HOTĂRÂRE nr. 728 din 22 august 2000 privind dosarul achiziției publice și monitorizarea atribuirii contractelor de achiziție publică
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Dosarul achiziției publice întocmit de autoritatea contractantă trebuie să cuprindă cel puțin următoarele documente
nota privind determinarea valorii estimate, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică
anunțul de intenție, dacă este cazul
anunțul și/sau invitația de participare, după caz
documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, inclusiv clarificările solicitate de furnizori/executanți/prestatori și răspunsurile aferente transmise de autoritatea contractantă
dacă este cazul, nota justificativă privind aplicarea procedurii prin negociere competitivă sau cu o singura sursa
decizia de numire a comisiei de evaluare
dacă este cazul, listele cu denumirea/numele și prenumele și sediul/adresa candidaților care participa la selecție și raportul preliminar întocmit de comisia de evaluare cu privire la selecția acestora
procesul-verbal întocmit cu ocazia deschiderii ofertelor
lista cu denumirea/numele și prenumele și sediul/adresa ofertanților
raportul întocmit de comisia de evaluare cu privire la rezultatul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică
contestațiile primite, rezoluțiile și, după caz, măsurile corective adoptate de autoritatea contractantă și comunicate ofertanților/candidaților, precum și hotărârile comisiilor de conciliere și, respectiv, hotărârile judecătorești irevocabile
contractul de achiziție publică semnat
anunțul de atribuire a contractului de achiziție publică.
Pe baza documentelor și informațiilor din dosarul achiziției publice autoritatea contractantă are obligația de a întocmi trimestrial un raport care să cuprindă toate datele referitoare la contractele de achiziție publică atribuite, indiferent de valoarea acestora. Raportul se întocmește în conformitate cu modelul prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite
în primele 15 zile ale lunii următoare încheierii fiecărui trimestru, raportul prevăzut la alin. (1), însoțit de copii de pe fișele de date pentru achizițiile publice, către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv a municipiului București
în primele 15 zile ale lunii următoare celei în care a fost încheiat contractul, un exemplar, în copie, al propunerii financiare declarate câștigătoare, către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, în cazul achizițiilor publice de lucrări și de servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice.
Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) și (2) autoritățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, care atribuie contracte de achiziție în baza prevederilor art. 9 alin. (1) și ale art. 14 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 118/1999 privind achizițiile publice.
Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene, respectiv a municipiului București, au obligația de a centraliza rapoartele și de a transmite centralizatorul la Direcția generală reglementarea și monitorizarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor în cel mult 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a).
Pe baza centralizatoarelor prevăzute la alin. (1) Direcția generală reglementarea și monitorizarea achizițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor are obligația
de a elabora raportul anual privind funcționarea sistemului achizițiilor publice
de a definitivă structura bazei de date, necesară pentru înființarea Registrului achizițiilor publice
de a furniza Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, la cerere, informații privind achizițiile publice de lucrări, de servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice.
Până la data de 31 martie a fiecărui an Ministerul Finanțelor va transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, raportul anual pentru anul precedent.
Pe baza informațiilor din propunerile financiare transmise conform art. 2 alin. (2) lit. b) Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului are obligația de a constitui în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri o baza de date care va cuprinde prețurile unitare și evoluția acestora în domeniul materialelor de construcții.
Constituirea bazei de date va reprezenta suportul pentru estimarea valorii contractelor de lucrări și pentru actualizarea plăților aferente derulării acestora.
Anexa
Denumire autoritate contractantă, adresa sediu, telefon, fax, cod fiscal RAPORT privind contractele de achiziții publice atribuite în trimestrul ... ┌───┬─────┬────┬─────┬─────┬─────────────────┬──────┬─────────────┬───────────┐ │N │Denu-│Pro-│ Nr. │Denu-│Valoarea contrac-│Durata│ Eșalonare │Contestații│ │r. │mire │ce- │ de │mire │tului de achizi- │con- │ │ depuse │ │ │ │du- │ofer-│con- │tie publică │trac- │ │ │ │c │con- │ra │ te │trac-├─────┬───────────┤tului ├────┬─────┬──┼───┬───────┤ │r │tract│ │depu-│tor/ │ mii │ echivalent│de a- │an I│an II│ ... │to-│ din │ │t. │ │a- │ se │ nr. │ lei │ euro │chizi-│ │ │ │tal│ care: │ │ │ │pli-│ │inma-│ │ │tie │ │ │ │ │rezol- │ │ │ │câtă│ │tric.│ │ │publi-│ │ │ │ │vate în│ │ │ │ │ │ cod │ │ │ ca │ │ │ │ │favoa- │ │ │ │ │ │fis- │ │ │ │ │ │ │ │rea │ │ │ │ │ │cal │ │ │ │ │ │ │ │contes-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tarului│ ├───┼─────┴────┴─────┴─────┴─────┴───────────┴──────┴────┴─────┴──┴───┴───────┤ │ I │ Contracte de furnizare: (se precizează inclusiv codul CPSA al │ │ │ produselor achiziționate) │ ├───┼─────┬────┬─────┬─────┬─────┬───────────┬──────┬────┬─────┬──┬───┬───────┤ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ ... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┴────┴─────┴─────┴─────┴───────────┴──────┴────┴─────┴──┴───┴───────┤ │II │ Contracte de servicii: (se precizează inclusiv codul CPSA al │ │ │ serviciilor achiziționate) │ ├───┼─────┬────┬─────┬─────┬─────┬───────────┬──────┬────┬─────┬──┬───┬───────┤ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ ... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┴────┴─────┴─────┴─────┴───────────┴──────┴────┴─────┴──┴───┴───────┤ │III│ Contracte de lucrări: (se precizează, dacă este posibil, codul CPSA al │ │ │ lucrărilor achiziționate) │ ├───┼─────┬────┬─────┬─────┬─────┬───────────┬──────┬────┬─────┬──┬───┬───────┤ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼───────────┼──────┼────┼─────┼──┼───┼───────┤ │ ... │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───┴─────┴────┴─────┴─────┴─────┴───────────┴──────┴────┴─────┴──┴───┴───────┘ Semnatura autorizata --------------