Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 24 alin. (4) și (10) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă declasificarea informațiilor clasificate cuprinse în documentele aflate în gestiunea Consiliului Județean Suceava, emise în perioada 1949-2002, care sunt menționate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, a căror dezvăluire nu mai poate prejudicia securitatea națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare.
Pe documentele declasificate se vor menționa data declasificării și mențiunea „NECLASIFICAT”, deasupra sau sub vechea inscripție, care va fi anulată prin trasarea unei linii oblice.
Documentele declasificate potrivit art. 1 urmează a fi gestionate în continuare de Consiliul Județean Suceava, în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Consultarea documentelor declasificate potrivit art. 1 se va realiza în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) și ale art. 30 din Legea nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
București, 24 septembrie 2026. Nr. 778.
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Tánczos Barna Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice
și administrației,
Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 828, la paginile 4–26. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.