HOTĂRÂRE nr. 497 din 1 aprilie 2004 (*actualizată*) privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale (actualizată până la data de 30 iulie 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele structurale.
În înțelesul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc astfel
fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană acționează pentru eliminarea disparitatilor economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale
Fondul european pentru dezvoltare regionala este fondul structural care sprijină regiunile mai puțin dezvoltate, prin finanțarea de investiții în sectorul productiv, infrastructura, educație, sănătate, dezvoltare locală și întreprinderi mici și mijlocii
Fondul social european este fondul structural destinat politicii sociale a Uniunii Europene, care sprijină măsuri de ocupare a forței de muncă și dezvoltare a resurselor umane
Fondul european pentru orientare și garantare în agricultura - secțiunea "Orientare" este fondul structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru modernizarea agriculturii și dezvoltarea rurală
Instrumentul financiar de orientare piscicolă este fondul structural destinat politicii comunitare din domeniul pescuitului, care sprijină măsuri pentru creșterea competitivitatii sectorului piscicol, în condițiile asigurării unui echilibru durabil între resurse și capacitatea de exploatare
Fondul de coeziune este instrumentul financiar care sprijină investiții în domeniul infrastructurii de transport și mediu
instrumentele structurale denumesc fondurile structurale și Fondul de coeziune, luate în ansamblu
Planul național de dezvoltare este documentul de planificare strategica și programare financiară, care are ca scop sa orienteze și sa stimuleze dezvoltarea economică și socială a tarii pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene, respectiv realizarea coeziunii economice și sociale
Cadrul de sprijin comunitar reprezintă documentul aprobat de Comisia Europeană, negociat în prealabil cu România ca stat membru, în urma evaluării Planului național de dezvoltare. Cadrul de sprijin comunitar conține contribuția din fondurile structurale și celelalte resurse financiare pentru realizarea prioritatilor și măsurilor conținute în Planul național de dezvoltare. Prevederile acestui document se implementeaza prin intermediul programelor operationale
programele operationale sunt documente aprobate de Comisia Europeană pentru implementarea acelor prioritati sectoriale și/sau regionale din Planul național de dezvoltare care sunt aprobate spre finanțare prin Cadrul de sprijin comunitar
Programul complement reprezintă documentul elaborat de autoritatea de management pentru detalierea implementarii măsurilor programului operational sectorial sau regional
aditionalitatea reprezintă nivelul cheltuielilor publice pe care statul membru al Uniunii Europene îl realizează din surse proprii, pe parcursul perioadei de programare, pentru aceleași tipuri de măsuri finanțate din fondurile structurale
autoritatea de management este organismul public care asigura gestionarea asistenței financiare din instrumentele structurale. Se constituie o autoritate de management pentru Cadrul de sprijin comunitar și câte o autoritate de management pentru fiecare program operational și Fondul de coeziune, precum și autorități de management pentru inițiativa comunitara INTERREG
comitetul de monitorizare este organismul care asigura coordonarea instrumentelor structurale, precum și urmărirea eficacitatii și calității implementarii asistenței comunitare, modul de utilizare și impactul acesteia, cu respectarea prevederilor comunitare în materie. Se constituie un comitet de monitorizare pentru Cadrul de sprijin comunitar și câte un comitet de monitorizare pentru fiecare program operational, precum și pentru Fondul de coeziune
autoritatea de plată reprezintă organismul care elaborează și înaintează cererile de plată și primește de la Comisia Europeană sumele aferente fondurilor structurale și Fondului de coeziune
Organismele intermediare sunt instituțiile desemnate de autoritățile de management, care, prin delegare de atribuții de la acestea și/sau de la autoritățile de plată, implementeaza măsurile din programele operationale și asigură realizarea proiectelor finanțate din Fondul de coeziune. Delegarea de atribuții către organismul intermediar și reglementarea mecanismelor de coordonare și control ale acestuia de către autoritatea care deleagă se fac pe baza contractuală. Autoritățile de management și/sau autoritățile de plată rămân responsabile pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, precum și a operațiunilor finanțate prin instrumentele structurale
Se desemnează Ministerul Finanțelor Publice ca autoritate de management pentru Cadrul de sprijin comunitar, având responsabilitatea coordonării implementarii asistenței comunitare prin fondurile structurale.
Autoritatea de management pentru Cadrul de sprijin comunitar are următoarele atribuții principale
elaborează, în parteneriat cu instituțiile centrale și regionale implicate, precum și cu parteneri socioeconomici, Planul național de dezvoltare și, pe baza acestui document programatic, aprobat de Guvernul României, negociaza Cadrul de sprijin comunitar cu Comisia Europeană
asigura corelarea măsurilor dintre programele operationale, precum și dintre acestea și cele din programul operational regional
coordonează și urmărește respectarea și implementarea politicilor comunitare, în special în domeniile concurentei și ajutorului de stat, achizițiilor publice, protecției mediului, egalității de sanse între femei și bărbați
coordonează armonizarea cadrului instituțional și dezvoltarea capacității administrative și urmărește consolidarea și extinderea parteneriatelor în procesul de planificare, precum și în toate fazele de implementare a Cadrului de sprijin comunitar
asigura implementarea transparenta, efectivă și eficienta a Cadrului de sprijin comunitar
coordonează elaborarea ghidurilor și a procedurilor privind asigurarea corectitudinii operațiunilor finanțate din asistența comunitara
asigura elaborarea unui sistem funcțional și integrat de colectare și prelucrare a informațiilor și datelor statistice privind implementarea programelor operationale, monitorizarea și evaluarea asistenței comunitare acordate României prin fondurile structurale
asigură realizarea și funcționarea sistemului informatic privind managementul financiar și tehnic al fondurilor
elaborează, pe baza rapoartelor anuale de implementare ale autorităților de management pentru programele operationale, raportul anual de implementare a Cadrului de sprijin comunitar și, după aprobarea acestuia de către Comitetul de monitorizare al Cadrului de sprijin comunitar, îl înaintează Comisiei Europene spre analiza, observații și recomandări
transmite spre analiza Comitetului de monitorizare al Cadrului de sprijin comunitar recomandările primite de la Comisia Europeană și formulează raspunsuri la acestea, pe care, după aprobarea comitetului de monitorizare, le transmite acesteia
înaintează spre analiza și avizare Comitetului de monitorizare al Cadrului de sprijin comunitar propunerile de modificare a acestuia, prin realocarea de fonduri între programele operationale și/sau prin modificarea complementelor de program, după aprobarea în prealabil a acestor modificări de comitetele de monitorizare ale fiecărui program operational
asigura și urmărește îndeplinirea cerințelor cu privire la informarea și publicitatea asistenței din fondurile structurale
organizează, în parteneriat cu Comisia Europeană, evaluarea intermediara a Cadrului de sprijin comunitar și transmite comitetului de monitorizare al acestuia rezultatele și concluziile evaluării
asigura implementarea eventualelor modificări ale Cadrului de sprijin comunitar, propuse de comitetul de monitorizare, ca urmare a evaluării intermediare și informează corespunzător Comisia Europeană
participa, în parteneriat cu Comisia Europeană, la realizarea evaluării ex-post a Cadrului de sprijin comunitar și prezintă comitetului de monitorizare rezultatele și concluziile acestei evaluări
constituie Comitetul de monitorizare al Cadrului de sprijin comunitar, cu respectarea principiilor parteneriatului, reprezentativitatii și egalității de sanse între bărbați și femei; asigura președinția și secretariatul Comitetului de monitorizare al Cadrului de sprijin comunitar
participa la comitetele de monitorizare ale programelor operationale
coordonează elaborarea raportului privind aditionalitatea
îndeplinește și alte atribuții, în condițiile legii.
Se desemnează Ministerul Integrării Europene ca autoritate de management pentru Programul operational regional, având responsabilitatea managementului, gestionării și implementarii asistenței financiare alocate acestui program.
Se desemnează Ministerul Economiei și Comerțului ca autoritate de management pentru Programul operational/sectorial pentru creșterea competitivitatii economice, având responsabilitatea managementului, implementarii și gestionării asistenței financiare alocate acestui program.
Se desemnează Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului ca autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru infrastructura de transport, având responsabilitatea managementului, implementarii și gestionării asistenței financiare alocate acestui program.
Se desemnează Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor ca autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru infrastructura de mediu, având responsabilitatea managementului, implementarii și gestionării asistenței financiare alocate acestui program.
Se desemnează Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei ca autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, având responsabilitatea managementului, gestionării și implementarii asistenței financiare alocate acestuia.
Se desemnează Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca autoritate de management pentru Programul operational sectorial pentru agricultura, dezvoltare rurală și pescuit, având responsabilitatea managementului, gestionării și implementarii asistenței financiare alocate pentru acest program.
Se desemnează Ministerul Finanțelor Publice ca autoritate de management pentru Programul operational asistența tehnica, având responsabilitatea managementului, gestionării și implementarii asistenței financiare alocate acestui program.
Autoritățile de management pentru programele operationale au următoarele atribuții principale
elaborează programele operationale și programele complement, în concordanta cu obiectivele și prioritățile stabilite prin Planul național de dezvoltare
asigura corelarea măsurilor din programele operationale sectoriale cu cele din programul operational regional, sub coordonarea Autorității de management pentru Cadrul de sprijin comunitar
urmăresc obținerea rezultatelor generale și a impactului definit prin programele operationale, precum și a celor specifice menționate prin programele complement
urmăresc dezvoltarea capacității administrative a structurilor implicate în derularea programului operational respectiv, precum și consolidarea și extinderea parteneriatelor în procesul de planificare și în toate fazele de implementare a programului operational
asigura implementarea programelor operationale în concordanta cu recomandările comitetelor de monitorizare, cu reglementările Uniunii Europene și cu principiile și politicile comunitare, în special în domeniile concurentei, achizițiilor publice, protecției mediului și egalității de sanse între femei și bărbați
dezvolta și promovează parteneriate la nivel central, precum și între nivelul central, nivelul regional și local, inclusiv parteneriatul public-privat
elaborează și asigura un sistem funcțional de colectare, prelucrare și management al informațiilor și datelor statistice privind implementarea programelor operationale și evaluarea și monitorizarea asistenței financiare comunitare acordate pentru implementarea acestora
analizează și propun modificări ale programelor operationale și complement și înaintează comitetelor de monitorizare corespunzătoare propunerile privind realocarile de fonduri între măsurile din cadrul programelor operationale
elaborează și prezintă comitetelor de monitorizare spre aprobare rapoartele anuale de implementare și, după primirea aprobării acestora, le transmit spre aprobare Comisiei Europene
asigura și răspund pentru corectitudinea operațiunilor finanțate prin programele operationale, precum și pentru implementarea măsurilor de control intern, în concordanta cu principiile unui management financiar riguros și transparent
urmăresc și verifica instituirea de către organismele intermediare care implementeaza măsurile din programele operationale a unui sistem contabil separat, precum și a unui cod de contabilitate adecvat pentru operațiunile finanțate
elaborează manuale de implementare și utilizare pentru programele operationale respective
elaborează criteriile de selecție și evaluare a proiectelor și aproba proiectele selectate de către organismele intermediare
transmit autorității de plată rapoarte privind recuperarea sumelor necuvenite, precum și a celor neutilizate
efectuează corectiile financiare
asigura informarea cetățenilor și mass-media cu privire la rolul Uniunii Europene în derularea programelor și constientizarea potențialilor beneficiari și a organizațiilor profesionale cu privire la oportunitatile generate de implementarea programelor
răspund pentru utilizarea eficienta, efectivă și transparenta a fondurilor care finanțează programul operational, precum și pentru îndeplinirea atribuțiilor delegate organismelor intermediare
organizează evaluarea intermediara a programului operational și informează comitetul de monitorizare asupra rezultatelor acestuia și asupra modalităților propuse pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene ca urmare a evaluării intermediare
furnizează informații privind absorbtia fondurilor, conform datelor cuprinse în tabelele financiare
constituie comitetul de monitorizare al programului operational, cu respectarea principiilor parteneriatului, reprezentativitatii și egalității de sanse între femei și bărbați; asigura președinția și secretariatul comitetului de monitorizare al programului operational
participa la reuniunile anuale ale Comisiei Europene în vederea examinării rezultatelor anului precedent
asigura existenta procedurilor privind păstrarea unei piste de audit corespunzătoare
îndeplinește și alte atribuții în condițiile legii.
Se desemnează agențiile de dezvoltare regionala pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru programul operational regional.
Se desemnează Agenția Naționala pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informatiei și Ministerul Economiei și Comerțului - direcția de specialitate cu profil energetic, pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar în cadrul programului operational sectorial pentru creșterea competitivitatii economice.
Se desemnează agențiile regionale de protecție a mediului pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru Programul operational sectorial pentru infrastructura de mediu.
Se desemnează Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru Programul operational sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane.
Se desemnează Agenția SAPARD și Compania Naționala de Administrare a Fondului Piscicol pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru Programul operational sectorial pentru agricultura, dezvoltare rurală și pescuit.
Se desemnează Ministerul Finanțelor Publice ca autoritate de management pentru Fondul de coeziune.
Autoritatea de management a Fondului de coeziune are următoarele atribuții principale
asigura coordonarea și managementul Fondului de coeziune
coordonează armonizarea cadrului instituțional și dezvoltarea capacității administrative a structurilor implicate în gestionarea Fondului de coeziune
coordonează și urmărește respectarea și implementarea politicilor comunitare, în special în domeniile concurentei și ajutorului de stat, achizițiilor publice, protecției mediului, egalității de sanse între femei și bărbați
asigura utilizarea eficienta și corecta a fondurilor, precum și implementarea proiectelor în conformitate cu obiectivele stabilite prin acestea, respectând condiționalitatile stabilite de Comisia Europeană
coordonează, împreună cu Comisia Europeană, elaborarea metodologiei, ghidurilor și procedurilor privind asigurarea corectitudinii operațiunilor finanțate din asistența comunitara
asigura monitorizarea prin indicatori fizici și financiari a stadiului derulării proiectelor, în relație cu planurile și obiectivele acestora, și a progresului gestionării fondurilor
evalueaza și avizează strategiile specifice propuse de organismele intermediare
asigura informarea corespunzătoare a autorităților de plată referitor la respectarea procedurilor cu privire la: verificarea autenticității cheltuielilor, implementarea proiectelor conform obiectivelor propuse și condiționalitatilor, concordanta operațiunilor cu regulile aplicabile și păstrarea pistei de audit
asigura elaborarea unui sistem funcțional și integrat de colectare și prelucrare a informațiilor și datelor statistice privind implementarea Fondului de coeziune
asigură realizarea și funcționarea sistemului informatic privind managementul financiar și tehnic al Fondului de coeziune
asigura elaborarea raportului anual de implementare a proiectelor finanțate din Fondul de coeziune și îl transmite Comisiei Europene
primește, analizează și transmite Comisiei Europene propunerile de proiecte finantabile din Fondul de coeziune
asigura informarea cetățenilor și mass-media cu privire la rolul Uniunii Europene în derularea proiectelor și constientizarea potențialilor beneficiari și a organizațiilor profesionale cu privire la oportunitatile generate de implementarea proiectelor
constituie Comitetul de monitorizare al Fondului de coeziune, cu respectarea principiilor parteneriatului, reprezentativitatii și egalității de sanse între femei și bărbați; asigura președinția și secretariatul Comitetului de monitorizare al Fondului de coeziune
asigura existenta procedurilor privind păstrarea unei piste de audit corespunzătoare
îndeplinește și alte atribuții în condițiile legii.
Se desemnează Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru proiecte de infrastructura din domeniul transporturilor, finanțate prin Fondul de coeziune.
Se desemnează Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pentru îndeplinirea funcției de organism intermediar pentru proiectele de infrastructura din domeniul mediului, finanțate prin Fondul de coeziune.
Se desemnează Ministerul Finanțelor Publice pentru îndeplinirea funcției de autoritate de plată pentru: Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european și pentru Fondul de coeziune.
Se desemnează Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plati și Intervenție pentru Agricultura, Industrie Alimentara și Dezvoltare Rurală, pentru îndeplinirea funcției de autoritate de plată pentru Fondul european pentru orientare și garantare în agricultura - secțiunea "Orientare" și Instrumentul financiar de orientare piscicolă.
Autoritățile de plată au următoarele atribuții principale
primesc cereri de rambursare și asigura ca respectivele cereri reflecta în mod corespunzător operațiunile selectate și includ numai cheltuieli realizate efectiv în perioada de referința și care pot fi dovedite în mod corespunzător
primesc de la Comisia Europeană sumele aferente plăților
efectuează transferul contribuțiilor financiare ale Uniunii Europene către beneficiarii finali, în cel mai scurt timp și în întregime
elaborează și transmit Comisiei Europene estimari ale cheltuielilor
elaborează și transmit Comisiei Europene declarații de certificare a cheltuielilor intermediare și finale, împreună cu cererile de plată
transmit o cerere Comisiei Europene, pentru corectarea, dacă este necesar, a plății soldului final al asistenței, în termen de 9 luni de la data transferării sumelor aferente soldului final
furnizează Comisiei Europene evidente detaliate privind plățile efectuate
restituie Comisiei Europene sumele neutilizate sau plătite în mod eronat din fondurile structurale și Fondul de coeziune
trimit, o dată pe an, ca anexa la al patrulea raport privind recuperarile, o declarație a sumelor rămase de recuperat la acea data
asigura menținerea unor evidente financiare privind operațiunile pe care le derulează
îndeplinesc și alte atribuții, în condițiile legii.
Se desemnează Ministerul Integrării Europene ca autoritate de management pentru inițiativa comunitara INTERREG.
Pentru fiecare autoritate de management, autoritate de plată, organism intermediar, se constituie câte o unitate de audit intern independenta.
În derularea măsurilor finanțate din programele operationale, precum și a proiectelor finanțate prin Fondul de coeziune, autoritățile de management asigura definirea clara și separarea adecvată a funcțiilor structurilor desemnate prin prezenta hotărâre.
Structurile desemnate pentru coordonarea și gestionarea asistenței financiare acordate de Uniunea Europeană prin instrumentele structurale sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Autoritățile de management pentru programele operationale sectoriale și regionale desemnează organismele intermediare pentru implementarea măsurilor finanțate din fondurile structurale.
Autoritățile de management pentru programele operationale și autoritățile de plată desemnează organismele responsabile pentru verificările pe esantioane, precum și pe cea privind declarația de încheiere a programelor.
În funcție de modificarea prioritatilor și/sau a măsurilor identificate în Planul național de dezvoltare, precum și a politicii comunitare în domeniul politicii regionale și al instrumentelor structurale, poate fi analizata posibilitatea adaugarii altor programe operationale și/sau măsuri în Cadrul de sprijin comunitar, precum și a ajustarii cadrului instituțional.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Guvernul, la propunerea ministerelor implicate, va aproba modificarea și completarea corespunzătoare a următoarelor acte normative
Hotărârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 7 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 7 iulie 2003.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.555/2002 privind desemnarea instituțiilor și organismelor responsabile cu coordonarea, implementarea și gestionarea asistenței financiare comunitare prin instrumentele structurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003.