Înapoi la Monitorul Oficial nr. 746

Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență

HG · text integral

Despre act

Emitent
Guvernul României
Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 746 din 3 septembrie 2026
Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026

Pe scurt

Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 3 septembrie 2026.

Ce prevede, pe scurt?
Aprobă ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 lei din bugetul Ministerului Muncii pentru 479 de familii și persoane singure afectate de incendii, calamități, accidente sau riscuri sociale deosebite.
Pe cine privește?
Sprijin financiar direct și imediat acordat familiilor aflate în situații critice de necesitate, conform legii venitului minim de incluziune.
Unde a fost publicat?
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 3 septembrie 2026.
Cine l-a emis?
Guvernul României
Câte articole are?
Un articol.
Cuprins

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 84 alin. (1) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim

de incluziune, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

(unparsed)

HOTĂRÂRE nr. 692 din 3 septembrie 2026privind acordarea unor ajutoare de urgențăEMITENTGUVERNUL ROMÂNIEIPublicat înMONITORUL OFICIAL nr. 746 din 3 septembrie 2026În temeiulart. 108 din Constituția României, republicată, și alart. 84 alin. (1) din Legea nr. 196/2016privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.+ARTICOL UNICSe aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pe anul 2026, pentru sprijinirea unui număr total de 479 de familii și persoane singure, conformanexeicare face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, accident ori în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială.PRIM-MINISTRUILIE-GAVRIL BOLOJANContrasemnează:Viceprim-ministru, interimar,Oana-Clara Gheorghiup. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar,Silvia Monica Dinică,secretar de statp. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,Kövér Orsolya-Mária,secretar de statp. Ministrul finanțelor,Florin-Alexandru Zaharia,secretar de statBucurești, 3 septembrie 2026.Nr. 692.+ANEXĂNr. crt.Numele și prenumeleAdresaJudețulSuma- lei -1Blaga PavelComuna Câlnic, satul Deal, nr. 9Alba7.0002Coșman CristinaMunicipiul Alba Iulia, Str. Poligonului nr. 8A, bl. C4, ap. 1Alba5.0003Albu ClaudiaMunicipiul Pitești, Calea Craiovei nr. 146, bl. 24, sc. C, et. 4, ap. 18Argeș7.0004Cățoiu Cristina MariaComuna Godeni, satul Godeni, str. Tuțulești nr. 52Argeș10.0005Dobre Georgiana LaviniaComuna Merișani, satul Borlești, nr. 65Argeș7.0006Ene Ioana LauraComuna Moșoaia, satul Smeura, str. Olteni nr. 203CArgeș10.0007Iancu MarianaOrașul Mioveni, Str. Livezilor nr. 8, bl. C4, sc. B, et. 2, ap. 8Argeș7.0008Iordache Marius CătălinMunicipiul Pitești, str. Eftimie Murgu nr. 2, bl. B9, sc. B, et. 1, ap. 8Argeș7.0009Ivan Mihaela-LuminițaComuna Poienarii de Muscel, satul Poienari, nr. 70Argeș7.00010Liță Costinel-FlorinComuna Hârtiești, satul Lespezi, nr. 105CArgeș7.00011Mărunțelu NelaComuna Vulturești, satul Vulturești, nr. 794Argeș7.00012Moale Ramona ValeriaMunicipiul Pitești, Bd. Petrochimiștilor nr. 22, bl. B1, sc. E, et. 3, ap. 13Argeș7.00013Neghină Ionuț-SorinMunicipiul Pitești, calea Drăgășani nr. 4, bl. 45, sc. C, et. 1, ap. 9Argeș5.00014Săvescu IonComuna Corbi, satul Jgheaburi, str. Alexandria nr. 8Argeș7.00015Spirache Mădălina-FlorinaComuna Călinești, satul Călinești, nr. 149Argeș5.00016Stan CristianComuna Băbana, satul Ciobănești, str. Ciobănești nr. 43Argeș7.00017Stoican Georgiana AlinaComuna Poienarii de Muscel, satul Jugur, nr. 197Argeș7.00018Stolniceanu Adriana MariaOrașul Ștefănești, satul Valea Mare-Podgoria, Str. Cavalerului nr. 366, ap. 10Argeș7.00019Țiulescu MariaMunicipiul Pitești, Str. Tineretului nr. 11, bl. 11, sc. A, et. 2, ap. 47Argeș3.00020Anastasie VeronicaMunicipiul Bacău, str. Milcov nr. 9, sc. A, ap. 8 (domiciliul legal), comuna Răchitoasa, satul Răchitoasa (fără forme legale)Bacău3.50021Apostol Oana-DianaMunicipiul Bacău, str. Cornișa Bistriței nr. 1, sc. A, et. 9, ap. 39Bacău4.00022Aștefănesei AdrianaComuna Lipova, satul Satu NouBacău2.00023Avrămescu ElenaComuna Măgirești, satul Șesuri, Str. Principală nr. 50Bacău3.00024Bobeică GetaComuna Asău, satul AsăuBacău7.00025Boghian Larisa IoanaMunicipiul Bacău, str. Milcov, nr. 73, sc. A, ap. 16Bacău4.00026Botti Maria-OzanaMunicipiul Bacău, Aleea Proiectantului nr. 5, sc. D, ap. 10Bacău4.00027Bulai TinaMunicipiul Bacău, Str. Narciselor nr. 11, sc. A, ap. 45Bacău4.00028Călin MiticăComuna Corbasca, satul BăcioiuBacău2.50029Clanetaru ȘtefanOrașul Comănești, str. Goanța nr. 7BBacău7.00030Cojoc Florin PetrișorMunicipiul Bacău, Calea Republicii nr. 56, sc. D, ap. 3Bacău4.00031Cojoc NicolaeComuna Tamași, satul Furnicari, Aleea Școlii nr. 17Bacău7.00032Consferent PaulComuna Balcani, satul Frumoasa, Str. Principală nr. 879Bacău7.00033Costin IonicaComuna Horgești, satul Sohodor, Str. Primăverii nr. 6Bacău1.50034Damaschin MioaraComuna Mănăstirea Cașin, satul Lupești, str. Durbăcești nr. 30Bacău7.00035Dobrovăț MarianaComuna Poduri, satul PoduriBacău4.00036Duță Alexandru-ConstantinComuna Mănăstirea Cașin, satul Lupești, str. Durbăcești nr. 28Bacău7.00037Hălănei FlorinComuna Brusturoasa, satul Brusturoasa, str. Ing. Elie Radu nr. 41Bacău7.00038Iftinca VasileMunicipiul Bacău, str. Alecu Russo nr. 31, sc. A, ap. 5Bacău4.00039Ionică CatrinaComuna Mănăstirea Cașin, satul Mănăstirea CașinBacău7.00040Lilă Ovidiu IulianComuna Horgești, satul Sohodor, str. Pârâul Rece nr. 2Bacău2.00041Miron MarinelaMunicipiul Bacău, str. Alba Iulia nr. 35Bacău7.00042Neagu ElenaMunicipiul Bacău, Str. Tecuciului nr. 50Bacău4.00043Ojog Nicoleta ElenaMunicipiul Bacău, str. Ion Roată nr. 26Bacău4.00044Păruș IonuțComuna Colonești, satul Zăpodia, Str. Fișărului nr. 4Bacău7.00045Roșca MihaelaMunicipiul Bacău, Aleea Proiectantului nr. 1, sc. A, ap. 16Bacău4.00046Sârbu IonuțComuna Sascut, satul Pâncești, Str. Privighetorii nr. 19Bacău7.00047Stoica RoxanaComuna Roșiori, satul RoșioriBacău4.00048Tamaș Marius LucianComuna Târgu Trotuș, satul Târgu Trotuș, str. Mihai Eminescu nr. 42Bacău2.00049Tanasă ElenaMunicipiul Bacău, str. Alba Iulia nr. 37Bacău7.00050Trandafir ValericaComuna Sărata, satul SărataBacău3.00051Tudor GheorghițăMunicipiul Moinești, Str. 1 Mai nr. 6ABacău4.00052Vasile GeorgetaMunicipiul Bacău, str. Alecu Russo nr. 39, sc. B, ap. 16Bacău3.00053Zota MelaniaMunicipiul Moinești, Str. Dezbenzinării nr. 22Bacău2.00054Bondor VioricaMunicipiul Oradea, str. Al. Peneș Curcanu nr. 8, bl. R14, sc. A, ap. 15Bihor3.00055Grigore FănuțaMunicipiul Oradea, bd. Dacia nr. 68, bl. AN39, et. 6, ap. 22Bihor1.50056Kovacs AlexandruMunicipiul Oradea, str. Al. Peneș Curcanu nr. 6, bl. X10, ap. 2Bihor2.50057Marin AureliaMunicipiul Oradea, Str. Banatului nr. 3, bl. PB4, et. 3, ap. 15Bihor3.00058Miron Ghiorghina FlorentinaMunicipiul Salonta, str. Pelok Benedek nr. 8, ap. 1Bihor4.00059Molnar Mihaela ValentinaMunicipiul Oradea, str. Theodor Speranția nr. 2, bl. PB25, ap. 10Bihor1.00060Pop MarinSatul Olcea, nr. 23, comuna OlceaBihor4.00061Svarczman IlonaMunicipiul Oradea, str. Al. Peneș Curcanu nr. 6, bl. X11, et. 3, ap. 36Bihor4.00062Vărdău MarioaraMunicipiul Oradea, Str. Teiului nr. 1/BBihor4.00063Ivan Ioana SavetaComuna Livezile, satul Valea Poenii, nr. 52Bistrița-Năsăud4.00064Radu MargaretaLocalitatea Slătinița, nr. 19, municipiul BistrițaBistrița-Năsăud4.00065Turc MariaOrașul Năsăud, str. Tudor Vladimirescu, bl. 2, ap. 83Bistrița-Năsăud4.00066Beșliu RodicaMunicipiul Dorohoi, str. Grigore Ghica nr. 40, sc. B, et. 1, ap. 19Botoșani3.50067Borcoi ClaudiaMunicipiul Botoșani, str. Cărămidari nr. 68Botoșani2.50068Borcoi DumitruMunicipiul Botoșani, str. Dimitrie Pompeiu nr. 2, sc. E, ap. 3Botoșani2.50069Feraru VarvalițaMunicipiul Botoșani, Calea Națională nr. 34A, et. 3, ap. 82Botoșani2.50070Filimon DoinaMunicipiul Dorohoi, aleea Victoria nr. 7, bl. D14, et. 2, ap. 20Botoșani3.50071Grădinaru LilianaMunicipiul Dorohoi, Aleea Iasomiei nr. 5, bl. M7, ap. 1Botoșani3.50072Groza NiculinaMunicipiul Dorohoi, str. Prof. Dimitrie Pompeiu nr. 64, et. 5, ap. 31Botoșani4.00073Ispir ArtorOrașul Săveni, Str. Rozelor nr. 1, bl. R1, sc. A, ap. 2Botoșani3.00074Ispir SalextraMunicipiul Botoșani, Calea Națională nr. 34A, et. 2, ap. 64ABotoșani2.00075Leonte GabrielMunicipiul Dorohoi, Bd. Victoriei nr. 40, bl. C1, et. 1, ap. 9Botoșani4.00076Magopeț Marusia ElenaMunicipiul Dorohoi, Calea Plevnei nr. 18, bl. O3, et. 4, ap. 14Botoșani3.00077Podariu AuricaMunicipiul Botoșani, bd. George Enescu nr. 1, sc. B, et. 1, ap. 7Botoșani3.00078Ripiciac IulianaSatul Unțeni, comuna UnțeniBotoșani3.50079Roșu IonelaOrașul Darabani, str. Câmpeni nr. 17Botoșani6.00080Scutariu CostacheSatul Havârna, comuna HavârnaBotoșani7.00081Stoica SandiMunicipiul Dorohoi, Calea Națională nr. 34 A, ap. 26Botoșani2.50082Ungureanu AdelaMunicipiul Botoșani, str. Col. Victor Tomoroveanu nr. 17, et. 1, ap. 28Botoșani2.50083Ursuleanu DanielaLocalitatea Loturi Enescu, nr. 34, municipiul DorohoiBotoșani3.00084Dumitrașcu IosifMunicipiul Brașov, Fundătura Hărmanului nr. 18A, bl. 18, sc. D, et. 2, ap. 9Brașov4.00085Hășmășan AndreeaMunicipiul Brașov, calea București nr. 86, bl. 1, sc. B, ap. 15 (domiciliul legal), calea București nr. 66, ap. 8 (domiciliul în fapt)Brașov24.00086Luca Simona CristinaOrașul Râșnov, șos. Predeal nr. 61Brașov24.00087Todică Ovidiu NicolaeMunicipiul Brașov, Str. Cavalului nr. 2D5 (domiciliul legal), municipiul Brașov, str. Dacia nr. 5, ap. 1 (domiciliul în fapt)Brașov29.00088Baciu FanacheComuna Roșiori, Str. Magnoliei nr. 8Brăila7.00089Băcilă VetaComuna Vișani, satul Vișani, Str. Școlii nr. 530Brăila7.00090Andrei CosticăComuna Balta Albă, satul Balta AlbăBuzău4.00091Anița DanielaComuna Mărăcineni, satul Potoceni, str. Luntraru nr. 11Buzău4.00092Ariciu MelaniaComuna Pârscov, satul Pârscov, nr. 642Buzău4.00093Bădoiu MariaMunicipiul Buzău, str. General Grigore Baștan nr. 14, bl. B, sc. B, et. 4, ap. 79Buzău4.00094Bărăgoi AlexandruMunicipiul Buzău, Str. Plevnei nr. 30 (fără forme legale)Buzău4.00095Besnea MihaelaComuna Cernătești, satul Cernătești, Str. Zambilei nr. 4Buzău4.00096Bostan Adrian-FlorinComuna Beceni, satul Valea Părului, str. Saturn nr. 2Buzău7.00097Ciocan AnaMunicipiul Buzău, Str. Victoriei nr. 40 bisBuzău4.00098Cîrstea AnicaComuna Bisoca, satul SărileBuzău7.00099Constanda MihaelaComuna Luciu, satul Luciu, nr. 59Buzău4.000100Cosma LiliMunicipiul Buzău, str. Frăsinet, bl. C14, ap. 4Buzău4.000101Dragomir Cristina AndreeaComuna Zărnești, satul FundeniBuzău4.000102Găvăneanu AnișoaraComuna Beceni, satul Valea Părului, nr. 288Buzău7.000103Ghiță MarianComuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat, nr. 8Buzău7.000104Lalu PetricăComuna Săgeata, satul DâmbrocaBuzău4.000105Manea AnaComuna Vernești, satul Cândești, str. Erou Slt. Romeo Necula nr. 108Buzău4.000106Marin OlguțaComuna Balta Albă, satul Amara, Str. Bălții nr. 30Buzău4.000107Măican MarinelMunicipiul Râmnicu Sărat, Str. Lalelelor nr. 40Buzău4.000108Mînzală IonuțComuna Mânzălești, satul Gura Bădicului, nr. 12Buzău7.000109Oancă-Năstase CristinaMunicipiul Buzău, str. Valea Buzăului nr. 5, bl. 2, et. 1, ap. 24Buzău2.000110Păduraru NeculaeComuna Podgoria, satul PleșeștiBuzău4.000111Pârcea ToaderComuna Balta Albă, satul Balta Albă, str. Prof. Mocanu Gheorghe nr. 2Buzău3.000112Popa RozinaComuna Ziduri, satul Ziduri, Str. Școlii nr. 69Buzău4.000113Radu AuricaComuna Glodeanu Sărat, satul Glodeanu Sărat, Str. Școlii nr. 59Buzău4.000114Răducan LenuțaMunicipiul Buzău, Str. Haiducului nr. 6ABuzău4.000115Solomon Nicolae ClaudiuMunicipiul Râmnicu Sărat, Bd. Digului, bl. 17B, et. 2, ap. 19Buzău4.000116Tudor VasileComuna Balta Albă, satul BăileBuzău2.000117Vișan RaduComuna Rușețu, satul RușețuBuzău7.000118Vlădoiu Constantin-TudorelComuna Săhăteni, satul SăhăteniBuzău4.000119Cornea CorinaOrașul Oravița, Str. Crinilor nr. 77Caraș-Severin7.000120Olariu Persida CorolinaMunicipiul Reșița, str. Rândul 3 nr. 36Caraș-Severin4.000121Bornea Florinel-PinteaSatul Plătărești, comuna PlătăreștiCălărași3.000122Cartan VirgilMunicipiul Oltenița, Str. 22 Decembrie nr. 80ACălărași6.000123Iordan EugenMunicipiul Călărași, Aleea Constructorului nr. 11, bl. J28, sc. 1, et. 2, ap. 41Călărași300124Scorțaru AnaComuna Nana, satul Nana, str. Ștefan cel Mare nr. 49Călărași5.000125Tănase MarianaMunicipiul Călărași, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 1 bisCălărași3.000126Tîrziu TeodorSatul Lunca Vișagului, nr. 2B, comuna PoieniCluj7.000127Vasc AurelSatul Bucea, nr. 169, comuna NegreniCluj7.000128Dima MariaMunicipiul Constanța, Aleea Umanității nr. 6, bl. HC3, ap. 11Constanța7.500129Denes Zita-NoemiMunicipiul Sfântu Gheorghe, str. Vasile Goldiș nr. 20, bl. 16, sc. D, et. 3, ap. 16Covasna10.000130Godea EugeniaSatul Dobârlău, comuna Dobârlău, nr. 148Covasna3.000131Keresztes IringoOrașul Covasna, str. Gábor Áron nr. 50Covasna1.000132Pătrunjel StoianSatul Valea Dobârlăului, comuna Dobârlău, nr. 122Covasna3.000133Serac Dorel CornelMunicipiul Sfântu Gheorghe, str. Nicolae Iorga nr. 59, bl. 10, sc. F, et. 2, ap. 10Covasna10.000134Barbu MihaelaComuna Dragomirești, satul Mogoșești, Str. Principală nr. 160ADâmbovița1.000135Bădilă FloricaComuna Cojasca, satul Iazu, str. Mielul lui Gurumă nr. 244ADâmbovița3.000136Băjenaru LenuțaComuna Dragomirești, satul Râncăciov, Str. Covrigarilor nr. 29Dâmbovița500137Bănărescu VasilaComuna Vârfuri, satul Cârlănești, nr. 77Dâmbovița2.500138Budașcu Lăcrămioara-FlorinaOrașul Fieni, str. Învățător Constantin Popescu nr. 2ADâmbovița500139Burlacu VeronicaComuna Râu Alb, satul Râu Alb de Jos, Str. Principală nr. 40Dâmbovița4.000140Constantin Mihaela-IzabelaComuna I.L Caragiale, satul I.L. Caragiale, nr. 613Dâmbovița4.000141Coroiu IosifComuna Văleni-Dâmbovița, satul Văleni-Dâmbovița, nr. 88Dâmbovița3.000142Dinu ConstantinComuna Ocnița, satul Ocnița, Str. Prieteniei nr. 28Dâmbovița500143Dinu ValeriaComuna Dărmănești, satul Mărginenii de Sus, str. Ciprian Porumbescu nr. 5Dâmbovița2.000144Dumitrache AdrianComuna Costeștii din Vale, satul Costeștii din Vale, Str. Crizantemelor nr. 18Dâmbovița500145Enache Andreea MihaelaComuna Hulubești, satul Hulubești, nr. 17Dâmbovița1.000146Enăchescu Mihaela-CarmenMunicipiul Târgoviște, Str. Ialomiței nr. 43Dâmbovița1.500147Ene Diana ElenaComuna Runcu, satul Brebu, str. Cepești nr. 30Dâmbovița3.000148Enescu Dan-CornelComuna Crevedia, satul Cocani, Str. Stupilor nr. 129Dâmbovița5.000149Glodeanu Ileana SorinaMunicipiul Târgoviște, bd. Ion C. Brătianu nr. 58, bl. 29C, ap. 7Dâmbovița3.000150Ilie MagdalenaOrașul Fieni, str. Învățător Constantin Popescu nr. 2Dâmbovița300151Ionescu Florentina MihaelaComuna Ulmi, satul Dumbrava, Str. Legumelor nr. 3Dâmbovița1.500152Iordan MariaMunicipiul Moreni, bd. Panduri nr. 5, bl. D7A, et. 3, ap. 14Dâmbovița500153Mocancea Elena AdinaComuna Runcu, satul Runcu, Str. Principală nr. 91Dâmbovița3.000154Mocanu PetruțaMunicipiul Târgoviște, calea Câmpulung nr. 146Dâmbovița500155Munteanu Ana MariaMunicipiul Târgoviște, Str. Ciocârliei nr. 5BDâmbovița1.000156Nicolae Teodora ElenaComuna Gura Șuții, satul Gura Șuții, nr. 602Dâmbovița3.000157Nicolaescu Ionuț DanielMunicipiul Târgoviște, bd. I.C. Brătianu nr. 30, bl. A2C, ap. 5Dâmbovița4.000158Pomârleanu ElenaComuna Brănești, satul Brănești, str. Grind nr. 22Dâmbovița1.000159Popescu LilianaMunicipiul Moreni, Intrarea Biruinței nr. 16Dâmbovița1.500160Popescu Răzvan CornelComuna I.L. Caragiale, satul I.L. Caragiale, str. Brăniște2 nr. 466Dâmbovița4.000161Radu DumitruComuna Sălcioara, satul Podu Rizii, nr. 67Dâmbovița1.500162Radu Mariana AlinaComuna Doicești, satul Doicești, str. Valea Bradului nr. 17Dâmbovița2.000163Sima IleanaComuna Doicești, satul Doicești, Str. Ialomiței nr. 122Dâmbovița2.000164Sima MirelaComuna Aninoasa, satul Săteni, str. Popa Marin nr. 63Dâmbovița1.500165Stănescu Georgiana DenisaComuna Gura Foii, satul Bumbuia, nr. 89Dâmbovița4.000166Șerb CristinaComuna Malu cu Flori, satul Capu Coastei, nr. 276Dâmbovița4.000167Tudorache Marian MariusComuna Gura Șuții, satul Gura Șuții, nr. 500BDâmbovița2.000168Vasile AuroraComuna Dragomirești, satul Decindeni, Str. Farmaciei nr. 1Dâmbovița1.500169Voicu Florentin-GeorgeComuna Moțăieni, satul Cucuteni, str. Nuțești nr. 9Dâmbovița500170Popescu Daniel MihaiComuna Secu, satul Smadovicioara, nr. 94Dolj7.000171Berechet GicuMunicipiul Galați, str. Alexandru Carnabel nr. 17Galați1.500172Mihai MariaComuna Tulucești, satul Tulucești, Str. Morii nr. 28Galați7.000173Salichi GheorgheMunicipiul Galați, bd. Traian Vuia nr. 2, bl. L2, sc. 2, et. 2, ap. 30Galați3.000174Barbu CristinelSatul Ulmi, comuna Ulmi, Str. Principală nr. 278Giurgiu3.000175Botezatu ConstantinSatul Naipu, comuna Ghimpați, șos. București-Alexandria nr. 112Giurgiu7.000176Bugoiu StelaMunicipiul Giurgiu, fundătura Oncești nr. 4Giurgiu7.000177Dima Mirela-MarianaSatul Prundu, comuna Prundu, str. Linia Mare nr. 85Giurgiu1.500178Dințică SimonaSatul Icoana, comuna Ulmi, intrarea Stoenești nr. 100AGiurgiu3.000179Ghinea MariaSatul Moșteni, comuna UlmiGiurgiu2.000180Ghiocel MăriuțaOrașul Mihăilești, calea București nr. 43Giurgiu7.000181Iordan Ionuț FlorinSatul Pietrișu, Șos. Giurgiului nr. 90, comuna GăujaniGiurgiu4.000182Mihai StelicăSatul Prundu, comuna Prundu, str. Linia Mică I nr. 19Giurgiu2.000183Moldoveanu FlorinSatul Pietrișu, comuna Găujani, Str. Mare nr. 13Giurgiu4.000184Niță Maria CristinaSatul Trestieni, comuna Ulmi, str. Deleni nr. 235Giurgiu2.000185Soare Nicolae ViorelSatul Naipu, comuna Ghimpați, șos. București-Alexandria nr. 114Giurgiu4.000186Stancu GheorgheMunicipiul Giurgiu, bd. București, bl. 202/5D, sc. H, ap. 172Giurgiu1.500187Toaderu DragomirMunicipiul Giurgiu, str. Decebal, bl. 52/2D, sc. A, ap. 10Giurgiu2.000188Zamfir PetreSatul Naipu, comuna GhimpațiGiurgiu7.000189Ardereanu Alina-CristinaMunicipiul Târgu Jiu, str. Gheorghe Doja nr. 8Gorj5.000190Asan ElenaSatul Peștișani, nr. 330, comuna PeștișaniGorj9.000191Bădiță MarioaraMunicipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu nr. 9A, bl. 9 A, sc. 1, ap. 7Gorj6.000192Botea Nicoleta DeliaLocalitatea Ursați, str. Ursați nr. 57, municipiul Târgu JiuGorj5.000193Ciortan ElenaMunicipiul Târgu Jiu, Str. 23 August nr. 90, bl. 90, sc. 1, ap. 16Gorj5.000194Corcodel MarianaMunicipiul Târgu Jiu, str. Sergiu Nicolaescu nr. 8Gorj8.000195Dani PaulaOrașul Rovinari, Str. Castanilor nr. 13, bl. D3, sc. 2, ap. 37Gorj4.000196Dănescu CristinaComuna Bălănești, satul Voiteștii din Deal, Str. Bradului nr. 71Gorj4.000197Gava Maria MonicaComuna Săulești, satul Bibești, Str. Principală 2 nr. 51Gorj4.000198Nicoară MariaMunicipiul Târgu Jiu, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu nr. 12, bl. 12, sc. 6, ap. 19Gorj3.000199Răzuși MariaComuna Bălești, satul Tălpășești, Aleea Tălpășeștilor nr. 52Gorj6.000200Seceleanu ElenaComuna Roșia de Amaradia, satul Sitoaia, nr. 46Gorj7.000201Sulea Maria MagdalenaOrașul Tismana, str. Duiculești nr. 16Gorj7.500202Tătăroiu Dumitru DorinSatul Arcani, nr. 126, comuna ArcaniGorj5.000203Sólyom KatalinComuna Suseni, str. Nagykert nr. 49Harghita15.000204Ivan Ancuța-IoanaMunicipiul Hunedoara, Str. Perintei nr. 3Hunedoara8.000205Moga Cosmin NicolaeComuna Băița, satul Hărțăgani nr. 43Hunedoara7.000206Badea MihaiOrașul Căzănești, Str. Dispensarului nr. 49Ialomița7.000207Borcea ConstantinComuna Sinești, Str. Pădurii nr. 17Ialomița4.000208Damian IonelaMunicipiul Slobozia, Aleea Parcului nr. 1, bl. H1, sc. E, et. 2, ap. 92Ialomița7.000209Dragnea SorinSatul Broșteni, comuna Ion Roată, Str. Sudului nr. 21Ialomița2.000210Dumitru Fănica-NicoletaSatul Broșteni, comuna Ion Roată, str. Birlic nr. 33Ialomița2.000211Ghinea IonelComuna Alexeni, satul Alexeni, Str. Apusului nr. 13Ialomița7.000212Ivanov Valentina GeorgianaMunicipiul Slobozia, Aleea Parcului nr. 8, bl. B1/34, sc. C, ap. 33Ialomița4.000213Lupu Eugen FlorinMunicipiul Slobozia, Șos. Nordului nr. 12, bl. T1, sc. B, et. 1, ap. 5Ialomița4.000214Medeșan Mădălina AndreeaMunicipiul Slobozia, bd. Matei Basarab nr. 27, bl. 160, sc. C, ap. 2Ialomița4.000215Munteanu GeorgianaSatul Bordușani, comuna BordușaniIalomița4.000216Necula Valentin-CiprianComuna Traian, satul Traian, Str. Narciselor nr. 229Ialomița10.000217Nițoi IonSatul Broșteni, comuna Ion Roată, Str. Câmpului nr. 22Ialomița4.000218Paraschiv VasilicaOrașul Căzănești, str. Gavrilescu nr. 37Ialomița7.000219Rață Marius-SorinComuna Cosâmbești, satul Cosâmbești, Aleea Crinilor nr. 2Ialomița7.000220Scolnicu Teodora AlexandraMunicipiul Fetești, Str. Promenadei nr. 4 (reședința)Ialomița4.000221Soare NicoletaSatul Cegani, comuna BordușaniIalomița4.000222Taraș Lili MarianaMunicipiul Slobozia, str. Cuza Vodă nr. 8, bl. 1C, sc. B, et. 3, ap. 8Ialomița4.000223Aftanache VioricaOrașul Hârlău, satul Pârcovaci, nr. 665Iași7.000224Aignatoae MihaiComuna Deleni, satul Poiana, Str. Adevărului nr. 190Iași3.000225Albert GetaMunicipiul Iași, str. Bularga nr. 14 A, parter, ap. 9Iași4.000226Andrieș NeculaiMunicipiul Iași, str. Prof. Ernest Ungureanu nr. 26 AIași4.000227Bojică IleanaComuna Miroslava, satul Horpaz, Str. Nouă nr. 91E.1Iași7.000228Busuioc RozîcaComuna Lungani, satul ZmeuIași3.000229Capră FlorițaComuna Mironeasa, satul MironeasaIași5.000230Cazacu LenuțaComuna Alexandru I. Cuza, satul KogălniceniIași3.000231Chelaru EmiliaComuna Ungheni, satul UngheniIași10.000232Chetroi PetruComuna Lungani, satul Zmeu, str. Înv. Dumitriu Alexandru nr. 43Iași3.000233Cojocariu VasileMunicipiul Iași, str. Vasile Lupu nr. 90, bl. Z, sc. F, et. 1, ap. 4Iași4.000234Creangă Ilie ConstantinMunicipiul Iași, str. Bucium nr. 34, bl. C1, et. 2, ap. 7 (domiciliul legal), municipiul Iași, str. Bucium nr. 34, bl. C1, et. 1, ap. 9 (fără forme legale)Iași4.000235Cucuteanu Gioconda-LucicaMunicipiul Iași, str. Sarmisegetuza nr. 8, bl. R13, sc. D, parter, ap. 1Iași4.000236Daniluc LucicaMunicipiul Iași, bd. Tudor Vladimirescu nr. 34, bl. C2, sc. B, et. 3, ap. 17Iași4.000237David MariaComuna Ciurea, satul Curături, Str. Verde nr. 59Iași6.000238Ferariu PetronelaMunicipiul Iași, str. Decebal nr. 1, bl. Cantemir, et. 2, ap. 71Iași2.000239Garcea VasileComuna Ruginoasa, satul Dumbrăvița, str. George Topîrceanu nr. 30Iași4.000240Grădinariu TeodoraComuna Ciurea, satul Piciorul Lupului, Str. Marginii nr. 23Iași6.000241Grosu MihaiComuna Rediu, satul Rediu, Str. Ulmului nr. 37 (domiciliul legal), comuna Rediu, satul Breazu, șos. Valea Rediului nr. 507 (fără forme legale)Iași3.500242Iftimia IonelaOrașul Hârlău, str. Vasile Gheorghiu nr. 10, bl. T5, et. 2, ap. 8Iași10.000243Iftimia NicoletaOrașul Hârlău, str. Dealul Viilor nr. 17BIași10.000244Lungu ȘtefanComuna Voinești, satul Voinești, str. Lungani nr. 38Iași7.000245Marin MihaiMunicipiul Iași, șos. Păcurari nr. 46, bl. 553, sc. A, et. 1, ap. 1Iași4.000246Mănescu ElenaComuna Sirețel, satul BerezlogiIași4.000247Mărguță Elena-LăcrămioaraComuna Comarna, satul Osoi, nr. 451BIași4.000248Mihailescu ElenaMunicipiul Iași, șos. Nicolina nr. 44, bl. 971, sc. A, et. 4, ap. 16Iași4.000249Mihorande Diana-MihaelaMunicipiul Iași, str. Vasile A. Urechia nr. 39 bis (domiciliul legal), municipiul Iași, str. Codrescu nr. 6 - Fundația Hecuba Iași (domiciliul în fapt)Iași4.000250Molotac FlorițaComuna Sirețel, satul SirețelIași3.000251Mutrescu IulianMunicipiul Iași, șos. Rediu nr. 8A, bl. 482D, sc. tr. 2, et. 4, ap. 23Iași4.000252Olinicenco-Alexandrescu EugenComuna Voinești, satul Voinești, Str. Micșunelelor nr. 4Iași7.000253Oncică IonuțComuna Lungani, satul Zmeu, str. Ion Neculce nr. 18Iași4.000254Oncică LucrețiaComuna Lungani, satul Zmeu, str. Dumitru Potoroacă nr. 20Iași3.000255Pădureț IonComuna Popricani, satul Vulturi, str. Regina Maria nr. 142Iași7.000256Pintilie MarianaComuna Ceplenița, satul Ceplenița, str. Dealul Papeș nr. 23Iași4.000257Pișta NeculaeComuna Deleni, satul Deleni, Str. Dumbrăvii nr. 716Iași4.000258Pleșu Sorin-DanielMunicipiul Onești, Bd. Republicii nr. 23, sc. A, ap. 8 (domiciliul legal), comuna Rediu, satul Horlești, Șos. Nordului nr. 27A (domiciliul în fapt)Iași6.000259Popa VictorComuna Ipatele, satul Bâcu, nr. 82Iași4.000260Popovici MariaMunicipiul Iași, str. Vasile Lupu nr. 106, bl. C4, sc. C, et. 2, ap. 2Iași6.000261Rățoi MariaMunicipiul Iași, Șos. Națională nr. 51, bl. C2, sc. A, et. 9, ap. 37Iași8.000262Stavarache ConstantinMunicipiul Iași, str. Mircea cel Bătrân nr. 5, bl. R5, sc. A, et. 4, ap. 17Iași8.000263Stănescu OltițaComuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Arcașului nr. 3Iași7.000264Șerban ConstantinMunicipiul Iași, str. Șapte Oameni nr. 34 (domiciliul legal), municipiul Iași, str. Ciurchi nr. 113, bl. F2, sc. A, parter, ap. 2 (domiciliul în fapt)Iași4.000265Balabeș GeorgianaSatul Ciolpani, comuna Ciolpani, Str. Stadionului nr. 55Ilfov7.000266Matei FlorentinaSatul Izvorani, comuna Ciolpani, str. Nicolae Grigorescu nr. 106Ilfov7.000267Cîrlig NicolinaMunicipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Slt. Eugen Mareș nr. 8, bl. U7, sc. 2, et. 1, ap. 8Mehedinți4.000268Ițcuș Constantin AlexandruMunicipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Vrancea nr. 19Mehedinți4.000269Petnais Florin IonuțComuna Breznița-Ocol, satul Breznița-Ocol, str. Carol I nr. 48AMehedinți4.000270Kelemen ElizsabetaComuna Hodoșa, satul Isla, nr. 42Mureș7.000271Mîrza Ioan LobanOrașul Ungheni, satul Vidrasău, nr. 198Mureș7.000272Toni BiancaOrașul Ungheni, satul Vidrasău, nr. 172Mureș7.000273Grigoraș SimonaMunicipiul Piatra-Neamț, str. Izvoare, vila 1, ap. 1Neamț3.000274Muraru CătălinMunicipiul Piatra-Neamț, str. Mihai Eminescu nr. 29, bl. D10, sc. A, et. 1, ap. 4Neamț4.000275Oprea ValentinComuna Bălțătești, satul Bălțătești, str. Slt. Mihai Oprea nr. 7Neamț1.000276Ailincăi MariaOrașul Bicaz, Str. Bistriței nr. 17Neamț7.000277Anton MariaComuna Răucești, satul Oglinzi, Str. Fagului nr. 6Neamț5.000278Arsinoaia ValentinSatul Cracăul Negru, comuna CrăcăoaniNeamț7.000279Beșa LucianMunicipiul Piatra-Neamț, Str. Progresului nr. 2, bl. S11, sc. A, ap. 19Neamț1.000280Buliga MariaSatul Bucium, comuna Valea UrsuluiNeamț4.000281Ciobanu IosifComuna Sagna, satul Sagna, Str. Bisericii nr. 12Neamț7.000282Cojocaru EugeniaSatul Oșlobeni, Str. Gaterului nr. 31, comuna BodeștiNeamț7.000283Dumitrache AdrianaMunicipiul Piatra-Neamț, str. Alexandru Lăpușneanu nr. 71, bl. A3, sc. B, ap. 21 (domiciliul legal), municipiul Piatra-Neamț, Str. Merilor nr. 8 (domiciliul în fapt)Neamț5.000284Gustu FeliciaSatul Tupilați, str. Cotună nr. 12, comuna TupilațiNeamț4.000285Humă Cătălin IoanSatul Negrești, str. Mănăstirea Horaița nr. 117, comuna NegreștiNeamț7.000286Hurdubei GabrielComuna Tupilați, satul Tupilați, str. Chifoaia Veche nr. 14Neamț5.000287Irimia Gheorghe-AugustusMunicipiul Piatra-Neamț, Str. Păstrăvului nr. 23Neamț3.000288Irimia Valentin MihaiMunicipiul Piatra-Neamț, Str. Uzinei, bl. F 35, sc. B, ap. 25Neamț7.000289Lazaschevici Maria-ClaudiaMunicipiul Piatra-Neamț, Str. Tipografului nr. 9Neamț7.000290Machidon AdrianaSatul Turturești, Str. Vilelor nr. 39, comuna GirovNeamț7.000291Manolache ElenaSatul Rădeni, Str. Lăutarilor nr. 13, comuna PăstrăveniNeamț2.500292Manolache IoanMunicipiul Târgu-Neamț, Str. Luncii nr. 24Neamț3.000293Marian AnișoaraSatul Sărata, comuna DobreniNeamț7.000294Metodiev Erika IsabelMunicipiul Roman, str. C.A. Rosetti nr. 11Neamț5.000295Moale ConstantinSatul Cut, Str. Teiului nr. 335, comuna Dumbrava RoșieNeamț4.000296Moțoc MirceaComuna Oniceni, satul SolcaNeamț2.000297Munteanu TitiComuna Girov, satul Versești, str. Sf. Dimitrie nr. 156Neamț4.000298Nastasă ValericaMunicipiul Târgu-Neamț, str. Horia, Cloșca și Crișan nr. 19Neamț5.000299Oprișan IonSatul Tupilați, str. Tomescu nr. 28, comuna TupilațiNeamț4.000300Pachițanu DanielaMunicipiul Piatra-Neamț, str. Izvor nr. 1Neamț3.000301Paraschiv Florin-BogdanOrașul Târgu-Neamț, str. Vultur nr. 25ANeamț3.000302Păduraru IrinaSatul Văratec, str. Codrii de Aramă nr. 1, comuna AgapiaNeamț7.000303Răcaru VasileSatul Versești, str. În Poiană nr. 115, comuna GirovNeamț5.000304Sârboaia ElenaSatul Izvorul Alb, orașul BicazNeamț7.000305Socea-Gafton ElenaComuna Piatra Șoimului, satul Piatra Șoimului, Str. Pughinei nr. 23Neamț3.000306Spînu MihaelaComuna Girov, satul Turturești, str. Înv. Gheorghe Popovici nr. 217Neamț5.000307Stamate Dorina AncuțaComuna Răucești, satul Răucești, Str. Mieilor nr. 6Neamț4.000308Șlir GabrielaMunicipiul Roman, str. Smirodava, bl. 27, ap. 46Neamț3.000309Torcaru LiviuOrașul Roznov, Str. Trandafirilor I nr. 31Neamț7.000310Toronilă Ion DanielComuna Cândești, satul CândeștiNeamț2.000311Țugui ConstantinComuna Girov, satul Gura Văii, str. Prof. Dumitru Trifan nr. 160Neamț3.000312Ungureanu IoanOrașul Târgu-Neamț, bd. Ștefan cel Mare, bl. E2, ap. 18Neamț5.000313Ungureanu Vasile CătălinOrașul Târgu-Neamț, Bd. 22 Decembrie, bl. M8, sc. C, et. 3, ap. 34Neamț7.000314Vezeteu MariaSatul Tupilați, str. Vizitiu nr. 8, comuna TupilațiNeamț4.000315Vezetiu VasileSatul Hanul Ancuței, str. Rateș nr. 5, comuna TupilațiNeamț3.500316Zargiu Spania-MariaOrașul Roznov, str. N. Roznovanu nr. 142Neamț4.000317Băluță GheorghițaComuna Ipotești, satul Ipotești, Str. Principală nr. 79Olt1.000318Bolnavu Adriana-LucianaComuna Văleni, satul Văleni, intrarea Pielcan nr. 4Olt3.000319Borhoată Mariana GeorgetaComuna Pleșoiu, satul Doba, str. A.I. Cuza nr. 72Olt2.500320Ciucă MioaraMunicipiul Slatina, str. Grădiște nr. 122/87AOlt7.000321Cocarică Geanina IoanaComuna Vulturești, satul Vulturești, str. Vulturescu nr. 18Olt3.000322Cojocaru MarinicaComuna Strejești, satul Strejești, Str. Libertății nr. 152Olt3.000323Constantin MaradonaOrașul Drăgănești-Olt, Str. Cireșului nr. 45Olt4.000324Crăciun Alexandra ClaudiaOrașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 211, bl. G5, sc. 3, et. 3, ap. 44Olt3.000325Crăciun MirceaMunicipiul Slatina, str. Grădiște nr. 89AOlt7.000326Croitoru LucrețiaOrașul Balș, str. Frații Buzești nr. 110Olt7.000327Dănciulescu LeanăComuna Sprâncenata, satul Bârseștii de Sus, Str. Florilor nr. 30Olt7.000328Dîrsan ConstantinMunicipiul Slatina, str. Grădiște nr. 91/89Olt7.000329Dîrsan MarianaMunicipiul Slatina str. Grădiște nr. 91Olt7.000330Dobrescu MirelaComuna Izbiceni, satul Izbiceni, Str. Corabiei nr. 74Olt5.000331Dulcă GabrielMunicipiul Slatina, str. Drăgănești nr. 23, bl. G2, sc. A, et. 3, ap. 41Olt4.000332Dumitrescu DanielComuna Gârcov, satul Ursa, Str. Pătrului nr. 34Olt2.000333Dursan Anghel FlorinMunicipiul Slatina, str. Grădiște nr. 78COlt7.000334Eremia Elena Alexandra TamaraMunicipiul Caracal, Str. Poporului nr. 23A (domiciliul legal), municipiul Slatina, str. Mânăstirea Clocociov nr. 1P (domiciliul în fapt)Olt1.000335Gheorghe Ana-BiancaMunicipiul Slatina, str. Grădiște nr. 89BOlt7.000336Gheorghe Doru BogdanComuna Curtișoara, Str. Libertății nr. 41Olt10.000337Ghițan AlexandruComuna Vâlcele, satul Bărcănești, Str. Bărcăneștilor nr. 76Olt7.000338Grigore LiaComuna Movileni, satul Bacea, Str. Principală nr. 55Olt10.000339Ilinca Alina-NicoletaOrașul Balș, str. N. Bălcescu nr. 211, bl. G5, sc. 3, et. 4, ap. 62Olt3.000340Ionicioiu FloreaOra […]

PRIM-MINISTRU

ILIE-GAVRIL BOLOJAN

București, 3 septembrie 2026. Nr. 692.

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, interimar,

Oana-Clara Gheorghiu p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale,

interimar,

Silvia Monica Dinică,

secretar de stat

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,

Kövér Orsolya-Mária,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor,

Florin-Alexandru Zaharia,

Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 746, la paginile 4–15. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.