Înapoi la Legislație

HG nr. 638/1999 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
125

Pe scurt

HG nr. 638/1999: HOTĂRÂRE nr. 638 din 5 august 1999 privind aprobarea Regulamentului de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice și a Normativului-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
125 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 638 din 5 august 1999 privind aprobarea Regulamentului de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice și a Normativului-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 30

(1)

Comisiile locale, agenții economici care au obiective ce pot fi afectate de inundatii și fenomene meteorologice periculoase, precum și deținătorii de lucrări hidrotehnice au obligația de a organiza și asigura apărarea acestor obiective cu forte și mijloace proprii, prevăzute din timp în planurile de apărare, adaptate la condițiile concrete care pot aparea.

(2)

Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația sa constituie formații de apărare nominalizate, înzestrate cu mijloace și materiale de intervenție potrivit Normativului-cadru de dotare cu mijloace și materiale de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor.

Art. 31

Formatiile de apărare locale vor fi instruite de către specialiști din cadrul comisiilor județene de apărare împotriva dezastrelor, pe categorii de fenomene hidrometeorologice periculoase, pentru cunoașterea exactă a atribuțiilor ce le revin în diferite situații de apărare, inclusiv în cazul accidentelor la construcțiile hidrotehnice.

Art. 32

Comisiile județene, respectiv a municipiului București, de apărare împotriva dezastrelor, împreună cu Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor vor organiza anual simulari de fenomene hidrometeorologice periculoase și de avarii la construcțiile hidrotehnice pentru verificarea modului de funcționare a fluxului informațional pentru acest tip de dezastru, vor efectua exerciții aplicative pentru verificarea pregătirii formatiilor, funcționarii sistemelor de avertizare-alarmare și a modului de folosire a mijloacelor și materialelor de intervenții, precum și instruiri ale personalului implicat în acțiuni de apărare împotriva inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase.

Art. 33

(1)

Deținătorii de lucrări de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundatiilor vor efectua verificări periodice în vederea asigurării condițiilor tehnice și functionale corespunzătoare ale acestora.

(2)

Se va verifica functionalitatea dispozitivelor hidromecanice, a aparaturii de măsura și control, a comportării construcțiilor, precum și buna funcționare a sistemelor hidrometrice, de telecomunicație și a surselor de energie de rezerva. De asemenea, se vor verifica existenta materialelor și mijloacelor de intervenție, modul în care sunt depozitate și se vor lua măsurile ce se impun în toate aceste direcții.

(3)

Comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor și Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor, prin secretariatele tehnice permanente, vor efectua anual verificări privind starea tehnica a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundatiilor, conform celor specificate la alin. (1) și (2), dispunând măsuri obligatorii pentru unitățile care dețin aceste construcții. Măsuri operative de intervenție în perioada de apărare

Art. 34

(1)

În cazul prognozarii atingerii pragurilor de apărare sau la atingerea intempestiva a acestora, se iau următoarele măsuri: Comisia județeana de apărare împotriva dezastrelor

a)

declanșează starea de apărare în zonele periclitate și verifica asigurarea permanentei la comisiile și comandamentele locale de apărare și la dispeceratele unităților de gospodărire a apelor

b)

asigura cazarea, aprovizionarea cu alimente și asistență medicală pentru populația sinistrata

c)

asigura adăpostirea, hranirea și asistență veterinara a animalelor evacuate

d)

concentrează mijloacele de intervenție în zonele critice ale lucrărilor hidrotehnice. Comisiile și comandamentele locale de apărare

a)

declanșează acțiunile operative de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu prevederile planurilor de apărare aprobate, constând în principal din: * supravegherea continua a situației lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundatiilor, în special în punctele critice; * dirijarea forțelor și mijloacelor de intervenție; * suprainaltarea și consolidarea digurilor și a malurilor, în funcție de cotele maxime prognozate; * evacuarea preventivă a oamenilor și animalelor și punerea în siguranța a bunurilor ce nu pot fi evacuate, prin ridicare la cote superioare sau prin ancorare

b)

iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu plutitori și gheturi, în special în zonele podurilor rutiere și de cale ferată, prizelor de apa, de evacuare a apei din incinte

c)

aplica regulile de exploatare a lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare împotriva inundatiilor sau care pot fi afectate de viituri, prevăzute în regulamentele de exploatare la ape mari

d)

supraveghează continuu barajele, digurile și instalațiile de evacuare a apelor mari și alte lucrări hidrotehnice și urmăresc aparatura de măsura și control pentru verificarea comportării lucrărilor hidrotehnice și luarea măsurilor preventive care se impun

e)

executa lucrări de intervenție în scopul prevenirii avarierii sau distrugerii lucrărilor hidrotehnice

f)

limitează extinderea deteriorarilor de diguri sau baraje din materiale locale, prin executarea de lucrări provizorii

g)

localizeaza apele revarsate, precum și pe cele provenite din infiltratii și scurgeri de pe versanți și le dirijeaza în albiile cursurilor de apa, gravitational sau prin pompare

h)

anunța obiectivele social-economice interesate asupra manevrelor ce se efectuează la construcțiile hidrotehnice și care pot produce pagube în zonele de influența

i)

iau măsuri de avertizare-alarmare a obiectivelor situate în zona de influența, în caz de pericol iminent de avariere a construcțiilor hidrotehnice sau de alunecări de teren, utilizând în acest scop sistemele de avertizare-alarmare

j)

asigura funcționarea fluxului informațional decizional de apărare împotriva inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase, marind frecventa transmiterilor de informații, prognoze și avertizari către obiectivele periclitate, conform prevederilor planurilor operative de apărare

k)

transmit informații despre efectele inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase și despre măsurile luate, astfel: * comisiile comunale, orășenești și municipale la comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor; * comisiile județene la Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor; * Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor transmite informări periodice la Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor.

(2)

Cheltuielile pentru acțiunile operative de interes public se finanțează în conformitate cu art. 73 din Legea apelor nr. 107/1996 . Măsuri de refacere după încetarea fenomenelor

Art. 35

(1)

După trecerea perioadelor de inundatii, fenomenelor meteorologice periculoase sau după accidentele la construcțiile hidrotehnice, în vederea restabilirii situației normale, comisiile județene și locale de apărare și agenții economici specializați iau următoarele măsuri

a)

repunerea în funcțiune a instalațiilor de alimentare cu apa, de evacuare a apelor reziduale industriale și menajere care au fost afectate, precum și evacuarea apelor din inundatii și baltiri de pe terenurile agricole, prin săparea unor canale de scurgere și prin instalarea de agregate de pompare mobile

b)

aplicarea măsurilor sanitaro-epidemice necesare

c)

stabilirea pagubelor fizice și valorice determinate de inundatii și fenomene meteorologice periculoase și a măsurilor necesare pentru refacerea obiectivelor afectate

d)

refacerea căilor de comunicații și a podurilor, refacerea instalațiilor de pompare a apelor

e)

refacerea liniilor de telecomunicații și de transport al energiei electrice

f)

repararea și punerea în funcțiune a conductelor de apa, aburi, gaze, petrol, avariate sau distruse

g)

repunerea în funcțiune a obiectivelor social-economice afectate

h)

sprijinirea populației pentru refacerea sau repararea locuințelor proprietate personală, avariate sau distruse

i)

demolarea lucrărilor hidrotehnice provizorii de apărare, care împiedica desfășurarea normală a activităților, și recuperarea materialelor care mai pot fi folosite, refacerea terasamentelor degradate, remedierea avariilor la lucrările hidrotehnice.

(2)

Unitățile de gospodărire a apelor materializeaza în teren nivelurile maxime înregistrate, pentru reconstituirea undelor de viitura și reactualizarea valorilor caracteristice de apărare; verifica comportarea lucrărilor hidrotehnice; stabilesc măsurile ce se impun și fac propuneri de lucrări noi de apărare în zonele afectate.

Art. 36

La sfârșitul fiecărei perioade de inundatii sau de fenomene meteorologice periculoase, comisiile județene și a municipiului București de apărare împotriva dezastrelor întocmesc rapoarte de sinteza potrivit conținutului stabilit în anexa nr. 1j) la prezentul regulament.

Art. 37

Prefectii și primării au următoarele atribuții specifice pentru activitatea de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice

a)

organizează și conduc comisiile de apărare împotriva dezastrelor

b)

asigura condițiile de funcționare a permanentei secretariatelor tehnice ale comisiilor de apărare proprii

c)

asigura mijloacele necesare înștiințării și alarmarii populației din zonele ce pot fi afectate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice, cu excepția celor pe care deținătorii de baraje sunt obligați să le asigure

d)

coordonează pregătirea populației pentru realizarea acțiunilor de protecție și intervenție în caz de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice

e)

asigura întocmirea planurilor de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, pe care le includ ca secțiune distinctă în planurile de protecție și intervenție în caz de dezastre

f)

asigura desfășurarea acțiunilor de limitare și de înlăturare a efectelor inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase, pentru salvarea oamenilor, animalelor și bunurilor materiale, acordarea primului ajutor, evacuarea și transportul victimelor, cazarea sinistratilor, aprovizionarea cu apa și alimente, asistență sanitară a persoanelor afectate, retragerea din consum a produselor contaminate

g)

stabilesc, împreună cu agenții economici și unitățile de profil, acțiuni și măsuri operative pentru identificarea și inhumarea persoanelor decedate, repunerea în stare de funcționare a serviciilor și utilităților de gospodărie comunală, transport, telecomunicații și alimentare cu apa, energie electrica și gaze naturale

h)

centralizează datele privind urmările inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase și întocmesc rapoarte, potrivit conținutului din anexele nr. 1i) și 1j) la prezentul regulament, pe care le transmit Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor

i)

asigura fondurile necesare pentru constituirea și completarea stocurilor de materiale și mijloace de apărare, pentru acțiuni operative de apărare împotriva inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase, întreținerea și repararea construcțiilor hidrotehnice proprii și întreținerea albiilor cursurilor de apa în zona localităților

j)

asigura funcționarea, în regim permanent, pe durata acțiunilor operative de apărare, a aeroportului din zona calamitata, cat și a celor de destinație.

Art. 38

(1)

Atribuțiile persoanelor juridice sunt următoarele

a)

elaborează planuri proprii de apărare în caz de inundatii și fenomene meteorologice periculoase și le supun spre aprobare comisiilor județene, respectiv comisiei municipiului București, de apărare împotriva dezastrelor

b)

constituie stocuri de materiale și mijloace de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor, conform normativului-cadru, și le mențin în stare operativă

c)

organizează înștiințarea și alarmarea salariaților pentru apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

d)

respecta normele și normativele specifice privind apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase

e)

întocmesc scheme de înștiințare în caz de pericol și asigura funcționarea mijloacelor de transmisiuni și alarmare, aflate în dotare

f)

țin evidenta mijloacelor tehnice, a utilajelor și a aparaturii ce pot fi folosite în caz de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și pun la dispoziție comisiilor județene, respectiv comisiei municipiului București, de apărare împotriva dezastrelor datele necesare

g)

asigura accesul la obiectivele periclitate și executa lucrări și servicii de interes public în situații de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcții hidrotehnice, din dispoziția comisiilor județene și a comisiei municipiului București de apărare împotriva dezastrelor.

(2)

Persoanele juridice asigura din surse proprii fondurile necesare finanțării activităților prevăzute la alin. (1).

(3)

Persoanele fizice sunt obligate să își însușească metodele de protecție și regulile de comportare în caz de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice și sa participe la activitățile organizate, potrivit legii, în acest scop. În situații de producere a unor inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice, persoanele fizice sunt obligate sa participe la acțiunile de intervenție pentru care sunt solicitate și să se conformeze măsurilor stabilite de autoritățile centrale și locale.

Art. 39

Autoritățile administrației publice centrale care participa la apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice au, în principal, următoarele atribuții

a)

controlează și coordonează apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice la unitățile proprii, conform planurilor de apărare, precum și dotarea cu mijloace de apărare și intervenție

b)

desemnează specialiștii care fac parte din Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor

c)

elaborează regulamente și instrucțiuni tehnice, inițiază studii și cercetări în domeniul apărării împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

d)

participa cu specialiști, mijloace tehnice și aparatura din dotare la acțiunile de intervenție și de refacere și dispun unităților proprii sa acționeze pe plan local

e)

asigura pregătirea personalului propriu pentru apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice.

Art. 40

Ministerul Apărării Naționale

a)

asigura, prin inspectoratele județene de protecție civilă, transmiterea prognozelor, avertizarilor și informațiilor privind producerea de inundatii și fenomene meteorologice periculoase la comisiile și comandamentele locale de apărare împotriva dezastrelor

b)

participa cu forte și mijloace proprii, în zonele afectate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice, la acțiunile de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora, precum și la evacuarea populației și a bunurilor aflate în pericol, conform planurilor de apărare

c)

urmărește și coordonează realizarea sistemelor de alarmare a populației în localități și verifica periodic starea de funcționare a acestora

d)

participa la elaborarea programelor de pregătire a populației, pentru protecția și intervenția în cazul inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, conduce exerciții și aplicații de pregătire a populației și a agenților economici din zonele de risc și verifica aplicabilitatea măsurilor din planurile de apărare.

Art. 41

Ministerul de Interne

a)

participa cu efective și mijloace ale unităților subordonate, în cazuri deosebite de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și accidente la construcțiile hidrotehnice, la acțiunile de salvare a populației și a bunurilor, precum și la asigurarea transmisiilor operative

b)

executa controlul și îndrumarea circulației rutiere, acordând prioritate traseelor pe care se executa evacuarea populației, a bunurilor materiale, a fondului arhivistic, a valorilor din patrimoniul național, precum și deplasarea forțelor și a mijloacelor pentru limitarea și înlăturarea urmărilor inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și ale accidentelor la construcțiile hidrotehnice

c)

participa la verificarea respectării măsurilor de protecție și de intervenție, urmărește asigurarea măsurilor de paza a bunurilor și a localităților afectate, asigura ordinea pe timpul operațiunilor de evacuare și salvare în perioadele de apărare și aplica sancțiuni potrivit competentelor legale

d)

stabilește, împreună cu reprezentanții prefecturilor și ai consiliilor locale, situația victimelor, tine evidenta persoanelor evacuate ca urmare a producerii inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice și participa la cercetarea cauzelor care au determinat producerea lor

e)

participa cu mijloacele unităților de pompieri la aprovizionarea cu apa potabilă a populației din orașele calamitate

f)

asigura transmiterea, prin intermediul posturilor de poliție din mediul rural, a prognozelor, avertizarilor și informațiilor privind fenomenele hidrometeorologice periculoase, în perioadele când la primării și oficii poștale nu este asigurata permanenta.

Art. 42

Ministerul Transporturilor

a)

stabilește, împreună cu autoritățile administrației publice locale, mijloacele de transport feroviare și aeriene necesare ce urmează a fi asigurate de agenții economici din subordine (inclusiv funcționarea în regim permanent a aeroportului din zona calamitata și a celor de destinație), pentru limitarea și înlăturarea efectelor inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, precum și pentru evacuarea populației și a bunurilor din zonele respective

b)

stabilește, împreună cu organele administrației publice locale, agenții economici și navele aparținând acestora, care participa la acțiunile de spargere a ghetii, participa la acțiunile operative de apărare împotriva inundatiilor și efectelor fenomenelor meteorologice periculoase și coordonează, prin direcțiile de specialitate și instituțiile din subordine, aceasta activitate

c)

stabilește, împreună cu Ministerul de Interne, restricțiile și întreruperea circulației pe timp de ape mari sau fenomene meteorologice periculoase și asigura restabilirea cat mai operativă a circulației în zonele afectate

d)

stabilește reguli speciale de navigație pe căile navigabile interioare, în caz de ape mari, inundatii, accidente la construcțiile hidrotehnice, și le aduce la cunoștința celor interesați

e)

dispune unităților care administrează porturile și căile navigabile transmiterea citirilor de la mirele proprii la secțiunile pentru apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice ale secretariatelor tehnice permanente ale comisiilor județene de apărare împotriva dezastrelor

f)

agenții economici din subordinea/coordonarea Ministerului Transporturilor vor utiliza în caz de fenomene meteorologice periculoase dotările prevăzute în instrucțiunile specifice.

Art. 43

Agenția Naționala pentru Comunicații și Informatica

a)

participa, împreună cu Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și cu organele de protecție civilă, la stabilirea conceptiei comunicațiilor din planurile de apărare, pentru asigurarea legăturilor necesare conducerii acțiunilor de limitare și de înlăturare a efectelor inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

b)

asigura, în perioadele de inundatii și fenomene meteorologice periculoase, deservirea cu prioritate a comunicațiilor, pe baza indicativelor speciale: "INUNDATII", "METEOR" sau "ACCIDENT LA CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE"

c)

coordonează și controlează reorganizarea condițiilor de desfășurare a activităților de telecomunicații, instalarea, înlocuirea sau mutarea liniilor de transmisie și a punctelor terminale necesare conducerii acțiunilor de apărare, inclusiv prin rețele de radiocomunicații mobile

d)

studiază posibilitățile tehnice și prevede măsurile organizatorice necesare acționarii centralizate a mijloacelor de alarmare din zonele ce pot fi afectate, concomitent cu folosirea rețelelor radio locale (independente).

Art. 44

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului

a)

controlează respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului privind interdicția, după caz, restrictia, de a amplasa construcții în zonele expuse inundatiilor

b)

organizează elaborarea de către instituții abilitate de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului a instrucțiunilor și prescripțiilor de proiectare, execuție și control la solicitări seismice ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundatiilor, le avizează din punct de vedere tehnic și le aproba.

Art. 45

Ministerul Sănătății

a)

dirijeaza spre zonele afectate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase și de accidente la construcțiile hidrotehnice personal sanitar pentru acordarea asistenței medicale de urgenta

b)

dispune măsuri de supraveghere epidemiologică a populației dislocate ca urmare a inundatiilor și de supraveghere sanitară a aprovizionării populației cu apa potabilă și cu alimente necontaminate, respectarea normelor sanitaro-igienice și antiepidemice

c)

organizează, împreună cu Consiliul Național de Cruce Roșie și cu alte organisme abilitate, pregătirea sanitară a populației

d)

organizează pregătirea cadrelor medico-sanitare în probleme specifice de acordare a asistenței medicale în situații de inundatii și fenomene meteorologice periculoase.

Art. 46

Ministerul Industriei și Comerțului: Asigura, prin Compania Naționala de Electricitate - S.A

—

Filiala de producere a energiei electrice în hidrocentrale Societatea Comercială "Hidroelectrica" - S.A

a)

dotarea sistemelor sau a amenajărilor hidrotehnice care îi sunt concesionate cu aparatura hidrometrica și meteorologica necesară prognozarii aportului de apa în lacuri și evacuării debitelor de viitura, precum și comunicarea la dispeceratele bazinale ale Companiei Naționale "Apele Române" - S

A)

și la comisiile de apărare împotriva dezastrelor, a datelor de la stațiile hidrometrice aparținând unităților proprii și a informațiilor privind manevrele care pot conduce la creșterea periculoasa a debitelor și nivelurilor în aval de baraje

b)

instalarea dispozitivelor de avertizare-alarmare a populației și a obiectivelor situate în aval de barajele proprii, în cazuri de avariere, descărcare accidentală sau rupere, conform prevederilor din anexa nr. 1g) la prezentul regulament

c)

furnizarea, contra cost, a energiei electrice pentru iluminat, funcționarea agregatelor de pompare pentru evacuarea apelor în exces, repararea și punerea în funcțiune a rețelelor de energie electrica avariate sau instalarea, în cazuri deosebite, de trasee provizorii

d)

dotarea amenajărilor hidrotehnice care îi sunt concesionate cu materiale și mijloace de apărare împotriva inundatiilor, conform prevederilor Normativului-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor

e)

întocmirea planurilor de apărare împotriva inundatiilor a sistemelor hidrotehnice proprii și înaintarea lor spre verificare și aprobare comisiei județene de apărare împotriva dezastrelor

f)

întocmirea planurilor de avertizare-alarmare a localităților și a obiectivelor situate în aval de lacuri de acumulare, în caz de accidente la baraje, și înaintarea lor spre aprobare Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor.

Art. 47

Ministerul Agriculturii și Alimentației

a)

asigura, prin Regia Autonomă a Imbunatatirilor Funciare

—

apărarea împotriva inundatiilor a incintelor indiguite din administrarea proprie, pe baza planurilor de apărare întocmite, și luarea măsurilor de dotare cu mijloace și materiale de apărare, în conformitate cu prevederile Normativului-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor

—

întreținerea sistemelor de desecare și evacuarea apelor în exces, precum și refacerea lucrărilor hidrotehnice din administrare afectate de viituri, din surse proprii, din fonduri de la bugetul de stat sau din alte surse

—

inzestrarea cu instalații hidrometrice și meteorologice a sistemelor de îmbunătățiri funciare, transmiterea informațiilor, prognozelor și avertizarilor conform schemei fluxului informațional

—

organizarea și instruirea formatiilor proprii de intervenție pentru apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice și dotarea acestora cu mijloace de intervenție stabilite prin Normativul-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor

b)

face, anual, propuneri Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor și Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor, pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de acțiunile de apărare împotriva inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase, precum și pentru completarea stocurilor de materiale și mijloace de apărare

c)

elaborează, prin sucursalele Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare, planurile de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor pentru sistemele hidroameliorative de la Dunăre și râurile interioare din administrare, le avizează și le transmite comisiilor județene de apărare împotriva dezastrelor

d)

elaborează programe de intervenție în caz de producere a fenomenelor meteorologice periculoase (ingheturi timpurii sau tarzii, grindina, seceta etc.) și urmărește realizarea măsurilor stabilite.

Art. 48

Ministerul Educației Naționale

a)

organizează și realizează educația populației școlare prin însușirea unor cunoștințe specifice de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, în cadrul orelor de educație. Conținutul pregătirii va fi dimensionat la 3-4 ore pe an

b)

elaborează programe de protecție și de evacuare, în caz de necesitate, a populației școlare și a patrimoniului unităților de învățământ, împreună cu Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului

c)

elaborează programe de pregătire a personalului din subordine pe probleme specifice de acțiune, în timpul și după producerea fenomenelor meteorologice periculoase.

Art. 49

Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, agenții naționale de presa

a)

asigura difuzarea informațiilor, prognozelor și avertizarilor în perioade de ape mari și de fenomene meteorologice periculoase. Avertizarile se difuzează la propunerea Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor sau a Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor

b)

organizează emisiuni pentru cunoașterea măsurilor specifice de apărare a populației în cazul inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la baraje.

Art. 50

Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului

a)

elaborează strategia naționala de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

b)

face, anual, propuneri pentru asigurarea de la bugetul de stat a mijloacelor financiare necesare acoperirii cheltuielilor pentru constituirea stocului de materiale și mijloace de apărare, pentru acțiunile de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice în domeniul gospodăririi apelor, precum și pentru executarea lucrărilor noi cu rol de apărare împotriva inundatiilor și refacerea unor lucrări afectate de calamitați

c)

coordonează și urmărește realizarea într-o concepție unitară a lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare

d)

coordonează, la nivel național, activitatea de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice și urmărește modul de informare cu date și prognoze hidrologice și meteorologice a factorilor interesați

e)

inițiază elaborarea sau modificarea de acte normative în domeniul apărării împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, precum și reglementări în aplicarea acestora. Controlează modul în care sunt respectate prevederile legale și reglementările în acest domeniu

f)

cooperează cu organismele de profil pe plan internațional, pe baza convențiilor la care statul român este parte, privind apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

g)

verifica, anual, starea tehnica și funcțională a lucrărilor de apărare împotriva inundatiilor, împreună cu unitățile care au în administrare aceste lucrări, stabilind măsurile și lucrările necesare maririi gradului de siguranță în exploatare a acestora

h)

verifica realizarea lucrărilor de reparații și întreținere a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundatiilor, a lucrărilor de întreținere a cursurilor de apa pentru asigurarea capacității de scurgere a acestora, a podurilor, podetelor și a altor lucrări care pot influența scurgerea, dispunând măsuri obligatorii pentru unitățile care au în administrare aceste obiective

i)

asigura condițiile de funcționare a Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor și a Secretariatului tehnic permanent al acesteia.

Art. 51

Compania Naționala "Apele Române" - S.A.

a)

organizează, prin sucursalele bazinale (direcțiile apelor), activitățile de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice pentru obiectivele și lucrările de apărare de pe cursurile de apa

b)

întocmește planurile de apărare pe bazine hidrografice și le transmite spre aprobare Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor. Acorda, prin sistemele de gospodărire a apelor, asistență tehnică la întocmirea planurilor județene, municipale, orășenești și comunale de apărare

c)

asigura întreținerea și menținerea în stare de funcționare a lucrărilor de apărare împotriva inundatiilor, care îi sunt concesionate

d)

asigura instalarea și buna funcționare a aparaturii, dispozitivelor hidrometrice și pluviometrice din bazinele hidrografice și de la obiectivele și lucrările hidrotehnice care îi sunt concesionate

e)

asigura datele necesare pentru întocmirea de studii de reconstituire a undelor de viitura și centralizează elementele privitoare la modul de comportare în timpul apelor mari a lucrărilor hidrotehnice care îi sunt concesionate

f)

asigura constituirea stocurilor de materiale și mijloace de apărare în conformitate cu Normativul-cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operativă împotriva inundatiilor și gheturilor, din fondurile alocate de la bugetul de stat și din surse proprii, precum și depozitarea lor în bune condiții, pentru obiectivele și lucrările care îi sunt concesionate

g)

propune lucrări noi de apărare, precum și de optimizare constructivă și funcțională a celor existente, ca urmare a concluziilor rezultate după trecerea apelor mari

h)

propune Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor, împreună cu comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor, măsuri de inundare dirijata a terenurilor dinainte stabilite în cadrul planurilor de apărare sau introducerea unor măsuri speciale în funcționarea sistemelor de evacuare a apelor mari

i)

participa cu personal de specialitate în comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor și în secțiunile pentru apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice ale secretariatelor tehnice permanente ale acestora, asigurând conducerea acestor secțiuni

j)

răspunde de starea tehnica și funcțională a lucrărilor de apărare care îi sunt concesionate, asigurând remedierile sau completările necesare, precum și de buna funcționare a aparaturii de măsura și control

k)

organizează periodic, împreună cu deținătorii, verificări ale secțiunilor de scurgere la poduri și podețe, ale lucrărilor de apărare și consolidare a malurilor și a albiilor, ale zonelor de exploatare a balastului, stabilind măsuri și lucrări obligatorii pentru deținători, în vederea asigurării capacității de tranzitare a debitelor la viituri

l)

asigura exploatarea corelată, pe bazin hidrografic, a lacurilor de acumulare pentru atenuarea viiturilor și urmărește ca regulamentele de exploatare a barajelor și lacurilor de acumulare, indiferent de deținător, sa conțină prevederi privind modul de exploatare a acestora înainte, în timpul și după trecerea apelor mari, precum și în caz de accidente la construcțiile hidrotehnice

m)

dispune, în perioade de ape mari, măsuri operative obligatorii în legătura cu exploatarea lacurilor și barajelor, indiferent de deținători, astfel încât prin exploatarea corelată a lacurilor de acumulare din bazin să se realizeze eficienta maxima pe ansamblul bazinului, în acțiunea de apărare împotriva inundatiilor

n)

asigura, prin dispeceratele de gospodărire a apelor bazinale ale direcțiilor apelor, transmiterea informațiilor, prognozelor și avertizarilor la comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor și la obiectivele hidrotehnice, conform anexei nr. 1e) la prezentul regulament

o)

participa, prin dispeceratele sistemelor de gospodărire a apelor județene, la avertizarea populației în caz de producere a fenomenelor hidrometeorologice periculoase și de accidente la construcțiile hidrotehnice, precum și la pregătirea populației pentru apărarea împotriva inundatiilor, prin exerciții periodice de simulare

p)

participa, în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale, la organizarea apărării pe Dunăre și pe celelalte râuri care formează sau traversează frontiera de stat a României, în care scop colaborează și cu unitățile care administrează porturile și căile navigabile din cadrul Ministerului Transporturilor și cu comisiile județene limitrofe

r)

asigura elaborarea informațiilor, prognozelor și avertizarilor privitoare la inundatii și gheturi pe bazine hidrografice

s)

ia măsuri permanente de creștere a preciziei prognozelor hidrologice și de diseminare a acestora la dispeceratele sistemelor de gospodărire a apelor și la unitățile care au în exploatare lucrări hidrotehnice și corelează datele obținute din rețea cu cele provenite de la aceste unități

t)

asigura transmiterea informațiilor, prognozelor și avertizarilor la Comisia centrala de apărare împotriva inundatiilor, în conformitate cu anexa nr. 1f) la prezentul regulament.

Art. 52

Compania Naționala "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor" - S.A.

a)

asigura elaborarea informațiilor, prognozelor și avertizarilor privitoare la fenomenele meteorologice periculoase, inundatii și gheturi și transmiterea acestora Secretariatului tehnic permanent al Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor, Dispeceratului național al apelor al Companiei Naționale "Apele Române" - S

A)

și dispeceratelor bazinale ale direcțiilor apelor

b)

asigura funcționarea în condiții de siguranță a rețelei naționale de măsurători meteorologice care îi este concesionată

c)

elaborează instrucțiuni de stabilire a pragurilor critice pentru fenomenele hidrometeorologice periculoase și de elaborare și transmitere a avertizarilor și prognozelor privind producerea acestor fenomene, care sunt aprobate de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului

d)

asigura îndrumarea metodologică și coordonarea rețelei naționale de măsurători hidrologice.

Art. 53

Regia Naționala a Pădurilor

a)

asigura, prin filialele sale, plantarea perdelelor de protecție a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundatiilor și exploatarea acestora în concordanta cu cerințele apărării

b)

asigura înființarea plantațiilor cu rol antierozional pe versanți, în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, pentru prevenirea colmatarii acestora, interzice taierile "la ras" și stabilește regimul de exploatare a pădurilor cu rol de protecție

c)

pune la dispoziție comisiilor și comandamentelor locale de apărare, în mod prioritar, materialul lemnos necesar lucrărilor de apărare și de refacere a construcțiilor avariate sau distruse

d)

asigura comunicarea la unitățile de gospodărire a apelor a datelor de la stațiile hidrometrice și meteorologice aparținând unităților proprii

e)

asigura constituirea stocurilor de materiale și mijloacele de apărare împotriva inundatiilor, din surse proprii, pentru comandamentele de apărare constituite la nivelul unităților silvice

f)

ia măsuri, prin direcțiile silvice, pentru curățarea de material lemnos a albiilor cursurilor de apa din administrare și pentru degajarea podurilor și podetelor în vederea asigurării scurgerii. Contravenții și sancțiuni

Art. 54

Faptele care constituie contravenții, amenzile pentru acestea, precum și organele împuternicite să le constate și să le aplice sunt cele prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 decembrie 1995, și în Legea apelor nr. 107/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996.

Art. 55

Conținutul planului de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor al comisiilor municipale, orășenești și comunale de apărare împotriva dezastrelor și al comandamentelor obiectivelor este prevăzut în anexa nr. 1a).

Art. 56

Conținutul planului de apărare împotriva inundatiilor, gheturilor și accidentelor la construcțiile hidrotehnice al sistemului hidrotehnic este prevăzut în anexa nr. 1b).

Art. 57

Conținutul planului județean de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice, al comisiei județene de apărare împotriva dezastrelor, este prevăzut în anexa nr. 1c).

Art. 58

Conținutul planului bazinal de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor, întocmit de către sucursalele bazinale (direcțiile apelor) ale Companiei Naționale "Apele Române" - S.A., este prevăzut în anexa nr. 1d).

Art. 59

Conținutul informațiilor, prognozelor și avertizarilor ce se transmit de la dispeceratele bazinale la comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor și la obiectivele hidrotehnice este prevăzut în anexa nr. 1e).

Art. 60

Conținutul informațiilor, prognozelor și avertizarilor ce se comunică Secretariatului tehnic permanent al Comisiei centrale de apărare împotriva inundatiilor de către Compania Naționala "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor" - S

A)

și de Compania Naționala "Apele Române" - S

A)

este prevăzut în anexa nr. 1f).

Art. 61

Conținutul planului de avertizare-alarmare a populației, a obiectivelor economice și sociale situate în aval de lacuri de acumulare, în caz de accidente la construcțiile hidrotehnice, este prevăzut în anexa nr. 1g).

Art. 62

Conținutul-cadru al planurilor de apărare împotriva efectelor fenomenelor meteorologice periculoase este prevăzut în anexa nr. 1h).

Art. 63

Conținutul rapoartelor operative ce se transmit zilnic de către comandamentele agenților economici și comisiile locale de apărare comisiilor ierarhic superioare, în timpul acțiunilor de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice este prevăzut în anexa nr. 1i).

Art. 64

Conținutul raportului de sinteza privind apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice este prevăzut în anexa nr. 1j).

Art. 65 · Anexele nr. 1

a) -1j) fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa nr. 1a

la regulament CONȚINUTUL PLANULUI de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor al comisiilor municipale, orășenești și comunale de apărare împotriva dezastrelor și al comandamentelor obiectivelor

Art. 1

Comisiile municipale, orășenești și comunale de apărare împotriva dezastrelor întocmesc, cu asistență tehnică a unităților de gospodărire a apelor din cadrul Companiei Naționale "Apele Române" - S

A)

și a administrațiilor portuare și de cai navigabile, planurile de apărare împotriva inundatiilor și gheturilor, având următorul conținut

1.

hotărârea consiliului municipal, orasenesc sau comunal de constituire a comisiei de apărare împotriva dezastrelor

2.

componenta nominală a membrilor comisiei împotriva dezastrelor, cu precizarea unității la care sunt încadrați, funcției, adresei și a telefoanelor de la serviciu și de la domiciliu

3.

numerele de telefon, fax sau telex ale permanentei (primărie, poliție, protecție civilă etc.) unde se pot transmite avertizari, prognoze, decizii, dispoziții și informații

4.

schema fluxului informațional operativ-decizional pentru apărare împotriva inundatiilor și fenomenelor meteorologice periculoase

5.

tabelul cuprinzând obiectivele care pot fi afectate de inundatii, de pe raza municipiului, orașului, comunei respective, care să conțină

—

numărul curent

—

denumirea obiectivului, importanță economico-socială, deținătorul

—

cursul de apa pe care este situat, codul cadastral, poziția kilometrica

6.

tabelul cuprinzând construcțiile hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundatiilor de pe raza municipiului, orașului, comunei, caracteristicile tehnice, gradul de asigurare (normata și reală, data ultimei verificări a acesteia), puncte critice (subtraversari, eroziuni active de mal, lipsa perdelelor forestiere de protecție, zone cu grifoane, infiltratii etc.), deținătorul, anul punerii în funcțiune etc.

7.

tabelul cuprinzând stațiile hidrometrice sau posturile pluviometrice zonale și stațiile hidrometrice locale, poziția kilometrica pe cursul de apa, pe dig, pentru fiecare obiectiv, valorile caracteristice de avertizare zonale (niveluri sau precipitatii) și locale de apărare, timpul de propagare a undelor de viitura de la stația avertizoare la mira locală a obiectivului sau timpul mediu de concentrare a precipitatiilor periculoase de la postul pluviometric la obiectiv; pragurile critice de apărare împotriva gheturilor

8.

măsurile ce se vor lua la fiecare mărime caracteristica de apărare împotriva inundatiilor sau gheturilor. Descrierea pe scurt a măsurilor de intervenție la diguri și baraje de pământ la ape mari: diguri iepurești, anihilarea grifoanelor, combaterea infiltratiilor. Semnalul folosit pentru alarmarea populației, locul unde sunt afișate instrucțiunile privind modul de evacuare a populației și a bunurilor

9.

tabelele cuprinzând forțele și mijloacele de intervenție și nominalizarea unităților care le vor pune la dispoziție

10.

tabelul cu stocul de mijloace și materiale de apărare existente, modul cum se acoperă deficitul (din disponibilități locale și cu sprijin de la comisia de apărare superioară sau de la unitățile militare din zona)

11.

responsabilitățile privind luarea măsurilor de apărare și de evacuare a oamenilor și bunurilor pe fiecare obiectiv periclitat, precum și pentru actionarea dispozitivelor de avertizare-alarmare. Responsabilitățile pentru transmiterea rapoartelor informative zilnice pe timpul apărării și a rapoartelor de sinteza la comisiile județene de apărare împotriva dezastrelor

12.

planurile la scara 1:10.000 sau 1:25.000, cu localizarea obiectivelor afectabile, delimitarea zonelor inundabile, stațiile hidrometrice și meteorologice la care s-au stabilit valorile caracteristice locale de apărare și cu zonele de evacuare preventivă și cazare a populației, animalelor și bunurilor

13.

profilurile longitudinale și transversale prin diguri și baraje de pe raza municipiului, orașului sau comunei, care vor conține: nivelul coronamentului proiectat și existent, nivelul maxim de calcul, nivelurile maxime produse, punctele critice (treceri prin dig, zone cu grifoane, infiltratii, zone lipsite de perdele de protecție, zone cu eroziuni active de mal, cota terenului în incinta și în exteriorul incintei, mire locale cu cota "0" a mirei, în sistemul de referința a axului cadastral al apelor, nivelurile corespunzătoare celor trei faze de apărare, anul executării profilurilor)

14.

fișele de instruire periodică, pe probleme de apărare împotriva inundatiilor, a comisiilor locale de apărare.

Art. 2

Pentru obiectivele izolate, cum sunt: șantierele, balastierele, sondele și depozitele de petrol etc., se vor întocmi planuri de apărare după modelul de mai sus, adaptat la specificul lor, și se vor transmite la comisia locală de care aparține obiectivul.

Art. 3

Planurile de apărare ale comisiilor locale se verifica și se avizează de către Secțiunea pentru apărarea împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice a Secretariatului tehnic permanent al comisiei județene de apărare împotriva dezastrelor și se aproba de către comisia județeana de apărare împotriva dezastrelor. Ele constituie secțiuni distincte în cadrul planurilor de protecție și intervenție la dezastre.

Anexa nr. 1b

la regulament CONȚINUTUL PLANULUI de apărare împotriva inundatiilor, gheturilor și accidentelor la construcțiile hidrotehnice al sistemului hidrotehnic

Art. 1

Planurile de apărare se întocmesc de către sistemele de gospodărire a apelor din cadrul Companiei Naționale "Apele Române" - S.A., sistemele hidroenergetice din cadrul Societății Comerciale "Hidroelectrica" - S.A., sistemele hidroameliorative din cadrul Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare și de către alte sisteme organizate pe construcții hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundatiilor și vor avea următorul conținut-cadru adaptat la condițiile specifice

1.

copia de pe decizia de constituire a comandamentului de apărare de la sistemul hidrotehnic

2.

tabelul cuprinzând componenta comandamentului de apărare constituit la nivelul sistemului hidrotehnic, numerele de telefon, radio-telefon, fax și de telefoane mobile ale membrilor acestuia

3.

descrierea tehnica a sistemului hidrotehnic: amplasarea în cadrul bazinului hidrografic, rolul și funcțiunile sistemului, prezentarea caracteristicilor principalelor construcții hidrotehnice și uvrajelor, anul punerii în funcțiune

4.

gradul de asigurare a lucrărilor (normat și real, data ultimei verificări). Debite și niveluri de dimensionare și de verificare la faza de proiect. Debite și niveluri maxime produse. Debite actuale corespunzătoare clasei de importanță. Marimi caracteristice de apărare zonale (niveluri sau praguri critice la precipitatii) și locale (faze de apărare), pentru fiecare dig, localitate și obiectiv afectabil, și faze de apărare la baraje. Măsuri de observare și intervenție la fiecare mărime caracteristica de apărare

5.

punctele critice: traversari, zone cu grifoane și infiltratii, alunecări de versant, eroziuni de mal, zone lipsite de perdele de protecție, dificultăți în manevrarea instalațiilor de închidere și măsuri de intervenție; descrierea pe scurt a măsurilor de intervenție la diguri și baraje de pământ, la ape mari: diguri iepurești, combaterea infiltratiilor, anihilarea grifoanelor etc.

6.

dispozitivele hidrologice și meteorologice proprii sau din rețeaua naționala, care deservesc sistemul în acțiunile de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice

7.

regulile de exploatare la ape mari, competente în luarea deciziilor în cazuri deosebite

8.

materialele și mijloacele de apărare (normate, existente și de completat), locul de depozitare și gestionare a acestora

9.

formații și forte de intervenție proprii

10.

aparate de măsura și control (AMC) pentru urmărirea comportării barajelor

11.

pragurile critice de atenție, alerta și pericol în aval de baraje. Pentru fiecare baraj se întocmește planul de avertizare-alarmare conform criteriilor și conținutului-cadru din anexa nr. 1g); 11

1.

piesele desenate, materialele grafice și alte materiale ajutătoare; 11

2.

harta sistemului la scara 1:100.000, cu amplasarea lucrărilor de gospodărire a apelor cu rol de apărare, a sediilor de exploatare, a dispozitivelor hidrometrice și meteorologice zonale și locale, a zonelor și traseelor de evacuare în caz de ape mari sau de accidente la construcțiile hidrotehnice; 11

3.

fluxul informațional decizional al sistemului; 11

4.

planul de situație a acumulărilor cu zona de influența din aval, în ipoteza de rupere a barajului; 11

5.

profiluri transversale prin baraje cu niveluri caracteristice de apărare (NNR, faze de apărare, niveluri de calcul și de verificare, niveluri maxime produse, cote descarcator de ape mari, prize, goliri de fund etc.); 11

6.

profiluri longitudinale și transversale prin diguri cu cote coronament proiectat și existent, niveluri corespunzătoare celor 3 faze de apărare, cote teren în incinta și în exteriorul incintei, niveluri maxime produse, puncte critice (treceri prin dig, zone cu grifoane, cu infiltratii, lipsite de perdele de protecție, eroziuni active de mal), mire locale cu cota "0" a acestora, anul executării profilurilor și sistemul de referința etc.); 11

7.

benzi inundabile pe râurile principale la scara 1:5.000 - 1:10.000, cu trasarea zonelor inundabile, cu asigurarea de 10%, 5%, 1% și pe celelalte râuri pe sectoare dens populate sau cu obiective importante; 11

8.

graficele dispecer ale acumulărilor; 11

9.

chei limnimetrice pentru descarcatorii de suprafața, pentru golirile de fund și combinate; 11

10.

chei limnimetrice la mirele avertizoare și locale, grafice de corelație între cotele de apărare zonale-locale.

Art. 2

Planurile de apărare ale sistemelor hidrotehnice se avizează de către direcțiile apelor din cadrul Companiei Naționale "Apele Române" - S

A)

și se aproba de către președintele comisiei județene de apărare împotriva dezastrelor. Pentru sistemele hidroameliorative de la Dunăre avizarea se va face și de către Regia Autonomă a Imbunatatirilor Funciare, apoi se transmite comisiei județene de apărare împotriva dezastrelor, fiind parte componenta distinctă a planului județean de apărare împotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcțiile hidrotehnice.

Articolele următoare · 77 din 125
HG nr. 638/1999 – text integral | LawChat