HOTĂRÂRE nr. 33 din 12 ianuarie 2006 privind aprobarea contractării de către Ministerul Finanțelor Publice a unui credit extern în valoare de 52,2 milioane euro, destinat asigurării parțiale a necesarului de finanțat pentru derularea unor proiecte prioritare din portofoliul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă contractarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unui credit extern în valoare totală de 52,2 milioane euro, destinat asigurării parțiale a necesarului de finanțat pentru derularea unor proiecte prioritare din portofoliul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, după cum urmează
asigurarea resurselor financiare necesare plății avansului de 10% aferent lotului 7 (ultimul lot), în valoare de 6,556 milioane euro, datorat de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F
Călători" - S
companiei Siemens AG TS, conform prevederilor contractului comercial semnat la data de 3 aprilie 2002, în vederea dotării cu 120 de rame automotor
asigurarea resurselor financiare necesare plății parțiale a tranșelor de avans, în valoare de aproximativ 8,142 milioane euro (echivalent al sumelor contractuale denominate în dolari S.U.A.), datorate de către Societatea Comercială "Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S
companiei AIRBUS SAS Franța, pentru achiziționarea a 4 aeronave AIRBUS A 318
asigurarea resurselor financiare necesare plății avansului datorat de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S
companiei Alcatel SEL AG, în valoare de 9 milioane euro, conform prevederilor contractului comercial semnat la data de 18 octombrie 2004 între Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S
și Alcatel SEL AG, în vederea implementării sistemelor de centralizare electronică în stațiile de cale ferată
asigurarea resurselor financiare necesare plăților în valoare de 28,502 milioane euro, datorate de Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "METROREX" - S
Societății Comerciale "ALSTOM Transport" - S.A., în baza contractului comercial semnat în data de 20 noiembrie 2003 pentru asigurarea mentenanței de material rulant și feroviar pentru circulația în tunel.
În vederea contractării creditului extern prevăzut la art. 1 se va semna un acord de împrumut între Ministerul Finanțelor Publice, Societe Generale (Franța) și BRD - Groupe Societe Generale - S.A. (România), cu următoarele condiții financiare
perioada de acordare a creditului este de 10 ani, din care 3 ani reprezintă perioada de grație
ratele de rambursare sunt în număr de 15, egale, consecutive și plătibile semestrial, prima la 3 ani de la data intrării în efectivitate a acordului de împrumut
rată variabilă de dobândă.
Între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în calitate de subîmprumutat, se va încheia un acord de împrumut subsidiar prin care se va delega Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului întreaga autoritate și responsabilitate în implementarea proiectelor, utilizarea sumelor din împrumut și efectuarea plăților aferente serviciului datoriei publice externe.
Plata taxelor și impozitelor datorate în cadrul contractelor prevăzute la art. 1 vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație.