Înapoi la Legislație

HG nr. 69/2005 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
6

Pe scurt

HG nr. 69/2005: HOTĂRÂRE nr. 69 din 21 ianuarie 2005 (*actualizată*) pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea și transportul persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică (actualizată până la data de 26 ianuarie 2007*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
6 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 69 din 21 ianuarie 2005 (*actualizată*) pentru stabilirea unor măsuri privind cazarea și transportul persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică (actualizată până la data de 26 ianuarie 2007*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe plata din bugetul instituțiilor pe care le conduc a unei sume forfetare pe luna, fără a fi necesară decontarea acesteia, către persoanele care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, pentru suportarea cheltuielilor de cazare în municipiul București.

(2)

Cuantumul sumei forfetare prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al fiecărui ordonator principal de credite, fără a se depăși 12 milioane lei pe luna, cu încadrarea în bugetul autorității publice respective.

(3)

Nu beneficiază de prevederile alin. (1) persoanele care au domiciliul în municipiul București și nici persoanele cărora le sunt atribuite efectiv locuințe de serviciu potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001 .

Art. 2

(1)

Ordonatorii principali de credite bugetare sunt autorizați sa aprobe suportarea din bugetele instituțiilor publice pe care le conduc a cheltuielilor aferente cazării la hotelurile din municipiul București a persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite, precum și a persoanelor care ocupa funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică în cadrul instituției, cărora nu li s-au putut asigura locuințe în municipiul București, în condițiile legii.

(2)

Cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se pot deconta în limita tarifelor efectiv plătite de acestea pentru o camera în hoteluri încadrate în categorii de până la 4 stele inclusiv.

(3)

Se pot deconta cheltuielile de cazare pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și în cazul în care acestea ocupa apartamente în hoteluri din municipiul București, iar tarifele pentru cazare în astfel de situații nu depășesc tarifele percepute pentru o camera în hoteluri încadrate în categorii de până la 4 stele inclusiv.

(4)

Prevederile prezentului articol se aplică în cazul demnitarilor care nu optează pentru acordarea sumei forfetare prevăzute la art. 1.

Art. 3

Persoanele prevăzute la art. 1 și 2 beneficiază lunar și de 4 deplasări dus-întors între municipiul București și localitatea în care își au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale căror cheltuieli se decontează în condițiile legii.

Art. 4

Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" are obligația de a asigura, prin valorificarea fondului imobiliar exceptat de la aplicarea prevederilor cap. II din Ordonanța Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", aprobată cu modificări prin Legea nr. 640/2002 , locuințe de serviciu pentru persoanele prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 80/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001 .

Art. 5

(1)

Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu anul 2005.

(2)

Prevederile art. 2 se aplică până la data de 31 decembrie 2007, inclusiv.

Art. 6

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga

a)

Hotărârea Guvernului nr. 160/2001 privind modul de suportare a cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 15 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare

b)

Hotărârea Guvernului nr. 588/2001 privind stabilirea și plata sumelor forfetare pentru cazarea persoanelor care ocupa unele funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 30 iunie 2001.

HG nr. 69/2005 – text integral | LawChat