HOTĂRÂRE nr. 924 din 4 noiembrie 2015 (*actualizată*) pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică (actualizată până la data de 8 februarie 2016*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.898/2010 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 616/2004 privind aprobarea Normei tehnice pentru punerea în valoare și exploatarea exemplarelor de cireș din arboretele de amestec, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 2 septembrie 2004.
Actele de punere în valoare a masei lemnoase - documentele tehnico-economice care conțin rezultatele evaluării cantitative, calitative și valorice a volumului de lemn destinat exploatării, aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii, respectiv încheierii acestora.
Procedurile referitoare la vânzările de masă lemnoasă, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se desfășoară potrivit reglementărilor în vigoare la data începerii acestora.
Anexa
REGULAMENT 04/11/2015