Înapoi la Monitorul Oficial nr. 769

Hotărârea nr. 50/2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Agenda 2030 pentru protecția consumatorilor și planul de acțiune pentru consumatori în cadrul pieței unice „Un nou impuls pentru protecția consumatorilor, competitivitate și creștere durabilă” — COM (2025) 848

Hotărâre · text integral

Despre act

Emitent
Parlamentul României / Camera Deputaților
Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 769 din 10 septembrie 2026
Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
17 septembrie 2026

Pe scurt

Hotărârea nr. 50/2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor — Agenda 2030 pentru protecția consumatorilor și planul de acțiune pentru consumatori în cadrul pieței unice „Un nou impuls pentru protecția consumatorilor, competitivitate și creștere durabilă” — COM (2025) 848. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 10 septembrie 2026.

Unde a fost publicat?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 10 septembrie 2026.
Cine l-a emis?
Parlamentul României / Camera Deputaților
Câte articole are?
Un articol.
Cuprins

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

În temeiul prevederilor art. 67 și 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, cu completările ulterioare, și ale art. 165-190 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Art. unic

Luând în considerare Opinia nr. 7c-21/331, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 21 aprilie 2026, Camera Deputaților

1.

susține obiectivul sporirii protecției consumatorilor și cele patru domenii prioritare pe care le enunță Agenda 2030 pentru protecția consumatorilor, în contextul consolidării pieței unice a Uniunii Europene, prin protejarea intereselor consumatorilor din economiile europene

2.

recunoaște valabilitatea obstacolelor enumerate în comunicare, cu care se confruntă consumatorii europeni și care sunt induse de concurența provenită din țări terțe, dezechilibrele generate de dublul standard al calității produselor și practicile comerciale discriminatorii, creșterea costului vieții și de tendințele economice din cadrul pieței unice

3.

în privința direcțiilor esențiale ale noii strategii a Uniunii, sprijină

—

o mai bună aplicare a legislației existente și evitarea suprareglementării și a unor costuri disproporționate pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din statele cu creștere economică deficitară

—

adaptarea cadrului de protecție a consumatorilor la tranziția digitală și verde și asigurarea unei tranziții graduale, care să fie adaptată nivelului de dezvoltare al fiecărui stat membru în parte

—

protejarea consumatorilor vulnerabili în contextul creșterii fraudelor digitale, prin creșterea nivelului de informare și educație

—

dezvoltarea cooperării administrative și consolidarea mecanismelor de supraveghere a pieței prin participarea tuturor statelor membre

4.

remarcă drept aspecte sensibile ale Agendei 2030 pentru protecția consumatorilor

—

dependența eficacității măsurilor propuse de capacitatea administrativă și instituțională a statelor membre

—

posibilitatea generării unor sarcini administrative suplimentare pentru operatorii economici, în special pentru IMM-uri

—

absența unor indicatori de performanță detaliați, de natură să îngreuneze evaluarea impactului pe termen mediu

—

perspectiva ca unele inițiative anunțate în noua strategie să poată genera costuri suplimentare de conformare pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri

—

riscul apariției unor întârzieri în obținerea rezultatelor concrete, în lipsa unor termene precise pentru anumite acțiuni

—

riscul augmentării decalajelor dintre statele membre în absența unor mecanisme de sprijin; 5. propune inițierea unei reflecții asupra posibilității de a institui un observator european al evoluțiilor structurale, care au incidență asupra statutului și protecției consumatorului în cadrul pieței unice, prin activa participare a tuturor statelor membre și reflectarea specificului regional și economic al acestora

6.

constată că abordarea urmărită în Agenda 2030 pentru protecția consumatorilor - prin promovarea unor instrumente legislative și nelegislative - permite flexibilitate în implementare la nivelul statelor membre și respectă prerogativa statelor membre de a adapta măsurile la specificul național

7.

sprijină evaluarea eficacității Regulamentului (UE) 2018/302 privind geoblocarea, din perspectiva consecințelor produse de restricțiile transfrontaliere pentru serviciile online, inclusiv din perspectiva accesului inegal al consumatorilor din Europa Centrală și de Est la produse și servicii, și abordarea constrângerilor teritoriale nejustificate în materia aprovizionării

8.

susține punerea în aplicare a strategiei Uniunii de alfabetizare financiară, ca mijloc de consolidare a participării consumatorilor pe piețele de capital

9.

propune evaluarea includerii în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/2.394 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, a normelor aplicabile serviciilor de plată stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 260/2012 privind zona unică de plăți în euro, ca instrument pentru consolidarea respectării legislației în vigoare în domeniul serviciilor financiare

10.

sprijină adoptarea unor instrumente legislative la nivelul Uniunii pentru combaterea practicilor abuzive din mediul digital îndreptate împotriva consumatorilor, a fraudelor și înșelăciunilor online, precum și a practicilor manipulatoare din mediul digital, care să identifice și să elimine lacunele din reglementările în vigoare în domeniul digital

11.

evidențiază vulnerabilitatea deosebită a minorilor în perspectiva noilor tehnologii și produse digitale și apreciază că, alături de instrumente digitale pentru verificarea vârstei utilizatorilor, se impun conceperea și punerea în aplicare a unor strategii de educație digitală a minorilor, prin implicarea sistemelor educaționale naționale

12.

propune abordarea impactului pe care marketingul prin influențatori îl are asupra minorilor, în calitate de consumatori, și stabilirea unor norme clare de transparență și responsabilitate comercială

13.

recomandă sprijinirea cooperării dintre statele membre în scopul identificării și promovării cunoștințelor de specialitate necesare asigurării protecției consumatorilor în epoca noilor tehnologii

14.

propune intensificarea schimbului de bune practici dintre autoritățile statelor membre cu privire la utilizarea instrumentelor inteligenței artificiale prin asigurarea accesului echitabil la aceste tehnologii a tuturor statelor membre, în vederea asigurării aplicării eficace și respectării normelor în materia protecției consumatorilor; recomandă promovarea unor instrumente digitale accesibile destinate informării consumatorilor cu privire la drepturile pe care le dețin; 15. în contextul combaterii practicilor înșelătoare legate de afirmațiile de mediu, sprijină dezvoltarea unui cadru european coerent pentru facilitarea alegerilor durabile ale consumatorilor, prin asigurarea unui echilibru adecvat între un nivel ridicat de protecție și evitarea unor sarcini administrative disproporționate pentru operatorii economici, în special pentru IMM-uri, și prin evitarea creării unor bariere indirecte între producătorii locali și IMM-uri

16.

reamintește relevanța deosebită a unui cadru normativ ferm privind prevenirea practicilor asociate obsolescenței premature a produselor, ca mijloc viabil pentru asigurarea unui consum durabil; amintește rolul educației școlare în promovarea unor modele de consum durabil

17.

sprijină revizuirea Regulamentului (UE) 2017/2.394 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, în scopul consolidării competențelor și capacităților autorităților naționale, în special în statele membre cu resurse limitate, responsabile pentru asigurarea respectării legislației Uniunii care protejează interesele consumatorilor, îndeosebi din perspectiva evoluției comerțului electronic

18.

recomandă adaptarea permanentă a mecanismelor de soluționare online a litigiilor privind cumpărăturile online, în scopul menținerii eficacității lor și garantării accesibilității persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, în special în zonele rurale și pentru cei cu acces limitat la tehnologie

19.

recomandă consolidarea cooperării și schimbului de bune practici dintre organizațiile de protecție a consumatorilor din spațiul european, prin asigurarea transparenței finanțării și a activității acestora

20.

consideră că viitorul act legislativ european privind produsele trebuie să urmărească simplificarea cadrului normativ și evitarea excesului cu privire la sarcinile pentru operatorii economici, în special producători locali și IMM-uri, precum și raționalizarea reglementărilor în vigoare la nivelul Uniunii referitoare la supravegherea pieței și conformitatea produselor.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

SORIN-MIHAI GRINDEANU

București, 9 septembrie 2026.

Nr. 50.