HOTĂRÎRE nr. 390 din 10 iunie 1991 privind realizarea și destinația unor venituri din unitățile sanitare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cheltuielile pentru ocrotirea sănătății se finanțează din alocațiile de la buget și din veniturile realizate din activitatea proprie a unităților sanitare. Veniturile realizate rămîn la dispoziția Ministerului Sănătății și a celorlalte ministere cu rețea sanitară proprie în vederea asigurării finanțării în bune condiții a cheltuielilor unităților sanitare din subordine. Veniturile încasate în anul 1991, după data de 1 aprilie, vor fi utilizate, potrivit legii, pentru acoperirea creșterii medii a salariilor personalului din sectorul sanitar precum și a altor cheltuieli materiale.
Prestațiile medico-sanitare specificate în anexa, efectuate la cererea unor persoane juridice sau fizice în vederea eliberării de autorizații și avize sanitare sau efectuarea unor analize de laborator pentru determinarea condițiilor de muncă sau de viața ori a unor prestații și proceduri de balneofizioterapie se vor executa pe bază de tarife stabilite de Ministerul Sănătății cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Ministerul Sănătății va elabora instrucțiuni cu privire la evidenta și utilizarea sumelor din activitatea proprie a unităților sanitare cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Dispozițiile contrare prezentei hotărîri nu se aplică.
Anexa nr. 1
LISTA principalelor prestări medico-sanitare ce se executa contra cost pentru regiile autonome, societățile comerciale, alte persoane juridice, întreprinzătorii particulari precum și pentru persoanele fizice la cererea acestora 1. Avizare și autorizație sanitară 2. Viza anuală a autorizațiilor sanitare 3. Determinări prin expertizare ale condițiilor de muncă 4. Măsurători dozimetrice de radiatii ionizante 5. Controale dozimetrice 6. Determinări fizice (zgomot, microclimat, iluminat) 7. Determinări de chimia alimentelor 8. Determinări de chimia apei 9. Determinări de chimia aerului 10. Determinări toxicologice în mediul industrial 11. Determinări biotoxicologice 12. Examinari bacteriologice din produse patologice 13. Examinari microbiologice de ape, alimente, aer etc. 14. Examene serologice 15. Vaccinari necuprinse în programul de imunizari 16. Examene coproparazitologice 17. Expertize sanitare 18. Dezinfectii, dezinsectii, deratizari 19. Analize de laborator la solicitarea pacientilor 20. Proceduri de balneofizioterapie la cerere 21. Prestații, tratamente și proceduri de balneofizioterapie, efectuate persoanelor beneficiare de odihnă și tratament prin agenții economici de turism 22. Examene medicale și psihologice în vederea obținerii carnetului de conducător auto, precum și examenele medicale și psihologice periodice conform legii 23. Examene medicale pentru eliberarea la cerere a certificatelor de sănătate în vederea desfășurării activității în străinătate 24. Avize epidemiologice la cerere 25. Examene medicale pentru personalul din sectorul alimentar privat neinclus într-o formă de asigurare medicală 26. Examene medicale și psihologice pentru salariații care lucrează în condiții nocive, grele sau periculoase, cu un grad sporit de concentrare 27. Examene medicale și certificate medicale la cererea persoanei, cu excepția incapacității temporale de muncă