Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Având în vedere Sentința civilă nr. 1.656/F din 13.06.2025 emisă de către Tribunalul Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 960 din 3.12.2025, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1.017/93/2022, și Sentința Civilă nr. 89 din 17.01.2025 emisă de Tribunalul Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 18A din 14.01.2026, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 777/93/2022,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (8) și art. 32 alin. (3) și (4) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean
și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă suplimentarea pe anul 2026 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național privind obiectivul de investiții „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă — București”, cu modificările ulterioare, cu suma totală de 1.620.860,15 lei, care se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026, la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 55 „Alte transferuri”, articolul 55.01 „Transferuri interne”, alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat”.
Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 799/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național privind obiectivul de investiții „Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional Henri Coandă — București”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 noiembrie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează
Pozițiile nr. crt. 11 și nr. crt. 459 se modifică în sensul actualizării sumei individuale aferente despăgubirii, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Suma prevăzută la art. I se utilizează în scopul acordării justei despăgubiri pentru imobilele prevăzute la art. II, în conformitate cu anexa care face parte din prezenta hotărâre.
Suma prevăzută la art. I se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale „Aeroporturi București” — S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 799/2019, cu modificările ulterioare, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Aeroporturi București” — S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
București, 18 septembrie 2026. Nr. 745.
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, interimar,
Ileana-Andreea Curmei-Semenescu,
consilier de stat p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,
Mariana Ioniță,
secretar general
p. Ministrul finanțelor,
Mihai Diaconu,
Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 805, la paginile 4–5. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.