Înapoi la Legislație

HOTĂRÂRE nr. 351 din 9 aprilie 2025 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru finanțarea în anul 2025 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Se aprobă repartizarea sumei de 12.761 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2025, pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au fost finanțate, în anul 2024, conform Hotărârii Guvernului nr. 366/2024 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, pentru finanțarea în anul 2024 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârii Guvernului nr. 1.278/2024 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, pentru finanțarea în anul 2024 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și modificarea și completarea unor acte normative, și ale căror lucrări nu au fost realizate sau finalizate la data de 31 decembrie 2024, potrivit anexei nr. 1 .

(2)

Se aprobă repartizarea sumei de 1.828 mii lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2025, pentru finanțarea lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unități de învățământ preuniversitar de stat care nu dispun de grupuri sanitare conforme, potrivit anexei nr. 2 .

Art. 2

(1)

Sumele prevăzute la art. 1 se transferă către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale cuprinse în anexele nr. 1 și 2 , prin intermediul inspectoratelor școlare județene.

(2)

Autoritățile administrației publice locale răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor repartizate.

(3)

La sfârșitul anului 2025 sumele rămase neutilizate se virează la bugetul de stat.

(4)

Sumele transferate potrivit prevederilor alin. (1) se reflectă în bugetele locale, la partea de venituri, cu ajutorul indicatorului 42.02.14 „Finanțarea unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar“.

(5)

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Anexa nr. 1

SITUAȚIA unităților de învățământ care au fost finanțate în anul 2024 prin Hotărârea Guvernului nr. 366/2024 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, pentru finanțarea în anul 2024 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și Hotărârea Guvernului nr. 1.278/2024 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educației, pentru finanțarea în anul 2024 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și modificarea și completarea unor acte normative, ale căror lucrări nu au fost realizate sau finalizate la 31 decembrie 2024 Nr. crt. Nr. crt./ județ Denumirea unității administrativ-teritoriale Denumirea unității de învățământ beneficiare Suma (mii lei) Total general 12.761 Total Argeș 181 1 1 Comuna Buzoești Școala Gimnazială Șerboeni, comuna Buzoești 81 2 2 Comuna Buzoești Școala Gimnazială Vulpești, comuna Buzoești 100 Total Bacău 1.579 3 1 Comuna Filipeni Școala Primară Mărăști, comuna Filipeni 120 4 2 Comuna Pârgărești Școala Gimnazială „Vasile Gh. Radu“ Satu Nou, comuna Pârgărești 182 5 3 Comuna Coțofănești Școala Gimnazială Coțofănești, corp B, comuna Coțofănești 53 6 4 Municipiul Bacău Grădinița cu Program Normal Nr. 25, municipiul Bacău 55 7 5 Comuna Berești-Tazlău Școala Gimnazială Nr. 1 Turluianu, comuna Berești-Tazlău 82 8 6 Comuna Blăgești Școala Gimnazială „Ion Rotaru“ Valea lui Ion, comuna Blăgești 273 9 7 Comuna Blăgești Școala Primară Poiana Negustorului, comuna Blăgești 186 10 8 Comuna Blăgești Școala Gimnazială Nr. 1 Blăgești, comuna Blăgești 146 11 9 Comuna Izvoru Berheciului Grădinița cu Program Normal Antohești, comuna Izvoru Berheciului 73 12 10 Comuna Poduri Școala Gimnazială Bucșești, comuna Poduri 166 13 11 Comuna Răcăciuni Școala Primară Ciucani, comuna Răcăciuni 97 14 12 Comuna Târgu Trotuș Școala Gimnazială Tuta, comuna Târgu Trotuș 146 Total Botoșani 1.350 15 1 Comuna Ungureni Liceul Tehnologic Plopenii Mari - corp A, comuna Ungureni 163 16 2 Comuna Blândești Școala Gimnazială Nr. 1 Blândești corp 1 + corp 2, comuna Blândești 186 17 3 Comuna Cândești Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Talpa, comuna Cândești 73 18 4 Comuna Cândești Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Vițcani, comuna Cândești 73 19 5 Comuna Corni Școala Gimnazială „O. Băncilă“ Corni - corp B, comuna Corni 82 20 6 Comuna Corni Școala Primară Nr. 1 Balta Arsă, comuna Corni 122 21 7 Comuna Frumușica Grădinița cu Program Normal Nr. 6 Boscoteni, comuna Frumușica 33 22 8 Comuna Hudești Școala Gimnazială Nr. 3 Alba - corp nou, comuna Hudești 97 23 9 Comuna Păltiniș Școala Primară „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ Horodiștea, comuna Păltiniș 77 24 10 Comuna Românești Școala Gimnazială Nr. 1 Românești - corp E, comuna Românești 102 25 11 Comuna Tudora Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu“ Tudora - corp B, comuna Tudora 122 26 12 Comuna Ungureni Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Plopenii Mari, comuna Ungureni 77 27 13 Comuna Vorona Grădinița cu Program Normal Nr. 3 Joldești, comuna Vorona 33 28 14 Comuna Havârna Grădinița cu Program Normal Nr. 2, comuna Havârna 53 29 15 Comuna Hănești Școala Gimnazială „Platon Ciucă“, corp A, satul Borolea, comuna Hănești 57 Total Buzău 37 30 1 Comuna Bisoca Școala Gimnazială satul Sările, comuna Bisoca 4 31 2 Comuna Topliceni Școala Primară Poșta, comuna Topliceni 33 Total Caraș-Severin 274 32 1 Comuna Ciclova Română Școala Primară Ilidia, comuna Ciclova Română 75 33 2 Comuna Sichevița Școala Gimnazială Sichevița, comuna Sichevița 143 34 3 Orașul Oravița Școala Primară Ciclova Montană/Grădinița cu Program Normal Ciclova Montană, orașul Oravița 56 Total Constanța 547 35 1 Comuna Aliman Școala Gimnazială „Dan Spătaru“, comuna Aliman 76 36 2 Comuna Băneasa Școala Gimnazială Nr. 1 Făurei, comuna Băneasa 143 37 3 Comuna Cerchezu Școala Gimnazială „M. Voinea“ Cerchezu, comuna Cerchezu 100 38 4 Comuna Independența Școala Primară Nr. 3 Olteni, comuna Independența 51 39 5 Comuna Independența Grădinița cu Program Normal Olteni, comuna Independența 51 40 6 Comuna Lipnița Școala Gimnazială Nr. 3 Coșlugea, comuna Lipnița 75 41 7 Comuna Lipnița Grădinița cu Program Normal Coșlugea, comuna Lipnița 51 Total Dolj 673 42 1 Comuna Goiești Școala Primară, satul Piorești, comuna Goiești 72 43 2 Comuna Argetoaia Școala Primară Leordoasa, comuna Argetoaia 97 44 3 Comuna Argetoaia Școala Primară Piria, comuna Argetoaia 97 45 4 Comuna Braloștița Grădinița cu Program Normal Ciocanele, comuna Braloștița 77 46 5 Comuna Fărcaș Școala Primară Amărăști, comuna Fărcaș 97 47 6 Orașul Dăbuleni Școala Gimnazială Nr. 3 Dăbuleni, orașul Dăbuleni 233 Total Galați 277 48 1 Comuna Bălăbănești Grădinița Nr. 1 Bursucani, comuna Bălăbănești 53 49 2 Comuna Bălăbănești Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Bălăbănești, comuna Bălăbănești 53 50 3 Comuna Măstăcani Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Măstăcani, comuna Măstăcani 53 51 4 Comuna Pechea Școala Gimnazială Nr. 1 Pechea, comuna Pechea 57 52 5 Comuna Priponești Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Ciorăști, comuna Priponești 61 Total Giurgiu 179 53 1 Comuna Bucșani Școala Gimnazială Nr. 2 Vadu Lat, comuna Bucșani 77 54 2 Comuna Grădinari Școala Gimnazială Nr. 2 Tântava, comuna Grădinari 102 Total Gorj 334 55 1 Comuna Bâlteni Școala Gimnazială Nr. 1 satul Peșteana-Jiu, comuna Bâlteni 146 56 2 Comuna Bâlteni Școala Primară satul Cocoreni, comuna Bâlteni 82 57 3 Comuna Câlnic Grădinița cu Program Normal Câlnic, comuna Câlnic 53 58 4 Comuna Câlnic Grădinița cu Program Normal satul Câlnicu de Sus, comuna Câlnic 53 Total Ialomița 497 59 1 Comuna Ciulnița Școala Gimnazială Ciulnița, comuna Ciulnița 11 60 2 Comuna Ciulnița Școala Primară „Petrache Poenaru“ satul Poiana, comuna Ciulnița 102 61 3 Comuna Făcăeni Școala Gimnazială Făcăeni, comuna Făcăeni 34 62 4 Comuna Făcăeni Școala Gimnazială Făcăeni - locația C, comuna Făcăeni 82 63 5 Comuna Gheorghe Lazăr Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“, comuna Gheorghe Lazăr 102 64 6 Comuna Sărățeni Școala Gimnazială, comuna Sărățeni 166 Total Iași 1.043 65 1 Comuna Andrieșeni Școala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu“, comuna Andrieșeni 173 66 2 Comuna Andrieșeni Școala Primară satul Spineni, comuna Andrieșeni 51 67 3 Comuna Dolhești Școala Gimnazială Brădicești - corp B, comuna Dolhești 120 68 4 Comuna Fântânele Școala Primară Nr. 2 Fântânele, comuna Fântânele 41 69 5 Comuna Lungani Școala Gimnazială Zmeu - corpurile A și B, comuna Lungani 166 70 6 Comuna Lungani Școala Gimnazială satul Goești, corp B, comuna Dagâța 166 71 7 Comuna Popricani Școala Gimnazială Vânători, comuna Popricani 143 72 8 Comuna Tansa Școala Gimnazială Tansa, comuna Tansa 81 73 9 Comuna Țibana Școala Primară satul Domnița, comuna Țibana 51 74 10 Comuna Țibana Școala Primară satul Vadu Vejei, comuna Țibana 51 Total Mehedinți 1.806 75 1 Comuna Bâlvănești Școala Gimnazială, comuna Bâlvănești 81 76 2 Comuna Butoiești Grădinița cu Program Normal Buicești, comuna Butoiești 32 77 3 Comuna Butoiești Grădinița cu Program Normal Pluta, comuna Butoiești 71 78 4 Comuna Corcova Școala Gimnazială Corcova, comuna Corcova 78 79 5 Comuna Greci Școala Gimnazială Greci, comuna Greci 120 80 6 Comuna Bala Școala Primară satul Comănești, comuna Bala 73 81 7 Comuna Izvoru Bârzii Școala Gimnazială „Dumitru Crașoveanu“, comuna Izvoru Bârzii 166 82 8 Comuna Bala Școala Primară Iupca, comuna Bala 33 83 9 Comuna Bala Școala Gimnazială Dâlma, comuna Bala 73 84 10 Comuna Bala Școala Gimnazială Crainici, comuna Bala 73 85 11 Comuna Bala Școala Primară Rudina, comuna Bala 73 86 12 Comuna Balta Școala Gimnazială Balta, comuna Balta 77 87 13 Comuna Breznița-Ocol Școala Gimnazială Jidoștița, corp A, comuna Breznița-Ocol 97 88 14 Comuna Breznița-Ocol Școala Gimnazială Jidoștița, corp B, comuna Breznița-Ocol 73 89 15 Comuna Burila Mare Școala Gimnazială Burila Mare, comuna Burila Mare 166 90 16 Comuna Căzănești Grădinița cu Program Normal Severinești, comuna Căzănești 73 91 17 Comuna Grozești Școala Primară Cârceni, comuna Grozești 122 92 18 Comuna Grozești Școala Gimnazială Grozești, comuna Grozești 73 93 19 Comuna Ilovița Școala Primară Bahna, comuna Ilovița 73 94 20 Comuna Pădina Școala Primară Pădina Mare, comuna Pădina 102 95 21 Comuna Gruia Școala Primară Izvoarele, comuna Gruia 77 Total Olt 380 96 1 Comuna Iancu Jianu Liceul Tehnologic Iancu Jianu, comuna Iancu Jianu 82 97 2 Comuna Leleasca Școala Gimnazială Leleasca, comuna Leleasca 90 98 3 Comuna Poboru Școala Gimnazială Poboru, comuna Poboru 102 99 4 Comuna Poboru Școala Primară satul Seaca, comuna Poboru 53 100 5 Comuna Topana Școala Gimnazială Topana, comuna Topana 53 Total Sălaj 73 101 1 Comuna Sânmihaiu Almașului Grădinița cu Program Normal Sânmihaiu Almașului, comuna Sânmihaiu Almașului 73 Total Teleorman 120 102 1 Comuna Cosmești Școala Gimnazială Nr. 1 satul Ciuperceni, comuna Cosmești 120 Total Vâlcea 176 103 1 Comuna Măldărești Școala Gimnazială Măldărești, comuna Măldărești 143 104 2 Comuna Oteșani Grădinița cu Program Normal Oteșani, comuna Oteșani 33 Total Vaslui 1.902 105 1 Comuna Banca Școala Gimnazială Nr. 1 - corp B, satul Gara Banca, comuna Banca 120 106 2 Comuna Bogdănești Școala Gimnazială satul Unțești, comuna Bogdănești 32 107 3 Comuna Bogdănești Școala Primară satul Ulea, comuna Bogdănești 51 108 4 Comuna Dănești Școala Gimnazială „Grigore T. Popa“ satul Dănești, comuna Dănești 22 109 5 Comuna Ivănești Școala Primară satul Ivănești, comuna Ivănești 95 110 6 Comuna Ivești Școala Gimnazială Nr. 1 satul Ivești, comuna Ivești 100 111 7 Comuna Mălușteni Școala Primară satul Lupești, comuna Mălușteni 72 112 8 Comuna Mălușteni Școala Primară satul Țuțcani, comuna Mălușteni 56 113 9 Comuna Poienești Școala Gimnazială satul Oprișița, comuna Poienești 69 114 10 Comuna Poienești Grădinița cu Program Normal satul Oprișița, comuna Poienești 35 115 11 Comuna Poienești Școala Primară satul Frasinu, comuna Poienești 47 116 12 Comuna Rebricea Școala Primară satul Tatomirești, comuna Rebricea 65 117 13 Comuna Rebricea Școala Primară satul Sasova, comuna Rebricea 22 118 14 Comuna Tătărăni Școala Gimnazială „Ion Angheluță“ satul Bălțați, comuna Tătărăni 18 119 15 Comuna Todirești Școala Primară satul Drăgești, comuna Todirești 20 120 16 Comuna Voinești Școala Primară și Grădinița satul Obârșeni, comuna Voinești 71 121 17 Comuna Voinești Școala Primară satul Gârdești, comuna Voinești 100 122 18 Comuna Băcești Școala Primară Băbușa, comuna Băcești 97 123 19 Comuna Băcești Grădinița cu Program Normal Păltiniș, comuna Băcești 97 124 20 Comuna Blăgești Școala Gimnazială Nr. 1 Blăgești - corp A + B, comuna Blăgești 102 125 21 Comuna Bogdănița Școala Primară Coroiești, comuna Bogdănița 97 126 22 Comuna Bogdănița Școala Primară Tunsești, comuna Bogdănița 73 127 23 Comuna Dragomirești Școala Gimnazială Nr. 1 Rădeni - corp A, comuna Dragomirești 34 128 24 Comuna Oșești Școala Primară Buda, comuna Oșești 33 129 25 Comuna Vetrișoaia Liceul Tehnologic „Petru Rareș“ Vetrișoaia - corp C5, comuna Vetrișoaia 102 130 26 Orașul Murgeni Școala Primară Raiu, orașul Murgeni 53 131 27 Orașul Murgeni Școala Gimnazială „Emil Juvara“, Sărățeni, orașul Murgeni 122 132 28 Orașul Negrești Grădinița cu Program Normal Cioatele, orașul Negrești 15 133 29 Orașul Negrești Grădinița cu Program Normal Glodeni, orașul Negrești 41 134 30 Orașul Negrești Grădinița cu Program Normal Valea Mare, orașul Negrești 41 Total Vrancea 1.333 135 1 Comuna Boghești Școala Gimnazială Boghești - corp B, comuna Boghești 95 136 2 Comuna Corbița Grădinița cu Program Normal Rădăcinești, comuna Corbița 6 137 3 Comuna Nereju Școala Primară satul Brădăcești, comuna Nereju 73 138 4 Comuna Nereju Grădinița cu Program Normal satul Brădăcești, comuna Nereju 43 139 5 Comuna Nereju Grădinița cu Program Normal Nr. 2 satul Nereju Mic, comuna Nereju 70 140 6 Comuna Nereju Școala Primară Nr. 2 Nereju + Grădinița cu Program Normal Nr. 2 satul Nereju, comuna Nereju 43 141 7 Comuna Nistorești Școala Gimnazială Nistorești, comuna Nistorești 81 142 8 Comuna Spulber Școala Gimnazială Spulber - corp B, comuna Spulber 75 143 9 Comuna Corbița Școala Primară Buda, comuna Corbița 73 144 10 Comuna Cotești Grădinița cu Program Normal Budești, comuna Cotești 77 145 11 Comuna Dumitrești Școala Primară Poienița, comuna Dumitrești 73 146 12 Comuna Dumitrești Grădinița Poienița, comuna Dumitrești 73 147 13 Comuna Dumitrești Școala Primară Biceștii de Sus, comuna Dumitrești 57 148 14 Comuna Dumitrești Grădinița Biceștii de Sus, comuna Dumitrești 33 149 15 Comuna Dumitrești Școala Primară Biceștii de Jos, comuna Dumitrești 57 150 16 Comuna Dumitrești Grădinița Biceștii de Jos, comuna Dumitrești 33 151 17 Comuna Dumitrești Școala Primară Găloiești, comuna Dumitrești 33 152 18 Comuna Dumitrești Grădinița Găloiești, comuna Dumitrești 33 153 19 Comuna Păulești Școala Primară Păulești Fundătura și Grădinița cu Program Normal Păulești Fundătura, comuna Păulești 77 154 20 Comuna Poiana Cristei Școala Primară Mahriu, comuna Poiana Cristei 73 155 21 Comuna Vrâncioaia Școala Primară Poiana, comuna Vrâncioaia 33 156 22 Comuna Sihlea Școala Gimnazială „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica“, comuna Sihlea 122

Anexa nr. 2

Amenajarea grupurilor sanitare și asigurarea cu utilități a acestora la unități de învățământ preuniversitar de stat care în anul 2025 nu dispun de grupuri sanitare conforme Nr. crt. Nr. crt./ județ Denumirea unității administrativ-teritoriale Denumirea unității de învățământ beneficiare Suma (mii lei) Total general 1.828 Total Argeș 77 1 1 Comuna Băiculești Școala Primară satul Anghinești, comuna Băiculești 77 Total Bacău 260 2 1 Comuna Plopana Școala Primară satul Budești, comuna Plopana 77 3 2 Comuna Plopana Grădinița cu Program Normal satul Fundu Tutovei, comuna Plopana 53 4 3 Comuna Coțofănești Școala Gimnazială Coțofănești - corp C, comuna Coțofănești 53 5 4 Comuna Lipova Școala Primară satul Valea Caselor, comuna Lipova 77 Total Botoșani 97 6 1 Comuna Hănești Școala Gimnazială „Platon Ciucă“ corp B, satul Borolea, comuna Hănești 97 Total Buzău 277 7 1 Comuna Bisoca Școala Primară satul Rudari, comuna Bisoca 102 8 2 Comuna Calvini Școala Primară satul Olari, comuna Calvini 53 9 3 Comuna Țintești Școala Gimnazială satul Pogonele, comuna Țintești 122 Total Călărași 560 10 1 Comuna Dichiseni Școala Gimnazială Nr. 1 Dichiseni, comuna Dichiseni 166 11 2 Comuna Căscioarele Școala Gimnazială Nr. 1 Căscioarele, comuna Căscioarele 166 12 3 Comuna Spanțov Școala Gimnazială Nr. 2 satul Stancea, comuna Spanțov 146 13 4 Municipiul Călărași Școala Gimnazială Nr. 7 Călărași, municipiul Călărași 82 Total Gorj 77 14 1 Comuna Aninoasa Școala Primară nr. 2 satul Sterpoaia, comuna Aninoasa 77 Total Olt 358 15 1 Comuna Brebeni Școala Primară Brebeni-Români, comuna Brebeni 57 16 2 Comuna Drăghiceni Școala Gimnazială Drăghiceni, comuna Drăghiceni 82 17 3 Comuna Studina Școala Gimnazială Studina, comuna Studina 146 18 4 Comuna Corabia Grădinița cu Program Normal „Tudor Vladimirescu“ Corabia, comuna Corabia 73 Total Tulcea 122 19 1 Comuna Smârdan Școala Gimnazială „Maior Ioan Murgescu“ Smârdan, comuna Smârdan 122

HG nr. 351/2025 – text integral | LawChat