HOTĂRÂRE nr. 726 din 22 august 2000 pentru aprobarea corespondentei produselor, lucrărilor și serviciilor, a căror dobândire face obiectul contractelor de achiziții publice, cu clasificarile statistice oficiale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În sensul prezentei hotărâri, termenii de mai jos au următoarele semnificatii
produs - orice obiect fizic sau altfel de bun, cu orice fel de descriere, care nu este definit, conform prevederilor lit. c) și e), ca fiind lucrare sau serviciu
produse similare - produse cu același uz sau cu uz similar, care sunt grupate, în conformitate cu schema de structura a Clasificarii produselor și serviciilor asociate activităților, denumita în continuare CPSA, în aceeași subclasa elementara
lucrare - oricare dintre lucrările de construcții prevăzute în anexa nr. 1, asa cum sunt acestea grupate în secțiunea G "Lucrări de construcții" din CPSA, sau orice combinație a acestora care conduce sau nu conduce la un rezultat menit sa îndeplinească prin el însuși o funcție tehnico-economică
lucrări similare - lucrări de construcții cu grad mare de omogenitate, care sunt grupate, în conformitate cu schema de structura a CPSA, în aceeași subclasa elementara, sau volume de lucrări asemănătoare celei ce urmează să fie executată
serviciu - orice activitate prevăzută în anexa nr. 2
servicii similare - servicii cu grad mare de omogenitate, care sunt grupate, în conformitate cu schema de structura a CPSA, în aceeași subclasa elementara.
Produsele, lucrările și serviciile, a căror dobândire face obiectul contractelor de furnizare, de lucrări, respectiv de servicii, se pun în corespondenta cu sistemul de grupare și codificare utilizat în CPSA, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 53/1999 și organizată potrivit Clasificarii activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 .
Autoritatea contractantă are obligația de a asigura corespondenta produselor, lucrărilor de construcții și serviciilor cu sistemul de grupare și codificare utilizat în CPSA, atunci când
precizează în anunțul de intenție și în anunțul sau în invitația de participare produsele, lucrările de construcții sau serviciile pe care intenționează să le achizitioneze prin atribuirea contractului de achiziție publică
precizează în anunțul de atribuire produsele, lucrările de construcții sau serviciile pentru care a încheiat contractul de achiziție publică
transmite Ministerului Finanțelor și Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului informațiile necesare în vederea monitorizarii procesului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă are dreptul de a achizitiona servicii cuprinse în lista B din anexa nr. 2, fără a publică un anunț de intenție și fără a aplica una dintre procedurile prevăzute la art. 18 alin. (1) sau (2) din Ordonanța Guvernului nr. 118/1999 privind achizițiile publice, indiferent de valoarea estimată a contractului de servicii respectiv.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ----------
Anexa nr. 1
Lista lucrărilor care fac obiectul contractelor de achiziție publică COD DENUMIRE COD CPSA (1 CPA (2 CPC (3 G LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII F 45 Lucrări de construcții 45 451 Lucrări de organizare a șantierelor și de pregătire a terenului 45.1 4511 Lucrări de demolare a construcțiilor, pregătirea șantierelor și de terasamente 45.11 4511.1 Lucrări de demolare și lucrări de organizare a șantierelor 45.11.1 4511.11 Lucrări de demolare 45.11.11 51120 4511.12 Lucrări de degajare a terenului și pregătirea șantierelor 45.11.12 51130.1 4511.2 Terasamente 45.11.2 4511.21 Lucrări curente de terasare 45.11.21 51140.1 4511.22 Lucrări de înlăturare, degajare a stratului superficial (inclusiv decontaminarea solului poluat) 45.11.22 51140.2 4511.23 Terasamente pentru construcții speciale (terenuri de golf, parcuri de distracții, baraje din pământ etc.) 45.11.23 51140.3 4511.24 Terasamente pentru construcții de căi de comunicații (străzi, autostrăzi, căi ferate, etc.) 45.11.24 51140.4 4511.3 Lucrări de pregătire a șantierelor miniere 45.11.3 4511.30 Lucrări de pregătire a șantierelor miniere 45.11.30 51150 4512 Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții 45.12 4512.1 Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții 45.12.1 4512.10 Lucrări de foraj și sondaj pentru construcții la care se adaugă: 45.12.10 51130.2 1130 Servicii anexe extracției petrolului și gazelor (exclusiv prospecțiuni) 11.20 1130.1 Servicii anexe extracției petrolului și gazelor 11.20.1 88300.2 1130.11 Forare 11.20.11 88300.3 1130.12 Alte servicii la extracția petrolului și gazelor 11.20.12 452 Lucrări de construcții noi, reparații și întrețineri, transformări și consolidări de clădiri și construcții de geniu civil 45.2 4521 Lucrări de construcții și lucrări de artă 45.21 4521.1 Lucrări de construcții pentru ridicarea clădirilor 45.21.1 4521.11 Lucrări de construcții pentru ridicarea clădirilor de locuit individuale 45.21.11 51210 4521.12 Lucrări de construcții de locuințe în blocuri 45.21.12 51220 4521.13 Lucrări de construcții pentru ridicarea clădirilor industriale și agrotehnice 45.21.13 51230 4521.14 Lucrări de construcții pentru ridicarea clădirilor comerciale și de prestări servicii 45.21.14 51240 4521.15 Lucrări de construcții pentru ridicarea clădirilor cu destinații diverse 45.21.15 51250 51260 51270 51280 51290 4521.2 Lucrări de construcții de inginerie civilă 45.21.2 4521.21 Poduri și viaducte 45.21.21 51320.1 4521.22 Tuneluri și pasaje subterane 45.21.22 51320.2 4521.3 Asamblarea și executarea construcțiilor din prefabricate 45.21.7 4521.31 Asamblarea și executarea lucrărilor din prefabricate, pentru construcții rezidențiale 45.21.71 51400.1 4521.32 Asamblarea și executarea lucrărilor din prefabricate, pentru construcții nerezidențiale 45.21.72 51400.2 4521.33 Asamblarea și executarea altor lucrări din prefabricate 45.21.73 51400.3 4522 Lucrări de învelitori, sarpante, etanșeizare și terase la construcții 45.22 4522.1 Lucrări de învelitori, sarpante, etanșeizare și terase la construcții 45.22.1 4522.11 Lucrări de sarpante 45.22.11 51530.1 4522.12 Lucrări de acoperire cu elemente din diverse materiale 45.22.12 51530.2 4522.13 Lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale 45.22.13 51530.3 4522.2 Lucrări de etanșare 45.22.2 4522.20 Lucrări de etanșare 45.22.20 51530.4 4523 Lucrări de construcții de căi de comunicații terestre și construcții destinate sportului (exclusiv clădirile) 45.23 4523.1 Lucrări de construcții de căi de comunicații terestre 45.23.1 4523.11 Lucrări de structură pentru autostrăzi, șosele (exclusiv cele suspendate), străzi 45.23.11 51310.1 4523.12 Lucrări de copertare rutiere 45.23.12 51310.2 4523.13 Lucrări de construcții de căi ferate 45.23.13 51310.3 4523.14 Lucrări de construcții de piste de aterizare-decolare și de garare a avioanelor 45.23.14 51310.4 4523.15 Lucrări de marcare a drumurilor 45.23.15 51310.5 4523.2 Lucrări de construcții de terenuri pentru sport și agrement (exclusiv clădiri) 45.23.2 4523.21 Lucrări de construcții de terenuri pentru sport (exclusiv clădiri) 45.23.21 51371.2 4523.22 Lucrări de construcții de terenuri pentru agrement (exclusiv clădiri) 45.23.22 51371.3 4524 Lucrări de construcții hidrotehnice 45.24 4524.1 Lucrări de construcții hidrotehnice 45.24.1 4524.11 Lucrări de construcții de porturi 45.24.11 51330.1 4524.12 Lucrări de construcții de asigurarea surselor de apă, baraje, diguri, canale, apeducte, derivare, regularizare, combaterea eroziunii solului, corectarea torenților (inclusiv întreținerea acestora) 45.24.12 51330.2 4524.13 Lucrări de construcții de ecluze 45.24.13 51330.3 4524.14 Lucrări de construcții subacvatice 45.24.14 51330.4 4525 Alte lucrări de construcții inginerești 45.21 4525.1 Lucrări de construcții pentru transport prin conducte pe distanță mare 45.21.3 4525.5 Lucrări de reconstrucție ecologică în fond forestier și pe terenuri degradabile 4525.6 Reconstrucția ecosistemelor deltaice (îmbunătățirea condițiilor ecologice) 4525.7 Lucrări de amenajare și refacere a drumurilor forestiere 4525.11 Lucrări de construcții pentru transportul petrolului și gazului prin conducte 45.21.31 51340.1 4525.12 Lucrări de construcții pentru transportul apei prin conducte 45.21.32 51340.2 4525.13 Lucrări de construcții de linii electrice pentru căile ferate 45.21.33 51340.3 4525.14 Lucrări de construcții de linii electrice aeriene de înaltă tensiune 45.21.34 51340.4 4525.15 Lucrări de construcții de linii electrice subterane, de înaltă tensiune 45.21.35 51340.5 4525.16 Lucrări de construcții de linii aeriene de telecomunicații 45.21.36 51340.6 4525.17 Lucrări de construcții de linii subterane de telecomunicații 45.21.37 51340.7 4525.2 Lucrări de construcții pentru rețele locale 45.21.4 4525.21 Lucrări de construcții pentru rețele locale de apă și canalizare 45.21.41 51350.1 4525.22 Lucrări de construcții pentru rețele locale de gaze 45.21.42 51350.2 4525.23 Lucrări de construcții de rețele locale electrice aeriene de joasă tensiune 45.21.43 51350.3 4525.24 Lucrări de construcții de rețele locale electrice subterane de joasă tensiune 45.21.44 51350.4 4525.25 Lucrări de construcții de rețele locale de telecomunicații aeriene 45.21.45 51350.5 4525.26 Lucrări de construcții de rețele locale de telecomunicații subterane 45.21.46 51350.6 4525.3 Alte lucrări pentru construcții industriale 45.21.5 4525.31 Lucrări de construcții civile pentru centrale nucleare 45.21.51 51360.1 4525.32 Lucrări de construcții industriale, grele (exploatări miniere, furnale, cocserii, etc.) 45.21.52 51360.2 4525.4 Lucrări de construire a instalațiilor sportive și a altor structuri 45.21.6 4525.41 Lucrări de construire a stadioanelor 45.21.61 51371.1 4525.42 Lucrări de construire a bazelor nautice 45.21.62 51372.1 4525.43 Lucrări de construire a sălilor de sport și recreere 45.21.63 51372.2 4525.44 Lucrări de construire a altor structuri 45.21.64 51390 4526 Alte lucrări specifice pentru construcții 45.25 4526.1 Lucrări de montare a schelelor și platformelor de lucru 45.25.1 4526.10 Lucrări de montare a schelelor și platformelor de lucru 45.25.10 51160 4526.2 Lucrări de turnare a fundației și foraje pentru puțuri de apă 45.25.2 4526.21 Lucrări de fundații și batere a pilonilor 45.25.21 51510 4526.22 Lucrări de forare a puțurilor de apă 45.25.22 51520 4526.3 Lucrări de betonare 45.25.3 4526.31 Lucrări speciale de betonare 45.25.31 51540.1 4526.32 Lucrări curente de betonare 45.25.32 51540.2 4526.4 Lucrări de montare a schelelor metalice 45.25.4 4526.41 Lucrări de montare a schelelor metalice pentru clădiri 45.25.41 51550.1 4526.42 Lucrări de montare a schelelor metalice pentru alte construcții (poduri, piloni, poduri rulante, etc.) 45.25.42 51550.2 4526.5 Lucrări curente de zidărie 45.25.5 4526.50 Lucrări curente de zidărie 45.25.50 51560 4526.6 Lucrări de construcții speciale, diverse 45.25.6 4526.61 Lucrări de construcții ale coșurilor industriale 45.25.61 51590.1 4526 62 Lucrări de construcții speciale, n.c.a. 45.25.62 51590.2 453 Lucrări de instalații și izolații 45.3 4531 Lucrări de instalații electrice 45.31 4531.1 Lucrări de instalații electrice pentru clădiri 45.31.1 4531.11 Lucrări de instalații electrice pentru clădiri rezidențiale 45.31.11 51641.1 4531.12 Lucrări de instalații electrice pentru clădiri nerezidențiale 45.31.12 51641.2 4531.13 Lucrări de instalații electrice pentru alte construcții 45.31.13 51641.3 4531.2 Lucrări de instalare a sistemelor de alarmă și antenelor 45.31.2 4531.21 Lucrări de instalare a sistemelor de alarmă contra incendiilor 45.31.21 51642 4531.22 Lucrări de instalare a sistemelor de alarmă contra efracției 45.31.22 51643 4531.23 Lucrări de instalare a antenelor și paratrăsnetelor pe clădiri 45.31.23 51644 4531.3 Lucrări de instalare a ascensoarelor, a scărilor rulante și scărilor exterioare 45.31.3 4531.30 Lucrări de instalare a ascensoarelor, a scărilor rulante și scărilor exterioare 45.31.30 51691 4531.4 Lucrări de instalare a liniilor de comunicații 45.31.4 4531.41 Lucrări de instalare a echipamentelor telefonice și informatice 45.31.41 51649.1 4531.42 Lucrări de instalare a altor tipuri de linii de comunicații 45.31.42 51649.2 4532 Lucrări de izolații și protecție anticorozivă 45.32 4532.1 Lucrări de izolații și protecție anticorozivă 45.32.1 4532.11 Lucrări de izolație termică 45.32.11 51650.1 4532.12 Alte lucrări de izolații 45.32.12 51650.2 4533 4533.1 Lucrări de instalații interioare de încălzire centrală, climatizare și de distribuție a apei și gazelor Lucrări de instalații de încălzire și climatizare 45.33 45.33.1 4533.11 Lucrări de instalații de încălzire 45.33.11 51610.1 4533.12 Lucrări de instalații a sistemelor de climatizare 45.33.12 51610.2 4533.2 Lucrări de instalații pentru epurarea, distribuția și evacuarea apei 45.33.2 4533.20 Lucrări de instalații pentru epurarea, distribuția și evacuarea apei 45.33.20 51620 4533.3 Lucrări de instalații de distribuție a gazelor 45.33.3 4533.30 Lucrări de instalații de distribuție a gazelor 45.33.30 51630 4534 Alte lucrări de instalații și de construcții auxiliare 45.34 4534.1 Lucrări de montare a gardurilor și grilajelor 45.34.1 4534.10 Lucrări de montare a gardurilor și grilajelor 45.34.10 51660 4534.2 Alte lucrări de instalații electrice 45.34.2 4534.21 Lucrări de instalații a sistemelor de iluminat public și semnalizare luminoasă 45.34.21 51649.3 4534.22 Alte lucrări de instalații electrice, n.c.a. 45.34.22 51649.4 4534.3 Alte lucrări de instalații 45.34.3 4534.31 Lucrări de instalare a jaluzelelor și copertinelor de pânză 45.34.31 51699.1 4534.32 Alte lucrări de instalații, n.c.a. 45.34.32 51699.2 454 Lucrări de finisare 45.4 4541 Lucrări de ipsoserie 45.41 4541.1 Lucrări de ipsoserie 45.41.1 4541.10 Lucrări de ipsoserie 45.41.10 51720 4542 Lucrări de tâmplărie și dulgherie 45.42 4542.1 Lucrări de tâmplărie și dulgherie 45.42.1 4542.11 Lucrări de tâmplărie și dulgherie din lemn și alte materiale (uși, ferestre, jaluzele, etc.) 45.42.11 51760.1 4542.12 Lucrări de tâmplărie și dulgherie din metal 45.42.12 51760.2 4542.13 Lucrări de amenajări interioare din lemn și material plastic 45.42.13 51760.3 4543 Lucrări de pardosire și placare 45.43 4543.1 Lucrări de placare prin zidărie 45.43.1 4543.11 Lucrări exterioare de placare a fațadelor și a pardoselilor prin zidărie 45.43.11 51740.1 4543.12 Lucrări interioare de placare prin zidărie a pereților și podelelor 45.43.12 51740.2 4543.2 Alte lucrări interioare de acoperire a pereților și podelelor 45.43.2 4543.21 Lucrări de acoperire a podelelor cu mochete, linoleum și alte materiale ușoare 45.43.21 51750.1 4543.22 Lucrări de acoperire a podelelor cu parchet 45.43.22 51750.2 4543.23 Lucrări de acoperire a pereților cu tapete 45.43.23 51750.3 4543.3 Lucrări din marmură pentru decorațiuni interioare 45.43.3 4543.30 Lucrări din marmură pentru decorațiuni interioare 45.43.30 51770 4544 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri 45.44 4544.1 Lucrări de montare a geamurilor și oglinzilor de perete 45.44.1 4544.10 Lucrări de montare a geamurilor și oglinzilor de perete 45.44.10 51710 4544.2 Lucrări de vopsitorie 45.44.2 4544.21 Lucrări de vopsitorie interioară a clădirilor 45.44.21 51730.1 4544.22 Lucrări de vopsitorie exterioară a clădirilor 45.44.22 51730.2 4544.23 Lucrări de vopsitorie a diverselor construcții 45.44.23 51730.3 4545 Alte lucrări de finisare a clădirilor 45.45 4545.1 Alte lucrări de finisare a clădirilor 45.45.1 4545.11 Lucrări decorative pentru clădiri 45.45.11 51780 4545.12 Lucrări de curățire exterioară a clădirilor 45.45.12 51790.1 4545.13 Alte lucrări de finisare a construcțiilor 45.45.13 51790. --------------- 1 Clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților (CPSA) elaborata de Comisia Naționala pentru Statistica în baza Clasificarii Activităților din Economia Naționala (CAEN). 2 Clasificarea produselor asociate Activităților (CPA), nomenclator general de produse pentru țările membre ale Uniunii Europene. 3 Clasificarea centrala a produselor (CPC), nomenclator general de produse elaborat de organismele specializate ale ONU.
Anexa nr. 2
Lista serviciilor a căror prestare face obiectul contractelor de achiziție publică Lista A COD CPSA (1 COD CPA (2 DENUMIRE SERVICIU COD CPC (3 1. Servicii de întreținere și reparații 1740.90 17.40.90 Servicii de reparații ale articolelor tehnice confecționate din textile 88690.1 1752.90 17.52.90 Repararea de frânghii și plase 88690.2 2811.90 28.11.90 Instalarea structurilor și părților de structuri metalice 88520.1 2821.90 28.21.90 Instalarea, întreținerea și repararea rezervoarelor metalice 88610.1 2822.90 28.22.90 Întreținerea și repararea radiatoarelor și cazanelor 88610.2 2830.91 28.30.91 Instalarea și montarea generatoarelor de abur. 88610.3 2830.92 28.30.92 Întreținerea și repararea generatoarelor de abur. 88610.4 2911.91 29.11.91 Instalarea și montarea motoarelor și turbinelor. 88620.1 2911.92 29.11.92 Întreținerea și repararea motoarelor și turbinelor. 88620.2 2912.91 29.12.91 Instalarea pompelor, compresoarelor și motoarelor hidraulice și pneumatice 88620.3 2912.92 29.12.92 Întreținerea și repararea pompelor, compresoarelor și motoarelor hidraulice și pneumatice 88620.4 2913.90 29.13.90 Repararea robinetelor și articolelor de robinetărie. 88620.5 2921.91 29.21.91 Instalarea și montarea cuptoarelor și arzătoarelor. 88620.6 2922.91 29.22.91 Instalarea și montarea echipamentelor de ridicat și manipulat (exclusiv lifturi și scări metalice). 88620.8 2921.92 29.21.92 Întreținerea și repararea cuptoarelor și arzătoarelor. 88620.7 2922.92 29.22.92 Întreținerea și repararea echipamentelor de ridicat și manipulat. 88620.9 2923.91 29.23.91 Instalarea și montarea echipamentelor industriale de ventilație și frigorifice. 88620.10 2923.92 29.23.92 Întreținerea și repararea echipamentelor industriale de ventilație și frigorifice 88620.11 2924.91 29.24.91 Instalarea și montarea aparatelor și utilajelor de uz general 88620.12 2924.92 29.24.92 Întreținerea și repararea aparatelor și utilajelor de uz general. 88620.13 2932.91 29.32.91 Instalarea mașinilor și utilajelor agricole și forestiere. 88620.14 2932.92 29.32.92 Întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor. 88620.15 2940.91 29.40.91 Instalarea și montarea mașinilor-unelte 88620.16 2940.92 29.40.92 Întreținerea și repararea mașinilor unelte 88620.17 2951.91 29.51.91 Instalarea și montarea utilajelor pentru metalurgie 88620.18 2951.92 29.51.92 Întreținerea și repararea utilajelor pentru metalurgie 88620.19 2952.91 29.52.91 Instalarea și montarea mașinilor și utilajelor pentru minerit și construcții 88620.20 2952.92 29.52.92 Întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor pentru minerit și construcții 88620.21 2953.91 29.53.91 Instalarea și montarea mașinilor și utilajelor din industria agroalimentară 88620.22 2953.92 29.53.92 Întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor din industria agroalimentară 88620.23 2954.91 29.54.91 Instalarea și montarea mașinilor și utilajelor pentru industria textilă, a confecțiilor, pielăriei și blănăriei 88620.24 2954.92 29.54.92 Întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor pentru industria textilă a confecțiilor, pielăriei și blănăriei 88620.25 2955.91 29.55.91 Instalarea și montarea mașinilor și utilajelor pentru industria celulozei, hârtiei și cartonului 88620.26 2955.92 29.55.92 Întreținerea și repararea mașinilor și utilajelor pentru industria celulozei, hârtiei și cartonului 88620.27 2956.91 29.52.91 Instalarea și montarea utilajelor pentru foraj și exploatare sonde 88620.20 2956.92 29.52.92 Întreținerea și repararea utilajelor pentru foraj și exploatare sonde 88620.21 2957.91 29.56.91 Instalarea și montarea mașinilor specializate diverse 88620.28 2957.92 29.56.92 Întreținerea și repararea mașinilor specializate diverse 88620.29 3001.90 30.01.90 Instalarea mașinilor de birou 88630.1 3002.90 30.02.90 Instalarea calculatoarelor și a echipamentelor informatice 88630.2 3110.91 31.10.91 Instalarea și montarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice 88640.1 3110.92 31.10.92 Întreținerea, repararea și revizia motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice 88640.2 3120.91 31.20.91 Instalarea și montarea aparatelor pentru comanda și distribuția electricității 88640.3 3120.92 31.20.92 Întreținerea și repararea aparatelor pentru comanda și distribuția electricității 88640.4 3162.91 31.62.91 Instalarea și montarea echipamentelor electrice diverse 88640.5 3162.92 31.62.92 Întreținerea și repararea echipamentelor electrice diverse 88640.6 3220.91 32.20.91 Instalarea și montarea echipamentelor de radiocomunicații, radiodifuziune și televiziune 88650.1 3220.92 32.20.92 Întreținerea și repararea echipamentelor de radiocomunicații, radiodifuziune și televiziune 88650.2 3230.91 32.30.91 Instalarea și montarea aparatelor de recepție, înregistrare și reproducere a sunetului și imaginii 88650.3 3230.92 32.30.92 Întreținerea și repararea aparatelor de recepție, înregistrare și reproducere a sunetului și imaginii 88650.4 3310.91 33.10.91 Instalarea și montarea aparatelor și instrumentelor medicale și chirurgicale 88650.1 3310.92 33.10.92 Întreținerea și repararea aparatelor și instrumentelor medicale și chirurgicale 88660.2 3320.91 33.20.91 Instalarea și montarea instrumentelor și aparatelor de măsură, control, reglare și testare 88660.3 3320.92 33.20.92 Întreținerea și repararea instrumentelor și aparatelor de măsură, control, reglare și testare 88660.4 3340.90 33.40.90 Întreținerea și repararea instrumentelor și aparaturii optice și fotocinematografice profesionale 88660.5 3350.91 33.50.91 Instalarea și montarea instrumentelor și aparatelor de măsurare a timpului 88660.6 3350.92 33.50.92 Întreținerea și repararea instrumentelor și aparatelor de măsurare a timpului 88660.7 3513.11 35.11.91 Întreținerea și repararea navelor și platformelor plutitoare 88680.1 3513.12 35.11.92 Recondiționarea navelor 88680.2 3513.13 35.11.93 Dezmembrarea navelor și platformelor plutitoare 88680.3 3514.10 35.12.90 Întreținerea și repararea ambarcațiunilor sportive și de agrement (inclusiv amenajări interioare ale navelor și servicii conexe) 88680.4 3520.91 35.20.91 Întreținerea și repararea materialului feroviar rulant 88680.5 3520.92 35.20.92 Recondiționarea materialului feroviar rulant 88680.6 3532.11 35.30.91 Întreținerea și repararea aeronavelor 88680.7 3532.12 35.30.92 Recondiționarea aeronavelor 88680.8 3630.90 36.30.90 Repararea și întreținerea instrumentelor muzicale 88690.3 502 50.2 Întreținerea și repararea autovehiculelor 611 5042.10 50.40.40 Servicii de reparare și întreținere a motocicletelor 61220 527 52.7 Servicii de reparații ale articolelor personale și gospodărești 633 2. Servicii transport terestru incluzând blindate și servicii de curier (**1) (exceptând transportul poștal) 6021.2 60.21.2 Servicii de transport urban și suburban de călători programat, altul decât cel pe calea ferată 7121x 6021.3 60.21.3 Servicii de transport interurban de călători, altul decât cel pe calea ferată 7121x 6021.4 60.21.4 Alte servicii de transporturi terestre la călători 71219.x 6022 60.22 Servicii de taxi și servicii de închiriere a autoturismelor, cu șofer 7122x 6023 60.23 Servicii de transport terestru ocazional, de călători 7122x 6024.1 60.24.1 Servicii de transport rutier specializat de mărfuri 7123x 6024.22 60.24.22 Servicii de transport rutier nespecializat de mărfuri u.c.a. 71239.3 6024.30 60.24.30 Servicii de închiriere a vehiculelor comerciale de marfă, cu șofer 71240 6413 64.12 Servicii de curier altele decât serviciile poștale naționale 7512x 7460.14 74.60.14 Servicii de asigurare a securității transportului 87304 3. Servicii de transport pentru pasageri și mărfuri, exceptând transportul poștal 6210.10 62.10.10 Servicii de transport aerian de călători, după grafic 73110 6210.22 62.10.22 Servicii de transport aerian de mărfuri containerizate, după grafic 73220 6210.23 62.10.23 Servicii de transport aerian ale altor mărfuri, după grafic 73290.1 6220.10 62.20.10 Servicii de transport aerian de călători, ocazional 73120 6220.30 62.20.30 Servicii de închiriere a avioanelor cu echipaj 73400 4. Transport poștal, terestru și aerian 6024.21 60.24.21 Servicii de transport poștal 71235 6210.21 62.10.21 Servicii de transport aerian poștal, după grafic 73210.1 6220.20 62.20.20 Servicii de transport aerian de mărfuri, ocazional 73210.2 73220.2 73290.2 5. Servicii de telecomunicații (**2) 6421.13 64.20.13 Servicii de telefonie și servicii întreținere a rețelei specifice 75213 6431.10 64.20.22 Servicii de radiodifuziune și întreținerea rețelei specifice 75242 6. Servicii financiare (**3) 66 66 Servicii de asigurări și ale caselor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) 812x 672 67.2 Servicii auxiliare ale caselor de asigurări și de pensii 8140x 65 65 Servicii de intermediere financiară 811x 671 67.1 Servicii auxiliare ale instituțiilor financiare 813x 7. Realizarea de produse software, servicii informatice și conexe 7210.10 72.10.10 Servicii de consultanță privind arhitectura sistemelor informatice, configurații de echipamente și rețele 84100 7220.2 72.20.2 Produse software de uz general și servicii suport 841x 72203 72.20.3 Servicii de consultanța și realizare sisteme informatice și software pe măsura (orientat client) 842x 723 72.3 Servicii de prelucrare informatică a datelor 843x 724 72.4 Servicii ale băncilor de date 84400 725 72.5 Servicii de întreținere și de reparații a mașinilor de birou de contabilizat și calculatoare 84500.x 726 72.6 Alte servicii informatice conexe n.c.a 84490 8. Servicii de cercetare și dezvoltare (**4) 73 73 Servicii de cercetare și dezvoltare 8510x 8520x 9. Servicii de contabilitate, revizie contabilă, consultații în domeniul fiscal 7412.1 74.12.1 Servicii de contabilitate 8621x 7412.2 74.12.2 Servicii de întreținere a registrelor contabile 86220 10. Servici de studiere a pieței și sondaje 7413 74.13 Servicii de studiere a pieței și sondaje 8640x 11. Servicii de consultare pentru afaceri (**5) și management 7414 74.14 Servicii de consultare pentru afaceri și management 8650x 8660x 7415 74.15 Servicii de management efectuate de companii 86609.2 12. Servicii de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice 7420.2 74.202 Servicii de arhitectură 8671x 7420.3 74.20.3 Servicii de inginerie specializată 8672x 7420.4 74.20.4 Servicii de inginerie integrată 8673x 7420.5 74.20.5 Servicii de proiectare urbanistică și peisagistică 8674x 7420.6 74.20.6 Servicii de asistentă și consultații tehnice pentru lucrările de construcții 8671x 7420.7 74.20.7 Servicii de cercetare, exploatare și prospectare geologică 86727 7420.8 74.20.8 Servicii de proiectare a lucrărilor de gospodărirea apelor, gospodărirea pădurilor și protecția mediului 8675x 743 74.3 Servicii de testări și analize tehnice 8676x 13. Servicii de publicitate 744 74.4 Servicii de publicitate 871x 14. Servicii de administrare, întreținere și curățenie 703 70.3 Servicii de administrarea pe bază de tarife sau contract a bunurilor imobiliare 8220x 747 74.7 Servicii de întreținere și curățenie 8740x 15. Edituri, tipărituri și reproduceri pe suporturi 2221 22.21 Lucrări de tipărire a ziarelor și a altor publicații periodice 88442.1 2222.3 22.22.3 Alte servicii de imprimare 88442.x 2223 22.23 Lucrări de legătorie și finisare 88442.4 2224.1 22.24.1 Lucrări de compoziții tipografice, fotogravură 88442.5 2225 22.25 Alte lucrări de tipografie 88442.6 223 22.3 Reproducerea înregistrărilor pe suporți 47520 16. Asanarea și îndepărtarea gunoaielor, salubritate și activități similare 90 90 Asanarea și îndepărtarea gunoaielor, salubritate și activități similar 940x Legenda: **1) fac excepție serviciile pentru transportul feroviar, care se regăsesc în Lista B; **2) fac excepție serviciile de telefonie, de telegrafie, telex și întreținerea rețelei de radioficare și de comunicații prin satelit; **3) fac excepție serviciile financiare referitoare la emisiunea, cumpărarea, vânzarea și transferul valorilor mobiliare, cat și serviciile prestate de către Banca Naționala a României; **4) fac excepție serviciile de cercetare-dezvoltare remunerate integral de către autoritatea contractantă și ale căror rezultate nu sunt necesare autorității contractante în propriul beneficiu; **5) fac excepție serviciile de arbitrare și conciliere. -------------- 1 Clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților (CPSA), elaborata de Comisia Naționala pentru Statistica și aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 53/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 și nr. 78 bis din 25 februarie 1999 și organizată potrivit Clasificarii activităților din economia naționala (CAEN), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 și nr. 301 bis, din 5 noiembrie 1997; 2 Clasificarea produselor asociate activităților (CPA), nomenclator general de produse pentru țările membre ale Uniunii Europene; 3 Clasificarea centrala a produselor (CPC), nomenclator general de produse elaborat de organismele specializate ale O.N.U. Lista B COD CPSA (1 COD CPA (2 DENUMIRE SERVICIU COD CPC (3 17. Hoteluri și restaurante 55 55 Hoteluri și restaurante 64x 18. Servicii de transport pe cale ferată 601 60.1 Servicii de transport pe calea ferată 711x 6021.10 60.21.1 Servicii de transport urban și suburban de călători pe calea ferată 71112 19. Servicii de transport pe apă 61 61 Servicii de transport pe apă 72x 20. Servicii anexe și auxiliare transportului 63 63 Servicii anexe și auxiliare transportului, servicii ale agențiilor de turism 74x 21. Servicii juridice 7411 74.11 Servicii juridice 861x 22. Servicii de selecție și plasare a forței de muncă 745 74.5 Servicii de selecție și plasare a forței de muncă 8720x 23. Servicii de investigație și protecție a bunurilor și persoanelor 7460.11 74.60.11 Servicii de investigație 87301 7460.12 74.60.12 Servicii de consultații în domeniul securității bunurilor și persoanelor 87302 7460.13 74.60.13 Servicii de urmărire și supraveghere 87303 7460.15 74.60.15 Servicii de gardă și protecție 87305 7460.16 74.60.16 Alte servicii de securitate 87309 24. Servicii de învățământ 80 80 Servicii de învățământ 92x 25. Servicii de sănătate și sociale 85 85 Servicii de sănătate și asistență socială 93x 26. Servicii recreative, culturale și sportive 9211.3 92.11.3 Servicii pentru producția de filme 9212 92.12 Distribuția de filme 96113 9213 92.13 Proiecția de filme cinematografice 9612x 922 922 Servicii de radio și televiziune 9613x 9231.2 92.312 Servicii artistice 9619x 9232.1 92.32.1 Gestiunea sălilor de spectacole și a teatrelor de vară 96193 9233.1 92.33.1 Bâlciuri și parcuri de distracție 96194.1 9233.2 92.33.2 Alte activități de spectacole 96194x 924 92.4 Servicii ale agențiilor de presă 962x 925 92.5 Servicii ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte servicii culturale 963x 926 92.6 Servicii pentru activități sportive 9641x 927 92.7 Alte servicii recreative 9649x 27. Alte servicii -------------- 1 Clasificarea produselor și serviciilor asociate activităților (CPSA), elaborata de Comisia Naționala pentru Statistica și aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 53/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 și nr. 78 bis din 25 februarie 1999 și organizată potrivit Clasificarii activităților din economia naționala (CAEN), aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 și nr. 301 bis, din 5 noiembrie 1997; 2 Clasificarea produselor asociate activităților (CPA), nomenclator general de produse pentru țările membre ale Uniunii Europene; 3 Clasificarea centrala a produselor (CPC), nomenclator general de produse elaborat de organismele specializate ale O.N.U. -----