Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Luând în considerare:
— prevederile art. XLIX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, care instituie, pentru anul 2026, obligația de reducere a cheltuielilor de personal, precum și prevederile aceleiași ordonanțe de urgență prin care au fost restabilite normativele de constituire a structurilor organizatorice ale autorităților și instituțiilor publice, prevăzute la art. 391 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
— prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2026 privind instituirea unor măsuri de relansare economică, creșterea investițiilor productive și a competitivității, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, care impun consolidarea capacității administrative a ministerului de a elabora, iniția, implementa și monitoriza, potrivit art. 3 alin. (2) lit. b) și c) din aceeași ordonanță de urgență, schemele de ajutor de stat pentru care are calitatea de furnizor și/sau administrator, precum și de a administra, potrivit art. 2 alin. (18) din același act normativ, participațiile statului rezultate din măsurile de sprijin acordate sub formă de aport la capital;
— necesitatea asigurării capacității administrative pentru finalizarea implementării Planului național de redresare și reziliență și pentru închiderea jaloanelor și țintelor asumate de România;
— necesitatea eficientizării activității și a reducerii cheltuielilor de funcționare ale aparatului propriu al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 62 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 3 martie 2025, se modifică după cum urmează
La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului este de 600 de posturi finanțate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor. Din numărul maxim de posturi, 10 posturi sunt destinate pentru reprezentare externă. Personalului de reprezentare externă îi sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare.”
Anexa nr. 3 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
Măsurile privind reorganizarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, cu aplicarea procedurilor legale și cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, nu pot fi dispuse mai devreme de împlinirea termenului de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
În termen de 10 zile de la data obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, se aprobă structura organizatorică detaliată, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare, în cadrul structurilor prevăzute în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, astfel cum a fost modificată prin prezenta hotărâre, cu respectarea art. 8 alin. (2) din aceeași hotărâre și a prevederilor art. 391 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
București, 24 septembrie 2026. Nr. 777.
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,
Radu-Dinel Miruță
p. Ministrul economiei, digitalizării,
antreprenoriatului și turismului,
Marius-Andrei Miftode,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Mihai Diaconu,
secretar de stat
Ministrul muncii, familiei,
tineretului și solidarității sociale, interimar,
Dragoș-Nicolae Pîslaru
p. Ministrul afacerilor externe,
Clara Georgiana Staicu,
secretar de stat
Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 819, la paginile 10–11. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.