Înapoi la Monitorul Oficial nr. 817

Hotărârea nr. 57/2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Introducerea planului de prevenire, pregătire și răspuns al Uniunii la crizele sanitare — COM (2025) 745

Hotărâre · text integral

Despre act

Emitent
Parlamentul României / Camera Deputaților
Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 817 din 16 iulie 2026
Preluat din Monitorul Oficial la
3 octombrie 2026

Pe scurt

Hotărârea nr. 57/2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Introducerea planului de prevenire, pregătire și răspuns al Uniunii la crizele sanitare — COM (2025) 745. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 16 iulie 2026.

Unde a fost publicat?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 16 iulie 2026.
Cine l-a emis?
Parlamentul României / Camera Deputaților
Câte articole are?
Un articol.
Cuprins

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

În temeiul prevederilor art. 67 și 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, cu completările ulterioare, și ale art. 165-190 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Art. unic

Luând în considerare Opinia nr. 7c-21/356, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 28 aprilie 2026, Camera Deputaților

1.

susține Planul de acțiune al Uniunii Europene privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate, care trebuie să includă toate dimensiunile unei crize sanitare și o abordare integrată de tipul „o singură sănătate”, ca parte a Strategiei pentru o Uniune a pregătirii pentru situații de criză, și care completează planurile naționale în materie

2.

admite caracterul transnațional al riscurilor la adresa sănătății și valoarea coordonării dintre statele membre și a utilizării în comun a resurselor

3.

apreciază accentul pus de planul de acțiune al Uniunii pe raportarea periodică a planurilor naționale, evaluarea pregătirii și testarea acestora prin exerciții de simulare

4.

sprijină întărirea mecanismelor existente la nivel european și reducerea fragmentării în plan normativ și instituțional

5.

subliniază relevanța deosebită a implementării dispozițiilor legislative de la nivelul Uniunii, îndeosebi a Regulamentului (UE) 2022/2.371 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2022 privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și de abrogare a Deciziei nr. 1.082/2013/UE și din statele membre referitoare la gestionarea crizelor sanitare; recomandă evaluarea coerenței dintre planul de acțiune și documente strategice și instrumente legislative de la nivelul Uniunii, precum Strategia de contramăsuri medicale, Strategia pentru constituirea de stocuri și Actul legislativ privind medicamentele critice

6.

evidențiază rolul autorităților locale și regionale, care sunt primele implicate în gestionarea crizelor sanitare

7.

exprimă îngrijorări în privința unor factori socioeconomici, de natură să pună în cauză eficacitatea prevenirii, pregătirii și răspunsului la crize sanitare, precum inegalități sociale, deficit de personal calificat și distribuție inegală a specialiștilor, disparități de ordin regional privind accesul la servicii sanitare, erodarea încrederii publice în instituții și creșterea dezinformării

8.

propune conceperea unor instrumente adecvate de comunicare în situații de risc și de criză, coerentă și bazată pe dovezi științifice, drept element central al gestionării crizelor sanitare

9.

recomandă promovarea unor măsuri destinate pregătirii și protejării forței de muncă active în domeniul sanitar în contextul gestionării amenințărilor grave de sănătate publică din Uniune

10.

consideră că întărirea sistemelor de supraveghere epidemiologică și de laborator reprezintă un pilon fundamental al securității sanitare; recomandă consolidarea detectării timpurii a amenințărilor emergente

11.

recomandă acordarea unei atenții particulare, în testarea periodică, prin exerciții de simulare, în privința funcționării lanțurilor de aprovizionare cu contramăsuri medicale, în acord cu mecanismele stabilite prin Regulamentul (UE) 2022/2.372 al Consiliului din 24 octombrie 2022 privind un cadru de măsuri pentru asigurarea furnizării contramăsurilor medicale necesare în situații de criză, în cazul unei urgențe de sănătate publică la nivelul Uniunii

12.

subliniază importanța schimbului de date și a evaluării rapide a riscurilor pentru luarea deciziilor

13.

recomandă consolidarea interoperabilității sistemelor informatice și a schimbului de date în timp real, în scopul consolidării eficienței detectării și evaluării amenințărilor la adresa sănătății

14.

subliniază importanța asigurării continuității serviciilor medicale și a accesului echitabil la contramăsuri medicale, în contextul răspunsului coordonat la crizele sanitare, cu respectarea competențelor naționale și a principiului proporționalității

15.

subliniază caracterul esențial al corelării stocurilor naționale de contramăsuri medicale cu cele europene și integrarea lor în planurile naționale de pregătire și răspuns

16.

apreciază includerea explicită a etapei de redresare în planul de acțiune al Uniunii, cu accent pe evaluarea subsecventă unei crize sanitare, transparență și îmbunătățirea continuă a securității sanitare a Uniunii, întrucât integrarea lecțiilor învățate în actualizarea planurilor naționale și al Uniunii este esențială pentru consolidarea rezilienței pe termen lung

17.

recomandă acordarea unei atenții speciale aspectelor referitoare la sănătatea mintală în dimensiunile constitutive ale planului de acțiune al Uniunii

18.

sprijină asocierea strânsă a țărilor candidate la aderare și a celor din vecinătatea Uniunii la măsurile incluse în planul de acțiune al Uniunii. Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 23 septembrie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

NATALIA-ELENA INTOTERO

București, 23 septembrie 2026.

Nr. 57.