HOTĂRÎRE nr. 574 din 23 august 1991 privind atribuțiile Oficiului de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În vederea supravegherii aplicării dispozițiilor legale cu privire la activitatea de asigurare, pentru prevenirea stării de insolvabilitate a societății comerciale din domeniul asigurărilor și apărarea drepturilor asiguraților, Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor are următoarele atribuții
avizează constituirea societății comerciale din domeniul asigurărilor și autorizeaza, de la caz la caz, includerea asigurărilor prin efectul legii în obiectul de activitate al societăților
stabilește perioadele sau termenele de vărsare a capitalului pînă la limita nivelului subscris
elaborează propuneri de acte normative cu privire la asigurările prin efectul legii, stabilește tarifele de prime și emite norme tehnice de aplicare a acestor asigurări
avizează elementele de calcul ale tarifelor de prime la asigurările de viața și la asigurările la care constituie rezerva de prime
analizează bilanțurile anuale ale societăților comerciale din domeniul asigurărilor examinează situațiile financiare ale reprezentantelor societăților comerciale străine înființate în România
stabilește marja de solvabilitate a societăților de asigurare, a societăților de asigurare-reasigurare și a societăților de reasigurare, în limitele prevăzute de lege
avizează modificarea statutelor, majorarea și micșorarea capitalurilor, transferurile de portofoliu, dizolvarea, fuziunea sau alte forme de încetare a societății comerciale din domeniul asigurărilor, în realizarea scopului de apărare a drepturilor asiguraților
publică, anual, un raport asupra situației financiare a societăților comerciale din domeniul asigurărilor
primește și rezolva reclamații împotriva societăților comerciale din domeniul asigurărilor, luînd măsuri pentru respectarea drepturilor asiguraților, precum și a celor care apelează la serviciile prestate de asiguratori
constituie și administrează fondul de protejare a asigurărilor, destinat plăților de despăgubiri și sume asigurate în cazuri de faliment ale societăților comerciale din domeniul asigurărilor
îndeplinește alte atribuții referitoare la buna desfășurare a activității de asigurare.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare are dreptul
să solicite adunărilor generale ale acționarilor sau consiliilor de administrație ale societăților comerciale din domeniul asigurărilor, anularea sau suspendarea provizorie a deciziilor care sînt contrare legilor ori care nu au avizul Oficiului de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare în situațiile stabilite prin lege, precum și schimbarea din consiliile de administrație și din funcții de conducere a celor care au încălcat normele legale în vigoare privind constituirea și funcționarea acestor societăți
sa dispună interzicerea sau limitarea operațiunilor societăților comerciale din domeniul asigurărilor, pe o durată limitată de timp, pentru ansamblul activității sau pentru anumite feluri de asigurări, în vederea menținerii solvabilității
să solicite tribunalului declararea stării de faliment a societăților comerciale din domeniul asigurărilor, în lipsa solicitării societăților în cauza.
Oficiul de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare este coordonat de ministrul bugetului, veniturilor statului și controlului financiar și este condus de un director general.
Structura organizatorică a Oficiului de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare se aproba prin ordin al ministrului bugetului, veniturilor statului și controlului financiar.
Prezenta hotărîre intră în vigoare odată cu Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor.