HOTĂRÎRE Nr. 263 din 9 iunie 1994 privind aprobarea Normelor metodologice referitoare la selecţionarea managerilor şi încheierea contractului de management la regiile autonome
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Normele metodologice referitoare la selecționarea managerilor și încheierea contractului de management la regiile autonome, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
NORME METODOLOGICE referitoare la selecționarea managerilor și încheierea contractului de management la regiile autonome
Concursul de selecție a managerilor se face în condițiile legii și cu respectarea prezentelor norme, elaborate în baza prevederilor art. 22 alin. 2 al Legii contractului de management nr. 66/1993 .
Concursurile de selecție pentru manageri se desfășoară în termen de 6 luni de la publicarea acestor norme în Monitorul Oficial al României, precum și ori de cîte ori este necesar.
Ministerul de resort sau, după caz, autoritatea executivă a administrației publice locale care coordonează regia autonomă hotărăște data și locul unde are loc concursul și desemnează o comisie. Comisia selecteaza ofertele depuse de managerii candidați, propune ministrului de resort sau autorității executive a administrației publice locale desemnarea managerului și negociaza încheierea contractului. Desemnarea managerului se hotărăște de ministrul de resort sau, după caz, de autoritatea executivă a administrației publice locale.
Regia autonomă publică, în doua ziare de raspindire naționala și locală, data și locul unde are loc concursul și afișează la sediul sau cererea de oferta și criteriile de selecție elaborate de ministerul de resort sau de autoritatea executivă a administrației publice locale, după caz, conform Legii nr. 66/1993 . Data și locul unde are loc concursul se publică de cel puțin două ori, la un interval de 3-5 zile.
Regia autonomă pune la dispoziția candidaților, la data și locul menționate în anunțul publicat conform art. 4, următoarele documente: proiectul contractului de management potrivit modelului prevăzut în anexa la prezentele norme, conținând nivelul minimal de performanță, ordinea criteriilor și coeficientul de importanța, stabilite de ministerul de resort ori de autoritatea executivă a administrației publice locale, regulamentul de organizare și funcționare a regiei, contractul colectiv de muncă în vigoare, ultimele doua bilanțuri contabile anuale cu anexele vizate de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat, precum și indicatorii de referința din ultimul an. Pentru rezultatele anului 1994 se prezintă ultima balanța de verificare, rezultatele financiare și obligațiile fiscale (formular 01) și situația patrimoniului (formularul 02, completat pe baza ultimei balante de verificare), avizate de organele de verificare financiare, precum și situația economico-financiară pe ultimele luni.
Lista cu obiectivele și criteriile de performanță care se negociaza este prevăzută în anexa nr. 2 la contractul de management. Cu excepția obiectivelor și criteriilor de performanță obligatorii prevăzute în art. 13 alin. 2 al Legii nr. 66/1993 , pot fi folosite și alte criterii și obiective în funcție de specificul regiei autonome.
La concursul de selecție poate participa orice persoană fizica sau persoana juridică română, care îndeplinește condițiile legale. În cadrul regiilor autonome coordonate de Ministerul Apărării Naționale, persoanele fizice care participa la concursul de selecție trebuie să îndeplinească și condițiile de angajare în unitățile Ministerului Apărării Naționale.
Condițiile minime obligatorii de participare a persoanelor fizice la concursul de selecție sunt
capacitatea de exercițiu deplina
experienta în domeniu sau pregătire profesională corespunzătoare dovedită prin: - curriculum vitae
diploma de studii superioare, în copie legalizată
copie după alte diplome sau certificate de absolvire a unor cursuri de specialitate
să fie apte din punct de vedere medical dovada facindu-se prin adeverinta eliberata de policlinica în raza căreia se afla domiciliul
sa nu fi suferit condamnări penale definitive care le fac incompatibile conform Legii nr. 66/1993 [art. 5, pct. 1, lit, b)], dovada facindu-se prin cazier judiciar
sa nu fi fost sancționate pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal, dovada facindu-se pe bază de declarație scrisă pe propria răspundere
sa nu fi fost sancționate pentru acte de concurenta neloială, dovada facindu-se pe bază de declarație scrisă pe propria răspundere
să aibă referințe profesionale favorabile de la ultimul loc de muncă sau de la manageri ori administratori ai unor societăți comerciale sau regii autonome
să prezinte acte de identitate valabile, emise de autoritatea competentă.
Condițiile minime obligatorii de participare la selecție pentru persoanele juridice sunt
personalitate juridică, dovedită prin copie de pe certificatul de înmatriculare la Registrul comerțului
obiect de activitate și experienta în domeniul managementului, dovedit prin extras din statut, certificat de Registrul comerțului, din care să rezulte ca are ca obiect de activitate managementul
bonitate dovedită prin recomandări bancare de la banca la care au deschis contul curent
să fie la zi cu plata obligațiilor fiscale și sa nu fi fost sancționate pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal, dovada facindu-se prin adeverinta de la Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat.
Nu pot participa la concursul de selecție persoanele fizice române care
au calitatea de manageri sau administratori la o alta societate comercială sau regie autonomă și nu prezintă o declarație scrisă ca, în cazul desemnării, renunța la aceasta
au suferit condamnări penale definitive, care le fac incompatibile cu calitatea de manager
figurează pe lista managerilor și administratorilor cărora li s-a revocat mandatul
au fost sancționate pentru încălcarea dispozițiilor legale în materie fiscală
dețin părți sociale sau acțiuni, ei, rudele, sotia și afinii lor până la gradul al doilea, la alta societate comercială al carei obiect de activitate este asemănător cu cel al regiei pentru care se face selecția. La concursul de selecție, persoanele fizice fac declarație scrisă din care să rezulte că nu sunt incompatibile, depunind, după caz, și acte doveditoare.
Nu pot participa la concursul de selecție persoanele juridice române care
au fost încadrate în stare de faliment
au fost sancționate pentru încălcarea dispozițiilor legale în materie fiscală.
Criteriile de selecție sunt
aptitudini legate de procesul decizional, probate printr-un test adecvat
absolvirea unor cursuri organizate de instituții în domeniul managementului și/sau experienta de conducere într-o societate comercială sau regie autonomă
elaborarea unor propuneri de restructurare și relansare a regiei autonome, aplicabile imediat, având în vedere indicatorii de referința, obiectivele și criteriile de performanță ce trebuie îndeplinite conform ofertei și adecvate situației economico-financiare a regiei autonome
cunoștințe în domeniul relațiilor economice interne și internaționale și cunoașterea legislației privind procesul de reforma în România, probate prin test
pregătirea de specialitate. Criteriile de mai sus pot fi adaptate în funcție de specificul regiei, potrivit art. 6 alin. 2 din prezentele norme. Fiecare comisie își va stabili propria grija de evaluare a ofertei candidaților și ponderea de selecție în cadrul acesteia.
După publicarea prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, ministerele și Departamentul pentru Administrație Publică Locală din cadrul structurii Guvernului vor aproba teste adecvate conform art. 14 lit. a) și d), elaborate de instituții sau societăți comerciale specializate. Testele se efectuează de instituții sau societăți comerciale agreate de ministerele de resort ori de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală. Lista acestor instituții și societăți comerciale se publică în presa. Testele sunt obligatorii pentru candidații persoane fizice și rezultatele se anexează la oferta. Cheltuielile pentru susținerea testelor se suporta de regia autonomă.
La data și locul anunțate conform art. 4, comisia desemnată potrivit art. 3 verifica actele și procedează la selectarea ofertelor, pe baza rezultatelor obținute de candidați. Comisia discuta cu fiecare candidat propunerile elaborate conform art. 14 lit. c). În termen de 45 de zile de la ultima publicare a cererii de oferta, comisia depune la ministerul de resort sau la autoritatea executivă a administrației publice locale, după caz, toată documentația pe baza căreia s-a făcut propunerea de desemnare a managerului.
Ofertele neselectate vor fi restituite, cu specificarea motivelor, în termen de 15 zile de la data selecției.
În cazul în care până la expirarea termenului prevăzut la art. 2 nu exista oferte pentru concursul de selecție, directorii în funcție își exercită în continuare atribuțiile pentru o perioadă de cel mult 6 luni, timp în care ministerul de resort sau autoritatea executivă a administrației publice locale va hotărî măsurile ce se impun cu privire la aceasta situație.
În termen de 10 zile de la desemnarea managerului se va negocia contractul între comisia prevăzută la art. 3 și managerul desemnat în urma concursului de selecție. Negocierea și încheierea contractului de management au loc la sediul regiei autonome. Clauzele contractuale se negociaza pornind de la obiectivele și criteriile din oferta depusa, ca baza minima de negociere. Contractul trebuie semnat în cel mult 3 zile de la începerea negocierii.
În cazul în care contractul de management nu poate fi perfectat în termenul prevăzut la art. 20, se va proceda la desemnarea altui manager, respectiv a candidatului a cărui oferta selectata a obținut rezultatele cele mai bune, apropiate de cele ale candidatului desemnat inițial, cu care va începe negocierea în condițiile art. 20 În situația în care nici în condițiile prevăzute la alineatul precedent nu se poate perfecta contractul de management, se procedează conform art. 19.
Drepturile, atribuțiile și obligațiile managerului sunt stipulate în contractul de management, elaborat conform modelului orientativ din anexa nr. 1 la acest contract. Clauzele sunt negociabile, iar contractul poate stipula și alte cauze convenite între părți, potrivit obiectivelor stabilite.
Managerul nu poate fi sancționat, suspendat sau eliberat decît în condițiile stabilite prin contractul de management.
Contractul de management se încheie în forma scrisă. Contractul se depune, împreună cu semnăturile managerilor, spre înregistrare, la Registrul comerțului în a cărui raza teritorială se afla sediul regiei autonome, în termen de 15 zile de la semnare, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 26/1990.
Potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 15/1990, consiliul de administrație își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare și funcționare și hotărăște în problemele privind activitatea regiei, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt date în competența managerului sau altor organe. Managerul deține deplina putere în conducerea, organizarea și gestionarea activității regiei autonome, potrivit art. 14 din Legea nr. 66/1993 .
Managerul, prin semnarea contractului de management, devine director general și președinte al consiliului de administrație al regiei autonome. Managerul poate propune ministerului de resort sau organului administrației publice locale înlocuirea unor membri din consiliul de administrație care desfășoară o activitate necorespunzătoare. În cazul în care contractul de management se încheie cu mai multe persoane fizice, care se prezintă la concursul de selecție în echipa, acestea fac parte din consiliul de administrație; membrii echipei vor desemna, dintre ei, managerul general, care reprezintă regia autonomă, potrivit art. 14 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 66/1993 , ceilalți membri ai echipei indeplinind atribuții corespunzătoare pregătirii lor profesionale. Răspunderea membrilor echipei este solidară.
Lista managerilor și administratorilor revocați se întocmește de ministerul de resort sau de organele administrației locale și se transmite lunar, pentru afișare, la instituțiile și autoritățile prevăzute la art. 23 din Legea nr. 66/1993 .
Anexa
(la normele metodologice) CONTRACT DE MANAGEMENT
Părțile contractante
Domnul , ministru al Ministerului , reprezentind Regia Autonomă , cu sediul în localitatea , str. nr. , sectorul/județul , înmatriculată la Oficiul Registrului comerțului sub nr. , denumita în continuare regie autonomă
a) *) Domnul (doamna) , cetățean român, domiciliat(a) în localitatea , str. nr. , sectorul /județul , având actul de identitate seria nr. , eliberat de , denumit (denumiți) în continuare manager (manageri) ; sau b) Societatea Comercială , de naționalitate română cu sediul în localitatea , str. nr. , județul/sectorul , înmatriculată la Oficiul Registrului comerțului sub nr. , reprezentată prin , în baza , denumita în continuare manager.
Regia autonomă încredințează managerului organizarea, conducerea și gestionarea activității sale, pe baza unor obiective și criterii de performanță, în schimbul unei plati, potrivit celor convenite prin prezentul contract
Prezentul contract se încheie pe o durată de (maximum 4 ani). În condițiile îndeplinirii de către manager a obligațiilor asumate prin contract, la expirarea termenului prevăzut, părțile pot conveni prelungirea contractului
Drepturile și obligațiile managerului A. Managerul are următoarele drepturi
plata unei sume de lei brut lunar, din fondul de salarii al regiei autonome, care sta la baza drepturilor cuvenite privind asigurările sociale și pensia, stabilite conform legii. Suma prevăzută mai sus se modifica ori de cîte ori se indexează salariile
participarea la profitul net al regiei autonome în cote stabilite conform pct. III din anexa nr. 2 la prezentul contract. Managerul va fi plătit din profitul net rămas după repartizarea din acesta a cotei de participare a salariaților la profit și după vărsarea la buget a cotei prevăzute de lege
concediu de odihnă de zile lucrătoare, plătit cu o indemnizație stabilită ca medie zilnica a ultimei luni din suma prevăzută la pct. 1
folosință unui autoturism cu sofer, din dotarea regiei autonome, pentru deplasări în interesul serviciului
asigurarea pentru accidente de muncă, suportată de regia autonomă
decontarea cheltuielilor de cazare, diurna, transport și a altor cheltuieli, cu documente justificative, pentru deplasarile în interes de serviciu în țara și în străinătate, la nivelul celor stabilite de lege pentru directorul general din organele de specialitate ale administrației publice centrale, dar nu mai puțin decît cele stabilite prin contractul colectiv de muncă pentru salariații regiei
echipament de protecție corespunzător profilului de activitate al regiei autonome
Managerul are următoarele obligații
sa aducă la îndeplinire obiectivele și criteriile de performanță prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul contract. În acest scop managerul dispune de următoarele prerogative
concepe și aplica strategii și politici de dezvoltare a regiei autonome
selecteaza, angajează și concediază personalul salariat
negociaza contractul colectiv de muncă și contractele individuale de muncă
reprezintă regia autonomă
încheie acte juridice în numele și pe seama regiei autonome; actele juridice pentru care, potrivit legii, este necesară aprobarea ministerului sau a autorității executive a administrației publice locale, le încheie numai potrivit acestei aprobări
alte obligații convenite între părți
să prezinte trimestrial ministrului sau autorității executive a administrației publice locale situația economico-financiară a regiei autonome, modul de realizare a indicatorilor de performanță conveniti și alte documentații solicitate, vizate și certificate de organele de verificare financiară
sa constituie, în decurs de cel mult 12 luni de la data încheierii prezentului contract, o garanție bănească până la concurenta a doua venituri lunare prevăzute la art. IV lit. A pct. 1. Suma respectiva se consemnează într-un cont purtător de dobinzi și se restituie, împreună cu dobinzile aferente, la data încetării prezentului contract, în condițiile realizării integrale a acestuia. Managerul este obligat sa completeze aceasta garanție bănească ori de cîte ori cuantumul venitului prevăzut la art. IV lit. A pct. 1 se majorează.
Drepturile și obligațiile reprezentantului regiei autonome A. Drepturi
să prezinte managerului îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul contract
să solicite managerului, trimestrial, prezentarea situației economico-financiare a regiei autonome, stadiul realizării investițiilor, alte documente privind îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță, vizate și certificate de organele de verificare financiară
Obligații
să asigure managerului deplina libertate în conducerea , organizarea și gestionarea activității regiei autonome, singurele limitări fiind cele prevăzute de lege și de prezentul contract
sa plătească managerului toate drepturile bănești cuvenite potrivit art. IV lit. A pct. 1-3 din prezentul contract
sa acorde managerului celelalte drepturi prevăzute la art. IV lit. A pct. 4-6.
Indicatorii de referința sunt prevăzuți în anexa nr. 1 la prezentul contract și au fost stabiliți pe baza bilanțului încheiat la 31 decembrie 199 Indicatorii de referința se stabilesc pe baza datelor fiecărui bilanț anual, modificîndu-se corespunzător anexa nr. 1 la prezentul contract. Obiectivele și criteriile de performanță la a căror realizare se obliga managerul sunt prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul contract. Pe parcursul executării contractului, părțile pot sa modifice, de comun acord, criteriile de performanță în scopul de a le adapta evoluției conjuncturale
Managerul este obligat să-și folosească întreaga capacitate de muncă în interesul regiei autonome, comportindu-se în activitatea sa ca un bun comerciant. Managerului îi sunt interzise orice activități în beneficiul unor agenți economici concurenți din domeniul de activitate al regiei autonome sau care se afla în relații comerciale cu regia. Pe toată durata prezentului contract, managerul este obligat sa păstreze cu rigurozitate confidențialitatea asupra datelor și informațiilor referitoare la activitatea regiei autonome care au un astfel de caracter sau care sunt prezentate cu acest caracter de către minister sau autoritatea executivă a administrației publice locale. Aceasta obligație se prelungește pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea contractului de management
Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor din prezentul contract, părțile răspund potrivit legislației civile și comerciale. Forta majoră apara părțile de răspundere. Răspunderea managerului este angajata pentru nerespectarea prevederilor legale, ale prezentului contract și a măsurilor luate de ministru sau de autoritatea executivă a administrației publice locale. Managerul răspunde civil și comercial pentru daunele produse regiei autonome prin orice act al său contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudenta, prin utilizarea abuzivă sau neglijența a fondurilor regiilor autonome. În cazul în care sunt indicii privind săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu executarea contractului de management, ministrul sau autoritatea executivă a administrației publice locale are obligația sesizării de îndată a organelor competente, cu suspendarea contractului de management
Prevederile prezentului contract pot fi modificate prin acordul scris al ambelor părți. De asemenea, părțile vor adopta contractul corespunzător reglementărilor legale intervenite ulterior încheierii acestuia și care îi sunt aplicabile
Prezentul contract încetează prin: a) expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, iar părțile nu l-au renegociat în vederea prelungirii
revocarea managerului de către ministru sau autoritatea administrației publice locale, în cazul neîndeplinirii obligațiilor din contract
renunțarea managerului la mandatul încredințat în situația neasigurarii condițiilor prevăzute în contract ori în alte situații întemeiate
acordul părților
intervenirea unui caz de incompatibilitate
decesul sau punerea sub interdicție judecătorească a managerului
insolvabilitatea, falimentul
transformarea, divizarea sau fuziunea regiei autonome. În cazurile prevăzute la lit. b) și c), partea în cauza va acorda un preaviz de cel puțin 30 de zile
Litigiile izvorite din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor prezentului contract, nerezolvate pe cale amiabila, sunt de competența
Managerul are dreptul să solicite mediere, consultanța și alte măsuri de protecție din partea ministerului sau autorității executive a administrației publice locale, în soluționarea situațiilor conflictuale cu sindicatele și alte organizații. La încetarea mandatului, regia autonomă este obligată ca la cererea fostului manager - persoana fizica de cetățenie română - să-i asigure un loc de muncă în regia autonomă pe o perioadă de cel puțin 6 luni în conformitate cu pregătirea sa profesională
Prevederile prezentului contract se completează cu dispozițiile Legii nr. 66/1993 , cu dispozițiile referitoare la administratori cuprinse în Legea nr. 31/1990, precum și cu prevederile Codului comercial, Codului civil, ale Legii nr. 15/1990, ale Ordonanței Guvernului nr. 15/1993 și altor acte normative în materie. Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul contract de management. Prezentul contract de management se depune pentru înregistrare la Oficiul Registrului comerțului în a cărui raza teritorială se afla sediul regiei autonome. Reprezentantul regiei autonome, Manager,
Anexa nr. 1 (2)
(la contractul de management) Indicatori de referința Se completează cu indicatorii economico-financiari stabiliți de comisie, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 66/1993 și cu art. 5 din normele metodologice (realizați în exercițiul economico-financiar din anul anterior încheierii contractului) și care corespund cu obiectivele și criteriile de performanță care se negociaza în condițiile prevăzute la art. 6 din normele metodologice. Indicatorii de referința se actualizează anual pe baza datelor din bilanțul anual aprobat
Anexa nr. 2
(la contractul de management) Obiective și criterii de performanță Obiectivele și criteriile de performanță se stabilesc, prin negociere și prin rapoarte la indicatorii de referința, prevăzuți în anexa nr. 1 la contractul de management. În aceasta anexa se stabilesc și stimulentele materiale pentru manager. În acest scop se negociaza și se convin, în mod explicit, unul sau mai multe criterii de performanță, dintre cele prevăzute în prezenta anexa, precum și modalitatea de calcul al stimulentelor, în funcție de performanță efectiv realizată la criteriile convenite. I. Obiective În funcție de situația concretă a fiecărei regii autonome și de strategia propusă se vor urmări: 1. evoluția volumului de activitate (cifra de afaceri, volumul producției); 2. evoluția rezultatelor financiare (creșterea profitului, diminuarea pierderilor); 3. prioritati ale restructurării (eforturi și efecte, volume de investiții, surse de finanțare); 4. îmbunătățirea poziției pe piața interna și externa (balanța de import-export, unde este cazul). NOTĂ: Obiectivele vizează strategia regiilor autonome, aprobată de ministere sau de autoritatea executivă a administrației publice locale pe durata contractului și sunt necuantificabile. II. Criterii de performanță Profit brut 1. Rata profitului = ----------------- x 100 (%) Cifra de afaceri 2. Potențialul de Prelevări din profit pentru fondul de dezvoltare dezvoltare/creștere = ------------------------------------------------- x 100 (%) Fond de rulment = (Active circulante - obligații) 3. Perioada de Creanțe = (Debitori + Facturi neîncasate) recuperare a = ----------------------------------------- x 365 (zile) creanțelor Cifra de afaceri Obligații 4. Perioada de rambursare = ---------------- x 365 (zile) a datoriilor Cifra de afaceri Cifra de afaceri 5. Rotația stocurilor = ---------------------------------- (zile) Total stocuri - Facturi neîncasate Cifra de afaceri 6. Productivitatea muncii = ------------------ (mii lei/salariat) Nr. total personal Salarii directe 7. Ponderea salariilor = ---------------------------- (%) în costuri Costuri directe de producție 8. Creșterea exportului 9. Creșterea valorii adăugate nete 10. Rata lichidității generale mai mare de 100 11. Reducerea nivelului poluării 12. Creșterea nivelului de protecție a muncii. NOTĂ: Criteriile de performanță se determina pe baza indicatorilor de referința. În funcție de specificul regiei autonome, comisia va negocia numărul criteriilor de performanță și, după caz, valoarea acestora sau indicii de evaluare a acestora față de anul precedent. De asemenea, comisia va negocia ponderea fiecărui criteriu în aplicarea rezultatelor (suma ponderilor fiind 1). III. Stabilirea cotei de participare la profit a managerului Cota de participare a managerului la profitul net al regiei autonome va fi determinata prin înmulțirea coeficientului global de realizare a indicatorilor de performanță cu cota maxima de participare la profit. Coeficientul global de realizare a indicatorilor de performanță se calculează prin însumarea coeficientului de realizare a fiecărui indicator de performanță. Coeficientul de realizare a fiecărui criteriu de performanță se determina prin înmulțirea gradului de îndeplinire a nivelului negociat al criteriului respectiv cu coeficientul de pondere a acestuia. Cota maxima de participare a managerului la profitul net va fi stabilită după cum urmează: a) dacă regia autonomă a realizat profit în anul de referința, prin aplicarea la profitul net realizat a procentului maxim de participare, determinat astfel Rata de rentabilitate (profit net/capital social) în anul de referință Procentul maxim de participare la profitul net 0 - 5% 10% 5 - 15% 7% peste 15% 4% b) dacă regia autonomă a înregistrat pierderi în anul de referința, cota de participare a managerului la profitul net se determina astfel: ... - pentru fiecare milion lei diminuare de pierdere (până la acoperirea pierderilor din anul de referința) se va plati 150.000 lei; - pentru fiecare milion lei profit net (rămas după acoperirea pierderilor din anul de referința) se va plati 100.000 lei. ---------------