HOTĂRÂRE nr. 478 din 12 mai 2010 (*actualizată*) pentru aprobarea structurii organizatorice a Autorității coordonatoare și de management în România, precum și a autorităților de implementare pentru gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene**) (actualizată până la data de 5 martie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prin prezenta hotărâre se aprobă structura organizatorică a Autorității coordonatoare și de management în România, respectiv a autorităților de implementare, având ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru aplicarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.
În înțelesul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc după cum urmează
Autoritatea coordonatoare și de management în România - structură de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, fără personalitate juridică, cu rol de autoritate de management pentru Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, având responsabilitatea coordonării, gestionării și implementării asistenței financiare alocate din acest fond, preluată potrivit prevederilor art. VIII și IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2009 privind desființarea Cancelariei Primului-Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările ulterioare. a^1) autoritate de implementare - instituția desemnată să implementeze operațiunile eligibile și proiectele finanțate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și care va acționa prin intermediul unității de implementare a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, structură fără personalitate juridică ce va deține responsabilitatea derulării ajutorului financiar nerambursabil acordat din acest fond
FSUE este derulat în România potrivit deciziilor Comisiei Europene de acordare a unor subvenții din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru finanțarea operațiunilor de urgență legate de calamități produse în România, acordurilor de implementare a deciziilor menționate și hotărârilor Guvernului privind utilizarea fondurilor alocate prin Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență întreprinse în scopul înlăturării pagubelor provocate de calamități în România.
Direcția politici publice, prin Compartimentul proiecte cu finanțare europeană, structură din cadrul Secretariatul General al Guvernului, îndeplinește rolul de autoritate coordonatoare și de management în România pentru întreaga activitate referitoare la accesarea și gestionarea asistenței financiare comunitare, acordată prin FSUE.
Autoritatea coordonatoare și de management în România are următoarea structură organizatorică
un consilier - directorul Direcției politici publice
un consilier - coordonator FSUE - Compartimentul proiecte cu finanțare europeană, Direcția politici publice
8 consilieri-evaluatori - Compartimentul proiecte cu finanțare europeană, Direcția politici publice
Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii îndeplinesc rolul de autorități de implementare a FSUE, prin intermediul unităților de implementare a FSUE.
În cadrul fiecărei autorități de implementare se înființează o unitate de implementare a FSUE alcătuită din câte 7 experți, după cum urmează
Unitatea de implementare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, formată din experți, consilieri, consilier juridic și/sau manageri publici, având următoarea structură organizatorică
un coordonator de proiect - Direcția generală pentru relația cu comunitățile locale
2 reprezentanți - Direcția generală pentru relația cu comunitățile locale
un expert în domeniul achizițiilor publice din cadrul oricărei structuri a Ministerului Administrației și Internelor
un reprezentant - Direcția generală financiară
un reprezentant - Direcția generală pentru relațiile cu instituțiile prefectului
un consilier juridic din cadrul oricărei structuri a Ministerului Administrației și Internelor
Unitatea de implementare din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, formată din experți, consilieri, consilier juridic și/sau manageri publici, având următoarea structură organizatorică
un coordonator de proiect - director general, Direcția generală relații financiare externe
2 reprezentanți - Direcția generală relații financiare externe
2 reprezentanți - Direcția generală infrastructură, transport multimodal și participarea sectorului privat
un reprezentant - Direcția generală economică
un reprezentant - Direcția generală investiții, domeniu public, achiziții publice și privatizare
Unitatea de implementare din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, formată din experți, consilieri, consilier juridic și/sau manageri publici, având următoarea structură organizatorică
un coordonator de proiect - director general, Direcția generală de investiții
4 reprezentanți - Direcția generală de investiții
un reprezentant - Direcția generală economică financiară
un reprezentant - Direcția generală juridică.
Criteriile de încadrare și metodologia de acordare a claselor de salarizare suplimentare prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și personalului de specialitate din cadrul unităților de implementare care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate din FSUE.
Verificarea și confirmarea îndeplinirii criteriilor de încadrare în vederea acordării majorării salariale personalului prevăzut la alin. (1) se realizează de către structurile de resurse umane din cadrul fiecărei autorități de implementare.