HOTĂRÂRE nr. 925 din 19 iulie 2006(*actualizată*) pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (actualizată până la data de 19 aprilie…
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Garanția de buna execuție a contractului se constituie de către contractant în scopul asigurării autorității contractante de îndeplinirea cantitativă, calitativă și în perioada convenită a contractului.
Autoritatea contractantă are obligația de a stabili în documentația de atribuire modalitatea de constituire a garanției de buna execuție, precum și cuantumul acesteia, care însă nu trebuie să depășească 10% din prețul contractului, fără TVA.
În cazul atribuirii unui contract de furnizare sau de servicii - cu excepția serviciilor de proiectare -, a cărui valoare estimată este mai mica decât valoarea prevăzută la art. 124 din ordonanța de urgență, precum și în cazul unui contract atribuit în urma aplicării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, autoritatea contractantă are dreptul de a nu solicita contractantului constituirea garanției de buna execuție.
De regulă, garanția de bună execuție se constituie printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la contract. Prevederile art. 86 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
Autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de buna execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de buna execuție autoritatea contractantă are obligația de a notifica pretenția contractantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
În cazul contractului de furnizare, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de buna execuție în cel mult 14 zile de la data întocmirii procesului-verbal de recepție a produselor care fac obiectul contractului și/sau de la plata facturii finale, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei.
În cazul contractului de servicii, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de buna execuție în cel mult 14 zile de la data îndeplinirii de către contractant a obligațiilor asumate prin contractul respectiv, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei.
În cazul contractelor de servicii de proiectare, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de buna execuție după cum urmează
valoarea garanției de buna execuție aferentă studiilor de prefezabilitate și/sau fezabilitate, în termen de 14 zile de la data predării și însușirii/aprobării documentației tehnico-economice respective, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei
valoarea garanției de buna execuție aferentă proiectului tehnic și/sau detaliilor de execuție, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor executate în baza proiectului respectiv, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei.
În cazul contractelor de lucrări, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de buna execuție după cum urmează
70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea data pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim
restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finala. Procesele-verbale de recepție finala pot fi întocmite și pentru părți din lucrare, dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional.
Autoritatea contractantă are obligația de a finaliza procedura de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică sau a acordului-cadru, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 209 din ordonanța de urgență.
Autoritatea contractantă nu are dreptul să întârzie încheierea contractului de achiziție publică/acordului-cadru cu mai mult de 7 zile calendaristice de la expirarea termenelor prevăzute la art. 205 din ordonanța de urgență din motive imputabile acesteia.
Autoritatea contractantă beneficiază de termenul prevăzut la alin. (2) numai în vederea îndeplinirii condițiilor de semnare a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea obligațiilor prevăzute de lege.
Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii.
Situațiile prevăzute la alin. (2) și (4) constituie încălcări ale principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. f) și g) din ordonanța de urgență și se sancționează în consecință. Ofertantul care se consideră lezat de un astfel de comportament are dreptul de a sesiza Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, prin mijloace electronice, în cel mult 48 de ore de la data încheierii contractului de achiziție publică/acordului-cadru, o notificare cu privire la contractul de achiziție publică/acordul-cadru încheiat. Formatul notificării se stabilește prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
Indiferent de momentul inițierii procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.
Ca anexe ce devin parte integrantă a contractului de achiziție publică se constituie cel puțin următoarele documente
caietul de sarcini
propunerea tehnică și propunerea financiară
graficul de îndeplinire a contractului
graficul de plăți
garanția de bună execuție, dacă este cazul
angajamentul ferm de susținere din partea unui terț, dacă este cazul.
În cazul în care părți din contractul de achiziție publică urmează să se îndeplinească de unul sau mai mulți subcontractanți, autoritatea contractantă are obligația de a solicita, la încheierea contractului de achiziție publică respectiv, prezentarea contractelor încheiate între viitorul contractant și subcontractanții nominalizați în oferta. Contractele prezentate trebuie să fie în concordanță cu oferta și se vor constitui în anexe la contractul de achiziție publică.
Pe parcursul derulării contractului, contractantul nu are dreptul de a înlocui subcontractanții nominalizați în oferta fără acceptul autorității contractante, iar eventuala înlocuire a acestora nu trebuie să conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale.
Prețul contractului de achiziție publică se poate exprima în lei sau, după caz, în valută.
Pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul poate fi ajustat în următoarele situații
au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autoritățile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului
pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului.
Pentru a se respecta principiul transparenței, posibilitatea de ajustare a prețului trebuie să fie precizată atât în documentația de atribuire, cât și în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a preciza totodată și modul concret de ajustare a prețului, indicii care vor fi utilizați, precum și sursa informațiilor cu privire la evoluția acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informații/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a prețului contractului de achiziție publică.
Ajustarea prețului fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) este posibilă numai în următoarele cazuri
atunci când survin circumstanțe imprevizibile și independente de voința părților, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. a) și b); sau
atunci când durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungește, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată inițial și din motive care exclud orice culpă a ofertantului/contractantului.
În orice situație, prețul contractului nu poate fi majorat decât în măsura strict necesară pentru acoperirea creșterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului. Modul de ajustare a prețului contractului de achiziție publică nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câștigător în urma finalizării respectivei proceduri.
În cazul în care durata de îndeplinire a contractului se prelungește peste termenele stabilite inițial în respectivul contract, din motive care se datorează culpei autorității contractante, nu este posibilă invocarea prevederilor alin. (4), operatorul economic fiind însă îndreptățit să solicite penalități și/sau daune-interese.
Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează
pentru contractele de furnizare: în termen de 14 zile de la data terminării furnizării produselor care fac obiectul respectivului contract și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanție a produselor în cauză
pentru contractele de servicii, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract
pentru contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor proiectate
pentru contractele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor în cauză.
Documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în 3 exemplare, autoritatea contractantă având următoarele obligații
să elibereze un exemplar operatorului economic
să depună un exemplar la dosarul achiziției publice; și
să transmită un exemplar Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în cel mult 10 zile de la data expirării termenelor prevăzute la alin. (1).
În cazul în care procedura de atribuire a avut ca scop încheierea unui acord-cadru, prevederile alin. (1)-(2) sunt aplicabile prin raportare la terminarea prestațiilor aferente acordului-cadru respectiv, și nu contractelor subsecvente.
Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a stabili, prin ordin, proceduri și instrumente specifice prin care orice persoană poate beneficia de informațiile incluse în documentele constatatoare disponibile la nivelul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, aferente operatorilor economici care participă la o anumită procedură de atribuire aplicată de respectiva autoritate contractantă.
Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiție potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare.
Refuzul ofertantului declarat câștigător de a semna contractul/acordul-cadru este asimilabil situației prevăzute la art. 181 lit. c^1) din ordonanța de urgență. Documentele constatatoare se emit în acest caz în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia.
În termen de cel mult 48 de zile de la încheierea contractului/acordului-cadru, autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare, conform prevederilor art. 56 din ordonanța de urgență, un anunț de atribuire a contractului de achiziție publică.
În cazul în care procedura de atribuire a fost anulată conform prevederilor art. 209 din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă are obligația transmiterii spre publicare, în termen de cel mult 48 de zile de la emiterea deciziei de anulare, a unui anunț specific în acest sens. Transmiterea spre publicare se realizează, ca și în cazul celorlalte tipuri de anunțuri, prin utilizarea aplicației disponibile la adresa de internet www.e-licitație.ro
Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile în cazul anulării unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
Monitorizarea atribuirii contractelor de achiziție publică se realizează de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, pe baza informațiilor cuprinse în anunțurile de participare și de atribuire, precum și a informărilor prevăzute la art. 101.
Abrogat.
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice prelucrează informațiile relevante din anunțurile de participare și de atribuire, precum și din alte informări primite de la autoritățile contractante solicitate conform prevederilor art. 300 din ordonanța de urgență, constituind o bază de date statistice care sunt utilizate pentru:
În sensul prevederilor art. 298 din ordonanța de urgență, prin procedura de atribuire în curs de desfășurare se înțelege orice procedura pentru care s-a transmis un anunț de participare sau, după caz, o invitație de participare, până la data de 29 iunie 2006 inclusiv.
Până la data de 31 decembrie 2006, autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza pentru clasificarea statistica a produselor, serviciilor și lucrărilor fie sistemul de grupare și codificare utilizat în Clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților - CPSA, fie vocabularul comun al achizițiilor publice - CPV.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, autoritatea contractantă are obligația de a utiliza pentru clasificarea statistica a produselor, serviciilor și lucrărilor numai vocabularul comun al achizițiilor publice - CPV.
Atribuirea contractelor de achiziție publică a căror valoare este mai mica decât pragul valoric prevăzut la art. 19 din ordonanța de urgență se poate realiza, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și prin intermediul SEAP.
Sistemul informatic de utilitate publică prevăzut la art. 58 alin. (1) din ordonanța de urgență este operat de Agenția pentru Strategii Guvernamentale și este disponibil la adresa de internet www.publicitatepublica.ro.
Acțiunile introduse în instanță de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, potrivit art. 296^1 din ordonanța de urgență, sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a emite ordine pentru
aprobarea unor documentații standard utilizate în cadrul procedurilor de atribuire
aprobarea unor formulare specifice utilizate în cadrul procedurilor de atribuire sau în procesul de monitorizare
aprobarea unor note interpretative, cu caracter general sau punctual, referitoare la prevederile ordonanței de urgență și/sau ale prezentei hotărâri.
Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
MODELE pentru anunțurile care se publică în conformitate cu prevederile art. 17 și 29 Anunțul de intenție A. Achiziția de produse 1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare. 2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. Natura și cantitatea sau valoarea produselor care se intenționează să fie achiziționate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire 5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru. 6. Alte informații B. Achiziția de servicii 1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare. 2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. Valoarea totală estimată a achizițiilor în fiecare din categoriile de servicii prevăzute în anexa 2A; codul/codurile CPV (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA) 4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire; 5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru. 6. Alte informații C. Achiziția de lucrări 1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare. 2. Dacă este cazul, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Natura și dimensiunile lucrărilor și, în cazul în care lucrarea este împărțită în mai multe loturi, caracteristicile esențiale ale respectivelor loturi b) Amplasamentul lucrării ... c) codul/codurile CPV (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA) ... 4. Datele aproximative stabilite pentru inițierea procedurii/procedurilor de atribuire 5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru. 6. Alte informații Anunțul de participare la licitația deschisă A. Achiziția de produse 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. (a) Procedura de atribuire aplicată; (b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; (c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; (d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. 4. Locul de livrare a produselor 5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată. 7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 10. Termenul de finalizare sau durata contractului. 11. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 12. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. 13. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire. 14. a) Termenul limita de primire a ofertelor; b) Adresa la care se transmit ofertele; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele. ... 15. Data, ora și locul deschiderii ofertelor. 16. Dacă este cazul, garanțiile solicitate. 17. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 18. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 19. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma. 20. Criterii de calificare privind situația economico - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse. 21. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 22. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 23. Criteriul de atribuire a contractului. 24. Alte informații. B. Achiziția de servicii 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; ... d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. ... 4. Locul prestării serviciilor. 5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate. 7. Opțiunea de achiziționare a unor servicii noi similare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea). 10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 11. Termenul de finalizare sau durata contractului. 12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 13. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. 14. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire. 15. a) Termenul limita de primire a ofertelor; b) Adresa la care se transmit ofertele; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele. ... 16. Data, ora și locul deschiderii ofertelor. 17. Dacă este cazul, garanțiile solicitate. 18. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 19. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 20. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma 21. Criterii de calificare privind situația economico - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse. 22. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 23. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 24. Criteriul de atribuire a contractului. 25. Alte informații. C. Achiziția de lucrări 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; ... d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. ... 4. Locul execuției lucrărilor 5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Opțiunea de achiziționare a unor lucrări noi similare. 7. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi; 8. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare. 9. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru, ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 11. Termenul de finalizare sau durata contractului. 12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 13. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se poate solicita documentația de atribuire. 14. Dacă este cazul, costul și condițiile de plata în vederea obținerii documentației de atribuire. 15. a) Termenul de primire a ofertelor; b) Adresa la care se transmit ofertele; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate ofertele. ... 16. Data, ora și locul deschiderii ofertelor. 17. Dacă este cazul, garanțiile solicitate. 18. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 19. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 20. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma. 21. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse. 22. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 23. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 24. Criteriul de atribuire a contractului. 25. Alte informații. Anunțul de participare la licitația restrânsă A. Achiziția de produse 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; ... d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. ... 4. Locul de livrare a produselor 5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată. 7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 10. Termenul de finalizare sau durata contractului. 11. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 12. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile. ... 13. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 14. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 15. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 16. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 17. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați; b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41). ... 19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41). 21. Alte informații. B. Achiziția de servicii 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; ... d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. ... 4. Locul prestării serviciilor. 5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate. 7. Opțiunea de achiziționare a unor servicii noi similare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea). 10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 11. Termenul de finalizare sau durata contractului. 12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 13. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile. ... 14. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 15. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 16. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 41). 17. Criterii de calificare privind situația economico-financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 18. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 19. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați; b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). ... 20. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 21. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 22. Alte informații. C. Achiziția de lucrări 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... c) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie utilizat un sistem dinamic de achiziție; ... d) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie organizată o etapa suplimentară de licitație electronica [conform prevederilor de la art. 161 lit. a) din ordonanța de urgență]. ... 4. Locul execuției lucrărilor 5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Opțiunea de achiziționare a unor lucrări noi similare. 7. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi; 8. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare. 9. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 10. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, indicații se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 11. Termenul de finalizare sau durata contractului. 12. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative. 13. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile. ... 14. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 15. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 16. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 17. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 18. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 19. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie selectați; b) criteriile de selecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). ... 20. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 21. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 41). 22. Alte informații. Anunțul de participare la dialogul competitiv A. Achiziția de produse 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de furnizare rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... 4. Locul de livrare a produselor 5. Natura produselor care urmează să fie furnizate precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, cumpărare în rate, închiriere, leasing sau orice combinație a acestora; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea de produse care trebuie furnizată. 7. Opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 10. Termenul de finalizare sau durata contractului. 11. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile. ... 12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt sunt prezentate detalii, sunt aplicabile prevederile art. 47). 15. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). 16. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 17. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate. 18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați; b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). ... 19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). 21. Alte informații. B. Achiziția de servicii 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de servicii rezervat atelierelor protejate sau a cărui îndeplinire este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... 4. Locul prestării serviciilor. 5. Categoria și descrierea serviciilor care urmează să fie prestate; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. Cantitatea serviciilor care trebuie prestate. 7. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a serviciilor care urmează a se presta pe durata acordului-cadru; ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 8. Se precizează dacă prestarea serviciului este rezervată unei profesii specifice (se indica actul/actele normative în temeiul căruia/cărora se impune rezervarea). 9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 10. Termenul de finalizare sau durata contractului. 11. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebuie redactate candidaturile. ... 12. Modalități principale de finanțare și de plata și/sau referiri la prevederile care le reglementează. 13. După caz, forma juridică pe care trebuie să o ia asocierea grupului de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul. 14. Criterii de calificare privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage după sine excluderea acestora din urma (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). 15. Criterii de calificare privind situația economică - financiară precum și capacitatea tehnica și profesională, a operatorilor economici; Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) al capacităților minime impuse (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). 16. Pentru acordul-cadru: a) numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru; ... b) durata acordului-cadru; ... c) dacă este cazul, motivele care justifica o durata a acordului-cadru mai lungă de patru ani. ... 17. Dacă este cazul, se precizează derularea dialogului în runde/etape succesive, pentru reducerea numărului de soluții care urmează să fie discutate. 18. a) Numărul minim și, după caz, numărul maxim de candidați care se intenționează să fie preselectați; b) criteriile de preselecție aplicabile (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). ... 19. Perioada de timp în care ofertantul trebuie să își mențină oferta valabilă. 20. Criteriul de atribuire a contractului (în cazul în care nu sunt prezentate detalii sunt aplicabile prevederile art. 47). 21. Alte informații. C. Achiziția de lucrări 1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail, ale autorității contractante. 2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de lucrări rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program de angajare protejata. 3. a) Procedura de atribuire aplicată; b) Dacă este cazul, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru; ... 4. Locul execuției lucrărilor 5. Natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării; codul/codurile CVP (sau, până la data de 31 decembrie 2006, codul/codurile CPSA). 6. În cazul în care contractul este divizat în mai multe loturi, se va preciza dimensiunea respectivelor loturi; 7. Informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implica și proiectare. 8. În cazul încheierii unui acord-cadru: a) durata prevăzută pentru respectivul acord; ... b) valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe durata acordului-cadru, ... c) în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecventa contractelor subsecvente care urmează să fie atribuite. ... 9. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi, se precizează dacă operatorii economici pot depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. 10. Termenul de finalizare sau durata contractului. 11. a) Data limita de primire a candidaturilor; b) Adresa la care se transmit candidaturile; ... c) Limba sau limbile în care trebu […]
Anexa nr. 2
Abrogată