HOTĂRÂRE nr. 885 din 18 august 2010 (*actualizată*) privind organizarea și funcționarea Unității Executive a Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților (actualizată până la data de 13 ianuarie 2011*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se organizează și funcționează Unitatea Executivă a Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților - UECNCFPA, denumită în continuare Unitate Executivă, instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Unitatea Executivă asigură condițiile juridice, tehnice, economice, financiare și logistice pentru funcționarea Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților ca autoritate națională pentru calificări.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Unitatea Executivă poate
să alcătuiască, pe baza unei metodologii transparente și folosind criterii de competență și competitivitate, propriul registru de experți pentru elaborarea, gestionarea și actualizarea periodică a cadrului național al calificărilor, precum și a calificărilor, pe care îl supune avizării Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților
să solicite autorităților, instituțiilor publice și furnizorilor de formare profesională informații, date statistice și studii elaborate în domeniul său de activitate, aceștia având obligația de a i le pune la dispoziție.
Unitatea Executivă îndeplinește următoarele atribuții și desfășoară următoarele activități, în sprijinirea și cu aprobarea Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților, pentru îndeplinirea misiunilor acestuia
elaborează metodologii, instrumente și proceduri pentru dezvoltarea și actualizarea cadrului național al calificărilor
elaborează criterii și proceduri unitare pentru dezvoltarea, actualizarea și validarea calificărilor
elaborează criterii și proceduri unitare pentru certificarea și recunoașterea calificărilor
asigură realizarea tehnică și actualizarea Registrului național al calificărilor
elaborează instrumente și proceduri privind înscrierea calificărilor în Registrul național al calificărilor
elaborează metodologii, instrumente și proceduri pentru corelarea sistemului național al calificărilor cu instrumentele existente la nivel european și internațional în domeniul calificărilor
elaborează criterii și proceduri unitare pentru elaborarea și actualizarea standardelor ocupaționale
avizează standardele ocupaționale noi și actualizate, pe care le prezintă spre aprobare Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților
organizează procesul de autorizare a furnizorilor și programelor de formare profesională a adulților
elaborează metodologii, instrumente și proceduri pentru asigurarea calității programelor de formare profesională a adulților
organizează procesul de autorizare a centrelor de evaluare a competențelor profesionale și de certificare a evaluatorilor de competențe profesionale
elaborează metodologii, instrumente și proceduri pentru validarea rezultatelor învățării dobândite în contexte nonformale și informale
colectează informații și date privind participarea adulților la programele de formare profesională și la inserția pe piața muncii a persoanelor care au finalizat programe de formare profesională
dezvoltă și actualizează baze de date privind standardele ocupaționale, furnizorii de formare profesională autorizați, centre de evaluare a competențelor profesionale autorizate și evaluatorii de competențe profesionale certificați
pune în aplicare politicile și strategiile de dezvoltare ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
publică manuale, ghiduri de bune practici, studii, buletine informative, precum și alte lucrări în domeniul calificărilor, al formării profesionale continue și în alte domenii conexe
concepe și implementează programe și proiecte naționale sau internaționale pentru îndeplinirea misiunilor sale și participă la derularea unor programe sau proiecte finanțate din fondurile structurale sau de coeziune ale Uniunii Europene
desfășoară activități de transfer de cunoștințe, formare, consultanță și asistență tehnică în domeniul său de activitate
administrează și gestionează resursele financiare alocate de la bugetul de stat; ș) elaborează rapoarte de autoevaluare a calității propriei activități în vederea pregătirii evaluării externe
publică anual raportul de activitate; ț) elaborează, verifică, conformează pentru legalitate și avizează pentru conformitate documentele care vor fi prezentate pe ordinea de zi a Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților.
Unitatea Executivă exercită și alte atribuții și activități specifice domeniului său de activitate, care se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, cu aprobarea Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților.
Unitatea Executivă este condusă de un director general, numit prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, pe bază de concurs organizat în condițiile legii. Directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite pentru Unitatea Executivă.
Salarizarea personalului Unității Executive se face în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare pentru instituțiile publice centrale.
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Unității Executive se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Structura organizatorică, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ale Unității Executive se aprobă prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, la propunerea Unității Executive, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Unitatea Executivă preia drepturile și obligațiile care decurg din acte administrative, contracte, convenții, proiecte finanțate din fonduri naționale și externe, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri, litigii și din orice alte acte care produc efecte juridice ale Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților și care au ca obiect activitatea curentă a fostului secretariat tehnic al Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, precum și ale Agenției Naționale pentru Calificările din Învățământul Superior și Parteneriat cu Mediul Economic și Social - ACPART.