Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/279 din 10.09.2026,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României
consideră că documentul supus analizei propune acțiuni specifice și recomandări adresate statelor membre în vederea eliminării barierelor existente în ceea ce privește accesibilitatea, participarea pe piața muncii și libera circulație a persoanelor cu dizabilități, urmărind incluziunea persoanelor cu dizabilități
susține obiectivul comunicării, cu preluarea observațiilor formulate de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru învățământ, știință și inovare, respectiv
includerea unor măsuri dedicate dezvoltării competențelor digitale și STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics) pentru copiii și tinerii cu dizabilități, inclusiv prin utilizarea roboticii educaționale, inteligenței artificiale și tehnologiilor asistive, în vederea facilitării integrării acestora pe piața muncii și a creșterii autonomiei personale
recomandarea utilizării termenului „dizabilitate”/„persoană cu dizabilități” în locul termenului „handicap”/„persoană cu handicap”, această opțiune reprezentând o alegere terminologică mai adecvată și aliniată standardelor actuale de limbaj incluziv.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 16 septembrie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 16 septembrie 2026.
Nr. 129.