HOTĂRÂRE nr. 715 din 19 iulie 2001 pentru aprobarea Programului național de securitate aeronautica
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Programul național de securitate aeronautica prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În aplicarea Programului național de securitate aeronautica Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței emite reglementări specifice care sunt obligatorii pentru toți agenții aeronautici civili.
Autoritățile publice și instituțiile responsabile cu asigurarea securității aviației civile, potrivit Programului național de securitate aeronautica, vor lua măsurile necesare pentru aplicarea acestuia.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Instrucțiunile comune nr. 02630/M.50 din 15 august 1988 privind aplicarea Ordinului Președintelui Republicii Socialiste România, Comandant Suprem al Forțelor Armate, referitor la asigurarea pazei, apărării și securității aeroporturilor, aerodromurilor aviației civile, aeronavelor la sol - indiferent de apartenența de stat -, aeronavelor Departamentului Aviației Civile în zbor și a pasagerilor, nepublicate, precum și orice alte dispoziții contrare. ──────────────