HOTĂRÂRE nr. 642 din 29 iunie 2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Criteriile de clasificare a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pe baza criteriilor prevăzute la art. 1, precum și a procedurii prezentate în anexă inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență stabilesc încadrarea localităților, instituțiilor publice și operatorilor economici în clasificarea din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice locale, conducerile instituțiilor publice și ale operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, vor pune la dispoziție inspectoratelor județene și al municipiului București pentru situații de urgență datele și informațiile necesare, corespunzătoare criteriilor de clasificare.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, în cadrul centrelor operaționale din inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență se întocmește catalogul local cuprinzând clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.
În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin Centrul Operațional Național, centralizează datele din catalogul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale în Catalogul național cuprinzând clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice.
În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice și operatorii economici vor efectua analize de risc în detaliu, vor delimita geografic și vor constitui bănci de date informatizate privind aceste riscuri, care vor fi reactualizate periodic și integrate în sistemul național de monitorizare.
Anual cataloagele locale și cel național se actualizează prin grija inspectoratelor județene și al municipiului București pentru situații de urgență, respectiv a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Anexa nr. C
RITERII DE CLASIFICARE a unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice
Riscurile care se iau în considerație pentru clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile sunt
riscuri naturale
cutremure
alunecări și prăbușiri de teren
inundații
fenomene meteorologice periculoase
avalanșe
incendii de pădure
riscuri tehnologice
accidente chimice
accidente nucleare
incendii în masă
accidente grave pe căi de transport
eșecul utilităților publice
riscuri biologice
epidemii
epizootii/zoonoze.
Elementele expuse riscurilor specifice care se au în vedere sunt
populația
animalele
proprietatea
activitățile social-economice
mediul înconjurător.
Prin risc se înțelege nivelul de pierderi preconizat, în sens probabilistic, estimat în victime, proprietăți distruse, activități economice întrerupte, impact asupra mediului datorită manifestării unui hazard într-o anumită zonă și cu referire la o anumită perioadă de timp.
Încadrarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici în clase de risc se face în baza analizei de risc.
Analiza de risc este metoda de cuantificare a riscurilor pe baza identificării riscului, determinării frecvenței evenimentelor și consecințelor asupra elementelor expuse ale fiecărui eveniment pentru fiecare tip de risc specific.
În funcție de frecvența și de consecințele situațiilor de urgență generate de tipurile de riscuri specifice, riscul poate fi principal sau secundar.
Pentru clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, în catalogul național și în cataloagele locale se vor folosi acronime.
Acronimele, modul de alocare și semnificația lor sunt prezentate în tabelul de mai jos: Tabel - Modul de alocare a acronimelor asociate riscurilor Nr. crt. Tipul de risc Principal Secundar
Cutremur C c
Alunecare/prăbușire de teren A(t)/P(t) a(t)/p(t)
Inundație I(d) i(d)
Secetă S s
Avalanșă A(v) a(v)
Incendiu de pădure I(p) i(p)
Accident chimic A(ch) a(ch)
Accident nuclear A(n) a(n)
Incendiu în masă I(m) i(m)
Accident grav de transport A(tp) a(tp)
Eșecul utilităților publice E(up) e(up)
Epidemie E(d) e(d)
Epizootie E(z) e(z)
Clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, se face în baza încadrării în criterii de clasificare.
Încadrarea se realizează prin aplicarea criteriilor cuprinse în prezenta anexă și poate avea și alte valori decât cele specificate, justificată în baza unui studiu de risc efectuat de către instituții abilitate.
Clasificarea unităților administrativ-teritoriale din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, constituie criteriul de bază pentru
stabilirea structurii, specializării și amplasării serviciilor publice profesioniste și voluntare
dotarea cu mijloace tehnice și materiale de intervenție, aparatură și echipamente de protecție a structurilor profesioniste și voluntare pentru intervenție în situații de urgență
întocmirea schemei de acoperire a riscurilor de către inspectoratele județene și al municipiului București pentru situații de urgență
elaborarea planurilor pentru gestionarea situațiilor de urgență
stabilirea tematicii de pregătire și a exercițiilor pentru structurile profesioniste și voluntare pentru intervenție în situații de urgență
conștientizarea populației asupra riscurilor specifice și informarea acesteia cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru reducerea efectelor negative și adoptarea unui comportament adecvat în situații de urgență.
Clasificarea instituțiilor publice/operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile, în funcție de tipurile de riscuri specifice, constituie criteriul de bază pentru
stabilirea structurilor proprii de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor situațiilor de urgență la care sunt expuse/expuși
dotarea cu mijloace tehnice și cu materiale de intervenție, aparatură și echipamente de protecție a structurilor de intervenție în situații de urgență
întocmirea schemei proprii de acoperire a riscurilor
elaborarea planurilor de gestionare a situațiilor de urgență
stabilirea tematicii de pregătire și a exercițiilor pentru personalul și structurile proprii de intervenție în situații de urgență
determinarea frecvenței auditului intern efectuat în cadrul sistemului de management al riscului
conștientizarea personalului propriu și a populației potențial afectate în ceea ce privește riscurile specifice și informarea acesteia cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru reducerea efectelor negative și adoptarea unui comportament adecvat în situații de urgență
Criterii de clasificare a unităților administrativ-teritoriale Unitățile administrativ-teritoriale sunt clasificate astfel
Din punct de vedere al expunerii la riscul de cutremur
unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă seismică de intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara MSK
unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă seismică de intensitate mai mică de VII pe scara MSK
Din punct de vedere al expunerii la riscul de alunecări/prăbușiri de teren
unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren sau afectată de alunecări primare/reactivate
unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă cu potențial mediu/scăzut de producere a alunecărilor de teren sau neafectată de alunecări primare/reactivate
Din punct de vedere al expunerii la riscul de inundații
unitate administrativ-teritorială potențial afectată de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, depășește 100 mm/24 h
unitate administrativ-teritorială neafectată de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, este mai mică de 100 mm/24 h
Din punct de vedere al expunerii la riscul de secetă
unitate administrativ-teritorială situată în zone cu risc față de fenomenul de secetă
unitate administrativ-teritorială situată în afara zonelor cu risc față de fenomenul de secetă
Din punct de vedere al expunerii la riscul de avalanșe
unitate administrativ-teritorială dispusă în zonă de munte
unitate administrativ-teritorială dispusă în podiș/deal/câmpie
Din punct de vedere al expunerii la riscul de incendii de pădure
unitate administrativ-teritorială situată în zona de influență a unui incendiu de pădure
unitate administrativ-teritorială situată în afara zonei de influență a unui incendiu de pădure
Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident chimic
unitate administrativ-teritorială situată în interiorul zonelor de planificare la urgență chimică
unitate administrativ-teritorială situată în exteriorul zonelor de planificare la urgență chimică
Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident nuclear
unitate administrativ-teritorială situată în interiorul zonelor de planificare la urgență nucleară
unitate administrativ-teritorială situată în exteriorul zonelor de planificare la urgență nucleară
Din punct de vedere al riscului la incendii în masă
unitate administrativ-teritorială situată în zona de influență a incendiilor în masă
unitate administrativ-teritorială situată în afara zonelor de influență a incendiilor în masă
Din punct de vedere al riscului la accidente grave pe căi de transport
unitate administrativ-teritorială cu trafic intens
unitate administrativ-teritorială cu trafic moderat sau redus
Din punct de vedere al riscului de eșec al utilităților publice
unitate administrativ-teritorială dependentă de un sistem centralizat de utilități publice
unitate administrativ-teritorială dependentă de două sau de mai multe sisteme centralizate de utilități publice ori fără sistem centralizat de utilități publice
Din punct de vedere al expunerii la riscul epidemiologic
unitate administrativ-teritorială cu risc crescut
unitate administrativ-teritorială cu risc mediu sau scăzut
Din punct de vedere al expunerii la riscul epizootic
unitate administrativ-teritorială cu risc crescut
unitate administrativ-teritorială cu risc mediu sau scăzut
Criterii de clasificare a instituțiilor publice și operatorilor economici Instituțiile publice și operatorii economici sunt clasificați astfel
Din punct de vedere al expunerii la riscul de cutremur
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă seismică de intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara MSK
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă seismică de intensitate mai mică de VII pe scara MSK
Din punct de vedere al expunerii la riscul de alunecări/prăbușiri de teren
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă cu potențial ridicat de producere a alunecărilor de teren sau afectată de alunecări primare/reactivate
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonă cu potențial mediu/scăzut de producere a alunecărilor de teren sau neafectată de alunecări primare/reactivate
Din punct de vedere al expunerii la riscul de inundații
instituție publică/operator economic potențial afectată/ afectat de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, depășește 100 mm/24 h
instituție publică/operator economic neafectată/neafectat de inundații datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor pe torenți sau unde cantitatea maximă de precipitații, înregistrată în ultimii 100 de ani, este mai mică de 100 mm/24 h
Din punct de vedere al expunerii la riscul de secetă
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zone cu risc față de fenomenul de secetă
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor cu risc față de fenomenul de secetă
Din punct de vedere al expunerii la riscul de incendii de pădure
instituție publică/operator economic situată/situat în zona de influență a incendiului de pădure
instituție publică/operator economic situată/situat în afara zonei de influență a incendiului de pădure
Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident chimic
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zonele de planificare la urgență chimică
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor de planificare la urgență chimică
Din punct de vedere al expunerii la riscul de accident nuclear
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în zona de planificare la urgență nucleară
instituție publică/operator economic dispusă/dispus în afara zonelor de planificare la urgență nucleară.