HOTĂRÂRE nr. 783 din 17 iulie 2007 privind înființarea pe lângă Institutul Național de Statistică a unei activități finanțate integral din venituri proprii
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă înființarea pe lângă Institutul Național de Statistică a activității finanțate integral din venituri proprii "Centrul de conferințe", denumită în continuare activitatea.
Activitatea prevăzută la art. 1 constă în: a) organizarea de conferințe, simpozioane, întruniri, seminarii, mese rotunde cu caracter profesional, cultural și științific, expoziții, evenimente festive și altele asemenea de către autorități și instituții publice sau organisme internaționale, utilizarea sălii de mese, alte prestări de servicii
organizarea activităților prevăzute la lit. a) și la cererea altor persoane juridice sau fizice, române ori străine.
Activitatea înființată se încadrează la același capitol bugetar în care este încadrat și ordonatorul de credite care a înființat-o.
Finanțarea activității prevăzute la art. 1 se realizează integral din venituri proprii.
Veniturile proprii ale activității prevăzute la art. 1 se constituie din: a) încasările obținute din acțiunile prevăzute la art. 2 alin. (1)
dobânzile încasate, în condițiile legii, la disponibilitățile bănești și la depozitele constituite din veniturile obținute din activitățile prevăzute la art. 2 alin. (1)
donații și sponsorizări, potrivit legii.
Încasările prevăzute la alin. (2) lit. a) se realizează pe bază de prețuri și tarife stabilite prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.
Cheltuielile curente și de capital ce se efectuează pentru realizarea activității prevăzute la art. 1 se finanțează integral din veniturile proprii prevăzute la alin. (2).
Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea prevăzută la art. 1 se aprobă odată cu bugetul Institutului Național de Statistică, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reportează în anul următor și se utilizează cu destinațiile prevăzute la art. 2 alin. (1).
Execuția de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității prevăzute la art. 1 se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.
Raportarea execuției de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității prevăzute la art. 1 se efectuează în conformitate cu instrucțiunile emise de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Institutul Național de Statistică poate utiliza pentru realizarea activității și personal de specialitate din afara unității, în condițiile legii.
În relațiile contractuale privind activitatea prevăzută la art. 1 Institutul Național de Statistică poate fi reprezentat de persoanele împuternicite în acest scop prin ordin al președintelui Institutului Național de Statistică.