LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice și a gazelor naturale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezentul titlu stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie și a atingerii obiectivelor de securitate energetică, competitivitate și dezvoltare durabilă în condiții de accesibilitate, disponibilitate și suportabilitate a prețurilor și cu respectarea normelor de siguranță, calitate și protecție a mediului.
Se supun dispozițiilor prezentului titlu grupurile de măsurare a energiei electrice produse, amplasate în instalațiile utilizatorilor, conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Nu se supun dispozițiilor prezentului titlu
grupurile electrogene mobile, instalațiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel
sursele staționare de energie electrică în curent continuu, dacă nu sunt racordate prin invertoare la Sistemul electroenergetic național, denumit în continuare SEN.
Art. 2 · Obiectivele activităților din domeniul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare
Activitățile din domeniul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare trebuie să se desfășoare pentru realizarea următoarelor obiective de bază
asigurarea dezvoltării durabile a economiei naționale
diversificarea bazei de resurse energetice primare
crearea și asigurarea funcționării piețelor concurențiale de energie electrică, inclusiv comerțul transfrontalier cu energie electrică
asigurarea accesului nediscriminatoriu și reglementat al tuturor participanților la piața de energie electrică și la rețelele electrice de interes public al consumatorilor, inclusiv al consumatorilor dispecerizabili
transparența tarifelor, prețurilor și taxelor la energie electrică în cadrul unei politici de tarifare, urmărind creșterea eficienței energetice pe ciclul de producere, transport, distribuție și utilizare a energiei electrice
constituirea stocurilor de siguranță la combustibilii necesari pentru producerea energiei electrice, precum și a energiei termice produse în cogenerare
asigurarea funcționării interconectate a SEN cu sistemele electroenergetice ale țărilor vecine și cu sistemele electroenergetice din Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și Sistem de Energie Electrică - ENTSO-E, denumită în continuare ENTSO-E
îmbunătățirea competitivității pieței interne de energie electrică și participarea activă la formarea atât a pieței regionale, cât și a pieței interne de energie a Uniunii Europene și la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere
promovarea utilizării surselor noi și regenerabile de energie
asigurarea protecției mediului la nivel local și global, în concordanță cu reglementările legale în vigoare
asigurarea măsurilor de securitate în vederea prevenirii și combaterii actelor de terorism și sabotaj asupra infrastructurii SEN
asigurarea siguranței în funcționare a SEN
asigurarea siguranței în alimentarea cu energie electrică a clienților finali
promovarea producției de energie electrică realizată în sisteme de cogenerare de înaltă eficiență, asociată energiei termice livrate pentru acoperirea unui consum economic justificat
promovarea cooperării regionale în vederea creșterii securității energetice
respectarea drepturilor consumatorilor, privind, în principal: schimbarea efectivă și cu ușurință a furnizorului, accesul la informații clare și inteligibile, transparența condițiilor contractuale, proceduri eficiente de gestionare a plângerilor
asigurarea dezvoltării serviciilor care folosesc resurse de energie descentralizate, precum consumul dispecerizabil și stocarea energiei
asigurarea investițiilor în special în producerea de energie variabilă și flexibilă, în stocarea energiei sau în implementarea electromobilității sau în crearea de noi interconexiuni între statele membre ale Uniunii Europene
asigurarea că prețurile la energia electrică reflectă cererea și oferta reale
În înțelesul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
acces la rețeaua electrică de interes public - ansamblul de reguli prin care un terț își exercită dreptul de a se racorda și de a utiliza, în condițiile legii, rețelele electrice de transport și distribuție
adecvanță - capacitatea surselor de putere dintr-o zonă de a acoperi consumul din acea zonă
autoritate competentă - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE
acces garantat la rețele electrice - ansamblul de reguli și condiții tehnice și comerciale prin care unor categorii de producători aflate sub incidența unei scheme de sprijin adoptate la nivel național li se garantează preluarea în rețeaua electrică a unor cantități de energie electrică ce au fost contractate pe piața concurențială sau pe baza unor obligații de achiziție stabilite în baza prezentei legi
acces prioritar la rețele electrice - ansamblul de reguli și condiții tehnice și comerciale prin care unor categorii de producători li se asigură posibilitatea preluării în rețea, în orice moment, a energiei electrice produse, în funcție de capacitatea racordului la rețea și de disponibilitatea unităților/resurselor eligibile, fără a se pune în pericol siguranța sistemului
agregare - funcție îndeplinită de o persoană fizică sau juridică care combină sarcinile mai multor clienți sau energia electrică produsă de mai multe surse în vederea vânzării, a cumpărării sau a licitării pe orice piață de energie electrică
agregator independent - participant la piață implicat în agregare și care nu este afiliat furnizorului clientului său
aproape în timp real - în contextul măsurării inteligente, o perioadă scurtă de timp, de obicei de ordinul secundelor sau până la momentul decontării dezechilibrelor de pe piața națională
avarie - evenimentul care se manifestă prin abateri periculoase de la parametrii funcționali prevăzuți de normele tehnice în vigoare
branșament - instalația de racordare a unui utilizator la rețeaua electrică de joasă tensiune
capacitate de interconexiune - o linie de transport de energie electrică ce traversează sau trece peste granița dintre două state și care face legătura între sistemele de transport naționale ale acelor state; 11^1. capacitate disponibilă de transport pe rețeaua de fibră optică - segmentul de fibre optice neutilizat al rețelei electrice de transport, definită la pct. 102 , care poate fi exploatat în conformitate cu reglementările legale privind accesul și utilizarea infrastructurii de comunicații, pentru asigurarea de servicii de comunicații și transmisii de date
capacitate energetică - instalațiile de producere a energiei electrice și/sau energiei termice în cogenerare, rețele electrice și alte echipamente electroenergetice
cele mai bune tehnici disponibile - în contextul protecției și securității datelor într-un mediu de măsurare inteligentă, tehnicile cele mai eficiente, avansate și adecvate din punct de vedere practic pentru a asigura, în principiu, temeiul pentru respectarea normelor Uniunii Europene în materie de protecție și de securitate a datelor
centrală electrică - ansamblul de instalații, construcții și echipamente necesare pentru producerea de energie electrică; o centrală electrică cuprinde una sau mai multe unități (grupuri) de producere
centrală electrică de cogenerare (termoficare) - ansamblul de instalații, construcții și echipamente necesare pentru producerea combinată de energie electrică și termică
centru de coordonare regional - centrul de coordonare regional înființat în temeiul articolului 35 din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică
client - clientul angro sau final de energie electrică
client activ - clientul final sau un grup de clienți finali ce acționează împreună, care consumă sau stochează energia electrică produsă în spațiile pe care le deține situate în zone limitate sau care vinde propria energie electrică produsă sau care participă la programe de flexibilitate sau de eficiență energetică, identificate ca atare prin legislația aplicabilă, cu condiția ca activitățile respective să nu constituie principala lor activitate comercială sau profesională
client angro - persoana fizică sau juridică ce cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită
client final - orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noțiunile de „client final“ și „consumator“ sunt echivalente
client noncasnic - orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică ce nu este pentru propriul consum casnic; această categorie include și producători de energie electrică, clienții industriali, întreprinderile mici și mijlocii, operatori economici și clienții angro
client casnic - clientul care cumpără energie electrică pentru propriul consum casnic, excluzând consumul pentru activități comerciale sau profesionale
consumator vulnerabil - persoană singură/familie, client final aparținând unei categorii de clienți casnici care, din motive de sănătate, handicap, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, se află în risc de marginalizare socială și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecție socială, inclusiv de natură financiară, și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale. Măsurile de protecție socială, precum și criteriile de eligibilitate pentru acestea se stabilesc prin acte normative
comunitate de energie a cetățenilor - persoana juridică care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții
este bazată pe o participare voluntară și deschisă și este controlată efectiv de către minimum 5 membri sau acționari persoane fizice, autorități locale, inclusiv municipalități sau întreprinderi mici
are ca principal obiectiv oferirea unor avantaje cu privire la mediu, economice sau sociale pentru membrii sau acționarii săi sau pentru zonele locale în care funcționează
se poate implica în producere, inclusiv producerea din surse regenerabile, distribuție, furnizare, consum, agregare, stocarea energiei, servicii de eficiență energetică sau în servicii de încărcare pentru autovehicule electrice ori poate să furnizeze alte servicii energetice membrilor sau acționarilor săi
locurile de consum aferente membrilor sau acționarilor sunt racordate la rețeaua aceluiași operator de distribuție
comision de încetare a contractului - comisionul sau penalitatea impusă clienților finali de către furnizori sau de către participanții la piață implicați în agregare la încetarea unui contract de furnizare de energie electrică sau de servicii
comision pentru schimbare - comisionul sau penalitatea impusă pentru schimbarea furnizorilor sau a participanților la piață angajați în agregare, inclusiv comisionul de încetare a contractului, care este impus direct sau indirect clienților de către furnizori, de către participanții la piață angajați în agregare sau de către operatorii de sistem
componente de rețea complet integrate - componentele de rețea care sunt integrate în sistemul de transport sau de distribuție, inclusiv instalații de stocare, și sunt utilizate numai în scopul de a asigura o funcționare sigură și fiabilă a sistemului de transport sau de distribuție și nu pentru echilibrarea sau gestionarea congestiilor
congestie - situația în care nu pot fi satisfăcute toate cererile participanților la piață de a tranzacționa între zone de rețea, deoarece acestea ar afecta semnificativ fluxurile fizice pe elemente de rețea care nu pot face față fluxurilor respective
consum dispecerizabil - modificarea sarcinii electrice de către clienții finali față de modelele lor normale sau curente de consum ca reacție la semnalele pieței, inclusiv ca reacție la prețurile energiei electrice care variază în timp sau la stimulentele financiare sau ca reacție la acceptarea ofertei clientului final de a vinde reducerea sau creșterea cererii la un anumit preț pe o piață organizată, în mod individual sau prin agregare
contor convențional - contorul analog sau electronic care nu are capacitatea nici de a transmite și nici de a primi date
contract de furnizare a energiei electrice - contractul în baza căruia furnizorul de energie electrică furnizează clientului său o cantitate de energie electrică pe o anumită perioadă de timp, dar care nu cuprinde un instrument derivat din domeniul energiei electrice
contract de furnizare a energiei electrice cu prețuri dinamice - contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între un furnizor și un client final care reflectă variația de preț pe piețele spot, inclusiv pe piețele pentru ziua următoare și intrazilnice, la intervale cel puțin egale cu intervalul de decontare a pieței
contract de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice - contract prin care o capacitate de producere a energiei electrice a unei centrale electrice, ce utilizează combustibil și care este deținută și operată de către un operator economic în condițiile legii, este rezervată de către un operator economic care dispune de combustibil pentru producerea de energie electrică în vederea transformării unei cantități de combustibil în energie electrică, ce urmează a fi valorificată în piață de către producător/operatorul economic pe baza licenței de furnizare de energie electrică, cu plata unui tarif de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice către operatorul economic care deține și operează centrala electrică
control asupra unui operator economic - orice drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare în parte ori luate împreună și ținând seama de circumstanțele de fapt sau de drept, conferă posibilitatea de a exercita o influență determinantă asupra unui operator economic, în special prin: a) drepturi de proprietate sau de folosință asupra totalității ori a unei părți din activele unui operator economic
drepturi sau contracte care conferă o influență determinantă asupra structurii operatorului economic, votului sau deciziilor organelor de conducere ale unui operator economic
culoar de trecere a liniei electrice - suprafața terestră situată de-a lungul liniei electrice și spațiului aerian de deasupra sa, în care se impun restricții din punctul de vedere al coexistenței liniei cu elementele naturale, obiectele, construcțiile și instalațiile aferente acesteia; culoarul de trecere include zona de protecție și zona de siguranță
dispecerizarea prioritară reprezintă
dispecerizarea centralelor electrice pe baza unor criterii diferite de ordinea economică a ofertelor, în cazul modelului de autodispecerizare
dispecerizarea centralelor electrice pe baza unor criterii care sunt diferite de ordinea economică a ofertelor și de constrângerile rețelei, acordând prioritate dispecerizării anumitor tehnologii de producere, în cazul modelului de dispecerizare centralizată
distribuție de energie electrică - transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea
echilibru între producție și consum - acoperirea cererii previzibile de energie electrică, fără a fi necesară reducerea consumului
echilibrare - toate acțiunile și procesele, în toate intervalele de timp, prin care operatorii de transport și de sistem asigură, în mod constant, atât menținerea frecvenței sistemului în limitele de stabilitate predefinite, cât și conformitatea cu volumul rezervelor necesare cu privire la calitatea cerută
eficiență economică - un set de principii tehnico-economice și de protecție a mediului luate în considerare în fiecare din etapele de proiectare, dezvoltare și operare a rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice în vederea asigurării accesului la rețea a tuturor solicitanților din cadrul unui perimetru concesionat, la costul cel mai mic, cu respectarea normelor tehnice și de siguranță, precum și a standardului de performanță
eficiență energetică - raportul dintre performanța, serviciile, bunurile sau energia obținute și energia consumată în acest scop
energie de echilibrare - energia utilizată de operatorii de transport și de sistem pentru echilibrare
energie din surse regenerabile sau energie regenerabilă înseamnă energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie osmotică, energie ambientală, energia mareelor, a valurilor și alte tipuri de energie a oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz
exploatare comercială a unei capacități energetice - ansamblul activităților desfășurate de un operator economic în sectorul energiei electrice în baza unei licențe acordate în condițiile prezentei legi
extinderea rețelei electrice de distribuție - dezvoltarea rețelei electrice de distribuție de interes public deținută de operatorul de distribuție concesionar prin realizarea, într-o zonă în care nu există rețea, situată în intravilanul sau extravilanul unei localități electrificate/neelectrificate, a unor noi capacități de distribuție și efectuarea lucrărilor de întărire a rețelei electrice strict necesare, în vederea racordării unuia sau a mai multor utilizatori de rețea
furnizare de energie electrică - activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, inclusiv revânzarea, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului. Activitatea de vânzare a energiei electrice achiziționate de la un furnizor de energie electrică și folosită de către un operator al unui punct/unei stații de reîncărcare a bateriilor ce echipează vehicule electrice și hibrid electrice plug-in nu reprezintă furnizare de energie electrică
furnizor - persoană fizică și/sau juridică ce desfășoară activitatea de furnizare de energie
furnizor de ultimă instanță - furnizorul desemnat prin mecanisme concurențiale de către ANRE dintre furnizorii existenți pe piața de energie; 48^1. furnizor de servicii de stocare - persoană fizică sau juridică ce deține cu orice titlu o instalație de stocare, care este utilizată pentru prestarea de servicii de stocare de energie către participanții la piață, pentru care energia electrică absorbită de instalația de stocare nu reprezintă consum final de energie electrică, indiferent de modul de racordare și alimentare al acesteia
garanție de origine - documentul electronic emis de autoritatea competentă producătorilor de energie electrică, care are funcția unică de a furniza unui client final dovada că o pondere sau o cantitate de energie dată a fost produsă din surse regenerabile ori în cogenerare de înaltă eficiență
grup de măsurare - ansamblul format din contor și transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum și toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare
informații de facturare - informațiile furnizate în factura unui client final, cu excepția unei solicitări de plată
informație sensibilă comercial - informație a cărei divulgare ar putea restrânge, împiedica ori denatura concurența pe piața de energie electrică și/sau ar conduce la producerea de prejudicii participanților la piață
interconexiune - ansamblul de instalații și echipamente prin care se realizează conectarea sistemelor electroenergetice
interoperabilitate - în contextul măsurării inteligente, este capacitatea a două sau mai multe rețele, sisteme, dispozitive, aplicații sau componente energetice sau de comunicații de a lucra în corelație, de a schimba și de a utiliza informații în vederea îndeplinirii funcțiilor prevăzute
interval de decontare a dezechilibrelor - perioada de timp pentru care se calculează dezechilibrul părților responsabile cu echilibrarea
instalație de racordare - instalație electrică realizată între punctul de racordare la rețeaua electrică de interes public și punctul de delimitare
instalație de stocare a energiei - în sistemul de energie electrică, o instalație în care are loc stocarea energiei
instalație electrică tehnologică - instalație electrică care este parte a unei capacități energetice, inclusiv rețelele electrice, diferită de instalația electrică/rețeaua electrică aferentă unei construcții în care sau pe care este amplasată capacitatea energetică
instrumente derivate din domeniul energiei electrice - contractele și instrumentele derivate prezentate în continuare: (i) contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alte contracte derivate referitoare la mărfuri care trebuie decontate în numerar sau pot fi decontate în numerar la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de încălcare a obligațiilor sau de alt incident care conduce la reziliere; (ii) contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alt contract derivat referitor la mărfuri care poate fi decontat prin livrare fizică, cu condiția să fie tranzacționat pe o piață de energie, pe un sistem multilateral de tranzacționare sau pe un sistem organizat de tranzacționare, astfel cum sunt definite în legislația specială, cu excepția produselor energetice angro tranzacționate pe un sistem organizat de tranzacționare care trebuie decontate prin livrare fizică; (iii) contractele de opțiuni, contractele futures, contractele swap, contractele forward și orice alte contracte derivate referitoare la mărfuri care pot fi decontate prin livrare fizică, care nu au fost menționate în alt mod la punctul (ii) și neavând scopuri comerciale, care prezintă caracteristicile altor instrumente financiare derivate
întreprindere mică - întreprinderea care are mai puțin de 50 de angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 10 milioane de euro
linie electrică directă - linia electrică ce leagă o capacitate energetică de producție izolată de un client izolat sau linia electrică ce leagă un producător și un furnizor de energie electrică, în scopul alimentării directe a sediilor proprii, a filialelor ori a clienților eligibili ai acestora
loc de consum - incinta sau zona în care se consumă, printr-o singură instalație de utilizare, energie electrică furnizată prin una sau mai multe instalații de racordare. Un client final poate avea mai multe locuri de consum, după caz, în incinte sau zone diferite sau în aceeași incintă sau zonă; 62^1. lucrări de interes național și de utilitate publică - lucrările de construire, realizare, dezvoltare, modernizare, reabilitare, retehnologizare, operare, exploatare, de intervenție în caz de avarie, revizie și reparație și de întreținere, inclusiv de realizare și extindere a lucrărilor și construcțiilor aferente centralelor hidroelectrice de acumulare prin pompaj de tipul centralelor hidroelectrice de acumulare prin pompaj, denumite în continuare CHEAP, aferente producerii de energie electrică, care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul energiei electrice
management orientat către eficiența energetică și satisfacerea cererii - abordarea, globală sau integrată, destinată influențării volumului și programării consumului de energie electrică în scopul scăderii consumului de energie primară și a vârfurilor de sarcină prin acordarea de prioritate investițiilor de eficiență energetică, contractelor de alimentare cu energie electrică întreruptibile, investițiilor noi pentru creșterea capacității de producere, dacă acestea sunt opțiunile cele mai eficiente și economice, având în vedere impactul pozitiv pe care îl are economia consumului de energie asupra mediului, asupra siguranței alimentării cu energie electrică, precum și asupra costurilor de distribuție legate de acestea
management al congestiilor - totalitatea activităților, programelor și acțiunilor întreprinse de operatorul de transport și de sistem pentru a elimina congestiile ce apar la programarea funcționării sau la funcționarea în timp real a SEN; în vederea eliminării congestiilor pe liniile de interconexiune prin alocarea implicită a capacității, operatorul de transport și sistem cooperează cu operatorul pieței de energie electrică
microîntreprindere - întreprinderea care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 2 milioane de euro
minister de resort - Ministerul Energiei
monopol natural în domeniul energiei electrice - situația de piață în care serviciul de transport și serviciul de distribuție a energiei electrice se asigură, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat
operator desemnat al pieței de energie electrică - operator al pieței desemnat de ANRE în baza Regulamentului (UE) 2015/1.222 al Comisiei din 24 iulie 2015 de stabilire a unor linii directoare privind alocarea capacităților și gestionarea congestiilor să îndeplinească sarcini referitoare la cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare sau a piețelor intrazilnice
operator al pieței de energie electrică - entitatea care furnizează un serviciu prin care ofertele de vânzare de energie electrică sunt corelate cu ofertele de cumpărare de energie electrică
operator de distribuție - orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de distribuție și care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de distribuție într-o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acesteia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a rețelei de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuție de energie electrică; 70^1. operator de servicii de stocare - persoană fizică sau juridică ce deține cu orice titlu o instalație de stocare, fie racordată exclusiv la rețeaua electrică de interes public, fie adăugată unei capacități de producere a energiei electrice, în vederea livrării ulterioare a energiei electrice în rețeaua electrică, pentru care energia electrică cu care este alimentată instalația de stocare nu reprezintă consum final de energie electrică, indiferent de modul de alimentare al acesteia, cu excepția energiei electrice care este livrată consumatorilor finali racordați prin linii directe la instalația de stocare
operator de transport și de sistem - orice persoană fizică sau juridică ce deține, sub orice titlu, o rețea electrică de transport și care răspunde de operarea, asigurarea întreținerii și, dacă este necesar, de dezvoltarea rețelei de transport într-o anumită zonă și, acolo unde este aplicabilă, interconectarea acesteia cu alte sisteme electroenergetice, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a rețelei de transport de a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice
operator economic afiliat - oricare operator economic dintr-un grup care, direct sau indirect, controlează operatorul economic specificat, este controlat de acesta ori este sub controlul comun, împreună cu acest operator economic
operator economic din domeniul energiei electrice - orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară cel puțin una dintre următoarele activități: producere, transport, distribuție, agregare, dispecerizare, stocare, furnizare, operare sau administrare a unei piețe de energie electrică, cumpărare sau vânzare de energie electrică și care are atribuții comerciale, tehnice și/sau de întreținere legate de aceste activități, dar nu include clienții finali
operator economic integrat din domeniul energiei electrice - operator economic integrat pe verticală sau operator economic integrat pe orizontală
operator economic integrat pe orizontală - operatorul economic care realizează cel puțin una dintre următoarele activități: de producere în scopul vânzării, de transport, de distribuție sau de furnizare a energiei electrice, precum și o altă activitate care nu este în domeniul energiei electrice
operator economic integrat pe verticală - un operator economic sau un grup de operatori economici din domeniul energiei electrice în care aceeași persoană sau aceleași persoane este/sunt îndreptățită/îndreptățite, direct ori indirect, să exercite controlul, iar acest operator economic sau acest grup de operatori desfășoară cel puțin una dintre activitățile de transport sau de distribuție și cel puțin una dintre activitățile de producere sau de furnizare de energie electrică
ordinea de prioritate economică - ierarhizarea surselor de alimentare cu energie electrică după criterii economice
parte responsabilă cu echilibrarea - participant la piață sau reprezentantul ales al acestuia responsabil pentru dezechilibrele sale pe piața energiei electrice
participant la piață - persoană fizică sau juridică care cumpără, vinde sau produce energie electrică, care este implicată în agregare sau care este un consumator dispecerizabil sau un operator de servicii de stocare a energiei, inclusiv prin plasarea de ordine de tranzacționare pe una sau mai multe piețe de energie electrică, inclusiv pe piețele de echilibrare a energiei
piața angro de energie electrică - orice piață din Uniunea Europeană pe care se tranzacționează produse energetice angro
piețe de energie electrică - piețe în care se tranzacționează energia electrică, inclusiv piețele extrabursiere și bursele de energie electrică, piețele pentru comercializarea energiei, capacități, servicii de echilibrare și servicii de sistem în toate intervalele de timp, inclusiv piețele la termen, piețele pentru ziua următoare și piețele intrazilnice
piața organizată de energie electrică - sistemul multilateral, care reunește sau facilitează reunirea intereselor unor terțe părți în materie de cumpărare și de vânzare de produse energetice angro într-un mod care să aibă ca rezultat un contract sau orice alt sistem sau facilitate în care interesele unor terțe părți în materie de cumpărare și de vânzare de produse energetice angro pot interacționa într-un mod care rezultă într-un contract
piața cu amănuntul de energie electrică - cadrul în care energia electrică este cumpărată de clienții finali, în vederea satisfacerii consumului propriu
piața de echilibrare - piața organizată de energie electrică în care furnizorii de servicii de echilibrare pot oferi operatorului de transport și de sistem capacitate și energie de echilibrare în oricare sens, de creștere sau de reducere, în vederea asigurării de către aceștia a echilibrului în timp real dintre producție și consum
piața intrazilnică de energie electrică - piața organizată și administrată de operatorul desemnat al pieței de energie electrică, care oferă participanților la piață posibilitatea de a-și îmbunătăți echilibrarea portofoliului pentru o zi de livrare prin tranzacții efectuate în sesiuni desfășurate după încheierea tranzacțiilor pe piața pentru ziua următoare și înainte cu un anumit interval de timp de începere a livrărilor
piața pentru ziua următoare (PZU) - piața organizată și administrată de operatorul desemnat al pieței de energie electrică pentru vânzarea și cumpărarea energiei electrice în ziua de livrare care urmează imediat după ziua de tranzacționare
piața serviciilor de sistem - piața de energie pe care se tranzacționează serviciile de echilibrare, serviciile de sistem care nu asigură stabilitatea frecvenței
plan de apărare a sistemului - ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice care trebuie luate pentru a preveni propagarea unei perturbații sau o deteriorare în sistemul de transport, în vederea evitării unei perturbații la nivel de stare de zonă extinsă și a unei stări de colaps
plan de dezvoltare - documentul de planificare pe termen lung a necesarului de investiții în capacități de producere, transport și distribuție, în vederea acoperirii cererii de energie electrică a sistemului și a asigurării livrărilor către clienți, în condițiile legislației aplicabile
plângere - sesizare, reclamație, petiție, divergență, neînțelegere, dispută adresată ANRE, în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul energiei termice produse în cogenerare formulată de o persoană fizică sau juridică, respectiv Ministerul Energiei pentru domeniul eficienței energetice
procedură de ofertare - procedura prin care cerințele suplimentare de consum, precum și capacitățile de producere planificate a fi înlocuite sunt acoperite prin realizarea de capacități de producere de energie electrică noi sau prin retehnologizarea celor existente
producător de energie electrică - persoana fizică sau juridică având ca specific activitatea de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare
producere distribuită - centralele de producere a energiei electrice conectate la rețeaua de distribuție
produse energetice angro - contractele și instrumentele derivate, indiferent de locul sau modul lor de tranzacționare, după cum urmează
contractele de furnizare de energie electrică în cazul în care livrarea este în Uniunea Europeană
instrumentele derivate pe energie electrică produse, tranzacționate sau furnizate în Uniunea Europeană
contractele referitoare la transportul energiei electrice în Uniunea Europeană
instrumentele derivate pe transportul energiei electrice în Uniunea Europeană
contractele de furnizare și distribuție de energie electrică către clienții finali cu o capacitate de consum mai mare de 600 GWh pe an; 94^1. proiecte de importanță națională în domeniul energiei electrice - proiectele în domeniul energiei electrice reprezentând lucrări de interes național și de utilitate publică, declarate astfel prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei sau a Secretariatului General al Guvernului; prin prezenta lege acestea se declară ca fiind de securitate națională în sensul prevederilor art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și sunt considerate ca fiind de interes public național în sensul art. 476 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare
prosumator - clientul final care își desfășoară activitățile în spațiul propriu deținut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu rețeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare și care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică produsă sau stocată furnizorului de energie electrică cu care acesta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice și/sau consumatorilor racordați la barele centralei electrice, inclusiv care poate deconta energia electrică produsă și livrată cu energia electrică consumată din rețea pentru mai multe locuri de producere și consum ale acestora, dacă pentru locurile de consum respective este același furnizor de energie electrică și dacă sunt racordate la rețeaua electrică a distribuitorului la care este racordat prosumatorul, cu condiția ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară
punct de reîncărcare - o interfață care este capabilă să încarce, pe rând, câte un vehicul electric sau să schimbe, pe rând, câte o baterie a unui vehicul electric
reabilitare - ansamblul operațiunilor efectuate asupra unor echipamente și/sau instalații energetice care, fără modificarea tehnologiei inițiale, restabilesc starea tehnică și de eficiență a acestora la un nivel apropiat de cel avut la începutul duratei de viață; 97^1. regim de pompaj al CHEAP - ansamblul de activități prin care se realizează transferul resursei de apă din rezervorul inferior în rezervorul superior al CHEAP, în vederea creării unei rezerve de energie potențială
retehnologizare - ansamblul operațiunilor de înlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral și/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul creșterii eficienței activității, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante etc.
rețea electrică - ansamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție ale acestora, stațiile electrice și alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică de la o capacitate energetică de producere a energiei electrice la un utilizator; rețeaua electrică poate fi rețea de transport sau rețea de distribuție; 99^1. rețea de fibră optică - ansamblul de cabluri optice, prin care se realizează transmisii de date
Strategia energetică națională definește obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu și lung și modalitățile cele mai eficiente de realizare a acestora, în condițiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naționale și satisfacerii necesarului de energie și a unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung, la un preț accesibil. Strategia energetică se elaborează de ministerul de resort cu consultarea reprezentanților industriei energetice, a organizațiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali și a reprezentanților mediului de afaceri și se aprobă de către Guvern. Strategia energetică se revizuiește periodic, la inițiativa ministerului de resort, fără a se aduce atingere stabilității și predictibilității specifice unui astfel de document, forma revizuită urmând a fi aprobată în condițiile legii.
Politica energetică, urmărind direcțiile stabilite prin strategia energetică, este pusă în operă de ministerul de resort, pe baza Programului de guvernare, pentru un interval de timp mediu și cu considerarea evoluțiilor probabile pe termen lung, cu consultarea operatorilor economici din domeniul energiei electrice, a organizațiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali și a reprezentanților mediului de afaceri, având în vedere, în principal
constituirea cadrului instituțional corespunzător, prin definirea organismelor și a autorităților competente pentru realizarea acestei politici
asigurarea cadrului legal necesar funcționării sigure și stabile a SEN
asigurarea securității în aprovizionarea cu combustibili și energie electrică și a siguranței în funcționarea SEN
asigurarea protecției mediului, reconstrucția ecologică a siturilor afectate de activități energetice
transparența prețurilor și tarifelor la combustibili și energie
creșterea eficienței energetice
promovarea energiei din surse regenerabile, din surse neconvenționale, a cogenerării de înaltă eficiență și a stocării de energie, cu acordarea de prioritate alimentării cu energie electrică pentru așezările izolate
dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul energiei, participarea la piețele regionale și piața europeană de energie electrică, în vederea realizării pieței unice de energie la nivelul Uniunii Europene și asigurării funcționării în condiții de securitate și siguranță a SEN.
Sursele de finanțare utilizate pentru aplicarea strategiei energetice naționale și a politicii Guvernului în sectorul energetic se asigură din sursele proprii ale operatorilor economici în domeniu, bugetul de stat, bugetele locale, împrumuturi rambursabile și nerambursabile, inclusiv scheme/mecanisme de subvenționare, respectiv contractare, ajutoare de stat, fonduri structurale și programe/scheme de finanțare asigurate la nivelul Uniunii Europene.
Ministerul de resort va beneficia periodic de la bugetul de stat de sumele necesare actualizării strategiei energetice, precum și pentru dezvoltarea de studii, analize, evaluări, monitorizări necesare îndeplinirii atribuțiilor proprii, în vederea elaborării legislației aferente strategiei energetice naționale și a politicii Guvernului în sectorul energetic și evaluării impactului acesteia.
Măsurile de sprijin de natura ajutorului de stat, propuse pentru asigurarea aplicării strategiei energetice naționale și a politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, precum și cele prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate și acordate numai în condițiile legii.
Pentru elaborarea și implementarea legislației aferente acordării ajutoarelor de stat, evaluarea impactului acordării acestora și derularea procesului de obținere a acordului Comisiei Europene, în conformitate cu legislația națională și cea europeană, ministerul de resort va avea asigurată finanțarea de la bugetul de stat pentru a achiziționa servicii de consultanță, cu respectarea legislației în vigoare.
Politica energetică se concretizează într-un program cuprinzând măsuri de stimulare a activităților de investiții, cercetare-dezvoltare, dezvoltare durabilă, valorificare eficientă a resurselor energetice, a eficienței energetice și a altor activități în vederea asigurării siguranței și securității în funcționare a SEN, aprobat prin hotărâre a Guvernului, cu obligativitatea respectării realizării programelor anuale.
Guvernul, ministerul de resort, celelalte ministere cu responsabilități directe pentru domeniul energetic, ANRE, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor înscrise în programul prevăzut la alin. (7) și examinează, anual sau ori de câte ori este necesar, stadiul îndeplinirii prevederilor acestuia.
Abrogat.
Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, în colaborare cu alte instituții și autorități ale statului competente în domeniu, măsurile obligatorii pentru toți operatorii economici din sectorul energiei electrice, indiferent de forma de proprietate, în vederea menținerii producției și furnizării continue a energiei în perioada sezonului rece, precum și orice alte măsuri privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a SEN.
În vederea asigurării siguranței în funcționarea SEN, în baza evaluărilor de adecvanță efectuate de operatorul de transport și de sistem, autoritățile competente pot lua măsurile necesare în vederea dezvoltării și implementării unor mecanisme de asigurare a capacităților energetice pentru a atinge nivelul dorit de adecvanță cu respectarea și în mod corelat cu prevederile specifice din cadrul reglementărilor europene și naționale în vigoare.
În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.
Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care lea generat.
Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.
Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz.
Ministerul de resort elaborează strategia energetică națională și politica energetică și implementează prevederile acestora, în condițiile prezentei legi, având următoarele atribuții principale
stabilește cadrul instituțional corespunzător pentru desfășurarea, în condiții de eficiență și competitivitate, a activității operatorilor economici care își derulează activitatea în domeniul energiei electrice
pentru stabilirea strategiei și politicilor energetice, în vederea asigurării securității și siguranței în funcționarea SEN, cooperează cu operatorii de transport și de sistem și coordonează activități specifice exclusiv pentru acest scop și pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2019/941 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice și de abrogare a Directivei 2005/89/CE și pentru a crea o piață internă competitivă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (reformare)
elaborează programe și planuri de acțiuni și măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, inclusiv a programelor de decarbonare, stocare de energie, eficiență energetică și de promovare a surselor regenerabile de energie, în conformitate cu programele naționale și europene privind Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice 2021-2030, Green Deal și Next Generation, precum și cu alte documente europene relevante
elaborează, în colaborare cu ANRE, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice, mecanismele, precum și cadrul legal primar și secundar pentru realizarea de investiții prin contracte pentru diferență, care includ
cadrul legislativ de implementare și de reglementare complementar a schemei de sprijin; – cadrul de funcționare, schema de aplicare și metodologia de stabilire a prețului
nominalizarea entităților desemnate pentru administrarea schemei de finanțare și a schemei de aplicare, domeniul de competență și responsabilitate al acestora
modul de finanțare, mecanismul de sprijin prin ajutor de stat și modalitățile de contractare fără licitație, pentru a sprijini proiecte unice
regulamentul de alocare a capacităților
procesul de alocare standard și cerințele de eligibilitate a operatorilor economici pentru participarea, condițiile de acordare și de încheiere a contractelor
contractul-cadru pentru mecanismul contractelor pentru diferență
colectarea contribuției CfD, definită la art. 2 pct. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, de către furnizorii de energie electrică, respectiv de către producătorii de energie electrică cu drept complementar de furnizare, în facturile consumatorilor finali, începând cu 1 aprilie 2025
ANRE este organizată și funcționează ca autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică.
Organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile ANRE sunt stabilite potrivit legii.
ANRE monitorizează punerea în aplicare a normelor referitoare la rolurile și responsabilitățile operatorilor de transport și de sistem, ale operatorilor de distribuție, ale furnizorilor, ale clienților și ale altor participanți de pe piață în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 943/2019.
ANRE monitorizează gestionarea congestiilor în cadrul sistemelor naționale de energie electrică și punerea în aplicare a normelor de gestionare a congestiilor. În acest sens, operatorii de transport și de sistem sau operatorii pieței prezintă ANRE normele lor de gestionare a congestiilor, inclusiv cele de alocare a capacităților, ANRE având dreptul de a revizui și de a cere modificări ale acestor norme. Regulile pentru managementul congestiilor în cadrul capacităților de interconexiune sunt stabilite de toate autoritățile de reglementare sau de Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, denumită în continuare ACER.
În scopul îndeplinirii obligațiilor sale, ANRE va avea dreptul de
a solicita informații centrelor de coordonare regionale
a efectua inspecții, inclusiv inspecții neanunțate, la sediul centrelor de coordonare regionale
a emite decizii comune obligatorii pentru centrele de coordonare regionale.
ANRE poate solicita avizul ACER cu privire la conformitatea unei decizii luate de către aceasta, în conformitate cu codurile de rețea și cu reglementările naționale și europene.
ANRE soluționează plângerile împotriva operatorului de transport și de sistem și împotriva operatorilor de distribuție referitoare la obligațiile ce le revin în temeiul prezentei legi, prin emiterea unei decizii în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii, cu posibilitate de prelungire cu încă 60 de zile, dacă autoritatea are nevoie de date suplimentare. Acest termen extins poate fi prelungit în continuare cu maximum 60 de zile, cu acordul reclamantului. Demararea procesului de soluționare a plângerilor de către ANRE nu aduce atingere dreptului petenților de a se adresa instanțelor judecătorești pentru soluționarea acelorași plângeri. Litigiile dintre operatorul de transport și de sistem și proprietarul rețelei de transport se supun aceleiași proceduri.
Pentru soluționarea plângerilor prevăzute la alin. (2) este permisă și procedura privind soluționarea alternativă, conform prevederilor Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în Materie de consum).
Relațiile de cooperare și schimb de informații între ANRE și ACER și, respectiv, între ANRE și celelalte autorități de reglementare din cadrul Uniunii Europene se realizează cu respectarea aceluiași nivel de confidențialitate a informațiilor precum cel impus autorității emitente. ANRE va coopera cel puțin la nivel regional cu alte autorități de reglementare în scopul
de a încuraja crearea de aranjamente operaționale pentru a permite o gestionare optimă a rețelei, pentru a promova schimburile comune de energie electrică și alocarea capacității transfrontaliere și pentru a permite un nivel adecvat de capacitate de interconectare, inclusiv prin noi conexiuni, în regiune și între regiuni, pentru a permite dezvoltarea unei concurențe efective și îmbunătățirea securității, aprovizionării, fără discriminare între furnizorii din diferite state membre ale Uniunii Europene
de a coordona supravegherea comună a entităților care îndeplinesc funcții la nivel regional
de a coordona, în cooperare cu alte autorități implicate, supravegherea comună a evaluărilor adecvării resurselor la nivel național, regional și european
de a coordona dezvoltarea tuturor codurilor de rețea și a metodologiilor pentru operatorii sistemului de transport și pentru alți participanți de pe piață
de a coordona elaborarea normelor care reglementează gestionarea congestiei.
ANRE are obligația de punere în aplicare a normelor referitoare la rolurile și responsabilitățile operatorilor de transport și de sistem, ale operatorilor de distribuție, ale furnizorilor, ale clienților și ale altor participanți de pe piață, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2019/943.
ANRE poate solicita avizul ACER cu privire la conformitatea unei decizii luate de o autoritate de reglementare cu liniile directoare menționate în Directiva (UE) 2019/944 sau în Regulamentul (UE) nr. 2019/943.
ANRE poate să informeze Comisia Europeană, în cazul în care consideră că o decizie relevantă pentru comerțul transfrontalier, luată de o altă autoritate de reglementare, nu este conformă cu liniile directoare emise de Comisia Europeană sau cu prevederile din Regulamentul (UE) nr. 2019/943, în termen de 60 de zile de la data deciziei respective, dacă există suficiente informații privind o astfel de situație.
ANRE se conformează, în termen de 60 de zile, unei decizii a Comisiei Europene care impune retragerea/revocarea unei decizii a ANRE și informează Comisia Europeană în consecință.
În activitatea de monitorizare a pieței de energie electrică, ANRE publică pe site-ul propriu rapoarte trimestriale privind funcționarea acesteia.
ANRE asigură creșterea gradului de informare și conștientizare a drepturilor clienților finali de energie electrică în relația cu operatorii economici participanți la piața de energie electrică și întreprinde toate măsurile necesare pentru punerea la dispoziția acestora de informații practice.
Plângerile adresate ANRE se soluționează în conformitate cu prevederile prezentului titlu și ale regulamentelor/procedurilor ANRE, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002 , cu modificările ulterioare.
Înainte de a adresa o plângere către ANRE, dacă aceasta privește activitatea unui prestator de servicii/de activități, reclamantul trebuie în prealabil să se adreseze spre soluționare prestatorului de serviciu/activitate de a cărei prestație este nemulțumit.
Nu fac obiectul soluționării plângerile al căror obiect depășește 36 de luni de la data săvârșirii.
Plângerile deduse spre soluționare instanțelor judecătorești sau unor entități juridice pe cale extrajudiciară nu mai pot fi adresate spre soluționare și ANRE.
Pe perioada soluționării plângerilor de către ANRE, efectele acțiunilor titularilor de licențe/autorizații/atestate în domeniul energiei împotriva reclamanților pot fi suspendate de către ANRE, cu excepția celor care prin neaplicarea lor ar conduce la producerea unui prejudiciu iremediabil.
ANRE are obligația de a derula campanii de informare prin orice mijloace de comunicare mass-media, mediul on-line și social media care să vizeze informarea consumatorilor cu privire la drepturile lor, inclusiv dreptul de a schimba furnizorul de energie electrică fără costuri suplimentare. ANRE are dreptul de a finanța campaniile respective din bugetul propriu.
ANRE creează și gestionează o aplicație web interactivă care servește drept instrument de comparare a ofertelor de furnizare a energiei pentru a pune la dispoziția utilizatorilor conectați la sistemul energetic național un instrument independent, echidistant și necomercial pentru a compara ofertele de furnizare a energiei.
Instrumentul de comparare prevăzut la alin. (1) îndeplinește cel puțin următoarele cerințe
stabilește și expune criteriile clare și obiective pe care se bazează compararea, inclusiv serviciile
utilizează un limbaj clar și lipsit de ambiguitate
furnizează informații clare și actualizate și precizează momentul ultimei actualizări
este accesibil persoanelor cu dizabilități, fiind ușor de identificat, funcțional, ușor de înțeles și stabil
pune la dispoziție o procedură eficace pentru raportarea informațiilor incorecte cu privire la ofertele publicate
realizează comparații, limitând datele personale solicitate la datele strict necesare pentru comparație.
ANRE poate pune pe site-ul propriu, la dispoziția oricărei terțe entități, cu respectarea securității cibernetice a ANRE, o interfață a aplicației de comparare a ofertelor de furnizare a energiei, de pe site-ul ANRE, pentru a putea fi încorporată în orice alte medii de comunicare online, cu scopul de a promova comparatorul în mod nemijlocit, precum și acces la o interfață de programare a aplicației (API) pentru dezvoltatorii software.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cazul în care ANRE nu mai poate asigura respectarea prevederilor alin. (1) , ANRE este desemnată autoritatea responsabilă cu lansarea unor mărci de încredere pentru instrumente de comparare care să îndeplinească cerințele stabilite la alin. (2) , precum și cu asigurarea îndeplinirii în continuare, de către instrumentele de comparare cu o marcă de încredere, a cerințelor stabilite la alin. (2) .
În condițiile prevăzute la alin. (2) , orice instrument care compară ofertele participanților la piață este eligibil să solicite să i se acorde certificarea de marcă de încredere în mod voluntar și nediscriminatoriu.
Instrumentele menționate la alin. (3) pot fi gestionate de orice entitate, inclusiv de societăți private și de autorități sau organisme publice.
ANRE monitorizează evoluțiile pieței, evaluează riscurile pe care le pot implica ofertele și contractele de energie electrică la prețuri dinamice și ia măsuri în privința practicilor abuzive.
ANRE monitorizează și publică un raport anual până în data de 31 iulie privind principalele noutăți legate de aceste contracte, inclusiv ofertele de pe piață cu prețuri dinamice și impactul asupra facturilor consumatorilor și, în mod expres, nivelul volatilității prețurilor.
Raportul menționat la alin. (2) se realizează timp de cel puțin 10 ani de la momentul în care devin disponibile contractele de furnizare a energiei electrice cu prețuri dinamice.
În aplicarea prevederilor art. 62 alin. (3) în scopul digitalizării activității de schimbare a furnizorului, ANRE realizează și operează o platformă informatică integrată, unică la nivel național, prin care se realizează schimbarea de către clientul final a furnizorului de energie electrică. Titularii de licențe implicați în schimbarea furnizorului de energie electrică au obligația de a furniza datele și informațiile necesare realizării și operării platformei, conform reglementărilor ANRE. ANRE poate delega activitatea de operare unui prestator de servicii care nu este afiliat unui furnizor/operator de rețea de energie electrică.
Realizarea de noi capacități energetice, precum și retehnologizarea celor existente se desfășoară pe bază de autorizații de înființare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Producerea, stocarea, transportul, distribuția, furnizarea energiei electrice la clienții finali, activitatea operatorului pieței de energie electrică, activitatea traderului, precum și activitatea de agregare pe piața de energie electrică se desfășoară pe bază de licențe acordate în condițiile prezentei legi.
Exercitarea oricărei activități fără autorizație sau licență se sancționează potrivit prezentei legi.
Pentru autorizare, solicitantul va înregistra cererea la autoritatea competentă.
Solicitantul va atașa, la cerere, actele și documentele care probează îndeplinirea de către acesta a condițiilor economice, financiare, tehnice și profesionale stabilite pe categorii de capacități energetice și de activități în domeniu.
Nu pot fi autorizați solicitanții care au ca acționari deținători ai controlului sau ca administratori persoane care anterior au avut calitatea de acționar deținător al controlului ori administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licență care nu și-au achitat obligațiile de plată rezultate din tranzacțiile realizate pe piața de energie electrică și/sau rezultate din aplicarea de sancțiuni contravenționale prin raportare la cifra de afaceri a acestora, pentru faptele prevăzute la art. 93 alin. (1) .
Procedura de acordare, modificare, suspendare și retragere a autorizațiilor și licențelor, termenele și condițiile de acordare, constând în: criterii, limite de putere, atestări, avize, garanții și altele asemenea, diferențiate pe categorii de capacități și activități supuse autorizării, se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al președintelui ANRE.
Refuzul acordării unei autorizații sau licențe, lipsa de răspuns înăuntrul termenului și orice altă soluție a autorității competente, considerate de solicitant ilegale și prejudiciabile, pot fi atacate la Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, în condițiile legii.
Pentru capacitățile de producere distribuită și/sau pentru micii producători de energie electrică, criteriile de autorizare vor avea în vedere dimensiunile limitate ale capacităților de producere și impactul asupra funcționării rețelelor electrice de distribuție.
La stabilirea condițiilor de acordare a licențelor și autorizațiilor pentru capacități de producere noi se iau în considerare următoarele elemente
siguranța și securitatea sistemelor electrice, a instalațiilor și a echipamentelor asociate
protecția sănătății și siguranței publice
protecția mediului
ocuparea terenurilor și alegerea amplasamentelor
utilizarea domeniului public
eficiența energetică
natura surselor primare
caracteristicile specifice solicitantului, cum ar fi: capacitățile tehnice, economice și financiare
conformitatea cu măsurile adoptate în legătură cu obligațiile de serviciu public și protecția consumatorului
contribuția României la crearea de capacități pentru realizarea obiectivului global european privind energia din surse regenerabile, stabilită prin Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030 elaborat conform Regulamentului (UE) 2018/1.999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE,2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021
contribuția la crearea de capacități energetice de producere pentru reducerea emisiilor
valorificarea eficientă și rațională a resurselor de materie primă energetică în conformitate cu interesul strategic de dezvoltare durabilă a României și de funcționare sigură și stabilă a SEN în vederea realizării independenței energetice naționale
alternativele la construirea de noi capacități de producere, cum ar fi consumul dispecerizabil și stocarea energiei.
Autoritatea competentă emite autorizații de înființare pentru realizarea de noi capacități energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacități de producere a energiei electrice și termice în cogenerare, sau retehnologizarea acestora ori realizarea de instalații de stocare noi, după cum urmează
dacă puterea electrică maximal debitată în rețea a capacităților respective depășește 1 MW, este necesară obținerea unei autorizații de înființare
dacă puterea electrică maximal debitată în rețea a capacităților respective este mai mică de 1 MW inclusiv, nu este necesară obținerea unei autorizații de înființare, dar sunt obligatorii notificarea autorității competente privind proiectul investițional și raportarea periodică a stadiului realizării acestuia, conform reglementărilor în vigoare.
ANRE emite licențe pentru
exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și, după caz, a instalațiilor de stocare a energiei adăugate capacităților de producere respective
exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și termice din centrale electrice în cogenerare și, după caz, a instalațiilor de stocare a energiei adăugate capacităților de producere respective
prestarea serviciului de transport al energiei electrice, precum și a serviciilor de echilibrare a sistemului
prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice
activitatea operatorului pieței de energie electrică
activitatea de furnizare a energiei electrice
activitatea traderului de energie electrică
activitatea de agregare
exploatarea comercială a instalațiilor de stocare a energiei, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau lit. b) .
ANRE poate stabili, pentru activitatea autorizată printr-o licență, drepturi complementare specifice altor tipuri de licențe dintre cele prevăzute la alin. (2) , conform propriilor reglementări.
Autorizațiile de înființare pentru realizarea de capacități noi, prevăzute la alin. (1) , se acordă numai dacă acele capacități sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică/privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale pe proprietatea privată a solicitantului autorizației de înființare sau pe proprietăți deținute cu un alt titlu legal.
Licențele pentru exploatarea comercială a capacităților energetice se acordă în cazul în care capacitățile energetice sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, pe proprietatea privată a solicitantului licenței, pe proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice sau pe/în imobile deținute cu un alt titlu legal decât cel de proprietate.
Licența pentru prestarea serviciului de distribuție se acordă operatorilor economici care au încheiate contracte de concesiune a serviciului de distribuție cu ministerul de resort în condițiile legii, denumiți operatori de distribuție concesionari.
Prestarea serviciului de distribuție este permisă fără deținerea unei licențe acordate de ANRE conform prevederilor prezentului titlu, după cum urmează
operatorilor economici care operează sisteme de distribuție închise în condițiile art. 50 , indiferent de puterea electrică aprobată pentru locurile de consum
operatorilor de distribuție sau administratorilor parcurilor industriale în interiorul parcurilor industriale constituite conform Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, cu modificările ulterioare, operatorilor de distribuție sau administratorilor de zone libere în interiorul zonelor libere constituite conform Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de putere
operatorilor economici care dețin rețele de distribuție ce alimentează cu energie electrică locuri de consum cu puteri electrice aprobate însumate mai mici de 3 MW, alții decât operatorii economici prevăzuți la lit. a) și b)
operatorilor economici prevăzuți la lit. b) care dețin rețele electrice în afara limitei parcului industrial/zonei libere, până la punctul de delimitare cu rețeaua electrică de distribuție a concesionarului sau cu rețeaua electrică de transport, cu respectarea următoarelor condiții: (i) puterile electrice aprobate pentru locurile în afara limitei parcului industrial, respectiv a zonei libere alimentate din rețelele electrice să fie în mod cumulat sub 3 MW; (ii) există înștiințarea scrisă către operatorul de distribuție concesionar din regiunea de amplasare a parcului industrial sau a zonei libere respective cu privire la prestarea serviciului de distribuție prin aceste rețele electrice
deținătorilor unor capacități de producere a energiei care desfășoară activitatea de distribuție, inclusiv prin prestarea serviciilor de transformare și/sau conexiune pentru operatorii de rețea, pentru alimentarea cu energie electrică a clienților finali racordați direct la instalațiile electrice aferente unităților de producere respective sau din rețelele electrice pe care deținătorii capacităților de producere le exploatează.
Prin excepție de la prevederile alin. (4^1) , ANRE acordă licență pentru prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice de către operatori economici ce dețin rețele de distribuție într-o zonă concesionată altui operator economic dacă aceștia dețin acordul scris al operatorului de distribuție concesionar, în cadrul aceleiași perioade de concesiune. Operatorul de distribuție concesionar poate să refuze acordul scris numai dacă acest refuz este motivat și justificat pe criterii obiective, din punct de vedere tehnic și/sau economic. În cazul în care refuză să emită acordul de mai sus, operatorul de distribuție concesionar are obligația să asigure racordarea utilizatorilor operatorului economic refuzat, conform reglementărilor aprobate de autoritatea competentă, în condiții de eficiență economică cel puțin egală cu soluția de racordare din solicitarea refuzată, inclusiv cu luarea în considerare a tarifelor de distribuție aplicabile.
Exploatarea comercială a capacităților energetice de producere a energiei electrice se poate desfășura fără a deține licență acordată de ANRE conform prevederilor prezentului titlu, de către
deținătorul unor capacități de producere a energiei electrice care pot fi pornite fără tensiune din SEN, grupuri cu autopornire și care sunt utilizate de către acesta în scopul alimentării de siguranță cu energie electrică a echipamentelor sau instalațiilor proprii
deținătorul unor capacități de producere a energiei electrice sau al unor capacități de producere a energiei electrice și termice în centrale electrice în cogenerare, conectate la rețeaua electrică, și/sau al unor instalații de stocare a energiei, cu o putere electrică totală mai mică de 1 MW
Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul energiei fără a fi obligate să dețină licență beneficiază de aceleași drepturi și au aceleași obligații de a respecta reglementările ANRE corespunzătoare unui titular de licență pentru acea activitate sau serviciu.
În scopul facilitării finanțării investițiilor în capacități de producere a energiei electrice, o persoană fizică sau juridică are dreptul
să încheie contracte de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice cu respectarea prevederilor art. 3 pct. 19^1 și ale art. 23 alin. (2)
să contracteze, în calitate de producător, în condițiile reglementărilor emise de ANRE, energia electrică ce va fi produsă de noua capacitate energetică, fără a deține, la momentul încheierii contractului, licența prevăzută la alin. (2) lit. a) și b)
Persoana fizică sau juridică, prevăzută la alin. (5^2) , cu excepția deținătorilor de capacități de producție prevăzuți la alin. (5) lit. b) , are obligația să obțină licența prevăzută la alin. (2) lit. a) cu cel puțin 60 de zile înainte de momentul livrării energiei electrice produse de noua capacitate energetică. În cazul în care obligația nu este îndeplinită, contractele încheiate potrivit prevederilor alin. (5^2) sunt reziliate cu aplicarea clauzelor din contract privind rezilierea din culpa părții care nu a respectat obligația și nu își produc efectele privind livrarea de energie electrică.
Activitatea unei persoane fizice sau juridice, constând în comercializarea energiei electrice la clienții finali alimentați direct din instalațiile electrice aferente unității de producere a energiei electrice sau din rețelele electrice pe care aceasta le exploatează sau situați în proximitatea acestor rețele, se desfășoară fără licența de furnizare a energiei electrice prevăzută la alin. (2) lit. f) , în condițiile respectării reglementărilor specifice aprobate de ANRE.
Activitățile prevăzute la alin. (2) lit. f) sau g) se pot desfășura în România de către o persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene, dacă acea persoană juridică deține o licență valabilă sau un document similar în baza căreia/căruia are dreptul de a desfășura activitatea respectivă, emise de autoritatea competentă a statului membru, și dacă declară pe propria răspundere că va respecta normele tehnice și comerciale din România aplicabile pentru acea activitate.
Persoanei juridice prevăzute la alin. (6^1) i se confirmă dreptul de participare la piețele de energie electrică din România de către ANRE printr-o decizie emisă în baza unei proceduri proprii.
Pentru a comercializa energia electrică obținută în urma unui contract de rezervare de capacitate de producere a energiei electrice, producătorul de gaze naturale parte a unui astfel de contract trebuie să dețină licența de furnizare prevăzută la alin. (2) lit. g) .
Autorizațiile și licențele se modifică în cazul schimbării circumstanțelor sau condițiilor existente la data acordării acestora.
În caz de neîndeplinire de către titularul autorizației de înființare, respectiv al licenței a obligațiilor sale legale, precum și în caz de nerespectare a condiționărilor, limitărilor, restricțiilor, interdicțiilor sau a sarcinilor stabilite prin autorizație, respectiv prin licență, constatate de autoritatea competentă din oficiu ori la sesizarea unor terți sau la notificarea de către titular, autoritatea competentă va proceda după cum urmează
în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor nu este imputabilă titularului, va dispune
un termen de conformare, dacă situația creată este remediabilă
retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă
în cazul în care neîndeplinirea sau nerespectarea obligațiilor este imputabilă titularului, va dispune
suspendarea autorizației, respectiv a licenței, pe o perioadă fixată pentru remedierea situației create și pentru conformare cu autorizația, respectiv cu licența, dacă situația creată este remediabilă
retragerea autorizației, respectiv a licenței, dacă situația creată este iremediabilă.
ANRE transmite ministerului de resort, săptămânal, o situație privind cererile înregistrate pentru emiterea autorizațiilor de înființare.
Autoritatea competentă va retrage autorizația de înființare, respectiv licența, în cazul decăderii, incapacității sau al falimentului titularului, precum și la încetarea concesiunii ori a locațiunii capacității energetice sau la vânzarea capacității de către titular.
Transferul locațiunii capacității energetice, respectiv vânzarea sau orice altă operațiune de înstrăinare a unei capacități energetice ce face obiectul unei licențe către o altă persoană juridică pot fi realizate doar cu acordul prealabil al autorității competente.
Lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe, după caz, sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței.
Asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe care beneficiază de
dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării, relocării, retehnologizării sau desființării capacității energetice, obiect al autorizației
dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare
servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea/desființarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii
dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri
dreptul de acces la utilitățile publice.
Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 14 și se exercită fără înscriere în Cartea funciară pe toată durata existentei capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.
Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora.
Exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezenței legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort.
Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. (5) .
Beneficiază de indemnizații și, respectiv, despăgubiri și proprietarii de terenuri afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații care la data intrării în vigoare a prezentei legi au în derulare convenții privind exercitarea acestor drepturi încheiate în condițiile legii.
Titularii de licențe și autorizații sunt obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. (5) , în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
Dacă, cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență au obligația să plătească despăgubiri, în condițiile prezentei legi.
Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii
suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor
tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări
activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.
Dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activități prevăzute la alin. (2) se stabilesc și se exercită cu respectarea principiului echității, a dreptului de proprietate și a minimei afectări a acestuia.
Prin derogare de la legislația specifică domeniului forestier, exclusiv pentru zonele de siguranță și protecție ale rețelelor, titularii de autorizații și licențe în domeniul energiei electrice efectuează lucrările de întreținere/exploatare forestieră de pe terenurile amplasate sub/peste rețelele electrice, pentru crearea și menținerea distanței de apropiere față de rețele, necesare pentru funcționarea în siguranță a rețelelor, cu obligația să înștiințeze în prealabil administratorul fondului forestier sau proprietarul terenului, după caz.
Abrogat.
Titularii de autorizații și licențe beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale sunt scutiți de orice obligații de plată instituite de autoritățile administrației publice centrale și locale referitoare la exercitarea acestor drepturi.
Titularul autorizației de înființare are următoarele obligații
să stabilească și să aplice, pe întreaga durată a executării lucrărilor, măsurile de protecție a persoanelor, bunurilor și mediului
să obțină toate avizele, acordurile și atestatele prevăzute de lege pentru realizarea obiectivului autorizat.
Pe durata de valabilitate a licențelor, titularii de licențe sunt obligați
să respecte condițiile care însoțesc licența
în cazul operatorilor economici din domeniul energiei electrice, aceștia trebuie să organizeze evidența contabilă utilizând conturi separate pentru fiecare dintre activitățile de transport și distribuție, așa cum li s-ar cere să facă dacă respectivele activități ar fi realizate de operatori economici separați, astfel încât să permită reflectarea exactă a veniturilor și cheltuielilor aferente fiecărei activități, în scopul evitării discriminării și subvențiilor încrucișate și denaturării concurenței, precum și pentru încurajarea competiției; de asemenea, aceștia țin evidențe contabile separate, care pot fi consolidate, pentru alte activități din sectorul energiei electrice, precum și pentru alte activități din afara sectorului energiei electrice; veniturile rezultate din deținerea în proprietate a rețelei de transport sau de distribuție trebuie specificate separat în conturi analitice de venituri; evidențele contabile interne cuprind un bilanț și un cont de profit și de pierderi pentru fiecare activitate în parte
să constituie și să mențină garanții financiare care să le permită desfășurarea activității și asigurarea continuității serviciului
să pună la dispoziția autorității competente informațiile necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității acesteia
să întocmească, să supună spre auditare și să publice evidențele lor contabile anuale la nivel de societate comercială, fără a cuprinde în mod distinct sediile secundare fără personalitate juridică, conform legislației specifice, adoptate în conformitate cu cea de-a Patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978.
Operatorii economici care nu au obligația de a publica conturile anuale păstrează la sediul lor un exemplar din acestea la dispoziția publicului.
Activitatea de audit prevăzută la alin. (2) lit. e) constă, în special, în verificarea respectării obligației de a evita discriminările și subvențiile încrucișate între activitățile desfășurate de operatorul economic auditat.
Art. 14 · Drepturile și obligațiile titularilor de autorizații de înființare și de licență asupra proprietății terților
Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării/relocării/desființării sau retehnologizării de capacități energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizației de înființare/relocare/desființare sau retehnologizare, după caz, cu respectarea prevederilor legale, poate
să depoziteze, pe terenurile necesare executării lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje, instalații
să desființeze culturi sau plantații, vegetație forestieră, construcții sau alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, în condițiile legii
să îndepărteze materiale, să capteze apă, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare
să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe de șantier, cu acordul prealabil al proprietarului
să oprească ori să restrângă activități ale proprietarului, în măsura strict necesară executării lucrărilor pentru capacitatea autorizată, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Pentru executarea lucrărilor necesare realizării, întreținerii, reparațiilor și exploatării capacităților energetice, titularii autorizațiilor și licențelor au dreptul să folosească temporar terenurile proprietate publică, inclusiv terenurile care fac parte din fondul forestier național, prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) încetează înaintea expirării duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau înaintea acestui termen, la data terminării anticipate a lucrărilor sau la data sistării acestora și renunțării la autorizații. Oricare dintre aceste situații trebuie notificată de îndată proprietarului.
Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționării normale a capacității energetice se întinde pe toată durata funcționării capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității. În exercitarea acestui drept titularul licenței poate
să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalații pentru întreținere, revizii, reparații și intervenții necesare pentru asigurarea funcționării normale a capacității
să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea
să desființeze sau să reducă culturi, plantații, vegetație forestieră ori alte amenajări existente și să restrângă activități ale proprietarului, în măsura și pe durata strict necesare executării operațiilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționarii normale a capacității, cu respectarea legislației în vigoare
Prin derogare de la prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare, la realizarea obiectivelor de investiții declarate de utilitate publică și de interes național, în condițiile legii, ocuparea temporară a terenurilor proprietate privată din fondul forestier național și a pășunilor și fânețelor împădurite se face după depunerea de către titularul autorizației/licenței/contractului de concesiune a următoarelor dovezi privind îndeplinirea obligațiilor de notificare și acordare de indemnizații/despăgubiri, după cum urmează
contractul de închiriere/convenție între părți, termenul de plată al indemnizațiilor/ despăgubirilor fiind de 30 de zile de la încheierea contractului de închiriere/convenției, în cazul în care proprietarii sunt identificați
dovada consemnării prealabile, în conturi deschise pe numele titularilor de licențe/contractului de concesiune, a sumelor de bani aferente despăgubirilor, indemnizațiilor, după caz, pentru respectivele imobile în cazul în care proprietarii nu sunt identificați
dovada consemnării prealabile la dispoziția acestora, în termen de 60 de zile de la data la care au fost notificați să se prezinte în vederea semnării convențiilor, dar nu s-au prezentat sau au refuzat încheierea convenției, a sumelor aferente despăgubirilor/indemnizațiilor, în cazul în care proprietarii sunt identificați, dar nu se prezintă sau refuză să încheie convenția.
Titularul licenței este obligat să înștiințeze în scris proprietarul bunurilor sau prestatorul activităților care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacitățile energetice, cu excepția cazurilor de avarii și a celor generate de situații de forță majoră, situație în care proprietarii sunt înștiințați în termenul cel mai scurt.
Titularul licenței este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită pentru pagubele produse, să degajeze terenul și să îl repună în situația anterioară, în cel mai scurt timp posibil.
Servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul de acces și de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităților energetice cu ocazia intervenției pentru retehnologizări, reparații, revizii și avarii.
Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activități desfășurate în zona de executare a lucrărilor de realizare ori retehnologizare de capacități energetice, precum și a operațiilor de revizie sau reparație la capacitatea în funcțiune, titularul autorizației sau al licenței are dreptul de a obține restrângerea ori sistarea, pe toată durata lucrărilor, a activităților desfășurate în vecinătate de alte persoane, cu obligația despăgubirii acestora, conform prevederilor prezentei legi. În acest caz, persoanele afectate vor fi înștiințate, în scris, despre data începerii, respectiv a finalizării lucrărilor, cu excepția cazurilor generate de situații de forță majoră.
La încetarea exercitării drepturilor prevăzute la art. 12 alin. (2) , titularul autorizației de înființare, respectiv titularul licenței este obligat să asigure degajarea terenului și repunerea lui în situația inițială.
Dreptul de acces la utilitățile publice, prevăzut la art. 12 alin. (2) lit. e) , trebuie exercitat de titularul autorizației sau al licenței cu bună-credință și în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilități publice.
Pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului se instituie zone de protecție și de siguranță.
Zonele de protecție și de siguranță se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă.
Asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește drept de servitute legală.
Titularii de licențe au obligația de a-și desfășura activitățile cu respectarea obligațiilor de serviciu public referitoare la siguranță, calitatea și prețul energiei electrice furnizate, continuitatea aprovizionării, eficiența energetică, energia din resurse regenerabile și protecția mediului înconjurător și a climei, cu respectarea normelor de securitate și sănătate a muncii și de protecție a mediului, precum și a prevederilor din contractele directe cu consumatorii.
Obligațiile prevăzute la alin. (1) sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii și verificabile, se pot stabili prin hotărâre a Guvernului sau, potrivit competențelor, prin reglementări ale ANRE și garantează operatorilor economici din domeniul energiei electrice din Uniunea Europeană accesul egal la consumatorii români.
Obligațiile de serviciu public care vizează stabilirea prețurilor de furnizare a energiei electrice trebuie să respecte cerințele prevăzute la art. 80 .
Acordarea de compensații financiare, alte forme de compensare sau drepturi exclusive în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin. (3) sau în vederea furnizării serviciului universal se realizează într-un mod nediscriminatoriu și transparent.
Guvernul României informează Comisia Europeană cu privire la toate măsurile adoptate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu universal și de serviciu public, inclusiv protecția consumatorului și protecția mediului, precum și cu privire la posibilul lor efect asupra concurenței pe plan național și internațional. Ulterior, Comisia Europeană va fi notificată din doi în doi ani, cu privire la orice modificare adusă măsurilor respective.
Terenul necesar înființării și funcționării capacității energetice este fie proprietate privată a unui terț sau a titularului autorizației, fie proprietate publică.
Dacă terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice este proprietate privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea acestuia, pe durata existenței capacității energetice.