respectiv unității, în termenul prevăzut de regulament sau de Carta universitară, propuneri de valorificare a rezultatelor acțiunii pentru care a primit aprobarea de deplasare.

(4)

Personalul didactic beneficiază de reducere cu 50%, pentru 6 călătorii pe an dus-întors, pe mijloacele de transport feroviar, pe liniile interne.

(5)

Personalul didactic care se deplasează în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) beneficiază de reducere cu 50% pe mijloacele de transport interne.

Art. 108

(1)

Cadrele didactice și copiii acestora în vârsta de până la 14 ani, care însoțesc preșcolari, elevi sau studenți în tabere și excursii, beneficiază de gratuitate privind transportul, cazarea și masa, în condițiile legii.

(2)

Copiii personalului didactic aflat în activitate sau pensionat după cel puțin 10 ani de activitate didactică sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazarea în cămine și internate.

Art. 109

(1)

Directorul este conducătorul unității școlare și o reprezintă în relațiile cu persoanele juridice și fizice, inclusiv cu administrația și comunitatea locală.

(2)

Directorul își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar, față de care este subordonat.

(3)

Directorul este președintele consiliului profesoral și al consiliului de administrație, în fața cărora prezintă rapoarte trimestriale și anuale.

(4)

Deciziile directorului se iau în concordanta cu hotărârile consiliului profesoral și cu cele ale consiliului de administrație, potrivit regulamentelor de funcționare a acestor consilii și Legii învățământului nr. 84/1995 .

(5)

Contractul managerial, deciziile directorului, precum și rapoartele trimestriale și anuale sunt publice.

(6)

Directorul coordonează și răspunde de întreaga activitate de învățământ și, după caz, de activitatea unității subordonate, în fața consiliului profesoral, a consiliului de administrație și a autorităților școlare supraordonate.

(7)

Directorul proiectează și coordonează activitatea de dezvoltare a resurselor umane din unitatea școlară respectiva și, după caz, din unitățile subordonate.

(8)

Directorul coordonează utilizarea rațională și eficienta a bazei materiale și financiare a unității, asigura dezvoltarea și modernizarea acesteia.

(9)

În comunele și orașele mici, cu mai multe unități școlare, directorul uneia dintre acestea poate primi din partea inspectoratului școlar atribuții de coordonare a unor activități din cadrul celorlalte școli.

Art. 110

(1)

Directorul adjunct îndeplinește atribuțiile delegate de către director pe perioade determinate sau pe cele stabilite prin regulamentul de organizare și de funcționare a unității respective.

(2)

Directorul adjunct își desfășoară activitatea în subordinea directorului și răspunde în fața acestuia, precum și a consiliului profesoral, a consiliului de administrație și a organelor de control, pentru activitatea proprie, conform fisei postului.

Art. 111

(1)

Funcția de inspecție școlară este asigurată de corpul inspectorilor școlari ai inspectoratului școlar și de cel al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și vizează:

Art. 112

Art. 113

În afară distincțiilor prevăzute la art. 112, ministrul educației, cercetării și inovării este autorizat să acorde personalului didactic și de cercetare din învățământ următoarele distincții și premii: Articolul 114 Distincțiile și premiile prevăzute la art. 113 din prezenta lege se acorda în baza unui regulament aprobat de ministrul educației, cercetării și inovării. Titlul VI Răspunderea disciplinară și materială a personalului didactic, didactic auxiliar, a personalului de conducere, de îndrumare și de control Articolul 115 Personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului instituției. Articolul 116 Sancțiunile disciplinare, care se pot aplica personalului prevăzut la art. 115, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt

a)

observație scrisă

b)

avertisment

c)

diminuarea salariului de baza, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu până la 15%, pe o perioada de 1-6 luni

d)

suspendarea, pe o perioada de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare sau pentru obținerea gradelor didactice ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control

e)

destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și de control din învățământ

f)

desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Articolul 117

(1)

În unitățile învățământului preuniversitar, propunerea de sancționare se face de către director sau de cel puțin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administrație ori ai consiliului profesoral. Același drept îl au și organele ierarhic superioare.

(2)

Pentru personalul de conducere, de îndrumare și de control din inspectoratele școlare și din unitățile din subordine, propunerea de sancționare se face de inspectorul școlar general sau de cel puțin 1/3 din numărul total al membrilor consiliului de administrație. Același drept îl au și organele ierarhic superioare.

(3)

Pentru personalul din Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prevăzut la art. 25 lit. b), precum și pentru cel din unitățile direct subordonate, propunerea de sancționare se face, după caz, de către ministrul educației, cercetării și inovării, secretarul de stat sau șeful ierarhic al persoanei în cauza. Articolul 118 În instituțiile de învățământ superior, propunerea de sancționare se face de către șeful de catedra, directorul de departament sau de unitatea de cercetare, de proiectare, microproducție, de către decan sau rector, ori de către cel puțin 1/3 din numărul total al membrilor catedrei, ai departamentului ori ai structurilor de conducere. Articolul 119

(1)

Sancțiunea disciplinară se aplica numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauza și verificarea susținerilor făcute de acesta, în apărare.

(2)

Pentru cercetarea abaterilor săvârșite de personalul didactic prevăzut la art. 115 se constituie comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizația sindicala din care face parte persoana aflată în discuție sau un reprezentant al salariaților, iar ceilalți sunt cadre didactice care au funcția didactica cel puțin egala cu a celui care a săvârșit abaterea. În comisiile de cercetare a abaterilor personalului didactic din învățământul preuniversitar pot fi incluși și inspectori școlari.

(3)

Comisiile de cercetare sunt numite de

a)

consiliul profesoral al unității respective, pentru învățământul preuniversitar

b)

consiliul facultății sau consiliul departamentului, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a) și b)

c)

senatul universitar, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. c)-f)

d)

consiliul de administrație al inspectoratului școlar, pentru aparatul propriu și pentru conducerile unităților direct subordonate

e)

ministrul educației, cercetării și inovării, pentru funcțiile prevăzute la art. 25 lit. b) și pentru conducerile unităților direct subordonate. Articolul 120 În cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existenta sau inexistenta vinovăției, precum și orice alte date concludente. Audierea celui cercetat și verificarea apărării acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deși a fost înștiințat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum și de a da declarații scrise se constata prin proces-verbal și nu împiedica finalizarea cercetării. Cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să-și producă probe în apărare. Articolul 121 Normele privind componenta, organizarea și funcționarea, precum și atribuțiile colegiului de disciplina de pe lângă inspectoratul școlar, ale colegiului central de disciplina al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, ale colegiului de onoare al instituției de învățământ superior și ale colegiului central de onoare al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării. Articolul 122

(1)

Cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii, consemnată în condica de inspecții sau la registratura generală a unității școlare ori a instituției de învățământ superior, după caz. Persoanei nevinovate i se comunica în scris inexistenta faptelor pentru care a fost cercetată.

(2)

În învățământul preuniversitar, persoanele sancționate au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectiva la colegiul de disciplina de pe lângă inspectoratul școlar, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-c), și la colegiul central de disciplina al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, pentru sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. d)-f). Articolul 123

(1)

Sancțiunea se stabilește, pe baza raportului comisiei de cercetare, de către autoritatea prevăzută la art. 119 alin. (3), care a numit aceasta comisie.

(2)

În învățământul preuniversitar, sancțiunile prevăzute la art. 116 lit. a)-c) se comunica celui în cauza, printr-o decizie scrisă, de către directorul unității de învățământ, iar cele de la art. 116 lit. d)-f), de către inspectorul școlar general.

(3)

Sancțiunile prevăzute la art. 116, aplicate personalului de conducere, de îndrumare și de control, se comunica acestuia de autoritatea care a făcut numirea în funcție.

(4)

În învățământul superior, sancțiunile prevăzute la art. 116 se comunica, în scris, personalului didactic, personalului de cercetare și personalului didactic auxiliar din subordine, de către

a)

șeful de catedra, pentru sancțiunea de la lit. a)

b)

decan sau director, pentru sancțiunile prevăzute la lit. a)-c)

c)

rector, pentru sancțiunile de la lit. a)-f).

(5)

Pentru funcțiile de conducere eligibile din instituțiile de învățământ superior se aplica, fără drept de contestație, prevederile art. 74 alin. (2) și (3). Articolul 124 În cazul în care cel sancționat nu a mai săvârșit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancțiunii, îmbunătățindu-și activitatea și comportamentul, autoritatea care a aplicat sancțiunea prevăzută la art. 116 lit. a)-c) poate dispune ridicarea și radierea sancțiunii, făcându-se mențiunea corespunzătoare în statul personal de serviciu al celui în cauza. Articolul 125 Răspunderea materială a personalului didactic prevăzut la art. 115 se stabilește potrivit legislației muncii. Decizia de imputare, precum și celelalte acte pentru recuperarea pagubelor și a prejudiciilor se fac de către conducerea unității sau a instituției cu personalitate juridică al carei salariat este cel în cauza, în afară de cazurile când, prin lege, se dispune altfel. Titlul VII Pensionarea personalului didactic Articolul 126

(1)

Personalul didactic beneficiază de pensie pentru muncă depusa și limita de vârsta, de pensie pentru pierderea capacității de muncă, de pensie suplimentară și de alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii.

(2)

Membrii de familie pot beneficia, în condițiile legii, de pensie de urmaș. Articolul 127

(1)

Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului școlar sau universitar.

(2)

Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic se poate face și în timpul anului școlar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului școlar, respectiv a senatului universitar.

(3)

Personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârsta prevăzute de legislația în vigoare, dacă are o vechime în învățământ de cel puțin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbații.

(4)

Cadrele didactice pensionate pot desfășura activități didactice, salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, după împlinirea vârstei de pensionare. Articolul 128 Personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competenta profesională deosebita, poate fi menținut ca titular în funcția didactica până la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuala a inspectoratului școlar. Articolul 129

(1)

Profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.

(2)

La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor, cu excepțiile prevăzute în titlul VIII - Dispoziții tranzitorii și finale, care dovedesc competenta profesională deosebita, pot fi menținuți ca titulari în funcția didactica, la cerere, cu acordul consiliului facultății și cu aprobarea anuala a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(3)

Încetat efectele juridice. --------------- Alin. (3) al art. 129 și-a încetat efectele juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 599 din 14 aprilie 2009 , publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 18 mai 2009. Articolul 130 Personalul didactic care a desfășurat activități didactice în condițiile stabilite la art. 128 și 129 beneficiază de o recalculare suplimentară a pensiei, potrivit legii. Titlul VIII Dispoziții tranzitorii și finale Articolul 131 Personalului didactic titular în învățământ i se rezerva postul în perioada în care frecventează, la cursurile de zi, o forma de învățământ postuniversitar. Articolul 132 Maiștrii-instructori titulari în învățământ, care au dobândit definitivarea în învățământ, dar nu îndeplinesc condițiile de studii prevăzute la art. 7, pot să-și păstreze postul numai dacă în timp de 8 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi își completează studiile și pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995 . Articolul 133 Absolvenții instituțiilor de învățământ universitar de lungă durata, titulari în învățământul preuniversitar, care nu au promovat examenul de licența sau echivalentul acestuia, pierd calitatea de titular, dacă nu obțin diploma de licența. Aceștia, prin excepție de la prevederile art. 67 alin. (4) din Legea învățământului nr. 84/1995 , se pot prezenta la examenul de licența în cel mult doua sesiuni, în decurs de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Articolul 134 Personalul didactic de la disciplina "Coregrafie", titular în învățământul preuniversitar, care a dobândit definitivarea în învățământ, poate fi menținut în funcție fără a îndeplini condițiile de studii prevăzute la art. 7 din prezenta lege. Acesta este obligat să parcurgă pregătirea prevăzută la art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995 . Salarizarea acestui personal se face la nivelul studiilor absolvenților de colegiu. Articolul 135 Pentru instituțiile de învățământ militar și învățământ de ordine și securitate publică prevăzute în cap. X al titlului II din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevăd următoarele

a)

aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar/de ordine și securitate publică se face prin ordine, regulamente și instrucțiuni proprii

b)

personalul didactic militar/de ordine și securitate publică și civil se constituie din personalul didactic prevăzut în prezentul statut și din corpul instructorilor militari/de ordine și securitate publică

c)

personalul didactic militar/de ordine și securitate publică are drepturile și îndatoririle care decurg din prezenta lege și din calitatea de cadru militar în activitate, respectiv de funcționar public cu statut special

d)

funcțiile didactice pentru corpul instructorilor militari/de ordine și securitate publică, condițiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competențele și responsabilitățile se stabilesc prin instrucțiuni proprii

e)

conducerea instituțiilor de învățământ se realizează de către comandanți/directori, care se numesc în funcții conform reglementărilor interne; comandantul instituției de învățământ superior militar/de ordine și securitate publică poate îndeplini și atribuțiile de rector al acestora

f)

perfecționarea pregătirii personalului didactic se realizează conform prevederilor prezentului statut și reglementărilor specifice militare/de ordine și securitate publică

g)

personalul didactic, inclusiv cel din corpul instructorilor militari/de ordine și securitate publică, poate obține definitivarea în învățământ și gradele didactice, în condițiile stabilite de prezenta lege. Articolul 136

(1)

Disciplina "Religie" poate fi predată numai de personal abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și cultele religioase recunoscute oficial de stat. Articolul 137

(1)

Datele privind situația profesională a personalului didactic se consemnează într-un stat personal de serviciu. Statul personal de serviciu cuprinde date privind starea civilă, curriculum vitae, evoluția profesională și evaluările periodice. Statul personal de serviciu se actualizează, la solicitarea titularului sau al conducerii instituției ori a unității respective. Accesul la statul personal de serviciu este permis titularului și conducătorului instituției sau al unității de învățământ. În învățământul preuniversitar, statul personal de serviciu poate fi consultat și de personalul de îndrumare și de control al inspectoratului școlar și al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Articolul 138 Personalul didactic angajat pe durata determinata beneficiază de aceleași drepturi cu personalul didactic titular, corespunzător perioadei lucrate. Articolul 139

(1)

Persoanele angajate în învățământ, provenite din alte sectoare de activitate, care fac dovada ca au profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii și care ocupa un post didactic în aceasta specialitate, beneficiază de vechimea în muncă, ca vechime recunoscută în învățământ, în vederea stabilirii drepturilor salariale.

(2)

Cetățenilor români care au lucrat în străinătate în învățământ sau în cercetare li se echivalează integral vechimea în învățământ. Includerea perioadelor lucrate în străinătate ca vechime în muncă se va face conform legislației muncii în vigoare.

(3)

Pentru personalul didactic care a fost salarizat din alte sectoare de activitate, reconstituirea vechimii în învățământ se face pe baza evidentelor instituțiilor de învățământ unde a lucrat efectiv. Articolul 140 Se recunosc ca vechime în învățământ și perioadele determinate de legislația pensiilor, în care personalul didactic, datorită unor cauze pe care nu le putea înlătura, precum boala, condamnări casate ulterior sau alte situații, a fost împiedicat să desfășoare acele activități care se considera vechime în învățământ. Articolul 141

(1)

Profesorii universitari și conferențiarii universitari fără titlul științific de doctor pot să-și continue activitatea pe posturile pe care le ocupa cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu excepțiile prevăzute la titlul VIII - Dispoziții tranzitorii și finale.

(2)

Lectorii universitari/șefii de lucrări fără titlul științific de doctor își păstrează postul pe care îl ocupa timp de 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Dacă în acest interval nu obțin titlul de doctor, pierd calitatea de titular. Articolul 142 Sunt exceptate de la prevederile art. 55 alin. (2), art. 60 alin. (6), art. 129 și ale art. 141 specializările nominalizate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, la care nu se organizează doctorat. Articolul 143 Prin excepție de la prevederile prezentei legi, pentru facultățile autorizate provizoriu, funcțiile de șef de catedra și de prodecan pot fi ocupate, temporar, și de cadre didactice titulare, cu funcția didactica de lector universitar/șef de lucrări, având titlul științific de doctor. Articolul 144 Bibliotecarii cu un stagiu mai mic de 3 ani în funcție, care nu au absolvit un curs în domeniul biblioteconomiei, pentru menținerea în funcție sunt obligați ca, în următorii 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să participe la un asemenea curs și să promoveze examenele de finalizare după o metodologie stabilită de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Articolul 145 Personalul didactic pensionat din învățământ beneficiază de asistență medicală și de acces în casele de odihna și în bazele de tratament ale cadrelor didactice. Articolul 146 În măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplica celelalte dispoziții din legislația muncii. Articolul 147

(1)

Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 septembrie 1997.

(2)

Pe aceeași data, Legea nr. 6/1969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România, publicată în Buletinul Oficial nr. 33 din 15 martie 1969, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abroga.

(3)

În termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al României. p.

Anexa nr. I

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 259,593 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 275,168 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombrie-decembrie 2008 = 299,933 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul universitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechime în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬─────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬─────────┬────────┤ │ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste │ │ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ │ │ │min./x │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │ │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 1 │Conferen-│ S │ - │ - │ 5,591 │ 6,753 │ 7,253 │ 7,529 │ 7,945 │ 8,193 │ 8,691 │ 8,857 │ │ │țiar │ │ - │ - │ 9,717 │11,471 │11,501 │11,611 │11,718 │12,125 │12,555 │13,004 │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 2 │Șef │ S │ - │ 5,203 │ 5,286 │ 5,868 │ 5,978 │ 6,034 │ 6,161 │ 6,576 │ 6,854 │ - │ │ │lucrări │ │ - │ 7,848 │ 7,992 │ 8,92 │ 9,017 │ 9,047 │ 9,086 │ 9,494 │ 9,966 │ - │ │ │(lector │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 3 │Asistent │ S │ 4,716 │ 4,788 │ 4,871 │ 5,453 │ 5,480 │ 5,507 │ 5,536 │ 5,563 │ 5,591 │ - │ │ │universi-│ │ 6,185 │ 6,231 │ 6,24 │ 6,954 │ 7,047 │ 7,088 │ 7,179 │ 7,477 │ 7,792 │ - │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 4 │Prepara- │ S │ 4,328 │ 4,405│ 4,483│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tor │ │ 6,085 │ 6,190│ 6,243│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴─────────┴────────┘ __________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic **) Pentru preparatorii din domeniul medical

Anexa nr. 1.2a

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul universitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechime în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬─────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┬─────────┬─────────┬────────┤ │ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste │ │ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ │ │ │min./x │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │ │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 1 │Conferen-│ S │ - │ - │ 5,591 │ 6,753 │ 7,253 │ 7,529 │ 7,945 │ 8,193 │ 8,691 │ 8,857 │ │ │țiar │ │ - │ - │ 9,717 │11,471 │11,501 │11,611 │11,718 │12,125 │12,555 │13,004 │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 2 │Șef │ S │ - │ 5,203 │ 5,286 │ 5,868 │ 5,978 │ 6,034 │ 6,161 │ 6,576 │ 6,854 │ - │ │ │lucrări │ │ - │ 7,848 │ 7,992 │ 8,92 │ 9,017 │ 9,047 │ 9,086 │ 9,494 │ 9,966 │ - │ │ │(lector │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 3 │Asistent │ S │ 4,716 │ 4,788 │ 4,871 │ 5,453 │ 5,480 │ 5,507 │ 5,536 │ 5,563 │ 5,591 │ - │ │ │universi-│ │ 6,185 │ 6,231 │ 6,24 │ 6,954 │ 7,047 │ 7,088 │ 7,179 │ 7,477 │ 7,792 │ - │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼─────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 4 │Prepara- │ S │ 4,328 │ 4,405│ 4,483│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tor │ │ 6,085 │ 6,190│ 6,243│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │universi-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴─────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┴─────────┴─────────┴────────┘ __________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic **) Pentru preparatorii din domeniul medical

Anexa nr. 1.2b

Abrogată

Anexa

Ic Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 230,247 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 244,061 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombrie-decembrie 2008 = 266,026 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul universitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechime în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬──────┬───────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┤ │ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste │ │ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 1 │Profesor │ S │ - │ - │ - │ 10,965 │ 11,678 │ 12,311 │ 13,073 │ 14,066 │ 15,127 │ 16,257 │ │ │universi-│ │ - │ - │ - │ 21,607 │ 22,366 │ 23,436 │ 24,427 │ 26,284 │ 28,267 │ 30,379 │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘ _________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

Anexa nr. 1.1a

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 266,026 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul universitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechime în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬──────┬───────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬────────┤ │ │ │ Monedă │până la│ 3-6 │ 6-10 │10-15 │15-20 │20-25 │25-30 │30-35 │35-40 │peste │ │ │ │ │ 3 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼──────┼───────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼────────┤ │ 1 │Profesor │ S │ - │ - │ - │ 10,965 │ 11,678 │ 12,311 │ 13,073 │ 14,066 │ 15,127 │ 16,257 │ │ │universi-│ │ - │ - │ - │ 21,607 │ 22,366 │ 23,436 │ 24,427 │ 26,284 │ 28,267 │ 30,379 │ │ │tar │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴──────┴───────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴────────┘ _________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

Anexa nr. 1.1b

Abrogată

Anexa nr. II

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-martie 2008 = 259,593 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie-septembrie 2008 = 275,168 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombrie-decembrie 2008 = 299,933 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechimea în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤ │ │ │ │până la│ 2-6 │ 6-10 │10-14 │14-18 │18-22 │22-25 │25-30 │30-35 │ 35-40 │peste │ │ │ │ │ 2 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 1 │Profesor │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,722 │ 5,373│ 5,593│ 5,718 │ 6,031│ 6,308│ 6,620│ 6,965 │ 7,315│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,965 │ 4,043 │ 4,610│ 4,703│ 4,891 │ 5,146│ 5,407│ 5,601│ 5,852 │ 6,097│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,808 │ 3,855 │ 4,374│ 4,437│ 4,562 │ 4,912│ 5,057│ 5,314│ 5,553 │ 5,789│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,782│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 2 │Profesor │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,043 │ 4,510│ 4,682│ 4,808 │ 5,063│ 5,376│ 5,595│ 5,877 │ 6,190│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,636 │ 3,709 │ 4,173│ 4,361│ 4,456 │ 4,758│ 4,985│ 5,238│ 5,489 │ 5,716│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,625 │ 3,652 │ 4,017│ 4,079│ 4,173 │ 4,298│ 4,466│ 4,659│ 4,857 │ 5,170│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,600│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 3 │Institu- │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,965 │ 4,431│ 4,604│ 4,730 │ 4,985│ 5,298│ 5,517│ 5,799 │ 6,112│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,568 │ 3,604 │ 4,064│ 4,127│ 4,315 │ 4,502│ 4,732│ 4,956│ 5,207 │ 5,431│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,401 │ 3,443 │ 3,939│ 4,001│ 4,095 │ 4,315│ 4,387│ 4,568│ 4,813 │ 5,063│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,338│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 4 │Institu- │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,840 │ 4,291│ 4,416│ 4,578 │ 4,859│ 5,141│ 5,424│ 5,643 │ 5,955│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,459 │ 3,526 │ 3,939│ 4,001│ 4,127 │ 4,315│ 4,544│ 4,732│ 5,019 │ 5,243│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,355 │ 3,380 │ 3,876│ 3,939│ 4,001 │ 4,220│ 4,262│ 4,456│ 4,654 │ 4,873│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,235│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 5 │Învățător│ M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │educa- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │toare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │educator,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,714 │ 4,103│ 4,291│ 4,385 │ 4,688│ 4,954│ 5,236│ 5,485 │ 5,705│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,396 │ 3,505 │ 3,891│ 3,939│ 4,022 │ 4,127│ 4,382│ 4,565│ 4,783 │ 5,055│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,281 │ 3,307 │ 3,782│ 3,829│ 3,923 │ 4,064│ 4,121│ 4,287│ 4,528 │ 4,743│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,229│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 6 │Profesor,│ M │ 2,242│ 2,321 │ 2,373 │ 2,817│ 2,869│ 2,921 │ 2,973│ 3,026│ 3,078│ 3,182 │ 3,350│ │ │învățător│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │maistru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │studii de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │nivel li-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ceal, fă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ră pregă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tire de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │speciali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ ____________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

Anexa nr. 2a

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 lei Coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar *Font 7* ┌────┬─────────┬─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Funcția│Nivelul │ Vechimea în învățământ │ │crt.│ │studiilor├───────┬────────┬────────┬───────┬───────┬───────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┤ │ │ │ │până la│ 2-6 │ 6-10 │10-14 │14-18 │18-22 │22-25 │25-30 │30-35 │ 35-40 │peste │ │ │ │ │ 2 ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │ ani │40 ani │ │ │ │ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │ │ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │min./ │ │ │ │ │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │max │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 1 │Profesor │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,722 │ 5,373│ 5,593│ 5,718 │ 6,031│ 6,308│ 6,620│ 6,965 │ 7,315│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,965 │ 4,043 │ 4,610│ 4,703│ 4,891 │ 5,146│ 5,407│ 5,601│ 5,852 │ 6,097│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,808 │ 3,855 │ 4,374│ 4,437│ 4,562 │ 4,912│ 5,057│ 5,314│ 5,553 │ 5,789│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,782│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 2 │Profesor │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 4,043 │ 4,510│ 4,682│ 4,808 │ 5,063│ 5,376│ 5,595│ 5,877 │ 6,190│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,636 │ 3,709 │ 4,173│ 4,361│ 4,456 │ 4,758│ 4,985│ 5,238│ 5,489 │ 5,716│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,625 │ 3,652 │ 4,017│ 4,079│ 4,173 │ 4,298│ 4,466│ 4,659│ 4,857 │ 5,170│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,600│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 3 │Institu- │ S │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,965 │ 4,431│ 4,604│ 4,730 │ 4,985│ 5,298│ 5,517│ 5,799 │ 6,112│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,568 │ 3,604 │ 4,064│ 4,127│ 4,315 │ 4,502│ 4,732│ 4,956│ 5,207 │ 5,431│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,401 │ 3,443 │ 3,939│ 4,001│ 4,095 │ 4,315│ 4,387│ 4,568│ 4,813 │ 5,063│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,338│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 4 │Institu- │ SSD │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,840 │ 4,291│ 4,416│ 4,578 │ 4,859│ 5,141│ 5,424│ 5,643 │ 5,955│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,459 │ 3,526 │ 3,939│ 4,001│ 4,127 │ 4,315│ 4,544│ 4,732│ 5,019 │ 5,243│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,355 │ 3,380 │ 3,876│ 3,939│ 4,001 │ 4,220│ 4,262│ 4,456│ 4,654 │ 4,873│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,235│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 5 │Învățător│ M │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │educa- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │toare, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │educator,│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │maistru- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │- cu grad│ │ - │ - │ 3,714 │ 4,103│ 4,291│ 4,385 │ 4,688│ 4,954│ 5,236│ 5,485 │ 5,705│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │I │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- cu grad│ │ - │ 3,396 │ 3,505 │ 3,891│ 3,939│ 4,022 │ 4,127│ 4,382│ 4,565│ 4,783 │ 5,055│ │ │didactic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │II │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- defini-│ │ - │ 3,281 │ 3,307 │ 3,782│ 3,829│ 3,923 │ 4,064│ 4,121│ 4,287│ 4,528 │ 4,743│ │ │tiv │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────────┤ ├───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │- debu- │ │ 3,229│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ │ │tant │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┼───────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ 6 │Profesor,│ M │ 2,242│ 2,321 │ 2,373 │ 2,817│ 2,869│ 2,921 │ 2,973│ 3,026│ 3,078│ 3,182 │ 3,350│ │ │învățător│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │maistru │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │instruc- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor, cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │studii de│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │nivel li-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ceal, fă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ră pregă-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tire de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │speciali-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴───────┴───────┴───────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ ____________ *) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic

Anexa nr. 2b

Abrogată

Anexa nr. III

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie - martie 2008 = 259,593 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 aprilie - septembrie 2008 = 275,168 lei Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 octombrie - decembrie 2008 = 299,933 lei Coeficienți de multiplicare pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ ──────────────────────────────────────────────────────────┬───────┬──────┬────── Nr. Funcția │Nivelul│ minim│ maxim crt. │studii-├──────┼────── │lor │ │ ──────────────────────────────────────────────────────────┴───────┴──────┴────── Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale 1 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA S 3,621 5,327 2 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I S 3,249 5,172 3 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II S 2,695 4,967 4 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III S 2,571 3,820 5 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant S 2,368 6 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I SSD 3,054 4,488 7 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II SSD 2,624 4,029 8 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III SSD 2,568 3,533 9 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant SSD 2,332 10 Informatician gradul IA S 3,823 5,467 11 Informatician gradul I S 3,440 5,310 12 Informatician gradul II S 3,004 5,058 13 Informatician gradul III S 2,531 3,928 14 Informatician gradul IV S 2,415 3,557 15 Informatician debutant S 2,368 16 Informatician gradul I SSD 2,902 4,488 17 Informatician gradul II SSD 2,692 4,029 18 Informatician gradul III SSD 2,405 3,533 19 Informatician debutant SSD 2,332 20 Instructor-animator gradul I S 2,772 3,780 21 Instructor-animator gradul II S 2,487 3,275 22 Instructor-animator gradul III S 2,415 2,995 23 Instructor-animator debutant S 2,368 24 Instructor-animator gradul I SSD 2,601 3,478 25 Instructor-animator gradul II SSD 2,431 3,025 26 Instructor-animator gradul III SSD 2,378 2,644 27 Instructor-animator debutant SSD 2,332 28 Asistent social gradul I S 3,023 4,082 29 Asistent social gradul II S 2,521 3,427 30 Asistent social gradul III S 2,415 3,043 31 Asistent social debutant S 2,368 32 Asistent social gradul I SSD 2,523 3,416 33 Asistent social gradul II SSD 2,337 2,955 34 Asistent social debutant SSD 2,322 35 Corepetitor gradul I S 2,772 3,780 36 Corepetitor gradul II S 2,487 3,275 37 Corepetitor gradul III S 2,415 2,995 38 Corepetitor debutant S 2,368 39 Corepetitor gradul I SSD 2,601 3,478 40 Corepetitor gradul II SSD 2,431 3,025 41 Corepetitor gradul III SSD 2,378 2,762 42 Corepetitor debutant SSD 2,332 43 Secretar IA ****) S 3,716 5,467 44 Secretar I ******) S 3,337 5,310 45 Secretar II ******) S 2,849 5,058 46 Secretar III ******) S 2,531 3,928 47 Secretar IV ******) S 2,415 3,557 48 Secretar debutant ******) S 2,368 49 Secretar I ******) SSD 2,637 4,609 50 Secretar II ******) SSD 2,495 4,121 51 Secretar III ******) SSD 2,414 3,601 52 Secretar IV ******) SSD 2,368 2,938 53 Secretar debutant ******) SSD 2,322 54 Secretar I A ******) M 2,388 3,954 55 Secretar I ******) M 2,347 3,603 56 Secretar II ******) M 2,305 3,192 57 Secretar III ******) M 2,262 2,860 58 Secretar debutant ******) M 2,217 59 Bibliotecar, documentarist, redactor IA PL/M 2,325 3,851 60 Bibliotecar, documentarist, redactor I PL/M 2,283 3,506 61 Bibliotecar, documentarist, redactor II PL/M 2,241 3,105 62 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant PL/M 2,217 63 Informatician IA PL/M 2,388 3,954 64 Informatician I PL/M 2,347 3,603 65 Informatician II PL/M 2,305 3,192 66 Informatician III PL/M 2,262 2,860 67 Informatician debutant PL/M 2,217 68 Instructor-animator IA M 2,325 2,996 69 Instructor-animator I M 2,283 2,599 70 Instructor-animator II M 2,241 2,358 71 Instructor-animator debutant M 2,217 0,000 72 Instructor de educație extrașcolară IA M 2,388 3,077 73 Instructor de educație extrașcolară I M 2,347 2,822 74 Instructor de educație extrașcolară II M 2,305 2,475 75 Instructor de educație extrașcolară III M 2,262 2,351 76 Instructor de educație extrașcolară debutant M 2,217 77 Asistent social I PL/M 2,545 3,445 78 Asistent social II PL/M 2,283 2,943 79 Asistent social III PL/M 2,241 2,504 80 Asistent social debutant PL/M 2,217 81 Corepetitor I M 2,325 2,645 82 Corepetitor II M 2,283 2,402 83 Corepetitor III M 2,241 2,329 84 Corepetitor debutant M 2,217 85 Tehnician IA M 2,388 3,628 86 Tehnician I M 2,347 3,463 87 Tehnician II M 2,305 3,144 88 Tehnician III M 2,262 2,927 89 Tehnician debutant M 2,217 90 Laborant IA S 3,465 4,704 91 Laborant I S 3,104 4,235 92 Laborant II S 2,592 3,892 93 Laborant I SSD 2,349 4,166 94 Laborant II SSD 2,337 3,834 95 Laborant III SSD 2,322 3,395 96 Laborant I PL/M 2,262 3,235 97 Laborant II PL/M 2,220 2,871 98 Laborant debutant PL/M 2,197 99 Pedagog școlar IA S 3,465 4,704 100 Pedagog școlar I S 3,104 4,235 101 Pedagog școlar II S 2,592 3,892 102 Pedagog școlar I SSD 2,349 4,166 103 Pedagog școlar II SSD 2,337 3,834 104 Pedagog școlar III SSD 2,322 3,395 105 Pedagog școlar IA M 2,262 3,028 106 Pedagog școlar I M 2,220 2,711 107 Pedagog școlar II M 2,197 108 Analist, programator, inginer sistem; IA S 3,126 5,959 109 Analist, programator, inginer sistem; I S 2,820 5,644 110 Analist, programator, inginer sistem; II S 2,555 4,940 111 Analist, programator, inginer sistem; III S 2,483 4,247 112 Analist, programator, inginer sistem; IV S 2,415 3,779 113 Analist, programator, inginer sistem; deb. S 2,368 114 Analist (programator) ajutor; IA M 2,388 3,954 115 Analist (programator) ajutor; I M 2,347 3,603 116 Analist (programator) ajutor; II M 2,305 3,192 117 Analist (programator) ajutor; III M 2,262 2,860 118 Analist (programator) ajutor; debutant M 2,217 119 Operator, controlor date; I M 2,388 3,666 120 Operator, controlor date; II M 2,347 3,250 121 Operator, controlor date; III M 2,305 2,913 122 Operator, controlor date; IV M 2,262 2,589 123 Operator, controlor date; debutant M 2,217 124 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; I S 3,026 6,053 125 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II S 2,522 5,043 126 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; III S 2,368 4,284 127 Comandant S 2,439 5,661 128 Șef mecanic S 2,316 4,576 129 Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer electrician S 2,316 3,644 130 Căpitan M 2,168 3,394 131 Șef mecanic M 2,168 3,320 132 Ofițer punte M 2,168 3,094 133 Ofițer mecanic, ofițer electrician M 2,168 3,017 134 Șef echipaj M 2,168 3,169 135 Conducător șalupă, șef timonier, ajutor ofițer mecanic M 2,168 2,205 136 Inginer gradul IA S 2,552 4,934 137 Inginer gradul I S 2,495 4,628 138 Inginer gradul II S 2,461 4,243 139 Inginer gradul III S 2,415 3,848 140 Inginer gradul debutant S 2,368 141 Subinginer gradul I SSD 2,403 4,241 142 Subinginer gradul II SSD 2,392 3,924 143 Subinginer gradul III SSD 2,368 3,463 144 Subinginer debutant SSD 2,322 145 Medic primar S 3,080 6,163 146 Medic specialist S 2,967 5,657 147 Medic S 2,659 5,320 148 Medic stagiar S 2,368 149 Farmacist primar S 3,080 6,163 150 Farmacist specialist S 2,686 5,374 151 Farmacist S 2,415 4,480 152 Farmacist stagiar S 2,368 153 Dentist principal SSD 2,349 4,166 154 Dentist SSD 2,337 3,834 155 Dentist debutant SSD 2,322 156 Tehnician dentar principal M 2,262 3,746 157 Tehnician dentar M 2,220 3,410 158 Tehnician dentar debutant M 2,197 159 Biolog, biochimist, chimist, fizician principal S 3,080 6,163 160 Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist S 2,686 5,374 161 Biolog, biochimist, chimist, fizician S 2,415 4,480 162 Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant S 2,368 163 Psiholog, sociolog principal S 2,637 5,277 164 Psiholog, sociolog S 2,428 4,695 165 Psiholog, sociolog debutant S 2,368 166 Cercetător științific principal I S 3,080 6,163 167 Cercetător științific principal II S 2,967 5,657 168 Cercetător științific principal III S 2,659 5,320 169 Cercetător științific S 2,413 4,665 170 Asistent de cercetare științifică S 2,372 4,401 171 Asistent de cercetare științifică stagiar S 2,326 172 Asistent I M 2,325 3,851 173 Asistent II M 2,283 3,506 174 Asistent III M 2,241 3,105 175 Asistent stagiar M 2,217 176 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I S 3,245 6,493 177 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II S 3,117 5,942 178 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III S 2,759 5,522 179 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV S 2,531 4,893 180 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V S 2,415 4,129 181 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant S 2,368 182 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I S 3,047 5,808 183 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II S 2,747 5,496 184 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III S 2,509 4,851 185 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV S 2,415 4,129 186 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant S 2,368 187 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I 2,207 3,319 188 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II 2,186 2,872 189 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III 2,165 2,554 190 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant 2,054 191 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I S 2,580 5,162 192 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II S 2,439 4,414 193 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III S 2,415 4,129 194 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant S 2,368 195 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 2,325 3,851 196 Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 2,283 3,506 197 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 2,241 3,105 198 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 2,217 199 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I S 2,580 5,162 200 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II S 2,439 4,525 201 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III S 2,415 4,371 202 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant S 2,368 203 Muzeograf, bibliograf I SSD 2,403 4,241 204 Muzeograf, bibliograf II SSD 2,392 3,924 205 Muzeograf, bibliograf III SSD 2,368 3,463 206 Muzeograf, bibliograf debutant SSD 2,322 207 Secretar de redacție, tehnoredactor IA M 2,325 3,851 208 Secretar de redacție, tehnoredactor I M 2,283 3,506 209 Secretar de redacție, tehnoredactor II M 2,241 3,105 210 Secretar de redacție, tehnoredactor debutant M 2,217 211 Regizor scenă (culise) I M 2,325 3,851 212 Regizor scenă (culise) II M 2,283 3,506 213 Regizor scenă (culise) III M 2,241 3,105 214 Regizor scenă (culise) debutant M 2,217 215 Căpitan secund, șef electrician, șef mecanic secund S 2,372 4,293 216 Ofițer aspirant S 2,326 217 Șef stație RTG M 2,168 3,590 218 Ofițer RTG I M 2,290 3,133 219 Ofițer RTG II M 2,262 2,860 220 Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer, dragor, aspirant M 2,168 221 Medic veterinar I S 2,966 5,656 222 Medic veterinar II S 2,487 4,808 223 Medic veterinar III S 2,415 4,129 224 Medic veterinar debutant S 2,368 225 Inginer agronom, zootehnist, pedolog I S 2,486 4,805 226 Inginer agronom, zootehnist, pedolog II S 2,439 4,205 227 Inginer agronom, zootehnist, pedolog III S 2,415 4,129 228 Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant S 2,368 229 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA S 3,080 6,163 230 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf I S 2,487 4,821 231 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf II S 2,415 4,371 232 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutant S 2,368 233 Conservator, restaurator I SSD 2,418 4,241 234 Conservator, restaurator II SSD 2,392 3,924 235 Conservator, restaurator III SSD 2,368 3,463 236 Conservator, restaurator debutant SSD 2,322 237 Conservator, restaurator, custode sală I M 2,325 3,851 238 Conservator, restaurator, custode sală II M 2,283 3,506 239 Conservator, restaurator, custode sală III M 2,241 3,105 240 Conservator, restaurator, custode sală debutant M 2,217 241 Mânuitor carte M/G 2,168 2,422 242 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) S 2,730 5,387 243 Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ. S 5,460 10,775 244 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) S 2,682 4,310 245 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) S 2,607 3,966 246 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) S 2,368 247 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) SSD 2,418 4,241 248 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) SSD 2,392 3,924 249 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) SSD 2,368 3,463 250 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) SSD 2,322 251 Administrator financiar (patrimoniu) treapta I*******) M 2,609 3,628 252 Administrator financiar (patrimoniu) treapta II*******) M 2,515 3,463 253 Administrator financiar (patrimoniu) treapta III*******) M 2,425 2,862 254 Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******) M 2,217 255 Antrenor categoria I 2,695 5,388 256 Antrenor categoria II 2,410 4,532 257 Antrenor categoria III 2,368 4,281 258 Antrenor categoria IV 2,326 3,889 259 Antrenor categoria V 2,282 3,402 260 Antrenor debutant 2,238 261 Șef atelier-școală I M 2,477 2,871 262 Șef atelier-școală II M 2,442 2,767 263 Șef atelier-școală III M 2,432 2,582 264 Instructor I M 2,476 2,688 265 Instructor II M 2,454 2,550 266 Model I M 2,476 2,582 267 Model II M 2,454 2,550 268 Supraveghetor noapte G 2,374 2,467 269 Medic primar învățământ special S 3,600 7,096 270 Medic specialist învățământ special S 2,967 5,657 271 Medic învățământ special S 2,659 5,320 272 Medic stagiar învățământ special S 2,368 273 Asistent medical principal învățământ special SSD 2,523 4,127 274 Asistent medical învățământ special SSD 2,337 3,694 275 Asistent medical debutant învățământ special SSD 2,322 276 Asistent medical I învățământ special PL/M 2,545 4,070 277 Asistent medical II învățământ special PL/M 2,283 3,636 278 Asistent medical debutant învățământ special PL/M 2,217 279 Infirmieră învățământ special G 2,168 2,422 280 Mediator școlar I M/G 2,241 2,422 281 Mediator școlar II M/G 2,217 2,351 282 Mediator școlar debutant M/G 2,168 ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── -------- *) Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului să stabilească noi funcții didactice auxiliare. **) Alte cerințe pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare din învățământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. ***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare. ****) Se utilizează numai pentru secretar șef de universitate *****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor și al atelierelor-școală. ******) Se utilizează și pentru funcția de secretar prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005 . *******) Se utilizează și pentru funcțiile: ec., ing., referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator și funcționar prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005 . NOTĂ: Sporul de stabilitate nu este cuprins în coeficienții de multiplicare, acesta urmând a se acorda la salariul de bază personalului din prezenta anexă

Anexa nr. 3a

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 ianuarie-februarie 2009 = 299,933 lei Coeficienți de multiplicare pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ ──────────────────────────────────────────────────────────┬────────┬──────┬───── Nr. Funcția │Nivelul │minim │maxim crt. │studii- ├──────┼───── │lor │ │ ──────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴──────┴───── Funcții de execuție pe grade și trepte profesionale 1 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul IA S 3,621 5,327 2 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I S 3,249 5,172 3 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II S 2,695 4,967 4 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III S 2,571 3,820 5 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant S 2,368 6 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul I SSD 3,054 4,488 7 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul II SSD 2,624 4,029 8 Bibliotecar, documentarist, redactor gradul III SSD 2,568 3,533 9 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant SSD 2,332 10 Informatician gradul IA S 3,823 5,467 11 Informatician gradul I S 3,440 5,310 12 Informatician gradul II S 3,004 5,058 13 Informatician gradul III S 2,531 3,928 14 Informatician gradul IV S 2,415 3,557 15 Informatician debutant S 2,368 16 Informatician gradul I SSD 2,902 4,488 17 Informatician gradul II SSD 2,692 4,029 18 Informatician gradul III SSD 2,405 3,533 19 Informatician debutant SSD 2,332 20 Instructor-animator gradul I S 2,772 3,780 21 Instructor-animator gradul II S 2,487 3,275 22 Instructor-animator gradul III S 2,415 2,995 23 Instructor-animator debutant S 2,368 24 Instructor-animator gradul I SSD 2,601 3,478 25 Instructor-animator gradul II SSD 2,431 3,025 26 Instructor-animator gradul III SSD 2,378 2,644 27 Instructor-animator debutant SSD 2,332 28 Asistent social gradul I S 3,023 4,082 29 Asistent social gradul II S 2,521 3,427 30 Asistent social gradul III S 2,415 3,043 31 Asistent social debutant S 2,368 32 Asistent social gradul I SSD 2,523 3,416 33 Asistent social gradul II SSD 2,337 2,955 34 Asistent social debutant SSD 2,322 35 Corepetitor gradul I S 2,772 3,780 36 Corepetitor gradul II S 2,487 3,275 37 Corepetitor gradul III S 2,415 2,995 38 Corepetitor debutant S 2,368 39 Corepetitor gradul I SSD 2,601 3,478 40 Corepetitor gradul II SSD 2,431 3,025 41 Corepetitor gradul III SSD 2,378 2,762 42 Corepetitor debutant SSD 2,332 43 Secretar IA ****) S 3,716 5,467 44 Secretar I ******) S 3,337 5,310 45 Secretar II ******) S 2,849 5,058 46 Secretar III ******) S 2,531 3,928 47 Secretar IV ******) S 2,415 3,557 48 Secretar debutant ******) S 2,368 49 Secretar I ******) SSD 2,637 4,609 50 Secretar II ******) SSD 2,495 4,121 51 Secretar III ******) SSD 2,414 3,601 52 Secretar IV ******) SSD 2,368 2,938 53 Secretar debutant ******) SSD 2,322 54 Secretar I A M 2,388 3,954 55 Secretar I ******) M 2,347 3,603 56 Secretar II ******) M 2,305 3,192 57 Secretar III ******) M 2,262 2,860 58 Secretar debutant ******) M 2,217 59 Bibliotecar, documentarist, redactor IA PL/M 2,325 3,851 60 Bibliotecar, documentarist, redactor I PL/M 2,283 3,506 61 Bibliotecar, documentarist, redactor II PL/M 2,241 3,105 62 Bibliotecar, documentarist, redactor debutant PL/M 2,217 63 Informatician IA PL/M 2,388 3,954 64 Informatician I PL/M 2,347 3,603 65 Informatician II PL/M 2,305 3,192 66 Informatician III PL/M 2,262 2,860 67 Informatician debutant PL/M 2,217 68 Instructor-animator IA M 2,325 2,996 69 Instructor-animator I M 2,283 2,599 70 Instructor-animator II M 2,241 2,358 71 Instructor-animator debutant M 2,217 0,000 72 Instructor de educație extrașcolară IA M 2,388 3,077 73 Instructor de educație extrașcolară I M 2,347 2,822 74 Instructor de educație extrașcolară II M 2,305 2,475 75 Instructor de educație extrașcolară III M 2,262 2,351 76 Instructor de educație extrașcolară debutant M 2,217 77 Asistent social I PL/M 2,545 3,445 78 Asistent social II PL/M 2,283 2,943 79 Asistent social III PL/M 2,241 2,504 80 Asistent social debutant PL/M 2,217 81 Corepetitor I M 2,325 2,645 82 Corepetitor II M 2,283 2,402 83 Corepetitor III M 2,241 2,329 84 Corepetitor debutant M 2,217 85 Tehnician IA M 2,388 3,628 86 Tehnician I M 2,347 3,463 87 Tehnician II M 2,305 3,144 88 Tehnician III M 2,262 2,927 89 Tehnician debutant M 2,217 90 Laborant IA S 3,465 4,704 91 Laborant I S 3,104 4,235 92 Laborant II S 2,592 3,892 93 Laborant I SSD 2,349 4,166 94 Laborant II SSD 2,337 3,834 95 Laborant III SSD 2,322 3,395 96 Laborant I PL/M 2,262 3,235 97 Laborant II PL/M 2,220 2,871 98 Laborant debutant PL/M 2,197 99 Pedagog școlar IA S 3,465 4,704 100 Pedagog școlar I S 3,104 4,235 101 Pedagog școlar II S 2,592 3,892 102 Pedagog școlar I SSD 2,349 4,166 103 Pedagog școlar II SSD 2,337 3,834 104 Pedagog școlar III SSD 2,322 3,395 105 Pedagog școlar IA M 2,262 3,028 106 Pedagog școlar I M 2,220 2,711 107 Pedagog școlar II M 2,197 108 Analist, programator, inginer sistem; IA S 3,126 5,959 109 Analist, programator, inginer sistem; I S 2,820 5,644 110 Analist, programator, inginer sistem; II S 2,555 4,940 111 Analist, programator, inginer sistem; III S 2,483 4,247 112 Analist, programator, inginer sistem; IV S 2,415 3,779 113 Analist, programator, inginer sistem; deb. S 2,368 114 Analist (programator) ajutor; IA M 2,388 3,954 115 Analist (programator) ajutor; I M 2,347 3,603 116 Analist (programator) ajutor; II M 2,305 3,192 117 Analist (programator) ajutor; III M 2,262 2,860 118 Analist (programator) ajutor; debutant M 2,217 119 Operator, controlor date; I M 2,388 3,666 120 Operator, controlor date; II M 2,347 3,250 121 Operator, controlor date; III M 2,305 2,913 122 Operator, controlor date; IV M 2,262 2,589 123 Operator, controlor date; debutant M 2,217 124 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; I S 3,026 6,053 125 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; II S 2,522 5,043 126 Maestru (balet-dans,corepetit.), dirij.cor; III S 2,368 4,284 127 Comandant S 2,439 5,661 128 Șef mecanic S 2,316 4,576 129 Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer electrician S 2,316 3,644 130 Căpitan M 2,168 3,394 131 Șef mecanic M 2,168 3,320 132 Ofițer punte M 2,168 3,094 133 Ofițer mecanic, ofițer electrician M 2,168 3,017 134 Șef echipaj M 2,168 3,169 135 Conducător șalupă, șef timonier, ajutor ofițer mecanic M 2,168 2,205 136 Inginer gradul IA S 2,552 4,934 137 Inginer gradul I S 2,495 4,628 138 Inginer gradul II S 2,461 4,243 139 Inginer gradul III S 2,415 3,848 140 Inginer gradul debutant S 2,368 141 Subinginer gradul I SSD 2,403 4,241 142 Subinginer gradul II SSD 2,392 3,924 143 Subinginer gradul III SSD 2,368 3,463 144 Subinginer debutant SSD 2,322 145 Medic primar S 3,080 6,163 146 Medic specialist S 2,967 5,657 147 Medic S 2,659 5,320 148 Medic stagiar S 2,368 149 Farmacist primar S 3,080 6,163 150 Farmacist specialist S 2,686 5,374 151 Farmacist S 2,415 4,480 152 Farmacist stagiar S 2,368 153 Dentist principal SSD 2,349 4,166 154 Dentist SSD 2,337 3,834 155 Dentist debutant SSD 2,322 156 Tehnician dentar principal M 2,262 3,746 157 Tehnician dentar M 2,220 3,410 158 Tehnician dentar debutant M 2,197 159 Biolog, biochimist, chimist, fizician principal S 3,080 6,163 160 Biolog, biochimist, chimist, fizician specialist S 2,686 5,374 161 Biolog, biochimist, chimist, fizician S 2,415 4,480 162 Biolog, biochimist, chimist, fizician, debutant S 2,368 163 Psiholog, sociolog principal S 2,637 5,277 164 Psiholog, sociolog S 2,428 4,695 165 Psiholog, sociolog debutant S 2,368 166 Cercetător științific principal I S 3,080 6,163 167 Cercetător științific principal II S 2,967 5,657 168 Cercetător științific principal III S 2,659 5,320 169 Cercetător științific S 2,413 4,665 170 Asistent de cercetare științifică S 2,372 4,401 171 Asistent de cercetare științifică stagiar S 2,326 172 Asistent I M 2,325 3,851 173 Asistent II M 2,283 3,506 174 Asistent III M 2,241 3,105 175 Asistent stagiar M 2,217 176 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic I S 3,245 6,493 177 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic II S 3,117 5,942 178 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic III S 2,759 5,522 179 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic IV S 2,531 4,893 180 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic V S 2,415 4,129 181 Regizor artistic, pictor, scenograf, coregraf, consultant artistic debutant S 2,368 182 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine sunet I S 3,047 5,808 183 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet II S 2,747 5,496 184 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet III S 2,509 4,851 185 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet IV S 2,415 4,129 186 Maestru de studii (balet, canto, secretar literar muzical), operator imagine, sunet debutant S 2,368 187 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; I 2,207 3,319 188 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; II 2,186 2,872 189 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; III 2,165 2,554 190 Maestru (balet - dans, corepetitor), maestru de studii balet; debutant 2,054 191 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I S 2,580 5,162 192 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II S 2,439 4,414 193 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III S 2,415 4,129 194 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant S 2,368 195 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine I 2,325 3,851 196 Artist plastic, mechior, peruchier, monteur imagine, editor imagine II 2,283 3,506 197 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine III 2,241 3,105 198 Artist plastic, machior, peruchier, monteur imagine, editor imagine debutant 2,217 199 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic I S 2,580 5,162 200 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic II S 2,439 4,525 201 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic III S 2,415 4,371 202 Secretar tehnic de redacție, traducător, tehnoredactor, corector, desenator artistic debutant S 2,368 203 Muzeograf, bibliograf I SSD 2,403 4,241 204 Muzeograf, bibliograf II SSD 2,392 3,924 205 Muzeograf, bibliograf III SSD 2,368 3,463 206 Muzeograf, bibliograf debutant SSD 2,322 207 Secretar de redacție, tehnoredactor IA M 2,325 3,851 208 Secretar de redacție, tehnoredactor I M 2,283 3,506 209 Secretar de redacție, tehnoredactor II M 2,241 3,105 210 Secretar de redacție, tehnoredactor debutant M 2,217 211 Regizor scenă (culise) I M 2,325 3,851 212 Regizor scenă (culise) II M 2,283 3,506 213 Regizor scenă (culise) III M 2,241 3,105 214 Regizor scenă (culise) debutant M 2,217 215 Căpitan secund, șef electrician, șef mecanic secund S 2,372 4,293 216 Ofițer aspirant S 2,326 217 Șef stație RTG M 2,168 3,590 218 Ofițer RTG I M 2,290 3,133 219 Ofițer RTG II M 2,262 2,860 220 Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer, dragor, aspirant M 2,168 221 Medic veterinar I S 2,966 5,656 222 Medic veterinar II S 2,487 4,808 223 Medic veterinar III S 2,415 4,129 224 Medic veterinar debutant S 2,368 225 Inginer agronom, zootehnist, pedolog I S 2,486 4,805 226 Inginer agronom, zootehnist, pedolog II S 2,439 4,205 227 Inginer agronom, zootehnist, pedolog III S 2,415 4,129 228 Inginer agronom, zootehnist, pedolog debutant S 2,368 229 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf IA S 3,080 6,163 230 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf I S 2,487 4,821 231 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf II S 2,415 4,371 232 Conservator, restaurator, muzeograf, bibliograf debutant S 2,368 233 Conservator, restaurator I SSD 2,418 4,241 234 Conservator, restaurator II SSD 2,392 3,924 235 Conservator, restaurator III SSD 2,368 3,463 236 Conservator, restaurator debutant SSD 2,322 237 Conservator, restaurator, custode sală I M 2,325 3,851 238 Conservator, restaurator, custode sală II M 2,283 3,506 239 Conservator, restaurator, custode sală III M 2,241 3,105 240 Conservator, restaurator, custode sală debutant M 2,217 241 Mânuitor carte M/G 2,168 2,422 242 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) S 2,730 5,387 243 Administrator financiar grad I - director gen. adm. al univ. S 5,460 10,775 244 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) S 2,682 4,310 245 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) S 2,607 3,966 246 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) S 2,368 247 Administrator financiar (patrimoniu) grad I*******) SSD 2,418 4,241 248 Administrator financiar (patrimoniu) grad II*******) SSD 2,392 3,924 249 Administrator financiar (patrimoniu) grad III*******) SSD 2,368 3,463 250 Administrator financiar (patrimoniu) debutant*******) SSD 2,322 251 Administrator financiar (patrimoniu) treapta I*******) M 2,609 3,628 252 Administrator financiar (patrimoniu) treapta II*******) M 2,515 3,463 253 Administrator financiar (patrimoniu) treapta III*******) M 2,425 2,862 254 Administrator financiar (patrimoniu) debutant *******) M 2,217 255 Antrenor categoria I 2,695 5,388 256 Antrenor categoria II 2,410 4,532 257 Antrenor categoria III 2,368 4,281 258 Antrenor categoria IV 2,326 3,889 259 Antrenor categoria V 2,282 3,402 260 Antrenor debutant 2,238 261 Șef atelier-scoală I M 2,477 2,871 262 Șef atelier-scoală II M 2,442 2,767 263 Șef atelier-scoală III M 2,432 2,582 264 Instructor I M 2,476 2,688 265 Instructor II M 2,454 2,550 266 Model I M 2,476 2,582 267 Model II M 2,454 2,550 268 Supraveghetor noapte G 2,374 2,467 269 Medic primar învățământ special S 3,600 7,096 270 Medic specialist învățământ special S 2,967 5,657 271 Medic învățământ special S 2,659 5,320 272 Medic stagiar învățământ special S 2,368 273 Asistent medical principal învățământ special SSD 2,523 4,127 274 Asistent medical învățământ special SSD 2,337 3,694 275 Asistent medical debutant învățământ special SSD 2,322 276 Asistent medical I învățământ special PL/M 2,545 4,070 277 Asistent medical II învățământ special PL/M 2,283 3,636 278 Asistent medical debutant învățământ special PL/M 2,217 279 Infirmieră învățământ special G 2,168 2,422 280 Mediator școlar I M/G 2,241 2,422 281 Mediator școlar II M/G 2,217 2,351 282 Mediator școlar debutant M/G 2,168 -------- *) Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului să stabilească noi funcții didactice auxiliare. **) Alte cerințe pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare din învățământul preuniversitar sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. ***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare. ****) Se utilizează numai pentru secretar șef de universitate *****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor și al atelierelor-scoală. ******) Se utilizează și pentru funcția de secretar prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005 . *******) Se utilizează și pentru funcțiile: economist, inginer, referent, tehnician, merceolog, contabil, administrator și funcționar prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1251/2005 . Notă: Sporul de stabilitate nu este cuprins în coeficienții de multiplicare, acesta urmând a se acorda la salariul de bază personalului din prezenta anexă

Anexa nr. 3b

Abrogată

Anexa nr. V

Indemnizații de conducere specifice 1. Funcțiile didactice din învățământul superior ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizația de conducere în Nr. procente din salariul de bază crt. Funcția - % - ────────────────────────────── minim maxim ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Rector 35 45 2. Prorector 25 30 3. Director general administrativ al universității 25 30 4. Decan 20 30 5. Secretar științific al senatului universitar 20 25 6. Prodecan 15 20 7. Administrator-șef al facultății 15 20 8. Secretar științific al consiliului facultăți 10 15 9. Director de departament 20 25 10. Șef de catedră 20 25 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── --------- *) Indemnizația se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. 2. Funcțiile didactice din învățământul gimnazial, profesional, liceal, de maiștri și alte unități ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizația de conducere în Nr. procente din salariul de bază crt. Funcția - % - ────────────────────────────── minim maxim ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Director de școală sau de liceu 25 35 2. Director adjunct de școală sau de liceu 20 25 3. Director (educatoare, învățător sau institutor) 15 25 4. Directorul Casei Corpului Didactic 25 35 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ----------- *) Se calculează la salariul de bază al funcției didactice. **) Se calculează la salariul de bază al funcției didactice și se aplică inclusiv la județele-pilot. 3. Funcțiile didactice din unitățile de învățământ ale județelor-pilot *) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizația de conducere în Nr. procente din salariul de bază crt. Funcția - % - ────────────────────────────── maxim ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Director al unității de învățământ până la 50 2. Director adjunct al unității de învățământ până la 40 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── --------- *) Indemnizația se calculează conform prevederilor art. 51 alin. (1^1) și (2) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare. **) Salariul de bază stabilit conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare. 4. Alte funcții specifice din instituțiile de învățământ ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizația de conducere în Nr. procente din salariul de bază crt. Funcția - % - ────────────────────────────── limita maximă ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Secretar-șef instituție învățământ superior 30 2. Secretar-șef facultate 25 3. Secretar-șef 20 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── --------- *) Se utilizează la centre bugetare, grupuri școlare sau la unitățile școlare stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului

Anexa nr. VI

Indemnizații și sporuri pentru îndeplinirea unor activități specifice învățământului 1. Indemnizații pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază didactice de predare, care fac parte din salariul de bază, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 , privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare. Învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Indemnizația în procente Nr. din salariul de bază crt. Funcția - % - ─────────────────────── limita maximă ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Diriginte, învățător, institutor și educatoare 10% din salariul de bază al funcției didactice deținute ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ------------ *) Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) și (3) din Legea nr. 128/1997 , cu modificările și completările ulterioare. 2. Indemnizații și sporuri pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază și care nu fac parte din salariul de bază ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Indemnizațiile pentru activitatea președinților comisiilor de bacalaureat se stabilesc prin ordin al ministrului, fără a depăși salariul de bază al funcției didactice (grilă). Președintele comisiei de bacalaureat poate fi: cadru didactic universitar care deține titlul științific de doctor, inspector școlar, director de liceu, cu gradul didactic I 2. Personalul didactic desemnat să conducă un spor de 10-25% din salariul și să realizeze practica pedagogică de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Legea nr. 128/1997 – text integral | LawChat