HOTĂRÂRE nr. 710 din 2 septembrie 1999(*republicată*) privind asigurarea securității utilizatorilor de jucarii
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta hotărâre se aplică jucariilor. Prin jucarie se înțelege orice produs sau material destinat în mod clar utilizării în jocul copiilor mai mici de 14 ani. În înțelesul prezentei hotărâri nu sunt considerate jucarii produsele prevăzute în anexa nr. 1.
Jucariile pot fi introduse pe piața numai dacă nu pun în pericol viața, sănătatea și/sau securitatea celor care le folosesc și/sau a unei terțe persoane, atunci când sunt utilizate conform destinației sau într-un alt mod previzibil, având în vedere comportamentul normal al copiilor. Prin introducere pe piața se înțelege vânzarea sau orice alta forma de distribuire a jucariei, inclusiv cu titlu gratuit, pentru prima data.
Este interzisă introducerea pe piața a jucariilor care nu îndeplinesc cerințele esențiale de securitate cuprinse în anexa nr. 2.
Se considera ca sunt respectate cerințele esențiale de securitate prevăzute la art. 3 și se admite introducerea pe piața a jucariei în următoarele situații
are marcajul național de conformitate CS aplicat de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România. Acest marcaj se aplică în următoarele situații
jucaria este conformă cu standardele române care adopta standardele europene armonizate din domeniul securității jucariilor, denumite în continuare standarde române. Lista cuprinzând standardele române pentru asigurarea securității utilizatorilor de jucarii se aproba și se actualizează prin ordin al ministrului industriei și resurselor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
jucaria este conformă cu modelul aprobat în baza examinării CS de tip prevăzute la art. 7, în situația în care producătorul nu aplica în totalitate sau aplica parțial standardele române ori când nu exista standarde române aplicabile
are marcajul european de conformitate CE aplicat de un producător dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România. ────────────────
Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, are obligația ca înainte de introducerea pe piața a jucariei sa întocmească și să dețină documentele ce atesta conformitatea, care vor fi puse la dispoziție, la cerere, în copie, organelor de supraveghere a pieței, pentru examinare. Documentele ce atesta conformitatea se păstrează timp de 10 ani de la data fabricării ultimei jucarii din seria sau modelul respectiv de fabricație. Documentele ce atesta conformitatea sunt
documentația tehnica cu privire la proiectare, producție și funcționare, care să demonstreze conformitatea jucariei cu cerințele esențiale de securitate
adresele spațiilor de producție și/sau de depozitare
declarația de conformitate, pentru cazul prevăzut la art. 4 pct. 1 lit. a)
certificatul de examinare CS de tip și declarația de conformitate cu modelul aprobat pentru cazul prevăzut la art. 4 pct. 1 lit. b)
declarația de conformitate și certificatul de examinare CE de tip emis de un organism notificat în Uniunea Europeană, pentru cazul prevăzut la art. 4 pct. 2, care se realizează în conformitate cu modelul aprobat. În situația în care nici producătorul, nici reprezentantul autorizat al acestuia nu este persoana juridică cu sediul în România, obligația de a deține și de a pune la dispoziție organelor de supraveghere a pieței documentele ce atesta conformitatea revine importatorului.
În cazul în care nerespectarea obligațiilor privind conformitatea jucariei cu cerințele esențiale de securitate este evidenta, autoritatea de supraveghere a pieței va solicita producătorului sau reprezentantului autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, să efectueze din surse proprii, într-un termen stabilit de comun acord, încercările necesare la un laborator de încercări sau la un organism de certificare recunoscut, în vederea stabilirii unui punct de vedere autorizat.
Examinarea CS de tip este procedura prin care un organism notificat constata și certifica faptul ca un exemplar reprezentativ de jucarie, denumit în continuare model, respecta cerințele esențiale prevăzute la art. 3. Solicitarea unei examinari CS de tip va fi depusa de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, la un singur organism notificat, ales de către acesta. Solicitarea trebuie să conțină minimum următoarele informații
numele și adresa producătorului sau ale reprezentantului autorizat, persoana juridică cu sediul în România, și locul unde se fabrica jucaria
descrierea jucariei
date detaliate privind proiectarea, producția și funcționarea jucariei
modelul jucariei
declarația potrivit căreia aceeași solicitare nu a fost înaintată nici unui alt organism notificat. Pentru efectuarea încercărilor organismul notificat poate solicita mai multe exemplare ale jucariei dacă acestea sunt necesare pentru realizarea programului de încercări. Examinarea CS de tip se efectuează de către organismul notificat în următorul mod
se examinează documentele care îi sunt puse la dispoziție de către solicitant și se stabilește dacă acestea sunt complete
se verifica dacă jucaria este conformă cu prevederile art. 2 alin. 1
se efectuează examinarile și încercările corespunzătoare, utilizându-se pe cat posibil standardele române, pentru a verifica dacă modelul jucariei respecta cerințele esențiale de securitate prevăzute la art. 3. În cazul în care modelul jucariei corespunde cerințelor esențiale de securitate prevăzute la art. 3, organismul notificat emite un certificat de examinare CS de tip, care se transmite solicitantului și care va cuprinde
denumirea și sediul producătorului
concluziile examinării
condițiile pentru valabilitatea acestuia
datele necesare identificarii modelului aprobat
perioada de valabilitate a certificatului. La certificatul de examinare CS de tip se anexează o lista cuprinzând elementele importante pentru evaluarea conformitatii din documentația tehnica, iar o copie de pe aceasta lista se păstrează de către organismul notificat. În cazul în care solicitantul aduce modificări modelului aprobat, acesta va informa organismul notificat care a emis certificatul de examinare CS de tip și care deține documentația tehnica referitoare la acesta. Dacă aceste modificări afectează conformitatea cu cerințele esențiale de securitate sau cu condițiile prevăzute pentru utilizarea jucariei, aceasta primește o certificare suplimentară. Certificarea suplimentară este data sub forma unei completări la certificatul de examinare CS de tip inițial. Organismul notificat informează celelalte organisme notificate cu privire la certificatele de examinare CS de tip emise și completările la acestea, precum și cu privire la certificatele de examinare CS de tip retrase. În cazul în care modelul jucariei nu corespunde cerințelor esențiale prevăzute la art. 3, organismul notificat va informa solicitantul și Ministerul Industriei și Resurselor asupra neconformitatilor depistate. Ministerul Industriei și Resurselor poate obține, la cerere, o copie de pe certificatul de examinare CS de tip și copii de pe proiectul jucariei și de pe rapoartele de încercări.
Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, aplica marcajul CS pe fiecare jucarie și întocmește o declarație de conformitate cu modelul aprobat prevăzut în anexa nr
Producătorul va lua toate măsurile necesare pentru a garanta ca procesul de fabricație asigura conformitatea cu modelul aprobat, astfel cum se prevede în certificatul de examinare CS de tip, și cu cerințele esențiale de securitate.
În domeniul jucariilor competența organismelor de certificare și a laboratoarelor de încercări este recunoscută de Ministerul Industriei și Resurselor pe baza unei metodologii de evaluare, care se aproba prin ordin al ministrului industriei și resurselor. Listele cuprinzând laboratoarele de încercări și organismele recunoscute pentru efectuarea verificărilor conform prevederilor art. 6 și organismele notificate pentru realizarea examinării CS de tip conform prevederilor art. 7 se aproba și se actualizează periodic prin ordin al ministrului industriei și resurselor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Condițiile minime ce trebuie îndeplinite de către organisme pentru a fi desemnate sunt prevăzute în anexa nr
În cazul în care Ministerul Industriei și Resurselor constata sau este sesizat ca un organism de certificare sau un laborator de încercări desemnat conform prevederilor alin. 1 nu mai respecta condițiile minime prevăzute în anexa nr. 4, va retrage notificarea, respectiv recunoașterea, și va publică acest lucru în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Jucariile vor avea imprimate la loc vizibil, ușor lizibil și durabil, denumirea și sediul producătorului, ale reprezentantului autorizat sau, după caz, ale importatorului, vârsta minima a utilizatorului și marcajul CS sau CE de conformitate. În cazul jucariilor mici sau al celor formate din părți componente mici, aceste specificații pot fi aplicate în același mod pe ambalaj, pe o eticheta sau pe o foaie volanta care însoțește produsul. Atunci când aceste precizări nu sunt aplicate pe jucarie, consumatorul va fi atenționat pentru păstrarea lor. Se interzice aplicarea pe jucarii a inscriptiilor care pot fi confundate cu marcajul CS. Elementele de identificare ale marcajului CS sunt prezentate în anexa nr
Elementele de identificare menționate la alin. 1 pot fi prescurtate, cu condiția ca prescurtarea să facă posibila identificarea producătorului, a reprezentantului sau autorizat cu sediul în România sau a importatorului.
Jucariile pentru care sunt necesare indicații de utilizare sau avertismente vor fi însoțite de precizările cuprinse în anexa nr
Atunci când aceste precizări nu sunt aplicate pe jucarie, consumatorul va fi atenționat pentru păstrarea lor.
Încălcarea dispozițiilor prezentei hotărâri atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați. Constituie contravenții și se sancționează după cum urmează
nerespectarea prevederilor art. 3, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei
nerespectarea prevederilor art. 5, cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei
În cazul în care se constată că jucaria introdusă pe piața și utilizata conform destinației sau într-un mod previzibil, având în vedere comportamentul normal al copiilor, pune în pericol viața, sănătatea și/sau securitatea utilizatorilor sau a unor terțe persoane, autoritățile responsabile cu supravegherea pieței vor lua toate măsurile necesare pentru a interzice distribuirea sub orice formă și, după caz, retragerea jucariei de pe piața.
În cazul în care se constată că pentru jucaria introdusă pe piața nu se respecta obligațiile prevăzute la art. 5, autoritățile de supraveghere a pieței vor restrictiona temporar distribuirea sub orice formă a jucariei, perioada în care producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, persoana juridică cu sediul în România, ori, după caz, importatorul va lua măsurile necesare pentru eliminarea neconformitatilor constatate în legătură cu documentele ce atesta conformitatea. În situația neeliminarii neconformitatilor se va interzice distribuirea sub orice formă a jucariei și/sau se va dispune retragerea de pe piața a acesteia.
Constatarea încălcării prevederilor prezentei hotărâri și aplicarea sancțiunilor se fac de reprezentanții autorității responsabile cu supravegherea pieței, respectiv de Autoritatea Naționala pentru Protecția Consumatorilor.
Contravențiilor prevăzute la art. 13 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 *) privind regimul juridic al contravențiilor. ────────────
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa nr. 1
LISTA cuprinzând produsele care nu sunt considerate jucarii 1. Podoabe pentru pomul de Craciun 2. Modele detaliate la scara pentru colectionari adulti 3. Echipamente destinate utilizării în colectiv, pe terenurile de joaca 4. Echipament sportiv 5. Echipament acvatic destinat utilizării în apa cu adancime mare 6. Papusi imbracate în costume populare, papusi decorative și alte articole similare pentru colectionari adulti 7. Jucarii profesionale, instalate în locuri publice (centre comerciale, stații etc.) 8. Jocuri tip puzzle, cu mai mult de 500 de piese sau fără desen, pentru specialiști 9. Pusti și pistoale cu aer comprimat 10. Jocuri de artificii, inclusiv capse, în afară celor proiectate special pentru jucarii 11. Prastii și catapulte 12. Seturi de sageti cu vârf metalic 13. Cuptoare, fiare de călcat și alte articole electrice care funcționează la o tensiune nominală mai mare de 24 V 14. Articole conținând elemente de încălzire destinate utilizării de către copii, sub supravegherea adulților, într-un context educativ 15. Vehicule cu motor cu combustie 16. Locomotiva cu abur (jucarie) 17. Biciclete destinate sportului sau circulației pe drumurile publice 18. Jucarii video, care pot fi conectate la un ecran video, funcționând la o tensiune nominală mai mare de 24 V 19. Suzete 20. Reproduceri fidele ale armelor de foc, pentru colectionari adulti 21. Bijuterii pentru copii, cu excepția celor care sunt considerate jucarii sau pentru jucarii
Anexa nr. 2
CERINȚE ESENȚIALE DE SECURITATE PENTRU JUCARII I. Principii generale 1. În conformitate cu prevederile art. 2 din hotărâre, copiii sau tertele persoane trebuie să fie protejate pentru a nu-și pune în pericol viața, sănătatea și/sau securitatea atunci când folosesc jucariile conform destinației lor sau într-un alt mod previzibil, având în vedere comportamentul normal al copiilor. Astfel de pericole sunt: a) pericole care sunt datorate conceptiei, construcției sau compoziției materialelor jucariei; ... b) pericole inerente care apar în timpul folosirii unei jucarii și care nu pot fi eliminate, deoarece ar conduce la modificarea conceptiei, construcției și funcționarii jucariei. ... 2. a) Gradul de pericol pe care îl are o jucarie în timpul folosirii trebuie să fie corespunzător vârstei copilului. Aceasta condiție trebuie aplicată în special jucariilor care, prin conceptie, dimensiuni și caracteristici, sunt destinate copiilor mai mici de 36 de luni. b) Pentru respectarea condițiilor prevăzute la lit. a), pe jucarie trebuie specificată vârsta minima a utilizatorilor și, atunci când este cazul, avertismentul de a fi utilizate numai sub supravegherea unei persoane adulte. ... 3. Etichetele de pe jucarie și/sau de pe ambalajul acesteia, precum și instrucțiunile de utilizare trebuie să avertizeze utilizatorii și persoanele adulte, în mod complet și eficient, asupra pericolelor inerente în timpul folosirii jucariei și modului de evitare a acestor pericole. II. Pericole specifice 1. Proprietăți fizice și mecanice: a) Jucariile trebuie concepute și realizate astfel încât pericolul ranirii fizice, cauzat de miscarea părților componente, să fie redus la minimum. ... b) Jucariile și părțile lor componente, iar în cazul jucariilor fixe, elementele lor de fixare, trebuie să aibă rezistenta mecanică necesară solicitărilor la care sunt supuse în timpul utilizării, fără a se distruge sau a se deforma și fără a provoca raniri fizice. ... c) Muchiile accesibile, proeminentele, snururile, cablurile și elementele de fixare trebuie concepute și realizate în asa fel încât pericolul ranirii fizice să fie redus la minimum. ... d) Jucariile, părțile lor componente și orice reper detasabil al acestora, care sunt destinate copiilor mai mici de 36 de luni, trebuie să aibă dimensiunile în asa fel încât sa nu permită inghitirea și/sau inhalarea lor. ... e) Jucariile, părțile lor componente și ambalajul lor, pentru vânzarea cu amănuntul, nu trebuie să prezinte pericolul de strangulare sau sufocare. ... f) Jucariile destinate utilizării în apa de adancime mica, capabile sa ducă sau sa susțină copilul, trebuie să fie concepute și realizate în asa fel încât să fie redus la minimum pericolul de a-și pierde starea de plutire și de scufundare a copilului atunci când sunt folosite conform instrucțiunilor de utilizare. ... g) Jucariile în care copilul poate pătrunde într-un spațiu închis trebuie să poată fi deschise cu usurinta de către copil, actionand din interior spre exterior. ... h) Jucariile cu care copilul se poate deplasa trebuie să fie dotate, pe cat este posibil, cu un dispozitiv de franare adecvat tipului de jucarie și energiei cinetice a acesteia. Dispozitivul de franare trebuie să fie ușor de acționat de către utilizator și fără a produce caderi sau raniri fizice. ... i) Forma, compozitia și energia cinetica a proiectilelor folosite la jucarii trebuie să fie în asa fel încât, ținând seama de tipul jucariei, sa nu existe riscul de ranire fizica a utilizatorului sau a unei terțe persoane. ... j) Jucariile care conțin o sursa de căldură trebuie să fie în asa fel concepute și realizate încât: ... - temperatura maxima a oricărei suprafețe accesibile sa nu provoace pericolul de arsura la atingere; - lichidele sau gazele conținute în jucarii sa nu atinga temperaturi sau presiuni periculoase atunci când sunt declansate la utilizare sau din alte cauze. 2. Inflamabilitate a) Jucariile nu trebuie să constituie un material inflamabil periculos pentru mediul înconjurător al copilului. Jucariile trebuie să fie realizate din materiale care să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele condiții: ... 1. sa nu arda sub acțiunea directa a unei flacari, scantei sau a altui potențial focar de incendiu; 2. sa nu fie ușor inflamabile (flacara să se stinga imediat ce dispare cauza focului); 3. dacă se aprind, trebuie să arda incet și să prezinte o viteză mica de răspândire a flacarii; 4. indiferent de compozitia materialelor, jucariile trebuie să fie tratate în asa fel încât sa întârzie procesul de ardere. Materialele inflamabile din jucarie nu trebuie să producă aprinderea altor materiale folosite la realizarea acesteia. b) Jucariile care, în scopul funcționarii lor, conțin substanțe sau preparate periculoase, de exemplu: materialele și echipamentele pentru experiențe chimice, turnare în forme de material plastic sau ceramic, pentru fotografiere sau pentru alte activități similare, nu trebuie să conțină substanțe sau preparate care pot deveni inflamabile datorită pierderilor componentelor volatile. ... c) Jucariile nu trebuie să conțină elemente sau substanțe explozive atunci când sunt folosite conform instrucțiunilor de utilizare. ... Aceasta condiție nu se aplică capselor pentru jucarii, la care s-a făcut referire la pct. 10 din anexa nr. 1. d) Jucariile, în particular jocurile și jucariile tip truse chimice, nu trebuie să conțină substanțe sau preparate: ... - care pot exploda prin reactie chimica, încălzire sau în amestec cu substanțe oxidante; - care conțin componente volatile inflamabile în aer și sunt capabile sa formeze vapori inflamabili sau explozibili. 3. Proprietăți chimice a) Jucariile trebuie să fie astfel concepute și realizate încât, atunci când sunt folosite conform instrucțiunilor de utilizare, sa nu reprezinte un pericol pentru sănătatea, securitatea sau viața copiilor. ... În toate cazurile ele trebuie să respecte legislația referitoare la anumite categorii de produse sau prevederile de interzicere, de limitare în utilizare sau de etichetare a anumitor substanțe și preparate periculoase. b) Pentru protecția sănătății copiilor biodisponibilitatea rezultată din utilizarea jucariilor nu trebuie să depășească următoarele niveluri zilnice: ... ● 0,2 æg pentru stibiu (antimoniu); ● 0,1 æg pentru arsen; ● 25,0 æg pentru bariu; ● 0,6 æg pentru cadmiu; ● 0,3 æg pentru crom; ● 0,7 æg pentru plumb; ● 0,5 æg pentru mercur; ● 5,0 æg pentru seleniu. Biodisponibilitatea acestor substanțe reprezintă extractul solubil cu influența toxicologica. c) Jucariile nu trebuie să conțină preparate sau substanțe periculoase într-o cantitate care ar putea pune în pericol sănătatea copiilor care le utilizează. Este strict interzisă folosirea în jucarii a preparatelor și substanțelor periculoase. ... În caz particular, la jucariile la care este necesar un număr limitat de preparate și substanțe pentru funcționarea lor, de exemplu: materialele și echipamentele pentru experiențe chimice, asamblare după model, turnare în forme din materiale plastice și ceramice, emailari, fotografieri sau alte activități similare, acestea sunt admise în anumite niveluri maxime de concentrație, cu condiția să fie etichetate conform prevederilor pct. 4 din anexa nr. 3. 4. Proprietăți electrice a) Jucariile electrice trebuie alimentate de la o sursa de energie a carei tensiune nominală nu depășește 24 V și nici un reper al jucariei nu trebuie să depășească 24 V. ... b) Părțile jucariilor care sunt în contact sau care pot să între în contact cu o sursa de energie capabilă sa producă socuri electrice trebuie să fie bine izolate și protejate mecanic, astfel încât să se prevină pericolul unor socuri electrice. ... c) Jucariile electrice trebuie să fie astfel concepute și realizate încât temperatura maxima atinsa de toate suprafețele accesibile sa nu producă arsuri prin atingerea lor. ... 5. Igiena Jucariile trebuie să fie astfel concepute și realizate încât să respecte cerințele de igiena și de curățenie, pentru a se evita orice pericol de infectare, imbolnavire sau contaminare. 6. Radioactivitate Jucariile nu trebuie să conțină elemente sau substanțe radioactive în forme sau în proporții care să pună în pericol sănătatea copiilor, în condițiile legii
Anexa nr. 3
AVERTISMENTE ȘI INDICAȚII de utilizare a jucariilor Jucariile trebuie să fie însoțite de avertismente vizibile, lizibile și durabile, imprimate pentru reducerea pericolelor inerente în folosirea lor, asa cum este prezentat în cerințele esențiale de securitate și în particular. 1. Jucarii care nu sunt destinate copiilor mai mici de 36 de luni Jucariile care pot fi periculoase pentru copiii mai mici de 36 de luni vor fi însoțite de avertismentul: "Nerecomandat copiilor sub 36 de luni" sau "Nerecomandat copiilor sub 3 ani", împreună cu avertizarea asupra pericolelor care determina aceasta restrictie. Acest avertisment nu se aplică jucariilor care, prin funcții, dimensiuni, caracteristici, proprietăți sau prin alte elemente incontestabile, sunt în mod evident necorespunzătoare pentru copiii sub 36 de luni. 2. Tobogane, leagane, inele suspendate, trapeze, corzi și alte jucarii similare fixate pe o traversa Aceste jucarii trebuie să fie însoțite de instrucțiuni de utilizare, prin care să se atragă atenția asupra necesității verificării și întreținerii periodice a părților principale (elemente de sustinere, fixare, ancorare etc.) și să se sublinieze faptul ca, dacă aceste verificări nu sunt efectuate, jucaria poate cauza căderea sau răsturnarea involuntara a copilului. De asemenea, acest tip de jucarii trebuie să fie însoțit de instrucțiuni de montaj pentru a se asigura o asamblare corecta, indicandu-se acele părți care pot prezenta pericole, dacă sunt incorect asamblate. 3. Jucarii functionale Jucariile functionale sau ambalajul lor vor purta avertismentul: "Atenție! A se folosi sub directa supraveghere a unei persoane adulte." În plus acest tip de jucarii trebuie să fie însoțit de instrucțiuni de utilizare, precum și de măsurile de precautie pe care trebuie să le ia utilizatorul și care, dacă nu sunt respectate, reprezintă pericole ce vor fi specificate în special pentru jucariile care reprezintă un model la scara redusă sau imitatia unui aparat. Se va recomanda ca acest tip de jucarie sa nu fie lăsat la indemana copiilor mici. Notă: Jucarii functionale sunt jucariile care reproduc la scara redusă produse, aparate sau instalații destinate adulților. 4. Jucarii care conțin substanțe sau preparate chimice periculoase. Jucarii chimice a) Pe lângă respectarea prevederilor legale privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor sau a preparatelor periculoase instrucțiunile de utilizare a jucariilor chimice vor avea înscris un avertisment asupra pericolelor pe care le reprezintă substantele sau preparatele chimice din jucarii și indicații asupra precautiilor ce trebuie luate de utilizator pentru a evita pericolele. ... În plus trebuie ca instrucțiunile sa cuprindă informații generale de prim-ajutor în eventualitatea unor accidente rezultate din folosirea acestui tip de jucarie. Se va recomanda ca acest tip de jucarie sa nu fie lăsat la indemana copiilor mici. b) În plus față de instrucțiunile prevăzute la lit. a), jucariile chimice vor purta următorul avertisment: "Atenție! A se utiliza numai de către copiii peste (x) ani. A se utiliza numai sub supravegherea unei persoane adulte." ... Nota 1: (x) - vârsta copiilor stabilită de fabricant. Nota 2: Jucarii chimice sunt considerate următoarele tipuri de jucarii: ● truse pentru experiențe chimice; ● seturi pentru mulaj pe bază de ipsos; ● materiale ceramice și emailuri pentru vitrifiere; ● seturi de pasta pentru modelat, pe bază de PVC plastifiat, cu intarire în cuptor; ● seturi pentru developare de fotografii; ● adezivi, vopsele, lacuri, diluanti, solventi, furnizati împreună cu jucaria sau recomandați să fie folosiți la realizarea acesteia. 5. Patine și skateboard pentru copii Dacă aceste produse sunt destinate utilizării de către copii, trebuie însoțite de avertismentul: "Atenție! A se purta echipament de protecție." Instrucțiunile de utilizare trebuie să conțină mențiuni asupra faptului ca jucaria necesita indemanare în utilizare, în vederea evitării caderii sau a coliziunilor, care pot cauza ranirea utilizatorului sau a altei persoane. De asemenea, trebuie să existe recomandări referitoare la echipamentul de protecție necesar (casca, manusi, apărători pentru genunchi, apărători pentru umar etc.). 6. Jucarii acvatice Jucariile destinate utilizării în apa de adancime mica vor conține avertismentul: "Atenție! A se utiliza numai în apa de adancime mica și sub supravegherea unei persoane adulte."
Anexa nr. 4
CONDIȚII MINIME care trebuie îndeplinite de către organismele recunoscute Pentru a fi recunoscute organismele de certificare, laboratoarele de încercări și organismele de control trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime: să aibă personal, mijloacele și aparatura necesare; sa dovedească competența tehnica și integritate profesională, precum și independenta în efectuarea testelor, pregătirea rapoartelor și în emiterea certificatelor; sa păstreze secretul profesional; să aibă încheiată o asigurare de răspundere civilă. Ministerul Industriei și Resurselor va verifica periodic respectarea condițiilor care au stat la baza recunoașterii
Anexa nr. 5
MARCAJUL DE CONFORMITATE CS Marcajul de conformitate CS este format din literele C și S, cu forma prezentată în figura următoare: CS(incercuit) NOTĂ: - fontul (stilul literei): Times New Roman, corp 36; - diametrul cercului: 20 mm. În cazul în care marcajul CS trebuie să fie mărit sau micșorat, este necesar să se respecte proportiile prezentate în schita de mai sus. Componentele C și S ale marcajului CS trebuie să aibă aceeași dimensiune pe verticala, dar aceasta nu trebuie să fie mai mica de 5 mm
Anexa nr. 6
DECLARAȚIE DE CONFORMITATE Noi, ... /(numele furnizorului și adresa) ... , declaram pe propria răspundere ca produsul ... /(denumirea, tipul sau modelul, numărul lotului, seriei și numărul de exemplare) ... este în conformitate cu următorul/următoarele standard/standarde sau alta/alte reglementare tehnica/reglementări tehnice ... / (titlul și/sau numărul și data publicării standardului/standardelor sau altui/altor document/documente normativ/normative) ... și respecta cerințele esențiale. Încercările au fost realizate de laboratorul ... /(denumirea) ... (adresa) . Raport de încercări/Certificat de examinare de tip nr. ... din ... /(data) ... . ... (locul și data emiterii) (numele și semnatura sau marcajul echivalent al persoanei autorizate) ────────────────