Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele
publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construcție și dotări Centru pentru Optică de Mare Putere, Str. Reactorului nr. 30, orașul Măgurele, județul Ilfov”, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” — S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” — S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
p. Ministrul dezvoltării, Tánczos Barna
lucrărilor publice și
administrației,
Kövér Orsolya-Mária,
secretar de stat
București, 18 septembrie 2026.
Nr. 742.
Ministrul educației
p. Ministrul finanțelor,
și cercetării,
Mihai Diaconu,
Mihai Dimian
secretar de stat
Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 800, la paginile 14–15. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.