Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/275 din 10.09.2026,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul României
consideră că
inițiativa Comisiei Europene de simplificare și clarificare a cadrului de reglementare al Uniunii Europene este oportună, în condițiile în care complexitatea normativă, suprapunerile legislative și sarcinile administrative pot afecta competitivitatea întreprinderilor și funcționarea eficientă a pieței unice
integrarea principiului „simplității din momentul conceperii” în elaborarea noilor inițiative poate contribui la creșterea clarității și previzibilității normelor și la reducerea costurilor de conformare pentru cetățeni, întreprinderi și administrațiile publice
consolidarea evaluărilor de impact și a consultării părților interesate este necesară pentru fundamentarea noilor inițiative europene pe dovezi și pentru identificarea din timp a efectelor economice, sociale și administrative ale reglementării
revizuirea legislației existente în cele 12 domenii prioritare poate contribui la eliminarea dispozițiilor redundante, contradictorii sau depășite, precum și la reducerea fragmentării cadrului de reglementare
aplicarea uniformă și în timp util a dreptului Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea securității juridice, a unor condiții de concurență echitabile și a funcționării corespunzătoare a pieței unice
susține că
principiile subsidiarității și proporționalității trebuie respectate în mod riguros încă din etapa de concepere a inițiativelor europene, astfel încât acțiunea Uniunii Europene să se limiteze la ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor, evitând reglementarea excesivă
procesul de simplificare a legislației Uniunii Europene trebuie să conducă la reducerea efectivă a sarcinilor administrative și a costurilor de conformare, fără a afecta obiectivele de fond și nivelul de protecție urmărit de legislația europeană
evaluările de impact trebuie să analizeze în mod corespunzător efectele economice, sociale și administrative ale noilor inițiative, inclusiv impactul acestora asupra competitivității, întreprinderilor mici și mijlocii și administrațiilor naționale
termenele pentru transpunerea și punerea în aplicare a legislației Uniunii Europene trebuie să fie realiste și să țină seama de complexitatea actelor normative și de capacitatea administrativă necesară aplicării acestora
combaterea suprareglementării trebuie realizată în cooperare cu statele membre, prin identificarea cerințelor naționale care depășesc în mod inutil obligațiile stabilite la nivelul Uniunii Europene și care pot genera bariere suplimentare pe piața unică
utilizarea instrumentelor de inteligență artificială pentru sprijinirea evaluării transpunerii și conformității legislației naționale cu dreptul Uniunii Europene trebuie să aibă un caracter auxiliar, analiza și decizia finală rămânând sub responsabilitate umană
România trebuie să participe activ la procesul de identificare a actelor normative și a obligațiilor administrative care pot fi simplificate, precum și la consultările și mecanismele europene destinate revizuirii corpusului legislativ existent. Viitoarele propuneri legislative rezultate din planul de revizuire a reglementărilor vor trebui, prin urmare, examinate individual din perspectiva principiului atribuirii și, în domeniile care nu sunt de competența exclusivă a Uniunii Europene, din perspectiva subsidiarității, precum și, în toate cazurile, din perspectiva proporționalității, în conformitate cu art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 16 septembrie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 16 septembrie 2026.
Nr. 126.